Blog

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Fulga include si elemente rationale pe langa cele emotionale

    CLIENT: Albalact

    BRAND: Fulga

    AGENTIA: Publicis

    CANALE TV: TV, machete publicitare, presa scrisa pentru copii si mame

     

    Noua campanie Fulga  a fost realizata de Publicis si vine sa aniverseze cei trei ani pe care i-a implinit vacuta animata. Aceasta aniversare inseamna si extinderea de pe segmentul UHT pe segmentul lactatelor proaspete, cu iaurturile Fulga.

     

    Noua campanie de comunicare intareste notorietatea brandului Fulga cu intreg portofoliul sau, fara sa se limiteze la un anumit produs. In plus, campania introduce acele elemente rationale, eclipsate in vechile spoturi de argumentele emotionale si de personalitatea vacutei jucause. Elementele rationale sunt menite sa valorifice notorietatea marcii, dar si sa ii adauge argumente convingatoare de cumparare.

     

    Campania dezvoltata de Publicis doreste sa completeze marca Fulga prin crearea unei platforme rationale, cu ajutorul conceptului denumit „Truisme“, iar  vacuta anunta „M-am mai gandit….“.

  • A fost odata “my Space”

    Era tot ce mai lipsea pana acum din arsenalul Google si al Yahoo!: o retea de socializare online. Ambele companii au deja cate un portal de comunicare – Orkut, respectiv Yahoo! 360 – numai ca nici unul dintre ele n-a ajuns sa se apropie de popularitatea MySpace ori a Facebook.

     

    Google a lansat in 2004 Orkut, retea sociala online botezata asa dupa numele unui softist turc care a dezvoltat-o; intamplarea a facut insa ca tocmai de pe piata de origine, in SUA, Orkut sa-si fi recrutat pana acum mai putin de 20% din membri, cam jumatate din membrii actuali fiind din Brazilia. Asa se explica tentativa (nereusita) a Google de a cumpara MySpace, care acum se afla in portofoliul magnatului australian Rupert Murdoch si are aproape 57 de milioane de membri numai in SUA, adica mai multi decat are la un loc Orkut in toata lumea. La randul sau, Yahoo! 360, portalul de comunicare lansat de Yahoo! in 2005, e departe de a fi cunoscut succesul scontat, avand acum in SUA mai putin de 3 milioane de membri. In ultimele luni au circulat zvonuri ca Yahoo! ar vrea sa cumpere Facebook, reteaua cu cea mai mare crestere in SUA (85% din mai 2006 pana in mai 2007, la peste 14 milioane de membri, conform Nielsen/Net Ratings, comparativ cu o scadere de 38% pentru Yahoo! 360). Zvonurile de achizitii par sa fi incetat insa pentru moment, iar locul lor a fost luat, saptamana trecuta, de informatii despre posibile lansari ale unor retele sociale proprii, atat din partea Google, cat si din partea Yahoo! Comentatorii stiu ca o retea sociala e principala piesa lipsa din afacerile celor doua companii, in conditiile in care piata de publicitate pe acest segment este extrem de rentabila: estimarile firmei de cercetare Emarketer sustin ca anul acesta, piata americana a publicitatii pe retelele de socializare online va fi mai mult decat dubla ca valoare fata de anul trecut, la 900 de milioane de dolari (aproape 655 de milioane de euro), fata de o crestere de numai 13% pe tot ansamblul publicitatii prin bannere online, iar la orizontul anului 2011 ar urma sa atinga 2,5 miliarde de dolari.

     

    Ionut Alex Chitu, un blogger roman in varsta de 25 de ani care urmareste de cativa ani evolutia Google, este printre primii care au pus cap la cap firul povestii despre planurile Google in ceea ce priveste retelele sociale. „Reteaua Orkut este populara doar in Brazilia si India, nu are o interfata specifica Google si a avut de-a lungul timpului multe probleme de securitate“, spune Chitu intr-un post recent pe blogul sau, Google Operating System, care contine informatii neoficiale despre planurile si serviciile Google. „Probabil ca tocmai din aceste motive Google a sponsorizat anul trecut un proiect in cadrul Human-Computer Interaction Institute al Carnegie Mellon University, proiect ce urmarea sa reinventeze conceptul de retea sociala“, adauga bloggerul. Chitu se refera la un potential Socialstream, cum a fost numita de specialistii din institut reteaua respectiva, aflata inca in stadiul de proiect.

     

    Pe site-ul Human-Computer Interaction Institute, proiectul este explicat putin mai in detaliu: Google ar vrea sa creeze prin Socialstream un fel de agregator de retele, un sistem prin care sa le permita utilizatorilor sa intre in contact cu mai multe tipuri de continut social, provenit din mai multe astfel de retele, cu scopul, declarat didactic, de a determina mai exact nevoile oamenilor de a relationa in cadrul portalurilor de comunicare. „Trecem peste faptul ca in acest caz, celelalte retele sociale ar trebui sa coopereze si sa permita prin codul sursa relationarea dintre ele, ceea ce in prezent nu este cazul“, comenteaza Ionut Chitu.

     

    Google n-a confirmat pe moment intentia de a lansa Socialstream; deocamdata se stie doar ca la proiect lucreaza trei designeri, patru specialisti in computere, doi matematicieni, un specialist in stiinte sociale, doi filozofi si o femeie de afaceri. Exista si o demonstratie video de cinci minute realizata pe un computer de la Apple si publicata pe Google Video, in care sunt prezentate cateva functii ale Socialstream. Un reprezentant al Google a declarat doar ca „este vorba de un proiect condus de studenti, creat ca urmare a cercetarilor efectuate in domeniul retelelor sociale si nu face parte din strategia curenta a companiei in ceea ce priveste produsele care ar putea fi lansate in viitor“.

     

    Aceeasi reticenta fata de presa a manifestat-o si Yahoo!, care ar fi inceput la randul sau demersurile pentru crearea unei retele sociale proprii, despre care nu se stie inca daca va fi alta decat Yahoo! 360 sau o versiune imbunatatita a acesteia. Blogul TechCrunch.com, una din cele mai frecventate surse in materie de noutati de IT si lansari de produse ale companiilor de Internet, a publicat o stire conform careia noua retea sociala a Yahoo! se va numi Mosh („mosh“ inseamna dans frenetic, violent, asociat cu muzica rock, ceea ce trimite la intentia de cucerire a unui public mai tanar decat cel care frecventeaza Yahoo! 360).

     

    Vestea a generat o serie de speculatii privind profilul Mosh. Unii sunt de parere ca ar putea fi un inlocuitor pentru Yahoo! 360, dar la fel de bine se ia in calcul posibilitatea ca utilitatea Mosh sa fie legata doar de transferul de fotografii, luand in vedere ca din septembrie Yahoo! va desfiinta serviciul Yahoo! Photos, ramanand doar cu Flickr, cel mai important serviciu de photosharing de pe piata la ora actuala (dar atunci ce se va intampla cu Flickr?).

     

    Un comentator de pe TechCrunch sustine ca a vazut serviciul Mosh beta si s-a declarat dezamagit de faptul ca Yahoo! „se coboara la nivelul MySpace“, referindu-se la aglomeratia inestetica de culori si aplicatii care compun paginile de pe MySpace, in comparatie cu designul clar si logic al Yahoo! 360.

     

    Dincolo de speculatii, elementul-cheie in incercarea Google si Yahoo! de a ataca piata retelelor sociale, dominata autoritar de MySpace si Facebook, este timpul. Competitia are deja un avantaj mare: a luat startul cu mult inainte si acum nu face decat sa-si consolideze pozitia, prin multiplicarea propriei oferte de aplicatii si servicii. Prin urmare, s-ar putea dovedi destul de dificil pentru Google sau Yahoo! sa-i convinga pe amatorii de socializare pe Net sa treaca in barca lor. Si, in orice caz, nu incercand sa bata MySpace cu armele acestuia.

  • Cine ii poate intrece?

    Din punctul de vedere al numarului de membri inregistrati, MySpace si Facebook raman greu de depasit, cel putin pe piata americana.

     

    Retea sociala

    Numar de membri

    Piete de baza

    Numar de membri din SUA*)

    MySpace

    cca 170 mil. 

    SUA, Marea Britanie

    56,6 mil.

    Facebook

    cca 29 mil.

    SUA, Canada

    14,2 mil.

    Orkut

    cca 49 mil.

    Brazilia, India

    9,3 mil.

    Yahoo! 360

    NA

    SUA, Taiwan

    2,1 mil.

     

    *) Datele Nielsen / Net Ratings pentru luna mai 2007   

    Sursa: Alexa.com, companiile

  • Televiziune sau hipermedia?

    Televiziunea online a facut un mare pas spre mainstream odata cu realizarea de catre BBC a unui serviciu de „programe la cerere“ bazat pe noul BBC iPlayer. Dar se mai poate numi acest gen de serviciu televiziune? Sau definitia televiziunii tinde sa se schimbe?

     

    Vedeta momentului este batranul si mereu tanarul BBC, care se doreste varful de lance al noilor tehnologii in materie de broadcasting. Dupa patru ani de dezvoltare si peste 3 milioane de lire sterline investite, BBC Trust a aprobat lansarea noului iPlayer, piesa esentiala care va duce televiziunea in era Internetului. O versiune beta pentru Windows XP va fi oferita publicului larg la sfarsitul lunii iulie, urmand ca in scurt timp sa apara versiuni pentru alte sisteme Windows (Vista si Mobile) si pentru Mac OS X.

     

    In esenta, BBC iPlayer duce mai departe ceea ce BBC a realizat deja in domeniul radioului. Daca in materie de radio este vorba despre webcasting, programele TV vor utiliza o tehnologie peer-to-peer pentru a fi descarcate pe computerul client, unde vor putea fi vizionate cu BBC iPlayer si se vor afla sub incidenta sistemului DRM (Digital Rights Management), astfel incat vor fi disponibile doar 30 de zile si nu vor putea fi transmise altui utilizator sau copiate pe suporturi externe, protejand astfel copyright-ul. Programul client mai ofera un „ghid electronic de programe“, care va cuprinde lista emisiunilor din ultimele si urmatoarele 7 zile. Aceasta permite si selectarea unor programe viitoare, ce vor fi descarcate automat atunci cand devin disponibile. Circa 400 de ore de programe TV (plus radio) vor fi in orice moment la dispozitia publicului britanic. Totusi, noul serviciu online nu a fost ferit de critici. Multe dintre ele s-au referit la ritmul dezvoltarii si la sumele investite, altele s-au axat pe utilizarea sistemului DRM si, in fine, utilizatorii altor sisteme de operare decat Windows si-au aratat nemultumirea ca sistemul nu a fost conceput din start pentru a fi independent de platforma.

     

    O alta evolutie interesanta se petrece pe meleagurile noastre, unde – cu mijloace mult mai modeste – a pornit o televiziune online numita BrainTV, cu un motto destul de ambitios: „Televiziune pentru oameni inteligenti“. Cu speranta ca ma incadrez in tinta de public vizata, am vizitat de cateva ori situl si am constatat ca abordarea este cu totul diferita decat cea propusa de BBC sau Joost. In primul rand, BrainTV este televiziune prin web (utilizand un player flash din browser) si, in al doilea rand, furnizeaza emisiuni proprii (pana acum, aproape exclusiv interviuri). Urmarind interviul cu Dragos Novac, am remarcat ezitarea sa de a vorbi despre „televiziune online“, preferand exprimari mai cuminti, cum ar fi „video online“ sau „video on demand“. Apoi, chiar una dintre intrebari a sporit confuzia: Joost sau YouTube? Este oare YouTube televiziune? Atunci ce este televiziunea online si, mai larg, ce este televiziunea?

     

    Din pacate, dictionarele nu ne ajuta prea mult in aceasta problema. DEX spune ca e „tehnica a transmiterii la distanta a imaginilor unor obiecte (in miscare) pe calea undelor vizuale“. Nu prea inteleg ce-s „undele vizuale“, dar nu vreau sa fiu pedant, asa ca voi face abstractie de modalitatea de transmitere, caz in care aproape orice poate fi considerat televiziune, inclusiv vizionarea unui film de pe DVD. Facand insa aceasta abstractie, o televiziune ce-mi va trimite printr-un protocol Internet semnalul pe care-l emite va ramane o televiziune traditionala – la urma urmei, posturile obisnuite de radio care transmit prin Internet nu-si schimba cu nimic modelul. Diferenta dintre televiziunea traditionala si ceea ce (printr-un abuz de limbaj, cred eu) se cheama televiziune online se releva abia atunci cand in ecuatie intra caracterul bidirectional, interactiv, al Internetului.

     

    Sa ne imaginam ca tehnologia va ajunge acolo incat va permite nu doar transmiterea imaginii in miscare, ci intregul model tridimensional al unui unui spatiu indepartat. De exemplu un stadion pe care se joaca un meci de fotbal. As avea posibilitatea sa vad si sa revad totul din ce unghi doresc, poate chiar sa-mi stabilesc „camere de filmare“ fixe si sa comut intre ele, exact ca regizorul de transmisie. Voi face clic pe imaginea unui jucator si voi obtine toate informatiile despre el. Voi putea comenta meciul cu alti spectatori, poate chiar as putea sa-mi incurajez echipa favorita. Aceea va fi, intr-adevar, televiziune online. Pana atunci, totul este doar continut digital stocat pe niste servere si disponibil prin Internet, indiferent daca este text, imagine, sunet sau video. Adica multimedia. Sau, daca adaugam referintele, hipermedia.

  • Sex & The Net

    Medicii chinezi leaga cresterea numarului de nasteri in randul adolescentelor de cea a popularitatii site-urilor specializate de matrimoniale.

    Nu mai putin de 46% dintre tinerele gravide care suna la linia telefonica dedicata adolescentelor din provincia Shanghai ca sa caute asistenta si-au cunoscut partenerul pe unul dintre site-urile chinezesti de intalniri online. Acesta e procentul inaintat de seful echipei de medici care raspunde la apeluri, preluat de agentia de stiri controlata de stat China Daily. Zhang Zhengrong spune ca multe dintre tinere nu au cunostinte despre metodele contraceptive si ca exista in randul lor opinia ca avortul este o practica lipsita de pericole. Aproape jumatate din cele aproximativ 20.000 de adolescente care au folosit linia telefonica in ultimii doi ani au declarat ca si-au cunoscut ocazional partenerii, dupa ce s-au inregistrat pe site-uri de dating, si ca unele dintre ele ii cunosc doar dupa poreclele folosite pe site. Agentia de stiri citeaza studii care arata ca din cauza lipsei educatiei sexuale in scoli si a faptului ca discutiile in cadrul familiei pe aceasta tema sunt cam rare in China, cei mai multi tineri folosesc Internetul pentru a obtine raspunsuri la intrebari intime. Shanghai este una dintre cele mai bogate regiuni ale tarii si inregistreaza cea mai mare rata de penetrare a Internetului. Cel mai mare site de matrimoniale din China este acum Baihe.com, care la doar un an de la lansare si cu 16 milioane de dolari investitii a atras 8 milioane de utilizatori inregistrati, in detrimentul site-urilor americane cu acoperire globala. Anul trecut, site-ul a fost unul dintre cele 100 premiate de cunoscuta publicatie Red Herring, fiind de altfel si singurul site de matrimoniale din acest top. Directorul executiv al Baihe.com, Tian Fanjiang, a declarat in discursul de la gala de premiere ca succesul site-ului se datoreaza abordarii diferite pe care a avut-o: „Baihe.com a introdus modelul distinct de «potriviri spirituale» in serviciul sau de matrimoniale. Prin teste stiintifice si psihologice, serviciul ii ghideaza pe utilizatori in gasirea partenerului ce ii poate satisface nevoile spirituale in procesul de cautare a dragostei”. In ciuda faptului ca utilizarea Internetului este incorsetata de reguli mai stricte in China, companiile din domeniul Internetului au parte de o dezvoltare impresionanta aici. Cel mai mare site este motorul de cautare Baidu.com, listat la bursa din New York, ale carui venituri au depasit anul trecut 600 de milioane de euro.

  • Neaparat sa fie trei

    Uneori, in fata prea multor variante de produse, fie ele si de lux, o doza de subiectivism in alegere e exact ce lipseste. Cei de la 3Luxe se lauda ca sunt niste buni consilieri de cumparaturi.

    In opinia acestora, cele mai bune trei masini sport din lume sunt Porsche 911 GT3, Mustangul in versiunea preparatorilor de la Roush si Bugatti Veyron. Ultimul model Koenigsegg, cea mai puternica masina de strada, toata firma din spatele calutului cabrat sau cea a italienilor de la Lamborghini au fost in schimb descalificate de 3Luxe.com. Fara vreun motiv anume, in afara de faptul ca regula jocului era sa fie recomandate doar trei masini, nu mai multe. „3Luxe este ca un prieten de incredere ce stie totul despre o categorie de produse din care vrei sa cumperi ceva”, proclama Doug Worple, CEO al companiei din spatele site-ului specializat in consiliere de shopping pentru consumatorii de produse de lux. Prin 16 categorii de produse, de la electronice la cosmetice sau avioane de capacitate mica, fiecare cu subcategorii, cate un potential cumparator este scutit de nelinistea care insoteste de multe ori o decizie de cumparare. Sau, mai precis, cantitatea de nehotarare este sensibil mai mica, pentru ca ii sunt prezentate doar trei variante, dintre produse pe care consilierii site-ului le-au ales pe baza propriei experiente de utilizatori sau a recenziilor de pe alte site-uri. De exemplu, la rubrica „sosete pentru barbati“, 3Luxe a ales trei perechi cu preturi intre 20 si 90 de euro, din bumbac, lana si casmir. Beneficiul in economia de timp adusa de site e usor de sesizat. La o cautare pe Google folosind termenii „sosete de lux“ vor fi furnizate 1,6 milioane de pagini web, magazine online sau site-uri unde se discuta despre asa ceva. Desigur, atat calitatea produselor prezentate pe acest site, cat si modelul dupa care este recomandata alegerea ar trebui sa fie privite cu rezerve. Mai ales ca acei consilieri de care vorbeste site-ul sunt pana la urma tot cititorii lui, persoane care pot vota daca un produs isi merita mentiunea pe 3Luxe si nu un altul. Daca voturile negative le depasesc pe cele pozitive, produsul aflat pe locul 4 in clasamentul lor de propuneri il va inlocui pe cel de pe locul 3.

  • Scapa cu viata Harry Potter?

    Strada Arthur Verona din Bucuresti va fi decorata in noaptea de 20 iulie cu maturi zburatoare, baghete magice, potiuni fermecate, vrajitoare si ucenici vrajitori. Un decor in care, la doua ore dupa miezul noptii, urmeaza sa apara ca prin minune a saptea carte din seria Harry Potter, despre care se spune ca inchide ciclul povestilor cu vrajitorul fermecat.

     

    Sase carti, cinci filme, jocuri pe calculator, haine, papusi, obiecte de colectie, toate s-au vandut in ultimii zece ani sub brandul Harry Potter. Pentru ca personajul inventat de J. K. Rowling in 1997 a crescut in zece ani cat altii intr-o suta si s-a transformat intr-o industrie de miliarde de euro.

     

    Cu toate ca in ultimele romane ale seriei atmosfera a devenit tot mai sumbra, iar al cincilea film, „Harry Potter si Ordinul Phoenix“, este recomandat copiilor sub 13 ani doar cu acordul parintilor, cartea nu a pierdut niciun dram din savoare.  Citit la suprafata pare un roman pentru copii, insa privit in profunzime descoperi detalii filozofice si mitologice. Copiii tind sa se identifice cu Harry, iar parintii sunt fascinati de indicii si detalii care scapa neinitiatilor. De exemplu, caracteristicile unui personaj ies in evidenta imediat ce-i este rostit numele, ca de pilda trasaturile lui Argus Filch, ingrijitorul de la Hogwarts. In mitologia greaca, Argus avea corpul acoperit cu 100 de ochi, cum trebuie sa aiba si Filch pentru a supraveghea sutele de elevi. Iar „filch“, in engleza, inseamna „cleptoman“ in argou.

     

    Noaptea de 20 spre 21 iulie este asteptata ca momentul cand se va elucida misterul: va supravietui sau nu la final Harry Potter? Evenimentul lansarii volumului „Harry Potter and the Deathly Hallows“ va avea loc in acelasi timp in toate tarile: la un minut trecut de miezul noptii, dupa meridianul Greenwich (ora 2,01 in Romania). In Bucuresti, locul lansarii este acelasi ca si acum doi ani, cand a aparut volumul precedent: strada Arthur Verona. „Vom organiza o scoala de magie, la care se pot inscrie atat cei care rezerva cartea, cat si voluntari din fan-clubul Harry Potter“, spune Daniel Voinea, director de marketing la librariile Carturesti. Participantii vor parcurge un traseu asemanator celui parcurs de Harry, fiind intruchipate o gara, o strada la fel ca Aleea Diagon din carte si apoi scoala de magie, cu profesori vrajitori si echipe care se vor intrece in costume, formule magice si cunostinte in universul Harry Potter.

     

    Ultimul volum Harry Potter se va lansa si la Timisoara si Iasi. „In principiu, scenariul va fi similar. Celor care se inscriu le vom asigura pelerina, palaria si bagheta de vrajitor“, spune Voinea. Reprezentantul Carturesti estimeaza ca in Bucuresti vor veni aproximativ 1.000-1.500 de fani, iar in provincie 300-500 de fani in fiecare oras. Libraria a primit deja cateva sute de cereri de rezervare, iar stocul initial de carti va fi de 1.700 de exemplare. Carturesti va vinde cartea la pretul de 105 lei, oferind un discount de 10% celor care fac rezervarea. Asemenea tuturor librariilor din lume, Carturesti s-a supus unor conditii speciale. „Conditiile embargoului sunt aceleasi ca si la editia precedenta: nu putem vinde cartea mai devreme de ora 2,01 noaptea, nu putem dezvalui nimanui continutul, iar scenariul lansarii trebuie comunicat catre Bloomsbury, editorul britanic“, explica Voinea.

     

    Masurile sunt justificate, avand in vedere ca un hacker, care sustine ca a intrat in posesia unei copii digitale a cartii spargand reteaua editurii londoneze Bloomsbury, a postat pe un forum finalul povestii.  Editura a negat ca sistemul de securitate ar fi fost spart, insa vestea a starnit o adevarata furtuna – multi fani au intrat pe forum ca sa afle, altii au preferat sa astepte lansarea cartii.

     

    Interesul pentru ultima carte a atins cote ridicate, mai ales ca soarta lui Harry este pusa sub semnul intrebarii. Specialistii nu exclud posibilitatea mortii personajului, pentru ca scriitoarea a dovedit, pe tot parcursul seriei, o aplecare morbida: a inceput cu uciderea parintilor lui Harry, a continuat cu descoperirea ca un vrajitor rau se pregateste sa il distruga si a adaugat suferinta si tortura in scenele in care sunt ucise personaje importante ale cartii. Altii sunt optimisti. „Toate cartile vorbesc de fapt despre transformarea lui Harry dintr-un copil intr-un tanar. Intreaga aventura ar fi in van daca Rowling l-ar ucide la final“, sustine Philip Ray, profesor de engleza la Universitatea din Connecticut.

     

    Dincolo de aceste discutii raman cifrele si vanzarile: primele sase volume s-au vandut in 65 de tari, in peste 325 de milioane de exemplare, iar filmele, produse de studiourile Warner Bros., au avut incasari de peste 3,5 miliarde de dolari (3,3 miliarde de euro) in lumea intreaga. „Harry Potter si Ordinul Pasarii Phoenix“, al cincilea film al seriei, a fost lansat pe marile ecrane pe 13 iulie 2007.

     

    Insa lucrurile nu au mers de la inceput asa de bine. Inainte ca Bloomsbury Press sa semneze contractul cu Rowling in 1996 pentru 4.000 de dolari (3.000 de euro), cativa editori britanici au refuzat-o pe scriitoare, considerand ca manuscrisul era fie prea lung, fie prea plictisitor. Insa un editor american a fost mai curajos: Arthur A. Levine, editorul Scholastic, a achizitionat drepturile pentru Statele Unite pentru 105.000 de dolari (77.000 de euro).

     

    Pentru media, cel mai important personaj a fost la inceput chiar Rowling: o mama singura, fara slujba, careia ii vine ideea unei serii de romane fantastice pe cand venea cu trenul de la Manchester la Londra, apoi finalizeaza manuscrisul in cafenelele din Edinburgh. Prima carte, „Philosopher’s Stone“ („Harry Potter si Piatra Filozofala“), a fost lansata in Marea Britanie fara mare publicitate si a trecut oarecum neobservata. Bloomsbury a sugerat ca Rowling sa-si foloseasca initiala numelui real, Joanne (K. provine de la numele bunicii scriitoarei – Kathleen), de teama ca baietii nu vor citi cartea cand vor auzi ca a fost scrisa de o femeie.

     

    Cartea a devenit insa in scurt timp un succes comercial si de critica. In iulie 1998, The Guardian nota ca Rowling este mai populara decat John Grisham si a declarat ca seria Harry Potter a devenit un fenomen. In acel moment, „Piatra Filozofala“ vanduse 70.000 de exemplare.

     

    Prima carte s-a lansat si in Statele Unite in 1998, redenumita „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone“. A existat chiar un moment in care primele trei carti ale seriei ajunsesera pe primele trei locuri in topul New York Times, fortand publicatia sa realizeze un top separat pentru cartile pentru copii. A patra carte, „Harry Potter and the Goblet of Fire“ („Harry Potter si Pocalul de Foc“) s-a editat in 3,8 milioane de exemplare numai in SUA. Iar Harry Potter a ajuns personaj de colectie. Un exemplar din prima editie a primului volum a fost scos la licitatie la Londra pe 26 iunie. Exemplarul din „Harry Potter si Piatra Filozofala“, evaluat de expertii casei Bonham’s la 10.000 de euro, a fost vandut cu 9.000 de lire (13.300 de euro). In plus, Harry a ajuns sa faca vraji in domenii tot mai neasteptate.

     

    Agentiile de turism au inceput sa vanda itinerariul Harry Potter, cu vizite acolo unde s-au turnat scenele din film – de exemplu, statia King’s Cross, de unde Harry isi incepe calatoria spre scoala de vrajitori Hogwarts, sau gradina zoologica unde Harry a realizat ca poate vorbi pe limba „serpeasca“.

     

    Acum, milioane de fani asteapta finalul aventurilor micului vrajitor. Exista totusi cineva care nu este atat de nerabdator sa vina miezul noptii de 20 iulie: editura Bloomsbury, care in ultimii ani a obtinut cea mai mare parte a profitului din vanzarile aventurilor cu micul vrajitor si care, odata cu incheierea aventurilor, va incepe sa caute noi surse de venit. Deocamdata, editura a reusit sa smulga din partea lui J. K. Rowling un comunicat de presa in care scriitoarea afirma ca nu exclude continuarea seriei.

  • When Harry meets…

    …Lord Voldemort. Cu hoardele de „Transformers“ incercand sa faca probleme oamenilor in filmul lui Michael Bay, noile aventuri ale lui Harry Potter au un adversar de temut. Va reusi bagheta magica a tanarului vrajitor sa scape de atacurile unui adversar mai periculos chiar decat lordul Voldemort?


    Lucrul cel mai ciudat in legatura cu „Harry Potter si Ordinul Phoenix“ (regia David Yates) este ratingul primit de la CNC-ul american: copiii sub 13 ani n-au voie sa-l vada decat cu acordul parintilor. Exact acelasi rating l-a primit si „Transformers“, dar diferentele sunt uriase.

     

    In „Transformers“ stii de la inceput ca ai de-a face cu un film violent – doar este vorba despre doua rase de roboti care aproape ca distrug Terra in incercarea de a pune mana pe Scanteie, misterioasa lor sursa de energie. Dar in cazul lui Harry Potter lucrurile se schimba: ratingul arata doar ca avem de-a face cu cel mai sumbru film al seriei. Cu mai mult de un miliard de dolari castigati in lumea intreaga doar din incasari si un buget estimat la mai bine de 150 de milioane de dolari pentru noul film, producatorii se asteapta la un profit dublu. Un lucru bun este ca ei nu se bazeaza doar pe multasteptatul prim sarut al lui Harry Potter pentru a castiga acesti bani.

     

    Dupa ce se reintoarce la Hogwarts pentru a-si incepe al cincilea an de studiu, Harry (Daniel Radcliffe) descopera ca lumea vrajitorilor nu vrea sa stie nimic despre revenirea maleficului Voldemort. Ministerul Magiei il indeparteaza pe Dumbledore de la Hogwarts si o numeste pe infioratoarea si rigida Dolores (sa nu uitam ca prenumele vine de la „dolor“, adica „durere“) Umbridge (pronuntie similara cu „umbrage“, adica „ranchiuna“), interpretata de excelenta Imelda Staunton, in functia de profesoara de aparare contra magiei negre. Ea vrea sa stearga orice zvon despre Voldemort, dar nici Harry nu sta degeaba: impreuna cu Hermione (Emma Watson) si Ron (Rupert Grint) formeaza un cerc de pregatire intr-ale luptei contra magiei negre, sperand sa ajute astfel Ordinul Phoenix sa-l nimiceasca pe redutabilul ucigas al parintilor lui Harry.

    Primul lucru pe care l-a scris presa internationala despre ultimul Harry Potter este ca universul tanarului vrajitor devine din ce in ce mai intunecat, suficient de sumbru ca sa se potriveasca mai bine cu ceea ce si-ar dori sa vada pasionatii de thrillere si nicidecum copiii de 10-12 ani, carora le dedicase J. K. Rowling prima carte a seriei. Dar filmul care va avea premiera in Romania pe 20 iulie reuseste sa compenseze imaginile din ce in ce mai obscure cu o cantitate potrivita de umor si poate un pic mai multa actiune decat ne-am fi asteptat.

     

    Un atac al Dementorilor, chiar la inceput, da tonul intregului film, a carui atmosfera amenintatoare devine tot mai palpabila. Procesul de la Ministerul Magiei, la fel de insidios ca si infioratoarea prezenta a fiintelor ce fura sufletul oamenilor, ii arata lui Harry ca trebuie sa lupte de unul singur impotriva lui Voldemort. Un lucru foarte bun, pentru ca asta il face pe Daniel Radcliffe (care va implini 18 ani pe 23 iulie) sa para credibil intr-un rol de adolescent obligat sa se maturizeze – deci fara nicio legatura cu micul actor din primul film, care nu a reusit sa termine prima carte a seriei decat dupa ce a fost distribuit in rolul principal din „Harry Potter si Piatra Filozofala“.

     

    Despre restul actorilor, numai de bine. Daca Emma Watson si Rupert Grint nu prea au cum sa-si schimbe stilul, ceilalti actori reusesc imposibilul: aproape monopolizeaza filmul si distrag atentia de la trio-ul de tineri  vrajitori aflati la ananghie. Imelda Staunton (de neuitat in „Vera Drake“, pentru care a si primit o nominalizare la Oscar) este Dolores Umbridge, profesoara obsedata de putere care le face o multime de probleme studentilor de la Hogwarts. Daca va va aduce aminte de cateva profesoare nesuferite de chimie din liceu, e explicabil: Staunton este magnifica in acest rol negativ si-n fiecare scena in care apare te face sa-ti doresti sa zbori pe-o matura si s-o ucizi. Aerul inchizitorial al lui Umbridge e perfect redat de Staunton, care are toate sansele sa obtina cateva premii pentru „cel mai bun rau“ al anului. Ca geaman negativ, si Ralph Fiennes face minuni si nu-i deloc de mirare ca provoaca fiori in fiecare scena cand apare.

     

    In afara de distributie, o mare parte din merit o au regizorul David Yates si scenaristul Michael Goldenberg, care reusesc sa transforme cel mai lung roman al seriei (peste 800 de pagini) in cel mai scurt film Harry Potter de pana acum, rezumand actiunea fara a pierde din farmecul ce a transformat-o pe J. K. Rowling in cea mai profitabila autoare publicata vreodata. Si cu siguranta ea va reusi sa iasa cat se poate de rezonabil din scandalul provocat acum cateva saptamani de un hacker care a dezvaluit finalul ultimului roman din serie, inclusiv numele personajului principal ce-si afla sfarsitul cu aceasta ocazie. Dar, cum nu vrem sa rapim din surprize, vom scrie mai mult despre acest subiect in 2010, cand va avea premiera filmul „Harry Potter and the Deathly Hallows“.

         

    „HARRY POTTER SI ORDINUL PHOENIX“/„HARRY POTTER AND THE ORDER OF THE PHOENIX“. R: DAVID YATES. D: DANIEL RADCLIFFE, IMELDA STAUNTON, RALPH FIENNES, EMMA WATSON, RUPERT GRINT. DIN 20 IULIE

  • Ce ne-nvata istoria

    Pierre Rosenberg, fost director al Muzeului Luvru, spunea despre Ernst H. Gombrich ca este aproape la fel de cunoscut in lume precum Gioconda lui Da Vinci. Faima si-a capatat-o datorita lucrarii sale „Istoria artei“, unul dintre cele mai complete si mai clare volume de initiere in domeniul artelor plastice.

     

    Evreu de origine austriaca, naturalizat in Marea Britanie, eseist, istoric si estetician, Gombrich si-a scris toate lucrarile de exegeza in limba engleza, cu o singura exceptie: volumul de fata (care reprezinta debutul sau editorial), publicat in 1936, sub titlul „Eine kurze Weltgeschichte für junge Leser“. In ciuda notorietatii autorului, volumul nu a beneficiat de o traducere in engleza decat in anul 2005. Iata acum, in 2007, gratie celor de la Pro Editura si Tipografie, apare si editia romaneasca a acestui volum esential.

     

    Ca retorica, limpezime, mod de adresare si de selectie a temelor, aceasta (scurta) „Istorie a lumii“ seamana cu volumele de istorie repovestita pe intelesul celor mici de catre Neagu Djuvara si, ca si in acestea, textul este insotit de imagini. In cazul volumului lui Gombrich, ilustratiile sunt alb-negru (gravuri), dar compenseaza lipsa de spectaculozitate a cromaticii printr-o puternica forta de evocare provenind din caracterul lor narativ. Un exemplu: ca sa sugereze situatia inceputului de secol XIX si felul in care „scundul barbat din Corsica (Napoleon – foto) si-a raspandit neamurile drept conducatori in intreaga Europa“, el dispune pe harta schitata a batranului continent niste personaje in tinuta de aparat, asemenea figurilor pe o tabla de sah si care ii reprezinta pe Jerôme, Paul sau Iosif Bonaparte, fiecare in regiunea din imperiu ce i-a fost repartizata. Calitatea de capatai a cartii, ca si in cazul volumelor lui Djuvara, rezida in capacitatea unica de a povesti istoria, de a extrage din oceanul de evenimente doar pe cele cu adevarat semnificative si de a le infatisa sub forma unui basm, pe un ton cand sfatos, cand amical, mereu dispus sa descopere dincolo de fapte un resort moral, un talc ascuns. De aceea este, poate, tipul de istorie „pe intelesul tuturor“ care ar trebui sa figureze in programele scolare in dreptul rubricii de istorie universala. Scurte, la obiect, fara explicatii arborescente, povestirile lui Gombrich dau impresia ca toate cele relatate se petrec in prezent, ca personajele si evenimentele trecute pot fi atinse si intelese cu mentalitatea prezentului.

     

    Ernst H. Gombrich, „Istoria lumii“,

    Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Un psihothriller

     

    Zoran Drvenkar s-a nascut in Croatia si a emigrat in Germania la varsta de trei ani, impreuna cu parintii. Vedeta a literaturii pentru copii (premiul Oldenburg, in 1999, la sectiunea proza pentru adolescenti), Drvenkar este un autor prolific. Scrie eseuri, romane (thriller-uri, SF-uri, politiste), nuvele, dar si poezie sau texte dramatice. Devine scenarist si dobandeste un prestigiu solid de cineast. Acest roman al sau („Du bist zu schnell“, publicat in 2003) este primul pentru adulti, dar care pune in scena biografiile a trei personaje foarte tinere, Val, Marek si Theo. In prefata, Vasile Dem. Zamfirescu se intreaba: „Mai este posibil, dupa American Psycho, un German Psycho si poate chiar un Italian Psycho sau French Psycho? Raspunsul este cu siguranta afirmativ, pentru ca prin prezentul roman ne situam pe terenul fictiunii si nu pe cel al psihiatriei, care ar avea nevoie de variatiuni etnice suficient de semnificative ale nebuniei criminale pentru a le inregistra in categorii separate. Adevarata performanta scriitoriceasca rezida in capacitatea de a reconstrui si transmite cititorului imaginea lumii interne a psihopatului“.

     

    Zoran Drvenkar, „German Psycho“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Calea ceaiului

     

    „Maestrul de ceai“ este ultima carte a unui mare maestru literar japonez, Yasushi Inoue. Pornind de la un eveniment istoric, romancierul construieste cronica unei anchete care isi propune sa afle motivele misterioase pentru care s-a sinucis marele maestru al ceaiului Sen no Rikyu. Din ce motive si-a facut seppuku acest om, in varsta de 69 de ani? De ce a cazut el in dizgratia stapanului sau si in ce fel l-a constrans acesta sa renunte la viata? Iata intrebarile carora discipolul sau, calugarul Honkakubo, va incerca sa le afle raspunsul. In prima parte a cartii va face acest lucru in fata unei cesti de ceai, la discutii cu Toyobo, un fost prieten al magistrului sau, in cea de-a doua – in paginile unui jurnal in care incearca sa desluseasca itele mortii lui Rikyu si pe cele ale Caii ceaiului.

     

    Yasushi Inoue, „Maestrul de ceai“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007