Blog

  • De ce s-a sinucis fiul lui Bernard Madoff

    Madoff-fiul avea 46 de ani, s-a sinucis, in timp ce copilul sau de doi ani
    dormea in camera alaturata, impreuna cu cainele familiei. Conform
    unor surse, sinucigasul i-ar fi trimis sotiei
    sambata dimineata, inainte de a se spanzura, niste e-mailuri in
    care sugera ca familiei i-ar fi mai bine fara ca mostenirea grea a
    fraudei sa atarne pentru totdeauna asupra ei. “O sa aveti o viata
    mai buna daca eu nu mai sunt cu voi”, ar fi scris Mark Madoff.

    “Mark a fost o victima nevinovata a faptelor monstruoase ale
    tatalui sau, cedand dupa doi ani de presiuni continue, de acuzatii
    false si insinuari”, a declarat avocatul sau, Martin Flumenbaum.

    Mark Madoff, cel mai mare dintre cei doi fii ai escrocului care a
    fost condamnat anul trecut la 150 de ani de inchisoare pentru
    pagube de 65 de miliarde de dolari provocate investitorilor care au
    apelat la firma lui de brokeraj, Bernard L. Madoff Investment
    Securities LLC, conducea una dintre diviziile acestei firme, insa a
    negat de la bun inceput, ca si fratele sau Andrew, ca ar fi stiut
    ceva de malversatiunile tatalui.

    Ulterior insa, lichidatorul afacerii, care incearca sa recupereze
    bani in beneficiul pagubitilor, a intentat succesiv sute de procese
    unui mare numar de banci americane si europene, fonduri de
    investitii, angajati ai lui Bernard Madoff si rude ale acestuia,
    cerand daune totale de peste 50 de miliarde de dolari
    si recuperand pana acum 2,6 miliarde.

    Printre cei dati in judecata de lichidatorul Irving Picard
    pentru complicitatea la escrocherie intr-un fel sau altul,
    presupusa pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, se numara
    banci ca JP Morgan, Merrill Lynch, UBS, HSBC, Citibank, Natixis,
    Fortis, ABN Amro, BBVA din Spania, Bank Austria, UniCredit, Nomura
    International, dar si cei doi fii ai lui Bernard Madoff si fratele
    acestuia, Peter, vizati de un proces in care li se cereau daune de 200
    de milioane de dolari.


    Ultima actiune de acest fel, anuntata miercuri, cu doar patru zile inainte
    de termenul-limita fixat de legea federala (sambata, 11 decembrie)
    pana la care Picard mai putea intenta procese de recuperare a
    banilor fraudati, vizeaza sapte banci din lista celor de mai sus,
    precum si pe cinci dintre nepotii lui Bernard Madoff si pe parintii
    lor.

    Unul dintre procesele intentate miercuri urmareste recuperarea a
    274.000 de dolari pe care Bernard Madoff si sotia lui Ruth i-ar fi
    transferat copiilor lui Mark Madoff, precum si actualei si fostei
    sotii ale acestuia. Procesul este intentat impotriva lui Mark
    Madoff, a sotiei lui Stephanie Morgan si a copilului lor de doi
    ani, identificat cu initialele A.V.M., precum si fostei sotii a lui
    Madoff, Susan Elkin, a fiului lor Daniel Madoff si a fiicei lor,
    identificata ca K.M.

    Celalalt proces ii vizeaza pe Andrew Madoff, fratele lui Mark, pe
    sotia lui Deborah, care a intentat divort la vremea arestarii lui
    Bernard Madoff, in decembrie 2008, si pe copiii lor minori,
    identificati in actele procesului ca A.M. si E.M. si carora Bernard
    si Ruth Madoff le-ar fi transferat ilegal fiecaruia fonduri de cate
    80.000 de dolari.

    Peter, Mark si Andrew Madoff au fost acuzati tot miercuri si in
    cadrul unui proces separat, intentat la Londra de catre lichidatori
    si care urmareste recuperarea a 80 de milioane de dolari de la ei
    si de la fosti directori si parteneri ai Madoff Securities
    International Ltd, firma lui Bernard Madoff care se ocupa de
    afacerile din strainatate. Irving Picard sustine ca directorii si
    functionarii firmei au facut plati frauduloase, de care au
    beneficiat inclusiv membrii familiei lui Madoff, in urma carora
    banii au fost folositi in scop personal de acestia, intre altele la
    cumpararea unui iaht, a unor masini de lux si a unor proprietati
    imobiliare in Franta si SUA.

    O a treia actiune intentata miercuri priveste fundatiile
    nonprofit ale familiilor lui Mark si Andrew Madoff, care ar fi
    primit ilegal cate 2 milioane de dolari fiecare din conturile
    bancare ale lui Bernard si Ruth Madoff, unul dintre aceste conturi
    fiind deschis la banca Lehman Brothers.


    Tabloidul financiar Dealbreaker a scris in primavara ca, dupa
    incercari nereusite de a se transfera in alta firma de brokeraj de
    pe Wall Street, Mark Madoff intentiona sa-si deschida “un boutique
    de cercetare financiara”, Strategic Research, pornind cu un site
    care sa adune laolalta principalele informatii de business
    publicate in presa. Mai nou insa, The Wall Street Journal scrie ca s-ar fi lansat
    intr-o afacere de dezvoltare de aplicatii pentru iPad. Fratele sau,
    Andrew, s-a redresat mai repede dupa drama familiei, conducand
    impreuna cu prietena lui o firma de consultanta financiara pentru
    “prevenirea situatiilor de urgenta financiara”, numita Black
    Umbrella.

    In vara, Mark Madoff si-a scos la vanzare, pentru 7,5 milioane de
    dolari, vila din Nantucket pe care o cumparase in 2008 pentru
    6,5 milioane, impreuna cu sotia sa Stephanie. La vremea respectiva
    (inainte de arestarea tatalui), Mark Madoff si sotia isi vandusera
    o alta proprietate din Nantucket, vrand sa se mute intr-o casa mai
    mare cu ocazia nasterii copilului lor. Intr-un proces separat, din
    octombrie 2009, Picard il acuzase pe Mark Madoff personal ca a
    folosit ilegal aproape 67 de milioane de dolari scosi din firma
    tatalui sau, cu acordul acestuia, pentru a-si finanta stilul de
    viata luxos si cumpararea proprietatilor imobiliare din Manhattan,
    Connecticut si Nantucket.

    Sursa foto: Dealbreaker.com.

  • Razboiul rece de la Chisinau

    Mai intai, seful administratiei de la Kremlin a facut o vizita
    surprinzatoare in Republica Moldova, unde a avut intalniri cu
    liderii comunisti si democrati (fosti comunisti), iar agentia
    oficiala de stiri din Rusia a dat drept sigura constituirea unei
    formule de executiv din cele doua forte. Replica UE a fost
    programarea unei vizite a presedintelui Parlamentului European, in
    speranta unei reechilibrari a balantei politice.

    Dupa ce au negat o intelegere cu comunistii lui Voronin,
    democratii (PD, condus de Marian Lupu) s-au prezentat, impreuna cu
    liberalii, si la discutiile tripartite convocate de
    liberal-democrati, care incearca sa pastreze actuala Alianta pentru
    Integrare Europeana din care cele trei formatiuni fac parte.
    Pretentiile ridicate de PD au parut insa a fi principalul obstacol
    in conturarea unui guvern cu orientare pro-europeana; in oricare
    dintre variante (cu exceptia unei imposibile aliante intre
    liberal-democrati si comunisti), noul executiv nu va putea – din
    nou – sa aleaga seful statului decat cu ajutorul unor dezertori de
    la viitoarea opozitie, ipoteza ce a fost invalidata pana acum in
    fapt de trei ori consecutiv.

  • Europa granitelor: intre Schengenul nostru si romii romani din Paris

    Noul ministru de externe, Laurent Wauquiez, a reluat partitura
    inceputa de predecesorul sau Pierre Lellouche, avertizand ca aceste
    doua state nu sunt pregatite acum sa respecte conditiile Schengen,
    in special in ce priveste capacitatea vamesilor din cele doua state
    de a fi vigilenti. In plus, in cazul particular al Romaniei,
    aceasta n-ar recunoaste politic frontiera cu Republica Moldova, de
    unde provine un important flux migrationist, ceea ce provoaca
    ingrijorarea Parisului.

    Argumentele pe care oficialul francez le-a evocat sunt greu de
    combatut in chestiunea vamesilor, cel putin in Romania, unde
    problema coruptiei in randul personalului vamal este un loc comun.
    In privinta celeilalte acuzatii insa – faptul ca Romania nu
    recunoaste granitele cu Republica Moldova si de aici lipsa de grija
    pentru “fluxurile migratoare” care intra dinspre Est in UE prin
    Romania, aceasta a atras protestul ferm al MAE, care a dezmintit
    imediat afirmatia lui Wauquiez.

    “Conexiunile intre chestiunea aderarii Romaniei la Spatiul
    Schengen si relatia Romaniei cu Republica Moldova sunt artificiale.
    Acestea constituie o incercare de deviere a discutiei catre
    subiecte nelegate de criteriile Schengen, pe care Romania le
    indeplineste, conform tuturor evaluarilor misiunilor europene de
    verificare in domeniu”, sustine MAE.

    MAE reaminteste ca frontierele Romaniei de dupa cel de-al doilea
    Razboi Mondial au fost stabilite prin Tratatul de Pace de la Paris
    din 1947. In plus, Romania a recunoscut independenta Republicii
    Moldova exact in ziua proclamarii ei, pe 27 august 1991. “Frontiera
    dintre Romania si R. Moldova nu este disputata, iar sprijinul
    neechivoc al Romaniei pentru suveranitatea si integritatea
    teritoriala a Republicii Moldova a fost confirmat repetat de inalti
    oficiali romani.”

    Romania si Republica Moldova au semnat in noiembrie 2010
    Tratatul privind regimul frontierei de stat, care stabileste un
    regim juridic modern al frontierei comune si creeaza baza pentru
    cooperarea intre autoritatile de frontiera din cele doua tari.

  • Caderea unui mit. De ce nu mai poate domina Nicolae Grigorescu piata de arta

    In anul 2005, topul celor mai scumpe 10 picturi vandute la
    licitatiile de arta era clar dominat de Nicolae Grigorescu. De la
    33.000 la 60.000 de euro, Grigorescu era pe opt pozitii ale
    topului. Pe locul trei se strecurase un Tonitza, “Nud vazut din
    spate”, iar pe cinci, un Andreescu de referinta, “Cap de tarancuta
    cu tulpan galben”.

    Topul din 2007 mai pastra doar patru picturi ale artistului, de
    la locul trei in jos, iar pana in 2010 s-a croit o alta ordine a
    celor mai scumpe zece picturi, care incepe cu Camil Ressu. Tonitza,
    Ressu, Tuculescu, Stefan Luchian, Marcel Iancu, Petrascu, chiar
    Mützner s-au licitat pana la sume greu de imaginat cu doar 2-3 ani
    in urma.

    Detalii pe
    Ziarul de Duminica
    .

  • Polemicile Evului Mediu

    O lume multiculturala, cu o componenta crestina inca
    neconsolidata, o solida componenta araba, si una, minoritara,
    ebraica. A avut o tinerete tumultuoasa, insa la 30 de ani, in urma
    unor experiente spirituale, viata i s-a schimbat radical. A
    abandonat viata de familie si de curte si, fara a intra intr-un
    ordin religios, s-a consacrat, pâna la moarte, unui singur tel:
    cunoasterea si manifestarea devotiunii fata de Dumnezeu, inclusiv
    prin convertirea necredinciosilor la adevarata credinta.

    In “Cartea paganului si a celor trei intelepti”, una dintre cele
    265 care au ramas de pe urma sa, un evreu, un crestin si un
    musulman incearca sa convinga, prin argumente logice, un pagan de
    adevarurile comune celor trei religii si, apoi, fiecare in parte,
    de superioritatea credintei proprii. O pledoarie din secolul al
    XIII-lea pentru toleranta si dialog.

    Ramon Llull, “Cartea paganului si a celor trei intelepti”,
    Editura Omonia, Bucuresti, 2010

  • Cu internetul la (noua) piata

    Pentru oamenii de pretutindeni care interactioneaza pe web (adica,
    daca e sa ne luam dupa statistici, peste 70% din locuitorii tarilor
    dezvoltate, iar daca ne referim la România, circa o treime din
    populatie), vechile reguli de marketing nu mai functioneaza.
    Astazi, aproape toate tipurile de organizatii comunica direct cu
    cumparatorii lor. Inainte de internet, organizatiile puteau atrage
    atentia asupra produselor lor fie platind pentru reclame
    costisitoare, fie incercând sa faca sa se scrie in presa de ele.
    Internetul a schimbat regulile, permitand relatii direct cu
    consumatorii.

    Meerman Scott propune cateva reguli de baza pentru companii:

    – Marketing inseamna mai mult decât publicitate.

    – PR nu e doar relatia cu publicul larg.

    – Esti ceea ce publici.

    – Oamenii nu doresc propaganda, ci sa participe la discutii pe
    bloguri.

    – In loc sa se bazeze pe tehnici de intrerupere ca sa transmita
    un mesaj cu sens unic, marketingul incearca sa ofere informatie,
    continut, exact atunci când publicul are nevoie de el.

    – Oamenii care se ocupa de vânzari trebuie sa-si reorienteze
    gandirea dinspre marketingul conceput pentru piete mari si un
    public foarte numeros, spre o strategie care sa tinteasca online
    segmentele de public slab deservite.

    – PR-ul nu inseamna ca seful dumneavoastra sa-si vada compania
    prezentata la televizor, ci pe web.

    – Internetul a facut ca relatiile publice sa fie din nou
    publice, dupa ce, ani la rând, PR-ul s-a concentrat exclusiv asupra
    mijloacelor de comunicare in masa.

    – Companiile trebuie sa-i indrume pe cumparatori cu ajutorul
    unui continut online extraordinar. Blogurile, podcasturile,
    e-book-urile le permit organizatiilor sa comunice direct cu
    clientii, intr-un mod pe care acestia il agreeaza.

    – Pe web, liniile de demarcatie intre marketing si PR s-au
    sters.

    Probabil ca apologia lui Scott ar fi fost perfecta si ar fi
    evitat izul paradoxului, daca aceasta carte n-ar fi aparut
    niciodata pe suport de hârtie, ci ar fi ramas strecurata doar
    printre undele internetului.

    David Meerman Scott, “Noile reguli de marketing si PR”, Editura
    Publica, Bucuresti, 2010

  • OMV: profit peste 2 mld. euro, plan de reducere a costurilor, focus pe Turcia

    Veniturile au crescut in acelasi interval cu 27%, la 16,69
    miliarde de euro. Conform lui Ruttenstorfer, in ciuda deprecierii la bursa a
    actiunilor companiei, care au scazut cu circa 9% de la inceputul
    anului, OMV “este in grafic si merge bine”.

    Ruttenstorfer a anuntat ca va decide in prima jumatate a anului
    viitor in privinta planurilor de refinantare a OMV pe termen lung, dupa achizitia in
    valoare de un miliard de euro a Petrol Ofisi, cel mai mare operator
    de benzinarii din Turcia, cu 2.500 de statii de benzina si o cota
    de piata de aproape 30%. “Depinde de pietele de capital.
    Obligatiuni, vanzare de actiuni, vom decide asupra metodei”, a spus
    el.

    OMV s-a luptat indelung sa devina proprietarul Petrol Ofisi – o
    perla a coroanei pentru compania austriaca, esentiala in planul OMV
    de a se extinde in Turcia, o piata rentabila, unde economia a
    crescut cu nu mai putin de 5,5% in trimestrul al treilea. Initial,
    OMV avea 42% din actiuni, iar in octombrie a convins grupul Dogan,
    actionarul majoritar, sa-i cedeze cota sa de 54% din Petrol Ofisi,
    contra unui miliard de euro, determinandu-i pe analisti sa se
    intrebe din ce surse va acoperi acest cost.

    Costul preluarii Petrol Ofisi va fi contrabalansat, de asemenea, de
    reduceri de costuri cu pana la 200 de milioane
    de euro pana in 2012, care se vor adauga celor 300 de milioane care
    ar trebui economisite in acest an. Cheltuielile de capital vor
    ajunge la o medie de 2,7 miliarde de euro in urmatorii cinci ani,
    pe baza premisei ca pretul petrolului va fluctua intre 80 si 100 de
    dolari pe baril.

    Analistii au speculat, de asemenea, pierderile de imagine suferite
    de Ruttenstorfer de pe urma acuzatiei de insider trading (castig
    din tranzactii facute in urma unor informatii privilegiate). Seful
    OMV a cumparat in martie 2009 actiuni ale companiei de 632.000 de
    euro, imediat dupa ce a declarat intr-un interviu ca OMV nu-si va
    vinde participatia la compania ungara MOL, pentru ca dupa doar
    cateva zile participatia sa fie vanduta firmei ruse Surgutneftegaz,
    ceea ce a determinat o crestere imediata a actiunilor.

    Ancheta, care l-ar putea duce pe Ruttenstorfer in situatia de a
    face inchisoare, a devenit un obiect de controversa violenta in
    mediul de afaceri din Austria. Seful Vienna Insurance Group, Gunter
    Geyer, a declarat ca achizitia de actiuni ale unei companii ar
    trebui sa fie interzisa pentru membrii boardului. Altii au acuzat
    standardul dublu practicat de autoritatile de reglementare, atata
    vreme cat, de pilda, seful Erste Bank, Andreas Treichl, a cumparat
    si vandut actiuni ale bancii, alegandu-se cu un profit de 654.000
    de euro, fara a fi acuzat de nimic.

    Petrom, cea mai mare companie din Romania, detinuta in proportie
    de 51% de OMV, a avut anul trecut un profit net de peste 320 de
    milioane de euro si o cifra de afaceri de 3 miliarde de euro. In
    trimestrul al treilea acestui an, compania a trecut pe pierdere, cu
    27 de milioane pierdere neta, la afaceri de 1,1 miliarde de
    euro.

  • Cosmote iese cu o noua promotie: doua luni abonament gratis

    Abonamentul “Perfect pentru Tine” este un plan tarifar standard,
    de 4,5 euro pe luna (fara TVA), cu 50 de minute nationale si
    internationale, respectiv 500 de minute si 500 de SMS-uri in retea.
    La acest plan standard, utilizatorii pot adauga extraoptiuni care
    includ minute nationale si internationale suplimentare, minute si
    SMS-uri suplimentare in retea si extraoptiunea “Web’n’walk pentru
    tine”, care costa 2,01 euro/luna (fara TVA) si permite acces
    nelimitat la internet. In functie de valoarea totala a
    abonamentului astfel configurat, abonatii beneficiaza si de anumite
    oferte la achizitionarea de telefoane mobile.

    In perioada 10 decembrie – 15 ianuarie, cei care au adaugat si
    extraoptiunea “Web’n’walk pentru Tine” si au cumparat un telefon
    Nokia 5228 beneficiaza si de doua luni gratuite pentru
    extraoptiunea respectiva.

    De asemenea, clientii care decid sa se aboneze pentru o perioada
    de doi ani vor primi in primul an de abonament bonusuri intre 30 si
    1.000 de minute nationale si internationale si pana la 1.500 de
    minute si SMS-uri in retea, in functie de planul tarifar ales.

  • Arheolog in Sicilia: In cautarea teatrului antic

    Arheologul englez Alexander Hardcastle, aflat in cautarea unui
    teatru grecesc construit in urma cu doua mii cinci sute de ani
    intr-un oras infiintat de colonistii greci in Sicilia, Akragas, era
    convins ca ruinele acestei cladiri se pastrasera pe teritoriul
    localitatii, in ciuda cutremurelor frecvente din zona, a jafurilor
    cartaginezilor si a furturilor de piatra.

    Hardcastle si-a finantat cautarile cu averea personala, reusind
    sa restaureze partial niste temple ale orasului, sa descopere
    ziduri si drumuri, dar fara a gasi vreo urma a legendarului teatru.
    Hardcastle nu avea sa-si mai implineasca visul, murind sarac intr-o
    institutie de boli mintale din apropierea vechii cetati, dupa ce
    averea familiei s-a pierdut ca urmare a crahului din 1929.

    Cautarile sale vor fi reluate nu peste multa vreme de o echipa
    de arheologi italieni finantata cu fonduri europene, care se
    asteapta ca descoperirea sa-i permita orasului modern din
    apropiere, Agrigento, sa castige sume insemnate din turismul
    arheologic. Echipa de specialisti spera ca pe langa teatru, despre
    care multi experti cred ca a fiintat intr-adevar, sa mai gaseasca
    in Akragas si dovezi ale existentei unui hipodrom, dovezi
    nedescoperite la sapaturile anterioare din anii ’70 si ’80.

  • S-a dus sezonul pantalonilor scurti

    Teoria specialistului in economie George Taylor lansata in 1929
    si cunoscuta sub denumirea de Indicele Tivului (Hemline Index)
    sustinea ca femeile poarta fuste mai scurte atunci cand economia
    prospera si fuste mai lungi atunci cand aceasta se afla in scadere
    sau se prabuseste de-a dreptul, chestiune verificata in anii ’20 si
    ’30, scrie Financial Times.

    O lucrare ulterioara, “The Wall Street Waltz” (1987) a lui
    Kenneth Fisher, pornea de la aceeasi teorie, studiind corelatiile
    intre evolutia indicelui Dow Jones Industrial Average din 1897 pana
    la finele anilor ’80 si cea a lungimii fustelor femeilor, si
    descoperea ca fustele se scurtasera in anii ’50 si ’60, o perioada
    de boom economic, dupa care tivul coborase pana la glezne in
    deceniul urmator si urcase iar in anii optzeci. O lungire a
    fustelor s-a observat ulterior la inceputul deceniului trecut si o
    scurtare a lor pe masura ce ne apropiam de anul 2000.

    Acum, creatori de moda ca Roberto Cavalli, Michael Kors, Erdem,
    Marc Jacobs sau Dolce & Gabbana se dovedesc adeptii fustelor
    lungi cu materiale fluide. Motivul optiunii lor insa nu-l
    reprezinta starea economiei mondiale, sustin ei, ci faptul ca
    dezvelirea a cat mai mult din corpul purtatoarei nu mai e asa de
    atractiva, dupa ce minimalismul si accentuarea sexualitatii brute
    au batut deja destule recorduri in materie. Si, ca ratiune estetica
    invocata de creatori, fusta lunga subliniaza altfel o silueta lunga
    si subtire.

    Motivul nedezvaluit de ei al acestei tendinte este insa faptul
    ca femeile care isi permit in continuare sa poarte creatiile unor
    designeri importanti sunt in general trecute de treizeci si cinci
    de ani, varsta la care majoritatea nu mai considera ca se pun in
    valoare purtand ceva care sa lase sa se vada cat mai mult.