Blog

  • Trigranit: Vrem să reluăm dezvoltarea imobiliară în România, Bucureştiul este atractiv

    “În România am dezvoltat câteva centre comerciale şi ne uităm să ne întoarcem pe această piaţă. Bucureştiul este un oraş atractiv şi în prezent căutăm dezvoltări de nişă aici”, a declarat Tomasz Lisiecki, chief development officer TriGranit Development Corporation, citat de publicaţia propertyeu.info.

    În acelaşi timp, Lisiecki a precizat că dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, în Polonia este cel mai uşor să începi noi dezvoltări, deoarece există posibilităţi de a vinde active imobiliare, multe fonduri germane fiind interesate să cumpere proiecte de retail pe această piaţă, existând de asemenea şi capital autohoton.

    Pe de altă parte, despre Ungaria reprezentantul TriGranit spune că deşi recentele modificări legislative din domeniul bancar fac dificile atât dezvoltarea, cât şi atragerea de fonduri pentru astfel de proiecte, piaţa de retail este în creştere şi oferă multe active bune de vânzare.

    Sandor Demjan, fondator al companiei de dezvoltare imobiliară TriGranit şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, a preluat anul trecut integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.

    Demjan, care a dezvoltat şi mallul Polus din Cluj, con­trola 50% din Atrium Arad încă din 2010, de la des­chi­derea proiectului, când investitorii au cedat 50% către firma de construcţii Arcadom, controlată de Demjan.

    TriGranit a fost implicat în mai multe proiecte din România în anii de boom ai pieţei imobiliare, inclusiv în dezvoltarea mall-ului Maritimo din Constanţa (care a fost finalizat de Immofinanz), dar cel mai impor­tant proiect al său propus în România a fost Esplanada de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, un parteneriat public-privat care însă nu a mai fost pus în practică.

  • O cursă Tarom Bucureşti-Iaşi a revenit în Capitală, după ce nu a putut ateriza din cauza vremii

    Directorul de comunicare al companiei Tarom, Georgeta Dinu, a declarat pentru MEDIAFAX că avionul a plecat, vineri dimineaţă, de la Bucureşti către Iaşi, unde însă nu a putut ateriza din cauza vremii nefavorabile, echipajul de zbor luând decizia de a reveni la Bucureşti.

    La rândul său, directorul Aeroportului Iaşi, Marius Bodea, a afirmat că a fost “un fenomen ciudat” pe aeroportul ieşean.

    “Erau condiţii bune, dar în două minute s-a lăsat o ceaţă densă şi nu s-a mai putut ateriza. Totul s-a petrecut rapid, nu erau condiţii pentru aterizare. Avionul a rămas în aer timp de o jumătate de oră, în speranţa că se va ridica ceaţa, dar în cele din urmă, din cauza condiţiilor meteorologice, avionul s-a întors pe Otopeni”, a declarat Marius Bodea pentru corespondentul MEDIAFAX.

    El a precizat că, la ora 12.30, cursa Bucureşti-Iaşi se afla încă pe Aeroportul Otopeni şi că aceasta urmează să decoleze către Iaşi.

    “Între timp, la Iaşi nu mai sunt probleme. Ceaţa s-a risipit, sunt condiţii optime pentru aterizare”, a spus Marius Bodea.

    Tot vineri, a fost anulat zborul Iaşi-Bucureşti, care urma să decoleze de pe aeroportul ieşean la ora 6.00.

    “Avionul nu a mai venit aseară de la Bucureşti la 22.30, tot din cauza ceţii. În aceste condiţii, cursa retur, ce urma să decoleze dimineaţă a fost anulată”, a mai spus directorul aeroportului ieşean.

    Marius Bodea a afirmat, de asemenea, că o cursă spre Roma, programat să plece de la Iaşi la ora 15.00 va decola cu o întârziere de două ore şi jumătate, din cauza unei greve a lucrătorilor de la compania Alitalia.

  • MCA Grup a investit 70.000 de euro într-un showroom de uşi de garaj deschis la Iaşi

    Primul spaţiu de acest tip lansat de producător a fost cel de la Timişoara, deschis în 2013.

    În showroom se comercializează uşi de garaj secţionale şi tip rulou, grilaje metalice, automatizări pentru porţi şi termo-storuri (rulouri exterioare), garduri de aluminiu, copertine şi pergole.

    “Suntem prezenţi în zona Moldovei de peste 10 ani, printr-o reţea de 80 de distribuitori şi, mai recent, prin intermediul unei echipe de vânzări directe. În fiecare an, secţia noastră de producţie realizează pentru această zonă aproximativ 800 de uşi secţionale şi 1.500 de rulouri. Lansarea acestui showroom la Iaşi face parte din strategia de consolidare a poziţiei pe care o avem în piaţă”, a declarat Ciprian Oprea, director general MCA Grup. 

    Compania, care are o fabrică în Jilava, judeţul Ilfov, a demarat primele exporturi în 2010, iar anul acesta se aşteaptă ca 28% din cifra de afaceri estimată la 8 milioane de euro să fie generată de livrările la extern. MCA Grup operează pe piaţă de 16 ani.

  • Un mauritan, numit la conducerea Misiunii ONU însărcinate cu coordonarea răspunsului împotriva Ebola

    Ismail Ould Cheikh Ahmed îi va succeda din ianuarie americanului Anthony Banbury, a anunţat ONU într-un comunicat.

    El va lucra în strânsă colaborare atât cu coordonatorul ONU pentru Ebola, doctorul David Nabarro, cât şi cu guvernele ţărilor afectate în Africa de Vest.

    În vârstă de 54 de ani, el este în prezent numărul doi al Misiunii ONU în Libia (UNSMIIL), după ce a ocupat diverse posturi în agenţii ale Naţiunilor Unite, între care UNICEF, în Siria şi în Yemen, dar şi la Nairobi şi în Georgia.

    UNMEER a fost creată în urmă cu două luni pentru a coordona lupta împotriva epidemiei în cele trei ţări cele mai afectate (Liberia, Sierra Leone şi Guineea). Sediul acestei misiuni, care are filiale în cele trei ţări, dar şi în Mali, este la Accra.

    Este vorba de prima misiune pe teren a ONU consacrată unei crize de sănătate publică.

    Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, epidemia de febră hemoragică Ebola a provocat moartea a 6.388 de persoane din 17.942 de cazuri înregistrate.

    Sierra Leone a devenit acum câteva zile ţara cea mai afectată de epidemie, cu 1.319 noi cazuri în trei săptămâni, în contextul în care propagarea bolii a încetinit în Liberia.

  • Document DECLASIFICAT: CIA, sceptică în privinţa unei legături între Saddam Hussein şi autorii atacurilor din 11 septembrie

    Pentru a justifica invazia în Irak, vicepreşedintele american de atunci, Dick Cheney, afirma că Mohammed Atta, şeful echipei de comando care a coordonat operaţiunile în timpul evenimentelor din 11 septembrie 2001, s-a întâlnit înainte de atentate, la Praga, cu un spion irakian.

    Washingtonul a evocat frecvent această pretinsă întâlnire pentru a stabili o legătură între dictatorul irakian Saddam Hussein şi atacurile din 2001 şi, prin urmare, pentru a justifica înlăturarea sa de la putere.

    Însă, într-o scrisoare trimisă în luna martie a acestui an senatorului democrat Carl Levin, a cărei publicare a fost autorizată de curând de CIA, directorul agenţiei, John Brennan, semnalează că agenţii mobilizaţi pe teren îşi exprimă “profunda îngrijoare” faţă de declaraţiile lui Dick Cheney.

    Potrivit lui Brennan, spionii americani nu au stabilit dacă Mohammed Atta s-a aflat la Praga în momentul în care se consideră că s-ar fi întâlnit cu agentul irakian.

    Scrisoarea lui Brennan, numit în 2013, a fost dezvăluită iniţial de grupul de presă McClatchy.

    Joi, senatorul Levin a anunţat că el i-a solicitat CIA să declasifice documentul pentru a arăta cum administraţia preşedintelui George W. Bush i-a “înşelat” pe americani înainte de invazia în Irak.

    “Pretinsa întâlnire (de la Praga) stătea în centrul campaniei administraţiei menite să dea opiniei publice impresia că Saddam (Hussein) s-a aliat cu teroriştii Al-Qaida care ne-au atacat la 11 septembrie”, a declarat Levin într-un discurs în Senat.

  • Gâlcă: Calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi Aalborg

    “Am făcut un joc destul de bun cu o echipă foarte bună. A fost un joc pe care meritam să îl câştigăm, în care ne-am creat ocazii. Nu am avut luciditate în faţa porţii. Chiar înainte de a marca Dinamo Kiev, noi am avut o ocazie imensă, iar dacă înscriam alta era soarta meciului. Totuşi, calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi la Aalborg. Prin jocurile făcute meritam să ne calificăm. Poate mai puţin la Rio Ave. Îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat”, a spus Gâlcă.

    El a precizat că Steaua ar fi putut să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, dar nu a fost rea intenţie din partea arbitrului. “Pentru noi era important să câştigăm acest meci. Per total am avut situaţii în care puteam să primim un 11 metri, am auzit că a fost ofsaid la primul gol al lor, dar înţelegem când nu este rea intenţie”, a explicat tehnicianul.

    Gâlcă a menţionat că Steaua a jucat destul de bine cu Prepeliţă şi Bourceanu la mijloc. “Poate ar fi trebuit să scoatem mingea mai repede din faza defensivă, pentru că atunci când am făcut asta ne-am creat ocazii”, a mai spus Constantin Gâlcă.

    Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa ucraineană Dinamo Kiev, şi a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, încheind grupa J pe locul 3. Golurile au fost marcate de Iarmolenko ’71 şi Lens ’90+4.

  • Două cereri de recunoaştere a paternităţii fostului rege Juan Carlos vor fi examinate în 2015

    Cei zece magistraţi ai Camerei vor examina aceste cereri în ianuarie, a precizat aceeaşi sursă, evocând solicitări depuse de Alberto Solá Jiménez, un spaniol, şi Ingrid Jeanne Sartiau, o belgiană.

    Slăbit de probleme de sănătate şi afectat de scandaluri, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, i-a cedat locul pe tron fiului său, Felipe al VI-lea devenind noul rege al Spaniei la vârsta de 46 de ani.

    În 2012, două tribunale civile au respins deja aceste cereri, în baza articolului 56 al Constituţiei, potrivit căruia “persoana regelui este inviolabilă şi nu este supusă responsabilităţii”.

    Această inviolabilitate nu i se mai aplică odată ce a abdicat, chiar dacă este protejat de justiţia ordinară, după ce Parlamentul a adoptat o lege care-i conferă o imunitate şi care prevede că poate să fie judecat numai de Tribunalul Suprem.

    Această imunitate se aplică şi soţiei sale Sofia, reginei Letizia şi moştenitoarei tronului infanta Leonor.

    Presa scrie că belgiana Ingrid Jeanne Satiau şi Alberto Solá Jiménez au decis să depună o cerere de recunoaştere în Spania, după ce au efectuat teste ADN care arată că sunt frate şi soră în proporţie de 91%.

    Satiau a început să ancheteze asupra acestei ipoteze după ce mama sa i-a spus într-o zi, văzându-l pe regele Spaniei la televizor, “acest bărbat este tatăl tău”.

    Făcând cercetări, ea s-a întâlnit cu Solá, un copil adoptat, care revendică paternitatea regelui. El a declarat că mama sa biologică, fiica unui bancher cunoscut din Barcelona, a avut o relaţie cu regele, scrie presa.

  • Senatul SUA: Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, aliaţi non-NATO

    “Ukraine Freedom Support Act S.2828 tocmai a fost adoptat cu unanimitate de Senat”, a anunţat Damon M. Wilson, un consilier pentru politică externă şi vicepreşedintele Consiliului Atlantic al Statelor Unite, un think tank cu activitate în domeniul politicilor publice cu sediul în Washington. El adaugă că, pentru a deveni lege, proiectul este necesar să fie adoptat şi de către Camera Reprezentanţilor.

    Proiectul legislativ a fost elaborat de preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Robert Menendez (democrat) şi Bob Corker (republican).

    “Legea pentru susţinerea libertăţii Ucrainei 2014” prevede sancţiuni extinse în domeniile energetic, militar şi financiar contra Rusiei şi aliaţilor acesteia, acordarea statutului special de aliaţi non-NATO Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei şi acordarea unei asistenţe armatei ucrainene şi refugiaţilor.

    Potrivit site-ului Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), textul autorizează acordarea în perioada 2015-2017 a unei asistenţe în valoare totală de 560 de milioane de dolari (aproape 451 de milioane de euro) Ucrainei şi regiunii. În plus, Statele Unite conferă Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei statutul de “aliat major non-NATO”, situaţie care ar urma să faciliteze transferul de armament american acestor ţări. RIA Novosti scria că acest statut ar permite chiar transferul de muniţie cu uraniu sărăcit.

    În prezent, 15 ţări beneficiază de statutul de “aliaţi non-NATO” ai Statelor Unite: Afganistan, Argentina, Australia, Bahrain, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, Israel, Japonia, Iordania, Kuwait, Maroc, Noua Zeelandă, Pakistan şi Thailanda.

  • Urnele pentru tragerea la sorţi a 16-imilor Ligii Europa

    Astfel, capi de serie vor fi Borussia Mönchengladbach (Germania), FC Bruges (Belgia), Beşiktaş JK (Turcia), FC Salzburg (Austria), Dinamo Moscova (Rusia), Internazionale Milano (Italia), Feyenoord (Olanda), Everton (Anglia), Napoli (Italia), Dinamo Kien (Ucraina), Fiorentina (Italia), Legia Varşovia (Polonia), Olympiakos Pireu (Grecia), Sporting Lisabona (Portugalia), Athletic Bilbao (Spania) şi Zenit Sankt-Petersburg (Rusia).

    Nu vor fi capi de serie Villarreal CF (Spania), Torino (Italia), Tottenham Hotspur (Anglia), Celtic Glasgow (Scoţia), PSV Eindhoven (Olanda), Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina), FC Sevilla (Spania), VfL Wolfsburg (Germania), Young Boys Berna (Elveţia), Aalborg BK (Danemarca), Guingamp (Franţa), Trabzonspor AŞ (Turcia), RSC Anderlecht (Belgia), Ajax Ansterdam (Olanda), Liverpool (Anglia) şi AS Roma (Italia).

    Tragerea la sorţi a 16-imilor de finală ale Ligii Europa este programată luni, 15 decembrie, de la ora 14.00. Partidele din 16-imi vor avea loc la 19 şi 26 februarie 2015.

  • Un computer Apple-1, vândut personal de Steve Jobs în 1976, achiziţionat pentru 365.000 de dolari

    Computerul Ricketts Apple-1, numit astfel după primul său proprietar, Charles Ricketts, este singurul calculator Apple-1 despre care mai există documente care atestă că a fost vândut personal, în 1976, de Steve Jobs unui client, din casa familiei cofondatorului Apple, din Los Altos, în California, potrivit casei de licitaţii Christie’s.

    Suma obţinută la licitaţie pentru acest computer, de 365.000 de dolari, a fost puţin sub estimarea minimă a casei de licitaţii, care stabilise o valoarea între 400.000 şi 600.000 de dolari. În luna octombrie, organizaţia Henry Ford a plătit 905.000 de dolari pentru un computer din aceeaşi gamă.

    Dintre cele câteva sute de computere Apple-1 produse, mai există sub 50, potrivit datelor din domeniu.

    În cadrul aceleiaşi licitaţii, Rijksmuseum din Amsterdam, cu ajutorul a diferite fundaţii (Rembrandt Society, BankGiro Loterij, VSB fund, Mondriaan Fund) şi donatori privaţi, a cumpărat o figură bahică ce susţine un glob pământesc, lucrare de artă din secolul al XVII-lea, realizată de Adrien de Vries, plătind 27,9 milioane de dolari. Preţul estimat al sculpturii era situat între 15 milioane şi 25 de milioane de dolari.

    “Preţul obţinut urmează tendinţa actuală de obţinere a unor preţuri extraordinare pentru capodopere ale artei”, a declarat Jussi Pylkkanen, preşedinte global al casei Christie’s, care a şi condus licitaţia.

    Unul dintre obiectele a căror vânzare era cea mai aşteptată, pe care Christie’s l-a prezentat drept “vânzare excepţională”, a fost retras de la vânzare după 11 ore, când administratorii averii actriţei Joan Fontaine, care a murit în urmă cu un an, la vârsta de 96 de ani, au decis ca statueta Oscar, obţinută de Fontaine la categoria cea mai bună actriţă, pentru rolul din filmul “Suspiciune/ Suspicion”, din 1941, regizat de Alfred Hitchcok, să nu mai fie vândută alături de restul obiectelor din colecţia vedetei de cinema.