BusinessMagazin

Blog

  • APARTAMENTE DE VACANTA?

    Compania Triumf Construct sustine ca este prima din Romania care a dezvoltat conceptul de apartamente de vacanta. Astfel, in anul 2002, a construit doua astfel de blocuri la Mamaia, al treilea fiind in prezent in curs de executie. Apartamentele „de vacanta“ au fost vandute cu preturi cuprinse intre 55.000 si 78.000 de euro.

     

    ANL vrea, dar nu are cu ce

    Cu doar 1.700 de apratamente construite in patru ani, ANL nu are sanse sa amelioreze criza locuintei in Romania in lipsa fondurilor. Marile sperante se leaga, astfel, de investitorii privati.

     

    Tot nu e ca pe vremuri

    Intr-un singur deceniu, adica intre anii ’71 – ’80 in orasele din Romania s-a construit mai mult decat in urmatorii 24 de ani la un loc.

     

    Perioada                    Numar locuinte

    1971 – 1980            1.411.184

    1981 – 1989               958.446

    1990 – 1994               144.300

    1995 – 1999                 83.047

    2000 – 2002                 34.270

        2003*                      30.000

     

    *ESTIMARE COMPANII

    SURSA: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA

  • VIITORUL E TOT LA BLOC

    Pentru prima oara in istoria de dupa 1945, firmele private construiesc mai multe blocuri decat statul. Fenomenul va schimba radical in urmatorii ani aspectul pietei imobiliare: vedeta va redeveni apartamentul la bloc. Tinta, persoanele cu venituri medii.

    In urma cu cativa ani, o firma de salubrizare din Bucuresti isi facea televiziune, spre amuzamentul multora. Acum, o alta firma cu acelasi profil, dar din Cluj, a venit cu o noua idee de afaceri. Pe un teren pe care-l detinea in centrul orasului, a inceput sa construiasca doua blocuri, ale caror apartamente intentioneaza sa le revanda.

    Sa construiesti blocuri acum, cand la moda sunt vilele, pare, la prima vedere, cel putin bizar. Aparent, pentru ca cele 44 de blocuri private care sunt in constructie sau au primit autorizatie in Cluj, sau cele 40 de blocuri autorizate numai in sectorul 1 din Bucuresti sunt dovada clara ca un plan exista.

    Investitiile in blocuri private erau, in urma cu doar 2-3 ani, o utopie. Acest gen de constructii ducea cu gandul la regimul comunist, care a construit de-a valma, la norma, sute de mii de „cutii de beton“.

    Ce a facut, insa, ca o companie de salubrizare, precum Salprest, sa rupa tiparele si sa se apuce de construit apartamente? Simplu. Uriasa cerere de locuinte care exista pe piata. De asemenea, preturile exagerate la care se vand in prezent apartamente vechi de 15 – 20 de ani. 

    In primii 10 -12 ani de dupa 1989, investitorii au construit doar vile, pentru ca exista o cerere enorma din partea celor cu bani. Satui de bloc, acestia voiau case, liniste, aer curat. Asa se explica explozia de vile din zona de nord a Bucurestiului, unde acum nu mai poti sa arunci o caramida fara sa nimeresti vreo piscina.

    Cei cu venituri medii nu devenisera inca o prioritate si din cauza faptului ca erau ceva mai putini. Aparitia Agentiei Nationale pentru Locuinte, in jurul anului 2000, le-a dat acestora motive sa spere. Se anunta constructia unui numar urias de locuinte, pentru toate categoriile de public.

    Realitatea a fost insa alta. In ultimii patru ani, statul a construit circa 11.000 de locuinte destinate inchirierii si doar 1.171 de apartamente scoase la vanzare. Infim, tinand cont de uriasa cerere de pe piata. Acestea erau datele ecuatiei la sfarsitul anului 2002 si nimic nu ne indreptatea sa credem ca situatia s-ar putea schimba semnificativ.

    „Pana in urma cu doi ani nu se construiau blocuri nu pentru ca nu exista cerere. Dimpotriva, nevoia de locuinte era enorma, insa foarte putini isi puteau permite sa cumpere cu banii jos, iar posibilitatile contractarii unui credit mai mare erau destul de limitate“, spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI).

    Intr-adevar, de construit s-a construit foarte putin fata de cat cere piata. Statisticile spun ca in acest an s-au finalizat circa 28.000 de locuinte (case, vile, apartamente), dintre care ceva mai mult de jumatate in orase. 

    „Pentru a tine un ritm normal al constructiilor de locuinte, ar trebui ca in fiecare an sa se realizeze 10 locuinte la mia de locuitori“, spune Liviu Daschievici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Adica, la nivelul intregii tari, peste 200.000 de locuinte pe an.

    Evident, rezolvarea crizei locuintei va ramane o problema mult timp de acum incolo. Problemele unora inseamna insa si oportunitati de afaceri pentru altii: investitorii privati au sesizat ca statul nu poate sa acopere decat putine procente din uriasa cerere.  Astfel, la nivelul intregii tari, foarte multe firme private au solicitat, intr-un singur an, autorizatii de constructie pentru blocuri insumand mii de apartamente. Adica de cel putin doua ori mai multe decat a construit ANL pentru vanzare in toata istoria sa.

    Iar cei „tintiti“ incep sa devina treptat clientii din clasa de mijloc, adica cei care isi permit sa sustina plata unui avans si a unui credit de 30.000 – 40.000 de euro. Implicatiile acestui fenomen sunt uriase: daca tendinta se va mentine, piata imobiliara romaneasca isi va schimba radical structura, iar „isteria“ achizitiei de apartamente vechi, care a dublat preturile in ultimii doi ani, va disparea.

    Explicatia exploziei apartamentelor nu este ca romanii s-au imbogatit peste noapte, ci rezida din amploarea pe care a luat-o creditul ipotecar. Bancile au inteles primele potentialul acestei piete si s-au grabit sa ofere diverse forme de finantare pentru constructia de apartamente.

    Astfel au aparut in acest an in Romania circa 1.200 de noi apartamente in blocuri private, de peste doua ori mai multe fata de ce s-a construit cu doar un an in urma. Iar numarul s-ar putea tripla in 2005. Prin comparatie, ANL a construit in acest an, electoral, doar 222 de locuinte destinate vanzarii prin credit ipotecar.

    Constructorii spun ca, deocamdata, peste 90% din apartamentele realizate cu fonduri private sunt locuinte de lux, dar tendinta de crestere si a celor pentru persoane cu venituri medii este evidenta. Deja in Cluj sunt proiecte pentru blocuri cu apartamente de 30.000 – 40.000 de euro, la fel si in Bucuresti.

    Noile blocuri au maxim patru sau cinci etaje, iar suprafetele sunt mai mari decat cele din blocurile vechi existente pe piata.

    Doar in Bucuresti, in ultimii doi ani s-au deschis santiere pentru peste 2.000 de apartamente, majoritatea de lux, cu preturi de peste 100.000 de euro, apreciaza Razvan Iorgu, senior broker la departamentului de vanzari al agentiei imobiliare Eurisko. La asemenea bani, iti poti construi o casa, s-ar putea spune. Ce persoana cu bani se mai simte astazi atrasa de un apartament la bloc?

    Agentii imobiliari spun ca publicul tinta pentru astfel de locuinte il reprezinta persoanele care din diferite motive vor sau trebuie sa locuiasca in centrul orasului.

    „Sunt oameni foarte ocupati, care nu isi permit sa piarda o ora pe drumul dintre locuinta si serviciu, sau o parte dintre cei care au copii mici care trebuie sa ajunga repede la scoala. Sau, pur si simplu, oameni carora le place viata din centru“, considera Liviu Ureche. Aceste constructii sunt atractive nu doar pentru clienti, ci si pentru investitori, al caror numar va creste exponential in urmatorii ani. Acestia sunt straini, in mare parte, dar nici numarul developerilor romani nu este de neglijat.

    Majoritatea apartamentelor de lux nou construite sunt amplasate in cartiere rezidentiale, cum ar fi Primaverii sau Dorobanti, in Bucuresti. Suprafetele sunt mari, peste 150 de metri patrati.

    „Romania a ajuns un «El Dorado» imobiliar, datorita pretului de constructie si al terenului, inca mici comparativ cu multe tari europene“, a adaugat presedintele ARAI. Exista tendinta de a cumpara astfel de imobile pentru a locui in ele, dar si pentru a le revinde peste cativa ani, cu preturi mult mai mari. Se stie ca in ultimii ani, pretul locuintelor a crescut la fiecare 12 luni cu 20 – 30% (chiar 50% in 2002 si 2003), iar agentii imobiliari estimeaza ca procentul de crestere se va pastra si in urmatoarea perioada.

    Oricum, cererea pentru apartamente in blocuri de lux este mare, multe dintre acestea fiind deja vandute cu mult inainte de terminarea lucrarilor. Asa s-a intamplat, de exemplu, cu toate cele 93 de apartamente din 11 blocuri pe care le construieste compania Comnord in zona Dorobanti din Bucuresti.

    Suprafetele acestor apartamente sunt de 150 – 200 de metri patrati, iar pretul este pe masura: intre 200.000 si 300.000 de euro.

    Constructia acestora va fi incheiata anul viitor, tot atunci cand Comnord va finaliza lucrarile la un alt bloc cu 33 de apartamente de lux, in zona Soselei Nordului din Capitala. Tot in aceeasi zona, compania va mai construi, pana la sfarsitul anului viitor, un alt bloc cu 70 de apartamente. Cristian Tudor, directorul economic de la Comnord, confirma ca aceste investitii in blocurile private au inceput sa fie simtite abia in ultimii doi ani. Cresterea masiva a pretului terenurilor din zonele centrale i-a facut pe investitori sa se orienteze spre constructiile pe verticala. „Nimeni nu mai sacrifica terenurile din oras pentru o casa. E prea scump terenul pentru asta. Este un lux sa dai 500 – 1.000 de euro pe metrul patrat de pamant, ca sa construiesti pe el o curte cu gazon“, explica Tudor.

    Adevarata explozie a constructiei de apartamente in blocuri private va avea loc abia anul viitor, cand se vor livra o parte insemnata din lucrarile incepute in 2003 si, mai ales, 2004.

    Intr-adevar, anul trecut, Primaria sectorului 1, spre exemplu, a autorizat construirea a aproape 40 de blocuri private, numar similar cu cel al autorizarilor in doar primele noua luni ale acestui an.

    Si clujenii au motive de bucurie, chiar daca in 2002 nu s-au construit mai mult de cateva blocuri private, spun reprezentantii directiei de urbanism a primariei. In anul 2003, insa, municipalitatea a eliberat autorizatii pentru 30 de blocuri private, care cumuleaza 585 de apartamente. Pentru 2004, cresterile sunt evidente. Doar in perioada ianuarie-august, in Cluj s-au eliberat autorizatii de constructie pentru 1.064 de apartamente in 44 de blocuri private. 

    Acestea vor fi amplasate in cartiere rezidentiale, cartiere de case, iar pretul mediu al unui apartament este de circa 50.000 de euro. Profilul clientului incepe sa se schimbe, deci, treptat.

    Si in Timisoara tendinta incepe sa prinda contur. De anul trecut, in oras s-au emis autorizatii de constructie pentru sase proiecte, insumand 114 apartamente.

    Atat constructorii, cat si agentii imobiliari estimeaza ca anul viitor, piata investitiilor private in locuinte va creste cam de trei ori. Cu alte cuvinte, se vor finaliza circa 3.500 de apartamente. Iar pentru urmatorii ani, cresterile vor fi din ce in ce mai mari. Iar centrul de greutate se va muta treptat de sus catre mijloc.

    Exista inca in zone periferice ale marilor orase terenuri destul de ieftine, care pot fi exploatate cu succes. In aceste zone, neatractive pentru cei cu venituri ridicate, cea mai buna solutie pentru un developer este construirea de blocuri pentru cei cu venituri medii. Asa s-a gandit si Dan Ioan Popp, presedintele companiei care a construit cele mai multe vile, aproape 1.000, in Romania ultimilor ani.

    Este vorba de Impact Bucuresti, care de anul viitor va demara lucrarile de constructii la primele blocuri „populare“, cum ii place lui Popp sa le numeasca.

    „De anul viitor, intram pe piata blocurilor foarte accesibile, blocuri populare. Pretul unui apartament va porni de la 300 de euro metrul patrat, adica mai ieftine decat cele de pe piata“, estimeaza presedintele Impact.

    In prima faza, Impact va construi astfel de blocuri in orase precum Bucuresti, Constanta, Oradea sau Ploiesti, pentru ca apoi sa se extinda si in alte orase mari. Acestea vor fi construite in cartiere in care pretul terenului este mic, pentru ca investitia sa poata fi recuperata rapid.

    Este o cerere enorma pentru toate tipurile de locuinte, spune Popp. „Daca cineva poate cumpara un apartament nou la un pret macar similar cu cel al unuia vechi, daca nu mai mic, cum sa nu cumpere?“, se intreaba el retoric.

    Impact isi propune ca in anul 2009 sa ajunga sa construiasca circa 360 de blocuri „populare“, care sa acopere o plaja de 9.000 de apartamente.

    Doua companii care au speculat deja lipsa apartamentelor accesibile sunt Tempus Invest si SPO Invest din Cluj. Prima dintre ele a finalizat anul trecut constructia a cinci blocuri, care au cumulat 200 de apartamente. Acestea au fost vandute cu sume cuprinse intre 28.000 si 54.000 de euro, in functie de suprafata si de gradul de finisaj. 

    Si cum acestea au avut succes, la sfarsitul anului viitor, si compania SPO Invest va  inaugura alte 244 de apartamente in doua blocuri, tot in centrul Clujului.

    „Estimam ca apartamentele din aceste imobile vor avea preturi de vanzare cuprinse intre 35.000 si 50.000 de euro. Ele se adreseaza in special familiilor tinere cu un venit de 600-800 de euro“, spune Dan Bobis, administratorul Tempus si reprezentantul actionarului majoritar al companiei SPO.

    Firmele clujene si Impact nu sunt singurele care s-au gandit sa construiasca apartamente pentru clasa medie. Si compania Triumf Construct, o aparitie noua pe piata de profil, alaturi de 144 de vile si 88 de apartamente in doua blocuri de lux pe care le construieste in nordul Bucurestiului, va incepe in aceste zile un proiect mai „popular“. Este vorba de un ansamblu de trei blocuri care cuprinde 130 de apartamente, situat pe soseaua Bucuresti – Targoviste. Apartamentele, de doua  si trei camere, cu suprafete intre 64 si 113 metri patrati, vor costa intre 32.900 si 49.000 de euro.

    „Aceste apartamente au ca target populatia cu venituri medii sau chiar mici, care pot apela la credite ipotecare, leasing imobiliar sau rate pe perioada de executie direct de la firma noastra“, argumenteaza Leonard Buianu, directorul de vanzari al Triumf Construct. El spune ca Triumf „se gandeste foarte serios“ sa inceapa sa construiasca „pe verticala“ si in cartierele din Bucuresti, chiar daca profiturile pentru acest gen de investitii sunt mai mici decat in cazul blocurilor de lux.

    Indiferent de numarul proiectelor, pe piata este loc suficient pentru toata lumea. „In tara noastra exista un necesar de circa un milion de locuinte“, apreciaza Radu Zilisteanu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Intermedias. Si asta in afara de cele zece locuinte care ar trebui construite in fiecare an la mia de locuitori, conform standardelor vestice.

    Este posibil ca in urmatoarea perioada, si alte companii din diverse domenii, sa urmeze exemplul firmei de salubrizare din Cluj si al celorlalti antreprenori. Ritmul constructiei de blocuri din perioada ceausista, regretat de foarte multi, da semne de resuscitare. Si tot pe ritmurile unui slagar din anii ‘60, hitul urmatorilor ani in constructiile de blocuri private se anunta a fi: „Macarale, rad in soare argintii / Macarale…“.

  • Casa, dulce casa

    Europenii prefera sa infrunte somajul decat sa-si paraseasca regiunile natale

    Cand s-a infiintat Uniunea Europeana, scopul declarat a fost de a desfiinta barierele – cel putin cele conceptuale, de a fluidiza schimbul de experiente, ideologii si, de ce nu, mana de lucru. Cu toate acestea, dupa jumatate de secol de la „unificare“, europenii par sa fie mai putin dispusi ca oricand sa calatoreasca in vederea gasirii unui loc de munca, se arata in ultimul numar al Newsweek.

    Oamenii prefera sa ramana in interiorul granitelor tarii lor, chiar si atunci cand somajul bate la usa. In regiuni precum sudul Germaniei, nordul Italiei si aproape peste tot in Marea Britanie nu se mai gaseste forta de munca disponibila, dar cei 18 milioane de someri ai Europei pur si simplu nu vor sa se miste de pe locurile lor. In Franta, de exemplu, fostul director general al FMI, Michel Camdessus, vorbeste chiar despre un „deficit de munca“. 

    Avand drept exemplu tari precum China si Statele Unite, a caror putere economica se datoreaza in mare masura si mobilitatii fortei de munca, omul desemnat sa fie noul presedinte al Comisiei Europene, José Manuel Dur˜ao Barroso, promite sa acorde prioritate reformei de pe piata muncii. Mobilitatea pietei muncii este esentiala nu numai pentru reducerea somajului in regiunile defavorizate, ci si pentru cresterea economica mondiala in ansamblu. Si totusi, care este cauza „sedentarismului“ europenilor?

    Anul acesta, doar 1,4% dintre europeni au lucrat in alte regiuni decat cele natale, comparativ cu Statele Unite, unde procentul a fost de 5,9%. Cat priveste migratia in interiorul Uniunii Europene, doar 0,1% din populatie, adica 225.000 de oameni, si-au folosit dreptul de a locui si a munci oriunde in interiorul Uniunii. O explicatie plauzibila, spun cunoscatorii, pare sa fie sistemul de asistenta sociala care i-a protejat ani la rand pe locuitorii Europei in fata riscurilor sau schimbarilor prea mari. Spre exemplu, Germania lui Schröder a ajuns abia in acest an sa opereze schimbari in sistemul asistentei acordate somerilor, amenintand cu reducerea drastica a acesteia atunci cand un muncitor refuza in mod nejustificat un loc de munca intr-o regiune straina. 

    Birocratia – de-a dreptul kafkiana uneori – si teama traditionala a europenilor din tarile dezvoltate in fata valurilor de emigranti ingreuneaza si ele flexibilitatea fortei de munca in interiorul continentului. Un alt obstacol consta in faptul ca tarile europene nu-si recunosc una alteia diplomele universitare si calificarile. Bancile din Italia, bunaoara, refuza adesea sa deschida conturi pentru persoanele care nu au un contract de munca in aceasta tara, chiar daca e vorba de cetateni ai Uniunii Europene. In schimb, tarile cu o crestere economica puternica, precum Marea Britanie, Irlanda sau Suedia, sunt si cele care fac tot posibilul pentru ca imigrantii sa-si poata usor gasi o slujba si o locuinta.

  • Ce va fi dupa Arafat?

    Spitalizarea liderului palestinian Yasser Arafat, suspect de o afectiune a sangelui, a complicat raportul de forte din Orientul Mijlociu, avand in vedere ca o eventuala disparitie a lui Arafat ar putea duce la deteriorarea securitatii in teritoriile palestiniene.  In varsta de 75 de ani, Yasser Arafat (foto) a fost internat intr-un spital din Paris, fiind transportat cu un avion pus la dispozitie de autoritatile franceze. Insusi acest fapt pune probleme Israelului, avand in vedere ca presedintele Jacques Chirac nu si-a ascuns niciodata sustinerea fata de Arafat, pe care il considera indispensabil pentru procesul de pace din zona, in timp ce liderii israelieni l-au tratat intotdeauna ca pe un terorist. La randul sau, Uniunea Europeana a cerut deja statului evreu garantii ca Arafat va fi lasat sa se intoarca la Ramallah dupa ce va iesi din spital. 

    Situatia s-ar complica si mai mult in cazul mortii lui Arafat, pentru ca Israelul a anuntat ca nu va accepta inmormantarea liderului palestinian la Muntele Templului din Ierusalim, asa cum si-a exprimat dorinta Arafat.

  • Megafuziunea lui Mittal

    Familia omului indian de afaceri Lakshmi Mittal (foto) incearca, printr-o agresiva si riscanta miscare sa-si asigure dominatia in industria siderurgica mondiala.

    Mittal propune fuziunea a trei dintre cei mai mari producatori internationali de otel prin doua tranzactii evaluate, impreuna, la 17,8 miliarde de dolari, in actiuni si cash. Prin unirea Ispat International si LNM Group – ambele cu sediul in Olanda si controlate de familia Mittal – cu compania americana International Steel Group (ISG), va fi creata cea mai mare corporatie din industria siderurgica mondiala. Denumita Mittal Steel, compania va avea o productie estimata la 70 de milioane de tone de otel si fabrici in 14 tari de pe patru continente.

    Prin intermediul LNM, grupul controlat de magnatul indian detine in Romania patru companii de profil: cel mai mare combinat siderurgic din tara – Sidex din Galati, Siderurgica Hunedoara, precum si producatorii de tevi Petrotub Roman si Tepro Iasi. Fuziunea LNM-ISG transfera eforturile de consolidare a siderurgiei de la un nivel regional la unul international. Aceasta tranzactie ar putea determina o serie de mutari similare ale altor mari competitori pe piata siderurgica. In pofida consolidarilor din ultima perioada, industria siderurgica mondiala este in continuare puternic fragmentata, avand in vedere ca cei mai mari 10 producatori acopera mai putin de 30% din consumul global de otel.

    Spre comparatie, primii zece producatori auto detin impreuna 95% din piata mondiala. Analistii estimeaza ca, intr-un deceniu, piata produselor siderurgice va fi impartita intre cinci-sase jucatori, care vor produce fiecare 80-100 de milioane de tone. Interesant in afacerea Mittal-ISG este strategia similara de dezvoltare a celor doua grupuri, care i-a adus din pozitii de jucatori regionali, in actori principali. Capacitatile de productie ale grupului controlat de familia Mittal au crescut de la 4,5 milioane de tone in 1999 la 32 de milioane de tone in acest an, in cea mai mare parte prin achizitii, cu costuri reduse, ale combinatelor intrate in procesul de privatizare din tari in curs de dezvoltare.

    In incercarea de a intra pe piata Statelor Unite, LNM si-a unit interesele cu International Steel Group, o companie creata de finantistul newyorkez Wilbur Ross, un om de afaceri care a actionat ca si Mittal. Ross a creat in ultimii ani ISG, un grup cu o productie anuala de 21 de milioane de tone, prin achizitia unor active falimentare ale mai multor producatori americani de otel.

  • Victorie de moral

    Verdictul Comisiei Europene cu privire la functionalitatea economiei de piata a Romaniei nu va avea prea curand efecte vizibile.

    Statutul de economie de piata functionala este, in Cluj-Napoca, ultima grija a unui proprietar de agentie imobiliara, in toamna unui an in care piata apartamentelor aproape ca s-a prabusit in oras. „Si ce daca obtinem statutul de economie de piata functionala? O sa-mi creasca brusc vanzarile? O sa ne scape de clientii care ne pun sa le gasim cumparatori si apoi vand in afara contractului cu noi?“, se intreaba Bogdan Dobocan, proprietarul in varsta de 26 de ani a Forum Imobiliare.

    Neimportant pentru Dobocan, verdictul Comisiei Europene este o miza importanta mai la sud, in Bucuresti. Acolo unde autoritatile au sperat, timp de mai bine de un an, ca oficialii europeni sa puna stampila pe statutul de economie de piata functionala al Romaniei. 

    Statut pe langa care Guvernul de la Bucuresti a trecut la nivel de „traducere fara suflet“ in 2003. Intre timp, Petrom a fost privatizata, la fel si doua din Electrice, s-au inceput procedurile pentru vanzarea distributiei de gaz. In plus, inflatia a scazut, iar investitiile straine directe au crescut.

    De cealalta parte, legea falimentului inca nu este aplicabila, iar Codul muncii are inca o doza prea mare de social – democratie pentru gustul Comisiei. Sistemul de sanatate si de asigurari sociale sunt tot pietre de moara la gatul bugetului. Balanta incepe totusi sa se incline spre un raspuns pozitiv. Inseamna asta ca Romania are cu adevarat o economie de piata care functioneaza? Si daca functioneaza, in favoarea cui face acest lucru?

    Analistii sunt de parere ca singura motivatie in baza careia Romania poate primi statutul mult dorit este politica si nicidecum economica. Iar argumentele se refera la neindeplinirea tuturor criteriilor de baza stabilite de UE ca fiind obligatorii pentru obtinerea statutului respectiv. 

    „Aderarea la UE are o componenta politica puternica, aceasta devenind predominanta in deciziile luate. Dintre tarile care au aderat la 1 mai 2004 exista unele care nu au indeplinit conditiile economice, dar au fost admise din motive politice“, sustine Radu Craciun, seful departamentului de analiza la ABN Amro. Economia romaneasca progreseaza, dar, spune el, nu este de-ajuns. 

    In urma concluziilor prezentate anul trecut in Raportul de tara al Comisiei Europene, autoritatile de la Bucuresti au fost nevoite sa ia unele masuri care sa demonstreze dorinta si capacitatea de a reforma economia interna. Cea mai mare realizare a anului este, fara indoiala, privatizarea Petrom, compania despre care nu se stie inca precis daca a fost „perla“ sau „gaura neagra“ a economiei romanesti. Preluarea companiei de catre OMV a demonstrat, intr-o oarecare masura, ca Guvernul este dispus sa privatizeze si societatile profitabile.

    Incheierea acordului de vanzare a Electrica Dobrogea si Electrica Banat este, de asemenea, privita cu ochi buni, chiar daca au existat controverse asupra pretului prea mic de vanzare catre italienii de la Enel. In contul celor doua societati, adica pentru 1,4 milioane de clienti captivi, Romania va primi 36 de milioane de euro.Si in cazul privatizarilor Distrigaz lucrurile se apropie de finalizare: luna aceasta este asteptata vanzarea Distrigaz Sud catre Gaz de France. Achizitia Distrigaz Nord de catre Ruhrgas este de asemenea o chestiune de timp.

    Daca in privinta privatizarilor lucrurile au mers bine, bilele negre incep sa apara la capitolele consensului privind politicile economice sau Codul muncii. La nivel politic, consensul privind politicile macro este oarecum impus. Programele de guvernare anuntate de cele mai importante forte politice, Uniunea Nationala PSDaPUR si Alianta D.A. PNL-PD, urmaresc aceleasi directii legate de politica economica, lucru previzibil atata vreme cat singura varianta a Romaniei este, la aceasta ora, respectarea intelegerilor cu institutiile financiare internationale. 

    Ramane de obtinut insa si un consens  in plan intern, alaturi de ceilalti actori importanti ai vietii economice, precum Banca Nationala a Romaniei si reprezentantii mediului de afaceri, reprezentanti care nu sunt nici ei de parere ca obtinerea statutului de economie functionala este justificata. Motivul: fiscalitatea ridicata, care franeaza dezvoltarea afacerilor, si rigiditatea Codului muncii, care da prea multe drepturi salariatilor.

    „Atunci cand accepti minciunile legate de nivelul de impozitare al salariilor, atunci cand ai un Cod al muncii care anuleaza flexibilitatea fortei de munca, atunci cand mentii societatile cu probleme si accepti sa acumuleze arierate intr-o economie virtuala derivata din cea de barter, atunci nu ai economie de piata functionala“, este de parere Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).  Pogonaru este de acord ca Romania a facut pasi importanti pentru a obtine stabilitatea macroeconomica, dar spune ca autoritatile trebuie sa-si stabileasca foarte clar prioritatile. „E necesar sa se precizeze ce e mai important acum: cresterea economica sau protectia sociala“, a declarat presedintele AOAR.

    Intr-adevar, principalele probleme ale mediului de afaceri nu au fost rezolvate in intervalul scurs de la ultimul raport de tara. Asa cum pomenea precedenta evaluare, afaceristii trebuie inca sa se inarmeze cu rabdare si atunci cand infiinteaza firme, dar si cand vor sa iasa de pe piata. 

    Desi Comisia Europeana a atras atentia asupra ineficientei legii falimentului, actul normativ face, si la aceasta ora, doar obiectul unui studiu realizat de Ministerul Justitiei. De asemenea, legislatia privind insolventa financiara este abia in stadiul in care va fi evaluata de o echipa de experti romani si straini. Proiectul de lege privind separarea procedurilor de autorizare de cele de inregistrare a trecut de Senat, dar nu a intrat inca pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor.

    Sistemul judiciar are inca probleme si in ceea ce priveste reglementarea proprietatii. Instantele de drept comercial sunt doar doua, la Pitesti si Cluj-Napoca, dar duc lipsa de personal specializat. Oamenii de afaceri se plang de asemenea de incurcaturile rezultate din reglementarile din domeniu: greoaie si, de multe ori, contradictorii.

    Oficialii europeni se pot declara, insa, multumiti de liberalizarea preturilor si a comertului. Asta desi exista inca probleme cu deficitul comercial. Restrictionarea partiala a creditelor pentru bunuri de larg consum nu a fost de-ajuns pentru redresarea balantei comerciale, astfel ca diferenta dintre importuri si exporturi continua sa creasca. Florin Pogonaru este de parere ca economia romaneasca nu are puterea de a se impune pe piata unica europeana, in timp ce Radu Craciun sustine ca acest lucru s-ar putea realiza doar printr-o infuzie masiva de capital. 

    „Cum in interior nu avem bani, este clar ca ne sunt necesare investitiile straine directe care sa alimenteze economia“, spune Craciun. Din acest punct de vedere, autoritatile se pot lauda ca in primul semestru al lui 2004 investitiile straine directe au crescut cu 47,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, avand o valoare totala de 1,156 miliarde de euro. 

    „Este insa vorba despre delocalizarea industriilor din Vest, nu despre crearea unor marci specifice care sa reziste pe piata europeana. Chiar daca este benefica pentru ca genereaza subfurnizori locali, nu ne ajuta indeajuns pentru a fi competitivi in mod real“, este de parere Pogonaru. El crede ca acordarea statutului de economie de piata functionala nu va avea nici o valoare atata vreme cat declaratia nu va contine sintagma „care are capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din Uniunea Europeana“. Sintagma de care Romania este departe, atata timp cat abia se lucreaza la bifarea primului criteriu necesar in acest sens. Economia de piata concurentiala la care se refera Pogonaru presupune capacitatea industriilor unei tari de a face fata competitiei de pe piata unica a UE. Ceea ce nu este cazul.

    „Chiar si obtinerea statutului de economie de piata functionala nu va face nimic altceva decat sa creasca asteptarile pozitive legate de economia romaneasca. Concret, va ridica moralul romanilor. Si atat.“

  • VERDICTE

    UE DESPRE ROMANIA

    2000 „Romania nu poate fi considerata o economie de piata functionala“

    2001 „Romania a facut progrese in procesul de creare a unei economii de piata functionale“

    2002 „Romania a continuat sa faca progrese catre o economie de piata functionala, iar perspectivele de realizare a acestui obiectiv s-au imbunatatit“

    2003 „România poate fi considerata o economie de piata functionala din momentul in care progresele deosebite inregistrate pana acum vor fi continuate in mod decisiv“

    România, oarecum functionala, nu si concurentiala

    ECONOMIE DE PIATA FUNCTIONALA

    CRITERII:
    + Liberalizarea preturilor si comertului
    – Absenta barierelor pentru a intra si iesi de pe piata
    – Sistem legislativ aplicabil
    + Stabilitate macroeconomica
    – Consens privind politicile economice
    + Sector financiar dezvoltat

    ECONOMIE CONCURENTIALA

    CRITERII:
    – Economie de piata functionala
    – Capital uman si fizic
    – Influenta autoritatilor asupra concurentei
    + Integrarea comerciala in UE
    + Proportia firmelor mici

    CE S-A FACUT IN 2004

    • Inceperea privatizarii in sectorul energetic
    • Privatizarea SN Petrom
    • Inceperea privatizarii distributiei de gaze
    • Alinierea tarifelor la servicii
    • Incetinirea cresterilor salariale

    CE NU S-A FACUT IN 2004

    • Privatizarea BCR
    • Modificarea legii falimentului
    • Stoparea reesalonarilor si scutirilor de datorii
    • Modificarea Codului muncii 
    • Eliminarea presiunilor bugetare din partea sistemul de asigurari de sanatate si cel de pensii
    • Scaderea deficitului commercial
       

  • Dincolo de cifre si criterii

    In urma cu cativa ani, intr-o discutie cu mai multi colegi, la o cafea si o tigara, am conceput o teorie, oarecum simplista dar cu atat mai valabila, menita sa clarifice modul in care vor interactiona in perioada urmatoare Romania si Uniunea Europeana.  Am convenit atunci ca pur si simplu europenii nu pot ignora o piata de 20 de milioane de suflete, indiferent de puterea de cumparare de care dispun acestia. 

    Si am stabilit si locul Romaniei in ecuatie: urma sa fie similar cu cel al „elevului din ultima banca“, caruia la inspectii i se cere sa nu vorbeasca neintrebat si aiurea, sa stea cumintel, dar sa-si verifice batista si unghiile. Nu credeti ca asa s-a intamplat si se intampla? 

    Dusa de val, Romania se va integra cum-necum in 2007, antrenata de un amestec de interese in primul rand  politice dar si economice. 

    Si mai cred ca autoritatile, indiferent de rezultatul alegerilor din toamna, vor reusi sa se conformeze cerintelor Uniunii, chiar daca nici macar europenii nu prea o fac. Acest tip de hei-rupism e inscris in genele poporului roman, obisnuit de mult timp sa isi rezolve problemele in ultima clipa.

    Asa ca la ce buna toata aceasta agitatie despre statutul de economie de piata al Romaniei? Cei care ar trebui sa se pronunte vizavi de legile ce guverneaza piata si economia din Romania sunt chiar patronii si managerii companiilor de aici.  Orice problema birocratica sau fiscala care alunga un investitor din Romania sunt mai importante decat o apreciere primita de la Bruxelles.

    Un plan concret despre modul in care o companie isi poate impune produsele si poate rezista pe o piata globala, conceput in birourile unei firme romanesti, este mai important decat toate strategiile guvernamentale. Fiecare euro pe care o societate romaneasca izbuteste sa-l atraga din fondurile comunitare si sa-l investeasca cinstit si bine este mai important decat orice cifra din statisticile oficiale. 

    Cand cititi aceste randuri veti sti deja ce a decis Comisia Europeana. Dar cel mai important lucru este ca sefii companiilor romanesti sa-si acorde singuri statutul de economie de piata, pregatindu-se pentru competitia dura ce va veni. 

  • EVENIMENT: Cat de bolnava este Opozitia?

    Pana sambata, despre problemele de sanatate ale lui Theodor Stolojan s-a vorbit putin sau deloc, pentru ca acestea nu pareau sa-i afecteze in vreun fel activitatea politica si cursa pentru presedintie. Retragerea liderului ar putea oferi insa PNL mult râvnitul fotoliu de premier.

    Greu de anticipat: presedintele PNL, Theodor Stolojan, s-a retras din cursa pentru Presedintia Romaniei. Sambata dimineata, zvonul a inflorit „pe la colturi“, dupa o noapte pe care se spunea ca liderul liberal si-ar fi petrecut-o in spital. Seara, in direct cu tara, in prime-time, exact asa cum procedeaza guvernantii cand vine vorba de lovituri de imagine, Stolojan a abdicat.

    Anuntul celui care, pana in acel moment, a fost candidatul Aliantei a provocat reactii emotionale care pot denota orice: tristete, disperare sau nevoia de umanizare a liderilor PNL-PD, dupa ultimele atacuri din partea PSD. Lacrimile lui Traian Basescu, unul dintre cei mai duri oameni politici ai momentului, i-au facut pe unii sa se indoiasca de veridicitatea lor si, implicit, de motivul servit ca fiind cauza retragerii lui Stolojan din campanie.

    Despre boala lui Theodor Stolojan s-a vorbit putin in ultimii aproape doi ani, pentru ca nu parea sa-i afecteze, in mod real, activitatea. Daca, intr-adevar, la cateva ore dupa anuntul oficial de renuntare, Stolojan se afla intr-un avion menit sa-l duca in Elvetia, pentru a pregati un transplant renal, inseamna ca soarta a facut in asa fel incat o buna parte din cele mai importante probleme ale Aliantei sa fie rezolvate.

    Retragerea lui „Stolo“ ii lasa calea larg deschisa lui Traian Basescu, singurul „aliat“ care – conform analistilor politici – poate emite pretentii in cursa catre Palatul Cotroceni. O data cu desemnarea democratului ca si candidat al Aliantei este rezolvata si marea problema a liberalilor: din randul lor se va alege viitorul premier. Numele cel mai vehiculat devine, in acest sens, Calin Popescu Tariceanu, cel pe care Stolojan l-a legitimat ca urmas la sefia PNL, rezolvand, cel putin pentru moment, disputele interne pe acest subiect.

    Nu poate fi uitata nici ipoteza conform careia Stolojan se va intoarce in politica la momentul potrivit pentru a prelua Executivul, in varianta in care Basescu va deveni presedinte. Scenariul poate fi insa dinamitat prin acreditarea ideii ca Stolojan a renuntat la batalie nu pe motiv de boala, ci din cauza unei slabiciuni psihice. 

    Basescu pare sa fie singurul lider al Aliantei care sustine aceasta varianta, lansata doar dupa ce Stolojan a iesit din scena. Pana la aparitia unor informatii bine documentate si asumate cu privire la starea de sanatate a liderului liberal, raman in continuare semnele de intrebare cu privire la agravarea subita a starii acestuia. 

    „Nu exista, din punct de vedere medical, nici un fel de legatura intre stres si afectiunile renale, decat in cazul in care este vorba despre cancer“, a declarat pentru BUSINESS Magazin cunoscutul urolog Mihai Lucan, seful Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca. 

    El spune ca nu cunoaste istoricul medical al sefului PNL, dar ca suferintele acestuia legate de sistemul renal nu pot fi cauzate sau influentate de stres. Daca se iau in considerare declaratiile facute de purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu, cel care, la sfarsitul lunii mai 2004, califica drept „lipsite de bun-simt“ acuzatiile PSD referitoare la capacitatea medicala a lui Stolojan de a duce la bun sfarsit o campanie electorala, ceata din jurul Aliantei D.A. tinde sa se ingroase.

    „Le  recomand pesedistilor sa se trezeasca de dimineata si sa-l urmareasca pe Stolojan facand jogging“, spunea Nicolaescu, in urma cu mai putin de o jumatate de an. 

  • In contradictoriu

    „Nu exista, din punct de vedere medical, nici un fel de legatura intre stres si afectiunile renale, decat in cazul in care este vorba despre cancer.“  medicul urolog Mihai Lucan

    „Va asigur ca Theodor Stolojan nu are nevoie de interventie chirurgicala, nu este in situatia de a fi operat si acum este intr-un loc linistit, unde sta in natura.“ presedintele PD, Traian Basescu

    „Stolojan a avut o cadere psihica, pentru ca nu mai reusea sa faca fata deplasarilor din campania electorala.“ Cristian Boureanu, membru in Biroul  Permanent PNL