BusinessMagazin

Blog

  • Strategie Creatie Marketing

    Vorba românului: “ Nu iese fum fara foc si foc fara paie!” Adica un incendiu presupune trei elemente (asta daca nu mentionam aerul necesar combustiei si scânteia care declanseaza totul). Dar sa revenim la cele 3 elemente si la titlul nostru: StrategieCreatie. Observam ca lipseste ceva. Ce sa fie oare? Marketing.

     

    Exista oare in lumea asta campanii premiate, relevante si care sa fi golit rafturile in spatele carora sa nu se ascunda un produs bun, relevant si in stare sa produca o diferenta in viata consumatorilor? Eu, una, nu stiu vreo campanie premiata, relevanta si care sa fi golit rafturile si care sa fi fost pusa in slujba unui produs de rahat.

     

    Asadar, sa privim lumea prin ocheanul Marketing/Strategie/Creatie.

     

    Prima observatie care se va ridica este ca traim in universul copy/paste, in care toata lumea poate fabrica orice si orice trasatura distinctiva a unui produs poate fi replicata peste noapte

    intr-o fabrica din China.

     

    Adevarat, dar pâna la un punct. N-am vazut nicio clona de iPod care sa se simta si sa functioneze ca un iPod si sa coste in schimb de zece ori mai putin. Iarasi, n-am auzit ca cineva sa fi replicat “The Ultimate Driving Machine” si s-o fi vândut-o la pret de Logan (no offence meant). Ceea ce inseamna ca, cel putin de la un anumit nivel de complexitate in sus, produsul inca joaca cu toate cartile câstigatoare in mâna.

     

    Atunci, de dragul discutiei, sa coborâm stacheta complexitatii pâna ajungem la o categorie fara fasoane, sa spunem detergenti. Ce mai poate face Marketingul aici ce n-a fost facut inca? Robert Redeleanu v-ar putea da un raspuns, dar e plecat in Rusia. Face treaba.

     

    Dar hai sa presupunem ca s-au epuizat mijloacele Marketingului si ca mingea e in terenul StrategieiCreatiei. Ce poate face ea? Sa nege problema. Daca toata lumea se bate pentru suprematie pe “putere de curatire” sau “alb incredibil” atunci se acapareaza cel mai indezirabil teritoriu si se pune intr-o noua lumina. Si, dintr-o data, lumea vede ca “Murdaria e buna”.

     

    Sau ce te faci atunci când evoluezi in lumea beauty-ului si piata e plina de creme si de lotiuni care iti vând tinerete vesnica? Inoti contra curentului si exorcizezi demonii batrânetii de care fuge o intreaga industrie. Renunti la manechine anorexice si pui in loc femei reale, cu carne si oase, de la 20 la 90 de ani.

     

    Ingredientul primordial implicat in aceste povesti de succes nu e harul vreunui strateg sau inspiratia dumnezeiasca a unui copywriter. E curajul de a face lucrurile asa cum nu s-au mai facut vreodata si de a pune piciorul acolo unde restul lumii vede doar semnul “Câmp minat”.

     

    Oamenii (atât de nedreptatiti si de injositi de termenul “consumator”) nu mai au timp pentru si chef de modest, dragalas, cuminte etc. Sunt destepti, preocupati si cinici si te ginesc de la prima privire. Daca n-ai sânge in vene, te-ai ars. Traim in era curajului.

     

    Va doresc curaj

     

    Alina Dan Gavrila Bortun Popov.

  • Strategia e un un AD

    Exista doua valente ale acestei idei. In primul rând as vrea sa ma refer la faptul ca strategia, prin principalul document in care se concretizeaza (brieful de creatie) trebuie sa reprezinte un ad pentru omul de creatie, adica o forma de comunicare care sa determine implicare emotionala si care sa inspire echipa de creatie pentru a genera ceva mai bun.

     

    Acest gând ii apartine de fapt lui John Hegarty. El decupa din brief-ul de creatie mesajul esential (care de obicei se gaseste la rubrica cu acelasi nume) si il lipea ca pe un headline peste o poza a produsului. Se uita la acest prim ad si incerca sa vada daca are vreun sens rational si daca reuseste sa creeze vreo unda emotionala. Daca functiona, incerca sa faca ceva mai bun.

     

    Brieful este ca un fel de stacheta. Cu cât o ridica mai sus plannerul, cu atât mai creativa si mai interesanta va fi campania finala.  

     

    De aceea, la Leo Burnett este obligatoriu ca in brieful de creatie sa existe si niste startere creative. Si au existat si cazuri in care aceste ad-uri initiale au devenit campania care a si rulat.

     

    Brieful si ad-ul de planner (acel ad generat de planner pe baza propriei strategii) demonstreaza ca strategia poate fi dramatizabila si deci comunicabila. Exista gânduri strategice care desi dau foarte bine pe hârtie sunt foarte greu de transformat in campanii interesante.

     

    Paradoxul este ca trebuie sa inspiri creativii, dar gândindu-te mereu la consumator. Am intâlnit colegi care din dorinta de a fi iubiti si apreciati de oamenii de creatie mergeau cu ceva care sa le cumpere linistea si dragostea in organizatie, uitând de consumator. Si daca intrebi creativii, vor spune ca acestia sunt cei mai buni oameni de strategie. De fapt, sunt cei mai comozi strategi, strategii de Ad’Or, cum le zic eu.

     

    Ziceam la inceput ca sunt doua valente si pâna acum am vorbit doar despre prima. Strategia ar trebui sa functioneze si pentru consumator, chiar si fara o exprimare creativa finala. Astfel un concept strategic testat ar trebui sa determine efecte in pretestare. Câteodata vezi astfel de gânduri si pe sticla.

     

    Intâlnesti gânduri frumoase incluse in executii care nu le duc mai departe, ci doar le ilustreaza, un fel de strategie cu poze. Si unele chiar functioneaza.

               

    Razvan Matasel,

    deputy manager director / research & strategic planning director Leo Burnett&Target

  • CREATIVE RETAIL atrage clientii, construieste brandurile, creste volumele

    Cand intram intr-un spatiu care ne face imediat sa ne simtim bineveniti, avem senzatia ca nimic rau nu ar putea sa ni se intample. La fel ca personajul Holly Golightly, fiecare dintre noi poate ca la un moment dat fuge de propriile griji sau temeri si se trezeste la usile unui magazin care ne fascineaza prin scenografia vitrinei si flirteaza cu noi. Intram fara rezerve in acest joc al seductiei creat intre noi si placerile materiale, pe care ni le dorim si pe care, de multe ori, ne construim chiar fericirea. M&A va propune o parada a acestor spatii fascinante – vitrinele – pentru unii loc de reflectie, pentru altii loc de cumparaturi; decor de poveste sau scena de teatru. Oricum un loc in care noi suntem eroii pentru ca interiorul este animat doar de prezenta noastra, in egala masura anonima si necesara.

     

    Strada devine astfel unul dintre cele mai generoase spatii publicitare care impune un nou concept de marketing – Shopability. Vorbim de fapt despre magazinele care ne invita sa intram, ne conving sa ramanem, ne ajuta sa alegem si ne cheama sa revenim. Argumentele pot fi multe si variate: o vitrina dinamica, un visual, un produs expus atipic, dar fascinant – toate acestea ajuta consumatorul sa gaseasca ceea ce cauta. Shopability merge dincolo de marketingul conventional pentru ca, in aceasta epoca a consumerismului, «shoppingul» a devenit o stiinta in sine.

     

    Pentru a afla secretele acestei noi discipline, M&A a stat de vorba cu trei profesionisti in domeniu, care lucreaza pentru branduri renumite ca Lacroix, Luis Vuitton, Diesel… Am descoperit doua lucruri esentiale: creativitatea nelimitata este cel mai bun vanzator, iar bugetul pentru aceasta poate fi de 10.000 de euro sau, pur si simplu «imaginar»…

     

    Béatrice Querette – Merchandiser/Merchan Feeling (Paris)

     

    Dintotdeauna a lucrat in magazine. A inceput cu grupul PPR (Gucci), Luis Vuitton, grupul Cartier, in Londra unde s-a ocupat de Chloe, Hacket, Dunhill. In 2005, da forma experientei acumulate si lanseaza primul site din lume destinat in intregime merchandiserilor: www.merchanfeeling.com «Merchan Feeling s-a nascut pentru ca simteam ca trebuie sa adaugam emotie».

     

    Specializarea  Merchan Feeling

    «Sunt specializata in fashion & beauty merchandising. Conceptul e foarte simplu. Ca sa creezi emotie intr-un magazin trebuie sa lucrezi cu cele 5 simturi. De exemplu, pentru miros folosim numai uleiuri esentiale, fara nimic chimic, cum ar fi lavanda pentru relaxare sau menta pentru senzatii tonice. Le combinam si le difuzam, incercand sa cream mai mult decat un magazin. Un spatiu, un climat in care oamenilor sa le placa sa stea. Cu cat stau mai mult, cu atat cumpara mai mult. Mixul de miros, gust, culori, sunet, textura creeaza un magazin. In curand vitrinelor li se va aplica aceeasi regula, a celor 5 simturi. Ele sunt si acum emotionale, dar in viitor vom putea atinge si mirosi o vitrina.»

     

    Despre reflectarea filosofiei brandului in magazin

    «Felul in care vinzi produsul e foarte important. Oamenii nu cumpara doar atat. Cumpara o imagine, stari si senzatii. Cand cumperi un tricou alb de la Gap cumperi de fapt visul american, pentru ca acelasi tricou alb la Petit Bateau reprezinta simplitatea si caldura tipic frantuzeasca.»

     

    Campania de comunicare expusa in magazin

    «Magazinul e legatura afectiva dintre brand si consumator. E dificil sa “agati” consumatorul, cheltui foarte multi bani cu reclame care sa il aduca in magazin si cand acest lucru se intampla trebuie sa fie absolut incantat. Si, daca au o adevarata experienta a cumparaturilor si a magazinului, se vor intoarce.»

     

    Rolul vitrinei

    «Vitrina e primul pas in a aduce oamenii in magazin. Oamenii petrec in medie intre 2 si 7 secunde in fata vitrinei. Asadar, ai 2 secunde ca sa seduci consumatorul si sa-l faci sa intre. Nu multa lume intelege ca vitrina este un instrument care iti promoveaza imaginea, te ajuta sa vinzi si in acelasi timp iti transmite valorile brandului.»

     

    Influenta brandului asupra conceperii vitrinei

    «In zona brandurilor de lux, vitrinele sunt perfect integrate, pana la detaliu. Mai mult, e vorba si de multa tehnica. Volume, lumini, culori. E important sa lucrezi cu oamenii cei mai buni. In America, Anglia si Japonia vitrinele sunt adevarate spectacole. In Europa inca nu, dar se va intampla si aici.»

     

    Frecventa de schimbare a vitrinelor

    «Vitrinele se schimba cel putin o data pe luna.  H&M are de exemplu un window dresser care schimba vitrinele aproape in fiecare zi. Ideal e undeva o data la o saptamana. Marcile mari – Chanel, LV – le schimba cam o data la 3 saptamani, pentru ca sunt foarte complicate.»

     

    Bugetele

    «Brandurile de lux cheltuie foarte multi bani cu vitrinele. In magazinul Dunhill, cele 3 vitrine costau in jur de 10.000 de euro pe luna. Poti sa ai si vitrine dragute, fara un buget foarte mare, sa fii creativ si sa compensezi lipsa banilor. Dificultatea este sa gasesti conceptul. Oamenii inca nu inteleg impactul vitrinei, o considera o cheltuiala prea mare, dar de fapt, ea este o sursa de venit. Lucram acum cu specialisti si incercam sa masuram impactul vitrinei. Incercam sa demonstram ca e o investitie care aduce profit. E important sa privesti vitrina ca pe un mediu de promovare. E un outdoor pe care trebuie sa il folosesti.»

     

    Conceperea unei vitrine

    «Crearea unei vitrine porneste de la filosofia brandului. Trebuie sa primim un brief, sa stim cui ne adresam, care e tonul brandului si valorile lui. Si construim in jurul acestor elemente. Mesajul vitrinei trebuie sa fie unic. Daca pui in vitrina tot ce ai in magazin, oamenii nu mai au de ce sa intre. Vitrina e un teasing.»

     

    Pasii in desfasurarea unui proiect

    «In primul rand ne intalnim cu marketingul companiei, pentru ca trebuie sa il intelegem foarte bine. Schitam impreuna un brief, in functie de toate elementele. Campania de advertising curenta si viitoare, target. Revenim cu o strategie de merchandising la fel de detaliata: concept de magazin, de prezentare de produs, de vitrina etc. Il aprobam si apoi revenim cu si mai multe detalii: culori, materiale, schite, simulari. Urmeaza executia. Lucram cu arhitecti, scenografi, window dresseri.»

     

    Vitrinele si globalizarea

     «In moda, globalizarea duce la segmentare. Oamenii au inceput sa calatoreasca foarte mult si, daca un brand multinational e la fel peste tot, devine plictisitor. Asa se intampla cu GAP. Altii au inteles diferentele culturale si construiesc magazine potrivite tarii. Nike, de exemplu, e diferit in Londra, in Paris si in NY. La fel se intampla si cu vitrinele. Si Diesel a inteles aceasta nevoie. Directia generala e data in Italia, dar fiecare tara isi face propria vitrina, adaptata la cultura, la relevanta brandului pe respectiva piata.»

     

    Viitorul merchandisingului

    «Lucrez in industria luxului din 1990 si am fost martora unui fenomen numit democratizarea luxului. Pe vremuri, cresterile erau impresionante, profiturile enorme. Desi totul era altfel. De exemplu, Louis Vuitton era extrem de confidential, avea un magazin cu o masa mare, plina de cataloage. Alegeai ceva, mergeai in spate sa probezi si sa il iei, dar mai intai dl Vuitton era intrebat daca produsul respectiv poate fi vandut acelei persoane. Era foarte exclusivist si nu voia deloc sa vanda japonezilor. La Hermcs, nimeni nu intra in magazin pentru ca era coplesitor. Acum toata lumea are acces la lux. E scump, intr-adevar, dar poti sa strangi 6 luni bani si sa iti iei ceva de la Gucci.»

     

    Vitrine pe internet

    «Imi place mult Internetul. Nu va ucide magazinele, din contra, e o completare a acestora. Daca stii sa folosesti Internetul, e un instrument extraordinar de promovare. Si pe Internet poti avea vitrine. Pagina de deschidere a site-ului e vitrina.

     

     

    Jean-Marc Gady – Designer (Paris)

     

    A facut prima sa vitrina pentru Louis Vuitton. Acum este unul dintre cei mai activi designeri francezi. Talentul sau se exprima in design de interior si de produs, scenografie si merchandising visual.  A fost art director de vitrine si evenimente la Louis Vuitton, iar acum cativa ani a fondat propria sa companie care are deja in portofoliu clienti: Louis Vuitton, Moet&Chandon, Apple Computers, Baccarat, Christofle. Printre proiectele de viitor se numara muzeul LV si designul pentru cateva produse Baccarat. 

     

    Vitrinele au cateva secunde sa atraga atentia privitorilor. Judecati si concepeti un layout de vitrina dupa rigorile reclamelor outdoor?

     

    Intr-un fel da, nu sunt sigur ca e doar o chestiune de advertising. Vitrinele sunt o legatura foarte buna intre exterior si interior, intre ce poti vedea in reviste si pe outdoor si interiorul magazinului. Vitrina e un instrument de comunicare asezat exact intre advertising si produs, e fatada brandului. E tranzitia dintre comunicare si ce se intampla cu adevarat in magazin. E un liant separat doar  printr-o foaie de geam. 

     

    Cum se naste o vitrina? Exista algoritm?

    Depinde de cerere. Daca e vorba de un client mare, in cazul meu Luis Vuitton, acestia au o mie de vitrine in toata lumea. Conceptul trebuie sa fie unitar, eficient si de aceea devine dificil. Totul se bazeaza pe o executie simpla si puternica. Desigur ca vitrinele pot fi abordate si altfel, cand ai putine de decorat sau doar una singura si atunci poti spune linistit povestea din interior. Nu ai constrangeri de productie pentru o mie de vitrine. E alta poveste.

     

    Care sunt factorii de decizie asupra unei vitrine?

    Cand am fost art director de vitrine la LV nimeni nu se implica in decizii cu privire la vitrine. De exemplu, Marc Jacobs (care atunci lucra la LV) nu avea nicio legatura cu asta. Avea treburile lui, asa ca eram liberi sa facem orice voiam. Adevarul e ca nu am fost niciodata liberi, pentru ca trebuia sa ne invartim in jurul produsului, al sezonului… In special in jurul produsului.

     

    Cat de mult «atarna» produsul intr-o vitrina?

    In prezent cred ca, tot mai multi incearca sa scoata produsul din vitrina si sa aiba un concept puternic. E alt nivel de comunicare. Inainte obisnuiam sa folosim multe produse in vitrine, dar e un mod invechit de abordare. La fel e si cu asortarile culorilor. Acum incercam sa prezentam cat mai putine produse pentru ca stim ca daca prezentam doar unul, impactul e mai mare si comunicarea mai eficienta.

     

    De cate ori schimbati vitrinele?

    LV isi schimba vitrinele cam o data pe luna, undeva intre 8 si 12 vitrine pe an. E bine pentru ca oamenii nu au timp sa se plictiseasca de ele.

     

    Cat de mult apar in vitrine guideline-urile de brand?

    Majoritatea brandurilor de lux au mai mult o fisa tehnica a vitrinei care trebuie respectata. In primul rand trebuie respectate caile de acces, iluminatul, fundalul, tot ce are legatura cu vitrina. Pe masura ce brandul se maturizeaza si apar conceptele globale pentru mai multe vitrine, apar si guideline-urile.

     

    Pentru ce clienti ati realizat vitrine?

    Am facut vitrine pentru LV, Cristofle, Disney. Anul trecut am facut vitrina Disney care se schimba doar o data pe an. Am facut vitrine si pentru Sephora. Disney e interesant, pentru ca e o alta lume, trebuie sa-ti imaginezi ca esti un pusti, e placut.

     

    Bugetul?

    La LV bugetul e destul de mare, dar nu atat de mare, comparat cu numarul de vitrine. Trebuie sa gandesti eficient, sa “industrializezi” vitrinele. Totusi la deschiderea magazinelor in orase mari nu am restrictie de buget. Limita de buget e limita imaginatiei. La deschiderea LV din Taipei bugetul a fost in jur de 1 milion de euro. La Disneyland aproape ca nu e buget, dar au multi oameni priceputi, asa ca isi produc aproape totul intern.

     

    Cat de mult este legata vitrina de campania de comunicare?

    Vitrina e o unealta. Una foarte eficienta, daca stii sa o folosesti. Cateodata, la LV incercam sa punem acelasi vizual atat in vitrina, cat si in revista. Nu e bine, pentru ca mesajul vitrinei trebuie sa fie legat de magazin, de oameni. Un ad pus in vitrina nu vorbeste cu clientii. Si ei simt asta.

     

     

    Hervé Sauvage – Designer (Paris)

     

    Este set designer si face decoruri pentru campanii de presa. Lucreaza atat cu fotografi, cat si cu agentii de publicitate. Munca lui nu e departe de conceperea vitrinelor, asa ca se ocupa si de asta. Acum lucreaza la vitrinele Christian Lacroix, dar si la decorurile pentru prezentarile de moda ale acestei case. De fapt, a inceput, ca vitrinier. A studiat istoria artei si apoi, din intamplare a intalnit-o pe Nina Ricci. Asa a inceput sa faca vitrine. Proiecte viitoare: vitrinele Lacroix si reclame pentru Sonia Rykiel, Boucheron si Dior Bijuterii.

     

    Respecta vitrina conceptul magazinului?

    Hai sa luam exemplul Christian Lacroix. Pentru el, vitrinele pe care le-am facut sunt inspirate mai mult din defilee, decat din conceptul magazinelor. Decorurile pe care le fac pentru defilee ma inspira pentru cele ale vitrinelor. De asemenea, scenografia din cataloage sau din campaniile publicitare.

     

    Cat de des se schimba o vitrina?

    In general, modul de expunere din interiorul magazinului – merchandising –  se schimba de doua ori pe an si vitrina in jur de sapte ori pe an. Cam o data la doua luni vitrina se schimba complet, insa look-ul se ajusteaza la doua saptamani. Cam acelasi ritm al schimbarii vitrinelor il au aproape toate casele de moda cu care am lucrat.

     

    Cu cat timp inainte se decide cum va arata o vitrina?

    Cand ai de-a face cu o casa “arty”, cum e Lacroix, deciziile se iau la cald, in mijlocul evenimentelor. Suntem inainte cu maximum doua decoruri, dar mai mult nu se poate. Traim in era in care lucrurile se misca repede si nu as putea sa fac acum decoruri pentru la anul.

     

    Care e procesul prin care ia nastere o vitrina? Cine sunt factorii de decizie? Exista un brief?

    Lucrez direct cu domnul Lacroix. Brieful se rezuma la bucatele de hartie pline de desene, de idei, poze, referinte pe care le iau si incep sa construiesc proiectul. Dupa ce acesta e gata, apelez la constructori pentru a-l pune in opera.

     

    Care sunt principalii clienti cu care ai lucrat?

    Am facut scenografia la campanii de publicitate pentru Hermcs, pentru Diesel – pe cea dinaintea acesteia curente, cea cu ingerii – am facut Sonia Rykiel, Christian Lacroix, toate campaniile magazinelor Printemps din Paris…

     

    Bugetul pentru o vitrina?

    Cand lucrezi pentru Louis Vuitton, unde bugetul e nelimitat, e excelent. Avand foarte multi bani, isi permit sa produca orice, sa faca vitrine spectaculoase. In cazul Lacroix, am un buget anual si stiu ca am sapte vitrine de facut. Asa ca impart bugetul la sase, pentru ca pot face o vitrina mai scumpa si una mai ieftina. Asta nu inseamna ca, daca ai multi bani, vitrinele sunt mai bune. Te lovesti mereu pe strada de vitrine superbe care sunt facute din aproape nimic. Imi plac mult vitrinele Paul Smith, foarte poetice, care au doar cate un obiect mic-mic intr-un colt. La Lacroix bugetul e corect, nu e urias ca in cazul marilor case de moda, dar e corect.

     

    Cat timp aveti alocat pentru a concepe si executa o vitrina?

    In general nu am mult timp la dispozitie. Pentru o vitrina am cam o saptamana la dispozitie. Executia imi ia si mai putin pentru ca sunt rapid. Ma vad vineri cu Lacroix si saptamana viitoare are vitrina gata.

     

    Care este rolul vitrinei?

    Vitrina are mai multe roluri. In primul rand, trebuie sa faca oamenii sa intre in magazin, trebuie sa fie de impact, sa te faca sa te opresti, sa fie derivata si in relatie cu imaginea casei de moda, sa stii din prima clipa a carui creator este vitrina. Trebuie sa stii sa ii transpui imaginea in vitrina, in acelasi timp sa faci ca toate obiectele din ea sa fie extrem de dezirabile.

     

    Cu ce agentii lucrezi bine?

    Agentiile ca Publicis Paris, TBWA Paris, McCann Erickson Paris. Cel mai mult mi-a placut sa lucrez la reclama Hermcs; e un decor reusit.

  • Dame de inima rosie

    Fetele de companie au descoperit campania de publicitate… Creative, au stiut sa dea o alta utilitate «cartilor de joc». Le-au transformat in carti de vizita cu un design inovativ. Astfel, una dintre cele mai noi profesii din lume a fost pusa in slujba celei mai vechi meserii.

     

    Nu mai este o noutate, dar continua sa fie la moda faptul ca sexul vinde. In Londra, de exemplu, se cheltuiesc mai multi bani pe sex decât pe cinematografie, cu toate ca si cea din urma poate contine o doza mare de sex. Prostituatele din acest oras au gasit o modalitate inedita de a-si face publicitate, respectiv: «cartile de joc».

     

    Daca la inceputul anilor ’80, “damele de inima rosie” se gaseau postate la cabinele telefonice din intreaga Londra, odata cu dezvoltarea tehnologiei s-au modernizat si ele. Astfel, au devenit adevarate printuri cu o grafica sofisticata in forme cât se poate de atragatoare.

     

    Cartile de dame au devenit incet-incet un simbol al orasului si acum sunt la fel de renumite precum cabinele rosii de telefon. Desi ilegale, 13 milioane de carti sunt distribuite in fiecare an.

     

    De-a lungul timpului, peste 350 de ilustratii colorate au fost adunate intr-o carte ce constituie un adevarat book al prostituatelor. Fiecare pagina contine introuri scrise cu mult spirit si detalii picante. Bookul contine si câte o stire bomba plus un mic dictionar explicativ de termeni argotici. Unii considera toata afacerea o ofensa, pe când altii o gasesc chiar amuzanta. Cert este ca atât pentru prostituate, cât si pentru clientii lor aceasta reprezinta o necesitate comerciala.

     

    Pentru cei interesati de designul grafic, cartile au devenit un microcosmos al stilului, al gustului si al tehnicii in design. In timp, ele au ajuns sa fie recunoscute ca forma de arta si sunt colectionate de persoane si institutii din intreaga lume.

     

    Fie ca-ti plac, fie ca nu, cartile de dame reprezinta o parte incitanta din istoria sociala, dar mai ales comerciala a sexului.

  • Saks Fifth Avenue – o noua semnatura

    Saks Fifth Avenue evoca de peste 80 de ani stilul si eleganta si reprezinta destinatia new-yorkeza ideala pentru marii pasionati ai modei de lux. Saks este locul schimbarilor si al surprizelor, singura constanta fiind calitatea.

     

    Din 1924, de când Horace Saks si Bernard Gimbel au deschis pentru prima data portile Saks Fifth Avenue, logoul companiei a cunoscut o serie de modificari, relativ mici. Accentele se puneau doar pe fontul numelui. In 1973, designerul Massimo Vignelli a adus un element nou incadrând scrisul negru cu bucle si onduleuri intr-un patrat alb. Anii ’90 au insemnat o noua transformare. Atunci, fontul artistic al numelui a fost indepartat luând un aspect mai putin sofisticat cu care brandul s-a identificat pâna anul acesta. Conducerea companiei si-a dorit de la noua imagine sa fie ubicua, iconica, usor de remarcat dintr-o simpla privire de-a lungul strazii.

     

    Pentru reincarnarea pentagramei, graficianul Michael Bierut  s-a intors la logoul din 1973 pe care l-a adaptat secolului nostru. A pastrat buclele extravagante ale literelor “S” si “A”, dar a facut un “switch” al culorilor. Scrisul a devenit alb incadrat intr-un patrat negru.

     

    Talentul graficianului este dovedit de maniera inedita cu care a extins imaginea noului logo intr-un model grafic care se regaseste in interiorul magazinelor, pe sacose, cutii sau articole de papetarie. Cum a realizat patternul? A impartit noul logo in 64 de patratele si apoi a rotit sectiunile formate, luând nastere un mozaic abstract care da un plus de energie. Michael Bierut a reusit sa creeze o imagine care imbina vechiul cu noul, conditie esentiala in cadrul unui rebranding.

     

    Realizarea unei semnaturi clasice reprezinta intodeauna o adevarata provocare. Ramâne de vazut daca noul look Saks Fifth Avenue va ajunge la inaltimea lui “LV” de la Louis Vuitton sau a carourilor Burberry. Deocamdata, putem vorbi despre o idee vizuala proaspata menita sa invioreze imaginea Saks si sa inspire proiectele de branding viitoare.

  • Saks Fifth Avenue – o noua semnatura

    Saks Fifth Avenue evoca de peste 80 de ani stilul si eleganta si reprezinta destinatia new-yorkeza ideala pentru marii pasionati ai modei de lux. Saks este locul schimbarilor si al surprizelor, singura constanta fiind calitatea.

     

    Din 1924, de când Horace Saks si Bernard Gimbel au deschis pentru prima data portile Saks Fifth Avenue, logoul companiei a cunoscut o serie de modificari, relativ mici. Accentele se puneau doar pe fontul numelui. In 1973, designerul Massimo Vignelli a adus un element nou incadrând scrisul negru cu bucle si onduleuri intr-un patrat alb. Anii ’90 au insemnat o noua transformare. Atunci, fontul artistic al numelui a fost indepartat luând un aspect mai putin sofisticat cu care brandul s-a identificat pâna anul acesta. Conducerea companiei si-a dorit de la noua imagine sa fie ubicua, iconica, usor de remarcat dintr-o simpla privire de-a lungul strazii.

     

    Pentru reincarnarea pentagramei, graficianul Michael Bierut  s-a intors la logoul din 1973 pe care l-a adaptat secolului nostru. A pastrat buclele extravagante ale literelor “S” si “A”, dar a facut un “switch” al culorilor. Scrisul a devenit alb incadrat intr-un patrat negru.

     

    Talentul graficianului este dovedit de maniera inedita cu care a extins imaginea noului logo intr-un model grafic care se regaseste in interiorul magazinelor, pe sacose, cutii sau articole de papetarie. Cum a realizat patternul? A impartit noul logo in 64 de patratele si apoi a rotit sectiunile formate, luând nastere un mozaic abstract care da un plus de energie. Michael Bierut a reusit sa creeze o imagine care imbina vechiul cu noul, conditie esentiala in cadrul unui rebranding.

     

    Realizarea unei semnaturi clasice reprezinta intodeauna o adevarata provocare. Ramâne de vazut daca noul look Saks Fifth Avenue va ajunge la inaltimea lui “LV” de la Louis Vuitton sau a carourilor Burberry. Deocamdata, putem vorbi despre o idee vizuala proaspata menita sa invioreze imaginea Saks si sa inspire proiectele de branding viitoare.

  • Greaua mostenire a lui Dorel

    Ma uit duios la ultimele creatii publicitare cu iz de scara de bloc si aproape ca nimic nu ma mai mira. Basculanta lui Dorel pare sa fi marcat inevitabil o generatie, ce-i drept, ravasita. Cand glumele baietilor condusi de Nea Gogu rup gura targului, intra in folclor, ba, colac peste pupaza, mai impusca si cate un Effie, nu mai stai sa vezi ce-a vrut sa spuna, de fapt, autorul. Zici sarut mana, tragi bine cu urechea, scoti foaia de calc si te pui cu creionul pe creatie.

    Cat ai zice lemonlime apar gospodine tandre cu brandul bine format de la atatea rufe intinse, se inghesuie smecheri cu glume de sant servite in spatele blocului sub ramuri afumate de mici rulati intre maini crapate, canta de mama focului vecini adunati ca la usa cortului la o ceapa taiata in patru, un codru de paine si una mica, dar mare. Daca lui Dorel i-a mers asa bine, trebuie sa prinda si umorul amestecat parca din patru surse dezorientate.

    Sigur, nu mai e cazul sa ne alarmam. Fenomenul desavarsirii interioare e prezent in intreg spatiul public. Publicitatea nu trebuie sa-si mai faca de mult timp griji. Ea doar, pardon, imi cer scuze, ea decat se asorteaza perfect unui dans din buric ce zacea parca tinut cu forta intr-un trup remodelat, fireste, prin operatii estetice. Baietii care se bucura de centrala termica pentru casa sufletului ar putea oricand s-o invite la una mica pe Simona Sensual, de exemplu. Nu cred ca s-ar supara nici ea, nici publicul. Altfel, nu vad de ce blonda devenita celebra mai mult goala a ajuns sa umple, la modul sincer, spatiul unei stiri serioase intr-un buletin principal, in chiar sfanta zi de Paste.

    Astazi toate drumurile duc in aceeasi poienita plina de sclipici, cu muzica bubuind la volum maxim si sms-uri profunde cu iepurasi calauzitori, care-si incep urarile cu “fie ca…”. Astazi umorul de batator a devenit, cred, criteriu de angajare a editorilor care refuleaza stiri frumoase cu vedete confectionate in ultimul minut, cat sa iasa jurnalul la gramaj. Astazi, maioul care pune-n lumina nu numai brandul, ci si putin par la subrat, a devenit must have pentru o reclama care se vrea nu numai glumeata, ci si la moda.

    Nu ma mai mir ca, intre trei stiri inghitite pana sa apuc sa inchid gura ramasa cascata, doua le-au avut drept subiecte pe Moni si Simo, pregatind “bunatati pentru sarbatoarea de Paste”. Nici macar nu mai tresar cand intre doua cartoane de publicitate descopar o noua proiectie a umorului suburban cu doua trei replici bine fabricate, poate, poate intra, manca-ti-as, in istorie precum “probleme Gogule?”.

    Inutil sa mai adaug ca, toate mintile iscusite, care s-au inspirat din succesul baietilor grabiti sa nu inchida la non stop, scapa un amanunt esential. Intre Dorel si urmarile lui e cam aceeasi diferenta ca intre “a face pe prostul” si a fi prost de-a binelea.

  • Greaua mostenire a lui Dorel

    Ma uit duios la ultimele creatii publicitare cu iz de scara de bloc si aproape ca nimic nu ma mai mira. Basculanta lui Dorel pare sa fi marcat inevitabil o generatie, ce-i drept, ravasita. Cand glumele baietilor condusi de Nea Gogu rup gura targului, intra in folclor, ba, colac peste pupaza, mai impusca si cate un Effie, nu mai stai sa vezi ce-a vrut sa spuna, de fapt, autorul. Zici sarut mana, tragi bine cu urechea, scoti foaia de calc si te pui cu creionul pe creatie.

    Cat ai zice lemonlime apar gospodine tandre cu brandul bine format de la atatea rufe intinse, se inghesuie smecheri cu glume de sant servite in spatele blocului sub ramuri afumate de mici rulati intre maini crapate, canta de mama focului vecini adunati ca la usa cortului la o ceapa taiata in patru, un codru de paine si una mica, dar mare. Daca lui Dorel i-a mers asa bine, trebuie sa prinda si umorul amestecat parca din patru surse dezorientate.

    Sigur, nu mai e cazul sa ne alarmam. Fenomenul desavarsirii interioare e prezent in intreg spatiul public. Publicitatea nu trebuie sa-si mai faca de mult timp griji. Ea doar, pardon, imi cer scuze, ea decat se asorteaza perfect unui dans din buric ce zacea parca tinut cu forta intr-un trup remodelat, fireste, prin operatii estetice. Baietii care se bucura de centrala termica pentru casa sufletului ar putea oricand s-o invite la una mica pe Simona Sensual, de exemplu. Nu cred ca s-ar supara nici ea, nici publicul. Altfel, nu vad de ce blonda devenita celebra mai mult goala a ajuns sa umple, la modul sincer, spatiul unei stiri serioase intr-un buletin principal, in chiar sfanta zi de Paste.

    Astazi toate drumurile duc in aceeasi poienita plina de sclipici, cu muzica bubuind la volum maxim si sms-uri profunde cu iepurasi calauzitori, care-si incep urarile cu “fie ca…”. Astazi umorul de batator a devenit, cred, criteriu de angajare a editorilor care refuleaza stiri frumoase cu vedete confectionate in ultimul minut, cat sa iasa jurnalul la gramaj. Astazi, maioul care pune-n lumina nu numai brandul, ci si putin par la subrat, a devenit must have pentru o reclama care se vrea nu numai glumeata, ci si la moda.

    Nu ma mai mir ca, intre trei stiri inghitite pana sa apuc sa inchid gura ramasa cascata, doua le-au avut drept subiecte pe Moni si Simo, pregatind “bunatati pentru sarbatoarea de Paste”. Nici macar nu mai tresar cand intre doua cartoane de publicitate descopar o noua proiectie a umorului suburban cu doua trei replici bine fabricate, poate, poate intra, manca-ti-as, in istorie precum “probleme Gogule?”.

    Inutil sa mai adaug ca, toate mintile iscusite, care s-au inspirat din succesul baietilor grabiti sa nu inchida la non stop, scapa un amanunt esential. Intre Dorel si urmarile lui e cam aceeasi diferenta ca intre “a face pe prostul” si a fi prost de-a binelea.

  • Tehnologie si intimitate

    Pe mine ma sperie blogurile. Mai precis, nevoia de blog ma sperie. De fapt, nu, pretentia ca blogul e un jurnal personal ma sperie. Ce-i asta? Mi se pare o ipocrizie, o interpretare daunatoare a unui ajutor pe care oamenii l-au avut dintotdeauna. Sau poate ca am eu o Intelegere diferita asupra rolului jurnalului, pe care am sa v-o Impartasesc, ca sa stim de la ce referinta am plecat. Nu trebuie sa-ti spuna nimeni cum se tine un jurnal. Fiinta ta interna stie. E un instrument intim care te ajuta sa te gasesti si pe dinauntru, sa te Intelegi si chiar sa te organizezi. E abacul confesiunii religioase sau/si al celei de pe canapea. E despre framantarile sufletului si neIntelegerile pe care le avem cu constiinta, pe care putini ti le pot exhiba chiar si In fata foii mute si neIncruntate a jurnalului, la adapostul singuratatii.

     

    Si daca jurnalul unui ins Ii radiografiaza interiorul cu abisurile si petele lui de lumina, cenzurat de ipocrizie si histrionism si de joc social, atunci sunt sigura ca insul nu-l poate face public. Cum nimeni nu scrie sau nu povesteste despre dialogul purtat la confesional. Si atunci, de aia  nu pot sa cred ca blogurile sunt jurnale. Sunt exercitii de retorica (binevenite, de ce nu), artilerie fara tinta de ganduri si impresii, memo-uri catre lume. Ca speakers corner din Hyde Park (desi acolo auditoriul nu se ia In serios). Dar faptul ca o facem din fata monitorului si cu spatele la lume ne face cool, contemporani, updatati, interesanti.

     

    Am cunoscut In carne si oase un blogger foarte activ. Blogul sau e foarte apreciat In blogosfera romaneasca, updated, long lasting, divers. Bine, cunoscut e mult spus, Ii stiam numele si am facut parte din aceeasi colectivitate mai multe luni. Eram foarte curioasa; cum e omul asta care are opinii despre atatea si care aduce In fata lumii si chestiuni intime de parca lumea ar fi propriul apartament. Nu cred ca voi ati fi asteptat altceva decat mine: o persoana deschisa, volubila, sociabila, interesanta. Ei, bine, n-am reusit sa schimb doua vorbe cu omul asta. Nici eu, nici altii.

     

    asta e alt motiv pentru care nu-mi place ideea de blog. Te tine departe de oameni, te alieneaza. Iti ia caldura statului Impreuna si a palavragitului, sentimentul simpatic al complicitatii date de un anumit tip de umor sau de o  situatie, momentele cand sesizezi schimbarile de stari la ceilalti, grimasele, ascultarea rasului si molipsirea de el, privirile care te Inveselesc sau te enerveaza; te priveaza de cel mai frumos spectacol: umanul.

     

    Da, da, e un abuz sa cred ca toti bloggerii sunt asa. Dar pe cei care sunt si sociabili nevirtual, mi-i imaginez Intalnindu-se cu prietenii lor, bloggeri si ei, normal, si avand urmatoarea conversatie:

    – Tare faza pe care am postat-o azi…

    – Tare, ai vazut ce am comentat.

    – Aaaa, ce idee mi-a venit In timp ce surfam blogul lui Xena: poze In fiecare zi de miercuri.

    – Urban diurn, tratate?

    – Lasa, ca o sa vedeti pe blog. Mai stam?

     

    Mda, merçi beaucoup, prefer serile nesfarsite cu prietenii mei si energia si dragul care ne aduna si discutiile noastre mai mult sau mai putin avizate, dar cu siguranta pline de viata, despre fenomenul blogging. Prefer chiar si tacerile noastre.

     

    PS: Privesc cu simpatie blogurile de corporatie, sunt umanizante.

     

    Citesc si simt din plin utilitatea blogurilor care functioneaza ca forumuri tematice. E minunat ca blogul a eliberat vorbele asa cum napsterul a eliberat muzica. E minunat sa ai acces la parerea de acum cateva minute a nu stiu carui guru In sociologie cu privire la expansiunea Chinei sau sa vezi ca poeziile tale sunt citite de Inca 100 de oameni si macar un sfert le iubesc.

    Dar atat.

     

    Cred ca tehnologia si intimitatea nu se potrivesc.

  • Tehnologie si intimitate

    Pe mine ma sperie blogurile. Mai precis, nevoia de blog ma sperie. De fapt, nu, pretentia ca blogul e un jurnal personal ma sperie. Ce-i asta? Mi se pare o ipocrizie, o interpretare daunatoare a unui ajutor pe care oamenii l-au avut dintotdeauna. Sau poate ca am eu o Intelegere diferita asupra rolului jurnalului, pe care am sa v-o Impartasesc, ca sa stim de la ce referinta am plecat. Nu trebuie sa-ti spuna nimeni cum se tine un jurnal. Fiinta ta interna stie. E un instrument intim care te ajuta sa te gasesti si pe dinauntru, sa te Intelegi si chiar sa te organizezi. E abacul confesiunii religioase sau/si al celei de pe canapea. E despre framantarile sufletului si neIntelegerile pe care le avem cu constiinta, pe care putini ti le pot exhiba chiar si In fata foii mute si neIncruntate a jurnalului, la adapostul singuratatii.

     

    Si daca jurnalul unui ins Ii radiografiaza interiorul cu abisurile si petele lui de lumina, cenzurat de ipocrizie si histrionism si de joc social, atunci sunt sigura ca insul nu-l poate face public. Cum nimeni nu scrie sau nu povesteste despre dialogul purtat la confesional. Si atunci, de aia  nu pot sa cred ca blogurile sunt jurnale. Sunt exercitii de retorica (binevenite, de ce nu), artilerie fara tinta de ganduri si impresii, memo-uri catre lume. Ca speakers corner din Hyde Park (desi acolo auditoriul nu se ia In serios). Dar faptul ca o facem din fata monitorului si cu spatele la lume ne face cool, contemporani, updatati, interesanti.

     

    Am cunoscut In carne si oase un blogger foarte activ. Blogul sau e foarte apreciat In blogosfera romaneasca, updated, long lasting, divers. Bine, cunoscut e mult spus, Ii stiam numele si am facut parte din aceeasi colectivitate mai multe luni. Eram foarte curioasa; cum e omul asta care are opinii despre atatea si care aduce In fata lumii si chestiuni intime de parca lumea ar fi propriul apartament. Nu cred ca voi ati fi asteptat altceva decat mine: o persoana deschisa, volubila, sociabila, interesanta. Ei, bine, n-am reusit sa schimb doua vorbe cu omul asta. Nici eu, nici altii.

     

    asta e alt motiv pentru care nu-mi place ideea de blog. Te tine departe de oameni, te alieneaza. Iti ia caldura statului Impreuna si a palavragitului, sentimentul simpatic al complicitatii date de un anumit tip de umor sau de o  situatie, momentele cand sesizezi schimbarile de stari la ceilalti, grimasele, ascultarea rasului si molipsirea de el, privirile care te Inveselesc sau te enerveaza; te priveaza de cel mai frumos spectacol: umanul.

     

    Da, da, e un abuz sa cred ca toti bloggerii sunt asa. Dar pe cei care sunt si sociabili nevirtual, mi-i imaginez Intalnindu-se cu prietenii lor, bloggeri si ei, normal, si avand urmatoarea conversatie:

    – Tare faza pe care am postat-o azi…

    – Tare, ai vazut ce am comentat.

    – Aaaa, ce idee mi-a venit In timp ce surfam blogul lui Xena: poze In fiecare zi de miercuri.

    – Urban diurn, tratate?

    – Lasa, ca o sa vedeti pe blog. Mai stam?

     

    Mda, merçi beaucoup, prefer serile nesfarsite cu prietenii mei si energia si dragul care ne aduna si discutiile noastre mai mult sau mai putin avizate, dar cu siguranta pline de viata, despre fenomenul blogging. Prefer chiar si tacerile noastre.

     

    PS: Privesc cu simpatie blogurile de corporatie, sunt umanizante.

     

    Citesc si simt din plin utilitatea blogurilor care functioneaza ca forumuri tematice. E minunat ca blogul a eliberat vorbele asa cum napsterul a eliberat muzica. E minunat sa ai acces la parerea de acum cateva minute a nu stiu carui guru In sociologie cu privire la expansiunea Chinei sau sa vezi ca poeziile tale sunt citite de Inca 100 de oameni si macar un sfert le iubesc.

    Dar atat.

     

    Cred ca tehnologia si intimitatea nu se potrivesc.