Blog

  • Provident a dat cu împrumut cu 12% mai mulţi bani în 2013

    Datele sunt cuprinse în raportul financiar prezentat marţi la Londra de către compania-mamă, grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanţi furnizori de împrumuturi la domiciliu din Europa, cu activităţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic.

    Veniturile Provident Financial România au depăşit 37,2 de milioane de euro în primul semestru din 2013, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. În cei 7 ani de prezenţă pe piaţa locală, compania a investit în România peste 180 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 25 de milioane de euro.

    ”În primele şase luni din acest an am continuat să investim în extinderea operaţiunilor şi în dezvoltarea oamenilor noştri. Am deschis deja 10 puncte de lucru noi şi avem în plan o extindere geografică similară în a doua jumătate a anului, ceea ce ne va permite să deservim aproape în totalitate populaţia urbană din toate judeţele ţării. Ne menţinem obiectivul de a avea peste 500.000 de clienţi activi în România în următorii ani”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România.

    În acest an, Provident a deschis puncte de lucru în judeţele Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Tulcea şi Sălaj, singurele judeţe pe care compania nu le deservea până în acest moment. Compania are peste 780 de angajaţi şi colaborează cu circa 3.800 de agenţi independenţi în peste 70 de oraşe din întreaga ţară.

    În primul trimestru al acestui an, grupul IPF a anunţat că îşi va extinde operaţiunile pe piaţa din Bulgaria pe baza infrastructurii pe care a dezvoltat-o în România.

    “Avem deja o sucursală în Sofia, am recrutat peste 20 de angajaţi pentru entitatea noastră din Bulgaria şi suntem în ultima fază de testare a sistemelor. Ne aşteptăm să emitem primul nostru împrumut în Bulgaria până la sfârşitul lui septembrie şi să atingem potenţialul maxim al acestei pieţe – de circa 100.000 de clienţi activi – în 4-5 ani”, a adăugat Ivo Kalik.

    Provident Financial România este prima instituţie financiară din România care oferă serviciul opţional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor. Compania este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care are peste 2,4 milioane de clienţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF a anunţat pentru primul semestru din 2013 venituri de 423 milioane de euro şi un profit brut de 49 de milioane de euro, valoarea împrumuturilor totale emise la nivel de grup fiind de 571 milioane de euro. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală şi de Est şi este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

     

  • Elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni a fost scos din apă

     Elicopterul trimis de Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Bucureşti la Tăureni a reuşit să scoată din lac epava aparatului de zbor prăbuşit luni seară.

    Elicopterul prăbuşit a fost depus pe un teren din apropierea lacului.

    Reprezentanţii MAI au ajuns la Tăureni în jurul orei 11.30, dar au analizat, timp de o oră, procedurile prin care să acţioneze, întrucât în zonă vântul bătea cu putere.

    Epava elicopterului are aproximativ 1.800 de kilograme, greutate la care se adaugă mâlul şi apa strânse în aparat. Aceasta urmează să fie analizată de specialişti, dar şi de reprezentanţi ai asiguratorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile europene încearcă să medieze conflictul dintre Mercedes-Benz şi Guvernul francez

     Ministerul francez al Ecologiei, Dezvoltării şi Energiei a anunţat că modelele clasa A şi clasa B şi coupe-ul CLA nu mai pot fi înmatriculate în Franţa întrucât nu respectă reglementările comunitare în domeniul mediului.
    Grupul Daimler apreciază măsura drept “absolut inexplicabilă” şi intenţionează să o conteste în jusţie, considerând că partea franceză interpretează greşit legislaţia UE. Oficiali europeni au anunţat la începutul acestei săptămâni că se consultă cu Berlinul şi Parisul şi că speră ca situaţia să fie rezolvată în septembrie.

     Dupa Franta, mai multe state din UE vor sa interzica vanzarea autoturismelor produse de Daimler

    Jean-Claude Bernard, şeful reţelei de dealeri Mercedes Benz din Franţa spune, citat de Financial Times, că acţiunea este motivată de dorinţa de a-i mulţumi pe ecologişti şi pentru a pricinui neplăceri unui fabricant auto german. “Lichidul de răcire este folosit de 95% din maşinile cu aer condiţionat din Franţa. Dacă sunt atât de periculoase, de ce nu le interzicem pe toate?!”.

    Decizia Franţei a împiedicat în această lună livrarea a 4.518 vehicule, din care 2.704 au fost deja vândute unor clienţi, potrivit grupului german.

    Daimler se află în negocieri de circa un an cu oficialii europeni, în privinţa unui nou agent de răcire despre care autorităţile de reglementare susţin că îndeplineşte standarde mai stricte referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră. Producătorul auto german nu a trecut la folosirea acestui gaz refrigerant, argumentând că este posibil să ia foc mai uşor decât agentul folosit în prezent, în cazul unor accidente. Germania a permis Daimler să continue să folosească gazul R134a, din cauza motivelor de îngrijorare legate de noul agent de răcire R1234yf.

    Comisia Europeană a avertizat autorităţile de la Berlin cu posibile măsuri punitive. O directivă europeană a interzis gazul R134a încă de la începutul anului 2011, dar pentru vehiculele certificate anterior acestei date există o derogare până în 2017. Grupul Daimler a vândut 15.745 de vehicule compact în Franţa, în primul semestru, reprezentând 2% din livrările globale de automobile ale grupului în perioada respectivă.

  • Bradley Manning, “cârtiţa” WikiLeaks, îşi aşteaptă verdictul

     La Baza militară Fort Meade, la nord de Washington, unde are loc începând din iunie procesul, în faţa unei Curţi Marţiale, judecătoarea a avertizat că îşi va prezenta decizia marţi la ora locală 13.00 (20.00, ora României).

    Colonelul Denise Lind urmează să treacă în revistă cele 22 de capete de acuzare formulate împotriva militarului în vârstă de 25 de ani, trimis în faţa unei Curţi Marţiale pentru că a expediat zeci de mii de documente confidenţiale site-ului WikiLeaks, care le-a postat online.

    Bradley Manning riscă o pedeapsă penală la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea unei eliberări condiţionate, în cazul în care este găsit vinovat doar în cazul acuzaţiei de “colaborare cu inamicul”, cel mai grav dintre cele 22 de capete de acuzare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cauzele accidentului feroviar din Elveţia sunt încă necunoscute. IMAGINI de la locul coliziunii

     Căile Ferate Elveţiene (CFF) au anunţat o conferinţă de presă pentru marţi, în prezenţa directorului general Andreas Meyer.

    Într-un comunicat, compania a prezentat, de asemenea, condoleanţe familiei mecanicului de tren decedat în accident.

    Luni seara, în jurul orei 18.45 (19.45 ora României), două trenuri regionale au intrat în coliziune în Granges-près-Marnand, un orăşel cu 1.000 de locuitori situat pe linia Palézieux – Payerne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Predoiu: În condiţiile în care am candidat eu la Parlament, nici preşedintele Băsescu nu câştiga

     Cătălin Predoiu a declarat la Digi24 că nu a câştigat un mandat de parlamentar pentru că nu a vrut să facă “maşinaţiuni”.

    “În condiţiile în care am candidat eu, nici domnul preşedinte nu câştiga alegerile. Acolo s-au făcut anumite maşinaţiuni pe care eu am refuzat să le fac: mita electorală. Pe de altă parte, n-a fost chiar un eşec. Am luat vreo 9.700 de voturi, lipsindu-mi vreo 200 de voturi, în condiţiile în care în alte colegii s-a intrat cu 3-3.500 de voturi (în Parlament – n.r.). Atunci, în 2008, cu notorietatea zero pe care o aveam, cu campanie electorală făcută sâmbătă şi duminică, pentru că în rest am stat la minister (Ministerul Justiţiei – n.r.), atât am luat, 9.700 de voturi”, a declarat Cătălin Predoiu.

    El a făcut referire la Margaret Thatcher, care a pierdut primele două algeri parlamentare în care a candidat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ratele de neocupare a centrelor comerciale variază între 5% şi peste 10%. Care sunt cei mai activi retaileri de pe piaţa locală

     Stocul de spaţii comerciale moderne a rămas stabil în primul semestru al acestui an, circa 2,7 milioane de metri pătraţi, din care 30% se află în Bucureşti. Centrele comerciale reprezintă 56% din stoc, în timp ce parcurile de retail deţin 43,5%, iar centrele de tip factory outlet doar 0,6%.

    “Observăm o tendinţă de creştere a interesului pentru centre comerciale prime atât din partea investitorilor, cât şi din cea a chiriaşilor. Proiectele performante din Bucureşti şi provincie atrag majoritatea clienţilor şi înregistrează vânzări peste medie, având o rată de neocupare de sub 5%, în timp ce centrele secundare se confruntă cu o rată de neocupare de peste 10%. O altă tendinţă din piaţa de retail este tăierea costurilor cu utilităţile, care continuă să joace un rol important în planul de afaceri al chiriaşilor”, a declarat Luiza Moraru, şeful departamentului de retail al companiei de consultanţă imobiliară CBRE România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR a trecut pe profit la şase luni, cu un câştig de 126,8 milioane de euro. Activele s-au redus cu 4,9%

     La sfârşitul primului trimestru, BCR înregistra pierderi de 12,1 milioane de lei, pe fondul unei deteriorări atât a venitului operaţional, cât şi a profitului operaţional.

    “Profitul net după taxe şi interese minoritare este de 556,7 milioane de lei (126,8 milioane euro), în comparaţie cu pierderea de -548,5 milioane lei (-124,9 milioane euro) din semestrul I 2012, marcând livrarea obiectivelor ambiţioase ale programului de redresare a BCR şi, de asemenea, contabilizând impactul pozitiv din eliberarea unor pasive fiscale în cuantum de 560,8 milioane lei (127,7 milioane euro)”, se arată într-un comunicat al băncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RECTIFICAREA BUGETARĂ: Finanţele anunţă deja că rectificarea este acceptată de partenerii sociali deşi aceştia nu au primit documentul

     Atât în proiectul rectificării bugetului de stat, cât şi în cel al bugetului asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor a inserat, cu puncte-puncte, câte un paragraf prin care precizează deja că documentele au fost dezbătute în cadrul Comisiei de Dialog Social constituite la nivelul ministerului la care au participat reprezentanţi ai organismelor interesate, “conform minutei şedinţei nr…… din data de …. 2013”, din care rezultă că “partenerii sociali au fost de acord” cu promovarea proiectului.

    Anunţul privind acordul partenerilor sociali este redactat într-un moment în care sindicatele şi patronatele nu au avut deloc acces la aceste documente, Comisia de Dialog Social fiind iniţial programată pentru luni după-amiaza şi amânată ulterior pentru marţi dimineaţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul bugetează indemnizaţii pentru un număr mediu de 158.000 şomeri, faţă de 149.000 iniţial

     Cheltuielile pentru asistenţa socială vor fi majorate la prima rectificare bugetară din acest an, care va fi aprobată, marţi, de Guvern.

    Bugetul revizuit al asigurărilor sociale de stat prevede majorarea cheltuielilor sistemului asigurărilor pentru şomaj cu 136 milioane lei, generată în principal de creşterea cu 60 milioane lei a cheltuielilor cu asistenţa socială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro