Blog

  • Băsescu a semnat decretul de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor

     Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor de către Ramona Mănescu urmează să aibă loc la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, luni dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.

    Ramona Mănescu s-a aflat luni la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta.

    Ponta a declarat duminică agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia AVERTIZEAZĂ SUA: O posibilă intervenţie în Siria va avea consecinţe extrem de grave. REACŢIA marilor puteri la atacul din Siria

     “Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

    Rusia “este foarte îngrijorată” de declaraţii recente ale americanilor, potrivit cărora Washingtonul este pregătit să “intervină” în conflictul sirian, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

    Secretarul de Stat american John Kerry i-a sunat duminică pe secretarul general al ONU şi pe miniştrii de Externe britanic, francez, canadian şi rus pentru a le spune că are “foarte puţine îndoieli” cu privire la utilizarea de arme chimice de către Damasc pe 21 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: SUBIECTELE la proba scrisă de Limba română, sesiunea a II-a

     Candidaţii au avut de rezolvat varianta de subiecte cu numărul opt la proba scrisă la Limba şi literatura română susţinută luni.

    La primul subiect, pe un fragment din nuvela “Budulea Taichii” a lui Ioan Slavici, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică.

    Cerinţa de la punctul 1 al primului subiect a fost să fie dat câte un sinonom potrivit pentru sensul din text al cuvintelor “ştiam” şi “uimirea”.

    La punctul 2 al primului subiect s-a cerut explicarea rolului cratimei în secvenţa “dar se-nţelege”.

    Candidaţii au avut, la punctul trei, de făcut un enunţ în care să folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul “nume”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată o staţiune montană de lux în Coreea de Nord. Autorităţile vor să redeschidă Kumgang

     Staţiunea a fost închisă în 2008, după ce o turistă sud-coreeană a fost împuşcată de gărzile nord-coreene, informează dailymail.co.uk.

    În prezent, Coreea de Nord a anunţat că va redeschide complexul pentru turiştii din ţara vecină, oferindu-le familiilor despărţite de războiul coreean şansa de a se revedea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va începe exportul de gaze spre Ungaria în decembrie

     România şi Ungaria au convenit să realizeze toate investiţiile necesare pentru importul-exportul de gaze prin conducta Arad-Szeged până în 2016, potrivit unui plan de administrare al Transgaz (TGN) elaborat de Consiliul de Administraţie al companiei de stat.

    Conducta Arad-Szeged a fost proiectată să transporte, la capacitate maximă, o cantitate anuală de 4,4 miliarde metri cubi de gaze, echivalentul a circa o treime din consumul anual al României.

    “Având în vedere importanţa regională a proiectului, precum şi valoarea ridicată a investiţiei, proiectul a fost propus pe lista proiectelor de interes comun la nivelul UE, listă care va fi adoptată până la finele acestui an”, potrivit documentului citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Deocamdată nu avem o invitaţie la discuţii din partea lui Ponta. Nu cred în sinceritatea lui

     “Eu nu cred în sinceritatea domnului Ponta, pentru că atunci când a spus că ne va trimite o invitaţie şi-ar fi trimis mesajele pe diferite căi, prin diferiţi consilieri, care nu au făcut altceva decât să aplice regula de trei simplă să arate ce neajunsuri ar produce în buget măsurile pe care le-am propus fără niciun fel de analiză de impact”, a arătat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

    Întrebat dacă democrat-liberalii vor participa la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, Vasile Blaga a răspuns că reprezentanţii PDL nu au nicio concluzie pentru că deocamdată nu au nicio invitaţie.

    “Deocamdată nu avem o invitaţie din partea domnului Ponta să vedem ce doreşte să discutăm. Noi nu dorim o întâlnire de faţadă, să ne întâlnim să facem poze”, a arătat Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza învinge tradiţia vacanţei de vară: Ce lideri europeni au renunţat la concediu

     Preşedintele francez Francois Hollande şi-a luat numai o săptămână de concediu, pe care a petrecut-o într-o vilă deţinută de guvern la 20 de minute de Paris. Mai mult, liderul de la Paris le-a cerut miniştrilor să nu se îndepărteze prea mult de capitală în timpul concediului, potrivit Bloomberg.

    “O perioadă de odihnă fără să vă rupeţi de lucru”, le-a recomandat Hollande membrilor Cabinetului.

    Guvernul francez pregăteşte pentru luna septembrie un proiect de restructurare a sistemului public de pensii şi noi reduceri ale cheltuielilor publice.

    În Italia, premierul Enrico Letta a dat asigurări că fie el, fie vicepremierul vor fi prezenţi la Roma pe toată durata lunii august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anchetatorii ONU se îndreaptă spre locul presupusului atac chimic din Siria

     Fotograful i-a văzut pe inspectori plecând într-un convoi de cinci maşini, escotat de serviciile de securitate siriene. Ei urmează să meargă în regiunea Ghouta, unde opoziţia şi ţări occidentale acuză armata că a ucis săptămâna trecută sute de civili cu arma chimică.

    Misiunea, alcătuită din zece inspectori, condusă de către suedezul Aake Sellström, a sosit la Damasc pe 18 august, cu scopul de a ancheta alte acuzaţii privind alte presupuse atacuri comise anterior, anul acesta, în ţară.

    Însă, trei zile mai târziu, armata a efectuat o ofensivă la est şi vest de Damasc, în timpul căreia opoziţia a acuzat regimul de utilizarea armelor chimice care au ucis peste 1.000 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imaginea zilei: naufragiul irlandez

    Astrit este o navă cu vele de 42 de metri, construită în Olanda şi lansată la apă în 1918. A intrat în proprietatea suedezilor şi a plutit pe Marea Baltică până în 1975. Apoi a intrat în posesia libanezilor şi a fost folosită chiar pentru contrabandă de droguri. După ce a fost găsită arsă pe coasta Angliei la începutul anilor ‘80, a fost folosită ca ambarcaţiune de antrenament, iar apoi a lovit coasta Irlandei la data de 24 iulie 2013. S-a scufundat, după ce toţi cei aflaţi la bord au fost salvaţi. Fotografia a fost postată a site-ului de ştiri şi socializare reddit de fotograful Ger Keliher, potrivit TwistedSifter.com.

     

     

  • Donald Trump, acuzat în SUA de fraudarea studenţilor institutului său. Procurorii cer despăgubiri de 40 milioane de dolari

     Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, susţine că Trump s-a folosit de statutul de vedetă pentru a atrage studenţi la şcoala sa de investiţii, Trump Entrepreneur Initiative, cu promisiunea că miliardarul ar fi implicat în elaborarea programei şcolare şi în recrutarea instructorilor, potrivit CNN.

    “Monetizând statutul de vedetă, Trump a apărut în mai multe spoturi publicitare, cu promisiuni false, pentru a convinge oamenii să plătească zeci de mii de dolari pe care nu îi aveau pentru cursuri pe care nu le-au mai primit”, a declarat Schneiderman într-un comunicat preluat de CNN.

    Procurorul solicită 40 milioane de dolari de la Trump, banii reprezentând amenzi şi sumele necesare pentru despăgubirea persoanelor înscrise la cursurile promovate de miliardar.

    Trump a reacţionat pe Twitter, calificându-l pe Schneider drept “categorie uşoară”. El susţine că 98% dintre studenţii care au urmat cursurile au fost mulţumiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro