Blog

  • Inflaţie de 0,29% în octombrie. Preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,29% faţă de luna anterioară

     “În luna octombrie 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5% fiecare, iar preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%”, arată INS, într-un comunicat.

    Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit cartofii – 8,91%, iar evoluţia preţurilor la categoria produselor nealimentare a fost influenţată de o creştere a tarifelor de 1,24% la gaze.

    Săptămâna trecută, Banca Naţională a României a revizuit semnificativ în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,1% la 1,8%, precum şi pentru finele anului 2014, de la 3,1% la 3%, anticipând o scădere a ratei sub intervalul de variaţie în prima parte a anului viitor şi apoi o revenire, mai ales din efect de bază.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă va disponibiliza anul viitor dintre angajaţi. Aceştia vor primi venit lunar de completare

     În luna august, când CFR Marfă era în proces de privatizare, Guvernul a decis că venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. şi CFR Călători, nu şi CFR Marfă.

    Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba însă o excepţie şi va decide ca acest venit de completare să fie acordat şi persanelor care urmează să fie disponibilizate de la CFR Marfă.

    “În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, CFR Marfă este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal. Se propune exceptarea CFR Marfă SA de la prevederile articolului 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 29/2013 (în baza căreia disponibilizaţii CFR Marfă nu ar mai primi venit de completare-n.r.), astfel încât persoanele disponibilizate să beneficieze de venit lunar de completare. Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă”, arată Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul AMÂNĂ iar cupoanele sociale la preşcolari din familii sărace şi acordarea de 500 euro pentru nou-născuţi

     Guvernul va amâna şi termenul de la care trebuie asigurată finanţarea de bază în învăţământul preuniversitar particulare şi confesional acreditat.

    Legea educaţiei adoptată la începutul anului 2011 prevede, printre altele, că statul trebuie să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat, în limitele costului standard per elev/preşcolar.

    Aceeaşi lege stabileşte că statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale în scop educaţional, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile restante care vor fi câştigate anul viitor în instanţă de bugetari, plătite tot în 5 ani

    Guvernul a elaborat deja o ordonanţă de urgenţă care prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2014, se va realiza astfel: în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Administratorul judiciar al Asmita spune că în 2 ani a vândut locuinţe în complex de 10,2 milioane euro

     Suma totală obţinută din vânzarea de locuinţe a contribuit la diminuarea datoriilor Asmita către creditorul majoritar, Alpha Bank, cu peste 20%, se arată într-un comunicat al Euro Insol, administratorul complexului rezidenţial.

    Din cei 113 cumpărători, 60% au ales plata integrală la achiziţionarea locuinţelor, 23% au cumpărat apartamentele în sistem de rate la dezvoltator şi 17% au apelat la credite bancare.

    În perioada 2008-2010, preţul mediu de vânzare al unei locuinţe în Asmita Gardens era de 1.600 euro/mp. După deschiderea procedurii insolvenţei, luna noiembrie 2011, apartamentele s-au valorificat la un preţ mediu începând de la 1.000 euro/mp. De la startul construcţiei, în anul 2007, au fost vândute aproximativ 55% din numărul total de 765 de apartamente, în prezent complexul rezidenţial fiind locuit de 1.000 de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Telekom va prelua pentru 546 milioane euro compania poloneză GTS, cu afaceri şi în România

     Compania este controlată în prezent de un consorţiu de fonduri de capital privat, cele mai importante fiind Columbia Capital, HarbourVest Partners, Innova Capital şi M/C Partners.

    “Noi investim contrar tendinţelor. GTS este un element suplimentar pentru dezvoltarea poziţiei noastre pe piaţa operatorilor integraţi, compusă din servicii de comunicaţii mobile şi fixe. Consolidarea poziţiei pe segmentul business este, de asemenea, un element central al strategiei noastre”, a declarat directorul financiar executiv al Deutsche Telekom, Timotheus Höttges, într-un comunicat transmis de cele două companii.

    Claudia Nemat, director Deutsche Telekom pentru Europa, a afirmat că cel mai mult vor avea de câştigat subsidiarele de telefonie mobilă ale grupului din Cehia şi Polonia, care vor obţine astfel accesul la infrastructura de linii fixe a GTS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariile bugetarilor rămân la nivelul din 2013, majorări de până la 10% doar la profesori debutanţi

     Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice.

    Începând cu 1 ianuarie 2014, medicii şi farmaciştii rezidenţi cu un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. Bursa nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj,  asigurări sociale de sănătate  sau  pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deficitul comercial a scăzut cu 42% la 9 luni, exporturi în creştere cu 8,8%, importuri mai mici

     Exporturile FOB au totalizat 160,88 miliarde lei (36,47 miliarde euro), iar importurile CIF 179,22 miliarde lei (40,63 miliarde euro).

    Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2012, exporturile au crescut cu 8,4% la valori exprimate în lei (8,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 0,7% în lei (0,3% în euro).

    Deficitul comercial FOB-CIF a fost astfel de 18,33 miliarde lei (4,15 miliarde euro), mai mic cu 13,72 miliarde lei (3,06 miliarde euro) decât cel înregistrat în primele trei trimestre ale anului trecut.

    Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) a fost de 112,24 miliarde lei (25,45 miliarde euro) la expedieri şi de 136,41 miliarde lei (30,94 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 69,8% din total exporturi şi 76,1% din total importuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asociaţia Oamenilor de Afaceri: Dezaprobăm creşterea taxelor anunţată de Guvern: Este afectat întreg mediul de afaceri

     “O dovadă directă în acest sens o constituie profitabilitatea în scădere a afacerilor, scădere evidenţiată de scăderea veniturilor bugetare având ca sursă impozitul pe profit”, arată asociaţia, într-un comunicat.

    AOAR arată că sunt greu de înţeles măsuri precum creşterea accizei pe combustibili, pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură, în condiţiile în care Guvernul nu utilizează banii europeni disponibili pentru acest sector.

    “Alocarea acestor fonduri în lipsa unui Master Plan pentru infrastructura de transport rutier a României, document ce ar fi trebuit aprobat prin lege de către Parlament, propunere făcută public de către AOAR încă din anul 2009 şi refuzată sistematic de toate guvernele, ca şi cheltuielile constant neclare efectuate de CNADNR, reprezintă tot atâtea semne de neîncredere în politica fiscală şi de investiţii anunţată de Guvern”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mediafax Group a lansat Tirbuşon.ro – primul club al pasionaţilor de vin şi “dopFEST Crăciun 2013”

    Site-ul introduce două concepte noi pe piaţa online de vinuri din România: abonamente (membrii clubului se abonează la vinurile preferate şi stabilesc unde, când şi cu ce frecvenţă să fie livrate) şi dopFEST (târgul online organizat cu ocazia principalelor sărbători ale anului).

    www.tirbuson.ro demarează cu “dopFEST Crăciun 2013”, primul târg online de vinuri din România, care îşi propune să aducă pe masa de sărbători a românilor vinul preferat, la alegere, din peste 30 de etichete participante la târg. Clubul şi întâmpină membrii cu două oferte speciale cu ocazia lansarii: o sticlă de vin cadou la prima comandă de şase sticle efectuată pe site şi 50% reducere la taxa de Membru Premium.

    “Tirbuşon.ro este o premieră pentru piaţa online de vinuri din România, fiind primul website care introduce conceptul de subscription e-commerce, materializat prin livrarea perioadică a sticlelor de vin comandate în regim de abonament”, a declarat Orlando Nicoară, directorul general Mediafax Group.

    “Tirbuşon.ro este continuarea firească a proiectului lansat acum un an şi jumătate, UnVinpeZi.ro. Ne propunem astfel să oferim celor de acasă noi oportunităţi şi variante de cumpărare a vinului online, pornind de la ideea unui club de vinuri. Am ales să dezvoltăm un proiect de la zero şi nu să adăugăm funcţionalităţi noi la cel existent, pentru că ne dorim ambele proiecte să funcţioneze în paralel, fiecare dintre ele având un scop precis: UnVinpeZi.ro – promovarea şi descoperirea vinului, Tirbuşon.ro – apartenenţa la un club de vinuri şi cumpărarea vinurilor favorite care nu trebuie să ne lipsească din casă în orice moment sau eveniment din viaţa noastră”, a adăugat Matei Garici, project manager-ul site-ului.

    Tirbuşon.ro este al doilea proiect de e-commerce al Mediafax Group, după lansarea în luna iunie a anului 2012 a site-ului UnVinPeZi.ro. Site-ul oferă câte o etichetă de vin premium diferită în fiecare zi, şapte zile pe săptămână, într-un stoc limitat, la cel mai bun preţ disponibil online.

    Mediafax Group este compania care produce cel mai diversificat conţinut media de pe piaţa românească, atragând o audienţă de milioane de cititori lunar. Portofoliul Mediafax Group include 26 de branduri (printre care se numără Ziarul Financiar, Mediafax, Business Magazin, Pro Sport, The One, Ce se întâmplă, doctore?, Glamour, gândul.info, Pro Motor, Playboy, GQ), dintre care 9 lideri de piaţă şi este publisherul cu cele mai mari venituri din publicitate în print şi online (sursa: BRAT, ianuarie – decembrie 2012).