A FOST, EVIDENT, FOARTE BINE CĂ ANUL A RĂMAS ÎNTR-O ASEMENEA AMORŢIRE, DUPĂ FURTUNILE BURSIERE ALE ANILOR TRECUŢI, INTERMINABILELE PREVESTIRI DESPRE DESTRĂMAREA ZONEI EURO SAU DESPRE ALTE ŢĂRI SILITE SĂ-ŞI PLĂTEASCĂ SCUMP SALVAREA DE LA FALIMENT CU BANII UE ŞI AI FMI. Nu doar câteva, ci toate previziunile catastrofice despre 2013 s-au dovedit greşite: nu a izbucnit al treilea război mondial, nu s-a spart zona euro, economia Chinei n-a implodat, Europa nu s-a cufundat în recesiune, blocajul fiscal din SUA a fost depăşit cu succes, iar economia Japoniei a prins ceva avânt.
Relativa acalmie a fost evident neobişnuită, în condiţiile în care şomajul continuă să crească (în Europa) şi întârzie să se reducă (în SUA), presiunea în direcţia ieftinirii muncii în numele competitivităţii continuă să împiedice o redresare a nivelului de trai în economiile dezvoltate şi emergente, revenirea cererii private de consum se amână acum pentru 2014 în toate prognozele băncilor, iar pentru prima dată în analizele instituţiilor financiare apare temerea că economiile emergente ale Estului ar putea să nu le mai ajungă niciodată din urmă pe cele dezvoltate.
Nici politicienii, nici analiştii financiari nu se mai înşală însă asupra adevăratei raţiuni a acestei acalmii: faptul că investitorii de pe pieţele financiare au început să se teamă mai puţin că-şi vor pierde banii investiţi în obligaţiuni şi acţiuni, iar băncile au început să se teamă mai puţin că nu vor mai găsi pe piaţă banii ieftini datoraţi programelor prelungite de stimulare monetară oferite de băncile centrale din SUA, zona euro, Marea Britanie şi Japonia. Pe de altă parte, programele de austeritate susţinută derulate de state în anii trecuţi au început să-şi facă efectul în ameliorarea statisticilor macro (datorie şi deficit), astfel încât pieţele financiare (creditorii statelor) s-au mai liniştit.
Aşa se face că, în ciuda unui an cu redresare economică firavă şi îndoielnică peste tot în ţările afectate de criză, pieţele financiare au prosperat, bătând record după record. Anul economic s-a încheiat cu o decizie care pune capăt unei incertitudini obsesive a pieţelor care durează din luna mai, de când şeful Rezervei Federale, Ben Bernanke, a anunţat că o îmbunătăţire a datelor privind şomajul în SUA va duce la oprirea tiparniţei de bani: Fed a anunţat că va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni de la 85 mld. dolari la 75 mld. dolari pe lună, ceea ce înseamnă că programul de stimulare monetară se va extinde şi pe parcursul anului viitor. Ca efect, bursele au atins noi recorduri istorice: indicele S&P 500 a trecut de 1.810 puncte, iar DJIA a trecut de 16.167 puncte.
De cealaltă parte a oceanului, liderii europeni au reuşit, după încă un an de batere a pasului pe loc (cauzată în mare măsură de nevoia de amânare a oricăror decizii importante până după alegerile din toamnă din Germania), să ajungă la un compromis privind mecanismul de abordare a băncilor cu probleme, prin înfiinţarea unui fond de 55 mld. euro finanţat din contribuţiile băncilor şi a cărui funcţionare va depinde de deciziile BCE şi ale unei noi agenţii europene care se va ocupa de crizele bancare. Mecanismul urmăreşte să protejeze banii contribuabililor europeni, adică primii care au fost cheltuiţi până acum pentru salvarea băncilor, făcând răspunzătoare în schimb băncile, investitorii şi acţionarii acestora. Insistenţa Germaniei de a cruţa banii contribuabililor şi capacitatea limitată a fondului sunt de natură, bineînţeles, să-i nemulţumească pe investitori, care au învăţat însă acum să accepte (spre deosebire de anii trecuţi) că politicienii trebuie să facă totuşi concesii unor electorate sătule să finanţeze greşelile băncilor şi în continuare predispuse la revolte violente şi la reorientarea preferinţelor spre partidele extremiste sau „antisistem”.
ÎN ACELAŞI TIMP, FAPTUL CĂ MAREA BRITANIE NU PARTICIPĂ LA ACEST ACORD ŞI INSISTĂ ÎN CONTINUARE PENTRU REFERENDUMUL ASUPRA PARTICIPĂRII LA UE PÂNĂ ÎN 2017 NU E DE BUN AUGUR PENTRU UNITATEA EUROPEI, aşa cum nu e de bun augur nici abandonarea treptată a termenelor de aderare la zona euro din partea mai multor ţări din Est, între care şi România. Pe de altă parte însă, UE s-a îmbogăţit anul acesta cu un nou membru, Croaţia, iar eforturile diplomatice pentru unificarea economică a continentului şi lărgirea UE spre est continuă, chiar dacă anul 2013 a fost marcat de eşecuri – Ucraina a refuzat acordul de asociere şi s-a orientat momentan spre Rusia, Vestul continuă să se opună aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar liberalizarea pieţei europene a muncii din 2014 e întâmpinată exclusiv cu temeri că esticii flămânzi vor năvăli să ia locurile de muncă şi ajutoarele sociale cuvenite occidentalilor.
Tema ţapului ispăşitor, ca şi tendinţele centrifuge din interiorul UE exprimate în revolte populare sunt de aşteptat să ia amploare dacă redresarea economică a Europei va continua să întârzie, iar drobul de sare al ideii că la un moment dat băncile centrale vor termina cu programele de stimulare monetară rămâne la locul lui, perpetuând neliniştile teoretice despre felul cum economia mondială ar reuşi să funcţioneze din nou fără o astfel de respiraţie artificială. Pentru moment însă, rămânem cu satisfacţia relativă că în 2013 putea să fie mult mai rău şi că am avut cu toţii un moment de respiro după crizele din anii trecuţi. Dacă e mult sau puţin, vom vedea la anul.