La nivel de dotari, Logan facelift introduce ca noutate in domeniul sigurantei, sistemul de asistenta la franarea de urgenta (ABU). De asemenea, facelift-ul are coloana de directie ajustabila pe inaltime, iar oglinzile retrovizoare laterale au fost preluate de la Logan MCV, fiind mai mari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Astfel, in aceasta perioada, au fost vandute peste 65.000 de bucati din gama IKEA 365 plus (oale, tigai, farfurii, borcane, ustensile de bucatarie) cu preturi intre 9,9 si 149 lei, conform datelor de pe site-ul companiei.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
La 70 de ani, Paul Mircea Vasile, director si actionar majoritar al producatorului de tesaturi pentru casa Prodin, conduce o fabrica pe care a reusit s-o scoata dintr-un proces de faliment care a durat noua ani, din 1997 pana in 2006. “Ca sa rezistam am facut credite peste credite si la un moment dat am ajuns in situatia sa nu mai avem bani. Era simplu sa te imprumuti cand dobanda era 1-2%, dar intre timp s-au desteptat bancile si a inceput cresterea galopanta a dobanzilor, care au ajuns pana la 200%”, evoca directorul Prodin. La un moment dat a ajuns in proces cu Banca Comerciala Romana, dupa ce acumulase datorii de 2,5 milioane de dolari, cand tot rulajul fabricii in 1997 era de 3,5 milioane de dolari. Care a fost solutia salvatoare? “Terenul pe care produceam. Lichidatorul a vandut tot”, raspunde Vasile. Cei 17.000 de metri patrati ai fabricii Prodin, amplasata langa targul auto Vitan din Capitala, au fost vanduti cu peste cinci milioane de euro. Banii care au ramas dupa achitarea datoriilor au fost investiti in terenuri si intr-un nou sediu al firmei, intr-o zona periferica a Capitalei. “Cu circa un milion de euro am cumparat 10.000 mp, ne-am relocat productia si am luat utilaje mai performante. Si ca sa nu dam banii la banca, am facut si alte investitii imobiliare”, spune Mircea Vasile, fara sa intre in detalii.
Chiar daca si-ar permite sa se retraga linistit din afaceri, directorul Prodin continua sa gandeasca strategii care sa ridice firma unde lucreaza de 24 de ani. Mai mult, vrea sa lanseze anul acesta inca doua noi afaceri, in domeniul imbutelierii de apa si in agricultura. “Am cumparat niste ferme la Balotesti. Sunt 15.000 mp pe care ii vom transforma in ciupercarii. Cat despre proiectul de a imbutelia apa din Muntii Vrancei, atat timp cat curge apa, curge si banul, ceea ce in textile nu am”, recunoaste Vasile, estimand ca va avea nevoie de investitii de circa 800.000 de euro in cele doua noi afaceri.
Fortat de situatie sa accepte vanzarea terenului fabricii, Paul Mircea Vasile este exceptia de la o realitate pe cale sa devina regula; este vorba de o noua specie de romani imbogatiti – cei ce au cumparat, in general prin metoda MEBO, fostele fabrici comuniste de textile care azi inseamna active imobiliare ce pot fi valorificate in milioane de euro.
Bogdan Belciu, director general al filialei romanesti a firmei de consultanta A.T. Kearney, explica situatia prin faptul ca scumpirile accelerate din aria imobiliara au creat oportunitati semnificative pentru investitori, dar si pentru firmele care aveau in proprietate cladiri si terenuri. “Este o situatie conjuncturala din care unii au profitat activ, iar altii indirect, prin simplul fapt ca terenurile din proprietatea lor au crescut in valoare in mod neasteptat si au ajuns sa valoreze mai mult decat firma ca atare”, afirma consultantul.
Gheorghe Grecu, presedintele Federatiei Sindicatelor Textile Confectii Conftex, sustine aceeasi idee: “La privatizare s-a cumparat afacerea in sine, fara sa se acorde importanta terenurilor sau cladirilor, dar a venit momentul in care piata le-a descoperit, au aparut si dezvoltatorii imobiliari si atunci pretul actiunilor a crescut. Din pacate, multi dintre proprietari vad doar profitul si lasa sa moara o industrie”, apreciaza Grecu.
Ce impulsioneaza, totusi, cresterile spectaculoase in valoare ale acestor fabrici, daca profitul si productia le sunt in scadere? “Febra imobiliara si cam atat”, raspunde scurt Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC). In opinia lui, boom-ul imobiliar care s-a declansat in urma cu cativa ani, cu fabrici active cumparate si apoi inchise pentru a face loc dezvoltarii imobiliare, continua in prezent cu societati cu patrimoniu imobiliar important, care desi sunt inca active in productie, prefera sa isi reloce activitatea de baza in zone sau parcuri industriale, fructificand intr-o forma sau alta oportunitatea afacerii imobiliare.
Romania este tara preferata a lui Tamur Goudarzi-Pour, directorul de dezvoltare pentru Europa Centrala si de Est al Lufthansa, cand vine vorba de perspective de crestere pentru zborurile companiei lui. Desi sediul companiei germane pentru Europa Centrala si de Est este la Budapesta, iar asteptarile de crestere cu doua cifre sunt pe agenda lui Goudarzi-Pour pentru toate tarile din zona, sperantele pentru Romania sunt cele mai mari din toata regiunea. “La sfarsitul acestui an, volumele de pasageri transportate din Romania le vor depasi pe cele din Ungaria, iar Romania va deveni a doua tara ca importanta pentru Lufthansa din regiune, dupa Polonia, cresterea Romaniei fiind mai mare decat a regiunii”, afirma Tamur Goudarzi-Pour.
Compania a deschis din luna martie a acestui an zborurile din Cluj, pe care Goudarzi-Pour il considera o buna destinatie de business, si evalueaza in continuare ce puncte ar mai putea acoperi in Romania. “Nu ne intereseaza orase medii sau mici de unde am putea transporta pasageri numai pana in Germania si inapoi, pentru ca nu suntem interesati de cursele regionale sau locale”, spune Goudarzi-Pour. Desi accepta ca si traficul pana in Germania este important, germanul spune ca miza este atragerea calatorilor care vor ca din hub-ul de la Frankfurt sau de la München sa mearga mai departe, in special pe curse lung curier (intercontinentale): “Strategia este sa avem curse catre Germania din orase romanesti care sa fie la o distanta rezonabila de orice pasager care doreste sa zboare cu o cursa lung curier”.
Desi nu vrea sa spuna ce procent din numarul calatorilor Lufhtansa din Romania zboara pe curse lung curier, studiile arata ca 20% din pasagerii care pleaca din Romania merg cu o cursa lung curier, iar estimarile pietei spun ca aproximativ 40% din pasagerii companiilor aeriene internationale care zboara din Romania merg mai departe de tara de origine a respectivelor companii. Predominant, pasagerii Lufthansa sunt pasageri de business, lansarea curselor din cat mai multe orase din Romania fiind sustinuta si de contracte directe incheiate cu companii mari, care au o crestere de doua cifre anual. Gourdarzi-Pour spune ca urmatorul pas este incheierea de contracte similare si cu firmele mici si mijlocii: “Ne concentram pe companiile medii si mici, e mult potential acolo”.
Zborurile catre Germania nu sunt gandite pentru a face concurenta operatorilor regionali, explica Goudarzi-Pour de ce sustine ca operatorii precum Carpatair, care aduce pasageri in hub-ul lor din Timisoara pentru a-i duce mai departe spre Germania, printre altele, nu sunt concurentii lor directi. “Noi nu suntem in business pentru a zbura de trei ori pe saptamana undeva, ci mai ales pentru a folosi hub-urile de acolo pentru a duce pasagerii mai departe.”
In 2007, Lufthansa a transportat 3,3 milioane de pasageri la nivelul intregii zone a Europei Centrale si de Est (500.000 in Romania), iar pentru 2008 estimeaza 3,7 milioane de pasageri. Calculele companiei sunt foarte optimiste pe termen mediu si lung: “La nivelul anului 2007, intensitatea calatoriilor din tarile Europei de Est era de 3%, ceea ce inseamna ca 3% din populatie zboara o data pe an; in Europa de Vest, intensitatea este de 25% si catre aceasta tinde si Europa de Est”, arata Gourdarzi-Pour, referindu-se la un studiu despre piata est-europeana.
Cresterea ar urma sa vina atat din rutele nou deschise, cat si din modalitatea de abordare a acestor rute: “Trebuie sa zburam macar o data pe zi din fiecare destinatie si apoi trebuie sa dublam unde credem ca este potential. Urmatorul pas este sa ducem aeronave mai mari acolo unde sunt pasageri”, spune Goudarzi-Pour. Aceeasi strategie a urmat-o compania si anul trecut: dupa o crestere de 25% a veniturilor in prima parte a anului, Lufthansa a introdus in ianuarie al treilea zbor zilnic pe ruta Bucuresti-Frankfurt, in martie a doua frecventa de zbor pe ruta Bucuresti-Düsseldorf, iar din septembrie a deschis Sibiu-München, ajungand astfel la peste 70 de zboruri saptamanale (din Timisoara, Sibiu si Bucuresti).
Odata cu lansarea zborurilor de la Cluj din martie si cu integrarea operatiunilor Swiss Air, compania elvetiana pe care a preluat-o in 2005, Lufthansa cumuleaza 99 de zboruri saptamanale din Romania, ceea ce ar insemna o crestere pana la peste 700.000 de pasageri pe cursele spre si dinspre Romania. Potrivit unor declaratii anterioare ale reprezentantilor companiei, cu actualul numar de pasageri, Lufthansa detine momentan o cota de aproximativ 15% din piata romaneasca, concurand pentru pasageri cu TAROM, Air France-KLM, Carpatair, Austrian Airlines sau Malev. Ca si o parte din concurentii sai, Lufthansa a facut hedging din cauza pretului in crestere al petrolului, folosind in acest sens 2 miliarde de dolari din 2002 pana acum. “Kerosenul inseamna unul dintre cele mai mari costuri ale companiilor aeriene, iar necesarul de kerosen al Lufthansa este egal cu intregul necesar de combustibil pe un an al Ungariei”, spune Goudarzi-Pour. Compania si-a asigurat deja pentru acest an 84% din combustibil, iar pentru anul urmator aproape 40%, insa vizeaza si o imbunatatire a flotei, indreptandu-se spre aeronave cu consum mai mic.
Aglomeratie pe podium
Statistica nemtilor
www.colliers.imobiliare, www.happytour.turism sau www.vodafone.telecomunicatii. Asa ar putea arata, incepand cu anul viitor, adresele de internet ale companiilor, locul sufixelor de genul .com sau .ro fiind luat de cuvinte care denumesc direct domeniul de activitate al respectivelor companii. O alta posibilitate ar fi folosirea numelui companiei pe post de sufix – .colliers, .happytour sau .vodafone, ceea ce inseamna ca un brand va putea sa aiba oricate site-uri. Dincolo de mediul de business insa, si oamenii obisnuiti isi vor putea crea adrese de internet care au drept terminatie, spre exemplu, numele lor; un internaut ar fi liber sa aiba site-uri precum www.poze.ionescu, www.personal.ionescu sau www.afacere.ionescu. Si n-ar fi exclus ca locuitorii si companiile dintr-un anumit oras sa aleaga inclusiv numele orasului drept sufix, cum ar fi www.ubisoft.paris, www.nokia.londra sau www.emag.bucuresti.
“Internetul va trece prin cel mai mare proces de schimbare din ultimele decenii”, spune Paul Twomey, presedintele Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), autoritatea de reglementare in domeniul adreselor web. “Impactul acestei schimbari presupune ca in principiu orice companie, individ sau comunitate locala isi poate crea propria identitate pe internet.”
Schimbarea despre care vorbeste Twomey este rezultatul relaxarii, la reuniunea de saptamana trecuta a ICANN, a restrictiilor in ce priveste terminatiile numelor de site-uri. De la anul pot fi folosite drept domenii orice fel de cuvinte sau combinatii de cel mult 64 de caractere, cu conditia sa fie inregistrate la ICANN. Pana acum, adresele web cumparate de companii sau de indivizi puteau avea o serie limitata de terminatii, cum ar fi traditionalul .com, terminatii atribuite site-urilor dintr-o anumita tara – .ro, .uk ori .it, respectiv .org sau .net pentru diverse institutii. Si cu toate ca anumite companii au reusit sa ocoleasca restrictiile, stabilind sufixe proprii (unul dintre cele mai la indemana exemple este .tv, terminatie folosita de mai multe companii de televiziune din lume), numarul alternativelor a ramas limitat.
Paul Twomey a pornit aceasta miscare de liberalizare a domeniilor web inca de acum trei ani, aducand drept argument aglomerarea de adrese de internet pe domeniile deja cunoscute. Anul trecut, numai 17% din cele 4,3 de miliarde de posibile nume de site-uri in domeniile definite mai erau disponibile, iar autoritatea de reglementare estima la acea vreme ca in cel mult patru ani nu vor mai exista deloc adrese web de vanzare.
Primele semne ale initiativei ICANN s-au vazut chiar din 2005, cand a fost aprobat domeniul web .travel, dedicat companiilor legate intr-un fel sau altul de domeniul turistic. Liniile aeriene, agentiile de turism, statiunile turistice, hotelurile, restaurantele si orice alte companii care au legatura cu domeniul au avut astfel posibilitatea sa-si schimbe adresa site-ului folosind terminatia .travel, desi nu foarte multe au facut aceasta trecere.
Presedintele autoritatii de reglementare are insa convingerea ca situatia s-a schimbat si ca pe parcursul anului viitor vor fi inregistrate cateva mii de domenii noi de internet, mai ales ca a fost luata in considerare si posibilitatea scrierii sufixelor cu alte caractere in afara de cele latine. “In India, de exemplu, peste 100 de milioane de oameni cunosc alfabetul latin, dar un miliard de oameni nu-l stiu”, spune Twomey.
Introducerea adreselor web scrise in alfabetul chirilic sau in cel chinezesc este considerata de ICANN o necesitate, in contextul in care internetul acopera tot mai mult zone ale lumii care nu folosesc alfabetul latin. Cum spune Edmond Chung, reprezentantul ICANN pentru tarile asiatice: “Cum ar fi fost daca internetul era inventat in China, iar utilizatorii din toata lumea ar fi trebuit sa foloseasca alfabetul chinezesc pentru a avea acces online?”. Exista insa evident probleme: pentru Rusia, spre exemplu, care foloseste in prezent sufixul .ru, trecerea la alfabetul chirilic pentru sufixe nu poate fi facuta cu usurinta, intrucat literele chirilice echivalente se aseamana cu secventa “py”, care reprezinta sufixul online folosit de Paraguay. “Solutia problemei ar fi sa se adopte echivalentul chirilic al terminatiei .rf, care provine de la Federatia Rusa, caracterele neavand nicio asemanare cu vreo litera din alfabetul latin”, explica Michael Yakushev, membru al ICANN.
O alta problema a fost ridicata si in ce priveste tarile arabe. In jur de 600 de milioane de oameni folosesc alfabetul arab, dar numai 35% dintre acestia si vorbesc limba araba, ceilalti folosind alfabetul arab pentru scrierea unor limbi ca farsi, urdu sau sindhi, ceea ce ar putea duce in practica la confuzii cand aceleasi combinatii de litere trimit de fapt la sensuri diferite, dupa cum atrage atentia Siavash Shahshahani, un membru iranian al autoritatii de reglementare. Exista apoi problema sufixelor locale ce ar putea fi alocate unei tari; India are, de pilda, peste 20 de limbi oficiale si deci ar fi in masura sa ceara 20 de sufixe locale, profitand de reglementarea ICANN ca o tara poate obtine dreptul la atatea sufixe de tara cate limbi oficiale sunt acceptate pe teritoriul ei. Iar de aici pana la perspectiva ca proliferarea sufixelor locale sa duca la o fragmentare mult prea mare a internetului nu e mult.
Paul Twomey se arata insa optimist, declarand pentru BBC ca liberalizarea aprobata de ICANN va da posibilitatea comunitatilor si grupurilor sa-si exprime identitatea in spatiul virtual: “Ca in SUA in secolul al XIX-lea, devin disponibile noi terenuri, iar oamenii vor veni si vor reclama parcele pe care le vor folosi cum cred de cuviinta. Este o expansiune uriasa a geografiei internetului”. Numai ca parcelele respective nu se vor da gratis. Inregistrarea unui sufix va costa in orice caz peste 10.000 de dolari (estimarile date de presa au variat de la cateva zeci de mii la cateva sute de mii de dolari), incomparabil cu cele cateva zeci de dolari ce se plateau pana acum. “Suma nu este inca stabilita exact, dar trebuie sa avem in vedere recuperarea investitiilor noastre in acest proiect, investitii care depasesc 10 milioane de dolari (6,4 de milioane de euro)”, a declarat Paul Twomey.
Si nici macar cu bani nu se va cumpara totul. Daca multi se gandesc ca a venit in sfarsit vremea liberalizarii unor domenii refuzate pana acum, ca .xxx sau .sex, ICANN isi rezerva insa dreptul sa respinga anumite cereri de inregistrare a unor domenii, invocand ratiuni de “moralitate sau ordine publica”. Iar ICANN s-a gandit la toate: daca doua persoane sau companii sunt interesate sa inregistreze acelasi nume de domeniu, nerezolvarea amiabila a disputei intr-un interval de trei luni va conduce la scoaterea la licitatie a respectivului domeniu. Un sufix nu poate fi inregistrat de doua ori, iar numele domeniilor nou inregistrate nu pot fi foarte asemanatoare cu altele deja existente. Aceasta inseamna ca speculatorii nu vor mai putea profita, ca pana acum, de eventualele greseli de scriere ale utilizatorilor pentru a atrage trafic pe site-uri cu nume terminate in .comm sau .kom, alese anume ca sa semene cu domeniul.com.
Prin 1996 lucram la o revista de IT si una dintre problemele dificile era cea a noilor termeni de specialitate care trebuia (sau nu) tradusi sau adaptati in limba romana. Cel de care ne loveam din ce in ce mai des era “web browser” si un brainstorming in redactie s-a oprit asupra variantei “navigator web”. La momentul acela ni s-a parut fara cusur din punct de vedere semantic, dar nu si din punct de vedere comercial: produsul care detinea 90% din piata se numea Netscape Navigator si nu ne-am fi dorit sa identificam un tip de programe cu un anumit produs, chiar daca acesta era singurul utilizat in mod uzual. S-a schimbat ceva intre timp? Aproape totul. Netscape Navigator a fost spulberat de Microsoft Internet Explorer, care intre 2002 si 2004 a ajuns la o cota de piata de peste 95%. Insa nu doar produsul dominant s-a schimbat, ci intregul internet si, odata cu acesta, s-a schimbat si definitia browser-ului, care a devenit cu mult mai mult decat un instrument de vizualizare a paginilor web.
Intre timp Netscape a devenit istorie, dar a lasat in urma sa doua lucruri: un nume si o baza de cod. Numele are o istorie interesanta. Cand Netscape a inceput sa dezvolte propriul browser, produsul dominant era Mosaic, un browser dezvoltat la NCSA (National Center for Supercomputing Applications) de o echipa condusa chiar de Marc Andreessen, fondatorul si conducatorul firmei Netscape. Pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios, proiectantii de la Netscape au inceput sa numeasca produsul pe care-l dezvoltau “Mosaic killer” (ucigasul de Mosaic), dupa care au combinat cuvintele, preferand varianta slang “killa”, pentru a ajunge la “Mozilla” – facand astfel si o trimitere la celebrul monstru Godzilla. Gluma a prins, dar din considerente comerciale produsul s-a numit Navigator, ramanand ca Mozilla sa denumeasca intern proiectul si, totodata, mascota companiei (infatisand o reptila bipeda amintind de clasicul monstru). Totusi “semnatura” pe care Netscape Navigator o oferea serverelor web a ramas “Mozilla” si este interesant de notat ca aceasta semnatura a fost folosita si de alte browsere (chiar si de Internet Explorer) pentru a avea acces la situri concepute sau optimizate pentru Netscape Navigator.
In martie 1998, Netscape a facut o miscare neobisnuita pentru acele vremuri: a publicat sub o licenta publica open source cea mai mare parte a codului sursa al produsului Netscape Communicator (Navigator plus un client de e-mail si alte componente). Numele produsului dezvoltat de comunitate a ramas Mozilla, iar organizatia care s-a ocupat de proiect s-a numit Mozilla Organization. Nu dupa multa vreme, voluntarii proiectului au renuntat la codul original si au inceput sa construiasca de la zero o noua suita de aplicatii pentru internet, care avea sa depaseasca produsul de la Netscape. De altfel, ultimele versiuni de Communicator au preluat codul Mozilla, insa n-au reusit sa stopeze declinul, datorat pe de-o parte marketingului extrem de agresiv practicat de Microsoft si pe de alta unei carente de proiectare tipice produselor open source ale vremii: prea multe functionalitati si prea putina uzabilitate. Acesta a fost motivul pentru care un grup de “dizidenti” (in frunte cu un programator de 19 ani pe nume Blake Ross) a inceput sa dezvolte in 2002 o varianta simplificata a browserului Mozilla, care a atras pe cei mai multi membri ai comunitatii. Asa se face ca in noiembrie 2004 noua varianta a fost lansata sub numele Mozilla Firefox si a devenit imediat un succes. Un succes atat de mare, incat a determinat Mozilla Foundation (infiintata in 2003) sa-si reorienteze intreaga activitate.
Secretul succesului consta nu doar in calitatile intrinseci ale programului (este mic, rapid si usor de folosit), ci si in caracterul sau deschis (este open source) si extensibil. Bazandu-se pe componentele aplicative de la Mozilla, orice programator poate realiza componente care se integreaza in functionalitatea browserului (exista peste 2.000 de astfel de add-ons) sau poate chiar transforma programul intr-o interfata pentru o alta aplicatie. Unele dintre cele mai reusite componente au fost integrate in produs sau au servit ca surse de inspiratie pentru noi functionalitati. Extensibilitatea este de fapt ceea ce diferentiaza Firefox de celelalte produse pe piata.
Se estimeaza ca imbunatatirile aduse de versiunea 3 vor impulsiona si mai mult raspandirea Firefox, care in Europa a atins o cota de aproape 30%. Se intoarce oare roata istoriei?
“Premiile si inserturile exista de foarte multi ani in tarile occidentale, unde functioneaza insa in primul rand pentru a imbunatati cifra de afaceri a unei publicatii, in timp ce in Romania a inceput mai ales pentru a contracara tendinta descendenta a vanzarilor de ziare si pentru a castiga noi cititori de presa”, spune Livia Moisii, publisher la Cotidianul.
La noi, mai ales ziarele de tip tabloid s-au axat pe premiile in bani, in timp ce ziarele quality au oferit masini ca premiu, dar mai ales inserturi de carti, CD-uri si DVD-uri. Primul ziar care a lansat o campanie cu premii in bani a fost Libertatea, prin concursul “Superloteria Libertatea” (devenit ulterior “7 Magic”) in anul 2000. Vanzarile ziarului au crescut de la o medie in jurul a 60.000 de exemplare in prima perioada a anului, la 126.245 de exemplare in luna noiembrie 2000 si la aproximativ 253.262 de copii in luna martie a acestui an.
Despre premiile in bani, Hadrian Mateescu, director executiv la compania Adevarul Holding, spune ca sunt potrivite ziarelor tabloid (Libertatea, Click, Cancan), pentru ca sunt cele mai atractive pentru cititorii acestui tip de presa. In aceasta primavara, cele trei ziare tabloid au desfasurat campanii care au totalizat premii de aproximativ 320.000 de euro, cei mai multi bani – 150.000 de euro – fiind oferiti de Click. “Exista o cerere pe piata pentru acest tip de concurs. Am vazut ca in perioada de dupa Revolutie oamenii abandonau presa scrisa in favoarea televiziunii. Concursurile nu ne-au adus doar noua beneficii, odata cu noi au crescut si ceilalti, pentru ca asa i-am stimulat pe oameni sa se intoarca la presa scrisa prin concursuri si sa cumpere in continuare ziare”, explica Marius Tudosiei, director de marketing la Jurnalul National, optiunea pentru promovarea prin concursuri si inserturi.
Prima campanie cu masini oferite ca premiu a fost “Ia-ti Logan de Jurnalul”, lansata in septembrie 2004 de catre Jurnalul National. Colaborarea dintre Jurnalul National si compania Dacia Renault Nissan a ajuns la cea de-a sasea campanie, in iunie incepand seria “Ia-ti Sandero de Jurnalul”. Cu toate ca promovarea prin intermediul oferirii de masini a influentat foarte mult tirajul si vanzarile ziarului, campania care a determinat cea mai vizibila evolutie a fost “Ia-ti numar de la Jurnalul”, care a crescut vanzarile ziarului de la 32.247 de exemplare in ianuarie 2004 la 218.962 in luna martie a acestui an.
Startul campaniilor cu insert a fost dat de ziarul Cotidianul prin colectia “Literatura” lansata in septembrie 2007, colectie care a vandut pana acum peste trei milioane de exemplare. Potrivit Liviei Moisii, pentru colectiile Cotidianul in general tirajul este intre 40.000 si 50.000 de exemplare, insa au existat si titluri pentru care au fost comandate 60.000 de copii, tirajul si vanzarile variind foarte mult de colectie sau de autorii alesi. “Este foarte important sa ramai coerent cu conceptul, cu pozitionarea si continutul ziarului, inclusiv in campanile promotionale. Nu vom alege insa niciodata Dan Brown, de exemplu, desi aceasta ar insemna poate cresteri importante de tiraj si un profit mult mai mare. Nu mizam in primul rand pe apetenta de a colectiona a cititorului roman, ci pe puterea acestuia de selectie”, spune Livia Moisii.
In ceea ce priveste vanzarile, reprezentanta ziarului afirma ca o colectie este considerata a fi de succes (cazul in care aduce venituri cel putin egale cu costurile sau aduce un minim profit) daca se vand cel putin 80% din exemplarele difuzate la chioscuri. Potrivit datelor Biroului Roman de Audit al Tirajelor, in septembrie 2006, Cotidianul avea un tiraj in medie de 19.028 de exemplare si 10.957 de exemplare difuzate, pentru ca in luna decembrie a anului trecut, conform declaratiei de difuzare, sa ajunga la tiraj mediu de 40.786 de copii si 22.273 de ziare vandute.
Colectiilor Cotidianul i-au urmat cele ale Jurnalului National, care au inceput in primavara anului trecut prin CD-urile “Mari lautari”, care insotesc ziarul in fiecare luni, impreuna cu suplimentul “ Editia de colectie”. Tot in aceeasi perioada a fost lansata si o serie de cinci carti pentru copii, iar Marius Tudosiei spune ca este in negocieri si pentru alte titluri. Cele mai mari vanzari ale ziarului anul trecut au fost in luna aprilie, cand ziarul a avut o medie de copii vandute de aproximativ 101.281, aprilie fiind luna cand s-au lansat cele doua colectii. In celelalte luni, ziarul a vandut intre 70.000 si 85.000 de exemplare.
Odata cu venirea toamnei, conducerea Jurnalului National a pus in circulatie, impreuna cu editia de joi a ziarului, suplimentul de stiinta Zoom si un DVD cu documentare Discovery. Initial, proiectul cu DVD-uri trebuia sa aiba 24 de aparitii, pana in luna februarie, dar a fost relansat la doua saptamani de la sfarsitul primei serii. Despre faptul ca ziarul apare insotit de carti, CD-uri si DVD-uri, directorul de marketing al Jurnalului sustine ca aceste proiecte reprezinta un concept editorial si nu simple inserturi de produse. “Inserturile de produs le-au facut initial revistele pentru femei, dand mostre de sampon si detergent. Noi am facut un concept editorial poate putin inaintea vremurilor, insa analistii de media nu l-au conceput astfel.”
Producatorii de petrol se straduiesc sa pompeze cat de mult pot ca sa ostoiasca setea consumatorilor, nu numai din lumea dezvoltata, ci si din statele aflate intr-o dezvoltare accelerata precum China si India, totodata si cele mai populate tari ale lumii. “Piata ne semnaleaza astfel o problema, anume ca e din ce in ce mai greu ca noile livrari sa poata satisface cererea”, spune Jan Stuart, analist pe probleme de petrol la UBS.
Iar problemele de astazi se anunta tot mai mari in urmatorii ani. Ganditi-va: populatia lumii se asteapta sa creasca cu 50%, pana la noua miliarde de persoane, pana spre jumatatea acestui secol. Numarul de masini si de camioane este previzionat sa se dubleze in 30 de ani – pana la peste doua miliarde – pe masura ce statele in curs de dezvoltare se modernizeaza mai repede. Si de doua ori mai multe avioane de pasageri – peste 36.000 – vor fi in aer in urmatorii 20 de ani. Si toate acestea vor avea nevoie de si mai mult petrol – indeajuns ca sa determine consumul global sa urce cu 35% pana in 2030, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AEI), una dintre principalele organizatii de prognoze in domeniu pentru SUA si alte state dezvoltate. Pentru producatori, aceasta inseamna ca va trebui sa gaseasca si sa pompeze inca 11 miliarde de barili de petrol in fiecare an. Si e doar planul pentru urmatorii 22 de ani, o clipita in istoria petrolului, unde ritmul de descoperire si captare a noilor zacaminte se masoara in decenii.
Goana dupa petrol va fi doar o parte din problema energetica. Cererea totala pe plan mondial – care include petrol, carbune, gaze naturale, energie nucleara, dar si cea produsa din surse regenerabile (eoliana, solara sau hidro) – este previzionata sa se majoreze cu 65% in urmatoarele doua decenii, potrivit AEI.
Dar petrolul, combustibilul dominant in secolul al XX-lea, va ramane principala sursa de energie. Deja insumeaza peste o treime din nevoile totale de energie, inaintea carbunelui si a gazelor naturale. Rafinat in benzina, cherosen sau motorina, petrolul nu are deocamdata un substitut viabil in calitate de combustibil de transport si se pare ca nici nu va avea prea devreme in urmatorii 30 de ani. Problema e ca nimeni nu poate spune cu siguranta de unde va veni tot acest petrol necesar.
Ce e sigur e ca rezervele mondiale de petrol sunt deja solicitate la maxim. Statele din afara OPEC – care au fost pana acum principala sursa pentru noi descoperiri de petrol si productie inca din anii ‘70 – au anuntat ca se asteapta la o crestere mica sau chiar la o stagnare in productia de petrol din acest an.
Marea Nordului si Alaska incep sa ramana fara petrol si producatorii se zbat sa mentina productia pe aceeasi linie. Expansiunea petroliera a Rusiei a ajuns si ea la final; un director de top al Lukoil, al doilea mare grup petrolier al tarii, a spus luna trecuta ca e improbabil ca productia nationala sa mai creasca mult. Nigeria este taramul unor infruntari militare violente. Iar Mexicul a fost prins intr-o dezbatere politica sterila despre mentinerea dincolo de granita a investitorilor straini, concomitent cu o scadere dramatica a productiei, considerata de unii analisti ca ireversibila.
In ce priveste OPEC, cele 13 membre ale Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol detin trei sferturi din rezervele de petrol descoperite pana acum in lume. Dar din diverse motive, cele mai multe dintre aceste state au ingreunat sau chiar au blocat investitiile companiilor straine de petrol pe teritoriul lor. Cum preturile titeiului sunt in continua crestere, producatorii din OPEC asteapta venituri considerabile, ceea ce le-a redus intentiile de crestere a productiei.
In acelasi timp, marile companii petroliere, ca Exxon Mobil, British Petroleum si Chevron, se descurca tot mai greu pe pietele din strainatate, pe masura ce companiile autohtone le erodeaza pozitiile odinioara dominante. 14 din primele 20 cele mai mari grupuri din industria petroliera sunt de stat, cum e cazul Saudi Aramco si al Gazprom din Rusia. Aceasta a facut ca grupurile occidentale sa controleze mai putin de 10% din rezervele totale de gaze si petrol ale lumii. Confruntate cu costuri tot mai mari, aceste companii au probleme si in a gasi noi rezerve de petrol. Desi anul trecut au cheltuit peste 100 de miliarde de dolari pentru explorari, cele mai mari cinci companii internationale de petrol au descoperit mai putin petrol decat cel pe care l-au extras. Un mic grup de sceptici considera preturile record de astazi ca pe o dovada ca livrarile de titei au atins deja un maxim – concret, ca jumatate din rezervele de petrol ale lumii au fost deja folosite. Dar cei mai multi experti considera ca sunt in continuare destule rezerve de petrol, atat descoperite, cat si nedescoperite, suficiente cel putin pana la jumatatea acestui secol. Problema este ca in multe colturi ale lumii geopolitica si nu geologia a facut ca mare parte din aceste rezerve sa nu mai fie la indemana companiilor petroliere independente. “Sunt destule resurse pe glob”, a spus recent Rex Tillerson, presedintele Exxon, la o conferinta a investitorilor, “dar problema e sa avem in continuare acces la toate oportunitatile”.
Statisticile rostesc un singur cuvant atunci cand vine vorba despre preferintele romanilor in materie de luna de miere: plaja. Cu atat mai bine cu cat plaja se afla intr-o destinatie exotica, precum Bora Bora, Caraibe, Mexic, Thailanda, Mauritius, Maldive, Republica Dominicana sau Madeira. Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism spune ca aproape 5.000 de romani cheltuiesc in total 20-25 de milioane de euro anual pentru o luna de miere in strainatate. Iar cand vine vorba despre alegerea hotelului, ANAT spune ca in general sunt preferate cele de patru sau cinci stele.
Exista totusi si locuri in tara capabile sa atraga tinerii casatoriti, dar de cele mai multe ori este nevoie de o munca de detectiv pentru a le identifica. BUSINESS Magazin a ales cateva dintre locurile care pot rivaliza, prin numarul de stele, peisajul natural sau atmosfera locului, cu destinatiile clasice din strainatate pentru luna de miere.
CU ELICOPTERUL IN DELTA
Inclus de revista Vogue si de cotidianul britanic The Guardian in topul celor mai bune hoteluri ecologice din lume, resortul de cinci stele de la Somova mizeaza pe forta spectacolului naturii exotice. Delta Nature Resort este situat pe malul complexului de lacuri Somova din Delta Dunarii, la 20 de kilometri de Tulcea. Pentru o intrare spectaculoasa, accesul se poate face cu elicopterul, care ajunge intr-o ora din Bucuresti in inima Deltei. Delta Nature Resort are 30 de bungalow-uri de cinci stele cu vedere la Delta, construite din lemn si piatra, iar complexul include piscina, restaurant cu specific pescaresc si o zona de agrement. In apropiere se afla un sit arheologic din secolul al VII-lea, o ferma de caviar si podgorii de vin. Pretul unei camere duble porneste de la 220 de euro in extrasezon, iar in perioada de varf ajunge la 415 euro.
PE VREMEA LUI CAROL
Vila Camelia duce cu gandul la interioarele grandioase din palatul Peles, fiind proiectata in stil austriaco-german, in 1884, de aceeasi echipa de arhitecti care a realizat palatul. Restaurata si reconditionata complet, vila aflata in apropierea manastirii Sinaia are ambitia sa reconstituie atmosfera semineului din caramida la intrare, interior completat cu lambriuri de lemn si vitralii, tapet si o scara interioara din lemn. Managerii vilei au imaginat pachete speciale pentru luna de miere: pentru cinci nopti de cazare cu mic dejun, primire cu flori si sampanie in camera, pretul incepe de la 313 de lei (in functie de perioada anului). Pachetul pentru o saptamana include accesul la piscina pentru doua persoane, masaj si barbecue.
UNDE A STAT NICOLE KIDMAN
Sunt hoteluri sau statiuni care se lauda ca au fost vizitate de starurile de la Hollywood si folosesc numele acestora pentru a-si promova brandul. In Romania, un astfel de loc este vila Daria, care se foloseste de numele lui Nicole Kidman pentru a-si face cunoscuta oferta. Actrita a locuit in pensiunea din Poiana Brasov in perioada august-septembrie 2002, in timp ce filma pentru productia “Cold Mountain”. Primul detaliu care explica alegerea lui Kidman este situarea vilei, inconjurata de padure. Ca facilitati, vila se lauda cu terasa in aer liber, centru de fitness si sauna. Cele mai romantice camere sunt cele de la ultimul etaj, care sunt mansardate si de unde se vede cerul. Pretul unei camere duble porneste de la 70 de euro.
REFUGIUL DIN DUMBRAVA
Hotelul Palace se afla intr-unul dintre cele mai frumoase locuri de langa Sibiu, in Dumbrava, langa o padure rezervatie naturala. Clasificat la cinci stele, hotelul are piscina, teren de tenis, centru spa si trei restaurante. Interiorul este decorat cu podele din marmura si candelabre din cristal, iar in receptie se afla o gradina naturala. Camerele sunt clasice, cu paturi imense, mobila din lemn masiv. Pretul unei camere duble incepe de la 120 de euro.
SI UN HOTEL BOUTIQUE
Pasionatii de atmosfera unui hotel boutique ar putea fi tentati de hotelul Chambers’n Charm din apropiere de Brasov. Fiecare dintre cele noua camere este decorata diferit; la parter se afla un apartament si o camera in stil Provence, la primul etaj stilurile merg de la Scandinavia pana la curtea regilor Frantei, iar la etajul al doilea – din Maroc pana in lumea barocului modern. Mobilierul provine in mare parte de la firme de design high end, precum Kartell, BO Concept, Lemon sau Ligne Roset. Insurateilor li se ofera servicii de la masaj si manichiura pana la picnic si meniuri personalizate sau inchirierea unei limuzine ori a unui elicopter. Pretul unei camere duble porneste de la 130 de euro.
PADUREA DIN RETEZAT
Oferta de cazare din Parcul National Retezat, unul dintre cele mai frumoase parcuri nationale din Europa, a crescut in ultima perioada, cu pensiuni care, mizand pe latura ecologica a ofertei, atrag sute de turisti straini. Anul acesta, 20 de pensiuni din zona au primit certificarea Pan Parks (o retea importanta de parcuri nationale din Europa), care atesta ca aceste pensiuni respecta norme impuse de retea. Pe valea Raului Mare Retezat, la limita parcului national, se afla pensiunea Anita, o casa cu un singur nivel, cu terasa pe malul apei si un interior simplu, cu pereti de lemn. De aici se poate pleca spre cetatea Colt, spre ruinele Sarmizegetusei sau se poate inchiria o bicicleta pentru vizitarea parcului national. O camera dubla costa 168 de lei.
A inceput cu “Rondul de noapte”. Unul dintre foarte putinele filme rusesti aduse in Romania, “Rondul” lui Bekmambetov nu a avut cine stie ce spectatori (doar 5.775, conform datelor Cinemagia), dar dovedea foarte clar ca nu e nevoie de zeci de milioane de dolari ca sa faci efecte speciale inteligente. Cu un captivant subiect despre Bine si Rau, tinute in echilibru intr-o stralucitoare Moscova populata de vampiri si vrajitoare, “Rondul de noapte” a batut toate recordurile de incasari din Rusia, iar portile Hollywoodului i s-au deschis lui Bekmambetov, primit ca un “razboinic al luminii”. Daca regizorul rus de origine kazaha reusea sa faca “Rondul de noapte” cu un buget de patru milioane de dolari, pentru “Wanted” a primit peste 60, prin urmare asteptati-va la scene hiper-spectaculoase. Dar, odata cu ochiul sau atent la detaliile in stare sa te lase mut de uimire, Bekmambetov a venit si cu o viziune slava, cat se poate de originala cu privire la lumea supereroilor de origine americana.
Protagonistul este Wesley Gibson (James McAvoy), un contabil tinut sub papucul iubitei acasa si victima a capsatorului sefei la serviciu (vedeti voi ce si cum). Intalnirea cu Fox (Angelina Jolie) ii va schimba visatorului Wesley toata viata: baiatul afla ca este fiul unui asasin angajat de o misterioasa organizatie, Fratia, sa mentina echilibrul lumii, lichidand elementele haotice. Tatal lui Wesley tocmai a fost ucis, iar Fratia, condusa de Sloan (Morgan Freeman), apeleaza la pusti pentru ca acesta este singurul care ar putea sa-i ia locul tatalui sau si, cu puterile de care habar n-are, sa-l ucida la randul sau pe asasinul acestuia.
Pare complicat? Asa si este, pentru ca Bekmambetov introduce in poveste, ca si in cele doua “Ronduri” ale sale, un dispozitiv fabulos, menit sa intruchipeze forta destinului: un razboi de tesut ale carui ite si urzeala permit Fratiei sa localizeze “agentii haosului” (daca ati citit frumosul roman SF al lui Norman Spinrad) si sa-i lichideze inainte ca actiunile lor sa anuleze echilibrul lumii. Astfel, avem un element supranatural la fel de interesant ca si celebra Creta a destinului din “Rondul de zi”, in jurul caruia Fox, Sloan, McAvoy si celelalte personaje isi dau silinta, ajutati de puterile lor speciale, sa fie unelte cat mai bune ale aceluiasi capricios destin.
Ca si tizul sau Timur (“de fier”) Lenk, care a cucerit (a se citi “distrus”) mare parte din Asia, Bekmambetov isi face si el de cap in Chicago (de fapt Praga), distrugand cam tot ce-i iese in cale, intr-un film foarte violent, al carui rating CNC penduleaza, la ora scrierii acestui articol, intre “nerecomandat sub 15 ani” si “interzis minorilor” (alegerea ultimului semnaland un oarecare exces de zel al membrilor comisiei CNC).
Oricum, este laudabila “inconstienta” studiourilor Universal, care au respins din start edulcorarea benzilor desenate ale lui Mark Millar: tot sangele din violenta serie de benzi desenate a fost transpus picatura cu picatura pe marele ecran, Bekmambetov facand astfel diferenta fata de “Hancock”, filmul lui Peter Berg, cu un supererou la fel de atipic, interpretat de Will Smith. Daca Berg a fost de acord sa-si cioparteasca de doua ori filmul pentru a primi ratingul PG-13 (un fel de “numai cu acordul parintilor pentru copiii sub 13 ani”), Bekmambetov n-a avut parte de nicio presiune din acest punct de vedere, iar “Wanted” a iesit un film de actiune onest si puternic, in care, hm, un glonte isi face drum prin capul unui nefericit cu ravagiile, ca sa zicem asa, de rigoare, imprastiate pe tot ecranul.
Intreaga mitologie creata in jurul Razboiului destinului (vezi ursitoarele din mitologia greaca), complicatele relatii dintre personaje, incursiunile lui Bekmambetov in folclorul slav si efectele speciale create la Moscova dau un parfum extrem de proaspat lui “Wanted”, care iese in evidenta in lunga serie de filme cu supereroi din aceasta vara, ingreunandu-i foarte mult drumul lui Batman catre titlul de cel mai profitabil supererou al verii.
Pana la urma se naste intrebarea: este “Wanted” sau nu un film cu supereroi? Super-abilitatile lui Wesley, Fox si ceilalti se aseamana mai degraba cu cele ale unor soldati ultra-antrenati decat cu cele ale lui de-alde Spider-Man si Superman. Costumele speciale lipsesc cu desavarsire din film, iar pregnanta lupta dintre Bine si Rau, subliniata pana la plictis de aventurile supereroilor “obisnuiti”, lipseste si ea, in “Wanted” protagonistul fiind manat mai degraba de dorinta razbunarii decat de cea a salvarii lumii. Aici este o alta diferenta fata de “Hancock” (un alt film obligatoriu de vazut, daca nu pentru ceea ce este, macar pentru ce ar fi putut fi), in care supereroul cade victima malaxorului hollywoodian, acel condamnabil sistem care favorizeaza standardizarea (si deci profitabilitatea) in detrimentul originalitatii.