BusinessMagazin

Blog

  • INDUSTRIA AUTO: China isi pregateste armele pentru a intra pe pietele vestice

    China a gasit o tehnica originala pentru a-si propulsa industria constructoare de masini in postura de forta globala. Tehnica poate fi descrisa asa: cumperi unul dintre cei mai sofisticati producatori de motoare, il dezmembrezi bucata cu bucata, il transporti pe partea cealalta a globului si, acasa, il reasamblezi.

     

    Un ultim semn despre ambitiile Chinei in acest domeniu e tentativa unei companii chineze de a cumpara de la DaimlerChrysler si BMW – si mana in mana cu Partidul Comunist – o fabrica de motoare din Brazilia.

     

    Pentru ca o astfel de fabrica presupune atata sofisticare, este cu mult mai fezabil pentru Grupul Lifan – producatorul chinez – sa se chinuie sa o mute 13.350 de kilometri decat sa isi construiasca propria tehnologie in centrul industrial din vestul Chinei – dupa cum spune si presedintele companiei.

     

    Daca achizitia reuseste – demersurile sunt abia la inceput -, China ar putea face un salt, devansand dintr-o miscare competitori precum Coreea de Sud pentru a ajunge din urma Japonia, Germania si SUA in termeni de vanzari de masini cu eficienta energetica ridicata, dar totusi confortabile, cum sunt Honda Civic sau Toyota Corolla. 

     

    Esecul Chinei de a-si dezvolta propria versiune de motoare si solide, si sofisticate e cel mai mare obstacol tehnic cu care producatorii chinezi s-au confruntat in perioada in care si-au modernizat productia, pregatindu-se de export in SUA si Europa – asa spun analistii si directorii producatorilor auto din Occident. Decizia de a cumpara aceasta tehnologie din afara nu numai ca ar inlatura cel mai mare obstacol, dar ar si propulsa industria auto a Chinei intr-o pozitie buna in lumea producatorilor de masini care sunt deopotriva spatioase si cu consum mic de combustibil.

     

    Fabrica braziliana de motoare e una dintre cele mai faimoase si mai neobisnuite din industria auto. Construita in sudul Braziliei la sfarsitul anilor ‘90, cu o investitie de 500 de milioane de dolari la care au contribuit in mod egal Chrysler si BMW, uzina Campo Largo combina tehnologiile americana si germana de ultima ora, rezultatul fiind motorul Tritec de 1,6 litri, cu 16 valve.

     

    Lifan sustine ca e singurul competitor pentru cumpararea fabricii si ca vrea sa o aduca in China pentru a incepe productia de motoare in 2008. Desi Partidul Comunist Chinez este si el implicat in efortul de preluare, indrazneata miscare a Lifan e condusa de unul dintre cei mai remarcabili antreprenori ai Chinei: Yin Mingshan, unul dintre executivii cei mai de succes ai tarii, cu cele mai multe conexiuni in lumea politica si cu un trecut chinuit – care include 22 de ani in lagare de munca si inchisori prin care si-a platit convingerile politice. Iar fabulos de bogatul presedinte – si principal actionar – al Lifan si-a pus acum in cap sa faca export in Europa in 2008 si pe piata americana in 2009.

     

    Motorul Tritec este unul dintre motoarele cele mai avansate din punct de vedere tehnologic si mai eficiente din punct de vedere al combustibilului din lume, spune Yale Zhagn, analist la biroul din Shanghai al CSM Worldwide, o mare companie de consultanta auto cu sediul in suburbiile Detroitului. Yin spune ca ar vrea sa reconstruiasca fabrica braziliana pe un teren viran de langa uzina sa de asamblat autoturisme. Iar scopul lui e sa inteleaga tehnologia intr-atat de bine, incat sa poata produce motoare nu doar pentru Lifan, ci si pentru alti producatori auto chinezi.

     

    Lifan, care e deja unul dintre cei mai mari producatori mondiali de motociclete, cu vanzari in 112 tari, este gata sa inceapa, la un pret de 9.700 de dolari, exportul masinilor sedan – remarcabil bine facute – in statele in curs de dezvoltare din Asia, Orientul Mijlociu si Caraibe. Dar mai e nevoie de cativa ani buni de munca pana cand compania va fi pregatita sa concureze in tarile industrializate, spune Yin. „Presedintele Mao ne-a invatat: daca poti sa castigi, poarta razboiul; daca nu poti sa-l castigi, fugi“, spune el. „Vreau sa-mi antrenez armata in aceste piete mici si apoi, cand vom fi gata, ne vom muta pe pietele mai mari.“

     

    Obisnuiti sa fabrice masini usoare, cu consum redus, pentru familii chineze atente la costuri, producatorii auto din China vor sa-si foloseasca acum expertiza ca pe un avantaj in competitia mondiala, de vreme ce pretul petrolului ramane la niveluri ridicate. Geely, un alt producator chinez – care i-a surprins pe constructorii americani si europeni anuntandu-si la Salonul Auto de la Detroit din ianuarie intentia de a intra pe piata americana din 2007 -, a pus accent pe reducerea consumului de combustibil inca de dinainte de explozia preturilor titeiului din ultimii doi ani.

     

    Multinationalele se bat acum sa tina pasul cu apetitul in crestere al chinezilor pentru masinile cu consum redus. Producatori chinezi ca Chery sau Geely au acaparat un sfert din piata chineza anul trecut, de la mai putin de 10% in urma cu doar doi ani, spune Michael Dunne, presedintele Automotive Resources Asia, o firma de consultanta.

     

    „De unde explozia asta? Masini mici, cu motoare cu consum redus, care pleaca de la 4.000 de dolari“, spune Dunne. Raymond Bierzynski, presedintele Pan Asia Technical Automotive Center al companiei General Motors din Shanghai, spune ca pretul combustibililor a fost cu mult mai important pentru consumatorii din China decat pentru oricare altii tocmai pentru ca acesta a avut mereu o pondere mare in veniturile familiilor chineze modeste.

     

    Chrysler si BMW au inceput constructia fabricii Campo Largo in aprilie 1998, cu o luna inainte ca Daimler-Benz sa inceapa preluarea Chrysler, pe care a incheiat-o in noiembrie acelasi an. Semnalata in presa de specialitate a vremii drept poate cea mai avansata fabrica de motoare construita vreodata, uzina a devenit un „orfan corporatist“ in momentul in care a inceput productia, in septembrie 1999.

     

    Piata auto braziliana intrase in declin si Daimler avea deja capacitati proprii de producere a motoarelor – in plus, nu se simtea in largul sau sa colaboreze cu rivalul sau german, BMW. Acum, BMW foloseste jumatatea sa din motoarele produse aici la premiatele Mini Cooper. Dar a anuntat deja ca motoarele pentru aceste masini vor veni, in viitor, de la o fabrica din Franta, care este detinuta si operata de PSA Peugeot Citroën.

     

    Chrysler folosea motoarele facute in Brazilia la modelele sale compact Neon si PT Cruiser, dar acum vinde deja jumatate din productie chinezilor de la Lifan si Chery Automotive si unui joint-venture chinez al Mazda. Yin si purtatorii de cuvant ai DaimlerChrysler respectiv BMW au refuzat sa comenteze pe marginea pretului pentru care se poarta negocierile de vanzare a uzinei.

     

    Lifan si-a facut intrarea pe piata auto in februarie, cu sedanul Lifan 520, produs in noua uzina de asamblare a companiei – in care utilajele sunt vopsite in rosu aprins si in galben, culorile steagului Chinei. Lifan incearca sa copieze Honda, un alt producator de motociclete care a intrat pe piata auto – si, ca si Honda, e preocupat de designul eficient, care reduce consumul.

     

    Lifan a preluat de asemenea de la Honda si grija pentru calitate. Caracterele gigantice ale maximelor lui Yin impodobesc fabrica de motoare de motocicleta si pe dinauntru, si pe dinafara; pe o pancarta luminoasa de deasupra liniei de asamblare scrie: „Oricui va pricinui stricaciuni brandului Lifan, Lifan ii va pricinui stricaciuni in castronul cu orez“.

     

    Un test drive al modelului Lifan 520 a aratat ca masina este solida si ruleaza destul de lin chiar si pe drum accidentat – desi nu exista garantii pe termen lung pentru astfel de caracteristici. Pretul de 9.700 de dolari include scaunele de piele, doua air-baguri, un portbagaj imens si un sistem DVD cu ecran pentru pasagerul din fata – o combinatie care ar putea costa de doua ori mai mult la un sedan mediu echipat asemanator in SUA. Salariile de mai putin de 100 de dolari pe luna contribuie la mentinerea preturilor sub control. Fabrica de asamblare e mai bine organizata decat multe alte fabrici chineze, cu toate ca are stocuri masive de piese care asteapta asamblarea – si care sunt purtatoare de costuri.

     

    Yin nu se indoieste ca China poate intra in competitie cu SUA. „Americanii lucreaza cinci zile pe saptamana, noi in China lucram sapte zile“, spune el. „Americanii lucreaza opt ore pe zi si noi lucram saisprezece.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Un Rambo contra Americii

    Multimea chiuie, aplauda si fluiera cand agentul turc infige cutitul in pieptul comandantului inamic. „Valea lupilor – Irak“, care a intrat recent in cinematografele din Turcia, Austria si Germania, e un fel de „Rambo“ in care turcii pun mana pe arme si trec la lupta impotriva tiranicei armate de ocupatie.

     

    Pentru versiunea cinematografica de fata – care, cu cele 10 mil. $ cheltuite e cea mai scumpa productie facuta vreodata in Turcia – inamicul nu e vreun dictator represiv din Lumea a Treia. Numele comandantului dusman e Sam – ca in „unchiul Sam“ -, iar adversari ai eroicilor turci sunt chiar americanii, care trebuie pedepsiti pentru ca au jignit mandria si onoarea popoarelor turc si irakian.

     

    In rolul comandantului Sam William Marshall joaca un actor american, Billy Zane. Marshall, un sociopat care ucide fara sa se gandeasca de doua ori, crezand ca asa infaptuieste vointa lui Dumnezeu. Desi filmul e fictiune, parte din el se bazeaza pe evenimente reale si multe dintre scene evoca imagini familiare privitorului. De pilda scena cu care incepe filmul infatiseaza un incident din 2003: un grup de soldati din fortele speciale turcesti aflat in Irak a fost luat atunci in custodie de puscasii marini americani. Soldatilor turci, care au fost luati drept insurgenti, li s-au pus catuse, lucru care a scandalizat intreaga Turcie.

     

    In alte scene, filmul infatiseaza puscasi marini care ucid irakieni si batjocoresc detinutii din inchisoarea Abu Ghraib; apare la un moment dat si un chirurg american de origine evreiasca, jucat de Gary Busey, care transporta organe umane provenind de la detinuti irakieni – se pare ca e vorba de rinichi – la New York, Londra si in Israel. Iar toate acestea, potrivit scenaristului Bahadir Ozdener, sunt inspirate din evenimente reale. „Sunt doar cateva dintre incalcarile drepturilor omului de care e responsabila America in Irak si despre care presa a scris“, spune Bahadir Ozdener. „Nu am avut intentia de a insulta poporul american si valorile lui, am vrut doar sa infatisam adevarata tragedie de aici.“

     

    Intriga e centrata pe asaltul american si pe ce se intampla dupa aceea. Comandantul turcilor se intoarce acasa infrant, cu gandul ca onoarea i-a fost patata intr-atat incat singurul lucru pe care-l mai poate face e sa se sinucida. Dar lasa un bilet eroului principal al filmului, un agent secret turc pe nume Polat Alemdar, in care ii cere sa lupte pentru onoarea Turciei, pe care el n-a fost in stare s-o apere.

     

    Asa ca Alemdar preia conducerea unei mici echipe de soldati din trupele speciale, ducand-o in nordul Irakului. „Soldatii il cauta pe cel care i-a batjocorit pe camarazii lor turci, dar nu-si pot crede ochilor ca lucrurile au mers atat de departe“, se arata pe website-ul filmului. „Valorile poporului irakian, oamenii si istoria tarii sunt complet nesocotite. Iar cel care e responsabil de toate aceste crime impotriva umanitatii e comandantul fortelor speciale, Sam William Marshall.“

     

    Marshall ataca la un moment dat  invitatii de la o nunta, unde puscasii marini, insetati de sange, ucid zeci de civili. Actiunea e menita, in mintea lui Marshall, sa aduca pacea in regiune prin intimidare si violenta – toate dupa vointa lui Dumnezeu. Si atrocitatile continua pana cand, in fine, e prins de Alemdar.

     

    Zane, care a debutat in „Back to the Future“, spune ca nu e deranjat de tonul antiamerican al filmului. „Am jucat in film pentru ca sunt un pacifist“, a spus el intr-un interviu televizat. „Sunt impotriva razboiului, de orice fel ar fi el.“

     

    Dincolo de eventualele lui merite artistice, filmul – care deja conduce box-office-ul din Turcia – evidentiaza tocmai felul in care e perceputa America in Turcia si discrepanta dintre ce spune guvernul si ce gandeste turcul de rand.

     

    Oficial, cele doua guverne au relatii bune, dupa un moment de minim din 2003, cand Turcia a refuzat sa permita trupelor americane sa lanseze de pe teritoriul sau operatiunile impotriva Irakului. Pe strazi, insa, opinia generala despre SUA a continuat sa se inrautateasca dupa invazie, dupa dezvaluirea abuzurilor de la Abu Ghraib si dupa stirile despre torturile la care sunt supusi in inchisori secrete cei suspectati ca ar avea legaturi cu Al-Qaida. Oficial, cele doua tari sunt partenere in lupta impotriva terorismului. Turcia lupta insa si impotriva separatistilor kurzi inca din anii ‘80, de cand acestia isi cer independenta – iar Statele Unite, impreuna cu Uniunea Europeana, au inclus Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pe lista organizatiilor teroriste.

     

    Dar dupa invazia din Irak, SUA au evitat sa mai faca vreo miscare impotriva PKK, permitandu-i chiar sa opereze in nordul Irakului – iar asta ii irita pe turci. „Indiferent cat de bune sunt relatiile noastre oficiale, chestiunea PKK e un zid care impiedica legaturile noastre bilaterale sa se imbunatateasca“, spune Egemen Bagis, consilier pe probleme de politica externa al lui Recep Tayyip Erdogan, premierul Turciei. „Daca ar captura rebelii, americanii ar spulbera dintr-o miscare acest zid, iar popularitatea Americii printre turci ar exploda.“ Parca pentru a inrautati si mai mult lucrurile – cel putin asta e perspectiva turceasca – Washingtonul tolereaza existenta unui stat kurd de facto in nordul Irakului. „Oamenii cred ca americanii sprijina un stat kurd independent in nordul Irakului, amenintand, in felul acesta, unitatea teritoriului turc“, spune Nilufer Narli, profesor de sociologie la universitatea turca Bahcesehir.

     

    Asa ca popularitatea SUA in Turcia e in declin constant. Romanele antiamericane – printre care si unul care relateaza un imaginar razboi intre SUA si Turcia – au vanzari viguroase, iar „Mein Kampf“, al lui Hitler, a fost best-seller in Turcia anul trecut. „Filmul nu ne arata nimic ce noi nu stiam deja“, spune Fahri Kaya, un agent de paza de 22 de ani. „E mai mult o terapie de grup care le-a dat oamenilor sansa sa-si exprime sentimentele negative fata de ceea ce se intampla in Irak tipand, aplaudand si fluierand.“

     

    Consilierul premierului turc, Egemen Bagis, spune ca e nevoie de ceva mai mult decat de un film pentru ca relatiile dintre cele doua tari sa se deterioreze. „Alianta noastra cu Statele Unite are radacini foarte puternice“, spune el. „Nu pot fi distruse de un film sau de o carte.“

     

    Eroul: Necati Sasmaz, in rolul agentului secret Polat Alemdar

  • Basescu e rezonabil: cere imposibilul

    Intrebarea care se pune nu e daca presedintele se rateaza. Intr-un fel sau altul, toti o facem. Important e insa ce anume rateaza. Spune-mi ce-ai ratat ca sa-ti spun cine esti!

    Exista un graffiti din care poti invata mai multe decat dintr-un tratat de filosofie. In 1968, in timpul revoltelor studentesti, pe zidurile Sorbonnei cineva a scris: „Soyez raisonnable, demandez l’impossible!“. Adica, fiti rezonabili, cereti imposibilul! Ploile sau fortele de ordine au sters inscriptia, insa era prea tarziu: formularea, anonima, intrase deja in istorie. Si, dupa cum se vede, inca-l mai face.

    In realitate, inscriptia cu pricina nu facea decat sa consemneze o stare de fapt – una pe care, din cauza agitatiei de zi cu zi, suntem tentati sa o trecem cu vederea: rezonabili (adica rationali, vezi frantuzescul „raison“) nu suntem decat in masura in care cerem imposibilul. Altminteri, n-am mai face copii, nu am mai merge la biserica, si nu ne-am pierde vremea cu flecustete gen „arta“. Dar nici la fotbal nu ne-am mai uita, nici la televizor si nici politica n-am mai face. In linii mari, am fi un soi de parameci bipezi.

    Sincer sa fiu, ma indoiesc ca Traian Basescu are revelatii de acest gen. Asta nu-l impiedica, insa, sa intrupeze, fara sa stie, dictonul de pe zidurile Sorbonnei. „E nebun“, spun unii. „Vrea prea mult si prea repede“, „isi va frange gatul cat de curand“, „nu poti intinde coarda la nesfarsit“ – sunt doar cateva dintre formularile referitoare la presedinte pe care le auzi la tot pasul. Si-n buna masura, asa e. Presedintele vrea, intr-adevar, prea mult si prea repede. Vrea sa reformeze justitia din temelii in sase luni, sa distruga coruptia la nivel inalt, sa puna economia romaneasca pe roate, sa permita accesul la dosarele Securitatii, sa ajute Moldova pe calea integrarii in UE, sa faca parteneriat cu Marea Neagra, sa profite din plin de axa Washington-Londra, si cate si mai cate. Dar, mai presus de toate, vrea sa modifice din temelii viata politica romaneasca.

    E nebun? Nu! E rezonabil – cere imposibilul. Isi va frange, intr-un fel sau altul, gatul? Fara doar si poate. Nu poti lupta, de unul singur, impotriva sistemului, ba, uneori, chiar a comunitatii internationale (vezi integrarea Moldovei in UE), asteptandu-te sa si castigi. Nu poti intinde la nesfarsit coarda constitutionala fara a te astepta ca, la un moment dat, sa te plesneasca peste ochi. Si nu poti juca la nesfarsit cartea anticipatelor sau a referendumului, fara ca, mai devreme sau mai tarziu, vreunul dintre jucatori sa acumuleze suficient curaj (sau suficiente frustrari) pentru a-ti  plati in sec. Si sa castige. In plus, mai sunt greselile personale, de care nimeni nu e scutit (cel mai la indemana exemplu e „cazul Gusa & Comp.“, prost gestionat de la cap la coada). Ceva, undeva, trebuie sa plesneasca, acum sau in viitorul mandat.

    Importanta, insa, aici, nu e ratarea in sine. Nu „daca“, ci anume „ce“ ratezi conteaza. Nu e totuna daca ratezi examenul la scoala de soferi, presedintia pe bloc sau simfonia a IX-a. Iar din acest punct de vedere, Traian Basescu sta bine. Nu se incurca cu jumatati de masura. „If you dream, dream big“, recomanda americanii. Iar presedintele viseaza la scara mare, fara doar si poate.

    E suficient sa ne gandim la redesenarea scenei politice romanesti pe care Basescu o are in minte. Ca nu e nebun, o dovedeste si faptul ca lucreaza simultan la mai multe capete. Cum despre scenariul „popular“ am mai tot vorbit in ultimele saptamani, poate ca n-ar strica sa zabovim nitel si asupra celui „social-democrat“, mentionat saptamana trecuta. Conform acestuia, PD-ul ar urma sa ocupe partea stanga a esichierului politic, alternand frumos si disciplinat la guvernare fie cu liberalii, fie cu (eventualii) populari. In contextul acesta, PSD, in formula actuala, nu-si mai gaseste locul (si, intre noi fie vorba, bine face). Intrebarea care se pune in aceste conditii ar fi cum poate fi maturat de pe scena acest partid, altminteri bine reprezentat? Aici, gaselnita lui Basescu e aproape geniala si, pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus Ion Iliescu.

    Haideti sa recunoastem ca un asemenea efort de imaginatie nu e la indemana oricui. Desi, daca stam mai bine sa ne gandim, post-factum, lucrurile incep sa se lamureasca. Daca schimbul de politeturi, Scrovistea, pastrarea intacta a administratiei prezidentiale si altele nu sunt de ajuns, sa ne gandim putin la profilurile fostului si actualului presedinte.

    Amandoi au plecat de jos, amandoi practica stilul „simplu, dupa vorba, dupa port“ si amandoi au un succes la mase pe care politicieni precum Nastase sau Roman nu si-l pot explica. Imi imaginez ca, intr-un tête-à-tête departe de ochii lumii, le-ar fi destul de greu sa-si stapaneasca o oaresicare admiratie reciproca.

    Mai mult, acum au si o tinta comuna – Adrian Nastase. Fiecare spera sa-l foloseasca pe celalalt pentru atingerea acestui obiectiv, asa ca fostul premier de-as fi, sau simpatizant deschis al acestuia, nu m-as simti prea bine. Oricare dintre cei doi, ca dusman personal, e greu de dus de carca. Luati impreuna, ar putea fi imposibil. Odata consumata aceasta faza, fiecare are planurile proprii pentru reunificarea PSD-PD. De partea lui Basescu sta insa biologia. Iata de ce, in locul tanarului Ponta, as sta o vreme linistit. Si, poate, cu putin noroc, i-as lua locul lui Gusa. Asta, desigur, a fost o poanta de la care nu m-am putut abtine.

  • Nodul gordian al energiei mondiale

    Golful Persic: cutia Pandorei intereselor petroliere. Titeiul din bazinul Marii Caspice,  in mijlocul bataliei pentru trasarea rutelor viitoarelor conducte de petrol.

    O rivalitate energetica fara precedent se ascunde in spatele numeroaselor dispute diplomatice si militare la nivel mondial. Desfasurarea razboaielor din Afganistan si Irak, perpetuarea conflictului din Cecenia, revolutia politica din Georgia, presiunile internationale in vederea stoparii activitatilor nucleare ale Iranului apar intr-o arie de intersectare a numeroase interese geo-politice.

    Golful Persic, zona care concentreaza peste 70% din rezervele petroliere ale lumii, ramane inca frisonata de atentatele teroriste din Irak, Arabia Saudita, si de valul de anti-americanism al tarilor arabe vecine. Vicepresedintele american Dick Cheney prezicea, chiar inainte de atacarea Irakului, ca Statele Unite vor deveni liderul unui „cartel al petrolului“ care va controla efectiv 90% din resursele si productia mondiale de petrol. Irakul se afla chiar intre Iran si Arabia Saudita si toate trei detin cea mai mare parte a rezervelor petroliere din Golf. Incapacitatea de a controla politic si militar regiunea a generat o crestere spectaculoasa a pretului la barilul de petrol. Deciziile OPEC de suplimentare a productiei sunt doar paleative. 

    Un alt punct fierbinte este zona Marii Caspice. Aici, companiile petroliere europene si americane se lupta pentru sectoare de extractie din Kazahstan si Azerbaidjan. Pe continentul african, Statele Unite creeaza deja o retea de baze militare si misiuni diplomatice in vederea unui mai usor acces la campurile petroliere din tari instabile precum Nigeria, Camerun si Ciad, incercand totodata sa elimine interesele Chinei in zona. Acum aproape un deceniu, mai multi factori de decizie economica foarte influenti din Statele Unite (lobby-urile economice ale armenilor si azerilor americani) au avertizat administratia americana ca nu acorda suficienta atentie micilor republici din Asia Centrala. Ei argumentau ca identificarea unor rute alternative pentru transportul petrolului si gazelor dinspre Marea Caspica catre Occident nu este numai un imperativ comercial, ci si o necesitate strategica. 

    Marea Caspica reprezinta cel de al treilea mare depozit de petrol, dupa Golful Persic si dupa Siberia ruseasca. Este considerata ultimul vast rezervor de energie al lumii. Bazinul Marii Caspice ar putea reprezenta o sursa suplimentara de carburanti si energie, in cazul in care petrolul din Golful Persic s-ar dovedi insuficient sau inaccesibil din cauza unui eventual conflict extins in zona Orientului Mijlociu. In aceste conditii, scopurile tacite ale Washingtonului deveneau foarte clare: asigurarea unei prezente masive a companiilor petroliere americane in fostul spatiu so-vietic din jurul Caspicii si eliminarea treptata a influentei rusesti. 

    Interesele energetice americane, europene si, recent, chinezesti se intretaie in zona Marii Caspice pe fundalul unei competitii acerbe intre cele cinci state riverane la Marea Caspica: Rusia, Iran, Kazahstan, Azerbaidjan si Turkmenistan. Acestea incearca cu disperare sa stabileasca, fiecare pe cont propriu, comertul cu petrolul cu diversi parteneri internationali. Numai ca transportarea petrolului si a gazelor catre pietele internationale a ramas nereglementata, lasand loc disputelor deschise si unui lant de litigii teritoriale. Frustarea Moscovei si a Teheranului provine din faptul ca aceste conducte comune, care ar urma sa treaca prin teritoriile lor, le vor aduce pierderi de milioane de dolari. Un acord din 1998 stipuleaza clar ca pentru forarile sub plafonul marii nu se incaseaza taxe de tranzit. 

    Multe companii petroliere din Uniunea Europeana ar prefera ca petrolul caspic sa se inscrie pe rutele sudice prin Iran, numarul 2 in OPEC, sau pe cele nordice, prin Rusia, pentru a ajunge la terminalele din Marea Neagra. Pentru factorii de decizie economica din Uniunea Europeana, Iranul prezinta avantajul ca ar putea constitui unul din factorii de echilibru si securitate intr-o regiune economica iesita de sub tutela Rusiei (Kazahstan, Azerbaidjan, Turkmenistan). 

    Statele Unite au insa alte calcule. Ele nu au incredere in traseele conductelor prin Rusia si Iran. Regimul islamic de la Teheran a reusit insa sa compenseze deficitul de prezenta in trasarea rutelor de petrol catre Occident, realizand un acord  in valoare de 70 de mi-liarde de dolari cu compania petroliera chineza Sinopec, spre care va exporta zilnic in urmatorii 25 de ani 150.000 de barili pe zi. Pozitia europenilor, impartasita si de Iran, intra in conflict cu planurile americane privind o ruta submarina trans-caspiana de export de petrol si de gaz din Kazahstan si din Turkmenistan catre Azerbaidjan, si, apoi, mai departe, via Georgia, in Turcia. Principalul scop al unui astfel de traseu este conectarea exporturilor de energie din tari partenere cu Statele Unite si fidele orientarii lor in politica externa. 

    Cartelul petrolier controlat de Kremlin isi joaca si el cartea in zona Caspicii si Caucazului. Cecenia a devenit punctul cheie al conductelor petroliere rusesti. Ea reprezinta de asemenea un punct de intersectare a traseelor gazelor naturale care vin atat din Rusia cat si din Asia Centrala. Rezervele de petrol din Cecenia si Ingusetia pot fi estimate la 60 de milioane de tone. Aceste rezerve sunt suficiente sa sustina productia de petrol ruseasca pana in 2005.

    Autoritatile ruse vor sa controleze direct, sau printr-o conducere locala fidela Moscovei, desfasurarea proiectelor pentru constructia unei conducte ce incepe de la campurile petroliere din Kazahstan pana la portul Novorosiisk, la Marea Neagra. Japonia, care depinde total de importurile de petrol, curteaza asiduu Moscova in vederea implementarii unii proiect gigant, in valoare de 7 miliarde de dolari, care sa lege zona siberiana de tarmurile nipone printr-un sistem complex de conducte de transport de aproximativ 4.000 km. Cu o productie de aproximativ 9 milioane de barili pe zi si cu 1,5 miliarde de dolari lunar incasati din exporturile de titei, Rusia bate la usile OPEC pentru a deveni membru cu drepturi depline, intarindu-si totodata complexul militar-industrial. 

    Bogdan Radulescu este realizator al emisiunii „Ideile care au schimbat lumea“ la Radio Romania Cultural si membru al Societatii Romane de Stiinte Politice.

  • Proiecte de peste cinci miliarde de euro

    In prezent, exista doua proiecte majore pentru transportul titeiului din regiunea caspica. Unul este conducta care sa lege Marea Caspica de Marea Mediterana. Al doilea este conducta care sa strabata Europa.

    Constanta-Trieste: Romania s-a implicat in constructia unei conducte petroliere care sa lege Constanta de Trieste (Italia). Petrolul caspic, ce ar ajunge in zona Marii Negre, ar putea fi transportat prin aceasta conducta in Europa. Costul estimat al proiectului este de 900 de milioane de dolari.

    Baku-Ceyhan: Azerbaidjanul, Georgia si Turcia vor sa construiasca o conducta petroliera care sa lege Marea Caspica de Marea Mediterana. Conducta Baku (Azerbaidjan)-Ceyhan (port turcesc la Marea Mediterana) ar aduce petrolul caspic la Mediterana. Valoarea proiectului este de 4,6 miliarde de euro.

  • Secretarul general, noul front intre Iliescu si Nastase

    Solutia de compromis gasita de Ion Iliescu si Adrian Nastase: un tandem cu troica in coada. Altfel spus, doi presedinti, dintre care unul executiv, si un secretar general, toti trei urmand a fi alesi direct de Congres, prin vot secret. Legitimitate maxima.

    Nume de cod, armistitiu. Stare de fapt: expectativa. Ion Iliescu si Adrian Nastase au ajuns la o concluzie sanatoasa. Nici unuia nu ii este comod prea aproape de celalalt, dar fiecaruia ii e mai bine impreuna decat separat. 

    Declarativ, la Congres va fi o competitie deschisa. Practic, e limpede ca Iliescu va fi presedintele si Nastase presedintele executiv. Toata lumea stie ca cei doi vor fi singurii candidati pentru functiile respective. Teoretic si statutar, Iliescu va avea partidul in mana. Si Nastase va avea insa o felie importanta. Nu conteaza atat faptul ca, in principal, se va ocupa de coordonarea unui guvern din umbra (de aici si porecla de „premier fantoma“). Important e ca ii va avea in subordine pe cei mai dinamici dintre membrii PSD, rezerva de cadre a unui even-tual viitor executiv. Ceea ce nu-i putin.

    Puterea fiind oarecum impartita, cu un usor avantaj de partea lui Ion Iliescu, discutia se muta acum in alta parte. Caci personajul-cheie in viitoarea troica PSD va fi tocmai a treia roata la caruta social-democratilor: secretarul general. Teoretic, acesta va trebui sa asigure buna functionare a tandemului si, practic, sa coordoneze activitatea partidului in te-ritoriu. Va fi, adica, acel personaj fara de stirea caruia nimic nu se va intampla in partid. In vreme ce Ion Iliescu si Adrian Nastase vor sta unul cu ochii pe celalalt, secretarul general va fi indispensabil amandurora. Numarul 3 in PSD e o pozitie vitala pentru miscarile din partid si pentru eventuala inclinare a balantei, la momentul oportun, in favoarea unuia sau a celuilalt lider al partidului. Acesta este motivul pentru care, in urmatoarea perioada, fiecare grup isi va concentra cele mai multe eforturi pentru ca in aceasta functie sa ajunga „cine trebuie“. Aici se va da adevarata batalie intre Iliescu si Nastase. 

    Ceea ce nu se stie inca e cine vor fi luptatorii. Exista doua scenarii: gasirea unui compromis acceptabil sau arunca-rea in lupta a unor exponenti recunoscuti ai celor doua tabere. „Compromisul“ ar putea fi Octav Cozmanca. „Le are“ cu partidul si a lucrat bine atat cu Iliescu, cat si cu Nastase. Ba, chiar si cu, generic vorbind, Ceausescu.

    Se vorbeste insa si despre o even-tuala candidatura a lui Ioan Talpes, nou in partid dar vechi tovaras cu Ion Iliescu. Practic, Talpes l-a insotit pe Iliescu in mai toate locurile in care acesta si-a exercitat puterea postdecembrista. La un moment dat, gurile rele spuneau ca nu e sigur daca Talpes e omul lui Iliescu sau Iliescu omul lui Talpes.

    Cat despre oamenii lui Nastase, acesta isi numara acum prietenii. Unul dintre cei mai calificati pentru functia de secretar general este Grigore Bejenariu, fost secretar general al guvernului si chiar premier interimar. 

    In cursa vor intra, cel putin pana in apropiere de data congresului, cand jocurile vor fi fiind deja facute, Victor Ponta, care a anuntat deja ca vizeaza functia de secretar general, si Miron Mitrea, care a virat-o spre Iliescu dar ar vrea sa reprezinte si a treia cale.  Interesanta cu adevarat e pozitia lui Victor Ponta. Caci exista un scenariu, e drept, cam fantezist, potrivit caruia departarea lui de mentorul Adrian Nastase, vizibila in ultimele zile, ar fi doar o strategie. Oricum, pe tapet se afla numeroase strategii, jocuri de culise si mutari derutante. Armistitiul Iliescu-Nastase e doar o etapa.

  • O meserie rara

    Jimmy Bedford este, de peste 17 ani, Master Distiller la Distileria Jack Daniel din Lynchburg, Tennessee – singurul loc unde se face celebrul whiskey. Dar Jimmy Bedford s-a alaturat distileriei in 1968, in ciuda faptului ca era student la o universitate de medicina veterinara. Acum el este si ambasador al marcii si a acordat un interviu pentru BUSINESS Magazin, in timpul vizitei sale la Bucuresti.

    Business MAGAZIN: Ce implica, de fapt, munca de Master Distiller?

    Jimmy Bedford: Sunt multe lucruri de facut. Supraveghez intregul proces de fabricatie a whiskey-ului, de la etapa de macinare, fermentare, distilare, pana la maturare si imbuteliere. Una din cele mai importante responsabilitati este degustarea, pentru ca toate loturile de whiskey trebuie sa fie la fel, o reflectare perfecta a retetei originale. In plus, sunt ambasador al marcii Jack Daniel’s. Calatoresc in intreaga lume si discut cu cei interesati despre distilerie si procesul de fabricatie a Jack Daniel’s, Gentleman Jack si Jack Daniel’s Single Barrel.

    Dar ce nu trebuie sa faca un Master Distiller?

    In principiu, nu sunt interdictii. Dar eu cred ca un fumator nu poate simti, cu adevarat, savoarea unui whiskey. Altminteri, nu port parfum si nu las pe nimeni care poarta parfum sa intre in camera in care se face degustarea. In afara de asta, nu merg la degustare decat daca am mancat cu cel putin patru ore mai devreme, ca sa nu am nici un alt gust – cred ca o persoana care mananca mult nu poate fi degustator de meserie. Si – in cele din urma – trebuie sa fii sanatos, ca sa ai simturile nealterate, atunci cand faci o degustare. Asa racit cum sunt acum, n-as merge sa testez probele. Pe de o parte – ca sa nu le contaminez. Pe de alta parte – simturile mele nu sunt in cea mai buna forma.

    Cat de veche este aceasta afacere?

    Jack Daniel a fost un personaj real, cel care a pus bazele distileriei si marcii care-i poarta numele. Nascut in 1850, ca al 13-lea copil al familiei Daniel, a crescut de la sapte ani la prietenii familiei sale, familia Call, care aveau o mica distilerie. La numai 13 ani, Jack a preluat distileria si a dezvoltat un produs care a ramas neschimbat in 130 de ani. Cate produse, care sa ramana neschimbate – ca fabricatie – peste 100 de ani, cunoasteti? Eu nu mai stiu nici unul…

    Cum se fabrica Jack Daniel’s?

    Procesul incepe cu selectia ingredientelor – porumb, secara si orz, care sunt amestecate cu apa din izvorul lui Jack, o apa fara fier. Se formeaza astfel o mixtura fermentabila numita „mash“. Dupa fermentare, urmeaza distilarea si filtrarea, apoi invechirea in butoaie de stejar, dupa care whiskey-ul e imbuteliat.

    Cat whiskey Jack Daniel’s se vinde anual si cum faceti planificarea de fabricatie, tinand cont ca nu puteti face peste noapte whiskey-ul, care trebuie lasat la invechit?

    In 2004, am vandut 7,7 milioane de cutii a cate noua sticle de 1 litru. Asta inseamna 69,3 milioane de litri de Jack. Din astea, peste 45% merge in afara granitelor SUA, iar procentul e in crestere.

    Planificarea se face usor acum, pentru ca putem monitoriza vanzarile de oriunde in lume, in orice interval de timp, cu ajutorul calculatoarelor. Asa ca nu e foarte greu. Era o aventura sa faci planificare cand nu te ajutau calculatoarele…

    In general, whiskey-ul produs in SUA poarta numele de bourbon. De ce Jack Daniel’s este Tennessee Whiskey?

    Daca Jack Daniel’s ar fi depozitat intr-un butoi si pus la pastrare imediat dupa distilare, atunci ar fi un bourbon. Nu este cazul. Jack este filtrat intr-un mod special astfel incat fiecarei picaturi ii trebuie aproape 24 de ore pentru a trece prin filtrul de mangal din lemn de artar. Apoi il punem in butoaie noi de stejar alb si il lasam la invechit timp de patru ani. Pentru a ne diferentia de alte whiskey-uri americane, numite generic bourbon, am ales sa-l numim pe Jack „Tennessee Whiskey“.


    Care credeti ca este locul lui Jack Daniel’s pe piata romaneasca?

    Piata romaneasca a bauturilor spirtoase are un potential ridicat. Sper ca Jack Daniel’s sa fie iubit, in continuare, si aici si sa ajunga pe locul doi sau trei in cativa ani. Whiskey-ul nostru este pregatit sa faca fata competitiei unor bauturi traditionale romanesti precum tuica sau palinca, dar trebuie sa fie perceput ca brand original american, asa cum se intampla in toata lumea.

  • Pana la 25 aprilie

    Un studiu al Societatii Academice Romane, dat publicitatii saptamana trecuta, sintetizeaza cele 11 conditii stabilite la incheierea negocierilor capitolelor Justitie si Afaceri Interne, respectiv Concurenta. 

    • JUSTITIE 

    GRANITE UE: Intarirea controlului si supravegherii la viitoarele granite externe ale UE (Ucraina, Moldova, Marea Neagra). 

    RECRUTAREA a inca 4.438 de politisti de frontiera. 

    SISTEM JUDICIAR: Reforma sistemului judiciar, inclusiv distribuirea aleatoare a cazurilor in tribunale. 

    ANTICORUPTIE: Atacarea „nivelului inalt“, asigurarea independentei PNA si prezentarea de catre acesta a unor rapoarte de activitate convingatoare. 

    STRATEGIE ANTICORUPTIE: Audit independent al rezultatului strategiei nationale anticoruptie adoptata de vechiul guvern, cresterea eficientei luptei anticoruptie.

    FORTE DE ORDINE: Cadru legal jandarmerie si politie, recrutare de personal pana la mijlocul anului 2005 (7.000 in politie si 18.000 in jandarmerie, pana in 2007). 

    TRAFIC DE PERSOANE: Actiuni concrete pentru ca Romania sa nu mai fie tara de origine, tranzit si destinatie.  

    • CONCURENTA 

    AJUTOARE DE STAT: Control real al potentialelor ajutoare de stat, inclusiv in ceea ce priveste reesalonarea obligatiilor din domeniul fiscal, social si energetic.

    CONSILIUL CONCURENTEI: Alocarea de mijloace financiare adecvate si resurse umane calificate acestei institutii.

    ANTI-TRUST: Mecanisme de monitorizare a ajutoarelor de stat si a politicii anti-trust.

    SIDERURGIE: Respectarea Strategiei Nationale de Restructurare (1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008), neacordarea ajutoarelor de stat pentru combinate siderurgice.

  • Dobanzile la depozite alearga inflatia

    Cresc dobanzile platite de banci pentru depozitele populatiei, iar tendinta s-a accentuat saptamana trecuta, cand mai multe banci au anuntat astfel de majorari. Dar cresterile raman timide, iar peste viitorul mai indepartat domneste inca incertitudinea. Vom avea sau nu anul acesta dobanzi peste nivelul inflatiei?

     

    Ca sa limitezi consumul si, implicit, sa echilibrezi macar in parte un tablou macroeconomic ce a luat-o razna, „trebuie sa oferi oamenilor o alternativa“, explica Liviu Voinea, director de cercetare la Grupul de Economie Aplicata (GEA). Alternativa se numeste, adauga el, economisire, dar pentru ca ea sa aiba logica si in ochii oamenilor de rand ar trebui sa existe si un castig pentru ei. „Nu poti sa fortezi oamenii sa economiseasca de dragul economisirii“, adauga Voinea, iar premisa ca sa se intample „ceva bun“ in acest domeniu este sa existe dobanzi real pozitive. Adica dobanzi care sa depaseasca nivelul inflatiei, aducand astfel deponentilor un oarecare castig.

     

    Primii pasi au fost facuti: dupa ce anul trecut au scazut dobanzile platite la depozitele in lei cu cateva puncte procentuale sub nivelul inflatiei, bancherii isi schimba acum atitudinea. De saptamana trecuta mai multe banci au decis sa creasca dobanzile platite pentru depozitele in lei. O parte dintre ele au trecut chiar peste pragul de 6-6,5% estimat pentru inflatie la finele anului 2006.

     

    Startul a fost dat – ca si in alte situatii de pana acum – de bancile mai mici, care incearca sa castige cat mai multe puncte in cursa pentru cota de piata. Banca Transilvania si ProCredit Bank au fost printre primele ce au urcat dobanzilor platite la lei pana la 7,75% pe an pentru scadenta de 12 luni. A urmat insa si cea mai mare banca din sistem, BCR, care a anuntat ca majoreaza cu pana la un punct procentual dobanzile la depozitele in lei. Lista nu se incheie insa aici si cu siguranta pe ea se vor adauga in viitorul apropiat si alte banci.

     

    Si totusi, pentru aduce chiar si un minim randament depunatorilor, argumenteaza Ionut Dumitru, analistul-sef de la Raiffeisen Bank, dobanzile ar trebui sa treaca de 8% pe an. Raiffeisen Bank are in prezent una dintre cele mai scazute rate ale dobanzii pentru depozitele in lei din sistem (4,75% pe an pentru scadente de 12 luni), dar „o crestere in viitor nu e exclusa“, spune Dumitru. Este insa o decizie a managementului bancii, ce tine mult cont si de concurenta si de semnalele din economie.

     

    Pe de alta parte, Dragos Cabat, vicepresedintele asociatiei analistilor financiari CFA Romania, crede insa ca pentru a aduce un castig deponentilor, dobanzile ar trebui sa fie chiar mai mari, „macar 8,5-9% pe an“. Si asta pentru ca, pe langa inflatia care erodeaza castigurile, mai exista si taxele pentru deschiderea conturilor, comisioanele bancare atasate depozitelor (care variaza intre 0,35% si 0,75% din sumele restituite), dar si impozitul pe dobanzi (de 16%). Ce vor aduce, in aceste conditii, urmatoarele luni in materie de dobanzi pentru depozitele in lei?

     

    „In acest moment cred ca ne indreptam catre dobanzi real pozitive“, este de parere Aurelian Dochia, director general al BRD/SG Corporate Finance, „dar bancile isi vor ajusta dobanzile luna de luna, in functie de evolutia inflatiei“. In opinia lui, miscarile bancilor din ultima vreme sunt o corectie necesara fata de anul trecut, cand dobanzile real negative au descurajat economisirea. „Rezultatul negativ al acestei politici de dobanzi s-a vazut asupra preturilor“, spune Dochia, adaugand ca „este, probabil, un motiv pentru care inflatia (de anul trecut – n.r.) a fost mai mare decat cea estimata“.

     

    Dobanzile real negative – cu cateva puncte procentuale sub inflatie – au fost anul trecut „ghilotina“ apetitului de economisire a populatiei. Astfel ca, daca in 2004 ritmul de crestere a economiilor populatiei fata de anul precedent fusese de circa 37%, in 2005 el a scazut pana la 23% (lei si valuta). Depozitele in lei ale populatiei au crescut cu 14,9%, in termeni reali, fata de 31 decembrie 2004, iar depunerile in valuta exprimate in euro au consemnat o majorare cu 26,7%. Romanii au preferat – in fata unor economii ce nu aduceau nici un fel de castig – sa consume. „Iar cu consumul e greu sa te lupti“, este de parere Liviu Voinea. Teoria spune, adauga el, ca pe masura ce cresc veniturile, consumul scade si creste nevoia pentru investitii. Practica romaneasca este insa alta, pentru ca, adauga economistul de la GEA, „la noi exista un subconsum cronic“, iar cresterea veniturilor favorizeaza consumul.

     

    Si totusi, cresterea nivelului de trai – a veniturilor – dar si „o dorinta puternica de economisire“ sunt motivele pentru care vicepresedintele Bancii Comerciale Romane, Dan Bunea, anticipeaza ca nivelul depozitelor bancare constituite de populatie va creste in acest an cu aproximativ 25-30% in termeni reali. „Potrivit sondajelor realizate (…), aproximativ 70% dintre respondenti au indicat ca doresc sa economiseasca intre 500.000 lei si 1 milion lei vechi pe luna“, a afirmat Bunea. De saptamana trecuta, BCR plateste o dobanda de 7,5% pe an pentru depozitele in lei cu termen de un an si plata dobanzii la scadenta constituite de persoanele fizice, precum si pentru certificatele de depozit cu discount in lei.

     

    Banca este lider de piata pe segmentul depozite le vedere si la termen, cu o pondere de circa o treime din resursele atrase de la populatie si agenti economici. Opinia lui Bunea nu e impartasita insa de toti bancherii. „Nu exista prea multe motive pentru care anul acesta lucrurile sa se imbunatateasca major in materie de economisire“, crede Ionut Dumitru. Trecand peste lipsa de atractivitate a dobanzilor platite de banci, el spune ca la scaderea depozitelor din banci a mai contribuit si altceva: aparitia altor posibilitati de economisire. Enumera aici fondurile mutuale, dezvoltarea Bursei etc.

     

    In 2005, fondurile mutuale de actiuni au adus in 2005 un castig mediu de 35%, iar cele diversificate, de 30%, in timp ce Bursa a adus cresteri medii de 50%. Un alt motiv pentru care Dumitru nu crede ca rata de economisire va creste foarte mult in 2006 tine de faptul ca, „pur si simplu, multi oameni nu au ce sa economiseasca“.

     

    De aceeasi parere este si Dragos Cabat: „Multi dintre cei care au luat credite de la banci nu au ce sa economiseasca“. Si in opinia sa, e greu de crezut ca bancile vor reusi, anul acesta, sa atraga cu mult mai multe economii din partea populatiei fata de anul trecut. Iar cei care au luat credite nu sunt deloc putini. Creditul neguvernamental a crescut anul trecut cu 45,3% (33,8% in termeni reali), la 60,673 miliarde de lei noi (aproximativ 16,7 miliarde de euro), conform datelor BNR. Pentru 2006 estimarile prim viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, citat de Mediafax, spun ca ritmul de crestere a creditelor va ramane cam la acelasi nivel ca in 2005.

     

    „Va fi greu sa creasca masiv economisirea“, adauga si economistul-sef de la ING Bank, Florin Citu, in conditiile in care mare parte din depozite sunt pe termene foarte scurte, iar alternative pentru plasamentele la banci „nu prea exista“.

     

    ING Bank, un jucator care a intrat doar din 2004 pe segmentul de retail, a anuntat recent majorari de dobanzi. Banca plateste acum dobanzi intre 5% si 6% pe an pentru depozitele in lei. Pe de alta parte, dobanda platita la depunerile din contul Cont’Rol, principalul produs cu care ING opereaza pe piata de retail, a ramas nemodificata, la 6,1% pe an (pentru solduri cuprinse intre 700 si 49.999 de lei noi).

     

    In opinia lui Citu, fondurile mutuale si Bursa sunt mai degraba instrumente de investitii, si nu de economisire, „pentru oamenii care nu vor sa-si riste banii“. Lucrurile s-ar schimba in bine daca ar exista si in Romania fonduri de pensii, unde plasamentele se fac pe termene foarte lungi, iar gradul de risc este foarte scazut. In opinia sa, nu dobanzile mici sunt neaparat cele care alunga oamenii din banci, ci inflatia mare, „care da senzatia de instabilitate“, crede Citu.

     

    Inflatie pe care banca centrala se lupta acum, din rasputeri, sa o domoleasca si sa o duca spre tintele pe care si le-a stabilit. Ar ajuta-o, in mare masura, si ca oamenii de rand sa mearga mai mult la banci. Cu o mentiune: pentru a-si pune banii in depozite, nu pentru a lua credite si a consuma.

  • INCA 10%, DUPA NEVOI

    Impresionat si el de explozia actiunilor Petrom la bursa, noul guvern a hotarat sa faca rost de bani vanzand in piata un pachet de 10% din actiuni. Cum se va face vanzarea? Treptat, in functie de necesitati.

     

    „E cam scumpa la 500 de lei. Cumpar cand ajunge la 200 de lei.“ Acesta era in 2001 pozitia brokerilor fata de actiunile Petrom, proaspat listate la bursa. Acum, aceiasi brokeri nu mai au nici o problema in a cumpara actiunile la 4.500 de lei si sunt analisti care opineaza chiar ca titlurile valoreaza si 5.000 de lei. 

     

    Ce s-a schimbat intre timp? A avut loc privatizarea, insa numai aceasta nu are cum sa influenteze atat de mult actiunile. Mai ales ca in activitatea Petrom nu s-au schimbat multe lucruri deocamdata. Adevaratul motiv este ca, pe fundalul revirimentului economic, actiunile Petrom sunt printre putinele care pot oferi investitorilor straini suficienta lichiditate.

     

    Astfel, presiunea la cumparare este mare iar pretul creste artificial. In urma ascensiunii pretului, Petrom a ajuns la o capitalizare bursiera de peste 5 milioane de euro, mai mare decat cea a OMV. Nimeni nu are de pierdut insa, cel putin deocamdata, din acest lucru. Din contra, sindicalistii Petrom, de exemplu, se pot lauda ca au facut poate cea mai buna afacere a lor, cumparand circa 0,3-0,5% din actiunile companiei la un pret de 400 – 500 de lei. Aceasta inseamna ca sindicatul si-a inmultit de aproape zece ori banii in numai trei ani.

     

    Din cresterea titlurilor la bursa are de castigat insa si statul, care mai este inca „fericitul posesor“ al unui pachet de 40,74% din actiuni. De acest lucru si-a dat seama si noul guvern, care se gandeste sa vanda un pachet de 10% pe bursa, treptat, in functie de necesitatile Ministerului Finantelor. 

     

    „Se pare ca vanzarea se va face. E o chestiune de decizie politica. Daca avem sau nu avem nevoie de bani. Asta poate sa o spuna Ministerul Finantelor“, a declarat pentru Business Magazin Codrut Seres, ministrul economiei. „Aici e o decizie: daca banii pe care ii ai imobilizati in actiuni ti-i recuperezi anul acesta sau ii tii pentru mai departe.“

     

    El a explicat ca listarea se va face „in conditiile de pret de pe piata“. MEC a obtinut, deja, acordul OMV pentru scoaterea pachetului de 10% pe bursa. Singura problema identificata de ministrul economiei a fost aceea ca, in pretul actiunilor, exista, in momentul de fata o „cota foarte ridicata de influenta emotionala si ceea ce inseamna randament si perfomanta economica ar putea sa vina din urma intr-o perioada mai lunga de timp“, a precizat Seres.