Blog

Si sunt cam 100.000 de oameni in Romania pentru care salariul e de fapt „maruntisul“ si maruntisul din bacsisuri e cel care tine loc de salariu; sunt, de asemenea, mii de oameni de afaceri care atunci cand fixeaza salariile angajatilor o fac cu gandul la veniturile suplimentare pe care acestia le aduna in baza „etichetei bacsisului“ – care in gereral, in Romania, se reduce la un procent: 10% din nota oficiala, fie ca e vorba de masa la restaurant ori de coafor.

Fireste, nu toti angajatii din servicii – nici macar cei din Bucuresti – castiga cat Adi Spataru. Dar chiar si asa, estimarile oficiale ale Institutului National de Statistica, care pornesc de la aceeasi baza de 10% adaugata la cifra totala de afaceri din sectorul serviciilor, duc piata  bacsisurilor la 1,3 milioane de euro pe zi. Desi estimarea e sumara si nu ia ia in calcul multe variabile si multe servicii, calculele arata ca e vorba 474.500.000 de euro pe an *, ceea ce e inseamna ca piata bacsisurilor e aproape de trei ori mai mare decat cea a ciocolatei, cifrata in 2005 la circa 130 mil. euro, ori de peste doua ori mai mare decat cea a cosmeticelor, estimata la 200 mil. euro in 2005.

De cealalta parte, cei care dau bacsisuri incep si ei sa fie darnici sa sa statueze bacsisul ca norma. Salariile sunt in crestere, multi romani au invatat deja sa manance in oras si sa circule cu taxiul – in intreaga tara au fost acordate circa 60.000 de autorizatii de taximetrie – sa-si comande pizza la birou si sa astepte sa le fie adusa acasa mobila. Iar asta inseamna, de fapt, categorii intregi de oameni – si de afaceri – pentru care bunastarea e adusa de bunavointa clientilor.

Principalele „centre de profit“ pentru lucratorii care traiesc din veniturile suplimentare sunt restaurantele, barurile si cafenelele, hotelurile, parcarile si spalatoriile si service-urile auto. Asa e ca in aceste locuri ati dat ultima data bacsis? Ati calculat vreodata cat? Ei bine, unii calculeaza. Iata cum poate fi descrisa o zi in bacsisuri: 1 leu la taxi dimineata, 0,5 bani restul de la ziare si reviste, 0,5 restul de la cafeaua „to-go“, 2 lei – 10% din nota de la restaurant la pranz, 1 leu la berea bauta seara cu prietenii, 1 leu la taxi seara. Total: 6 lei, adica 1,71 euro intr-o zi. Pare putin, dar asta inseamna (cu mici variatii) cam 120 de lei pe luna (au fost luate in calcul 20 de zile lucratoare) – adica 34,28 euro. Cat o pereche de pantofi, s-ar putea spune.

PRO SI CONTRA. Un argument pro-bacsis – in afara de cel ca a inceput sa devina norma sociala – e ca nu poti sa nu lasi bacsis tocmai pentru ca stii ca angajatii din servicii au salarii foarte mici, de obicei salariul minim pe economie. „Bacsisul nu este doar o manifestare a recunostintei, ci si a solidaritatii sociale. In cazul chelnerilor sau taximetristilor, de multe ori se spune ca au salarii foarte mici si, pentru a ajunge la salarii decente, au nevoie de «atentia» clientului. Nimeni nu a putut verifica acest fapt, de aceea exista si suspiciunea ca bacsisul ii ajuta pe unii sa faca adevarate averi“, este de parere sociologul Sebastian Lazaroiu, director al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Stau intr-adevar asa lucrurile? „Salariul uzual al unui ospatar incepator in Romania este minimul pe economie la care se adauga castigurile zilnice – «tips-urile»“, spune Mircea Poenaru, proprietarul restaurantului „Contele Dracula“ din capitala, folosind termenul englezesc – „tip“ – pentru bacsis.

Dan Odarca, taximetrist in Bucuresti, spune ca ia de la firma cu care lucreaza un salariu de 300 RON si ca mai castiga pe langa cam inca 1.400 RON pe luna, dintre care pana in 300 RON sunt bacsis. „Bacsisul obisnuit pe cursa e 1 leu, dar sunt si clienti care dau mai mult, precum sunt si clienti care nu dau deloc“, spune el.

Taximetristii (aproape 60.000 in toata tara) fac intr-o zi normala cam 200 km, dupa cum spune Doru Anghel, presedinte executiv al Asociatiei Camera Nationala a Taximetristilor din Romania. Scazand benzina (care este cam 10% din incasari), dupa o zi cu 15-20 de curse taximetristii raman cam cu 20-50 RON, in functie de noroc, de zonele in care fac curse si de timpul pe care il petrec „la strada“. Pe langa sentimentul ca prin bacsis recompensezi un om care ti-a facut un serviciu si care, fara maruntisul de la tine, ar trai mult mai greu, exista si alte motive de a lasa ceva pe langa nota.

Dragos Persinaru, angajat al companiei Kinecto Permission Marketing, se declara un mare „tipper“ si crede ca a lasa bacsis e un lucru absolut firesc: „Nu dau bacsis din obligatie sau pentru ca asa spun normele nescrise. Dau bacsis pentru ca imi place cum ma serveste un ospatar sau pentru ca un taximetrist a inteles ca ma grabesc si s-a grabit si el“.

Pe langa asta, Persinaru crede ca profita si el de banii pe care ii lasa bacsis, pentru ca isi cumpara cu ei, in rate, si linistea, si calitatea serviciilor: „Sunt un client fidel. Pana si fructe cumpar de la aceeasi taraba mereu. Si cand mergi des in acelasi loc, inevitabil se creeaza o relatie. Care se intretine (si) cu bacsis. Beneficiile sunt pe masura: la restaurant ai tot timpul masa preferata, taximetristii vin tot timpul la comenzi, iar doamna de la taraba iti alege cele mai frumoase piersici“.

„Ratele“ lui Persinaru nu sunt foarte mari: la taxi, intre 1 leu („clar, la orice cursa, nimic mai jos“) si 3 lei, la restaurant, „de la minim 10%“ pana la 25% in functie de valoarea notei de plata – iar la piata maruntisul. Sunt si argumente impotriva bacsisului. Unul ar fi ca norma de 10% din nota de plata e nemeritata de multi dintre chelneri ori taximetristi – si ca de prea multe ori nu primesti nici macar un „multumesc“ la sfarsitul cursei pentru care lasi bacsis 1 leu din buzunarul tau. Un alt argument ar fi ca, la urma urmei, profesorii, educatorii, medicii rezidenti ori functionarii publici fara vechime sunt nevoiti sa traiasca cu aceleasi salarii mici ca si chelnerii, in ciuda faptului ca au invatat si ca responsabilitatea lor sociala e mult mai mare. Sunt categorii despre care insa se crede ca, in timp, invata sa-si completeze veniturile in diverse moduri – profesorii dau meditatii si primesc peschesuri, medicii primesc spaga iar functionarii publici cel putin anumite atentii ori favoruri. Nu toti o fac, fireste, dar asa suna perceptia publica. In plus, se stie ca dupa cativa ani de munca, salariile bugetarilor incep sa creasca.

„In orice meserie este mai greu in primii ani ca venituri salariale – si nu numai. Nu inteleg de ce trebuie sa platesc eu in plus fata de salariu unui tanar care a ales o meserie mai usoara decat a unui doctor, care ia acelasi salariu cu el? De ce sa existe aceasta taxa neoficiala pentru anumite grupe de salariati?“, se intreaba Bogdan Anastasiu, angajat al unei companii IT, LIAMIS & HEB.

De la regula salariului minim platit lucratorilor din servicii sunt doua exceptii, destul de importante pentru ca cei care dau bacsis din caritate sa se gandeasca a doua oara: in cazul hotelurilor de lant salariile pleaca de la o suma mai mare chiar si decat salariul mediu pe economie, iar in cazul ospatarilor cu o vechime de 3-5 ani salariul de baza pleaca de la 1.000 RON.

Unde, cum si cat? In restaurantele hotelurilor de lant, de regula, chelnerii sunt platiti cu salarii incepand de la 500-800 RON, dar trebuie sa stie minim doua limbi straine de circulatie internationala, sa aiba o prezenta fizica placuta si sa fie manierati. Hotelurile le ofera, adeseori, cursuri de comunicare, de maniere alese sau chiar de limbi straine. Conditiile? Aceleasi pentru care la alte niveluri e conditionat un MBA: semnarea unui contract prin care angajatul sa nu paraseasca locul de munca un anumit numar de ani.

„Primul factor pe care il analizam cu atentie atunci cand alegem personal in restaurante si bucatarii este atitudinea, deoarece clientii iarta mai usor o greseala tehnica in servicii decat o atitudine necorespunzatoare“, spune Ioan Maties, director al setorului food & beverage al JW Marriott Bucuresti, care precizeaza la JW Marriott cunoasterea limbilor straine este obligatorie pentru personalul care intra in contact cu clientii.    Cei 250 de angajati din restaurantele Marriott au dreptul sa pastreze nu numai bacsisul oferit de clienti, dar primesc si alte stimulente: „Motivarea de a vinde mai mult vine prin diferite programe de stimulare, specifice unui anumit produs sau unei grupe de produse. Aceste programe constau in faptul ca la sfarsitul perioadei definite – de obicei o luna –  se recompenseaza cel care a atins nivelulul de vanzare stabilit“, mai spune Ioan Maties. 

Nici daca lucreaza in lanturile de restaurante, chelnerii nu ar avea motive sa se planga. City Grill ofera angajatilor traininguri initiale (dat fiind ca 80% din cei 120 de chelneri sunt studenti), iar castigurile angajatilor pot ajunge la 500 euro pe luna, daca acestia „isi conduc bine afacerea“, dupa cum spune Daniel Mischie, director de dezvoltare al lantului de restaurante condus de Dragos Petrescu. „Un ospatar trebuie sa considere sectorul lui de mese ca si propria lui afacere, asadar trebuie antrenat ca si un antreprenor“, spune Mischie. O afacere buna atat pentru ospatar, cat si pentru restaurant. De ce ? „Cu cat are incasari mai mari si «tips-ul» ( intre 7% si 10% ) va fi mai mare. Practic se poate considera «tips-ul» ca profit atata timp cat este un procent constant din incasari, iar toate veniturile suplimentare realizate de catre echipa City Grill sunt pastrate in totalitate de angajati“, explica Daniel Mischie. Reteta unui bacsis cat mai mare? Conform directorului de dezvoltare a City Gril, ospatarul trebuie sa aplice metode standard prin care clientii sai sa fie foarte multumiti si sa incerce sa creeze o relatie speciala prin care acestia sa revina in acelasi restaurant si sa solicite sa fie serviti de acelasi ospatar.

Asadar, indiferent de modalitatea de repartizare a veniturilor suplimentare („tip“ pastrat in totalitate sau repartizat proportional cu intreaga echipa) veniturile unui ospatar vor fi me masura incasarilor pe care le aduce. Si cum o „tranzactie medie“ (adica o nota de plata medie) este la City Café de 7 euro (25 RON) si la City Grill de 18 euro (64 RON), ospatarul City Café poate primi la fiecare nota in medie 0,7 euro (2,5 RON), iar ospatarul City Grill 1,8 euro (6,4 RON).

In restaurantele mai mici sau care pur si simplu nu au trecut de stadiul unei locatii, singurul avantaj pe care il au chelnerii este pastrarea integrala a bacsisului primit: „Fiecare ospatar are dreptul la «tips-ul» realizat“, spune proprietarul restaurantului Contele Dracula, care precizeaza ca nu ofera alte metode de recompensare personalului. Cu toate acestea, Mircea Poenaru estimeaza ca cei 11 angajati ai lui castiga cel putin 400 RON pe zi din bacsisuri, la care se adauga salariul minim pe economie pe care il primesc lunar.

Tot salarii minime pe economie primesc si majoritatea cosmeticienelor, coafezelor sau manichiuristelor (in afara stilistilor, care de obicei se platesc singuri, deschizandu-si mici afaceri), care capata insa bacsisuri sub alta forma decat procentual. Stela, cosmeticiana la cabinetul Bella din zona garii, are zilnic in medie opt cliente, care au facturi medii de 30-40 RON fiecare. Desi ne-am putea gandi ca Stela castiga de opt ori 10% din 30-40 RON, Stela castiga mai mult. Si asta deoarece are cliente fidele, iar de la fiecare primeste intre 5 si 10 RON pe zi.

Legalizarea bacsisului. Cu aproximativ un an in urma, Sorin Marius Crivtonencu, penultimul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), aducea in discutie un proiect de lege privind legalizarea bacsisului. „Toata lumea vorbeste de spaga, de comision, de cat lasam ospatarului. Bacsisul e legalizat in alte tari europene. Dorim sa incurajam angajatii din turism sa isi faca treaba in asa fel incat clientul sa fie multumit, stiind ca pot primi legal bacsis“, spunea atunci Crivtonencu. Propunerea sa nu a fost luata in serios de fostul ministru al finantelor, Ionut Popescu, care a replicat ca legalizarea bacsisului nu e o „prioritate pentru situatia economica actuala“. Cu toate acestea, aplicarea cotei unice la bacsisuri de circa 3 mil. euro pe zi ar duce la venituri de 480.000 euro pe zi pentru buget. La un calcul sumar, asta ar putea insemna aproape 200 mil. euro anual – cam cat se asteapta Ministerul Sanatatii sa obtina din aplicarea taxei pe viciu la tigari si bauturi alcoolice, bani cu care intentioneaza sa sustina reforma sanitara.

Este legalizarea bacsisului o solutie? Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), crede ca legalizarea bacsisului ar fi in primul rand foarte greu de aplicat: „Este dificil de aplicat la scara larga o astfel de impozitare acum si probabil mai mult ar complica lucrurile“. In plus, spune Voinea, o astfel de taxa ar ingreuna ritmul de angajare din sectorul serviciilor, care a fost in ultimii ani cel mai activ sector in preluarea factorului uman disponibilizat din industrie: „Legalizarea bacsisului ar reduce cu mult stimulentele pe care le ia in calcul un viitor chelner sau taximetrist; anume ca, pe langa salariul minim pe care il va primi, va putea trai din bacsisuri“. Oficialul GEA motiveaza ultima asertiune prin faptul ca legalizarea bacsisului ar face ca angajatorul sa vada exact ce bacsisuri se primesc si sa limiteze marja pe care angajatul o poate primi.

Bacsis sau spaga? De ce la medic se cheama spaga si la frizer bacsis? Teoretic sunt doua metode diferite de rasplatire a unor servicii, dar asta nu inseamna ca nu se fac confuzii: „Ambele sunt supra-taxe pe care oamenii le platesc pentru anumite servicii“, spune Sebastian Lazaroiu. Conform acestuia, spaga se refera in special la functionarii publici si nu priveste neaparat calitatea serviciilor, ci chiar conditionarea lor (daca nu-mi dai, nu te servesc). „De multe ori spaga se ofera chiar inaintea prestarii serviciului, ca o garantie ca ambele parti isi respecta obligatiile“, spune directorul CURS.

Spre deosebire de spaga, bacsisul este oferit in cele mai multe situatii numai dupa prestarea serviciului tocmai pentru ca asta permite clientului sa evalueze acel serviciu. „Daca nu esti multumit de prestatia frizerului, atunci nu ii vei mai oferi bacsis“, concluzioneaza Sebastian Lazaroiu.

Asa se regleaza in Romania – „tara lui bacsis-bacsis“, cum a auzit Mircea Eliade ca era numita Romania intr-un tren spre Polonia – toate lucrurile. Intr-un fel e si normal – regula bacsisului pe masura calitatii serviciilor s-a occidentalizat demult, desi cuvantul in sine e oriental, mai precis turcesc – la fel ca pesches. Bacsisul e pomenit in chiar primul roman romanesc notabil, „Ciocoii vechi si noi“, in care Nicolae Filimon descrie intamplari petrecute la inceputul secolului al XIX-lea, in vremea domnului fanariot Caragea.  In lunga lista de cheltuieli a postelnicului Andronache, insirata in roman, e trecut si bacsisul dat meterhanelei (pentru muzica turceasca) si „altor tagme de slujitori“- 250 de taleri. Au trecut doua sute de ani, bacsisul e inca aici, in economia de piata, si aduna peste 1 mld. euro anual. Mai ramane totusi de trasat linia de demarcatie intre bacsis si asa-numita spaga. Bacsisul e o taxa data de bunavoie, la vedere, una a carei valoare depinde de calitatea serviciilor. Spaga e o taxa data de nevoie, pe ascuns. Si, in plus, e si mult mai greu de facut o estimare anuala.

*) Dintr-o regretabila eroare, in editia tiparita a revistei, a aparut suma totala anuala de 475.000 de euro, in loc de 475.000.000 de euro, cum este corect. Ne cerem scuze cititorilor pentru acest inconvenient.