- Sergiu Oprescu – presedinte Alpha Bank
- Constantin Stroe – vicepresedinte
- Rozaura Stanescu – director dezvoltare produse, BRD-GSG
- Radu Craciun – Head of Research, ABN Amro
- Dragos Simion – vicepresedinte Flamingo International
- Irina Iacob – analist BRD Securities
- Francisc Bodo – director de investitii GED
- Marius Caluian – deputy general manager MEMRB
- Bogdan Micu – client service manager, Synovate
Blog
-
INVITATII CLUB BUSINESS
-
Consumul creste pe datorie
BUSINESS MAGAZIN: Ar trebui sa ne alarmeze nivelul actual al consumului?
RADU CRACIUN: Ca sa putem defini mic si mare ar trebui sa ne putem raporta la ceva. Pentru ca trebuie sa tinem cont de faptul ca in comparatie cu alte tari din regiune – daca e sa ne referim la Europa Centrala – ca nivel de inzestrare, de dotare al gospodariilor, Romania probabil ca a plecat de la nivelul cel mai scazut. Diferenta dintre starea de fapt si aspiratiile oamenilor era poate cea mai mare daca ne raportam la alte tari. Cred ca aceasta este si principala cauza a apetitului romanilor pentru consum.
BUSINESS MAGAZIN: Aveti si niste cifre comparative?
RADU CRACIUN: In nicio alta tara din regiune din 1990 pana acum nu s-a inregistrat o dinamica a vanzarilor cu amanuntul precum cea din Romania. Anul trecut vanzarile cu amanuntul au crescut, conform statisticilor, cu 24%, dupa doi ani consecutivi in care cresterea a fost de peste 15%. In nici una din tarile din regiune nu s-a mai inregistrat un ritm de crestere de 17-18%. Cu atat mai putin vreme de trei ani la rand. Asta cred ca arata diferenta de care vorbeam – intre dotari si aspiratii efective. Pe de alta parte, cred ca arata si ca perioada de aur a comertului cu amanuntul se apropie de sfarsit si ca ne intoarcem la niste rate de crestere poate mai moderate.
BUSINESS MAGAZIN: Deci e vorba de o baza de plecare foarte mica, motiv pentru care cresterea consumului ni se pare mare. Dupa aceste cresteri, credeti ca
RADU CRACIUN: Nu e vorba de o piata mai matura. Daca ne gandim ca foarte multe dintre aceste bunuri care au dat dinamica vanzarilor cu amanuntul sunt bunuri de folosinta indelungata, inseamna ca o perioada destul de lunga oamenii nu le vor mai cumpara din nou. Si atunci poate ca vor incepe sa-si plateasca creditele pe care le-au acumulat, sa-si directioneze veniturile catre a economisi mai mult. Cred ca astfel de rate de crestere a consumului cum s-au inregistrat in ultimii trei ani in vanzarile cu amanuntul nu sunt sustenabile.
BUSINESS MAGAZIN: Mai este loc de crestere a volumului de credite?
SERGIU OPRESCU: Fata de tarile din regiune, inca avem cel mai scazut nivel de intermediere financiara – vorbim de credite neguvernamentale ca procent din PIB.
BUSINESS MAGAZIN: Desi am spune ca oricine din jurul nostru a accesat un credit-doua sau chiar trei…
SERGIU OPRESCU: Dar se pare ca cei care sunt ceva mai departe (in alte tari – n. r.) au luat chiar patru-cinci. Vorbim din aceasta perspectiva – a gradului mic de indatorare – de un mare potential de crestere – cel mai mare din regiune. De asta si este
BUSINESS MAGAZIN: Cat de mari sunt aceste asteptari?
SERGIU OPRESCU: Analistii spun ca asteptarile de crestere salariala in acest moment sunt de 20-25% pe urmatorii trei-patru ani. Aceasta asteptare la nivelul analistilor duce printr-un efect de bulgare de zapada la aceeasi dimensiune pe segmentul creditului de retail. La nivelul creditelor acordate populatiei, suntem inca departe fata de mediile din zona noastra. Din ultimele calcule pe care
le-am facut suntem inca la 30-40% din media Cehiei, Poloniei si Ungariei si cu 10-15 procente sub media Bulgariei in clipa de fata.
BUSINESS MAGAZIN: Tendintele din punctul acesta de vedere par clare.
SERGIU OPRESCU: Pana la urma e o problema de fizica: trebuie sa plec din punctul A si sa ajung in punctul B. Cu ce viteza sa merg daca cel care a plecat din punctul C a plecat inaintea mea si trebuie sa ajungem amandoi in acelasi timp? Daca aplicam teoria convergentei (toate tarile din regiune se duc intr-o directie, iar noi venim mai din spate) e clar ca viteza noastra trebuie sa fie mai mare. Chiar la nivelul BNR se recunoaste acest lucru. Da, viteza trebuie sa fie mai mare. Problema e ca trebuie sa stam pe cal in perioada asta. Sa nu cadem de pe cal din pricina vitezei.
BUSINESS MAGAZIN: Sa nu fie viteza prea mare…
SERGIU OPRESCU: Exact. Pana la urma nu se sperie nimeni ca vom merge cu o viteza mai mare decat ceilalti. Dar trebuie sa fie o viteza controlabila.
BUSINESS MAGAZIN: Si vedeti o problema in acest galop prea mare?
SERGIU OPRESCU: Eu personal nu. Ma inscriu in linia de gandire a colegilor mei din sectorul bancar care spun ca e normal si natural sa incercam sa condensam cateva etape. Si chiar daca volumul creditelor guvernamentale a crescut si creste in continuare, si asteptarile sunt destul de mari. Estimam cu totii sa creasca din nou creditul neguvernamental cu 45-50% in acest an. Ceea ce ar fi fenomenal dupa o crestere de 60% in 2006. Niciun investitor nu va gasi nicaieri in Europa, cu atat mai putin in industria bancara, un ritm de crestere similar ca si cel din
BUSINESS MAGAZIN: Si in cat timp ne-am putea astepta sa ajunga gradul de indatorare la nivelul tarilor din regiune?
SERGIU OPRESCU: Ecuatia e mult mai complexa… Va dau un exemplu din piata de retail. Probabil ca am fi ajuns mult mai in fata daca nu am fi avut normele BNR care ne impun anumite reguli cum a fost cea cu 35% (grad de indatorare din totalul veniturilor – n.red.) sau cea cu 25% avans minim. Avem in acest moment un decalaj foarte mare – si s-a facut recent un studiu – fata de acum doi ani cand un om cu un salariu mediu putea sa-si cumpere 66 de metri patrati de locuinta, in prezent poate sa mai cumpere doar vreo 50 de metri patrati. Deci relativ vorbind, chiar daca salariul mediu a crescut, el nu a crescut suficient de repede pentru a tine pasul cu dinamica pietei imobiliare. Ca atare, nici creditul nu poate sa creasca si el in acelasi ritm, pentru ca este direct legat prin norma aceea care reglementeaza si conditioneaza de nivelul salarial. Adica voi putea sa finantez din ce in ce mai putin din valoarea imobilului.
RADU CRACIUN: Mai vreau sa adaug ceva aici, pentru ca mai este un aspect. Daca, de exemplu, ne uitam la o tara ca Polonia si acceptam ideea ca
BUSINESS MAGAZIN: Dar cum era nivelul consumului sau al creditelor de consum din Polonia in urma cu patru-cinci ani? Erau comparabile cu cele din
RADU CRACIUN: Ratele de crestere ale creditului de consum nu cred ca au fost la fel de mari. Procesul la ei a fost mult mai gradual, pentru ca dobanzile au scazut mai repede, politica dezinflationista a functionat mai bine decat in Romania, insa e interesant de remarcat ca in totalul activelor bancare, ponderea creditelor de consum era mult mai mica decat in cazul Romaniei. Cu alte cuvinte, bancile romanesti sunt intr-un fel mult mai expuse creditului de consum decat erau bancile Poloniei in urma cu patru-cinci ani.
ROZAURA STANESCU: Creditul de consum vreau sa spun ca, in opinia mea, el corespunde perioadei in care ne aflam. Deci cu siguranta oamenii consuma, nu am trecut in faza de maturare a pietei, acesta este si motivul principal pentru care consumul merge si sunt foarte multi care s-au indatorat la maximum. E o ecuatie care se leaga – nu poti sa tii acelasi ritm pentru ca gradul de indatorare e cel care ramane – daca e sa citim printre randuri informatiile transmise de BNR – singura reglementare care va ramane este cea legata de gradul de indatorare. Deci implicit vom fi legati de veniturile pe care le vom avea.
SERGIU OPRESCU: Pe de alta parte tocmai aceasta prevedere – si am si ridicat-o intr-o intrevedere cu BNR – are valabilitatea ei in functie de perioada la care a fost facut acel 35% (limita maxima a gradului de inda-torare – n. red.)…
ROZAURA STANESCU: Da… 30-35-40%!
SERGIU OPRESCU: … daca eu ma astept la un moment dat ca aprecierea mea salariala sa se faca cu o viteza de 20-25% pe an si acest lucru mi s-a intamplat in ultimii trei ani. Acel 35% ca nivel minim a fost gandit la momentul respectiv pentru a-i da omului posibilitatea sa aiba ce manca de 60%. Or, acest procent devine irelevant in momentul in care se apropie de 500-600 de euro, deoarece clientul ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat 40%. Aceeasi ecuatie (cu 60% pentru a asigura traiul – n.red.) nu e valabila la salarii mari.
IRINA IACOB: Sunt de acord si chiar voiam sa intreb – din acest punct de vedere ce previziuni exista? Pentru ca la un salariu de 300-400 de euro lunar e normal sa se ia in considerare o marja de 30-40%, dar la un salariu de 1.500-2.000 de euro, pentru ca sunt destul de multi din clasa de mijloc care au ajuns la un venit pe familie de 2.000-3.000 de euro pe luna, nu se va relaxa aceasta conditie?
SERGIU OPRESCU: Nu s-a facut aceasta diferentiere.
IRINA IACOB: Dar ar trebui sa se faca…
SERGIU OPRESCU: S-a urmarit simplitatea normei – sa fie usor de urmarit.
IRINA IACOB: Dar e necesar pentru a creste consumul.
ROZAURA STANESCU: Asta o data. Dar, dupa parerea mea, una este o nevoie la venituri de 1.200-1.500 de euro pe luna si altele sunt nevoile la 300-400 de euro pe luna. Deci nu masuram aceleasi nevoi. Omul care are 1.500-1.600 de euro pe luna gandeste altfel si nu sta sa-si ia pe credit nici aspiratorul, nici masina de spalat. Sunt absolut lucruri diferite. Deci de aceea se spune ca odata cu maturitatea creditului se schimba si fata creditului.
IRINA IACOB: Dar la un credit ipotecar pentru care conditiile actuale sunt aceleasi pentru toate categoriile…
ROZAURA STANESCU: Da, teoretic sunt aceleasi conditii. Practic, tot cei cu bani mai multi se duc mai usor pe el.
SERGIU OPRESCU: Eu sunt de parere ca orice masura administrativa de acest tip nu face decat sa produca distorsiuni in piata. Pentru ca uitati-va ce se intampla: noi marim maturitatile si scadentele creditelor. Din ce cauza? Din cauza acestui prag de 35-40%. Si am ajuns sa avem credite de consum pe 15 sau chiar 25 de ani. De curand am auzit chiar de 30 de ani in cazul unei banci. Ajungi sa te gandesti in ce lume traim pana la urma? O alta distorsiune a fost creditul ipotecar. Eu nu stiu in clipa de fata din cele 8,6 milioane de euro de la finalul anului trecut in credite de consum cat de multe sunt de-a dreptul credite ipotecare. Si va spun din ce cauza e important: din toate tarile acestea – Cehia, Ungaria – care au intrat in UE si la care incercam sa ne raportam, toate au avut un prim val de crestere a creditului de consum, dupa care, al doilea val care este cel cu adevarat de dezvoltare si de stabilitate a pietei de retail banking este reprezentat de creditul ipotecar. Noi, in
FRANCISC BODO: Dezvoltarea pietei imobiliare a fost total diferita in
BUSINESS MAGAZIN: Nu s-a terminat insa cu creditul la electrocasnice…
DRAGOS SIMION: Nu s-a terminat, e departe de a se termina, dar nici nu va mai avea vreodata o crestere spectaculoasa. Cel putin nu ca procent din totalul vanzarilor de retail electric. Nu cred ca va mai fi vreo situatie cum a fost in urma cu doi-trei ani. Credem ca pe termen mediu, in domeniul retailul electric, creditul se va stabiliza undeva la 30-35%, cum e in Cehia sau Ungaria. Dar nu e vorba numai de retailul electric, sunt alte piete in care eu cred ca acest credit e abia la inceput.
BUSINESS MAGAZIN: Creditul e abia la inceput in multe domenii. Dar in privinta consumului cum stau lucrurile? Vorbim de un grad de penetrare suficient de mare?
DRAGOS SIMION: Consumul va creste. Eu am facut aprecierea fata de produsul de credit de consum deja traditional. Dar eu zic ca in general creditul incepe sa capete aspecte mult mai sofisticate. Incepe sa apara creditul pe card, cand cumparatorul – pentru o valoare a facturii pana la un anumit nivel – nu va mai apela la dosar si va face creditul direct de pe card. Dar nu e rolul lui sa ia locul creditului traditional. In schimb vor aparea alte tipuri de credit, pe care noi nu le vom percepe ca atare, pentru ca din punctul nostru de vedere (al retailerilor – n.red.) un produs cumparat cu cardul este un produs platit cash.
BUSINESS MAGAZIN: Ceea ce nu va deranjeaza.
DRAGOS SIMION: Nu ne deranjeaza. Creditul pe card este o zona de crestere spectaculoasa in continuare. Si consumul va creste. Conform previziunilor noastre, intr-un orizont de patru-cinci ani, piata de retail electric va fi dubla fata de cea din acest moment.
BUSINESS MAGAZIN: 2 miliarde de euro?
DRAGOS SIMION: Undeva spre doua miliarde de euro. Piata a fost anul trecut sub un miliard – cam 900 de milioane de euro.
SERGIU OPRESCU: Avem la ora actuala cam 27 de miliarde de euro credit neguvernamental si 11 miliarde de euro credit de retail, ceea ce reprezinta cam 40-45%.
FRANCISC BODO: Creditele imobiliare au stat intr-o faza latenta ani de zile. Si daca imi aduc bine aminte, in urma cu cativa ani brokerii imobiliari spuneau ca o sa vedem pe piata mii de noi apartamente, dar nu vedeam buldozerele. Ei, azi vedem buldozerele.
SERGIU OPRESCU: Eu am deja o problema ca proiectele imobiliare devin derivative, in sensul ca se vand ca proiecte. Nu se mai baga buldozerul ca sa faca proiectul. Probabil ca din 100 de proiecte se fac 30-40, dar restul nu. Pentru ca preturile la teren au crescut atat de mult incat cei care au teren se intreaba daca se mai merita sa construiasca…
DRAGOS SIMION: Da, dar daca s-ar si apuca toti sa construiasca acum, n-ar avea cu ce. Intr-un fel exista o sincronizare a lucrurilor, care se asaza cumva prin natura lor.
BUSINESS MAGAZIN: Ce influenta va avea eliminarea avansului minim obligatoriu?
DRAGOS SIMION: Eu cred ca o problema mai mare decat a avansului este cea a veniturilor. Mai ales pentru clasa mijlocie care, asa cum stiti, cuprinde medici, avocati, contabili si au veniturile in fel si fel de forme. Chiar legale, dar sunt forme. Ei bine, multe dintre banci le iau in considerare numai o parte din venituri – in proportie de 50% sau 80% sau cat o fi. BNR da in continuare semnale negative de natura sa descurajeze creditul.
SERGIU OPRESCU: E o optiune de politica, pana la urma. N-am cum sa spun BNR aoleu, de ce faci asta?, pentru ca asta vrea sa faca. Problema se pune in a demonstra BNR ca o crestere mai mare a creditului neguvernamental e sustenabila si e de dorit. Cresterea PIB este alimentata in proportie de 84% de consum. Or, aceasta ecuatie este putin diferita fata de ceea ce se intampla in alte tari – fata de cat de mult suntem expusi consumului fata de ceea ce se intampla in alte tari.
RADU CRACIUN: In general, orice banca nationala incearca sa greseasca mai degraba pe partea prudentei decat pe cea a asumarii unui risc excesiv. Daca ne uitam la PIB si la dinamica consumului privat – rata de crestere nu-si gaseste corespondent in tarile din regiune. Iar atitudinea prudenta a BNR este, intr-un fel, de inteles. Sigur ca de la un punct incolo prioritatile BNR si cele ale bancilor comerciale nu prea coincid si se pot afla pe pozitii chiar opuse.
BUSINESS MAGAZIN: Vedeti un pericol ca aceasta crestere a PIB sa fie atat de mult legata de consum, mai ales privat?
RADU CRACIUN: La ora actuala, rata de crestere a consumului privat este mai mare decat rata de crestere a investitiilor. Ceea ce pentru o tara ca Romania este un pic cam ciudat, pentru ca daca ne uitam, din nou, la tarile din regiune, vom vedea ca cele doua componente au avut rate de crestere in cel mai rau caz egale. Dar in cazul Romaniei apetitul pentru consum este in continuare foarte mare, iar riscul este ca in final acesta sa se duca in deficite externe.
BUSINESS MAGAZIN: Apropo de cresterea consumului, care au fost domeniile vedeta ale anului trecut si ce asteptari exista pentru anul in curs?
MARIUS CALUIAN: Pe piata bunurilor de larg consum cea mai mare crestere au avut-o vanzarile de produse alimentare. Mai ales lactatele. Produsele nealimentare, pe ansamblu, au avut o crestere usoara, de circa 2-3%.
DRAGOS SIMION: Dar cam cat din produsele alimentare sunt din import?
MARIUS CALUIAN: Importanta importurilor difera mult de la categorie la categorie. In cazul vinurilor, importurile au fost anul trecut de pana in 1%, dar ponderea a inceput sa creasca odata cu aderarea la UE. Sunt si categorii unde importurile sunt mult mai mari, dar nu cred ca per ansamblu trec de 10% din valoarea totala a pietei de produse alimentare, pentru ca toate companiile multinationale importante deja produc local. Anul acesta cred ca o sa creasca insa ponderea importurilor datorita injumatatirii preturilor (din cauza eliminarii taxelor de import din UE – n.red.).
BUSINESS MAGAZIN: Exista acum in
MARIUS CALUIAN: Acesta se vede cel mai bine in cazul detergentilor, unde se reduce foarte mult segmentul mediu.
BUSINESS MAGAZIN: Cat inseamna consumul alimentar fata de cel nealimentar in totalul pietei de bunuri de larg consum?
MARIUS CALUIAN: Alimentele reprezinta cam 60% din consum.
RADU CRACIUN: Stiu ca vanzarile de produse alimentare au crescut anul trecut ca valoare cam cu 30%, conform statisticilor. Dar mi-e greu sa cred ca romanii mananca brusc cu 30% mai mult cantitativ de la un an la altul. Deci logica ar fi ca s-a produs simultan si o miscare catre produse mai sofisticate, mai scumpe, mai de marca si ar putea indica si o crestere de gusturi in cele din urma.
MARIUS CALUIAN: Cresterea in volum a fost de circa 15%.
RADU CRACIUN: Deci a crescut valoarea unei vanzari per unitate printr-o deplasare catre produse mai scumpe.
MARIUS CALUIAN: Da, au crescut mai ales specialitatile, mai ales magazinele retelelor internationale si se creeaza anumite nise in piata care sunt exploatate mai ales de importatori, pentru ca unele chiar nu se produc la noi in
DRAGOS SIMION: Eu cred ca exista o crestere mai mult sau mai putin semnificativa a nivelului de trai ce a adus in atentia unei anumite categorii de public ca poate, pur si simplu, sa cumpere un anumit produs alimentar care in urma cu un an-doi-trei pur si simplu nu-i era accesibil.
IRINA IACOB: Cu siguranta ca aceasta crestere a venitului dispozabil a dus la cresterea consumului – fie el si alimentar.
BUSINESS MAGAZIN: Nu este un pic conflictual? In sensul ca se nasc noi nevoi, se cumpara mancare mai buna, imbracaminte mai buna, ne gandim sa facem un upgrade de casa, de masina… Nu e concurenta pentru buzunarul consumatorului?
DRAGOS SIMION: Noi am facut chiar un rationament in vara anului trecut cand a fost clar ca in 2006 avea sa fie un recul al pietei si ne-am intrebat care sunt competitorii nostri, nu din cadrul pietei electro, ci din afara industriei. Si concluzia noastra a fost ca in mod evident casele – fie cele noi, fie reamenajarea celor vechi – au reprezentat statistic cea mai importanta felie din venitul unei familii, apoi cele mai importante au fost vehiculele si al treilea lucru ca importanta a fost turismul extern, care incepe sa creasca.
RADU CRACIUN: Eu as vrea sa-i adresez o provocare domnului Stroe si sa-l intreb daca faptul ca romanii au mai multi bani si sunt mai sofisticati nu-l percepeti ca o amenintare pentru produsele
CONSTANTIN STROE: Nici vorba. Vreau sa va reamintesc cateva lucruri care s-au consumat: piata automobilelor a crescut in 2005 fata de 2004 cu 59,6% si a depasit toate asteptarile vremii. In 2006 fata de 2005 a crescut cu 15,9% si anul trecut s-au vandut aproape 300.000 de automobile noi. Iar pentru anul in curs vad o crestere de 10%. Si am cateva argumente. Parcul auto care cuprinde vreo 4,8 milioane de masini este extraordinar de invechit – avem in circulatie peste 1,3 milioane de masini mai vechi de 20 de ani, in conditiile in care media europeana a perioadei de folosire a unui automobil a coborat la 3,7 ani.
BUSINESS MAGAZIN: Mai sunt si alte explicatii in afara parcului invechit?
CONSTANTIN STROE: In al doilea rand este o crestere economica indubitabila. Si in al treilea rand, din evolutia ultimilor ani e clar ca piata s-a segmentat deja si exista un tip de consumator cu o putere medie de cumparare. Ori acest segment este in crestere si corelat cu ceilalti factori si cu un grad de motorizare foarte slab – avem 200 de automobile la mia de locuitori – plus oferta de credite sustin ideea ca 2007 va fi un an de crestere. Si 2008.
BUSINESS MAGAZIN: Cat aveti acum din piata?
CONSTANTIN STROE: In 2006 am avut o cota de piata de 38,5% si nici nu ne intereseaza mai mult.
BUSINESS MAGAZIN: Dupa ce am obtinut si perspectiva producatorului si pe cea a creditului – putem emite un verdict despre evolutia consumului in
RADU CRACIUN: In general, a existat un consens in sensul ca dinamica consumului va ramane pozitiva datorita procesului de convergenta cu tarile din regiune si nu in ultimul rand cu tarile din UE. Mai degraba ne putem intreba in ce ritm va creste consumul.
-
Consumul creste pe datorie
BUSINESS MAGAZIN: Ar trebui sa ne alarmeze nivelul actual al consumului?
RADU CRACIUN: Ca sa putem defini mic si mare ar trebui sa ne putem raporta la ceva. Pentru ca trebuie sa tinem cont de faptul ca in comparatie cu alte tari din regiune – daca e sa ne referim la Europa Centrala – ca nivel de inzestrare, de dotare al gospodariilor, Romania probabil ca a plecat de la nivelul cel mai scazut. Diferenta dintre starea de fapt si aspiratiile oamenilor era poate cea mai mare daca ne raportam la alte tari. Cred ca aceasta este si principala cauza a apetitului romanilor pentru consum.
BUSINESS MAGAZIN: Aveti si niste cifre comparative?
RADU CRACIUN: In nicio alta tara din regiune din 1990 pana acum nu s-a inregistrat o dinamica a vanzarilor cu amanuntul precum cea din Romania. Anul trecut vanzarile cu amanuntul au crescut, conform statisticilor, cu 24%, dupa doi ani consecutivi in care cresterea a fost de peste 15%. In nici una din tarile din regiune nu s-a mai inregistrat un ritm de crestere de 17-18%. Cu atat mai putin vreme de trei ani la rand. Asta cred ca arata diferenta de care vorbeam – intre dotari si aspiratii efective. Pe de alta parte, cred ca arata si ca perioada de aur a comertului cu amanuntul se apropie de sfarsit si ca ne intoarcem la niste rate de crestere poate mai moderate.
BUSINESS MAGAZIN: Deci e vorba de o baza de plecare foarte mica, motiv pentru care cresterea consumului ni se pare mare. Dupa aceste cresteri, credeti ca
RADU CRACIUN: Nu e vorba de o piata mai matura. Daca ne gandim ca foarte multe dintre aceste bunuri care au dat dinamica vanzarilor cu amanuntul sunt bunuri de folosinta indelungata, inseamna ca o perioada destul de lunga oamenii nu le vor mai cumpara din nou. Si atunci poate ca vor incepe sa-si plateasca creditele pe care le-au acumulat, sa-si directioneze veniturile catre a economisi mai mult. Cred ca astfel de rate de crestere a consumului cum s-au inregistrat in ultimii trei ani in vanzarile cu amanuntul nu sunt sustenabile.
BUSINESS MAGAZIN: Mai este loc de crestere a volumului de credite?
SERGIU OPRESCU: Fata de tarile din regiune, inca avem cel mai scazut nivel de intermediere financiara – vorbim de credite neguvernamentale ca procent din PIB.
BUSINESS MAGAZIN: Desi am spune ca oricine din jurul nostru a accesat un credit-doua sau chiar trei…
SERGIU OPRESCU: Dar se pare ca cei care sunt ceva mai departe (in alte tari – n. r.) au luat chiar patru-cinci. Vorbim din aceasta perspectiva – a gradului mic de indatorare – de un mare potential de crestere – cel mai mare din regiune. De asta si este
BUSINESS MAGAZIN: Cat de mari sunt aceste asteptari?
SERGIU OPRESCU: Analistii spun ca asteptarile de crestere salariala in acest moment sunt de 20-25% pe urmatorii trei-patru ani. Aceasta asteptare la nivelul analistilor duce printr-un efect de bulgare de zapada la aceeasi dimensiune pe segmentul creditului de retail. La nivelul creditelor acordate populatiei, suntem inca departe fata de mediile din zona noastra. Din ultimele calcule pe care
le-am facut suntem inca la 30-40% din media Cehiei, Poloniei si Ungariei si cu 10-15 procente sub media Bulgariei in clipa de fata.
BUSINESS MAGAZIN: Tendintele din punctul acesta de vedere par clare.
SERGIU OPRESCU: Pana la urma e o problema de fizica: trebuie sa plec din punctul A si sa ajung in punctul B. Cu ce viteza sa merg daca cel care a plecat din punctul C a plecat inaintea mea si trebuie sa ajungem amandoi in acelasi timp? Daca aplicam teoria convergentei (toate tarile din regiune se duc intr-o directie, iar noi venim mai din spate) e clar ca viteza noastra trebuie sa fie mai mare. Chiar la nivelul BNR se recunoaste acest lucru. Da, viteza trebuie sa fie mai mare. Problema e ca trebuie sa stam pe cal in perioada asta. Sa nu cadem de pe cal din pricina vitezei.
BUSINESS MAGAZIN: Sa nu fie viteza prea mare…
SERGIU OPRESCU: Exact. Pana la urma nu se sperie nimeni ca vom merge cu o viteza mai mare decat ceilalti. Dar trebuie sa fie o viteza controlabila.
BUSINESS MAGAZIN: Si vedeti o problema in acest galop prea mare?
SERGIU OPRESCU: Eu personal nu. Ma inscriu in linia de gandire a colegilor mei din sectorul bancar care spun ca e normal si natural sa incercam sa condensam cateva etape. Si chiar daca volumul creditelor guvernamentale a crescut si creste in continuare, si asteptarile sunt destul de mari. Estimam cu totii sa creasca din nou creditul neguvernamental cu 45-50% in acest an. Ceea ce ar fi fenomenal dupa o crestere de 60% in 2006. Niciun investitor nu va gasi nicaieri in Europa, cu atat mai putin in industria bancara, un ritm de crestere similar ca si cel din
BUSINESS MAGAZIN: Si in cat timp ne-am putea astepta sa ajunga gradul de indatorare la nivelul tarilor din regiune?
SERGIU OPRESCU: Ecuatia e mult mai complexa… Va dau un exemplu din piata de retail. Probabil ca am fi ajuns mult mai in fata daca nu am fi avut normele BNR care ne impun anumite reguli cum a fost cea cu 35% (grad de indatorare din totalul veniturilor – n.red.) sau cea cu 25% avans minim. Avem in acest moment un decalaj foarte mare – si s-a facut recent un studiu – fata de acum doi ani cand un om cu un salariu mediu putea sa-si cumpere 66 de metri patrati de locuinta, in prezent poate sa mai cumpere doar vreo 50 de metri patrati. Deci relativ vorbind, chiar daca salariul mediu a crescut, el nu a crescut suficient de repede pentru a tine pasul cu dinamica pietei imobiliare. Ca atare, nici creditul nu poate sa creasca si el in acelasi ritm, pentru ca este direct legat prin norma aceea care reglementeaza si conditioneaza de nivelul salarial. Adica voi putea sa finantez din ce in ce mai putin din valoarea imobilului.
RADU CRACIUN: Mai vreau sa adaug ceva aici, pentru ca mai este un aspect. Daca, de exemplu, ne uitam la o tara ca Polonia si acceptam ideea ca
BUSINESS MAGAZIN: Dar cum era nivelul consumului sau al creditelor de consum din Polonia in urma cu patru-cinci ani? Erau comparabile cu cele din
RADU CRACIUN: Ratele de crestere ale creditului de consum nu cred ca au fost la fel de mari. Procesul la ei a fost mult mai gradual, pentru ca dobanzile au scazut mai repede, politica dezinflationista a functionat mai bine decat in Romania, insa e interesant de remarcat ca in totalul activelor bancare, ponderea creditelor de consum era mult mai mica decat in cazul Romaniei. Cu alte cuvinte, bancile romanesti sunt intr-un fel mult mai expuse creditului de consum decat erau bancile Poloniei in urma cu patru-cinci ani.
ROZAURA STANESCU: Creditul de consum vreau sa spun ca, in opinia mea, el corespunde perioadei in care ne aflam. Deci cu siguranta oamenii consuma, nu am trecut in faza de maturare a pietei, acesta este si motivul principal pentru care consumul merge si sunt foarte multi care s-au indatorat la maximum. E o ecuatie care se leaga – nu poti sa tii acelasi ritm pentru ca gradul de indatorare e cel care ramane – daca e sa citim printre randuri informatiile transmise de BNR – singura reglementare care va ramane este cea legata de gradul de indatorare. Deci implicit vom fi legati de veniturile pe care le vom avea.
SERGIU OPRESCU: Pe de alta parte tocmai aceasta prevedere – si am si ridicat-o intr-o intrevedere cu BNR – are valabilitatea ei in functie de perioada la care a fost facut acel 35% (limita maxima a gradului de inda-torare – n. red.)…
ROZAURA STANESCU: Da… 30-35-40%!
SERGIU OPRESCU: … daca eu ma astept la un moment dat ca aprecierea mea salariala sa se faca cu o viteza de 20-25% pe an si acest lucru mi s-a intamplat in ultimii trei ani. Acel 35% ca nivel minim a fost gandit la momentul respectiv pentru a-i da omului posibilitatea sa aiba ce manca de 60%. Or, acest procent devine irelevant in momentul in care se apropie de 500-600 de euro, deoarece clientul ar fi putut sa se indatoreze mai mult decat 40%. Aceeasi ecuatie (cu 60% pentru a asigura traiul – n.red.) nu e valabila la salarii mari.
IRINA IACOB: Sunt de acord si chiar voiam sa intreb – din acest punct de vedere ce previziuni exista? Pentru ca la un salariu de 300-400 de euro lunar e normal sa se ia in considerare o marja de 30-40%, dar la un salariu de 1.500-2.000 de euro, pentru ca sunt destul de multi din clasa de mijloc care au ajuns la un venit pe familie de 2.000-3.000 de euro pe luna, nu se va relaxa aceasta conditie?
SERGIU OPRESCU: Nu s-a facut aceasta diferentiere.
IRINA IACOB: Dar ar trebui sa se faca…
SERGIU OPRESCU: S-a urmarit simplitatea normei – sa fie usor de urmarit.
IRINA IACOB: Dar e necesar pentru a creste consumul.
ROZAURA STANESCU: Asta o data. Dar, dupa parerea mea, una este o nevoie la venituri de 1.200-1.500 de euro pe luna si altele sunt nevoile la 300-400 de euro pe luna. Deci nu masuram aceleasi nevoi. Omul care are 1.500-1.600 de euro pe luna gandeste altfel si nu sta sa-si ia pe credit nici aspiratorul, nici masina de spalat. Sunt absolut lucruri diferite. Deci de aceea se spune ca odata cu maturitatea creditului se schimba si fata creditului.
IRINA IACOB: Dar la un credit ipotecar pentru care conditiile actuale sunt aceleasi pentru toate categoriile…
ROZAURA STANESCU: Da, teoretic sunt aceleasi conditii. Practic, tot cei cu bani mai multi se duc mai usor pe el.
SERGIU OPRESCU: Eu sunt de parere ca orice masura administrativa de acest tip nu face decat sa produca distorsiuni in piata. Pentru ca uitati-va ce se intampla: noi marim maturitatile si scadentele creditelor. Din ce cauza? Din cauza acestui prag de 35-40%. Si am ajuns sa avem credite de consum pe 15 sau chiar 25 de ani. De curand am auzit chiar de 30 de ani in cazul unei banci. Ajungi sa te gandesti in ce lume traim pana la urma? O alta distorsiune a fost creditul ipotecar. Eu nu stiu in clipa de fata din cele 8,6 milioane de euro de la finalul anului trecut in credite de consum cat de multe sunt de-a dreptul credite ipotecare. Si va spun din ce cauza e important: din toate tarile acestea – Cehia, Ungaria – care au intrat in UE si la care incercam sa ne raportam, toate au avut un prim val de crestere a creditului de consum, dupa care, al doilea val care este cel cu adevarat de dezvoltare si de stabilitate a pietei de retail banking este reprezentat de creditul ipotecar. Noi, in
FRANCISC BODO: Dezvoltarea pietei imobiliare a fost total diferita in
BUSINESS MAGAZIN: Nu s-a terminat insa cu creditul la electrocasnice…
DRAGOS SIMION: Nu s-a terminat, e departe de a se termina, dar nici nu va mai avea vreodata o crestere spectaculoasa. Cel putin nu ca procent din totalul vanzarilor de retail electric. Nu cred ca va mai fi vreo situatie cum a fost in urma cu doi-trei ani. Credem ca pe termen mediu, in domeniul retailul electric, creditul se va stabiliza undeva la 30-35%, cum e in Cehia sau Ungaria. Dar nu e vorba numai de retailul electric, sunt alte piete in care eu cred ca acest credit e abia la inceput.
BUSINESS MAGAZIN: Creditul e abia la inceput in multe domenii. Dar in privinta consumului cum stau lucrurile? Vorbim de un grad de penetrare suficient de mare?
DRAGOS SIMION: Consumul va creste. Eu am facut aprecierea fata de produsul de credit de consum deja traditional. Dar eu zic ca in general creditul incepe sa capete aspecte mult mai sofisticate. Incepe sa apara creditul pe card, cand cumparatorul – pentru o valoare a facturii pana la un anumit nivel – nu va mai apela la dosar si va face creditul direct de pe card. Dar nu e rolul lui sa ia locul creditului traditional. In schimb vor aparea alte tipuri de credit, pe care noi nu le vom percepe ca atare, pentru ca din punctul nostru de vedere (al retailerilor – n.red.) un produs cumparat cu cardul este un produs platit cash.
BUSINESS MAGAZIN: Ceea ce nu va deranjeaza.
DRAGOS SIMION: Nu ne deranjeaza. Creditul pe card este o zona de crestere spectaculoasa in continuare. Si consumul va creste. Conform previziunilor noastre, intr-un orizont de patru-cinci ani, piata de retail electric va fi dubla fata de cea din acest moment.
BUSINESS MAGAZIN: 2 miliarde de euro?
DRAGOS SIMION: Undeva spre doua miliarde de euro. Piata a fost anul trecut sub un miliard – cam 900 de milioane de euro.
SERGIU OPRESCU: Avem la ora actuala cam 27 de miliarde de euro credit neguvernamental si 11 miliarde de euro credit de retail, ceea ce reprezinta cam 40-45%.
FRANCISC BODO: Creditele imobiliare au stat intr-o faza latenta ani de zile. Si daca imi aduc bine aminte, in urma cu cativa ani brokerii imobiliari spuneau ca o sa vedem pe piata mii de noi apartamente, dar nu vedeam buldozerele. Ei, azi vedem buldozerele.
SERGIU OPRESCU: Eu am deja o problema ca proiectele imobiliare devin derivative, in sensul ca se vand ca proiecte. Nu se mai baga buldozerul ca sa faca proiectul. Probabil ca din 100 de proiecte se fac 30-40, dar restul nu. Pentru ca preturile la teren au crescut atat de mult incat cei care au teren se intreaba daca se mai merita sa construiasca…
DRAGOS SIMION: Da, dar daca s-ar si apuca toti sa construiasca acum, n-ar avea cu ce. Intr-un fel exista o sincronizare a lucrurilor, care se asaza cumva prin natura lor.
BUSINESS MAGAZIN: Ce influenta va avea eliminarea avansului minim obligatoriu?
DRAGOS SIMION: Eu cred ca o problema mai mare decat a avansului este cea a veniturilor. Mai ales pentru clasa mijlocie care, asa cum stiti, cuprinde medici, avocati, contabili si au veniturile in fel si fel de forme. Chiar legale, dar sunt forme. Ei bine, multe dintre banci le iau in considerare numai o parte din venituri – in proportie de 50% sau 80% sau cat o fi. BNR da in continuare semnale negative de natura sa descurajeze creditul.
SERGIU OPRESCU: E o optiune de politica, pana la urma. N-am cum sa spun BNR aoleu, de ce faci asta?, pentru ca asta vrea sa faca. Problema se pune in a demonstra BNR ca o crestere mai mare a creditului neguvernamental e sustenabila si e de dorit. Cresterea PIB este alimentata in proportie de 84% de consum. Or, aceasta ecuatie este putin diferita fata de ceea ce se intampla in alte tari – fata de cat de mult suntem expusi consumului fata de ceea ce se intampla in alte tari.
RADU CRACIUN: In general, orice banca nationala incearca sa greseasca mai degraba pe partea prudentei decat pe cea a asumarii unui risc excesiv. Daca ne uitam la PIB si la dinamica consumului privat – rata de crestere nu-si gaseste corespondent in tarile din regiune. Iar atitudinea prudenta a BNR este, intr-un fel, de inteles. Sigur ca de la un punct incolo prioritatile BNR si cele ale bancilor comerciale nu prea coincid si se pot afla pe pozitii chiar opuse.
BUSINESS MAGAZIN: Vedeti un pericol ca aceasta crestere a PIB sa fie atat de mult legata de consum, mai ales privat?
RADU CRACIUN: La ora actuala, rata de crestere a consumului privat este mai mare decat rata de crestere a investitiilor. Ceea ce pentru o tara ca Romania este un pic cam ciudat, pentru ca daca ne uitam, din nou, la tarile din regiune, vom vedea ca cele doua componente au avut rate de crestere in cel mai rau caz egale. Dar in cazul Romaniei apetitul pentru consum este in continuare foarte mare, iar riscul este ca in final acesta sa se duca in deficite externe.
BUSINESS MAGAZIN: Apropo de cresterea consumului, care au fost domeniile vedeta ale anului trecut si ce asteptari exista pentru anul in curs?
MARIUS CALUIAN: Pe piata bunurilor de larg consum cea mai mare crestere au avut-o vanzarile de produse alimentare. Mai ales lactatele. Produsele nealimentare, pe ansamblu, au avut o crestere usoara, de circa 2-3%.
DRAGOS SIMION: Dar cam cat din produsele alimentare sunt din import?
MARIUS CALUIAN: Importanta importurilor difera mult de la categorie la categorie. In cazul vinurilor, importurile au fost anul trecut de pana in 1%, dar ponderea a inceput sa creasca odata cu aderarea la UE. Sunt si categorii unde importurile sunt mult mai mari, dar nu cred ca per ansamblu trec de 10% din valoarea totala a pietei de produse alimentare, pentru ca toate companiile multinationale importante deja produc local. Anul acesta cred ca o sa creasca insa ponderea importurilor datorita injumatatirii preturilor (din cauza eliminarii taxelor de import din UE – n.red.).
BUSINESS MAGAZIN: Exista acum in
MARIUS CALUIAN: Acesta se vede cel mai bine in cazul detergentilor, unde se reduce foarte mult segmentul mediu.
BUSINESS MAGAZIN: Cat inseamna consumul alimentar fata de cel nealimentar in totalul pietei de bunuri de larg consum?
MARIUS CALUIAN: Alimentele reprezinta cam 60% din consum.
RADU CRACIUN: Stiu ca vanzarile de produse alimentare au crescut anul trecut ca valoare cam cu 30%, conform statisticilor. Dar mi-e greu sa cred ca romanii mananca brusc cu 30% mai mult cantitativ de la un an la altul. Deci logica ar fi ca s-a produs simultan si o miscare catre produse mai sofisticate, mai scumpe, mai de marca si ar putea indica si o crestere de gusturi in cele din urma.
MARIUS CALUIAN: Cresterea in volum a fost de circa 15%.
RADU CRACIUN: Deci a crescut valoarea unei vanzari per unitate printr-o deplasare catre produse mai scumpe.
MARIUS CALUIAN: Da, au crescut mai ales specialitatile, mai ales magazinele retelelor internationale si se creeaza anumite nise in piata care sunt exploatate mai ales de importatori, pentru ca unele chiar nu se produc la noi in
DRAGOS SIMION: Eu cred ca exista o crestere mai mult sau mai putin semnificativa a nivelului de trai ce a adus in atentia unei anumite categorii de public ca poate, pur si simplu, sa cumpere un anumit produs alimentar care in urma cu un an-doi-trei pur si simplu nu-i era accesibil.
IRINA IACOB: Cu siguranta ca aceasta crestere a venitului dispozabil a dus la cresterea consumului – fie el si alimentar.
BUSINESS MAGAZIN: Nu este un pic conflictual? In sensul ca se nasc noi nevoi, se cumpara mancare mai buna, imbracaminte mai buna, ne gandim sa facem un upgrade de casa, de masina… Nu e concurenta pentru buzunarul consumatorului?
DRAGOS SIMION: Noi am facut chiar un rationament in vara anului trecut cand a fost clar ca in 2006 avea sa fie un recul al pietei si ne-am intrebat care sunt competitorii nostri, nu din cadrul pietei electro, ci din afara industriei. Si concluzia noastra a fost ca in mod evident casele – fie cele noi, fie reamenajarea celor vechi – au reprezentat statistic cea mai importanta felie din venitul unei familii, apoi cele mai importante au fost vehiculele si al treilea lucru ca importanta a fost turismul extern, care incepe sa creasca.
RADU CRACIUN: Eu as vrea sa-i adresez o provocare domnului Stroe si sa-l intreb daca faptul ca romanii au mai multi bani si sunt mai sofisticati nu-l percepeti ca o amenintare pentru produsele
CONSTANTIN STROE: Nici vorba. Vreau sa va reamintesc cateva lucruri care s-au consumat: piata automobilelor a crescut in 2005 fata de 2004 cu 59,6% si a depasit toate asteptarile vremii. In 2006 fata de 2005 a crescut cu 15,9% si anul trecut s-au vandut aproape 300.000 de automobile noi. Iar pentru anul in curs vad o crestere de 10%. Si am cateva argumente. Parcul auto care cuprinde vreo 4,8 milioane de masini este extraordinar de invechit – avem in circulatie peste 1,3 milioane de masini mai vechi de 20 de ani, in conditiile in care media europeana a perioadei de folosire a unui automobil a coborat la 3,7 ani.
BUSINESS MAGAZIN: Mai sunt si alte explicatii in afara parcului invechit?
CONSTANTIN STROE: In al doilea rand este o crestere economica indubitabila. Si in al treilea rand, din evolutia ultimilor ani e clar ca piata s-a segmentat deja si exista un tip de consumator cu o putere medie de cumparare. Ori acest segment este in crestere si corelat cu ceilalti factori si cu un grad de motorizare foarte slab – avem 200 de automobile la mia de locuitori – plus oferta de credite sustin ideea ca 2007 va fi un an de crestere. Si 2008.
BUSINESS MAGAZIN: Cat aveti acum din piata?
CONSTANTIN STROE: In 2006 am avut o cota de piata de 38,5% si nici nu ne intereseaza mai mult.
BUSINESS MAGAZIN: Dupa ce am obtinut si perspectiva producatorului si pe cea a creditului – putem emite un verdict despre evolutia consumului in
RADU CRACIUN: In general, a existat un consens in sensul ca dinamica consumului va ramane pozitiva datorita procesului de convergenta cu tarile din regiune si nu in ultimul rand cu tarile din UE. Mai degraba ne putem intreba in ce ritm va creste consumul.
-
INVITATII CLUB BUSINESS
- Sergiu Oprescu – presedinte Alpha Bank
- Constantin Stroe – vicepresedinte
- Rozaura Stanescu – director dezvoltare produse, BRD-GSG
- Radu Craciun – Head of Research, ABN Amro
Dragos Simion – vicepresedinte Flamingo InternationalIrina Iacob – analist BRD SecuritiesFrancisc Bodo – director de investitii GEDMarius Caluian – deputy general manager MEMRBBogdan Micu – client service manager, Synovate -
-
Retete de slabit televizorul
Ecranele LCD au inlocuit vechile televizoare, avand doar o fractiune din dimensiunea acestora. De la anul insa, LCD-urile vor avea concurenta: primele ecrane subtiri ca o foaie de hartie, care se pot indoi, rula si monta oriunde.
Operatorul de telefonie mobila al grupului Telecom Italia si-a prezentat recent la
Anul acesta doua companii startup si-au anuntat deja planurile de a incepe sa produca aparate electronice flexibile din plastic. Spre deosebire de componentele din tranzistorii din silicon, cei folositi acum pentru fabricarea ecranelor, aceste noi tipuri de display-uri folosesc tranzistori din polimeri, care se pot monta pe orice material, fie el si flexibil. Cele doua anunturi vor conduce foarte probabil la o explozie de noi aparate mici portabile, cu ecrane incredibil de mari, care se vor putea rula in interiorul dispozitivelor respective. Acum cateva saptamani, compania daneza Polymer Vision, care pana anul trecut era integrata grupului Philips, dar acum actioneaza in nume propriu, anunta ca in cateva luni va incepe sa fabrice un cititor pliabil numit Readius. Acesta va fi ingredientul-minune din telefonul celor de la Telecom Italia, care anunta ca il vor pune in vanzare pana la sfarsitul acestui an. Ramanand in aceeasi gama de anunturi, compania Plastic Logic (la randul ei iesita dintr-o alta organizatie, Universitatea Cambridge din Marea Britanie) facea public in ianuarie ca a obtinut o finantare de 100 de milioane de dolari (76 de milioane de euro) pentru constructia unei fabrici de electronice de aceeasi natura. Fabrica va asambla primele produse in 2008, declara Henning Sirringhaus, un fizician de la Cambridge, cofondator al Plastic Logic.
Fabricarea la scara industriala a acestor noi circuite pe baza de polimeri este fara indoiala un pas important, in special pentru noile tipuri de ecrane care incearca sa reproduca hartia. Sony produce deja un cititor de texte numit E-reader, care nu se bucura insa de prea mare succes in randul consumatorilor. Aparatul japonez are un ecran cu o rezolutie suficient de buna incat sa afiseze poze la calitatea hartiei fotografice. Dar pentru a face pliabila aceasta hartie electronica, asa cum i-au spus inventatorii, e nevoie de circuitele pe baza de polimeri.
Sony si-a facut reclama aparatului, spunand ca are o rezolutie mult mai buna decat cea a ecranelor LCD si ca poate fi folosit pentru a citi carti virtuale pe ecranul electronic de dimensiunea unui mic ghid de conversatie. Dar pretul unei carti, scrise intr-un format brevetat de Sony si care poate fi incarcata si citita pe acest dispozitiv, variaza in jurul a 15 dolari. Acesta este si cel mai mare repros adus aparatului, care in sine costa 350 de dolari (300 de euro).
Ambitiile englezilor si ale danezilor sunt mai mari si au sanse sa produca o revolutie. Intrebarea este cat de repede vor fi dispusi marii producatori de electronice sa vina cu produse concurente la o tehnologie gratie careia se fabrica plasmele sau televizoarele LCD, adica produse inca departe de a fi ajuns la uzura morala si care le aduc sume uriase de bani. De regula, de fiecare data cand are loc o descoperire tehnologica majora care poate schimba ecuatia puterii intre producatori, tocmai acestia sunt cei mai putin receptivi la schimbare. Dar e de ajuns ca o companie mare sa adopte productia de tranzistori din polimeri si piata va atrage schimbari in lant. Si in acest caz, trecerea s-ar putea face relativ repede. Respectiva companie mare ar putea fi chiar Royal Philips Electronics, cea care detine Polymer Vision, producatorul ecranului de la Telecom Italia. Interesant este ca tot Philips si tot printr-o companie distincta din cadrul grupului, numita iRex, a inceput anul trecut fabricarea unui aparat care seamana izbitor de mult cu cel realizat de Sony, dar are un pret dublu. Alte zvonuri mai spun ca Amazon, cel mai mare e-tailer de carti din lume, ar lucra la o versiune proprie de hartie electronica.
Dar prima sansa o au aparatele pe baza circuitelor din polimeri. Promisiunea hartiei electronice nu ar trebui sa ia in calcul doar cum arata hartia, ci si cum simti in mana o foaie dintr-o carte, spune Russ Wilcox, CEO al E-ink. Iar asta nu se poate face decat cu tranzistori din polimeri, adauga directorul E-ink, companie iesita la randu-i de sub tutela Universitatii MIT din Statele Unite si care este proprietara patentelor sub care au fost fabricate pana acum dispozitivele din hartie digitala, inclusiv cel al Sony. Acestea au venit practic cu dimensiuni mai mici, cu un contrast puternic al ecranului, care da impresia de hartie veritabila, si un consum minim de energie. Dar aceste patente nu au reusit sa scape cartile digitale de rigiditatea unui ecran LCD clasic.
Chiar si cele doua companii europene ce au anuntat planuri serioase de a scapa de acest neajuns al inflexibilitatii au totusi viziuni diferite. Polymer Vision, compania iesita din incubatorul de idei al Philips, se concentreaza pe aducerea pe piata cat mai repede a primelor produse, asa ca a optat pentru o metoda de fabricatie mai putin revolutionara, numita litografica, specifica in primul rand fabricarii tranzistorilor din silicon. Totusi, exista aici si avantaje, sustine Pieter van Lieshout, directorul R&C al Polymer Vision. Pe langa faptul ca va putea astfel sa vina cu produsele mai repede decat concurenta, este o metoda traditionala care s-ar putea bucura de increderea investitorilor si ar duce la scaderea costurilor fata de alte metode mai noi si probabil mai putin convingatoare.
Pe de alta parte, Plastic Logic va construi cu cele 76 de milioane de euro o fabrica in
Ambele metode au avantaje, spune Ross Wilcox de la E-ink, adaugand ca firma sa a incheiat parteneriate cu ambii producatori. Este de asteptat insa ca amandoi sa-si diversifice gama de produse electronice pe care urmeaza sa le fabrice, de exemplu prin cipuri RFID (Radio Frequency Identification). Dar chiar si expertii spun ca e greu de presupus de pe-acum care sunt aplicatiile unde vor putea fi folosite produsele celor doua companii.
Siliconul e totusi un material atat de avansat si atat de sofisticat, incat e greu de prevazut ca plasticul electronic l-ar inlocui, spune chiar Sirringhaus, directorul Plastic Logic. Un amanunt curios este ca zona unde se va construi fabrica Plastic Logic, unde au isi sediul foarte multe companii din zona tehnologiei de varf, este numita Silicon Valley a Saxoniei. Ar fi o ironie ca tocmai aceasta zona sa vina cu tehnologia care ar scoate la pensie vechile componente pe baza de silicon.
-
Merge si fara calculator
Exista in lume companii, de mici dimensiuni ce-i drept, care prefera sa dezvolte afaceri fara a investi mai nimic in IT. Stiu acestea ceva ce nu stiu restul, cei ce aloca pentru tehnologie bugete impresionante?
Companiile care fac in mod regulat investitii strategice in departamentele lor IT reusesc cresteri anuale ale afacerilor de doua pana la de patru ori mai mari decat firmele care nu adopta tehnologia in activitatea lor, conform estimarilor specialistilor de la Microsoft. Cu toate acestea, exista companii care nu au deloc departament IT si care nu se preocupa deloc sa cheltuiasca pentru tehnologie. La nivel mondial, una din cinci companii de mici dimensiuni nu adopta tehnologia pentru a-si dezvolta businessul si isi desfasoara activitatea cu un nivel minim sau chiar inexistent de resurse tehnologice, estimeaza Eddie Yandle, director pentru microintreprinderi in cadrul Microsoft. Iar in anumite zone, proportia este si mai mare, continua Yandle.
Spre exemplu, in Marea Britanie, economie puternic dezvoltata, 36% din companiile cu pana la cinci angajati nu au niciun computer, conform unui studiu realizat de
Totusi, numarul companiilor care nu adopta tehnologia pentru dezvoltarea afacerii si care nu investesc in produse IT si intr-un departament IT este din ce in ce mai mic de la an la an, apreciaza Eddie Yandle. Insa este mult prea devreme sa spunem ca am atins la nivel mondial un grad ridicat de utilizare a tehnologiei intr-o afacere, recunoaste reprezentantul Microsoft.
Statisticile arata ca majoritatea afacerilor mici care nu se folosesc de IT sunt cele conduse de oameni de peste 45-50 de ani. In schimb, peste 90% dintre microintreprinderile al caror director executiv are o varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani imbratiseaza tehnologia si investesc periodic intr-un departament de IT, chiar daca nu este vorba de sume foarte ridicate.
Antreprenorii mai tineri au avantajul ca au fost deja inconjurati de tehnologie pana acum: pentru generatiile care au invatat sa lucreze cu un computer, familiarizate cu e-mail-ul si care acceseaza Internetul pentru a cauta absolut orice fel de informatie, un business tehnologizat e o solutie care vine de la sine.
Pentru cei care aleg sa ignore tehnologia informatica nu costurile sunt elementul decisiv. Investitiile in IT necesare pentru o microintreprindere sunt din ce in ce mai mici, din moment ce echipamentele hardware, aplicatiile software si Internetul in banda larga se ieftinesc continuu. Microsoft, International Business Machines (IBM) si Hewlett-Packard (HP) au constatat acelasi lucru – ca, din totalul companiilor care nu au adoptat inca tehnologia in dezvoltarea afacerilor lor, cea mai mare proportie o reprezinta companiile care nu vor sa investeasca in IT, restul fiind companii ce nu isi permit o astfel de investitie.
O explicatie mai plauzibila a refuzului tehnologiei ar fi mai degraba faptul ca un departament IT presupune un nivel de complexitate mai ridicat si cunostinte in domeniu. Si, atata vreme cat foarte multe companii de mici dimensiuni nu isi pot permite sa formeze un departament IT intern, antreprenorii pun la indoiala siguranta afacerii pe care o conduc, in situatia in care ar coopta o firma externa care sa gestioneze procesele tehnologice. Si chiar daca ar fi dispusi s-o faca, antreprenorii microintreprinderilor isi pun probleme in ceea ce priveste oportunitatea tehnologiei in afacerea lor, neavand convingerea ca tehnologia poate conduce la o crestere a eficientei muncii, a calitatii produselor sau a cifrei de vanzari.
Chiar si in situatia in care ar apela la o alta companie – un distribuitor de produse IT sau o firma de consultanta in domeniu, spre exemplu, pentru a face trecerea de la o activitate fara tehnologie la una bazata in cea mai mare proportie pe IT, antreprenorii de microintreprinderi se tem ca dupa ce vor incheia colaborarea cu o astfel de companie, nu se vor mai putea descurca, este de parere Satjiv Chahil, vicepresedinte la nivel mondial pentru microintreprinderi din cadrul HP. Iar multi dintre acestia considera ca este nevoie de o investitie mult mai mare pentru ca ei sa devina experti in domeniul IT, sustine Chahil.
Mai multi specialisti in domeniu sunt de parere insa ca in urmatorii trei ani, cea mai mare parte a companiilor care acum se lipsesc de IT vor investi in tehnologie. La aceasta previziune contribuie si faptul ca marile corporatii din IT au inceput sa ofere solutii special concepute pentru microintreprinderi. Spre exemplu, HP a conceput pachete hardware si software special pentru companiile mici, pachete care includ un computer, o imprimanta si un mediu de stocare extern.
Problema de pana acum a fost ca marile companii din IT s-au adresat microintreprinderilor cu aceleasi produse si servicii dezvoltate pentru afaceri de mari dimensiuni. Iar faptul ca nu au oferit nicio solutie prin care sa fie rezolvate problemele microintreprinderilor a contribuit la reticenta acestora fata de tehnologie, considera Satjiv Chahil.
Bob Samson, vicepresedinte al departamentului de vanzari in cadrul IBM, pare sa scuze oarecum lipsa de preocupare a marilor corporatii fata de acest segment de clientela. De multe ori, antreprenorii de afaceri mici nu realizeaza importanta unei investitii in IT, motiv pentru care este nevoie de oferte personalizate din partea marilor companii, spune el. Insa afacerile de mici dimensiuni sunt localizate in diverse zone din lume, unele in care pentru un gigant IT este destul de greu sa ajunga cu oferte.
Ca parte a strategiei de dezvoltare, IBM are in plan sa-si structureze piata in 220 de teritorii specifice unde, impreuna cu parteneri locali, sa lanseze oferte speciale pentru microintreprinderi in functie de necesitatile acestora.
In orice caz, mai este nevoie de timp pana cand companiile de mici dimensiuni vor putea investi in tehnologie fara consultanta si fara a avea nevoie de pachete de produse si servicii specifice, este de parere Chris Lewis, analist in cadrul Ovum. Deocamdata, un antreprenor care tocmai a deschis un minimarket nu poate cumpara un computer dintr-un magazin de retail IT, pentru ca degeaba are un procesor puternic si Internet wireless, daca nu dispune de o solutie personalizata pentru afacerea sa.
-
Web-ul programabil
Faptul ca web-ul a devenit mai dinamic, mai social si totodata mai personal nu-l poate contesta nimeni. Insa lucrurile nu par sa se opreasca aici, pentru ca publicarea interfetelor de programare ale serviciilor deschide posibilitatea unor combinatii surprinzatoare.
Nu cu multa vreme in urma semnalam aparitia unui nou termen care a starnit o oarecare voga: web 3.0. Comentatorii au speculat mult pe marginea lui, fara sa reuseasca sa-l defineasca. In esenta, ar fi vorba de o etapa urmatoare de evolutie in care accentul va cadea mai mult pe semantica, pe utilizare mai usoara, pe o raspandire mai larga. Versiunea minimalista vedea urmatorul web ca un fel de continuare fireasca a ceea ce se numeste astazi web 2.0 – adica o platforma de servicii cu un pronuntat caracter social, in care contributia comunitatii utilizatorilor furnizeaza o importanta valoare adaugata. Versiunea maximala – enuntata de Dan Gillmor – vede web-ul viitorului ca un urias sistem de operare.
Desi considerata oarecum fantezista, viziunea web-ului ca sistem de operare tinde sa capete consistenta mult mai repede decat ne asteptam, iar analogiile incep sa iasa la iveala. Pana la urma, un sistem de operare consta intr-un set de servicii de nivel jos (adica apropiate de hardware) prin care se abstractizeaza detaliile mult prea tehnice ale masinariei. De exemplu, a muta un fisier dintr-un director intr-altul este o operatie banala pentru utilizatorul unui computer (un simplu drag-and-drop), insa in spatele ei se petrec o multitudine de operatii, incepand cu identificarea fisierului pe baza pozitiei mouse-ului si terminand cu pozitionarea capetelor de scriere si inscrierea unor informatii pe disc. Serviciile sistemului de operare sunt accesibile programatorilor printr-o interfata de programare numita API, ce stabileste o conventie prin care serviciul poate fi folosit: parametrii ce trebuie furnizati, formatul in care este furnizat rezultatul etc.
Incetul cu incetul, web-ul incepe sa se comporte la fel. La inceput au fost cativa hackeri care au dibuit interfetele de acces la cateva servicii web si au inceput sa combine informatiile obtinute intr-o forma noua. Desi revoltati intr-o prima faza, proprietarii serviciilor au constatat ca, in esenta, hackerii nu faceau decat sa le furnizeze idei ingenioase, facand practic o munca de R&D (cercetare-dezvoltare) in mod gratuit. De pilda, un programator a creat un program care prelua anunturile imobiliare din Craiglist (un celebru serviciu de mica publicitate online) si le plasa pe o harta preluata la randul ei de la Google, furnizand astfel un serviciu mult mai util. Se pare ca Google a fost prima companie care s-a hotarat sa publice API-urile serviciilor sale, dar a fost curand urmata de numeroase altele, iar creativitatea programatorilor se dovedeste nelimitata in combinarea serviciilor diverse si prezentarea lor intr-o noua forma, rezultatul fiind numit mashup – termen preluat de la cantaretii de hip-hop care denumeau astfel un mixaj format din mai multe cantece.
Posibilitatile sunt atat de largi, iar entuziasmul programatorilor atat de mare, incat comentatorii vorbesc deja despre mashup-mania si aseamana fenomenul cu cel din anii de inceput al calculatoarelor personale. Deocamdata, e vorba mai mult de experimente si inca modelul de afacere bazat pe aceste combinatii de servicii este difuz, pentru ca sunt inca putine situri web dispuse sa-si puna la dispozitie serviciile fara sa intrevada sansa unor beneficii. Insa pe masura ce traficul acestor servicii combinate creste, tot mai multe companii sunt dispuse sa incheie intelegeri, fie bazate pe publicitate, fie pe accesul la noi piete.
O categorie populara de servicii mashup o reprezinta deja comparatoarele de preturi, care exploreaza diverse magazine online pentru a gasi varianta cea mai avantajoasa. O alta categorie o reprezinta agregatoarele de informatii pe tematici specifice. De pilda, MovieReviewr.com se bazeaza pe servicii ca Del.icio.us si Trynt pentru a aduna dinamic referinte la recenziile unui film, impreuna cu accesul direct la 16 motoare de cautare.
Posibilitatea de a plasa o localitate pe o harta (de regula furnizata de Google Maps) si de aduna poze din Flickr, carti de la Amazon, prezentari din Wikipedia, articole din bloguri, starea vremii, lista hotelurilor si programul spectacolelor pentru acea localitate este acum doar o chestiune de combinatorica, mai ales ca a aparut deja o gama tot mai larga de instrumente software specializate.
In esenta, e vorba de a exploata creativ elemente deja clasice ale web 2.0, precum folksonomia (etichetarea publica a continutului), fluxurile RSS, servicii de social bookmarking si multe altele. Insa posibilitatile de combinare tind sa dea o noua fata web-ului pe care credeam ca-l stim.
-
TheyTube
Pe cat de mult se dezvolta site-urile cu videoclipuri publicate de amatori, pe atat se diversifica metodele folosite de marile case de filme ca sa opreasca difuzarea productiilor ai caror autori de drept sunt.
Printre milioanele de filmulete difuzate gratuit pe site-uri ca YouTube, ce arata lumii intamplari hazlii din curtea casei, se afla mii de alte videoclipuri pentru care casele de productie au investit bani cu un scop: sa obtina altii, si mai multi. De multe ori insa, incercarile lor de a curata site-urile gratuite de continut pentru care ar putea obtine bani se dovedesc o lupta cu morile de vant. De indata ce un videoclip e sters din lista celor difuzate pe site, noi si noi utilizatori protejati de anonimat publica aceleasi secvente.
Un nou soft, dezvoltat de o mica firma din
De mai multa vreme, programe similare pentru detectarea pieselor muzicale postate pe site-uri fara acordul titularilor drepturilor de autor au fost folosite, cu oarecare succes. Dar sa depistezi amprenta unei bucati dintr-un film este o operatiune mai complexa, pentru care este nevoie de colectarea mai multor informatii. Si mai este dificil din cauza filmelor noi care apar zilnic, de exemplu ale emisiunilor difuzate de televiziuni, si care permanent ar trebui adaugate intr-o baza de date enorma ca sa poata fi ulterior recunoscute. Ramane de vazut daca inventia celor de la Audible Magic va insemna si incasari mai mari pentru casele de productie sau va ramane doar un cost suplimentar.
-
Intre Vista si Vista
Cu fiecare noua lansare de Windows, versiunile sistemului de operare sunt mai multe. Cei de la Geeksquad au facut un program care usureaza alegerea.
Nu e lucru usor, odata hotarata achizitia celui mai in voga sistem de operare al momentului, sa decizi intre home basic, ultimate, home premium si asa mai departe. Fiecare versiune nu doar ca este potrivita pentru un anumit tip de utilizare, dar are si o pozitionare a pretului distincta, intre aproximativ 200 de euro si 400 de euro. Pe site-ul Geeksquad se afla un program care le recomanda utilizatorilor ce versiune de
O caracteristica noua a
La fel este si cazul noului sistem de operare, diferenta majora fiind ca acum exista mai multe tipuri de Windows ca niciodata si nu toate au acelasi pret. Geeksquad este o firma
-
Strict interzis maselor
Cine ar vrea sa plateasca un milion de euro pentru un colier de la Tiffany, daca exista riscul sa intalneasca alte cinci sute de persoane care poarta varianta de 100 de euro a aceluiasi brand?
Democratizarea luxului a fost, pentru o scurta perioada, cuvantul de ordine in orice campanie de marketing pentru marcile de elita, fie ca era vorba de masini, moda sau bijuterii. Insa, pe langa vanzarile sporite, conceptul a avut si efecte secundare, care au luat prin surprindere companiile. Cei dispusi sa plateasca peste 10.000 de euro pentru o geanta sau 500.000 de euro pentru o masina s-au delimitat clar de produsele democratice si au cerut colectii care sa le confirme statutul social si care sa ii departajeze de mase.
Retailerii spun ca tocmai aceste produse exclusiviste, precum o geanta din piele de crocodil de 14.000 de euro de la Gucci, sunt primele care se vand, pentru ca in general sunt produse in serie foarte limitata, iar cei care le achizitioneaza pot fi astfel siguri ca fac parte din esalonul superior al consumatorilor de lux.
In acest context, companiile fac eforturi sporite pentru a-si mentine cumparatorii, mai ales ca acestia nu mai sunt la fel de loiali ca pe vremuri. Desi in ultima vreme au aparut mai multi milionari ca niciodata, exista tot mai multe feluri in care isi pot cheltui banii, spune Arnold Aronson, manager la firma de consultanta Kurt Salmon Associates si fostul CEO de la
Cumparatorii nu sunt neaparat femei, pentru ca si barbatii cauta in aceeasi masura produse unicat. Cred ca exista o piata pentru luxul extrem, nu numai in cazul hainelor de gala, dar si in ceea ce priveste linia sport, declara la sfarsitul anului trecut Ermenegildo Zegna pentru International Herald Tribune, adaugand ca barbatii sunt la fel de entuziasmati de ideea de editie limitata ca si femeile. In acest context, costumele realizate la comanda revin in forta. In magazinele Armani, de exemplu, clientilor le este prezentata linia Su Misura, unde au de ales intre 220 de materiale diferite, 25 de modele de smochinguri si 120 de camasi. Un costum costa intre 1.600 si 3.000 de euro.
La randul sau, in cadrul unei conferinte despre piata luxului, François-Henry Pinault, director executiv al grupului de lux Pinault-Printemps-Redoute, care detine branduri precum Balenciaga, Bottega Veneta sau Gucci, a prezentat strategia pentru acest an. Pinault a anuntat o departajare clara a doua clase de produse, cele pentru clientii aspirationali si cele destinate clientilor premium. Clienti aspirationali sunt considerati cei care au o avere de cel mult un milion de euro, iar din segmentul premium fac parte miliardarii. Cat despre luxul democratic, acesta nici nu a mai fost mentionat.
Alte companii au incercat sa multumeasca ambele categorii si au dat gres. De pilda, Burberry Group a folosit tesatura sa emblematica pe orice marfuri, de la zgarda pentru caini la bandane, iar acum se lupta cu efectele unei expuneri prea mari.
Dorinta consumatorilor de a avea produse unicat a devenit atat de mare, incat exista companii care au renuntat la gamele mai ieftine pentru ca le afectau imaginea. Asa au procedat bijutierii de la Tiffany, care la sfarsitul anilor 90 lansasera o colectie de bijuterii din argint. Colectia Return to Tiffany, care oferea bijuterii inscriptionate cu numele Tiffany pentru putin peste 100 de dolari (76 de euro) a fost un succes remarcabil. Chiar si Elle Woods, studenta interpretata de Reese Witherspoon in productia din 2001 Blonda de la Drept, isi accesoriza costumul de baie cu o bratara de la Tiffany si un colier asortat.
Datorita acestei colectii, vanzarile Tiffany au crescut cu 67% in perioada de varf, din 1997 pana in 2001. Profiturile s-au dublat la 189,9 milioane de dolari (145 de milioane de euro), de la 72,8 milioane de dolari (55 de milioane de euro). Iar valoarea actiunilor a crescut cu 500% de la sfarsitul lui 1998 pana la finele lui 1999. Pana in 2003, argintul ajunsese sa reprezinte 31% din totalul vanzarilor Tiffany din SUA.
In acea perioada, magazinele Tiffany erau dotate cu sonerii care sa alerteze clientii in momentul in care un vanzator devenea disponibil. Intreg personalul din sectiunea de diamante fusese transferat in partea in care se vindeau bijuterii de argint, iar Tiffany se transformase dintr-un templu al bijuteriilor de lux intr-un loc aglomerat care semana mai degraba cu un supermarket.
Numai ca aceasta a ajuns o problema pentru managerii companiei, care erau constienti ca, desi bratara capatase mase de adepti, putea indeparta clientii fideli si conservatori ai brandului. Mai mult, ar fi putut afecta reputatia Tiffany ca brand de lux. Numarul mare de clienti pentru produsele din argint reprezenta o amenintare fundamentala, nu numai pentru afaceri, dar si pentru brand, declara anul trecut Michael Kowalski, CEO la Tiffany.
Oficialii Tiffany au dezbatut luni intregi problema: daca fiecare fetita de 16 ani primeste o bijuterie de argint de la Tiffany, pana la urma isi va dori inelul de logodna tot de aici – sau daca adolescentii isi vor umple cutiile de bijuterii cu produse de la Tiffany, atunci cand vor imbatrani vor percepe brandul ca locul de unde si-au cumparat bijuteriile adolescentei. Toti erau constienti de beneficiile pe care le adusese linia respectiva de bijuterii si ca orice efort de a pune capat productiei ar putea afecta dramatic vanzarile.
Pana la urma, compania a votat in favoarea pastrarii reputatiei de lux in sensul traditional, mai ales ca in cea mai mare parte a istoriei sale nici macar nu a produs bijuterii de argint. Astfel, in 2002, Tiffany a inceput o campanie agresiva de majorare a preturilor. In 2004, bratara Return to Tiffany costa 175 de dolari (133 de euro), cu 30% mai mult decat in 2001.
Iar nebunia dupa argint nu s-a potolit decat in al doilea semestru din 2004, cand compania a observat un declin al vanzarilor de bijuterii de argint, din cauza preturilor ridicate. Nu toti investitorii au fost multumiti de rezultat. Daca Tiffany este considerata prea scumpa pentru achizitii mici, atunci clientii vor ocoli magazinele si atunci cand vine vorba de achizitii substantiale, nota Adrianne Shapira, analist la Goldman Sachs, intr-o cercetare din 2004.
Intre timp, compania a mers mai departe cu planul de a curta elitele: a introdus colectii mai scumpe, a reinventat magazinele si a lansat bijuterii tot mai scumpe, precum un inel cu un diamant roz de 2,5 milioane de dolari (1,9 milioane de euro). Magazinele au fost dotate cu o camera pentru prezentari speciale, unde clientii sunt serviti cu sampanie in timp ce probeaza produsele si cu o intrare secreta pentru cei care fac achizitii substantiale.
Succesul noii strategii este inca subiect de dezbateri. Desi bijuteriile de lux au inlocuit gama accesibila de produse din argint, marjele de profit si pretul actiunilor inca nu au atins maximele din trecut. Cu toate acestea, se pare ca retailerii de lux prefera ca un singur Rolls-Royce pe zi sa se opreasca in spatele magazinului si sa aduca un client de elita decat invazii de sute de adolescenti pentru care Breakfast at Tiffanys este filmul de capatai.