Compania ceha AAA Auto, specializata in comercializarea masinilor second-hand, intentioneaza sa obtina 30-40 de milioane de euro prin listarea la bursele din Praga si Budapesta.
Banii vor fi folositi pentru continuarea expansiunii in Europa Centrala si de Est, a anuntat directorul executiv al firmei, Anthony Denny, citat de publicatia Czech Business Weekly. AAA Auto doreste sa-si dubleze numarul punctelor de lucru deschise in regiune pana la sfarsitul lui 2009 si sa-si tripleze volumul actual al vanzarilor pana in 2012. Pietele vizate sunt Rusia, Ucraina, Slovenia si Serbia. In 2006, cifra de afaceri a companiei a fost de 353,5 milioane de euro. In prima jumatate a acestui an, firma a vandut 38.616 masini, cu o treime mai multe decat in 2006. Dupa publicitatea negativa suferita in 2002 in urma mai multor plangeri depuse de clienti, AAA Auto a investit peste 7 milioane de euro in dezvoltarea centrelor cu clientii si in schimbarea activitatii de PR. Strategia a presupus si orientarea spre masini mai scumpe, dar mai fiabile.
Blog
-
Extindere cu bani de pe bursa
-
DE LA AVIOANE LA AFACERI DE MILIOANE
Conduc afaceri de zeci si sute de milioane de euro si au pe mana economiile a sute de mii de investitori romani si straini. Sunt raspanditi in toate domeniile de activitate, de la sistemul bancar si pana la consultanta sau afaceri cu telefoane mobile si sandviciuri. Un lucru ii leaga insa pe toti – sunt fosti absolventi ai uneia dintre cele mai grele facultati din anii comunismului, cea de aeronautica. Chiar daca acum au ajuns sa piloteze unele dintre cele mai mari afaceri din tara, multi viseaza inca cu nostalgie la prima dragoste: avionul.
La cei 43 de ani, Sergiu Oprescu este unul dintre cei mai tineri bancheri romani care conduce o banca din top 10. Aflat la comanda afacerilor Alpha Bank in Romania – un business de peste 3 miliarde de euro -, Oprescu are in spate aproape 15 ani in sistemul bancar si este un specialist recunoscut in piata de capital.Putini sunt insa cei care stiu ca dragostea dintai a bancherului Sergiu Oprescu nu este nici bankingul, nici Bursa si nici economia, ci ingineria aeronautica.
Meserie pe care, dupa cinci ani de studii extrem de dificile in cadrul Facultatii de Aeronautica din cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti, Oprescu a practicat-o timp de aproape sase ani.
Asemeni presedintelui de la Alpha Bank Romania sunt insa multi alti antreprenori cu afaceri de milioane de euro, manageri de mari companii sau specialisti recunoscuti din cele mai variate industrii care au in sange microbul aviatiei.
Oameni care, urmandu-si o pasiune mai veche decat imi pot aduce aminte, precum George Teleman, partener al fondului de investitii Equest, sau pur si simplu pentru ca i-a fascinat aviatia, precum Florin Balu, fondatorul Snack Attack, s-au indreptat, cu ani buni in urma, spre Facultatea de Aeronautica sau, mai simplu, spre aeronave, a una dintre cele mai grele institutii de invatamant superior dinainte de 1989.
Ce i-a atras pe toti acesti tineri la aeronave?Pe vremuri, isi aminteste Radu Craciun, analistul-sef al ABN Amro, Facultatea de Aeronautica era una dintre cele mai serioase scoli din Romania, iar industria aviatica oferea oportunitati ca nicio alta.
Iti oferea cele mai mari sanse, pentru ca in Romania se lucra pe avioane produse in Vest, ceea ce ne crea o deschidere pe care putini altii o mai aveau pe vremea aceea, dupa cum spune Oprescu.
Motive suficiente pentru ca facultatea sa atraga ca un magnet crema tinerilor din vremea aceea, ba unde mai pui ca era si singura de unde puteai obtine sigur repartitie intr-un oras mare, adauga Radu Craciun.
Totusi, doar unul din trei studenti trecea in general de primul an, facultatea fiind la concurenta cu cea de Automatica printre cele mai grele din Romania. Satisfactia era cu atat mai mare pentru cei care terminau facultatea si intrau apoi in industria aeronautica.
Dar situatia s-a schimbat radical dupa 1990, iar pe masura ce investitiile in domeniu au scazut, tehnologia a imbatranit si o industrie care clocotea candva a decazut si a devenit istorie, isi aduce aminte Bogdan Cretu, actualul director al departamentului de corporate banking de la Raiffeisen Bank.
Acesta a fost, de fapt, momentul in care multi ingineri din industria de aeronautica au decis sa plece peste hotare – iar pentru ei deschiderea despre care vorbea Sergiu Oprescu a fost biletul care i-a ajutat sa-si gaseasca locul in companii din tari cu industrii mai dezvoltate, precum Statele Unite ale Americii, Canada sau Franta.
Pentru altii insa, solutia a fost mai aproape: sa o ia de la capat, in domenii cu totul noi, necunoscute pana atunci, dar care promiteau sa dea curand in clocot. Asa se face ca, daca in 1989 in industria aeronautica erau angajati circa 32.500 de oameni, in 2002 ramasesera doar putin peste un sfert.
Eu am fost dezamagit chiar din facultate, de prin anul trei, isi aminteste Florin Balu, care la 42 de ani are participatii in companii care insumeaza afaceri de 20 de milioane de euro anual, dupa propriile estimari.
Fostul absolvent de aeronave, care visa sa lucreze chiar pe avion, ca inginer de zbor, n-a profesat decat doua luni dupa terminarea facultatii, pentru ca a venit Revolutia si atunci s-a terminat. Acum el detine impreuna cu doi parteneri englezi reteaua de fast-food Snack Attack, dupa ce a incercat pe parcurs tot felul de afaceri de la distributie, importul de tigari si pana la comertul de blugi, biciclete si calculatoare importate din Singapore.
Si in acest business, ca si in altele mai tarziu, Balu a preferat sa se asocieze cu colegii din facultate, eram o mana de pusti, care ne-am rasfirat insa mai tarziu, dar care au ramas prieteni.
Pentru Balu aviatia ramane insa o mare pasiune – are propriul sau avion, de mici dimensiuni, pe care il piloteaza singur, iar in prezent face cursuri de up-grade – pentru a putea pilota si avioane mai mari. Nu de alta dar daca voi renunta la afacerile in care sunt implicat acum, mi-ar placea sa-mi fac o firma de avioane.
Dintre colegii sai de promotie care mai sunt inca in tara, multi sunt la randul lor importanti oameni de afaceri. Directorul general al distribuitorului de papetarie si birotica Austral, Emil Deliu, ii este chiar fin, iar Liviu Tudor, un alt coleg ceva mai mare de facultate, este patronul producatorului de materiale de constructii Prefabricate Vest.
Tot inginer de aeronave este la baza si Cezar Muntean, unul dintre actionarii Overseas Group, care detine firmele din industria de morarit si panificatie Baneasa Bucuresti si Lujerul Bucuresti, precum si compania de distributie Overseas Distribution.
Iar George Teleman, romanul care are in grija banii fondului britanic de investitii Equest, este chiar unul dintre cei patru pusti cu care Florin Balu importa pe vremuri calculatoare din Singapore.
La 17 ani distanta de momentul in care absolvea, ca sef de promotie, sectia de aparatura de bord a Facultatii de Aeronave, Teleman este reprezentantul unui fond care are in Romania proiecte cumulate in domeniul imobiliar de peste 160 de milioane de euro. Mai mult, un alt fond al britanicilor pe care Teleman ii reprezinta a preluat recent pachetul majoritar al retailerului de electronice si electrocasnice Domo.
Cum a ajuns insa un inginer de aeronave, manat spre aceasta facultate de un vis din copilarie si pasiunea pentru matematica (materie la care, in timpul liceului facut in orasul natal, Piatra-Neamt, a fost olimpic), sa devina specialist in investitii financiare? Am avut mult noroc, spune el acum, privind in urma la decizia ca, in 1989, sa renunte la aviatie, dupa ce a lucrat cateva luni in Bucuresti, in domeniul cercetarii.
Am plecat insa de acolo, cu un coleg mai mare – Liviu Tudor, pe care de altfel il stimez si apreciez in mod deosebit pentru ceea ce a realizat – si am trecut la o firma de calculatoare.
Cel mai important pas a fost insa plecarea in Singapore, ca angajat al Ambasadei Romaniei, si inscrierea la Institutul de Banci si Finante din Singapore, unde a intalnit si cativa oameni cu care, peste o vreme, avea sa se lanseze in afaceri. Reintors in Romania in 2002 pentru a promova companii din Londra si Singapore, Teleman a fost cel care i-a convins pe britanicii de la Equest sa vina in 2005 pe piata locala.
Tot in industria financiara, in banci de aceasta data, si-au gasit locul multi dintre absolventii de Aeronave dupa ce au renuntat la inginerie. In banking, gaseste Sergiu Oprescu o explicatie, aceasta formatie de baza ajuta foarte mult, pentru ca matematica din facultate creeaza obisnuinta de a jongla rapid cu cifre.
Absolvent al Facultatii de Aeronave in 1987, cu specializarea in aparate de bord si instrumente electronice pe avioane usoare, Oprescu a apucat sa lucreze timp de sase ani in acest domeniu. In 1993 insa analistul din mine a simtit ca este o industrie care se duce in jos si a decis ca este momentul sa se reorienteze profesional. A intrat in banking, dar primii pasi au avut legatura tot cu ingineria, pentru ca la inceput a fost evaluator de garantii materiale la Banca Romana de Comert Exterior. Un an mai tarziu, in mai 1994, pe piata romaneasca intra grupul elen Alpha Bank, iar Oprescu devenea primul angajat. De atunci, el a urcat pas cu pas toate treptele ierarhice.
Inginerul de aeronave a fost si unul dintre pionierii pietei de capital, ca presedinte executiv al societatii de servicii de investitii financiare a grupului, Alpha Finance. In 2001 insa a revenit in banca, avand din partea actionarilor un obiectiv clar: sa dezvolte segmentul de retail.
Intr-o alta zona a activitatii bancare, cea de clienti corporate, se mai intalneste inca un inginer de aeronave, Bogdan Cretu.
Numai ca in cazul sau trecerea de la industria aeronautica la sistemul bancar a fost mai lunga si a inclus ca etape intermediare comertul si consultanta. Momentul meu de cotitura a fost cand am cunoscut niste americani si, mai apoi, am inceput un curs la ASEBUSS, in 1993. A urmat o perioada in care a lucrat pentru Land OLakes, o companie americana din domeniul consultantei, si mai apoi, in 1995, pentru Booz.Allen & Hamilton, o alta companie americana, venita in Romania pentru a oferi consultanta pe piata de capital. Ei au fost, de fapt, si cei care l-au recomandat pe Cretu austriecilor de la Raiffeisen in 1998.
Imi pare rau ca nu am mai lucrat in industrie (aeronautica – n. red.), dar in niciun caz in Romania, spune cu un usor regret Cretu, care acum are in grija un proiect special al austriecilor de la Raiffeisen Bank, cel de dezvoltari imobiliare rezidentiale.
Unul dintre colegii de facultate cu care mai tine inca legatura, chiar daca vorbim destul de rar, este Radu Craciun (45 de ani), bancher si el, de zece ani in cadrul grupului olandez ABN Amro. La mine planificarea de cariera nu a functionat chiar deloc, spune Craciun, rememorandu-si lungul drum care l-a adus, in final, la pozitia de analist-sef al ABN Amro.
Olimpic la fizica in liceu, ploiesteanul Radu Craciun s-a indreptat spre Facultatea de Aeronautica din doua motive. In primul rand, cauta o meserie care sa aiba legatura cu materia ce ii placea atat de mult – fizica. In al doilea rand, pentru ca fabricile de avioane erau in orase mari, facultatea de profil era singura care ii garanta ca nu va ajunge sa fie repartizat prin cine stie ce colt de tara.
In 1986, specialist in sisteme de propulsie, termina facultatea si primeste repartitie chiar la Bucuresti – la Intreprinderea de Avioane, unde a lucrat timp de mai bine de sase ani. Cu timpul a inceput sa simta declinul acestei industrii si sa isi dea seama ca aviatia e o industrie de lux, pe care Romania nu si-o putea permite. Momentul de cotitura a venit in 1992, cand a fost acceptat intr-un program de asistenta al Marii Britanii pentru tarile in curs de dezvoltare. Au fost alesi atunci zece oameni pentru a deveni consultanti in acest program, din mai bine de 200 de candidati, iar pe el l-a ajutat… chiar lipsa de experienta. Dupa alti ani in cadrul unui centru de consultanta, unde se ocupa de partea de marketing si cea financiara, Craciun mai facea in 1996 un pas tot in domeniul consultantei, spre Roland Berger, iar in 1997 alegea sa lucreze pentru ABN Amro Securities. In banca a intrat un an mai tarziu, in 2000, si de sapte ani a ramas tot acolo, chiar daca, undeva in suflet mai pastreaza inca pasiunea pentru avioane. Mi-ar fi placut sa fiu inginer de aviatie, dar intr-o tara cu o industrie de profil solida.
Fara sa clipeasca, si managerul departamentului de dezvoltare produse si servicii din cadrul Cosmote Romania, Adrian Florea (33 de ani) spune ca s-ar intoarce si maine in industria aviatica. Problema, si in cazul sau, este ca aceasta industrie nu ii ofera un loc de munca pe masura a ceea ce si-ar dori. Diploma universitara a obtinut-o, in cadrul Universitatii Politehnica in anul 1998, cu specializare in aparate de bord. Legatura sa cu avioanele este cu mult mai veche insa, dureaza inca dinainte de a termina liceul cand a inceput sa practice aviatia sportiva; are, acum, peste 100 de ore de zbor la activ.
Spre deosebire de ceilalti absolventi de pana acum, Florea nu a lucrat nicio zi in industria aeronautica, la doar o saptamana dupa absolvire intrand in telecomunicatii, in cadrul MobilRom, actualul Orange Romania. De atunci el a ramas in domeniul telecom, chiar daca intre timp a schimbat compania – mai intai Telemobil (Zapp) si, din 15 noiembrie 2005, ziua in care mi se nastea al doilea baiat, Cosmote. Aici mi s-a oferit sansa sa construiesc departamentul, oferta, produsele, serviciile si multe alte lucruri, incheie Florea.
Fara doar si poate ca lista inginerilor de aeronave care, pasind dupa anii 90 intr-un capitalism salbatic ce iti deschidea zeci de oportunitati, dar prea putine in domeniul aeronauticii, dupa cum spune Florin Balu, este cu mult mai lunga.
Pe ea se inscrie si primul roman care a ajuns sa conduca o filiala locala din Big Four. Vasile Iuga (52 de ani) este director general al firmei de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers Romania, un business care a avut in anul financiar incheiat in iunie 2007 o cifra de afaceri de 40,5 milioane de dolari (30 de milioane de euro). Putini sunt insa cei care stiu ca Iuga este la baza inginer de aeronave, absolvind in 1979 Institutul Politehnic din Bucuresti. Abia dupa mai multi ani in care a lucrat in industria aviatiei, in departamentul de testare finala a aparatelor de zbor ROMBAC, Vasile Iuga a decis, in 1991 (la 36 de ani), sa-si construiasca o cariera in domeniul consultantei si al auditului. Maramureseanul Vasile Iuga a fost admis partener in 1997 si este, in prezent, membru in Consiliul de conducere regional al PricewaterhouseCoopers CEE, firma unitara ce are 200 de parteneri si 6.500 de salariati in 23 de tari. In board-ul regional sunt noua oameni, Iuga fiind singurul localnic – adica reprezentant din regiune.
Facultatea de Aeronave din Politehnica nu este insa singura scoala in care pasionatii de avioane puteau sa se formeze. Langa Buzau, la Scoala Superioara de Aviatie de la Bobocu, studentii puteau sa aleaga intre mai multe cariere: fie sa fie piloti profesionisti pentru zona civila, fie subingineri in motoare tehnice, fie sa intre in aviatia militara.
Gheorghe Racaru, actualul director general al companiei de aviatie low-cost Blue Air, a ales sa fie pilot dupa terminarea scolii, in 1969. La 1 ianuarie 1970 a inceput sa lucreze la Tarom, o companie in care a urcat, in ani, toate treptele ierarhice, ajungand de la un simplu copilot pe avioane mici la functia de director al companiei aeriene. Drumul sau spre aviatie a fost o intamplare, pentru ca eu visam sa merg spre comertul exterior sau silvicultura, dar a vazut un anunt de inscriere la aceasta scoala si s-a inscris. As face si acum exact acelasi lucru, fara sa ezit, spune Racaru intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. A zburat pe multe tipuri de avioane, spune el – in total peste 15.000 de ore de zbor – dar dupa ce l-a dus pe Papa la Roma, in 1999, s-a decis sa se pensioneze pe linie de zbor.
In mai 2004 a inceput insa povestea Blue Air, o companie al carui proiect Racaru l-a finalizat (la cererea omului de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei) in octombrie 2004. Pentru 2007, el se asteapta la o cifra de afaceri a Blue Air de peste 80 de milioane de euro, dupa 50 de milioane de euro anul trecut.
O situatia aparte este cea a lui Sorin Stoica, omul de afaceri care a vandut anul trecut reteaua de magazine de telefoane mobile Dasimpex. In prezent acesta detine mai multe business-uri aflate la stadiul de inceput, dintre care principalul este Oregano, companie de consultanta in afaceri. Stoica a terminat facultatea de aeronave, dar nu pe cea din cadrul Institutului Politehnic, ci la Academia de Tehnica Militara Bucuresti.
Cautam sa fac o cariera, nu ma uitam neaparat dupa foloasele materiale. Eu sunt mai poet din fire, am scris si poezii la viata mea, spune Stoica. Pe aerodromul de la Campia Turzii, in cadrul regimentului de aviatie si bombardament, unde a lucrat timp de trei ani chiar si pe celebrele MIG 21, nu facea insa deloc poezie, ci pregatea pentru zbor avioane, asigurand si partea de service pentru ele. Mi-a placut mult meseria asta, desi de vreo doua-trei ori am luat si foc cu avioanele, spune Sorin Stoica, acum in varsta de 37 de ani.
La un moment dat (pe la 28 de ani) a simtit insa ca se plafoneaza, ma uitam la colegii mei mai in varsta si aveam senzatia ca nu mai vor nimic. Motiv pentru care si-a gasit un pretext in faptul ca sotia, medic de profesie la Piatra-Neamt – era departe, si pentru a se reuni a renuntat la jobul de la Campia Turzii si s-a intors in Piatra-Neamt. Aici a inceput un lung sir de afaceri. Mai mult incercari. Prin 98 mi-a venit ideea sa-mi fac un magazin al meu, care sa vanda statii de emisie receptie. Asa a luat nastere ceea ce avea sa devina, peste ani, una dintre cele mai mari retele de magazine de echipamente GSM, Dasimpex. M-a ajutat enorm formatia mea de baza, se auto-evalueaza acum omul de afaceri Sorin Stoica. Anii de armata, capacitatea de a prelucra informatii in timp scurt, abilitatea de a se juca cu cifre si gandirea logica – sunt doar cateva dintre atuurile pe care i le-a imprimat scoala urmata.
De fapt, calitatile despre care vorbeste Sorin Stoica se regasesc in raspunsul pe care l-a dat, in parte, fiecare dintre cei ce au acceptat sa vorbeasca despre anii facultatii si cursul pe care l-a luat, mai apoi, viata lor. Trecand peste aceste trasaturi, mai au totusi si altceva in comun: daca ar pune mana de la mana oamenii de afaceri si managerii ce au acceptat invitatia Business Magazin ar reusi fara prea mult efort sa construiasca (ba chiar si sa piloteze) un avion. -
In control la Microsoft
Consiliul Concurentei (GVH) din Ungaria a efectuat un control neanuntat la sediul reprezentantei locale a Microsoft. Actiunea este parte a unei investigatii care vizeaza relatiile companiei cu marii distribuitori de soft din tara.
In prezent, Microsoft detine o cota de 90% din piata software din Ungaria, astfel incat autoritatile au suspectat compania ca se foloseste de pozitia dominanta pentru a limita vanzarile concurentei. Potrivit GVH, Microsoft foloseste conditii de vanzare si stimulente oferite distribuitorilor de soft, denumite si discounturi de loialitate, astfel incat acestia sa nu ofere clientilor alte produse decat cele ale Microsoft. Acest comportament ar putea duce la excluderea unor produse competitive de pe piata si ar incalca reglementarile Uniunii Europene. In timpul controlului au fost adunate probe in sprijinul acestor suspiciuni, dar aceasta nu inseamna ca Microsoft a incalcat legea, precizeaza GVH. Guy Esnouf, reprezentantul companiei americane, a declarat doar ca firma coopereaza cu autoritatile ungare. GVH are 180 de zile in care poate sa formuleze o opinie vizavi de suspiciunea de incalcare a legii, dar aceasta perioada poate fi extinsa cu inca 180 de zile.
-
Umbra lui Murdoch. La WSJ
De cand oferta News Corporation pentru Dow Jones & Company a fost facuta publica in urma cu trei luni, cariera de business si motivatiile lui Rupert Murdoch au fost disecate in incercarea de a prezice ce ar putea el face ca proprietar al The Wall Street Journal (WSJ).
Oricat de mult si-a dorit WSJ, Murdoch s-ar putea totusi sa nu aiba o strategie stabilita, potrivit interviurilor si celor mai recente conversatii cu cateva persoane din anturajul lui, care au vorbit cu conditia sa nu le fie publicate numele.
E foarte mare probabilitatea sa nu existe un plan major”, a spus o persoana apropiata lui Murdoch care a cerut protectia anonimatului, intrucat nu este autorizata sa vorbeasca din partea companiei.
Dar uitandu-ne la istoria lui, sunt putine dubii ca scopul principal al lui Murdoch este atragerea cititorilor si a advertiserilor de la The New York Times (NYT) si de la The Financial Times (FT), principalii rivali ai WSJ. Strategia lui va include probabil scaderea tarifelor de publicitate si investitii masive in partea editoriala – in special in sectiunile de stiri din Washington si stiri internationale -, asumandu-si pierderile pentru a castiga razboiul pe termen lung. In varianta cea mai ambitioasa, planurile lui Murdoch vizeaza pozitionarea WSJ ca rival al New York Times in stabilirea agendei zilnice a tarii.
Aceasta viziune are un corolar de business: prin extinderea influentei venerabilului ziar dincolo de cititorii interesati in mod deosebit de business, Murdoch vrea sa repozitioneze WSJ nu doar ca si cel mai important cotidian financiar al lumii, dar si ca principala companie de jurnalism de afaceri pentru consumatori.
Ziarul a incercat deja asta prin intermediul materialelor mai facile si al editiei sale de sambata. Reorientarea ziarului mai mult catre consumatori va fi pe masura altor doua aspiratii pe care le are Murdoch. Una e sa construiasca Fox Business News Channel, aflat acum in fasa.
WSJ are deja incheiat un parteneriat pentru furnizarea exclusiva de continut catre CNBC, iar News Corporation a descoperit ca intelegerea este intangibila pana in 2012. Orice miscare de a lega WSJ de noul canal de business Fox va genera o incurcatura.
A doua si cea mai importanta dorinta a lui Murdoch este sa revitalizeze incercata industrie a publishing-ului prin integrarea componentelor print si video online si prin consolidarea brand-urilor in toata lumea. O parte din aceasta necesita ajustarea Dow Jones Web si cresterea competentei serviciului – care nu include doar varianta online a WSJ, dar si saptamanalul de investitii Barron’s, agentia de stiri Dow Jones si site-ul de investitii pentru publicul larg Marketwatch.com – pentru a crea o platforma online pentru toate operatiunile de agregare de stiri ale companiei din lumea intreaga. O alta parte ar implica folosirea serviciilor video ale Fox si Sky News din lumea intreaga drept sursa de continut video pentru noile site-uri.
Intr-un interviu pentru The Times la inceputul acestui an, Murdoch gandea cu voce tare despre WSJ. Spre exemplu, a spus ca nu are timp sa citeasca articolele mai mari in timpul saptamanii, dar ca urmareste rubrica de tehnologie a lui Walter Mossber.
Murdoch a mai sugerat ca i-ar placea sa transforme sectiunea de lifestyle din ziarul de sambata intr-o revista glossy. Recent, a declarat revistei Time ca nu prea are incredere in materialele neconventionale de prima pagina.
O schimbare mai imediata ar putea fi simtita pe partea de web, unde WSJ s-a remarcat in randul ziarelor acumuland peste 900.000 de abonati platitori.
Executivii de la News Coporation abia asteapta sa vada daca ar trebui sa ofere gratuit online o mai mare parte din acest continut pentru a creste audienta si pentru a atrage publicitatea, in vreme ce abonatii platitori sa fie pastrati prin extinderea ofertei de servicii premium. Un wsj.com mai deschis ar fi capabil sa atraga mai multa publicitate, dar ar avea si potentialul de a distribui acea publicitate in toata divizia de print a News Coporation.
Achizitia lui Murdoch ar putea insemna schimbari mai rapide pe partea de business a Dow Jones. Cand a reachizitionat The New York Post in 1993, Murdoch s-a concentrat pe cresterea tirajului distribuit al publicatiei prin reducerea pretului ziarului de cateva ori si distribuirea de exemplare gratuite.
Murdoch credea ca cresterea numarului de cititori ii va permite sa atraga advertiser-ii de la The New York Times si de la The New York Daily News. (De asemenea, a luptat din greu pentru castigarea, pe partea editoriala, a unui numar mai mare de cititori, transformand ziarul intr-o publicatie plina de barfe suculente pentru oamenii de pe Wall Street, din moda si din media.) Si, pe masura ce New York Post crestea in tiraj, Murdoch nu crestea intotdeauna si tariful de publicitate din ziar, spun executivii din domeniu care au cumparat publicitate in anii ’90. Echipa de publicitate a ziarului este inca recunoscuta drept una dintre cele mai perseverente din industria de publishing.
Cativa dintre executivii din advertising au spus ca ar putea fi chiar atragator sa poti cumpara dintr-o singura miscare publicitate in WSJ, pe site-ul wsj.com si in reteaua de televiziuni de business a News Corporation.
Murdoch si-a asumat costuri initiale imense si cand a lansat Fox News Channel in 1996, intrand pe o piata unde criticii spuneau ca nu mai e loc pentru un nou-venit. In vreme ce rivalii sai s-au plans ca Murdoch a reusit prin intermediul unor materiale superficiale dar cu priza la public si denaturand stirile, astazi reteaua este profitabila si a depasit CNN in ratinguri.
Cand vine vorba despre ziare, Murdoch poate avea rabdare sa-si asume pierderi considerabile pentru mai multi ani atata vreme cat alte ramuri ale imperiului sau media produc profituri indestulatoare.
The Australian, un ziar pe care Murdoch l-a fondat in 1964, a avut nevoie de mai mult de doua decenii pentru a ajunge pe profit. The Times din Londra este asteptat de catre executivii News Corporation sa ajunga pe profit anul viitor, pentru prima data de la achizitia sa din 1982. Si The New York Post a pierdut bani de cand a fost cumparat pentru a doua oara de companie in 1993.
In ansamblu, desi titlurile de rasunet inregistreaza pierderi, cele 110 ziare ale companiei – bine ancorate de tabloidele generatoare de bani ale lui Murdoch din Anglia si Australia – au produs marje de profit solide de aproape 14% in perioada 1 iulie 2006 – 31 martie 2007, cu mult mai mult decat marja de o singura cifra (si aceea mica) a WSJ.
Atat in cazul The Times cat si in cel al The Post, Murdoch s-a angajat in lungi razboaie ale pretului ziarului cu principalii competitori, The Daily Telegraph si New York Daily News, ceea ce a ajutat la cresterea vizibila a vanzarilor ambelor titluri. Murdoch nu a spus daca va incerca sa schimbe pretul WSJ, care tocmai si-a crescut tariful pentru un exemplar la chiosc, la fel ca The New York Times si Financial Times. Si chiar daca schimbarile de la varful Dow Jones s-ar putea sa nu fie iminente, ele nu ar fi suprinzatoare. Oamenii din apropierea lui Murdoch au speculat ca el va gasi pentru Robert Thomson, actualul redactor-sef de la The Times, un rol major la Dow Jones in directa legatura cu construirea unui brand global pentru WSJ. Thomson l-a consiliat pe Murdoch in achizitia WSJ.
De asemenea, persoane din interiorul News Corporation au sugerat ca achizitia Dow Jones ar putea pregati terenul pentru eventuala mutare a lui James Murdoch, fiul lui Rupert, in Statele Unite pentru a supraveghea afacerile retelei de print, televiziune si online a companiei.
Atat Thomson, cat si James Murdoch, care este director executiv al BskyB din Londra, au spus ca nu intentioneaza in perioada imediat urmatoare sa-si paraseasca actualele pozitii.
La WSJ, Murdoch a fost de acord cu o serie de masuri care sa protejeze independenta editoriala a ziarului fata de influentele corporatiste, mecanism pe care miliardarul din media l-a mai adoptat de-a lungul anilor la alte ziare pe care le detine. Responsabilii de top din domeniul editorial nu pot fi inlocuiti sau pusi in functie fara aprobarea unui nou instituit board de supraveghere, dar Murdoch poate face schimbari in partea de business.
Pentru moment, el si-a aratat sprijinul pentru noul redactor-sef, Marcus Brauchli, si spune ca nu are de gand sa-l inlocuiasca pe directorul executiv, Richard F. Zannino, sau pe publisher, Gordon L. Crovitz. Un apropiat al lui Murdoch a spus ca aceasta face parte din stilul lui, de a observa intai lucrurile inainte de a lua vreo decizie.
Un indicator important va fi modul cum va aborda Zannino brandul WSJ la nivel international. Compania si-a diminuat editiile europeana si asiatica in ultimii ani, acestea neavand un rol foarte important in planul de dezvoltare pe care Zannino l-a prezentat anul trecut, cand a devenit director executiv. Murdoch, cu toate acestea, de-abia asteapta sa puna tunul pe The Financial Times.
Va insufla managementului de acolo increderea sa-i prezinte unele dintre planurile pe care le-au avut in trecut, dar pentru care n-au avut resursele necesare, a spus apropiatul lui Murdoch.
Traducere si adaptare: Mihai MITRICA -
In vino pecunia
Zelda Cheatle, proprietara unei galerii de fotografie din Londra, este aproape sa bata palma pentru una dintre cele mai mari si mai ciudate afaceri din cariera ei. La sfarsitul lui august, Cheatle se asteapta sa vanda cam 4.000 de fotografii intr-o singura tranzactie, dar cumparatorii nu vor putea sa pastreze lucrarile achizitionate.
Cheatle administreaza un fond de investitii in fotografie, deschis de fondul de hedging WMG din Londra. Fondul pe care-l administreaza ea a strans bani ca sa cumpere de la un grup de investitori fotografiile, intre care cea a lui Pablo Picasso in studioul lui, facuta de Brassai, si cea a lui Malcom X, facuta de Eve Arnold.
WMG spera ca fondul va aduce profituri de 50% la trei ani prin comertul cu arta. Daca ai atitudinea corecta si expertiza potrivita, colectionarea de fotografii este o investitie profitabila”, spune Cheatle, in timp ce analizeaza cu atentie, la biroul EMG din Londra, niste fotografii din anii ’30 de la Paris.
In timp ce investitorii scruteaza piata cautand unde sa-si investeasca banii, fondurile de hedging si-au extins investitiile, dincolo de actiuni si obligatiuni pana la arta, vin, timbre rare si chiar jucatori de fotbal. Administratorii au inceput sa priveasca aceste asa-zise bunuri exotice ca pe o metoda sa diversifice riscul, in timp ce cauta bunuri care pot functiona ca varianta de rezerva in cazul in care boom-ul de cinci ani al pietei ia sfarsit. Cu toate astea, criticii le gasesc prea riscante si opace.
Fondurile se bazeaza pe faptul ca bonusurile record de la an la an care se dau pe Wall Street si afluxul de capital nou care vine din tari precum China si Rusia vor creste cererea si in acelasi timp si pretul articolelor de lux precum vinul, ceasurile sau viorile. Se asteapta ca cererea sa creasca chiar daca economia se indreapta spre recesiune.
Noi averi vor exista tot timpul si asta inseamna ca pentru masini de lux, ceasuri si vin va fi intotdeauna cerere, spune Stephen Decani, partener la Arch Financial Products, o firma din Londra care administreaza un fond care investeste in vinuri de Bordeaux, care sunt printre cele mai scumpe si exclusiviste.
Michael Hall, directorul executiv de la Stanley Gibbons Groups, o companie care colectioneaza monede, timbre si autografe si care administreaza si fonduri de investitii, considera ca fondurile lui sunt un paradis sigur pentru bani.
Piata timbrelor nici n-a clipit pe 11 septembrie 2001, spune Hall. Domenii ca investitiile in arta si in vin, rezervate in trecut celor bogati, devin tot mai obisnuite maselor de cand fondurile de pensii si investitorii institutionali cauta noi metode sa-si diversifice riscul. Pietele de actiuni si credite in expansiune le-au adus administratorilor de active si firmelor de private equity valuri de capital si o foame de noi oportunitati.
Cu toate astea, multi investitori institutionali de talie mare intorc capul de la un asemenea risc, spunand ca astfel de investitii sunt dificil de evaluat si de monitorizat. Investitorii in actiuni sau obligatiuni pot urmari in timp real valoarea si performanta portofoliilor lor, insa cei care cumpara vinuri fine sau jucatori de fotbal nu au la dispozitie o vizibilitate la fel de buna.
Exista indici care urmaresc pretul vinului, numiti Liv-ex, si exista unul si pentru arta, Art Market Research, dar ei ofera doar putine indicii despre cum se misca piata, urmarind anumite vinuri sau opere de arta vandute la anumite licitatii.
O problema pentru investitori, spune Hall, este ca sunt in mare parte la mana managerilor de fonduri specializate.
Stie un investitor obisnuit ca, pentru ca este mai rar, un autograf al lui Robert de Niro valoreaza mai mult decat unul al lui Tom Cruise? Probabil ca nu, spune Hall.
Nevoia unor cunostinte speciale ridica un fel de bariera la intrare, mentinand piata la dimensiuni reduse. Pentru Jan Vilhelmsen, partener la Absolute Return Partners din Londra, un anumit grad de transparenta este obligatoriu. Ne oprim cand nu ne putem face o idee rezonabila despre cum este evaluat un bun, spune el. Transparenta se poate imbunatati cu timpul pentru ca ia in considerare un istoric al pretului si un istoric al performantelor din trecut, dar unii manageri, precum Philip Hoffman, care conduce Fine Arts Fund din Londra, nu sunt de acord. Cel putin arta nu va fi niciodata la fel de transparenta precum actiunile, spune el, pentru ca fiecare pictura este diferita si ca sa scoti profituri mari, trebuie sa ai pricepere si o cunoastere a pietei.
Profiturile la investitiile in vin sau in arta, cele mai incetatenite tipuri de investitii exotice, au fost serioase. Preturile lucrarilor a 4.000 din cei mai populari artisti, inclusiv Andy Warhol si Picasso, dupa cum au fost ele inregistrate de Art Market Research, au crescut cu 20% anul trecut, de la o cotatie record in 2005 si, per total, au castigat 75% din 1998 incoace.
Indexul Liv-ex 100 al vinurilor in care se fac investitii – index care cuprinde in proportie de peste 90% vinuri de Bordeaux – a crescut cu 49% in 2006, dupa un avans de 18% in anul precedent. O baterie de Château Latour aducea 5.290 de lire sterline (aproximativ 7.900 de euro) in ianuarie la o licitatie de profil a casei Sotheby”s, cu 5% mai mult decat la o licitatie similara din septembrie.
Cererea din Asia, Coreea, China si Japonia – unde vinul este perceput ca un simbol al statusului, la fel ca un Rolls-Royce sau o geanta Louis Vuitton – a crescut dramatic, spune Peter Lunzer, director al Wine Investment Fund, un fond de 10 milioane de lire sterline (aproape 15 milioane de euro) cu sediul la Londra. Cam jumatate din aceasta suma vine de la investitori privati si fondurile lui cu scadenta la cinci ani au toate in plan sa-si dubleze investitiile.
Totusi, chiar daca randamentele sunt mai mari decat cele ale fondurilor care investesc in actiuni, unii analisti spun ca aceste profituri sunt mai greu de realizat, intrucat pietele exotice raman de dimensiuni reduse si cu grad redus de lichiditate (posibilitatea ca un activ sa fie convertit intr-un termen scurt in bani gheata).
Lichiditatea este o problema si asta inseamna ca s-ar putea sa nu poti sa-ti marchezi profitul cand trebuie sa vinzi, spune Frances Hudson, strateg la Standard Life Investments din Edinburgh. Lipsa de lichiditate a acestor investitii poate fi problematica pentru unii investitori.
Dar investitorii pot sa treaca cu vederea acest neajuns in schimbul unei conversatii amuzante la cina. In iunie, Hoffman i-a invitat la Geneva pe investitorii unuia dintre fondurile lui de arta ca sa admire si sa discute la un pranz o serie de lucrari ale lui Pablo Picasso si Ed Ruscha. Arch Financial Products a organizat excursii cu degustare de vinuri si investitorii in fondul de fotografie al WMG au drept de preemptiune la cumpararea oricarei lucrari pe care o detine fondul. E la fel de mult un stil de viata pe cat este o investitie, spune Decani.
Traducere si adaptare: Raluca Mutihac
-
Dilema soparlei cu limba albastra
Daca Franta este pentru multi Turnul Eiffel sau Anglia este Big Ben, mult timp Australia a fost pentru mine Ayers Rock, sau Uluru, cum ii spun aborigenii. Uluru este o formatiune stancoasa izbucnita de nicaieri in mijlocul desertului, care isi schimba culoarea in functie de zi si de anotimp, un loc special, pe care mi-ar fi placut sa-l vad chiar mai mult decat alte minuni ale lumii. Acum ma gandesc sa dau stanca pe un om.
Cinci miliarde de dolari. 5.000.000.000 de dolari. 3.657.509.982,5 euro. Ce stare de confort v-ar induce o astfel de suma, cate case, masini, avioane, haine, barbati, femei, aur, diamante, Pipere si Banease, aer curat, apa limpede, nopti senine, nopti infierbantate, mangaieri sau zambete ati cumpara cu acesti bani?
Cum ar fi sa-i numarati, admirati, sa le dati foc, sa-i tavaliti sau intoarce cu furca?
I-ati refuza?
Jeffrey Lee ii refuza.
Pe Jeffrey Lee evolutiile bursiere il lasa rece. Pe Jeffrey Lee evolutiile bursiere l-ar putea face unul din cei mai bogati oameni din lume.
Lee traieste in Australia, are 36 de ani, este unicul supravietuitor al tribului Djok si custodele zacamantului de uraniu Koongarra. Gigantul energetic francez Areva, spune cotidianul Sydney Morning Herald, s-a declarat interesat de cele 14.000 de tone de uraniu care reprezinta mostenirea lui Jeffrey. 14.000 de tone de uraniu l-ar aduce pe Lee, un personaj ce apare in fotografii intunecat, sumbru si darz, in elita lumii. El ar deveni al doilea bogatas al Australiei, la un fleac de 500 de milioane de dolari de primul.
Dar Lee spune ca banii nu sunt importanti, ca are o slujba, ca isi poate cumpara mancare, ca poate pescui si poate vana. Pentru Lee mormintele strabunilor si locurile sale sfinte sunt mai importante decat masinile, casele, diamantele, avioanele sau Piperele. Pe terenul lui Lee s-au adapostit animale fantastice, sarpele-curcubeu sau o soparla uriasa cu limba albastra care nu trebuie cu nici un chip deranjata,
Tata si bunicul meu mi-au spus ca au fost de acord cu mineritul, dar eu am invatat si am aflat ca acolo este otrava. Tatei si bunicului le-au fost oferite masini, case si multe alte lucruri, dar nu le-a povestit nimeni despre uraniu si despre ce poate face acesta. Cred ca daca vom tulbura pamantul acela, se vor intampla lucruri rele…, spune Jeffrey Lee, care incearca sa determine autoritatile sa includa mostenirea sa in parcul national Kakadu.
Exercitiu de vara: ce ati face daca ati fi in locul lui Lee? Cum o fi sa-i traiesti viata?
Cum ar fi un Lee roman? Cam ce mesaje ar primi badea Lee, cum i s-ar propune afaceri fabuloase, cum i s-ar cere ajutorul, cum s-ar oferi unii si altii sa-i administreze mostenirea, sa-i puna borduri, sa-i intinda covoare rosii, sa-i faca masaj relaxant sau sa vaneze in locul lui.
Mult timp dupa ce am citit stirea am tot facut exercitii de genul acesta, incercand sa-mi dau seama cum as rezolva dilemele soparlei albastre. Am gresit, cred acum, pentru ca nu este potrivit sa-l judeci in vreun fel sau altul pe Lee.
El are o credinta si o respecta; societatea in ansamblu ar trebui sa-i respecte credintele. Intamplarea sau poate divinitatea au pus, in mod ironic, ceva pretios pentru civilizatia moderna intr-un loc dificil; tot ironic, intamplarea sau poate divinitatea, au ascuns petrolul sub funduri de mare sau sub nisipuri arzatoare si a dus gazele in siberii infrigurate. Poate ca este un semnal pentru civilizatie, care ar trebui sa isi schimbe prioritatile si necesitatile.
Indarjirea lui Lee nu este noua si, pentru ca s-au mai vazut cazuri de soparle cu limba albastra devorate de civilizatie si pentru ca nu prea este in firea lucrurilor ca un ranger australian sa tina piept unei inundatii de dolari, exploatarea va incepe la un moment dat. Poate ca Hollywoodul va prelua povestea si un Lee musculos si misterios se va lupta pe ecrane cu corporatia lacoma, dupa avertismentul bazat pe o poveste reala.
Lumea va ofta fie pentru muschii lui Lee de pe ecran, fie pentru faptul ca nu mi-a dat mie Dumnezeu norocu asta. Si poate ca Lee va deveni al doilea cel mai bogat din Australia.
Nu va mai avea soparla cu limba albastra.
De o bucata de vreme cred ca domnul Kennedy a fost un smecher si jumatate cand a servit americanilor povestea aceea cu intreaba-te ce poti face tu pentru America. O multime de oameni ca Lee au facut si fac tot ce pot, fiecare pentru america lui. Acum lumea in intregul ei ar trebui sa se miste si poate ca multimile de savanti si guverne si agentii si ministri ar trebui sa se preocupe de pastrarea mitului soparlei cu limba albastra. Toti pentru Lee.
-
Forte proaspete dupa concediu
Vanzarile din comertul cu amanuntul au crescut in iunie cu 16% fata de aceeasi luna a anului trecut, acesta fiind cel mai ridicat ritm de crestere din 2007. Vanzarile ies astfel din concediul in care au intrat de la inceputul acestui an odata cu incetinirea brusca a ritmului de crestere. Concediu ce a fost cu atat mai evident cu cat 2006 a marcat pe toata linia recorduri de vanzari.
In acest context, deschiderea saptamana trecuta a magazinului Carrefour din inima Bucurestiului, cel de-al optulea al retelei, a fost parca sincronizata cu revigorarea vanzarilor din retail. Anuntata initial, timid (doar prin intermediul unor afise lipite pe geamul spatiului preluat de la Univers’all) pentru 20 iulie, magazinul si-a deschis usile pentru clienti abia in prima zi a lunii august. Desi spatiul plasat chiar langa Unirea Shopping Center nu coincide cu reteta francezilor ce au preferat sa-si deschida, pana acum, sapte spatii de vanzare de peste 8.000 mp fata de cei 3.600 mp din Piata Unirii, avantajul acestuia din urma este amplasamentul. Iar in comert, prima conditie de business este locatia magazinului. Dovada si faptul ca, dintre toate magazinele retelei Carrefour, Orhideea, plasat tot in centrul Capitalei, inregistreaza cel mai mare trafic de clienti. Chiar daca nu mai este singurul jucator de pe piata, veteranul pietei la capitolul hipermarketuri, Carrefour, detine in continuare suprematia la capitolul cifra de afaceri, chiar daca in ce priveste numarul de magazine a fost deja depasit de nemtii de la real, ce au intrat pe piata de mai putin de doi ani si au ajuns deja la noua magazine. real planuieste insa ca pana la finalul acestui an sa mai deschida inca sase noi magazine. Pe fondul miscarilor agresive ale competitiei, in randul careia se mai inscriu Auchan si Kaufland, Carrefour apasa pedala deschiderilor pana la podea. Planurile pentru 2007 vizeaza deschiderea unui alt magazin in Cluj si inca doua in Iasi, dupa ce in urma cu doar cateva luni Carrefour a plusat, anuntand alte trei spatii peste cele sase proiecte anuntate pentru anul in curs si 2008. Toate cele trei magazine nou anuntate urmeaza sa fie deschise anul viitor – la Oradea, Bucuresti si Arad si se alatura celor programate pentru Pitesti si Suceava.
Comertul, chiar cu ritmuri de crestere ce nu se ridica la nivelul celor inregistrate anul trecut, este in continuare suficient de atractiv in Romania pentru ca toate retelele de pe piata sa dea zor sa acopere o arie cat mai mare din suprafata tarii. Pentru ca piata locala asigura in continuare castiguri atractive pentru companiile straine. Astfel, Metro Cash & Carry Romania a inregistrat in prima parte a acestui an pe piata romaneasca un ritm de crestere a vanzarilor peste media grupului. Tarile care aduc venituri mari grupului – Rusia, Romania si Ucraina – continua sa inregistreze ritmuri de crestere peste medie, potrivit raportului financiar al Metro Group.
Afacerile Metro Cash & Carry in Europa de Est s-au majorat cu 13,2% (12,3% fara a lua in calcul variatiile de curs valutar), pana la valoarea de 5,2 mld. euro, in primele sase luni ale anului fata de perioada similara a anului trecut. La nivel international, profitul companiei germane a scazut cu 60% in al doilea trimestru al anului, comparativ cu aceeasi perioada din 2006, ajungand la 104 mil. euro. In perioada similara a anului trecut insa, profitul companiei de 262 mil. euro fusese alimentat de incasarile obtinute de pe urma vanzarii a 41% din Praktiker. Rezultatele in scadere intervin insa pe fondul consolidarii de pe piata germana, dublata de achizitia a 85 de spatii de vanzare de la Wal-Mart, cel mai mare comerciant la nivel international. Pentru afacerea nemtilor, Romania este unul dintre cele mai importante motoare, ce a imprimat, alaturi de Rusia, Ucraina si tarile asiatice, un ritm de crestere ce a putut contrabalansa achizitiile spatiilor Wal-Mart.
De vreme ce cifra de afaceri inregistrata de Metro Cash & Carry Romania a fost mai mare in prima jumatate a anului fata de aceeasi perioada a anului trecut, este evident ca incetinirea ritmului de crestere a vanzarilor din retail nu si-a gasit corespondent si in comertul de tip cash & carry. Si nici in hipermarket si in general in noile formate de magazine, care anunta trimestru de trimestru afaceri in crestere. -
Paradigma ceasului cu cuc
Maracineni (jud. Buzau, primavara-vara 2005), Tarlisua (jud. Bistrita-Nasaud, iunie 2006), Glina (jud. Ilfov, iulie-august 2007). Fiecare calamitate (ivita sau descoperita) a surprins pe principalii doi actori ai scenei politice in ipostaze de fiecare data diferite.
Ideea Aliantei D.A. din 2004, de a se prezenta in campania electorala cu un tandem candidat la presedintie-propunere pentru postul de premier calchiat dupa modelul american, a fost una foarte buna. Nu neaparat pentru PSD – care nu a pierdut scrutinul prezidential doar pentru ca a scos din urna doua variante total nepotrivite -, ci pentru noi, ceilalti, spectatorii scenei politice. Pentru ca, desi initial gandita ca sa dea impresia unei coeziuni de actiune la varful ierarhiei politice, ideea s-a transformat pe neasteptate intr-unul dintre cele mai performante instrumente de control democratic din istoria Romaniei. (Daca ne-ar fi venit aceasta idee dimpreuna cu intorsatura sa neasteptata, sa zicem la inceputul anilor ’90, in timpul mandatelor Roman, Stolojan sau – mai ales – Vacaroiu, cred ca nu s-ar mai fi luptat nimeni pentru o Lege a accesului la informatiile de interes public: ar fi fost satula presa de ele. Exagerez, fireste, dar asta numai pentru ca ipoteza mi se pare teribil de seducatoare.)
Imediat dupa ce Calin Popescu-Tariceanu s-a razgandit – destul de stangaci – cu privire la declansarea alegerilor anticipate in 2005, tandemul din care facea parte s-a transformat intr-unul dintre cele mai bine reglate mecanisme cu greutati, aidoma ceasului cu cuc din casa bunicilor mei. Ingeniosul (dupa cum spunea gardianul Dumnezeu din Cel mai iubit dintre pamanteni) mecanism este astfel conceput incat isi extrage energia necesara functionarii din caderea controlata a unei greutati si, implicit, urcarea controlata a contragreutatii. Ei, in cazul nostru, cand s-a pornit ceasul, Calin Popescu-Tariceanu era, daca imi este permisa licenta, aproape la pamant si inca mai cobora; Traian Basescu, fireste, cat mai sus si, implacabil, in urcare.
Pozitiile lor, trebuie precizat, nu se refera neaparat la popularitate, ci mai ales la credibilitate, care pentru imaginea oamenilor politici aflati intre ciclurile electorale este un indicator subiectiv mult mai important decat cifrele cu care ii noteaza diversele sondaje.
Dupa ce s-a ridicat cu podul de la Maracineni, presedintele Basescu nu a inteles ca, daca nu face ceva care sa inverseze reversibilitatea procesului, timpul va lucra in defavoarea lui: asa ca, in 2006 pe podul de la Tarlisua, un premier ajuns gafaind cam in acelasi timp pe aceeasi scandura cu presedintele a jucat rolul de beculet rosu care incepe sa palpaie a avarie. Prea putini, insa, s-au uitat inspre el, orbiti de reflectorul ai carui lucsi inca nu palisera de tot. Daca s-ar fi uitat, poate ar fi descoperit mai devreme gunoaiele de la Glina si presedintele nu si-ar fi reconfirmat zilele trecute statutul de urmaritor care este silit sa urmeze pasii de dans impusi, in premiera, de Calin Popescu-Tariceanu: la legea pensiilor – un pas in spate cu pretentiile de justificare a banilor, la moartea patriarhului – un pas in lateral cu decorarea post-mortem, la groapa de la Glina – un pas in fata cu etalarea spiritului civic al constructorilor prieteni.
Insa spre deosebire de Tariceanu, imi pare ca Basescu nu mai are pamant sub picioare, ci o mlastina in care cu care cu cat te misti mai mult, cu atat te cobori mai tare. Si, nu vreau sa va sfasii inimile, dar cea mai crunta imagine pe care am vazut-o recent la Animal Planet e cea a unui bivol robust intepenit pana la genunchi in mlastina, inconjurat de o ceata de hiene care il mananca. De viu. Nu e nicio trimitere la personajele din intrecerea de mai sus, e doar o idee despre cat de departe se poate ajunge.
-
Suma unor temeri
Sperietura de pe pietele bursiere de la sfarsitul lunii trecute n-a fost o panica in toata regula. Rata dobanzii la certificatele de trezorerie americane cu scadenta la zece ani – un indicator mai bun decat cotatiile actiunilor pentru ceea ce cred investitorii ca se va intampla cu economia – a scazut brusc.
Cu toate astea, rata dobanzii se afla la un nivel mai mare decat cel atins la jumatatea lui mai si cu mult peste cel de la inceputul anului. Aceasta ne spune ca investitorii inca mai considera ca o recesiune, care ar obliga Rezervele Federale (Fed) sa reduca dobanzile, este destul de improbabila.
Asa ca ceea ce s-a intamplat n-a fost chiar suma tuturor temerilor. Dar a fost suma unor temeri – a trei, mai precis.
…Paul R. Krugman este comentator la The New York Times si profesor de economie si relatii internationale la Universitatea Princeton. Urmatorul lui text va aparea in numarul din 22 august al BUSINESS Magazin.
Traducerea si adaptarea de Mihai MITRICACititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei
-
Crocodilul cel urat
La jumatatea lunii trecute, Washington Post publica o fotografie a presedintelui George W. Bush pregatit sa iasa la o plimbare cu bicicleta. Purta un short negru, o camasa alba, lejera, o sepcuta de baseball si sosete negre cu un imprimeu alb. Dar ceea ce a atras atentia jurnalistilor de la cotidianul american au fost incaltarile presedintelui, o pereche de saboti Crocs Cayman.
Ultima celebritate intrata in clubul purtatorilor de papuci colorati marca Crocs, infatisarea lui Bush a combinat, in stilul caracteristic presedintelui american, si aprobari si dezaprobari: bareta de fixare adusa in fata i-a conferit un aer sportiv-smecheresc, dar combinatia cu papuci si sosetele negre l-au plasat in categoria mosnegilor iesiti la plimbare pe plaja. De fapt ce sunt si cine a creat papucii de 29,99 dolari pe care i-a incaltat liderul lumii libere?
Crocs reprezinta pentru industria incaltamintei ceea ce Broscuta produsa de Volkswagen a reprezentat pentru industria auto, triumful functionalului asupra esteticului: cea mai mare parte a relatarilor legate de pantofii Crocs insista atat asupra urateniei acestora cat si asupra succesului de care s-au bucurat.
De fapt cel mai potrivit loc pentru Crocs nu este in zona micului automobil nemtesc care a cucerit lumea, ci langa (deasupra? sub?) alte ciudatenii care au cucerit lumea, cum sunt slapii, pantalonii trei sferturi sau tricoul. Ba exista voci care asaza papucii intens colorati, cu orificii de diverse forme si bareta pentru fixarea pe picior cu inovatiile aduse in materie de incaltaminte de doctorul Scholl (ajunge sa spunem despre Scholl ca se baza pe zicala Cand te dor picioarele, te dor toate si ca a lasat in urma sa o companie de Fortune 500).
Istoria Crocs incepe in martie 2002, pe puntea unui vas care naviga in zona Caraibelor. Pe vas se aflau trei prieteni, Lyndon Duke Hanson, Scott Seamans si George Boedecker, iar in bagajele lor o pereche de saboti dintr-un material asemanator plasticului, produsi de o companie canadiana, Foam Creations. Cum sabotii s-au dovedit practici in conditiile dificile de la bordul vasului, cei trei, originari din Boulder, Colorado, s-au gandit la o afacere cu saboti pentru marinarii de duminica. In noiembrie 2002 cei trei vand primele 200 de perechi la Fort Lauderdale Boat Show.
Sabotii devin din ce in ce mai populari, chiar daca nu au avut parte de o promovare intensa prin mijloace clasice de marketing; recomandarile medicilor, asistentelor medicale, gradinarilor, postasilor, bucatarilor sau comis-voiajorilor, in general ale persoanelor obligate sa stea mult timp in picioare au sporit numarul doritorilor de saboti confortabili si usori (cantaresc sub 170 de grame). Al Pacino, Val Kilmer, Alicia Silverstone, Teri Hatcher, Halle Berry sau Jack Nicholson au aparut la un moment dat sau altul purtand Crocs.
Asa ca in 2003 vanzarile ating 1,2 milioane, iar in 2006 cresc la 355 de milioane de dolari, iar profiturile de la 300.000 de dolari la 200 de milioane de dolari.
In iunie 2004, Crocs Inc. a cumparat Foam Creations, pentru a-si asigura exclusivitatea asupra materialului din care sunt fabricati sabotii, o rasina sintetica numita croslite. Crocs ajunge o companie cu 3.500 de angajati, 17.500 de puncte de vanzare in 80 de tari si sase unitati de productie. De promovare se ocupa si colaborarea cu Disney, Nickelodeon, Warner Brothers si produce incaltari pentru Google, Tyco, Flexotronics sau LA Lakers.
Este timpul sa intre in scena Sheri Schmelzer, o casnica de 42 de ani din acelasi Boulder, Colorado. Cei cinci membri ai familiei Schmelzer au, desigur, cate o pereche de saboti in dotare, dar s-au dovedit a fi sensibili la lipsa elementelor ornamentale pentru Crocs-ii lor. Intr-o zi din vara anului 2005 Sheri a introdus intr-un orificiu al sabotilor o floare de matase, a fost multumita de rezultat, a continuat cu smiley, inimioare, semne ale pacii si altele asemenea, asamblate in ornamente sui-generis. Jocul copilaresc s-a transformat in Jibbitz, o mica afacere cu accesorii de Crocs vandute online. In februarie 2006 Jibbitz ajunsese la 250.000 de ornamente vandute, in valoare de 212.000 de dolari, iar in luna august a aceluiasi an productia ajunsese la 6 milioane de ornamente vandute prin 3.000 de magazine, iar cifra de afaceri ajunsese la 2,2 milioane de dolari.
Schmelzerii au procedat la un outsourcing, mutandu-si capacitatea de productie in Asia si au cumparat in Boulder o cladire pentru depozit si birouri de 1.200 de metri patrati. In octombrie anul trecut, familia Schmelzer a vandut Jibbitz celor de la Crocs pentru 10 milioane de dolari, iar valoarea ar trebui sa se dubleze daca isi vor respecta tintele de vanzari. Sheri si Rich Schmelzer conduc in continuare Jibbitz si spun ca afacerea este pe val; in curand vor fi lansate si alte accesorii asortate cu sabotii Crocs, cum ar fi sepcile sau curelele.
De diversificarea productiei se ocupa si Crocs, care a achizitionat recent un producator de sandale, o companie italiana de distributie si un producator de echipament de hochei.
In februarie 2006 Crocs a avut parte de cea mai de succes oferta publica de actiuni din industria incaltamintei, iar anul trecut castigul pe actiune a crescut cu peste 215%.
Numele Crocs vine de la crocodil, odinioara simbol pentru articolele de lux; turnat in rasina, crocodilul a devenit un produs de masa, care nu pune accent pe infatisare, ci pe utilitate.