BusinessMagazin

Blog

  • Confidente mioritice

    Jurnalele personale online nu mai sunt doar distractia elevilor si liceenilor. Pe lista „bloggerilor“ autohtoni au inceput sa apara mai nou si oameni de afaceri, specialisti in marketing, jurnalisti si investitori.

     

    Daca acum trei luni, cand BUSINESS Magazin a scris in detaliu despre fenomenul blogurilor la nivel mondial, nu prea am avut ce spune despre blogurile „bastinase“, intre timp lucrurile s-au schimbat destul de rapid. Pe cea mai bogata colectie de link-uri catre bloguri romanesti, http://rss.mioritics.ro, se vede ca acum exista autori romani de bloguri precum oameni de afaceri, investitori in IT, directori de firme si sefi de marketing. Ei gasesc in blog un mod comun de exprimare si isi trimit vizitatori reciproc, pentru a atrage atentia asupra subiectelor care-i preocupa.

     

    Nu-i de mirare astfel ca in peisajul mediatic a aparut prilejul de a discuta mai in detaliu despre bloguri. Recent, la o emisiune de radio de la City FM, s-au asezat la aceeasi masa cativa „actori“ ai dezvoltarii fenomenului in Romania – Radu Ionescu, director general al firmei de marketing cu permisiune Kinecto, Antonio Eram, fondatorul portalului de bloguri Weblog.ro si jurnalistul de la Europa FM Lucian Boariu, reuniti la invitatia lui Ionut Paraschiv, toti patru fiind si autori de jurnale personale online. De ce au fost blogurile subiectul unui talk-show de radio? Pentru ca subiectul este incitant si este la zi, spun sustinatorii fenomenului.

     

    „In 2003, in toata presa romaneasca a fost un singur articol despre bloguri“, spune Antonio Eram. „Anul trecut cred ca n-a fost saptamana fara cel putin un articol“, sintetizeaza el diferenta de perceptie asupra acestui fenomen. De pilda, portalul http://rss.mioritics.ro/ trece in revista peste 330 de site-uri de jurnale personale romanesti.

     

    Printre numele mai sonore din lista de autori se afla Madalin Matica – de la procesatorul de plati online DotCommerce, Dragos Tuta, director al agentiei de marketing Selenis, Dragos Novac, partener Krogos Software, Octavian Costache si Ovidiu Predescu, romani care lucreaza la Google, Cristian Lupsa, ziarist roman care lucreaza in SUA. Recent, si Orlando Nicoara, director general al furnizorului de servicii online Netbridge, a inceput sa publice un blog.

     

    Octavian Costache, zis Vivi (www.vivi.ro), este, printre altele, dezvoltatorul DoiZece.ro, site de jocuri online care a fost, recent, cumparat de celalalt principal furnizor de servicii online romanesc, Neogen. Este, de asemenea, implicat in realizarea WordPress, o platforma de blog folosita de cele mai mari site-uri din lume, printre care cel mai popular site de tehnologie, CNet.com (30 de milioane de utilizatori pe luna). Asadar, cu greu s-ar putea spune ca este surprinzator faptul ca a ajuns sa lucreze pentru Google la New York. „Ma intreaba lumea daca ma pregatesc de alegeri, pentru ca am aparut in presa.

     

    Nu, nu candidez la primarie…“, scrie el pe blogul sau. Exista de asemenea mai multe bloguri din zona business, care publica stiri economice, zvonuri din piata, informatii din companii. In urma unei plimbari pe Net, va puteti alege chiar si cu surse de finantare pentru idei de afaceri: „Mi-am propus sa sprijin ideile noi si interesante din Internet, cu know how, promovare, management si, mai ales, resurse financiare“, scrie in jurnalul sau personal Vlad Stan, fondatorul si directorul general al Vodanet, care detine o retea de site-uri de Internet. Jurnalul sau (www.vladstan.com) se axeaza atat pe diversele experiente de zi cu zi (de exemplu, tema „Despre mancarea chinezeasca“), cat si pe subiecte de afaceri, in relatie cu tehnologia sau nu.

     

    La randul sau, Antonio Eram, fondatorul portalului de jurnale personale WeBlog.ro, filozofeaza pe tema schimbarilor aduse in cotidian de publicarea blogurilor pe Internet. „In urma cu ceva timp existau doar jurnalele si filele de jurnal publicate, in general, post mortem, la cererea scrisa a autorului sau in urma unor cercetari (literare). (…) Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Monica Lewinski si-ar fi publicat un blog zilnic“, scrie el in jurnalul personal (http://www.weblog.ro/antonio_eram). Portalul WeBlog.ro a urcat rapid in topuri, ajungand la aproximativ 25.000 de vizitatori pe zi, conform fondatorului.

     

    Preluarea site-ului de catre Netbridge si schimbarile de design survenite ulterior au scazut audienta, dar compania spera sa aiba succes cu noua varianta, aceasta fiind mai bine optimizata pentru motoarele de cautare. In prezent are circa 15.000 de bloggeri inregistrati, a spus Eram. Weblog.ro permite oricui sa isi realizeze un jurnal personal gratuit, iar mesajele sunt promovate, prin rotatie, pe prima pagina. „Fiecare blogger se simte astfel mai important, fiind promovat“, spune Antonio Eram. O audienta constanta pentru WeBlog.ro o constituie strainii, care vin pe site din motoarele de cautare si au ocazia sa isi exprime ideile in engleza.

     

    „Vrem sa cream o comunitate, bloggerii sa primeasca ceea ce merita, iar blogul sa fie un brand cunoscut. Cat de curand vor putea sa cumpere domenii personale de Internet, avand automat si toate functionalitatile oferite de WeBlog.ro“, a explicat Eram. Si Radu Ionescu, specialist in marketing online, ataca in jurnalul sau subiecte diverse. Isi da cu parerea despre evenimentele din industrie – de exemplu puncteaza lansarea serviciului nou de e-mail al Zapp, pe tehnologia Ajax.

     

    Trece prin informatii personale, dar nu uita afacerile. „Cum sa scrii un plan de afaceri“ este numai unul dintre articolele propuse de el. Exista totusi si alte zeci de site-uri care s-au avantat in oferirea de informatii utile. Printre ele: R2.ro, TimSoft.ro, Chml.ro, RomPortal.com. Cel mai popular site 100% romanesc, Softpedia, are o sectiune de jurnale personale ale editorilor, dar accesibile oricarui membru al comunitatii. Se discuta, la fel,  cele mai variate subiecte, de la muzica favorita la planuri de afaceri de viitor.

     

    Alti internauti prefera alte locatii, mai „exotice“. De exemplu Blogger.com, una din cele mai mari comunitati de bloguri din lume. Sau Blogspot.com, Typepad.com si alte nume sonore din industrie. Nu mai vorbim de Yahoo!, cel mai popular portal din lume, care are si serviciu de blog. Pe Tehnorati.com, unul din cele mai mari directoare de jurnale personale, sunt indexate 26,5 milioane de site-uri de jurnale personale.

     

    Dragos Tuta de la Selenis, companie specializata in comunicare online, alege site-ul american BlogSpot.com pentru a-i gazdui jurnalul personal. El tine sub lupa lumea Internetului. Are in vizor si marketingul, alt domeniu in care activeaza. A fost printre primii care au descoperit si comentat site-ul replica www.paginadeunmiliondelei.ro – corespondentul local al www.milliondollarhomepage.com. Tot de la Selenis, Dragos Dehelean sustine cu cifre faptul ca blogurile sunt populare. „Organizatia Euprera (European Public Relations Education and Research Association) a realizat primul studiu paneuropean despre impactul blogurilor asupra activitatii de PR (la care am participat si eu)“, povesteste Dragos in pagina sa personala (http://www.weblog.ro/dragos_dehelean).

     

    „Cateva din rezultate: 31% dintre repondenti scriu in mod regulat pe un blog personal sau al altcuiva. Ceea ce denota un entuziasm semnificativ in favoarea blogurilor“, noteaza el. „Pe de alta parte, 26% nu folosesc in nici un fel blogurile (nici pentru a citi, nici pentru a scrie)“.

     

    Trebuie de asemenea observat ca, asa cum au semnalat multi specialisti din domeniu, blogurile nu scapa de una din limitarile esentiale ale Internetului: exista extrem de multe site-uri in care datele sunt eronate, calitatea informarii depinzand de discernamantul cititorului. Adesea, pe bloguri fie sunt zvonuri, fie autorul incearca sa pozeze in mega-erou, ori pur si simplu arunca pe site informatii neverificate pentru a atrage vizitatori pe moment. Pana la urma, spun la unison oamenii din industrie, blogul este o forma de divertisment.

  • MADE IN USA

    Anul trecut, cel putin 30 de investitori faimosi in lumea IT au deschis pagini personale de blog, scrie presa americana.

     

    CONTACTE Scriu despre ce le vine: ce se intampla in familie, despre muzica favorita, ce mai e la televizor si, chiar daca mult mai rar, despre domenii in care investesc. „Este o metoda foarte buna de a intra in contact cu potentiali clienti“, spune unul dintre ei.

     

    SECRETE Evident, nici unul dintre investitori nu vorbeste deschis despre castigurile realizate. Este un tabu al industriei, spun specialistii.

     

    RISCURI In ciuda autocenzurii si a tendintei de a evita discutiile despre afaceri, oamenii de afaceri cu blog nu reusesc intotdeauna sa se abtina de la a publica diverse informatii confidentiale, lucru care se poate lasa cu demisii, concedieri sau chiar procese.

     

    STUDIU DE CAZ Feld Bradley, director executiv la Mobius Venture Capital, a trasat pe blog cateva notite descriind termeni si expresii financiare si probleme complicate din domeniul taxelor si impozitelor, in general necunoscute publicului larg. Consecinta? Mai multi avocati care se ocupa de taxe s-au plans ca le-au cerut clientii sa apeleze la solutiile lui Feld.

  • Renasterea dotcom-urilor

    Dupa ce s-a asezat praful starnit de caderea spectaculoasa a dotcom-urilor, la sfarsitul deceniului trecut, concluzia este ca, de fapt, Internetul a facut un pas inainte.

     

    Inovatia a continuat, tehnologiile s-au maturizat, infrastructura s-a dezvoltat, iar interesul investirilor incepe sa revina. Se spune atat de des ca istoria se repeta, incat a devenit o platitudine pe care nici nu o mai credem. Fara indoiala, cei care au investit frenetic la sfarsitul deceniului trecut in noile vedete ale economiei high-tech – celebrele dotcom-uri – n-au crezut ca istoria se repeta cu atata precizie.

     

    Cu un secol si jumatate in urma, lucrurile s-au petrecut exact la fel, cu diferenta ca atunci noua infrastructura informationala era telegraful. Entuziasmul de atunci al investitorilor s-a materializat in zeci de mii de kilometri de linii de telegraf de-a lungul si de-a latul Statelor Unite, linii pe care prea putini erau pregatiti sa le foloseasca. Iar ceea ce era de asteptat s-a intamplat: preturile au cazut, iar falimentele au venit in lant. Cateva zeci de ani mai tarziu, caile ferate au repetat cu fidelitate istoria telegrafului.

     

    Oricat de dureroase au fost caderile, America s-a ales cu o infrastructura de comunicatii (din care s-au nascut imediat marile trusturi de presa) si cu o alta de transporturi, care au contribuit fundamental la crearea unei enorme economii, intinsa de la Atlantic pana la Pacific. Scenariul a fost acelasi: o crestere artificiala (bubble) urmata de o cadere spectaculoasa, o perioada de reasezare si, in fine, o crestere sanatoasa (boom).

     

    Internetul nu pare sa se abata de la aceasta desfasurare, pentru ca dupa spectaculoasa prabusire a dotcom-urilor de la sfarsitul anului 2000 si inceputul lui 2001, atat investitorii, cat si companiile supravietuitoare au invatat lectia si au pornit din nou, de data aceasta mult mai prudent. Cateva succese fulminante – dintre care Google se detaseaza – au readus increderea, iar efectele incep sa se simta. In primele trei trimestre ale anului trecut, investitiile in domeniul internetului au adus mai multe venituri decat in oricare an intreg, din 2002 incoace. Incepe noul boom al dotcom-urilor.

     

    Si totusi: ce argumente – in afara de similitudinile istorice – ne asigura ca aceasta noua crestere este una sanatoasa si, in consecinta, nu va fi urmata de o noua cadere? Cativa analisti, printre care Chris Anderson si Daniel Gross, au adus o argumentatie solida, care se bazeaza in primul rand pe faptul ca prima „febra“ a dotcom-urilor, desi s-a petrecut prea devreme, a lasat o pretioasa mostenire.

     

    In primul rand, infrastructura de comunicatii: in 2001, doar 5% din fibra optica trasa in Statele Unite era folosita (exact ca in cazul telegrafului), ceea ce a dus la o scadere a preturilor, rezultatul net fiind ca la ora actuala aproape jumatate dintre americani se bucura de conexiuni broadband la internet, la preturi care au scazut cu 75% in ultimii cinci ani.

     

    O data ce accesul la internet a devenit fiabil, au inceput sa devina disponibile si populare servicii tot mai atractive, incepand cu download-ul de fisiere muzicale (unde Apple a marcat cu iTunes si iPod) si terminand cu convorbirile telefonice. Web-ul nu mai sperie pe nimeni, blog-urile si retelele sociale sunt peste tot, iar cumparaturile online au devenit o practica comuna.

     

    Pe de alta parte, soft-ul open source a intrat in mainstream, ceea ce a redus mult pretul infrastructurii software. Echipamentele hardware s-au ieftinit si ele si se prezice ca in curand vor costa mai putin decat curentul pe care-l consuma. Rezultatul este ca o firma noua poate porni la drum cu o investitie initiala mult mai mica si, cel mai adesea, nu are nevoie de suportul unor „venture capitalists“.

     

    Cu cat capitalul de risc implicat este mai mic, cu atat noile firme sunt mai putin presate sa obtina imediat profituri sau sa devina publice, ceea ce le permite o dezvoltare organica si o selectie naturala: cele care reusesc sa aduca solutii inovative ajung de regula sa fie cumparate de marile firme.

     

    In fine, ar mai fi doua ingrediente. Primul il reprezinta motoarele de cautare performante, care sa permita utilizatorilor sa gaseasca repede si comod informatiile, serviciile sau produsele care-i intereseaza. Google a fost primul care s-a impus cu adevarat, iar competitia cu urmaritorii Yahoo!, MSN si mai nou Amazon nu a facut decat sa sporeasca calitatea.

     

    Al doilea il reprezinta publicitatea contextuala, cea care sa plaseze reclama potrivita la locul potrivit. Din nou Google (cu AdSense / Ad Words) si Yahoo! (cu solutiile Search Marketing) au adus rezolvarea, astfel incat piata de peste 10 miliarde de dolari anual pe care au creat-o poate sustine competitia dintre noile servicii pentru un public cat mai larg si loial.

  • Un zbor linistit costa 5 dolari

    Poate vi s-a intamplat sa calatoriti cateva ore bune cu avionul si sa aveti un vecin de scaun nepoliticos sau care va plictiseste incontinuu cu subiecte neinteresante. Un adevarat cosmar, nu?

     

    Acest lucru li se intampla destul de des celor care fac „naveta“ cu avionul de la o intalnire de afaceri la alta, spune Peter Shankman, un american care detine o companie de marketing si relatii publice. Si cum necazul unora poate deveni sursa de profit a altora, el s-a gandit la o solutie. Un software online, pe care l-a botezat AirTroductions, si care le permite utilizatorilor sa-si aleaga vecinii de scaun din avion in functie de gusturi si preferinte.

     

    Surprinzator, ideea nu i-a venit dupa o experienta neplacuta, ci in timpul unui zbor de la Houston la New York, in care a fost asezat chiar langa o recenta castigatoare a concursului Miss Texas, situatie care nu i s-a parut deloc deranjanta. „Am avut multe experiente. Am stat langa oameni interesanti, dar si langa oameni de care nu stiam cum sa mai scap“, a explicat el. „Am privit jumatatea goala a paharului – oamenii care sunt nevoiti sa stea opt ore sau cine stie cat langa o persoana cu care nu se simt bine. Este o adevarata trauma psihologica.“

     

    Pentru a va putea alege persoana langa care sa stati in timpul petrecut in aer trebuie sa va creati un cont gratuit, cu parola, pe site-ul www.airtroductions.com, unde sa treceti informatii personale (de pilda, aeroportul de pe care plecati de obicei, iar Otopeni este pe lista), precum si o scurta descriere a vecinului ideal de scaun.

     

    Dupa aceea, tot ce trebuie sa faceti este sa anuntati pe site cand veti calatori cu avionul, unde si cu ce companie veti zbura. AirTroductions face o lista cu alte persoane care vor fi in acelasi avion si care s-au inscris in sistem, iar dumneavoastra puteti alege persoana care vi se pare o companie potrivita in avion. O data ce v-ati hotarat, pe site aveti optiunea de a trimite un mesaj persoanei respective, prin care sa-i cereti acordul sa va intalniti la o anumita ora pe aeroport pentru a cere locuri alaturate in avion.

     

    Insa nu puteti face acest lucru decat dupa ce platiti o taxa de 5 dolari companiei AirTroductions pentru serviciile prestate. „Avem deja aproximativ 6.000 de clienti inregistrati pe site. Deocamdata, numai aproximativ 60 au reusit sa se intalneasca in avion prin serviciul nostru“, a spus Peter Shankman. Julia Filz este una dintre clientele AirTroductions.

     

    „Sunt foarte agitata cand zbor cu avionul. Poate in felul asta voi reusi sa uit de teama de a zbura sau cel putin sa evit experiente urate, cum ar fi sa stau langa o femeie beata la prima ora a diminetii“, a spus ea. „Dar atunci cand persoana cu care stau de vorba este interesanta, nici nu stiu cand decolam sau aterizam.“

  • Vreti casa? Uitati de masina noua

    Se stie ca domeniul imobiliar este o afacere sigura in Romania, din care se pot scoate profituri cu multe zerouri in coada. Dar cum ramane cu cei care vor sa-si ia o casa pur si simplu pentru a locui in ea?

     

    Un mic ajutor ati putea primi din partea site-ului www.RealEstateABC.com, dar nu neaparat pentru a afla cum sa va calculati numarul de rate sau daca o sa reusiti sa platiti pana la pensie tot imprumutul la banca.

    Acest site poate fi privit mai degraba ca un „intelept al Netului“, gata sa va ajute sa nu luati decizii pripite atunci cand vine vorba de achizitionarea unei case.

     

    Primul sfat: daca va ganditi la o casa, nu va cumparati masina! Poate tocmai ati primit o marire de salariu de mult asteptata (sau, pur si simplu, aveti niste bani pusi deoparte), dar o data cu surplusul de bani vine si instinctul omului modern de a cheltui. Nu va abateti din cale si nu faceti cheltuieli majore, mai ales pentru o masina, avertizeaza specialistii de la RealEstateABC.com. Este foarte probabil ca plata avansului plus ratele la masina sa va impiedice sa faceti inca un credit si pentru casa.

     

    Acum ca am stabilit ca banii sunt destui si ca nu vor fi cheltuiti aiurea, pare ca nimic nu v-ar mai opri sa va cumparati o casa. Sa vedem, totusi, de ce nu ar trebui sa treceti la fapte chiar acum. „Inteleptii“ mai au cateva motive!

     

    Spre exemplu, daca aveti probleme de casnicie, probabil ca nu ar fi cel mai indicat lucru sa va cumparati o casa. Un eventual divort nu ar aduce decat batai de cap pentru rambursarea creditului. Ca sa nu mai vorbim ca e greu sa te mai bucuri de casa noua, in timp ce te certi cu sotul sau sotia.

     

    Daca sunteti o persoana usor influentabila, ar fi mai bine sa ocoliti sectiunea intitulata „remuscarile cumparatorului“. Veti avea parte de intrebari ca: „Ati luat decizia corecta? Va permiteti? Era timpul potrivit? Daca va pierdeti slujba?“ Suna ca un film de groaza, nu?

     

    E timpul sa va calmati. Site-ul are si metode mai rationale de analiza. Luati o foaie de hartie si un creion. Trageti o linie la mijloc. Intr-o parte scrieti motivele care sa va determine sa va cumparati o casa si in cealalta motivele ce va indica contrariul. Se spune ca aceasta metoda era folosita de Benjamin Franklin cand trebuia sa ia decizii dificile.

     

    Site-ul are si o sectiune despre cum sa va vindeti casa, dar problema este tratata mai putin filozofic si mai mult din punct de vedere al business-ului. Americanii gandesc pragmatic, ca de obicei: „daca tot vrei sa scapi de casa, macar sa iei cat mai multi bani pe ea“.

  • Rusia, tarina modei

    Jean Paul Gaultier a ridicat folclorul rus la rang de haute couture, Miu Miu s-a axat pe fustele cu broderii florale tipic rusesti, iar Anna Sui a gasit inspiratie in „Dr. Zhivago“, cu o colectie prezentata de modele blonde, cu parul lung acoperit de caciuli imense de blana. Aproape fiecare mare creator de moda a facut cel putin o mica referire la Armata Rosie, iar look-ul „r la Mockba“ va influenta si sezoanele urmatoare.

     

    Fuste din tricot cu broderii folk sau jachete militare, toate sunt prezente in colectiile marilor lanturi internationale de retail din domeniul modei, precum Mango sau Zara, care se adreseaza si clientilor cu venituri medii. Din moment ce look-ul a ajuns de pe podiumuri in magazine, nu mai este decat o chestiune de timp pana sa fie adoptat de moda strazii.

     

    Interesul industriei modei pentru Rusia nu este nici pe departe ceva nou. Inca de la inceputul secolului trecut, la Paris, toate lucrurile rusesti erau in mare voga. Materialele traditionale rusesti au fost sursa de inspiratie pentru marii designeri in anii ‘20, iar Rusia a fost star pe marele ecran cand Marlene Dietrich a jucat-o pe Ecaterina cea Mare in „The Scarlet Empress“ , iar Greta Garbo pe sovietica reformata Ninotchka.

     

    Ultimul mare moment rusesc din moda a venit o data cu Yves-Saint Laurent, care a intrat in istorie cu a sa colectie „Ballets Russes“. Colectia de primavara-vara din 1976 a fost un tribut adus Ballets Russes, trupa de balet impresariata de Sergey Diaghilev, care a cucerit Parisul in 1909. Continuarea temei a creat senzatie cand colectia de toamna/iarna a fost prezentata pe prima pagina a cotidianul New York Times drept una „revolutionara“, care „va schimba cursul modei din lume“.

     

    Colectiile din aceasta iarna i-au adus pe rusi din nou in prim- plan. Ana Maria Lungu, care face parte din noul val de designeri romani, crede ca acest „curent revine ciclic, cam o data la 2-3 ani“.

    In acest sezon, marii creatori de moda au dezvoltat modelul „tarinei“. „Designerii au reinterpretat ornamentatia tipic ruseasca, decoratiunile, textura, costumul traditional rusesc si ideea de opulenta ruseasca“, povesteste designerul, care recent a revenit de la Paris, unde a petrecut trei luni la un stagiu de practica la Yves-Saint Laurent.

     

    Imaginea Rusiei imperiale din trecut, cu liniile militare sobre, contrasteaza cu hainele de lana cu broderii tranditionale inspirate de vesmintele purtate de rusii din stepa. Rochiile imperiale variaza de la cele cu linie lejera la cele care marcheaza talia. Atentia este captata de manecile decorate, de esarfe si de accesorii. Fustele voluminoase sunt realizate din catifea si sunt combinate cu bluze din dantela. Ana Maria Lungu spune ca, din punct de vedere cromatic, se poarta culorile grele, tari, bleumarin, visiniu, rosu puternic, culorile costumelor traditionale rusesti.

     

    Dorin Negrau, designer care isi vinde creatiile si in Franta si Germania, spune ca „se poarta asocierea  de  culori  tari, nepotrivite in alte situatii, broderie colorata, multa blana, multe bijuterii“. Negrau este, de altfel, unul dintre primii creatorii romani care au abordat teme ruse in colectiile lor. Colectia sa „Tolca“ a evidentiat inca din toamna-iarna 2005/2006 clar influente rusesti.

     

    Accesorii din blana (caciuli mari, manusi, cizme), culori tari precum rosu, violet, maron, toate sustin tema colectiei, care parca vorbeste ruseste. „In colectia «Tolca» am valorificat la maxim feminitatea din moda ruseasca: strasurile Swarowski si paietele aplicate pe cojoace, manusi si caciuli de blana.“ De altfel, aceasta nu este decat inceputul, pentru ca elemente rusesti se vor regasi si in urmatoarele colectii ale creatorului.

     

    Retailerul de moda Mango a dedicat Rusiei o intreaga linie, numita „Russian Craft“, care se gaseste deja in magazinele companiei. Georgina Pratginestos, responsabil de PR Mango, spune ca accentul este pus pe imprimeuri, broderii si volume care aduc aminte de rochia traditionala ruseasca, sursa importanta de inspiratie pentru designeri.

     

    Totusi, ce a trezit fascinatia designerilor pentru Rusia? Aici exista cel putin doua ipoteze complementare. Ana Maria Lungu crede ca este „o cultura exotica pentru cea mai mare parte a vestului Europei, pentru ca au un gen specific de ornamentatie si un stil traditional tipic“. Intr-un articol din International Herald Tribune, Jean Paul Gaultier isi explica altfel atractia pentru Rusia.

     

    „A fost un accident – ma aflam la boutique-ul meu din Moscova, inconjurat de zapada, apoi am mers la Balsoi, unde am vazut pe scena tarani ucraineni si am fost absorbit de combinatia de alb si rosu, de salurile populare si de cosurile din paie, de flori si de panglici“, povesteste Gaultier despre sursa de inspiratie a unei colectii a carei mireasa a fost coafata dupa modelul emblematic al fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timosenko.

     

    Dincolo de considerentele culturale, nu trebuie trecute cu vederea cele economice, iar Rusia nu este deloc o piata de neglijat. Georgina Pratginestos de la Mango spune ca „designerii sunt constienti de potentialul ridicat pe care il are piata rusa“. Se pare ca rusii au din ce in ce mai multi bani pentru distractie. Conform unui raport al Consiliului de afaceri ruso-american, venitul real de care dispune un rus a crescut cu 15% in 2003 si cu 7,8% in 2004.

     

    Mai mult, pentru ca inchirierea este un fenomen rar pe piata imobiliara rusa, din moment ce majoritatea populatiei a primit un apartament de la stat, iar taxa pe venit este de 13%, rusii pot face cu usurinta economii. PBN, o firma de comunicatii strategice din Washington, estima ca rusii dispun de 87% din venitul pe cap de locuitor, pe care sunt liberi sa ii cheltuiasca dupa plac.

  • Slalom printre tepe

    Autorul acestei carti intrematoare este Alan H. Cohen, un personaj care, dincolo de ocean, cel putin, este privit ca un „guru“ al „self-help“-ului (iata doua cuvinte care n-ar trebui sa va descurajeze, doar pentru ca, la noi, au prins sa emane doar conotatii peiorative).

     

    Cohen a scris 17 carti, publica articole in New York Times, sub titlul generic „Chicken Soup for the Soul“, iar rubrica sa lunara „From the Heart“ apare simultan in saizeci de reviste din lumea intreaga. Cartile sale au fost traduse in 12 limbi, printre care, recent, si romana. Titlul cartii traduse la Nemira la finele anului trecut („Viata ca o teapa“) suna, in original, „Why your life sucks“. Autorul, se vede treaba, nu are teama de vorbe incorecte, si asta nu doar ca sa para simpatic, ci pentru ca intreaga lui filosofie se sprijina pe adresarea directa, fara fite, si pe o perceptie netrucata a lumii din jur, lipsita de exagerari.

     

    Alan H. Cohen vrea sa fie omul pentru care „ce e-n gusa si-n capusa“ – spune lucrurilor pe nume si se straduie sa ne invete sa facem acelasi lucru. Cu toate ca stie ca „teapa“ si „a tepui“ sunt „cuvinte urate si neacademice“, autorul nu se poate opri sa constate ca le auzim peste tot, nu  numai pe strada, „pentru ca sunt foarte sugestive“. Prin urmare, spune el, luand aceste cuvinte in brate, „cand iei multe tepe sau iei viata ca pe o teapa, esti foarte departe de ceea ce ar trebui sa fii, traiesti cu sufletul pustiit, n-ai putere si-ti plangi de mila“. Aceasta paralizie in fata infernului vietii trebuie vindecata, in primul rand, prin aflarea celor 10 tipuri  fundamentale de teapa pe care realitatea ni le ascute la tot pasul.

     

    La o privire grabita, ele ar fi: faptul ca iti risipesti puterea, ca nu te astepti la nimic bun (adica vrei sa vezi viata ca pe o continua si nemiloasa teapa), ca te lasi condus de aparente, ca iti irosesti energia pe lucruri care nu iti plac, ca incerci permanent sa dovedesti ceva, ca spui „da“ cand, de fapt, ai vrea sa spui „nu“, ca traiesti cu convingerea ca trebuie sa faci totul singur, ca incerci sa modelezi oamenii (acum, fie vorba-ntre noi, Cohen cam asta face), ca ai uitat sa te bucuri de calatorie. Aici, calatoria denumeste, de fapt, viata propriu-zisa si inaintarea noastra spre capatul ei.

     

    Ce poate procura bucurie in acest voiaj? Intelegerea faptului ca „scopul vietii nu este sa ajungi teafar in pragul mortii, ci sa traiesti atat de bine incat moartea sau teama de ea sa nu-ti umbreasca bucuria, sa traiesti atat de plenar  incat sa nici nu bagi de seama cand vine moartea“. Suna frumos, desigur, dar, cum se zicea pe vremuri, „teoria ca teoria, dar practica ne mananca“.

     

    Recurgand la o metafora, noi suntem, in opinia autorului, precum pestisorul auriu din bocal: coplesiti de dimensiunile lumii inconjuratoare, dominati de spaima uriasilor din preajma, pietrificati in adorarea unui univers incomprehensibil, in care nu putem trai in mod autentic. E de ajuns sa fim mutati in iazul natural de la munte sau printre ceilalti copaci ai padurii, ca sa scapam de complexul „Liliput“ si sa ne dezvoltam firesc, constienti de adevarata noastra natura si de evantaiul de posibilitati interioare de care dispunem.

     

    Alan H. Cohen, Viata ca o Teapa,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • NOUTATI

    Dezgustatoarele ruine ale puterii

    Profesiunea lui de baza (psihiatru), precum si infernala experienta a razboiului colonial din Angola, unde si-a satisfacut serviciul militar, au hranit cele dintai romane ale lui Antonio Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanti scriitori lusitani. Observarea si descrierea nemiloasa a Portugaliei, amintirea anilor de domnie a lui Salazar, amaraciunea esecurilor amoroase, politice si istorice creeaza in fiecare dintre romanele sale o atmosfera singulara.

     

    In „Manualul inchizitorilor“, personajul  cvasi-senil internat intr-un azil de batrani si care isi urla amintirile a fost pe vremuri un om puternic si temut. Unul dintre aceia care guverneaza din umbra, unul dintre cei care ucid fara sa fie pedepsiti. Puterea lui discretionara s-a ofilit insa in scurt timp si nu oricum, ci la modul tragic.

     

    Antonio Lobo Antunes, Manualul inchizitorilor,

    Editura Humanitas, BucureSti, 2005

    Fantomatica Japonie

    In cuvantul inainte al integralei operelor lui Lafcadio Hearn editorul spune ca „L.H.“ este aproape la fel de japonez ca un haiku. Si unul si celalalt sunt forme de arta japoneza. Haiku-ul este o nascocire indigena, Hearn a devenit cetatean japonez si s-a casatorit cu o japoneza, luandu-si numele de Yakumo Koizumi.

     

    Fuga lui de civilizatia occidentala l-a adus in Japonia in anul 1890, iar dragostea lui nesfarsita pentru frumusete si serenitate, pentru obiceiurile tihnite si valorile durabile l-au facut sa ramana aici pentru restul vietii, transformandu-l intr-unul dintre cei mai de seama interpreti ai culturii din tara Soarelui-Rasare.

     

    ovestirile adunate in volumul „Visul unei nopti de vara“ sunt intamplari „nemaipomenite“, care aduc in scena nu doar detalii ritualice si decoruri pitoresti specifice spatiului japonez, ci si un intreg panteon de credinte si viziuni mitologice stranii, de personaje supranaturale care au bantuit mentalul extrem-oriental.

     

    Lafcadio Hearn, Visul unei nopti de vara,

    Editura Leda, Grupul editorial Corint, BucureSti, 2005

  • Odata traiam pentru Beatles

    Cand eram mai tanar, cu mult inainte de aparitia britpop-ului care sa le reinvie compozitiile, cu mult inainte de aparitia celor de la Oasis care sa se pretinda incarnarea lor, ceva mai spurcata la gura ce-i drept, eu si cu prietenii mei traiam pentru The Beatles.

     

    Cantam intr-o trupa ce interpreta preluari dupa Beatles, am mers intr-un turneu al misterelor magice la Liverpool ca sa vizitam casele in care crescusera John, Paul, George si cu Ringo, obisnuiam sa ne testam unii altora cunostiintele in materie de  versuri ale trupei si detalii putin cunoscute despre acestia. (Stiati, bunaoara, ca Paul canta la tobe in piesa „Wild Honey Pie“? Stiati despre teoriile conspiratiei legate de numarul de inmatriculare de pe coperta albumului Abbey Road?). Stiu ca paream teribil de obsedati, dar cu toti aveam aproximativ unsprezece ani pe atunci, asa incat cred ca ne-ar putea fi iertat entuziasmul pre-adolescentin.

     

    O asemenea obsesie pentru The Beatles nu e deloc ceva neobisnuit. Este motivul pentru care continua sa fie publicate carti despre cei supranumiti The Fab Four (Cei Patru Magnifici), pentru care se mai relanseaza si astazi inregistrari demo abia audibile cu cantece de la inceputurile trupei, pe care le cumpara un public plin de adoratie. „Beatlemania a muscat tarana“, cantau The Clash; din punctul meu de vedere lucrurile nu stau chiar asa. Ba chiar pare irefutabil de vie si plina de viata, dupa patruzeci de ani.

     

    Asadar, data fiind obsesia mea din tinerete pentru Beatles, ar fi fost de asteptat ca atunci cand cel mai recent album semnat Paul McCartney a iesit in septembrie anul trecut sa fi dat fuga sa-l cumpar. N-am facut-o. Nu voiam sa-l ascult. Doar recomandarea unui prieten si munca de lamurire depusa de acesta m-au facut sa ma decid sa acord o sansa acestui LP. De ce? Pentru ca la momentul actual, The Beatles reprezinta in mod covarsitor partea rea a muzicii de azi.

     

    Unu la mana, genul de oameni care-i idolatrizeaza pe Beatles tind sa fie genul de barbosi puritani intr-ale muzicii, care nu sunt de acord cu „partea electronica“ din muzica moderna. Sunt obsedati de autenticitate, de nostalgia trecutului, de amplificatoare „de epoca“ si de plictisitoarele seturi de 10 CD-uri cu muzica pe care le-au ascultat deja de o suta de ori. Tocmai aceasta atitudine de tip ochelari de cal ii determina pe oameni sa ramana orbi la formatiile moderne care fac exact ceea ce faceau si Beatles la vremea lor, si anume o muzica incitanta.

     

    Doi la mana, The Beatles n-au fost niciodata chiar atat  de buni. Erau buni, iar la apogeu erau chiar incredibil de buni, dar nu merita nicidecum piedestalul semet pe care au fost instalati. Astazi, cand e acceptabil sa se cante versiuni simfonice ale pieselor trupei la Royal Albert Hall, iar cand Lennon si McCartney sunt considerati „genii“ ale secolului XX, ceva e in neregula. Nu trebuie decat sa te uiti la contemporanii The Beatles, cum ar fi un Bowie aflat la inceputurile sale, The Small Faces, Van Morrison sau Rolf Harris, ca sa intelegi ca aceasta maniera de compozitie a pieselor nu era unica si nici limitata in vreun fel la John si Paul.

     

    Existau sute de alti compozitori, in jurul carora s-a facut mult mai putina publicitate, care produceau o muzica la fel de incitanta, miscatoare si memorabila. Genul de oameni care-i considera pe Beatles un fel de semizei o fac pentru ca nu au deloc habar de cultura pop si se agata de cea mai solida si sigura stanca de geniu indubitabil intr-o mare de nesiguranta. De aceea nu am fost interesat atunci cand am auzit de noul LP al lui Paul McCartney. Nu m-a interesat. Stiam la ce sa ma astept. Sau cel putin asa credeam.

     

    „Chaos and Creation in the Backyard“ („Haos si Creatie in curtea din spate“) nu prea s-a dezlipit de player-ul meu. M-a uimit. De parca cineva ar fi luat ultima parte a LP-ului Abbey Road si ar fi extins-o la un album complet. E Paul la apogeul sau, fara fragilitatea capricioasa si elaborata, fara pretiozitatea care face ca majoritatea pieselor sale solo sa fie prea lesinator de dulci. In mare parte, cu exceptia ultimelor catorva minute ale ultimei piese de pe album, „Anyway“, ce aluneca inspre un dub stil King Tubby, cat se poate de contrar muzicii pe care ne-am obisnuit s-o asteptam de la Paul, acesta este un teritoriu solid McCartney.

     

    Producatorul Nigel Godrich, care a colaborat cu nume ca Radiohead si Beck, a fost, se pare, de o sinceritate brutala in evaluarea cantecelor neterminate ale lui Paul, reducand albumul la un miez de piese spectaculoase. Daca aveti mai mult de unsprezece ani si mai sunteti inca obsedati de Beatles, a.) ar trebui sa va fie rusine si b.) ati cumpara probabil si sunetele produse de Paul cand se usureaza, iar acest LP va va placea la nebunie. Restul ati putea fi sceptici. S-ar putea sa aveti amintiri terifiante din perioada Wings si despre unele dintre proiectele solo ale lui Paul. Nu va fie frica. Acesta este un album care se cere ascultat.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Unde poti avea 3 ani la rand cu cresteri de 3 digiti?

    Cel putin opt milioane de europeni au instalate pe telefoanele mobile un joc „made in Romania“. „Vinovata“ este compania franceza Gameloft, care are cel mai important studiou de productie in Romania – aproape un sfert din cei 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie.

     

    Gameloft tocmai a depasit al treilea an de „three digit growth“, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor, evolutie ce a tinut pasul cu mersul rapid al inovatiilor pe piata telefoanelor mobile si cu dezvoltarea exploziva a capabilitatilor tehnice de care dispun noile terminale.

     

    Compania a fost initial o divizie a producatorului de jocuri Ubisoft, prezent si acesta in Romania, si a devenit entitate de sine statatoare in 1999. „In anul 2000 aveam 16 angajati, iar in prezent in jur de 480“, spune Paul Friciu, studio manager al Gameloft. Explozia rezultatelor afisate de companie a venit in 2002, anul aparitiei primelor telefoane mobile cu suport Java, platforma care asigura capabilitatile multimedia ale acestora. In timp, programatorii de la Gameloft au trecut si pe alte platforme de dezvoltare – Brew, folosita cu precadere in Statele Unite, precum si Symbian.

     

    Conform unui studiu Screen Digest, piata jocurilor pentru telefoane mobile a ajuns in 2005 la 1,7 miliarde de euro – de la 850 de milioane de euro in 2004. Iar pentru 2010, specialistii estimeaza o valoare a pietei de 7 miliarde de euro. „Daca veniturile obtinute de operatorii de telefonie din traficul de voce si-au mai pierdut din elan, atunci a crescut traficul de date.

     

    Jocurile aduc venituri in crestere, iar sectorul este din ce in ce mai important“, spune analistul David MacQueen. Liderii pietei, care cumuleaza 30% din venituri, sunt Gameloft, in Europa, si Jamdat – in SUA. Jamdat a fost achizitionata, in decembrie 2005, de catre Electronic Arts, unul din gigantii jocurilor pe computer, intr-o tranzactie de 680 de milioane de dolari. Mai trebuie spus ca Jamdat isi face simtita prezenta si  in Romania – compania a achizitionat deja spatii pentru birouri si a inceput sa caute progamatori, fiind o prezenta activa pe site-urile de recrutare a fortei de munca.

     

    Si studioul Gameloft din Romania se va muta din actuala locatie, devenita de ceva vreme neincapatoare. La cei 30 de ani ai sai, Paul Friciu nu pare apasat de faptul ca studioul pe care il conduce se afla, in ierarhia interna a Gameloft, pe primul loc in ceea ce priveste puterea de productie si pe locul doi in privinta numarului de angajati. A venit la Gameloft ca game-designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC.

     

    Ultimul joc finalizat este varianta „telefonica“ a filmului „King Kong“, lansare menita sa intregeasca echipa „film – joc pe PC – joc pe console“, care practic a reinventat povestea gorilei uriase. Din cate spune Friciu, in cazul jocurilor pentru mobile, profilul consumatorului este diferit fata de al utilizatorilor de PC sau consola: multi nu au experienta in ceea ce priveste jocurile, de unde nevoia de claritate in gameplay; in acelasi timp, este nevoie ca jocul sa poata fi jucat in reprize scurte, in timpul calatoriilor cu metroul sau la vreo coada in magazin sau la cinema. „Teoretic, este un utilizator normal, multi nefiind dedicati jocurilor. Cel mai activ segment este cel al tinerilor cu varste cuprinse 14 si 26 de ani“, explica el. 

     

    „Rubedenia“ cu studiourile Ubisoft le-a asigurat celor de la Gameloft un numar de licente de jocuri PC care au fost adaptate pentru piata mobilelor – „Prince of Persia“, „Might and Magic“ sau „Brothers in Arms“; un alt segment care furnizeaza idei pentru jocuri este cel cinematografic – mai sus pomenitul „King Kong“ este un exemplu, alaturi de „War of the Worlds“, de exemplu, film lansat in vara anului trecut in regia lui Steven Spielberg, cu Tom Cruise in rolul principal.

     

    Jocurile dezvoltate in-house, special pentru piata mobilelor, compun ultima categorie: „Block Breaker“, „Asphalt: Urban GT“ sau „New York Nights“. Nu lipsesc nici clasicul Solitaire sau cateva variante de poker cu tenta sexy. Dintre toate acestea, „Block Breaker“ este un concept 100% romanesc si un hit, aflandu-se pe telefoanele a circa doua milioane de europeni; produse in Romania in intregime sau intr-o pondere importanta mai sunt „King Kong“, „War of the Wolds“, „Prince of Persia Warrior Within“. „In 2002 lucram pentru telefoane alb-negru, cu rezolutii mici, memorie putina si procesoare slabe.

     

    In prezent, multe telefoane ofera posibilitatea rularii de jocuri complexe, in 3D, iar puterea de calcul a crescut considerabil. PC-urile au parcurs acest drum in 15 ani, telefoanele mobile in numai doi ani. Tehnologia exista, a trebuit numai sa apara cererea si vointa de a pune la lucru tehnologia“, spune seful Gameloft Romania.

     

    Crearea unui joc poate lua de la sase luni pana la un an, iar numarul membrilor unei echipe poate ajunge la 50 (cazul „Prince of Persia Warrior Within“). Costurile nu sunt atat de mari ca si in cazul jocurilor pentru PC, dar exista cazuri  in care pot ajunge la cateva sute de mii de dolari. Un alt element specific jocurilor pentru telefoane este personalizarea acestora – exista sute de tipuri de telefoane si peste 120 de operatori de telefonie mobila pe plan mondial, iar producatorii trebuie sa asigure compatibilitatea cu cat mai multe modele, sa traduca jocul in cinci limbi de circulatie mondiala si sa fie in stare sa-l faca accesibil si publicului din Turcia sau Cehia.

     

    Secretul cresterii explozive a vanzarilor de jocuri pentru telefoanele mobile poate fi, crede Paul Friciu, modul simplu de achizitionare – omul intra pe site-ul companiei de telefonie mobila, alege jocul, il descarca si il plateste o data cu factura. Preturile mici, de cel mult cinci euro, le fac accesibile: in Romania, operatorii de telefonie mobila au anuntat o triplare a numarului de jocuri descarcate anul trecut, in cazul Orange. Clientii Connex Vodafone au descarcat, tot in 2005, peste 150.000 de jocuri, prin intermediul portalului Play. Cat ar mai putea dura acest „boom“?

     

    „Telefonul va deveni un instrument complex de comunicare si distractie – telefon mobil, mp3 player, aparat foto digital, video player, platforma pentru jocuri – asemeni tricorderului din Star Trek“, spune Friciu, in opinia caruia piata jocurilor va urma aceeasi tendinta de dezvoltare: la moda va fi multiplayerul, iar jocurile vor insemna tot mai mult trei dimensiuni si grafica cat mai realista.

     

    Inevitabil, se poate pune intrebarea cat sunt de pregatiti programatorii romani sa faca fata noilor tendinte. „Am fost indoctrinati mult timp cu faptul ca suntem cei mai buni, ca noi castigam toate olimpiadele si suntem geniali. Suntem buni, dar si altii sunt buni, chiar daca statistic stam mai bine. Caracteristic pentru Romania este faptul ca ne lipsesc artistii specializati, exista o cultura a matematicii, dar nu exista cultura benzii desenate, nu prea avem idee ce inseamna cu adevarat entertainmentul“, crede Friciu. De aceea, spune el, multe decizii luate la Paris au parut initial stranii romanilor ce lucrau la Gameloft, dar s-au dovedit corecte ulterior.