Radu Tudorache, 32 de ani, seful reprezentantei din Romania a gigantului internet Google si omul care a raspuns timp de cinci ani de strategia statului de reglementare a activitatii celor mai mari companii telecom de pe piata locala, a preluat din aceasta saptamana functia de director de servicii de voce pe segmentul rezidential in cadrul Directiei comerciale a Romtelecom.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Un concert in Parcul Tineretului si oficializarea unei zile a barbatilor pe data de 5 mai ar putea fi punctul terminus al campaniei “Ziua Barbatului”, campanie lansata in luna martie a anului trecut. InBev, compania care detine brandul Bergenbier, si agentia Leo Burnett au gandit campania cu spoturi la televiziune si radio, machete in presa scrisa si reclame stradale, dar si cu un site pe care vizitatorii erau invitati sa voteze in favoarea unei zile nationale a barbatilor, sa trimita filmulete, fotografii si comentarii.
“Site-ul ZiuaBarbatului.ro a fost un element esential al campaniei, deoarece publicul nostru tinta este in mare parte consumator de internet, mediu ce ofera cele mai bune premise pentru un contact de calitate cu cei care vor sa intre in dialog cu noi”, spune Mugur Patrascu, managing partner al iLeo, divizia de marketing interactiv a Leo Burnett. De la lansarea in martie 2007 si pana in mai, site-ul a inregistrat peste 200.000 de vizitatori unici, 300.000 de vizite si aproximativ 4.000.000 de afisari.
“Microsite-urile reprezinta un instrument de marketing si apoi unul de informare. Intr-o campanie, microsite-urile se folosesc atunci cand mesajul transmis este diferit de mesajul pur corporatist transmis de site-urile advertiserilor si cand aceasta nuanta este perceputa de catre comunicatori”, spune Calin Rotarus, managing director al ARBOinteractive, divizie a regiei de publicitate online ARBOmedia. Faptul ca firmele apeleaza in campanii tot mai des la microsite-uri este un semn de crestere a interesului pentru particularitatile comunicarii online si al profesionalizarii celor implicati, adauga Rotarus.
Mugur Patrascu subliniaza la randul sau ca avantajul principal al unui microsite este ca poate sustine intentia de a crea o comunitate de consumatori dispusi sa interactioneze cu brandul. Dezavantajul este insa legat de costuri. “Fata de faptul ca aceste microsite-uri au o durata de viata de maxim doua luni, investitiile sunt relativ mari”, declara Patrascu.
Orlando Nicoara, directorul general al MediaPro Interactiv, divizia de internet a trustului MediaPro, precizeaza ca realizarea unui microsite poate costa intre 2.000 si 4.000 de euro, dar poate ajunge si la 10.000 de euro.
Prima etapa din cele cinci care au stat la baza campaniei “Ziua Barbatului” a inceput inainte cu o saptamana de lansarea oficiala a microsite-ului, a constat in lansarea unei versiuni provizorii a acestuia si s-a desfasurat prin intermediul SMS-urilor si al catorva bloggeri de top. Rezultatul a fost inregistrarea unui numar de 5.000 de vizitatori unici pe site-ul temporar, pentru ca in primele zile dupa lansarea site-ului oficial numarul acestora sa atinga 15.000. Scopul a fost de a determina un numar cat mai mare de barbati sa-si voteze o zi a lor, pentru ca dupa o luna, la sfarsitul acestei etape, numarul de voturi stranse sa fie de aproximativ 410.000.
Un rol important in obtinerea acestui rezultat l-au avut materialele video, audio si fotografiile introduse pe site, dar si cele 2.000 de texte ale consumatorilor cu privire la motivele declararii unei zile a barbatilor. Aceste texte au devenit principalul motiv de atractie al consumatorilor pe site. Pasii urmatori ai campaniei au constat in a le cere utilizatorilor sa se exprime pe site in legatura cu felul in care vor sa-si sarbatoreasca ziua si in crearea unui versiuni a site-ului pentru ziua de 5 mai. Inainte de lansarea site-ului nu s-a facut nici un fel de test: “Pur si simplu atat noi, cat si clientul am spus ca este o propunere care functioneaza si am mers mai departe. Nu credem ca internetul trebuie testat”, spune Patrascu.
Printre alte branduri promovate astfel se numara si telefoanele Samsung, prin microsite-ul Sensational.ro, pentru a carui realizare au lucrat cinci oameni timp de aproximativ trei luni.
Alice Herea, client service la Odyssey, agentia care s-a ocupat de realizarea site-ului, enumera printre motivele care au stat la baza deciziei designul si tehnologia brandului. “Acestea cer o abordare nonconformista, atipica, pentru ca vorbesc unui public atent la tendinte si la nou. Iar locul in care ii gasim pe acesti tineri din publicul nostru tinta este internetul”, explica Herea. Era necesar un site care sa evidentieze caracteristicile produselor, dar care totodata sa nu fie agresiv din punctul de vedere al brandingului sau al gradului de incarcare cu mesaje comerciale. “Am vrut sa mentinem interesul utilizatorului pentru toate componentele site-ului, sa il conducem la prezentarea produselor si nu in ultimul rand sa construim o baza de date”, spune Alice Herea.
La un moment dat, Alexis Hall avea peste 50 de perechi de pantofi si posete create de designeri. Niciodata nu i-a trecut prin cap directoarei de relatii media de 39 de ani din Glasgow ca datoria ei de 31.500 de lire sterline (39.800 de euro) va ajunge o problema. “Era atat de usor sa iei credite, incat aproape ca erai tentat sa crezi ca lucrurile sunt cadou de la magazin”, spune ea. “Nu-ti dai seama ca sunt bani adevarati pana cand nu te asezi si nu-ti faci bilantul contabil, si atunci ai un soc.”
Deteriorarea economiei americane si faptul ca multi americani sunt coplesiti de datorii se afla acum in centrul atentiei, insa britanicii s-au dovedit inca mai nechibzuiti cand a fost vorba sa ia credite.
Rezerva Federala din Washington a redus ratele dobanzilor intr-un efort de a mai atenua blocajul din zona creditelor; in schimb, cresterile dobanzii de referinta practicate anul trecut de Banca Angliei s-au strecurat in piata ipotecara exact in momentul in care preturile imobiliarelor au inceput sa scada si bancile au devenit tot mai reticente in a acorda imprumuturi. Pana acum, indatorarea a fost mai mult benefica pentru Marea Britanie. Pofta de consum a alimentat cresterea economica, iar guvernul s-a imprumutat masiv in ultimii ani pentru a investi in infrastructura, educatie si sanatate, dand nastere unui cerc virtuos: cheltuielile guvernamentale au dus la crearea de locuri de munca, ceea ce a dus la cresterea increderii consumatorilor si la un consum sporit care, in schimb, a stimulat cresterea economica.
Economistii spun ca relatia Marii Britanii cu indatorarea este complexa, dar ca aceasta din urma a evoluat mai mult in acord cu ceea ce s-a intamplat in SUA decat conform cu tendintele europene. Ca si in Statele Unite, un boom imobiliar care a tinut un deceniu si o crestere economica puternica au impulsionat increderea consumatorilor, creand o impresie de bogatie aproape necunoscuta in tari precum Germania si Italia. “Din punct de vedere cultural, poate si din cauza infrangerii suferite in razboi, germanii raman mai reticenti cu privire la imprumuturi, iar bancile sunt adesea detinute de stat, obtinand o parte mai mica din profit din activitatile de creditare”, spune Alistair Milne, profesor la Cass Business School din Londra. Peste Canalul Manecii, multi dintre britanicii mai tineri nu au trait niciodata intr-o perioada de crestere economica lenta, asa incat putini dintre ei sunt in stare sa simta nevoia de a fi retinuti cu privire la imprumuturi, ca sa nu mai vorbim ca nu sunt tentati sa economiseasca. “Deviza tuturor este: cheltuieste acum, gandeste mai tarziu”, spune Jason Butler, consilier la Bloomsbury Financial Planning. “E mai usor sa iei un imprumut sau sa-ti faci un card de credit decat sa recurgi la un instrument bancar de economisire.”
Un adult britanic are in medie 2,8 credite sau carduri de credit, mai mult decat orice alta tara din Europa. Tot mai multi se imprumuta ca sa plateasca pentru concedii, mobila, chiar si pentru operatii de chirurgie estetica. Ca urmare, britanicii cheltuiesc mai mult decat castiga, ceea ce i-a dus la un raport imprumuturi/venituri pe gospodarie de 1,62, comparativ cu 1,42 in Statele Unite si 1,09 in Germania.
Pentru generatia parintilor ei, spune Alexis Hall, a avea alte datorii in afara unei ipoteci era “o rusine”, o recunoastere a faptului ca traiai dincolo de posibilitatile tale. Creditele se obtineau si ele mai greu. Situatia s-a schimbat la sfarsitul anilor ‘90, cand creditorii americani, inclusiv Citigroup si CapitalOne, au intrat pe piata britanica cu o galerie de noi produse de creditare. Competitia acerba dintre banci a insemnat ca potentialii clienti au inceput sa fie bombardati cu reclame si oferte de credite si carduri de credit cu dobanda redusa sau chiar fara dobanda.
In vreme ce autoritatile britanice de reglementare financiara au privit de pe margine explozia creditului de consum, institutiile similare din Germania si Franta au fost mai restrictive. Ca urmare, piata britanica a devenit cea mai mare si cea mai sofisticata din Europa. Cererea de credite a luat avant si pe seama scumpirilor din sectorul imobiliar si a dobanzilor relativ reduse de la sfarsitul anilor ‘90 si inceputul acestui deceniu. Cei care nu aveau o casa s-au grabit sa intre in lumea proprietarilor bucurosi sa vada cum preturile proprietatilor lor s-au triplat. Pe continent, tendinta a fost exact pe dos. Preturile la case si terenuri abia s-au clintit in cele mai multe state europene, in special pentru ca pietele au fost acolo mai reglementate, a existat un stoc mai mare de locuinte neocupate, iar practica inchirierii a fost mai populara. Liz Bingham, director de restructurare la Ernst & Young din Londra, explica obsesia detinerii de proprietati prin “mentalitatea insulara” a britanicilor. Pamantul este aici vazut ca un bun finit si un activ valoros. “Boom-ul imobiliar i-a facut automat pe oameni sa se simta mai bogati decat erau si ei au inceput sa foloseasca averea imobiliara aproape ca pe un cont bancar din care pot face retrageri de fiecare data cand au nevoie sa cumpere o masina noua”, spune Bingham.
Am citit undeva ca iadul este un loc al dezmatului culinar – o mare masa plina cu toate bunatatile posibile, la care oamenii stau cate doi, fata in fata. Fiecare are o furculita suficient de lunga pentru a-l hrani pe cel din fata, dar prea lunga pentru a se putea hrani pe sine. Mancatul devine o chestiune de incredere, pentru ca ar trebui sa-i dai hrana celui din fata pentru a fi satul. Iar in iad nimeni nu are incredere in cel din fata si fiecare sufera de foame in fata mesei incarcate.
Mi-am adus aminte de istorioara aceasta ascultand la radio toata tevatura cu flacara olimpica si protestele pe care politica chineza din Tibet le-a iscat in drumul flacarii aprinse o singura data de soare si in restul timpului de la torta de rezerva. Pentru ca relatia China – restul lumii se bazeaza in prezent pe un soi de incredere in care sunt implicate seturi de furculite cu cozi lungi de miliarde, multe miliarde din orice valuta veti fi vrand. Pe increderea iscata din credinta naiva ca un vocabular comun este un fundament la fel de puternic ca si convingerile, ca interlocutorul din fata gandeste la fel ca tine, dar numai pentru simplul fapt ca il ai in fata si pentru ca la un moment dat sau altul ai colaborat cu el. Voi evita sa spun care este opinia mea in legatura cu acest subiect, pentru ca nu sunt persoana publica si, ca individ, nu contez.
Voi spune in schimb ca inaltatoarele cuvinte de la inceputul textului ii apartin lui Adolf Hitler, care comenta astfel deschiderea Jocurilor Olimpice de vara de la Berlin din anul 1936. Si atunci s-a vorbit de boicot in Statele Unite, asa cum boicotul a aparut si in ecuatia Olimpiadei de la Moscova din 1980 pentru invazia din Afganistan, asa cum boicotate au fost, pentru varii motive si de catre varii state, si olimpiadele din 1956, 1964, 1968, 1972, 1976 sau 1984 (o editie de exceptie pentru Romania, singura tara din blocul estic care a avut o delegatie la Los Angeles).
Pentru unii este simplu – cei de la influentul blog Huffington Post cred ca jocurile nu vor fi boicotate. Pentru ca printre sponsorii Olimpiadei se numara mari corporatii internationale, care platesc milioane pentru a-si face publicitate la Beijing, care au in China unitati de productie si care au nevoie si de colaboratorii si de consumatorii chinezi. Observatia unui analist de la BBC pune punctul pe i: “Chinezii au ajuns la concluzia ca interesele economice ale Vestului primeaza in fata democratiei, si cine poate sa-i blameze pentru asta?”. La mijloc, un Dalai Lama care, conform relatarilor din ziua in care scriu acest text, sprijina desfasurarea jocurilor in China; afirmatia nu poate fi interpretata decat prin permanentul mesaj pacifist al budismului si functia spirituala a liderului sau.
Nu poti sa nu le dai dreptate tuturor, ba chiar poti sa intelegi atat demersurile marilor corporatii implicate in jocurile economice din spatele Olimpiadei, cat si actiunile politicienilor care asaza propriile interese inaintea oricarei actiuni.
Si nu putem ignora, chiar daca suntem sau nu de acord cu ea, si optica autoritatilor chineze; as invoca in acest sens amintirile unui politician roman care povestea undeva despre intalnirea dintre un ministru de externe chinez si regretatul Ion Ratiu undeva la inceputul deceniului trecut. La un moment dat liderul taranist a inceput sa discute despre piata Tien An Men, iar ministrul a replicat scurt ca in fiecare an populatia Chinei creste cu 20 de milioane de oameni, cat populatia Romaniei. Si ca toti acesti oameni au nevoie de locuri de munca, de locuinte si de mancare si ca autoritatile chineze nu-si permit sa scape lucrurile de sub control.
Discutiile despre politizare si cele despre interesele economice din spatele olimpiadelor nu-si mai au rostul; capitalismul a schimbat nu numai spectacolul intrecerii sportive, ci si ideologii care pareau de neclintit. Guvernul chinez a anuntat ca, dupa protestele iscate la trecerea flacarii olimpice prin Londra si Paris, va recurge la serviciile unei agentii de relatii publice, care sa imbunatateasca imaginea Chinei pana la deschiderea jocurilor in luna august. Greu de crezut ca va exista vreo companie care sa tina un asemenea pariu si sa incerce sa cosmetizeze imaginea Chinei. Si, cosmetizata sau nu, dar luminata de flacara olimpica si de ceea ce competitia olimpica trebuia sa marcheze, adica transformarea statului asiatic intr-o putere economica conectata la sistemul capitalist al valorilor, imaginea Chinei nici macar nu mai apartine Beijingului.
Cel care trebuie sa se schimbe este chiar capitalismul.
Pentru utilizatorul obisnuit al internetului, motorul de cautare Google este o banalitate. Introduci cateva cuvinte cheie, apesi butonul “Cautare” si in secunda urmatoare apar rezultatele, in ordinea relevantei. Pentru cei care au scris macar odata o aplicatie informatica aceasta banalitate este o uriasa si perpetua mirare. Cum face? Poate ca mii de oameni au introdus cereri de cautare in aceeasi secunda si toti primesc raspunsul cu aceeasi promptitudine. Chiar daca ar fi vorba doar de a servi pagini statice si tot ar fi uluitor, insa rezultatele sunt calculate dinamic pe baza unor algoritmi complecsi, care exploreaza volume de date gigantice (aproape tot web-ul este indexat de motorul de cautare). Daca vom cauta “Google BigTable cloud computing” vom obtine imediat 13.800 de pagini si vom afla din prima pagina afisata ca masinaria infernala a gasit raspunsurile intr-un sfert de secunda! Si nu doar raspunsurile, ci si anunturile potrivite contextului.
In spatele simplitatii sta insa complexitatea unei colosale infrastructuri de calcul. In urma cu doi ani se vorbea de circa o jumatate de milion de servere (asamblate de Google din componente absolut obisnuite) si o capacitate de stocare pe care miliardele cu greu o pot exprima, chiar daca folosim ca unitate gigabyte-ul. Modelul de calcul distribuit MapReduce, dezvoltat si implementat de Google, a fost recent prezentat intr-o comunicare sustinuta la ACM, impreuna cu niste statistici ametitoare: un job MapReduce ruleaza in medie pe circa 400 de computere, iar Google efectueaza circa 100.000 de astfel de joburi in fiecare zi, procesand 20 PB (adica 20 de milioane de GB) de date pentru a deservi mai mult de 100 de milioane de cautari precum si alte numeroase servicii. Comunicarea dintre Google si restul lumii inseamna trei milioane de GB in fiecare secunda. Este cu siguranta unul dintre cele mai elocvente exemple de “cloud computing” la momentul actual.
Cum ar fi sa avem la dispozitie o farama din aceasta infrastructura? De fapt o avem deja, prin diversele servicii furnizate de Google. De exemplu, cei peste 6 GB alocati unui cont GMail pot fi utilizati ca spatiu aditional de stocare folosind o extensie Firefox numita Gspace. Insa de multa vreme se zvoneste ca Google intentioneaza sa ofere publicului spatiu de stocare practic nelimitat (zvon niciodata infirmat). Un zvon ceva mai recent prevestea ca Google nu va oferi spatiu de stocare “brut”, ci chiar accesul la propria infrastructura de baze de date (BigTable), sub forma unui serviciu web. S-a dovedit insa mult mai mult de atat: zilele trecute Google a anuntat lansarea platformei aplicative Google App Engine, care va permite proiectantilor sa dezvolte si sa gazduiasca aplicatii web folosind chiar infrastructura pe care Google o foloseste pentru GMail, Docs si alte servicii web. In prima faza (preview) nu exista decat conturi gratuite, fiecare oferind 500 MB de spatiu persistent de stocare, accesul la servere de aplicatie programabile in Python, interfetele de programare pentru BigTable si sistemul distribuit de fisiere GFS precum si suficienta putere de calcul si largime de banda pentru ca aplicatia sa poata sa deserveasca pana la 5 milioane de pagini pe luna. Cand serviciul va fi complet functional, Google va oferi clientilor si posibilitatea de a cumpara resurse suplimentare.
Este evident ca Google raspunde astfel miscarii facute de Amazon, care a lansat o platforma de “cloud computing” compusa din serviciile ECC (Elastic Compute Cloud), S3 (stocare) si SimpleDB (baze de date). Desi asemanatoare, ofertele difera in multe aspecte. In primul rand, pretul – in buna traditie a Google, serviciul pe care-l ofera este gratuit la nivel de baza (desi n-ar fi exclus ca Google sa-si rezerve dreptul de a insera publicitate), in vreme ce la Amazon totul costa. Mai importanta este insa abordarea de ansamblu: in vreme ce Amazon ofera, in esenta, putere de calcul “pura”, pe care clientul o poate folosi la orice, Google ofera putere de calcul “specializata”, de fapt o infrastructura pentru un anume tip de aplicatii. Este cert insa ca ambele variante ofera o caracteristica esentiala – scalabilitatea – si sunt extrem de atractive pentru start-up-uri cu idei interesante, dar fara resursele necesare unei infrastructuri proprii.
Avand in vedere ca si IBM pregateste niste servicii similare, iar o infrastructura open source pentru cloud computing a aparut deja (se cheama Enormalism), se pare ca o noua directie de business IT e pe cale de consacrare.
Multi, chiar daca se afla inca pe drum, se grabesc sa ajunga acasa pana la 8 fara zece pentru a nu rata partea finala, numita “Ghilotina”.Tot pentru aceia care nu stiu despre ce este vorba, concurentului ii sunt propuse perechi de cuvinte (si daca o alege pe cea gresita, ca o secure, aceasta ii injumatateste castigurile). La final, dispune de cinci cuvinte si trebuie sa-l ghiceasca pe cel de-al saselea, legat intr-o oarecare masura de cele cinci propuneri, ca de exemplu pentru ca apare alaturi de acestea intr-o fraza data.
Pentru a nu mai lungi vorba voi exemplifica: in urma cu cateva seri, cele cinci cuvinte finale erau “golf – coarde – repetitie – San Remo – italiana”, si in fond era usor pentru o minte isteata sa identifice cuvantul ascuns “orchestra”. Intr-adevar, exista “Repetitia de orchestra” (1) a lui Fellini, exista orchestre de coarde, exista orchestra Festivalului San Remo si Orchestra Italiana condusa de Renzo Arbore. Insa referinta cea mai subtila era cea la golf, pentru ca dupa cum se stie, in teatre orchestra se afla in fosa (“golfo mistico” in italiana, n.red.).
“Ghilotina” starneste telefoane frenetice printre prieteni, care se iau la intrecere in timp real (cum se spune) cine ghiceste primul, si putin lipseste ca pe impatimiti sa-i vezi umbland cu cocarde in piept, precum militarii care se mandresc cu campaniile la care au participat. Doar ca de ceva vreme jocul s-a facut din ce in ce mai greu si cand Carlo Conti (2) divulga cuvantul corect, toti sunt demoralizati, pentru ca pare aproape imposibil ca o fiinta umana (chiar si una a carei minte este educata sa priceapa raporturile dintre lucruri si cuvinte) sa il poata ghici. Si nu poate fi inteleasa motivatia, nu cred ca este aceea de a economisi acel premiu nesemnificativ pe care in cele din urma (dupa multe ghilotinari) concurentul ar putea sa si-l adjudece. Totusi, daca asa trebuie sa fie jocul, inspirat fara niciun dubiu de un profund sadism, imi permit sa sugerez cateva versiuni capabile sa-l puna la grea incercare chiar si pe cel mai antrenat dintre prozeliti.
Propun, de exemplu, sa apara in tragerea finala “teren – arenda – ochi pictati – Gradara – haos”. Solutia ar fi “emphyteusis”. Intr-adevar, ar putea sa explice Conti, este binecunoscut ca “emphyteusis” inseamna dreptul de a te folosi de un teren aflat in proprietatea altcuiva, implica plata unei arende. In 1561, unui anume Josepe Ochipinti (ochi pictati) i-au fost concesionate de Contele di Modica in emphyteusis 88 de pogoane de pamant la Candicarao, tot in emphyteuses in secolul 17 papii le-au incredintat Castelul din Gradara boierilor din Pesaro, iar Pirandello s-a nascut pe mosia numita Haos, ob¬ti¬nu¬ta de stramosii lui in emphyteusis. Foarte simplu. Alta posibilitate: “Dante – sesquipedalia (3) – somptuos – endecasilab (4) – convertita”. Solutia, ce aproape ca vine de la sine, ar fi “sovramagnificentissima¬men¬te”. Acest termen a fost inventat de Dante in “De vulgari eloquentia” (5) si este un termen sesquipedalian (daca acest adjectiv defineste si – vezi dictionarul De Mauro – un discurs lung si de bombastic), inseamna “in mod foarte somptuos”, este cu siguranta un endecasilab si cu cele 27 de litere ale sale este mai lung decat “precipite-volissimevolmente”, introdus de Francesco Moneti in secolul al XVIII-lea, in a sa “La Cortona convertita”.
Propun si “fericire – vomitiv – farmacist – hiperaciditate – subterfugii”. Ajunge sa inteleaga concurentul ca primul cuvant nu este fericire, ci numele domnisoarei Felicita, si in poezia pe care i-o dedica Gozzano (6) paraseste magazinul unui farmacist lasand in urma miros de ipecacuana (7), ipecacuana este un vomitiv, hiperaciditatea este substantivul imediat urmator dupa ipecacuana in editia 2008 a dictionarului Zingarelli si in fine, o poveste cu ipecacuana este prezentata in episodul intitulat “Subterfugii” din serialul “Doctor House”. Alti termeni usor de ghicit ar putea fi lucumone (8), strophantus (9), zeugma (10), tyrannosaurus rex, aspidistra, uracil (11), culleo (12), monocotiledon, poliorcete (13).
Dar probabil ca trebuie sa indraznesti mai mult. I s-ar putea da concurentului sa aleaga dintre perechi ca tunet-fulger, veghe-somn, monosilab-polisilab, nouazecisinoua-o suta si aliteratie-onomatopee. Seria finala ar trebui sa fie “tunet – veghe – lung – nouazecisinoua – onomatopee”. Nu vad cine n-ar intelege imediat ca este vorba despre o onomatopee ce defineste tunetul, cuvantul polisilabic de 99 de litere din “Veghea lui Finnegan” de Joyce (14). Solutia, ce imi pare limpede ca lumina zilei, este: bababadalgharaghtakamminarronnkonnbronntonnerronntuonnthunntrovarrhounawn-kawntoohoohoor -denenthurnuk”.
Dupa ce concurentului ii va fi fost acordat primul ajutor dupa atacul de astm ce va fi declansat de pronuntarea cuvantului decisiv, si depasit fiind si momentul blocarii liniilor telefonice in urma apelurilor a milioane de telespectatori triumfatori, jocul va fi castigat popularitatea maxima.
NOTE:
1. “Prova d’orchestra”, film italian din 1979, in regia lui Federico Fellini
2. Carlo Conti – om de televiziune, prezentatorul emisiunii “Mostenirea” (“L’eredita”)
3. Referire la fraza latina “sesquipedalia verba” a lui Horatiu, ce inseamna cuvant cu o lungime de un picior si jumatate
4. In poezia italiana, endecasilabul este un vers cu 11 silabe
5. “De vulgari eloquentia”, eseu scris in latina de Dante Alighieri
6. Guido Gozzano (1883-1916), liderul scolii poetice numite crepuscularism
7. Psychotria ipecacuanha – planta sud-americana cu proprietati medicinale
8. Lucumone inseamna rege in limba etrusca
9. Strophantus, o specie de planta agatatoare africana
10. Zeugma este o figura de stil care uneste mai multe substantive cu un verb sau adjectiv care nu se refera decat la unul dintre ele
11. Uracilul sau pirimidina este una dintre bazele ce codeaza informatia genetica la nivelul ARN
12. Culleo este numele unei familii romane de plebei
13. Demetrio Poliorcete a fost rege al Macedoniei si Greciei
14. “Veghea lui Finnegan”, roman al scriitorului irlandez James Joyce (1882-1941)
Un telefon mobil cu ecran tactil de mari dimensiuni; desi descrierea se potriveste, nu este vorba despre telefonul iPhone al Apple, ci despre un concept de celular lansat de compania suedeza Neonode in urma cu aproape sase ani. “Operatorii de telefonie mobila din Europa au fost intrigati la momentul respectiv, dar pentru ei conceptul parea de domeniul fantasticului, asa ca nimeni nu a indraznit sa investeasca in el”, isi aminteste Mikael Hagman, directorul executiv al Neonode, care a urmarit de fapt sa creeze un telefon mobil care sa poata tina locul unui computer, prin functiile de e-mail, navigare pe internet, jocuri, auditie de muzica si vizionare de clipuri.
Cativa ani mai tarziu, telefoanele mobile N1 si N2 au incorporat cea mai mare parte a ideilor concepute de Neonode si au fost lansate in versiune comerciala in Europa, primul model fiind vandut pe internet in 7.000 de exemplare, iar al doilea numarand deja 30.000 de telefoane vandute din toamna anului trecut. Hagman spera insa ca anul acesta va lansa modelul N2 si in SUA, iar atunci vanzarile ar putea depasi 230.000 de exemplare. In ultimii ani, atat producatorii consacrati de telefoane mobile, cat si start-up-uri, companii de design sau chiar designeri independenti au inceput sa propuna tot mai multe concepte de celulare, in incercarea de a descoperi ce conteaza mai mult pentru utilizatori – designul sau functionalitatea – si care dintre propuneri ar putea deveni telefoanele mobile ale viitorului.
Nokia, spre exemplu, expune conceptul Morph in cadrul Muzeului de Arta Moderna din New York, care gazduieste expozitia “Design and the Elastic Mind”, deschisa pana la 12 mai. Prototipul dezvoltat de cel mai mare producator de telefoane mobile din lume impreuna cu o echipa de specialisti din cadrul centrului de cercetare in nanotehnologie al Universitatii Cambridge pledeaza pentru ideea ca viitorul industriei telecom mizeaza pe flexibilitate. Produs din materiale flexibile, Morph poate fi purtat drept bratara, incape in orice buzunar, indiferent cat de mic, sau poate fi agatat de lantul de la gat, posesorul avand posibilitatea sa modeleze telefonul mobil oricum doreste. Totodata, este complet transparent si se poate incarca de la soare, potrivit prezentarilor Nokia.
Producatorul finlandez detine laboratoare de design in Finlanda, Marea Britanie, Boston si California si investeste anual aproape 4 miliarde de dolari (2,5 miliarde de euro) pentru cercetarea si dezvoltarea de noi modele de telefoane. Morph nu este singurul concept prezentat de Nokia; numai in ultimul an, compania a lansat inca trei astfel de prototipuri cu design si functionalitati deosebite. “In acest fel, facem pasul de la teoretic la concret si putem vedea care sunt parerile utilizatorilor”, explica Keith Nowak, purtator de cuvant in cadrul Nokia. De altfel, compania si-a anuntat planurile de a incorpora o parte din tehnologiile de care beneficiaza Morph in modelele high-end ce vor fi lansate in urmatorii sapte ani.
Totusi, nu toate conceptele care apar pe piata sunt la fel de avansate din punct de vedere tehnologic, multe dintre ele fiind mai degraba rezultatul imaginatiei bogate a unor designeri care se concentreaza mai mult pe aspect decat pe functionalitate. Spre exemplu, designerul brazilian Renata Quintela a prezentat recent un concept denumit Toaster Phone, care, dupa cum ii spune si numele, seamana foarte mult cu un prajitor de paine. Quian Jiang, un alt designer renumit, a creat un telefon numit Softphone, care are incorporata vata. Si chiar si casa Coco Chanel s-a implicat in acest domeniu, lansand in urma cu cateva saptamani un concept propriu de telefon mobil.
Nici principalii producatori de celulare nu prezinta intotdeauna concepte revolutionare. In ceea ce priveste Sony Ericsson, de exemplu, unul dintre conceptele recente care a atras atentia utilizatorilor este un telefon mobil aproape obisnuit, dar care este dedicat utilizatorilor stangaci, avand prin urmare toate butoanele si stilusul pozitionate corespunzator.
“Oamenii cauta in general un telefon util, dar care sa aiba cateva elemente spectaculoase”, crede Jon Mulder, directorul de marketing al Sony Ericsson in America de Nord. Aceasta viziune, care privilegiaza functionalitatea, explica intre altele si refuzul nenumaratelor propuneri venite din partea Estato, un club online de fani Sony Ericsson, care publica in permanenta idei si proiecte noi de telefoane, in speranta ca Sony Ericsson se va decide sa le adopte.
Pentru marii producatorii de telefoane mobile, un concept nou e insa o mina de aur, pentru ca din reactiile potentialilor clienti, companiile pot trage concluzii in ce priveste modul cum va evolua industria in urmatorul deceniu. Tocmai din acest motiv, nimic nu se petrece peste noapte; proiectele cu potential ajung in faza de productie numai dupa ce trec printr-un proces complex de evaluare. “Conceptele demonstreaza incercarile industriei de a reinventa forma si functiile telefoanelor mobile din ziua de astazi”, afirma Bob Iannucci, directorul de tehnologie al Nokia. “Ele dezvaluie de fiecare data cate putin din viitorul telefoanelor mobile.”
Traditionalul rol al Elvetiei de bancher secret al bogatasilor lumii este mai mult ca oricand in pericol, avertizeaza Konrad Hummler, managing partner la Wegelin & Company, o mica banca privata din St. Gallen. Hummler, un om jovial si care vorbeste fara ocolisuri, a vazut cum in ultimele luni un scandal de fraudare a fiscului din Germania s-a transformat intr-o dezbatere despre secretul bancar elvetian.
Ingrijorati ca pretuita discretie a bancilor elvetiene este pusa la incercare, clientii straini ai Wegelin au inceput sa puna intrebari despre banii lor. Iar Hummler spune ca de data aceasta, Elvetia nu-i va mai putea opri pe cei ce de atata vreme cer mai multa transparenta din partea sistemului bancar elvetian. “E o actiune concertata. S-ar putea sa fie neobisnuit pentru Europa de astazi, dar asa se intampla”, spune el.
Scandalul care ameninta profitabila afacere a bancilor a inceput cand autoritatile germane au obtinut date financiare din Liechtenstein, micul vecin al Elvetiei, care are o legislatie bancara similara. Cu informatiile in mana, anchetatorii s-au raspandit in toata Germania ca sa adune documente considerate a avea legatura cu evaziunile fiscale a sute de germani instariti.
Cazurile sunt acum in procedura de instrumentare, ceea ce se asteapta sa dureze ani de zile. Repercusiunile scandalului au insemnat insa deja demiterea unui manager de top, Klaus Zumwinkel, care fusese directorul postei germane, si au oferit un impuls politic stangii germane.
Dar Elvetia este un pariu mult mai mare. Si refuzul ei continuu de a ajuta alte state la identificarea evazionistilor care-si ascund banii aici pare sa fi intaratat Europa sa forteze o schimbare. “Daca o masina este furata in Germania si dusa in Elvetia, elvetienii ajuta la gasirea ei”, spune Hans Eichel, membru al parlamentului german si fost ministru de finante. “Dar cand e vorba despre evaziune fiscala – si sunt sume mult mai mari in joc -, ei nu fac nimic. Nimeni din afara Elvetiei nu intelege asta.”
Potrivit lui Thomas Borer, un fost ambasador al Elvetiei in Germania, putini din interiorul Elvetiei inteleg amploarea nemultumirii din strainatate. “Este evident ca guvernul si bancile subestimeaza profund impactul acestui scandal. S-ar putea sa se porneasca avalansa si noi nu suntem pregatiti”, spune Borer, care acum este lobbist.
Borer compara furtuna care se apropie cu dezbaterea in care a fost implicata Elvetia la sfarsitul anilor ‘90 cu privire la conturile ramase de la victimele Holocaustului si de la familiile lor. Cand au fost confruntate prima data cu cereri de restituire, bancile elvetiene le-au refuzat in ciuda avertismentelor unor diplomati elvetieni ca problema nu va disparea pur si simplu. Dupa un scandal de amploare internationala care le-a afectat reputatia, bancile au rezolvat problema creand un fond de restituire in valoare de 1,25 de miliarde de dolari (795 de milioane de euro).
In februarie, Germania a amenintat ca va amana semnarea unui acord de calatorie fara pasaport cu Liechtenstein – cel mai evident semnal ca Berlinul este decis sa faca orice pentru a-si indeplini scopul de a sparge legile privind secretul bancar. Cancelarul german Angela Merkel trebuie sa viziteze Elvetia la sfarsitul acestei luni si este de asteptat sa faca presiuni pentru un sprijin mai mare in ancheta din partea Elvetiei in identificarea infractorilor germani si pentru diminuarea secretomaniei in general.
Reactia oficiala a Elvetiei a fost adoptarea unei atitudini de detasare care, spera autoritatile de acolo, va atenua tonul dezbaterilor. Nimeni nu se asteapta ca secretul bancar elvetian sa dispara peste noapte. Ceea ce tintesc acum guvernele europene este un compromis intre statutul de gaura neagra a sistemului bancar pe care il are Elvetia si deschiderea pe care o manifesta alte state mari.
Un compromis ar fi ca Elvetia sa fie de acord sa ofere o asistenta sporita autoritatilor straine care investigheaza suspiciuni de infractiuni. Dar o miscare de acest tip ar incalca discretia pe care multi clienti ai bancilor elvetiene o pretuiesc.
Mai exact, de 50 de milioane de euro. Astazi, Colina Motors este cel mai mare importator si distribuitor de produse de tuning si motorsport din Romania, iar Alexandru Pitigoi un om care conduce nu numai superbolizi cu viteze ametitoare, ci si un business ce se dezvolta rapid.
Roman prin adoptie, grec prin origini, Manos Damanakis face afaceri de peste 15 ani in Romania. Dar doar in urma cu cativa ani, Damanakis a reusit sa prinda cea mai profitabila nisa din domeniul de catering, cea a evenimentelor corporatiste, si a dezvoltat un business de success. Adeptul fusion cuisine si in special al bucatariei mediteraneene, patronul Olive Catering a pus concurenta la foc mic prin stilul sau avangardist. Si-a condimentat oferta, recurgand la sfaturile celor mai buni designeri in domeniul culinar astfel incat sa poata adapta meniul oricarei teme cerute de eveniment: cabaret, chromatic, medieval sau retro. Afacerea sa a prins gustul succesului si i-a adus o cifra de afaceri de peste 2 milioane de euro.
Printre pasiunile oamenilor de afaceri se numara si cartingul, un sport care creeaza dependenta. Nu sunt putini cei care isi arata generozitatea cheltuind sume fabuloase pe echipamente si carturi de competitie si isi strecoara in agenda zilnica macar o ora pe o pista de carting. Unul dintre ei e si Peter Imre, corporate affairs manager la Philip Morris si mare fan al cartingului. Cat costa, unde si cine practica acest hobby, aflati duminica, 20 aprilie la ora 12.15, in emisiunea BUSINESS Magazin, la Pro TV.
In luna martie a acestui an site-ul canalului de sport a inregistrat 822.116 vizitatori unici, fiind devansat in categoria mass-media doar de site-ul postului de televiziune Pro TV (1.059.503 vizitatori unici) si de cel al cotidianului Gazeta Sporturilor (966.814).
Potrivit datelor Studiului de Audienta si Trafic pe Internet (SATI), sport.ro a reusit sa depaseasca alte site-uri precum prosport.ro (764.067), hotnews.ro (747.141) sau libertatea.ro (654.856). Conform trafic.ro, recordul site-ului pe zi a fost de 127.000 de vizitatori (05.03.2008), iar pe saptamana de 735.000 de vizitatori.
“Rezultatele foarte bune la nivel de trafic se datoreaza in principal modului in care este tratat sportul la Pro TV si televiziunea Sport.ro (ambele televiziuni fac parte din compania Pro TV care mai detine si Acasa TV, Pro Cinema, Pro TV International si MTV – n.red.). Drepturile pentru online de UEFA Champions League, echipa tanara a site-ului si promovarea intensa au pus puternic umarul la cifre care au ridicat sport.ro peste prosport.ro, un competitor din acelasi domeniu”, explica evolutia site-ului in clasamentul SATI Robert Berza, internet business manager al diviziei de online a Pro TV. Un alt lucru pe care a mizat site-ul a fost atragerea in mod deosebit a pasionatilor de fotbal. “Mizam pe microbisti, mai ales ca vorbim de un consumator fanatic si insetat de informatii. Spre deosebire de consumatorii de stiri generale, microbistii verifica stirile despre echipele lor din mai multe surse, din toate sursele”, afirma Berza.
Recordul de 127.000 de vizitatori pe zi se datoreaza difuzarii pe site a meciurilor din optimile Champions League dintre Arsenal- AC Milan si Manchester United-Lyon, dar si meciului Steaua-CFR Cluj disputat in aceeasi saptamana .
In legatura cu numarul de vizitatori de pe site, Robert Berza spune ca pentru aceasta toamna obiectivul propus este o medie de 125.000 de vizitatori pe zi si depasirea unui milion de vizitatori pe saptamana. Site-ul sport.ro s-a remarcat nu numai prin evolutia sa la nivelul audientei, ci si prin continut, iar in curand va avea o noua imagine si un nou continut.
Printre exclusivitatile de pana acum ale site-ului se numara difuzarea pentru prima oara a unui jurnal de stiri sportive numai pe site, transmisiunile in direct ale conferintelor de presa organizate de cluburile de fotbal Steaua, Dinamo, CFR Cluj si Rapid si sectiunea speciala dedicata wrestling-ului. In prezent, sport.ro este site-ul de sport cu cele mai multe trasmisiuni live de sport exclusive in Romania: meciuri si rezumate din Champions League, gala Local Kombat, partidele Oltchim din Liga Campionilor la handbal, hochei, partide din liga a II-a de fotbal cu echipele care se bat la promovare, rugby din Liga I nationala.
Cele mai vizionate programe de pe sport.ro sunt meciurile UEFA Champions League, care aduna in fiecare zi de difuzare o medie de 30.000 de vizitatori. Site-ul sport.ro a stabilit un record cand a transmis intr-o singura zi, patru meciuri (trei dintre ele in paralel) din Liga Campionilor – cel mai puternic format sportiv din lume, insa recordul de transmisiuni live a fost stabilit odata cu difuzarea timp de sapte ore a curselor de cai de la Dubai World Cup.
Potrivit datelor SATI, singurul site din top 15 mass-media care a inregistrat scaderi ale traficului este cel al postului de televiziune Realitatea TV (realitatea.net), care a ajuns la aproximativ 573.000 de clienti, cu 5,4% mai putin fata de perioada anterioara. Numarul total de vizitatori ai celor mai vizitate 15 site-uri din categoria presa inscrise in SATI a crescut in luna martie fata de februarie cu 15,67%, pana la 8,8 milioane de clienti (vizitatori) unici, peste ritmul de crestere a pietei de 9,82%.
Cele 213 site-uri monitorizate de SATI in luna martie a acestui an au cumulat aproximativ 39 de milioane de clienti unici, fata de 35,5 milioane de clienti unici raportati pentru luna februarie si 202 site-uri inregistrate.