Blog

  • Corlăţean, despre iniţiativa minorităţilor: S-a transformat într-un subiect care generează tensiuni

     “Au fost deja destul de multe declaraţii publice în legătură cu un subiect care se putea şi încă poate fi gestionat de o manieră corectă, în cadru adecvat. Părerea mea este că s-a transformat un subiect care nu avea atât de multă greutate, aparent într-un subiect care generează tensiuni”, a declarat Corlăţean.

    El şi-a exprimat convingerea că va exista “înţelepciunea necesară, în cadrul adecvat, şi mai puţin în cadrul public”.

    Întrebat dacă a avut discuţii cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, pe acest subiect, Titus Corlăţean a declarat: “Am avut anterior mai multe discuţii cu domnul viceprim-ministru. Eu sper ca raţiunea să prevaleze, în cadrul, totuşi, oferit de poziţia statului român pe această temă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Patru tinere din Ploieşti au luat bacalaureatul cu 10. Trei dintre ele merg la Medicină

     Maria Carina Dumitrescu, Laura Voicu, ambele absolvente ale Colegiului Naţional ”Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, Diana Şerban de la Colegiul ”Jean Monnet” din Ploieşti şi Alexandra Borcan de la Colegiul ”Alexandru Ioan Cuza” din Ploieşti au reuşit să promoveze bacalaureatul cu media 10.

    În afară de nota maximă, cele patru tinere au multe alte lucruri în comun. Pentru ele, examenul a fost cu emoţii sau cu subiecte neaşteptate, dar în niciun caz dificil. Pentru fiecare dintre ele notele mari sunt rezultatul unei munci constante, iar trei dintre ele vor să continue studiile la Medicină şi să profeseze în România. Cea de-a patra a fost tentată şi ea de Medicină, dar nu crede că sistemul îi poate oferi prea mult, aşa că vrea să urmeze cursurile facultăţii de Farmacie.

    Până la examen, conturile de Facebook sunt blocate, ieşirile cu prietenii – suspendate, iar cărţile preferate mai aşteaptă puţin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Auchan ar putea lansa în România un concept de hipermarket compact pentru oraşele mai mici

     “Ne aşteptăm ca Auchan să continue să-şi întărească poziţia de lider pe piaţa hipermarketurilor din Rusia. Cum a fost şi cazul conceptului Auchan City, Auchan ar putea introduce magazinele Nasha Raduga şi pe alte pieţe ale sale din Europa Centrală şi de Est, precum România”, potrivit firmei de cercetare IGD Retail Analysis.

    Cu noul concept de hipermarket compact Nasha Raduga, Auchan ar urma să atragă cumpărătorii cu o gamă limitată de produse (circa 10.000 de produse), în special sub marcă privată, şi cu preţuri mai mici.

    Auchan, care a testat acest concept în Rusia încă din 2009 şi în prezent are cinci astfel de magazine în oraşe cu o populaţie între 300.000 şi 500.000 de locuitori, a anunţat deschiderea de hipermarketuri compacte în patru oraşe mai mici, cu o populaţie în jurul a 100.000 de locuitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romtelecom şi Cosmote vor construi reţeaua care va acoperi zonele defavorizate pentru 83 milioane de euro

     La licitaţie au mai depus oferte şi asocierile Direct One-Electrogrup şi UPC România-Deloitte Audit-Connection Consulting.

    Prin anunţul de concesiune, publicat pe www.e-licitatie.ro în noiembrie 2013, valoarea contractului a fost estimată la 369,5 milioane de lei, TVA inclusă.

    Potrivit datelor din anunţul de atribuire, Romtelecom va furniza lucrările de proiectare, construcţie şi operare a infrastructurii de comunicaţii de bandă largă în regiunile 1, 2 şi 3 pentru suma de 156,7 milioane de lei, TVA inclusă.

    Totodată, pentru suma de 209,1 milioane de lei, TVA inclusă, Cosmote România şi-a adjudecat lucrările de proiectare, construcţie şi operare a infrastructurii de comunicaţii de bandă largă în regiunile 4, 5, 6 şi 7.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONTROALE inopinate la 13 firme care au participat la licitaţii ale Transgaz

     “Inspecţiile inopinate au avut loc în cadrul investigaţiei, declanşate de Consiliul Concurenţei, privind o posibilă înţelegere între întreprinderi de a participa cu oferte trucate, la zece licitaţii organizate de Ttransgaz Mediaş în anul 2011”, potrivit unui comunicat al Consiliului.

    Cele 13 companii investigate sunt Inspet, Condmag Braşov, Trustul de Montaj Utilaj Chimic Bucureşti (TMUCB), Rominsta, Moldocor, CIS GAZ, Armax, Armax Gaz, Pegamont, Ecrpod, Amarad, Posada Med şi Staza Invest.

    Valoarea totală a celor zece contracte încheiate de Transgaz cu companiile câştigătoare ale licitaţiilor este de aproximativ 8 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANI plăteşte 6,9 milioane de euro pentru un sistem IT care va identifica neregulile la licitaţii

     În cadrul consorţiului, Siveco România are calitatea de ofertant, UTI Grup – ofertant asociat, SAP România – terţ susţinător şi Computer Sharing SRL – subcontractant.

    La licitaţie au mai depus oferte Teamnet International, Romsys şi consorţiul format din S&T România, Ness România (terţ susţinător) şi Information Business Consulting SRL (subcontractant).

    Prin anunţul de paticipare, contractul a fost estimat 30,43 milioane de lei, TVA inclusă.

    Durata contractului a fost stabilită pentru 12 luni de la data atribuirii.

    Denumit Prevent, proiectul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firma eMAG IT Research va înfiinţa un centru de software în Capitală, care va avea 200 de angajaţi

     eMAG IT Research este controlată în proporţie de 99,98% de Dante International, operatorul retailerului online eMAG.ro.

    Denumit “Centrul de dezvoltare software eMAG IT Research”, proiectul a primit un ajutor de stat în sumă de 6,65 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Dante International remis MEDIAFAX.

    Proiectul face parte din strategia de extindere la nivel european a platformei eMAG.ro.

    Cu vânzări în 2013 de 188 milioane de euro şi cu o ţintă de peste 260 milioane de euro pentru acest an, retailerul online este prezent şi în Ungaria (www.emag.hu) şi Bulgaria (www.emag.bg).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mittal Galaţi a lansat un program de pre-pensionare, invocând contextul economic dificil şi volatil

     “În actualul context economic, care este dificil şi volatil, lucru reflectat în creşterea costurilor şi pierderea de competitivitate, este nevoie să ne îmbunătăţim productivitatea muncii, atât prin creşterea producţiei, pentru care am investit, recent, resurse importante, cât şi prin acest program de pre-pensionare. Implementăm această măsură într-o maniera responsabilă din punct de vedere social, cum am facut şi până acum”, a declarat într-un comunicat directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

    Compania avea la finele anului trecut 7.115 angajaţi, faţă de peste 27.000, câţi lucrau la Sidex în 2001, înainte de privatizare.

    Salariaţii care sunt eligibili şi care doresc să se înscrie în program vor primi o sumă netă de 22.000 de lei, precum şi un număr de salarii care reprezintă diferenţa, în luni, între data plecării din companie şi data pensionării, dar nu mai mult de 12 salarii, se precizează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Circulaţia pe Calea Văcăreşti, restricţionată parţial, pentru lucrările la un nou pasaj subteran. Cum va ARĂTA pasajul Piaţa Sudului – FOTO

     Traficul pe Calea Văcăreşti se va desfăşura pe trei benzi de circulaţie pe sensul de mers către Şoseaua Olteniţei şi pe două benzi de circulaţie pe sensul spre bulevardul Tineretului, faţă de trei benzi pe sens, existente în prezent, se arată în comunicatul de luni al municipalităţii.

    Totodată, se închide temporar accesul din Calea Văcăreşti la benzinaria Agip şi se instituie restricţia de oprire în zona lucrărilor.

    Tot de marţi, de la ora 10.00, staţia de autobuze “Şos. Olteniţei” unde opresc liniile 312, 313, 381, 634, N103, N105, amplasată pe Calea Văcăreşti dupa intersecţia cu Şoseaua Olteniţei, pe sensul de mers către Piaţa Unirii, şi staţia “Piata Sudului” a liniei 634, amplasată pe Calea Văcăreşti, înainte de intersecţia cu Şoseaua Olteniţei, pe sensul de mers către terminalul “Romprim”, se suspendă.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Cel mai frumos sat din Italia a fost scos la vânzare pe eBay

    Dacă în România hotelurile pot fi vândute prin tocmai.ro şi OLX.ro, în Italia sunt puse spre vânzare pe platformele online chiar şi sate. Aer alpin, vederi panoramice şi o aruncătură de băţ distanţă faţă de oraşul italienesc Torino – sunt câteva dintre caracteristicile satului Borgata Calsazio, pus la vânzare pe eBay pentru 245.000 de euro, potrivit Telegraph.co.uk.

    Satul a devenit din ce în ce mai pustiu odată ce tinerii s-au hotărât să îl părăsească în favoarea oraşelor mai mari. Locuitorii rămaşi au pus anunţul de vânzare şi speră astfel să revigoreze oraşul prin transformarea în atracţie turistică datorită caselor şi hambarelor ce pot deveni în hoteluri şi restaurante.

    Vânzarea este susţinută de UNCEM (National Union of Mountain Communities), o organizaţie care reprezintă satele de munte ale Italiei. Termenul limită pentru licitaţia online este 15 iulie.

    În Italia există aproximativ 40 de aşezări de acest tip, în care turiştii sunt găzduiţi în diferite case din sat, iar recepţia şi restaurantul sunt localizate într-o clădire centrală.