BusinessMagazin

Blog

  • Se vinde Siveco: da ori ba?

    Informatii contradictorii despre Siveco, firma de software preferata de multe companii de stat: ba ca e pe punctul de a atrage investitori, ba ca a suspendat negocierile. In cele din urma, tranzactia se face in proportie de 99%.

     

    Din toata nebuloasa s-au cernut doua nume: Intel Capital si Polish Enterprise Fund (PEF) V. Cele doua fonduri au ramas la masa tratativelor cu intentia de a cumpara 25% din Siveco, achizitie dublata de o majorare de capital care va creste ponderea noilor actionari, au precizat surse apropiate tranzactiei, estimata la circa 18 milioane de euro.

     

    Cu toate ca suma pe care investitorii urmeaza sa o plateasca pe actiuni si pentru majorarea de capital se apropie de valoarea de piata (estimata de analisti) a intregii companii, acestia vor detine, se pare, un pachet de sub 50%. Iata un paradox care va fi elucidat probabil in momentul finalizarii tranzactiei. La un moment dat, au circulat informatii ca negocierile ar fi fost sistate tocmai pe fondul nesigurantei legate de evolutia companiei sub noua putere, insa sunt semnale ca lucrurile nu stau deloc asa. Finalizarea tranzactiei va avea loc, foarte probabil, in urmatoarele luni.

     

    Reprezentantii Siveco, cel mai mare vanzator de solutii de afaceri din Romania, au confirmat continuarea negocierilor, insa nu au nominalizat nici unul din partenerii de discutie. Nici o vorba despre Intel Capital sau PEF. Ce-i mana in lupta pe cei doi potentiali investitori?

     

    Filosofia Intel Capital, fondul de investitii al celui mai mare producator de procesoare din lume, Intel, este sa vina in companie alaturi de un investitor financiar profesionist. Intel Capital curteaza piata locala de la sfarsitul lui 2003, cand Marie Texler, directoarea Intel Capital pentru Europa Centrala si de Est de la acea vreme, a venit prima data in Romania, vizand o investitie intr-un integrator de sisteme sau intr-o companie software.

     

    Oficialii Intel au confirmat ulterior aceasta intentie, precum si posibilitatea de a veni impreuna cu un fond de tip venture capital cu know-how in administrarea investitiilor. Spre deosebire de o asemenea institutie, Intel Capital nu urmareste exclusiv castigul financiar, fiind interesata si de descoperirea unor noi tehnologii pe care sa le integreze in platformele Intel. Fondul Intel a investit pana acum patru miliarde de dolari in 1.000 de companii, nivelul mediu al unei investitii fiind de patru milioane de dolari.

     

    PEF V este un fond de capital privat administrat de Enterprise Investors (EI) – cea mai mare firma de capital privat din Europa Centrala si de Est, avand in administrare fonduri de peste 1,1 miliarde de dolari. In Romania, EI a facut, pana acum, doar doua investitii: la Orange, alaturi de alti investitori financiari si la Artima – companie preluata recent in proportie de 100%.

     

    De ce ar fi interesate cele doua fonduri sa investeasca in software? Pana acum, domeniul a fost evitat de investitori pentru ca este o piata mica (circa 250-300 de milioane de euro), cu un ritm de crestere destul de lent. Nu este si cazul Siveco, care a contrazis toate estimarile cu o dinamica spectaculoasa a cifrei de afaceri: de pilda, cresterea de la 2003 la 2004 a fost de peste 60%, iar pentru 2004 este prognozat un salt de 40%. Ratele de profit obtinute de Siveco sunt insa destul de mici pentru software: doar 7-10%, fata de peste 20% cat realizeaza alte companii din domeniu.

     

    Care este insa sursa acestei cresteri? Aici este o problema. Siveco si-a dezvoltat business-ul in special pe contracte cu institutii de stat, cei mai mari clienti ai sai fiind CNAS, Ministerul Educatiei si Cercetarii si Petrom (preluat de OMV). Modul in care Siveco a obtinut contractele a iscat mai multe controverse in presa. In cel mai recent dintre ele, noua conducere a Ministerului Educatiei a acuzat compania ca a obtinut contractul pentru implementarea Sistemului Educational Informatizat (SEI) fara licitatie, prin incredintare directa. Valoarea totala a programului se ridica la 182 de milioane de dolari.

     

    Totusi, nu exista nici un semn ca Siveco va avea de suferit in viitor. „75% din cifra de afaceri pe 2005 este acoperita de contracte semnate inca de la inceputul anului“, explica Irina Socol, director general la Siveco. Cu alte cuvinte, cresterea companiei isi va pastra ritmurile spectaculoase de pana acum. Care este secretul cresterii? „Am putea spune ca istoria companiei noastre are la activ 13 ani de noroc“, explica pe un ton relaxat Irina Socol.

     

    Pana la urma, nu e nici o crima sa faci afaceri cu statul, ba chiar este indicat pentru dezvoltarea pe termen lung a unui business privat. De altfel, investitorii care au patruns in 2004 in IT-ul romanesc au manifestat apetit pentru companiile care au o relatie de durata cu institutii de stat sau cu foste companii de stat privatizate.

     

    Siemens Business Services a cumparat Forte Company care are de ani buni contracte importante cu Ministerul Finantelor si cu Autoritatea Nationala a Vamilor, iar americanii de la Ness au achizitionat Radix, care s-a dezvoltat si datorita colaborarii cu furnizorii de utilitati publice. Insa Irina Socol spune ca „60% din venituri provin din sectorul privat“. Pe de alta parte, „aceasta proportie a fost sensibil influentata (cu aproximativ 10%) de faptul ca unul dintre clientii nostri importanti, Petrom, s-a privatizat“.

     

    Intel Capital si Polish Enterprise Fund V vor sa cumpere 25% din pachetul de actiuni detinut la Siveco de un grup de investitori i-sraelieni, miscare care va fi urmata de o majorare de capital.  In acest moment, Siveco este detinuta in proportie de 63% de Siveco Netherlands (companie inregistrata in Olanda, apartinand unor investitori israelieni), 32% din actiuni revin managementului (inclusiv Irina Socol) si 5% – salariatilor companiei.

     

    Toate aceste date arata ca investitia fondurilor are multe avantaje. Care sunt insa beneficiile Siveco dupa atragerea investitorilor? Pe langa cei aproximativ 18 milioane de euro care urmeaza sa intre in companie, Siveco va obtine si un plus de imagine. Practic, prezenta in actionariat a unor nume sonore precum Intel Capital sau Enterprise Investors va gira credibilitatea Siveco.

     

    Cand tranzactia va fi perfectata, competitia nu va avea deloc motive de satisfactie. Nici companiile locale care produc soft de afaceri, nici multinationalele de pe piata nu sunt incantate de succesul de vanzari al Siveco. Profiturile obtinute de la an la an sunt investite in cercetare si in dezvoltarea unor noi aplicatii care vor face ca succesul companiei sa creasca exponential. Principala lor contestatie se refera la corectitudinea contractelor cu statul.

     

    Nici multinationalele nu par prea incantate de ascensiunea Siveco. Conform raportului IDC pe 2003, Siveco s-a plasat pe primul loc in topul vanzarilor de aplicatii pentru afaceri, cu venituri cat SAP si Oracle la un loc. Grosul veniturilor Siveco pe acest segment a venit din contractul cu CNAS. Pe plan mondial, SAP este cel mai mare furnizor de solutii de afaceri si in mai toate pietele in care este prezent este lider. Din acest punct de vedere, Romania este un caz special.

  • Spre Romania, pe urmele retailerilor

    Planurile de expansiune a companiilor din retail sunt magnet de investitii pentru producatorii de profile metalice. Fiecare dintre constructorii de hale spera sa prinda contracte cu partenerii cu care lucreaza si in alte parti ale Europei.

     

    Forfota“ in care au intrat marile companii internationale din domeniul retailului – care urmeaza sa faca in Romania, pana la sfarsitul lui 2006, investitii cumulate de circa 600 de milioane de euro – schimba si planurile producatorilor de materiale de constructii. Nume mari – precum Cora, Carrefour, Billa sau Kaufland – au anuntat ca vor sa se extinda sau sa intre pe piata romaneasca, iar vestea e una buna si pentru producatorii de hale industriale si componente pentru acestea.

     

    Concluzia lor: „trebuie sa investim si noi in fabrici in Romania“. Ruukki Romania, parte a grupului finlandez Ruukki, va investi doua milioane de euro pentru o fabrica de profile metalice din aluminiu situata in sudul tarii, constructia urmand sa se incheie in primavara anului viitor. La randul sau, Kontirom, membra a grupului siderurgic Arcelor, aloca cinci milioane de euro pentru o fabrica de profile din otel, situata in judetul Ilfov.

     

    „Exista un potential mare pe piata constructiilor“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Leonard Manea, directorul Ruukki Romania, ale carei vanzari s-au dublat in ultimii doi ani. La randul sau, Marian Parvu, directorul general adjunct al Kontirom, confirma ca „cererea de constructii industriale este in crestere, ca urmare a deschiderii de noi supermarketuri“.

     

    Iar fiecare companie de retail are nevoie de firme care sa construiasca acoperisurile, profilele metalice si, in final, halele in care vor functiona supermarketurile. Pana acum, Ruukki si Kontirom – prezente de ani buni pe piata romaneasca – foloseau marfuri din import: Ruukki de la fabricile companiei din Ungaria sau Polonia, Kontirom din Grecia.

     

    Dupa ce cele doua fabrici vor fi date in functiune, preturile materialelor vor fi mai mici. „Daca scadem numai transportul din pretul final, produsele vor fi cu 10% mai ieftine“, explica Marian Parvu. Dar potentialul de crestere a pietei constructiilor (fie ele rezidentiale sau industriale) si mana mai ieftina de lucru nu sunt singurele elemente pe care constructorii de hale le-au luat in considerare. Relatiile traditionale pe care le au, in alte tari, cu companiile de retail au cantarit greu in deciziile de investitii ale Ruukki si Kontirom.

     

    „Arcelor isi desfasoara o mare parte din activitate in Franta si are ca parteneri traditionali companii precum Cora sau Carrefour“, spune Parvu. In aceste conditii, Kontirom, prin Arcelor, cunoaste si proiectele tehnice, si pretentiile unor astfel de companii. „Este simplu sa castigam o licitatie daca stim ce date tehnice sunt necesare“, crede directorul Kontirom.

     

    Intr-o situatie asemanatoare se afla Ruukki. „Companiile cu care am lucrat in strainatate pot doar sa ne recomande cand vine vorba de construirea unui supermarket in Romania“, spune Leonard Manea. Bazandu-se pe un boom in retail, cei doi investitori mizeaza pe cresterea afacerilor proprii. Kontirom asteapta pentru 2005 o cifra de afaceri de 13,7 milioane de euro – cu 40% mai mare decat in 2004 -, bazandu-se tocmai pe preturile mai mici ale profilelor fabricate in Romania. Ruukki se asteapta chiar la o crestere dubla fata de Kontirom anul acesta – cu 80% mai mare decat anul trecut, pana la 9 milioane de euro.

     

    Planul de atac al finlandezilor de la Ruukki prevede trecerea de la simpla comercializare a unor componente pentru realizarea de hale la construirea completa a acestora. „In felul acesta, clientul nu va mai fi nevoit sa mearga la mai multi furnizori pentru a primi constructia la cheie“, explica Manea. Dezvoltarea pietei supermarketurilor, oferirea unor produse complexe sau costurile mici de productie din Romania sunt, prin urmare, elementele pe care mizeaza producatorii de profile metalice. Dar poate cel mai important atu pe care acestia vor sa-l exploateze este venirea partenerilor traditionali pe care ei ii au in Europa.

  • DOUA FABRICI NOI

    Companiile care produc profile metalice pentru constructii industriale sau civile au anuntat investitii importante pentru Romania. Numai doua dintre ele, Kontirom si Ruukki, vor aduce circa sapte milioane de euro.

     

    FABRICA IN SUD: Compania Ruukki Romania, parte a concernului finlandez Ruukki, aloca cinci milioane de euro pentru o fabrica de profile metalice, care se va construi in sudul tarii.

    PROFILE METALICE: Firma Kontirom, membra a grupului siderurgic Arcelor, va investi in acest an peste doua milioane de euro pentru realizarea unei unitati de productie a profilelor pentru structuri metalice in Pantelimon, judetul Ilfov.

    PIATA DE DESFACERE: Companiile producatoare de profile pentru constructii mizeaza pe cresterea numarului de supermarketuri si hipermarketuri pe piata romaneasca.

  • TACTICI DE LUPTA

    Unii producatori de profile metalice mizeaza pe costurile mai mici pentru atragerea clientilor. Parteneriatele cu companii internationale nu sunt nici ele trecute cu vederea.

     

    COSTURI REDUSE: Dupa deschiderea fabricii din Romania, Kontirom spera sa-si reduca preturile cu cel putin 10%.

    HALE LA CHEIE: Ruukki Romania vrea sa atraga clienti prin oferirea unor produse complexe, precum halele „la cheie“.

    PARTENERIATE: Constructorii de hale mizeaza pe partenerii internationali de afaceri, care ii pot recomanda pentru lucrarile din Romania.

  • Cat de scump se arde gazul

    Cu sau fara abonament, pretul gazului creste, pentru ca autoritatile trebuie sa tina pasul cu ritmul scumpirii utilitatilor promis Uniunii Europene si FMI-ului. Acum, gazul romanesc e de doua ori mai ieftin decat cel european – dar si salariile sunt de zece ori mai mici decat cele din UE.

     

    O noua vedeta a aparut in ultimele saptamani in economia romaneasca. Nu canta, nu danseaza si nu da interviuri: e metrul cub de gaz. Felul in care se factureaza a incins atmosfera intr-atat, incat sindicalistii au fost pe punctul de a iesi in strada.

     

    Introducerea abonamentului in factura, masura pusa la cale acum mai bine de doi ani, i-a nemultumit pe cei care au un consum redus de gaz si care au constatat ca factura lunara, pe timp de vara, se dubleaza o data cu introducerea abonamentului. Ca sa evite o „rascoala a gazului“, autoritatile au revenit, eliminand abonamentul. Au crescut, in schimb, pretul gazelor naturale cu aproximativ 1.000 lei/metru cub.

     

    Tariful cu abonament, valabil pentru lunile aprilie si mai, este de 4.800 lei/mc (fara TVA) la Distrigaz Nord si de 5.117 lei/mc (fara TVA) la Distrigaz Sud. La asta se adauga un abonament de circa 4.500 de lei pe zi. Din luna iunie insa, s-a revenit la modalitatea anterioara de tarifare, iar pretul unui metru cub de gaz s-a majorat la aproximativ 7.000 de lei (fara TVA). De fapt, asa-numitele „costuri fixe“ ale distribuitorilor, adica abonamentul, au fost reincluse in pretul metrului cub de gaz.

     

    Ideea abonamentului, care a starnit atat de multe proteste, nu este nici macar o noutate (legea exista din 2003) si nici vreo inventie romaneasca. Abonament la gaze exista in majoritatea tarilor din Europa, inclusiv la cele intrate acum un an in Uniune, si reflecta – dupa cum spun unii operatori din sistemul energetic – plata unui serviciu, adica a accesului la gaz.

     

    Cat de corecta a fost transpunerea romaneasca a legislatiei din UE – aceasta e o chestiune care suporta discutii. Problema ar fi ca modificarea sistemului de tarifare nu a fost explicata de autoritati consumatorilor, lucru recunoscut, de altfel, de Stefan Cosmeanu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Daca s-ar fi facut o campanie de informare, unii consumatori ar fi constatat, spre exemplu, ca factura pe timpul iernii ar fi fost mai mica in varianta cu abonament, chiar daca cea din timpul verii ar fi fost mai mare.

     

    Masura renuntarii la abonament nu pare, insa, sa fie una permanenta. Cosmeanu a spus, recent, ca exista posibilitatea revenirii la aceasta forma de taxare, insa cu o mai buna delimitare a consumatorilor. Varianta este cu atat mai plauzibila cu cat restul Europei a adoptat, deja, acest sistem. In Cehia, spre exemplu, abonamentul lunar costa 37 de coroane (1,21 de euro) pentru cei care folosesc gazul doar pentru aragaz. Daca, insa, consumul este mai mare (aragaz si apa calda), abonamentul ajunge la 1,8 euro.

     

    Cehii care folosesc gaz pentru gatit, caldura si apa calda trebuie sa achite, lunar, un abonament de aproape 8 euro, potrivit autoritatii cehe de reglementare in dome-niul energetic. Spre comparatie, statul roman impunea unei persoane care folosea gazul numai pentru gatit un abonament lunar de 3,7 euro. In cazul celor care au centrala proprie, adica folosesc gazul atat pentru gatit cat si pentru caldura si apa calda, abonamentul romanesc ar fi costat aproape 10 euro (cu doi euro mai mult decat in Cehia).

     

    Daca in Cehia abonamentul la gaz este mai ieftin decat cel propus pentru Romania, vecinii nostri din Ungaria au ales alta metoda. Pretul metrului cub de gaz este inferior celui „romanesc“. Asa se face ca in Ungaria, la un consum sub 1.500 de metri cubi de gaz pe an (adica numai consumul unui aragaz), costul metrului cub este de 0,16 euro fara TVA (5.800 de lei), potrivit autoritatii din domeniul energetic din Ungaria.

     

    La un consum intre 1.500 si 3.000 de metri cubi, tariful ajunge la 0,18 euro. Nici taxele la gaz nu sunt la fel de mari. Daca in Romania TVA-ul este de 19%, in Ungaria este de numai 15%.

    Conform cerintelor europene, pretul gazului va trebui sa ajunga la media din Uniunea Europeana (adica aproape dublu fata de cat este la noi in momentul de fata), in vreme ce salariile romanesti nici macar nu se apropie de cele europene.

  • TARIFE EUROPENE, PRETURI ROMANESTI

    In Romania, tarifele la gaz se apropie de cele europene. Veniturile nete anuale insa nu au reusit sa tina pasul cu tarifele la utilitati. Gazul romanesc costa deocamdata jumatate fata de cel european.

     

    Tara

    pret gaz (euro/gigajoule)

    salariu mediu anual (euro)

    Belgia

    8,39

    29.500

    Cehia

    6,3

    6.500

    Germania

    9,10

    34.600

    Spania

    10,25

    19.200

    Franta

    9,10

    26.900

    Italia

    9,74

    24.750

    Austria

    8,91

    29.200

    Polonia

    6,19

    7.100

    Slovenia

    7,82

    10.100

    Slovacia

    6,84

    5.000

    Marea Britanie

    6,46

    36.200

    Ungaria

    5,38

    6.000

    Romania

    4,03

    2.200

     

    Sursa: Eurostat

  • Hainele cele noi ale faringoseptului

    Este printre putinele medicamente pe care romanii le-au luat cu placere in copilarie. Faringosept, din 1967, pentru iritatia gatului – ar putea suna un slogan al produsului fabricat de Terapia la Cluj-Napoca. Acum si cu arome de fructe.

     

    Faringosept, unul dintre cele mai cunoscute medicamente de pe piata autohtona, e in acelasi timp un brand romanesc cu mare cautare la export, in tarile din fostul bloc estic: aduce Terapiei 10 milioane de dolari din vanzari in Rusia, Ucraina, Polonia si alte state foste comuniste.

     

    „Faringosept este foarte popular in Rusia si Ucraina“, spune directorul general al Terapia, Stephen Stead. Iar notorietatea pe piata rusa este foarte ridicata, 80% dintre consumatori recunoscand acest brand, potrivit unui studiu citat de Stead. Si in Romania, Faringosept este  unul dintre cele mai importante medicamente vandute de fabrica clujeana, aducand circa 5% din vanzarile Terapia de pe piata autohtona.

     

    La baza Faringosept sta un ingredient activ numit ambazona, care are actiune antiseptica si antibacteriala. Ambazona a fost dezvoltata de compania germana Bayer – inventatoarea aspirinei – care a si utilizat-o in diverse medicamente. In Romania, ambazonei i s-a adaugat aroma de ciocolata si a rezultat Faringosept, care a intrat in productie incepand din 1967. Aproape 40 de ani mai tarziu, Terapia este singura companie din regiune care mai produce si comercializeaza medicamente pe baza de ambazona.

     

    Cum de nu au incercat si alti producatori din Europa de Est sa copieze reteta Faringosept? Chiar daca nu este unicul produs folosit in tratamentul iritatiilor gatului, nici un alt medicament concurent de piata din regiune nu contine ambazona, potrivit lui Stead. El apreciaza ca principalul concurent al Faringosept este Strepsils, marca a companiei britanice Boots.

     

    Dar pentru a „musca“ din cota de piata a fabricii clujene cu un produs similar Faringoseptului, o alta companie ar trebui sa gaseasca un furnizor de ambazona, Terapia fiind singurul producator din regiune. Pasul al doilea ar fi gasirea unui nume de produs sugestiv care sa nu copieze marca detinuta de Terapia, asa cum oricine poate produce acid acetilsalicilic, dar nu oricine poate comercializa bine cunoscuta aspirina (marca detinuta de Bayer).

     

    Iar Terapia incearca sa profite si sa-si consolideze pozitia pe piata autohtona: „Vrem sa devenim producatorul numarul unu din Romania“, spune Stead. In prezent, Terapia este al doilea producator roman de medicamente, dupa Sicomed. In ceea ce priveste volumul vanzarilor totale de pe piata, incluzand si companiile straine, Terapia este numarul sapte, conform firmei de cercetare de piata Cegedim.

     

    Terapia si-a propus pentru acest an si cresterea ponderii exportului in vanzari de la 16% in 2004 la 18%. Ceea ce inseamna ca exporturile Terapia vor totaliza in acest an 12-13 milioane de dolari, suma din care 80% va reveni liderului incontestabil – Faringosept, afirma Stephen Stead. Despre viitor? In haine noi, acum croite, „batranul“ Faringosept va deveni – la aniversarea celor 40 de ani de existenta – un produs „european“. Iar dupa ce a impresionat pe piata estica, medicamentul va fi nevoit sa faca fata integrarii in Uniunea Europeana.

  • TERAPIA, PE SCURT

    Terapia a fost fondata in Cluj-Napoca in 1921, fiind la inceput un mic laborator de produse farmaceutice. In prezent, firma este al doilea producator roman de medicamente.

     

    PRODUSE: Compania dezvolta, produce si comercializeaza circa 90 de produse.

    REZULTATE FINANCIARE: Terapia a inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 51,5 milioane de dolari (circa 41,5 mil. euro), in crestere cu 25% fata de anul 2003. Pentru acest an, Terapia mizeaza pe o majorare cu 45% a cifrei de afaceri.

    EXPORT: Circa 18% din vanzarile Terapia vor fi realizate peste hotare, in special pe pietele din Rusia, Ucraina si Polonia.

    ACTIONARI: Compania este detinuta de grupul financiar american Advent International, care a achizitionat 95% din actiunile Terapia in 2003, pentru circa 45 mil. $. Terapia a fost detinuta inainte tot de investitori financiari.

    COTA DE PIATA: Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare a pietei Cegedim, Terapia a avut anul trecut o cota de 3,1% din piata produselor farmaceutice.

  • O surpriza de lux

    Scaune din piele, eventual cutie de viteze automata, geamuri fumurii, capota lunga. Importatorii de automobile incep sa zambeasca si sa-si numere banii.

     

    Daca ai o firma care se pune pe picioare si incepe sa aiba profit, ce faci cu surplusul de bani? Il iei acasa sau il treci pe cheltuieli? Pe o masina noua, de exemplu? Rationamentul de mai sus poate fi una din cauzele cresterii vanzarilor de automobile de lux in primele patru luni din acest an.

     

    Spre sfarsitul anului trecut, BUSINESS Magazin relata despre scaderea vanzarilor de masini scumpe in special din cauza reorientarii clientilor catre autoturisme de teren, dupa cum spuneau importatorii. Doua dintre motivele optiunii pentru SUV (Sport Utility Vehicle – un compromis intre autoturismul de teren si cel de strada) erau atunci starea proasta a drumurilor si faptul ca un „4X4“ trebuie trecut mai rar prin service.

     

    Statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) arata ca piata auto romaneasca a urcat, in primele patru luni ale acestui an, catre pragul de un miliard de euro, valoare cumulata a vanzarilor de automobile. Cele aproape 80.000 de automobile vandute de la inceputul anului – cu circa 65% mai multe decat in perioada similara a anului trecut, infirma aprecierile importatorilor, care estimau o crestere a pietei de 15-20%.

     

    Surpriza vine insa dinspre segmentul de lux, aflat in fine in crestere dupa o indelungata perioada de scadere. Termenul de „automobil de lux“ este destul de vag si include de la marci de prestigiu (Rolls-Royce, Maybach, Bentley sau Maserati) la coupé-urile si decapotabilele ca Lamborghini, unele automobile SUV si intreaga clasa F (adica limuzinele purtand sigla Audi, BMW, Lexus sau Mercedes).

     

    Ce s-a intamplat? Infrastructura arata la fel ca acum doi ani, cand producatorul italian de coupé-uri si limuxine de lux Maserati a ales Romania pentru singura sa reprezentanta din Europa de Est. De ce au crescut vanzarile la automobile de lux? „Romanii au capatat «obsesia afisarii status-ului social». In plus, esti ceea ce esti si in functie de masina pe care o conduci“, spune Monica Jitariuc, director de marketing la Automotive Trading Services (ATS), importatorul Citroën in Romania.

     

    „Cauza acestui reviriment o regasim in aparitia si consolidarea unei clase sociale cu reale posibilitati financiare, la care se adauga si avalansa de oferte in aceasta clasa premium“, spune Florin Popa, director de vanzari Chrysler si Jeep la Casa Auto Bucuresti.

     

    Desigur, avalansa de oferte nu se traduce doar prin numarul mai mare sau mai mic de marci si modele prezente pe segmentul automobilelor de lux. Inseamna si oferte de pret tot mai avantajoase si in-strumente de finantare din ce in ce mai facile.

     

    „Serviciile de finantare competente si inspre beneficiul clientilor, de exemplu dobanzi reduse, avansuri mai mici si incercarea companiilor importatoare de masini de lux de a atrage cat mai multi clienti – intr-un cuvant, competitia crescanda, pe fondul varietatii modelelor disponibile (de la cabrio la off-road) – sunt, toate, cauze ale revirimentului vanzarilor in segmentul de lux“, spune Brent Valmar, presedintele APIA. Potrivit datelor asociatiei, in primele patru luni ale anului, ponderea achizitiilor in leasing era de aproape 60% din totalul importurilor – iar daca luam in considerare si creditul, atunci ponderea finantarilor in totalul achizitiilor urca la 75%-80%.

     

    Un alt motiv al cresterii cererii de automobile scumpe ar fi micsorarea impozitului pe venit prin introducerea cotei unice. Avantaj vizibil mai ales in buzunarele celor care si inainte si-ar fi permis, macar teoretic, un automobil de lux. Cei care se asteapta la impozite mai mici in acest an, atat la veniturile proprii, cat, mai ales, la cele ale companiilor la care sunt actionari sau asociati, pot fi dispusi sa isi indrepte investitiile si catre un automobil scump.

     

    Nu in ultimul rand, o cauza importanta a cresterii vanzarilor, atat pe ansamblu, cat si pe segmentul de lux, este aprecierea leului in raport cu euro, moneda de referinta a pietei auto. „In Romania a inceput sa-si faca simtita prezenta clasa de mijloc atat de mult asteptata de toata lumea“, afirma Florin Popa. „Aceasta clasa sociala a capatat si o cultura auto, prin urmare schimbarea masinilor personale sau a celor cumparate „pe firma“ survine mult mai rapid. De asemenea, a fost si perioada incasarii beneficiilor pe anul trecut, si au fost preferate investitiile in autoturisme“, identifica Popa cateva motive pentru cresterea de ansamblu a pietei. Vom avea in decembrie un nou record de vanzari pe piata auto?

     

    Toti importatorii sunt optimisti. La urma urmei, suntem pe penultimul loc din Europa la gradul de motorizare, inaintea Albaniei. „Estimam o crestere de minimum 45% pe piata vehiculelor de import“, spune Monica Jitariuc. Altii fac aprecieri ceva mai prudente. „Asteptam sfarsitul verii inainte de a emite o estimare. Perioada concediilor poate afecta tendinta de cumparare“, crede Brent Valmar, care este si directorul general al Porsche Romania, cel mai mare importator de pe piata. Daca la sfarsitul anului s-ar inregistra o crestere de ansamblu a pietei de circa 35%, am putea asista la vanzari de automobile de ordinul a 240.000 de unitati, per total, fata de cele aproape 180.000 inregistrate anul trecut.

     

    Probabil ca doi dintre factorii decisivi care vor influenta piata in continuare vor fi discount-urile si promotiile si conditiile de finantare avantajoase pe de o parte si politica de post-vanzare de cealalta parte. Pana la urma, nu toata lumea a dat fuga sa-si cumpere masini de teren. Unii, totusi, prefera, la acelasi pret, limuzinele de lux sau marcile sportive de prestigiu. Semn ca gusturile si cultura in materie de automobil evolueaza. In ciuda gropilor.

  • Proprietarii de "cinci stele"

    Cinci stele. Hoteluri. Bani. Eleganta. Oameni de afaceri. Masini scumpe. Femei splendide. Bauturi fine. Mancaruri rafinate. Cazinouri. Conferinte. Turisti? Cinci stele. Imagine? Profit?

     

    Un zvon a inceput sa prinda contur pe piata hotelurilor din Bucuresti acum vreo cateva saptamani. Omul de afaceri George Copos, vicepremier acum, dar si proprietar al grupului Ana Hotels, cumparase pachetul majoritar al hotelului Athénée Palace Hilton din Bucuresti.

     

    Sa dai peste 18 milioane de dolari (cca. 14 mil. euro) pe 52% dintr-un hotel, fie el de cinci stele, si sa preiei si datoria de 10 milioane de dolari (8 mil. euro) – asta suna a aventura. Or fi hotelurile de cinci stele o afacere sau cei care investesc in ele o fac pur si simplu pentru imagine? Una e sa spuna lumea ca esti „proprietar de cinci stele“ si alta e sa fii „proprietar de ferma de pui“. E drept, exista o astfel de ferma dintr-o comuna din Prahova despre care s-a vorbit mai mult decat despre toata industria hoteliera romaneasca. Dar asta e o alta poveste.

     

    Revenind la Hilton, cifrele anului trecut sunt graitoare si explica, poate, resortul care l-a impins pe Copos sa-l cumpere. Pentru ca Hiltonul a terminat anul 2004 cu o cifra de afaceri de 22 de milioane de dolari (cca. 17,7 mil. euro), cu 25% mai mult fata de anul precedent – iar profitul net a fost de 4,5 milioane de dolari (3,6 milioane de euro).

     

    Asta inseamna un profit net de peste 20%, procent cu care nu se pot mandri prea multe firme romanesti. La o asemenea rentabilitate, merita sa investesti, se pare, in „cinci stele“. Cu toate acestea, spune actualul vicepremier, investitia intr-un hotel de cinci stele este costisitoare – se ridica la circa 150.000 de euro pe camera, in acest pret intrand si salile de conferinte, terenul si restul utilitatilor. Cu alte cuvinte, mergand pe logica lui Copos, un hotel de cinci stele precum Hiltonul, care are 272 de camere, ar valora 36 de milioane de dolari.

     

    Un hotel de cinci stele este mai profitabil decat unul de patru sau trei stele, iar aceasta rata de profit vine in primul rand din tariful pe camera si gradul de ocupare mai ridicate. Unde mai pui si mancarea si bautura consumata la sutele, chiar miile de evenimente organizate intr-un an intr-o astfel de proprietate. „Gradul mediu de profitabilitate a unui hotel de cinci stele in Bucuresti depaseste 20%, profit net“, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin omul de afaceri George Copos, care crede ca in urmatorii ani vor creste foarte mult industrii precum cea telecom, tehnologia informatiei si, mai ales, industria turismului. Peste 20% profit net a avut anul trecut si Crowne Plaza, primul hotel de cinci stele detinut de Copos.

     

    Tinu Sebesanu, directorul general al Howard Johnson Grand Plaza, cel mai nou hotel de cinci stele din Bucuresti, spune ca, teoretic, investitia intr-un hotel de cinci stele se amortizeaza in tarile din Europa de Vest in 15-20 de ani, pe cand la noi amortizarea se face in 7-10 ani – o idee cu care si George Copos e de acord. Unul dintre principalii actionari ai Howard Johnson Grand Plaza este Gabriel Popoviciu, care nu a putut fi contactat pentru acest articol.

     

    „Amortizarea unui hotel de cinci stele in Bucuresti se face mai repede, pentru ca valoarea constructiei este mai mica iar forta de munca – unul dintre cele mai importante elemente de cost dintr-un hotel – este si ea mult mai ieftina“, argumenteaza Tinu Sebesanu. El spune ca pe fondul competitiei restranse pe segmentul cinci stele in Bucuresti, gradele de ocupare ale hotelurilor de aici sunt mai mari decat in alte tari, ceea ce, cumulat cu celelalte avantaje, fac ca investitia sa se amortizeze destul de repede.

     

    In definitiv, cat de acerba e competitia pe aceasta piata? Cei care lucreaza in industrie spun ca mai este inca destul loc. In Bucuresti exista acum sapte hoteluri clasificate la cinci stele: Athénée Palace Hilton, Crowne Plaza, Howard Johnson, InterContinental, J.W. Marriott, Casa Capsa Hotel si Persepolis. Ultimele doua, mult mai mici decat primele – si care numara 61, respectiv 20 de camere -, nu prea sunt considerate drept competitori de reprezentantii celorlalte hoteluri de cinci stele.

     

    Oricum, toate sapte aduna 1.390 de camere, adica peste 24% din totalul de 5.716 camere din hotelurile de toate categoriile din Bucuresti. E mult? E putin? E putin, daca ne-am aminti ca in toamna anului trecut, toate hotelurile de trei, patru si cinci stele din Bucuresti au fost pline ochi timp de aproape o luna, din simplul motiv ca atunci a avut loc in Capitala Congresul International al Postelor, care a reunit peste 1.500 de oameni.

     

    Si cum astfel de evenimente incep sa aiba loc din ce in ce mai des si in Bucuresti, e limpede ca ar exista cerere pentru hoteluri de clasa superioara. Daca Bucurestiul aduna putin peste 4.500 de camere in hotelurile de trei, patru si cinci stele, prin comparatie, Praga sau Budapesta numara fiecare peste 20.000 de locuri in structurile superioare.

     

    Asta gandindu-ne doar la partea de cazare. Pentru ca un hotel de cinci stele poate „castiga“ doar din organizarea de conferinte, seminarii si evenimente cateva zeci de procente din cifra de afaceri. La hotelul Marriott din Bucuresti, de exemplu, au avut loc anul trecut peste 1.500 de evenimente, care au adus hotelului peste 2,37 milioane de dolari (aprox. 1,9 mil. euro), adica mai mult de 23% din cifra de afaceri. (Fatih Taher,  cel care controleaza hotelul J. W. Marriott, nu a putut fi contactat de BUSINESS Magazin pentru acest articol.)

     

    Partea proasta, insa, este ca in prezent, nu exista „in lucru“ in Bucuresti nici un hotel de cinci stele. „Munca la un astfel de hotel dureaza macar doi-trei ani, deci in cel putin doi ani, nu vom vedea in Bucuresti nici un nou hotel de cinci stele“, prognozeaza Sebesanu de la Howard Johnson. Acest lucru este valabil pentru hotelurile care se construiesc de la zero sau pe structuri existente, pentru ca mai exista o varianta: un hotel de patru stele deja existent, care sa fie modernizat si „ridicat“ la cinci stele – exact ca in cazul hotelului Continental din Bucuresti, care are sanse sa se alature grupului select al celor sapte.

     

    „Negociem un contract cu un lant international pentru a ridica hotelul Continental din Bucuresti la cinci stele. Daca nu reusesc sa gasesc un operator international, hotelul va ramane la patru stele, pentru ca unei marci locale, precum Continental, i-ar fi foarte greu sa se impuna pe acest segment“, explica Radu Enache, presedintele lantului Continental, care detine 12 hoteluri cu acest nume in toata tara, plus trei hoteluri Ibis, in sistem de management. Adica, in total, Enache „controleaza“ 1.600 de camere in 15 hoteluri si putem spune ca este romanul cu cele mai multe camere. (Prin comparatie, cele sapte hoteluri la care este actionar Copos, printre care si Hilton, aduna numai 955 de camere).

     

    Dar de ce nu s-ar descurca singur un brand romanesc de cinci stele? Pentru ca, nefacand parte dintr-un lant international, nu beneficiaza de un sistem international de rezervari, nu este inclus in ofertele marilor agentii de turism straine si, in plus, clientul nu beneficiaza de carduri de fidelitate, cum au, de exemplu, fidelii unor lanturi precum Howard Johnson sau Marriott.

     

    Cu toate acestea, atat ca numar de proprietati, cat si ca numar de camere, hotelurile de brand international din Romania nu depasesc 3% din totalul hotelurilor la nivel national. Apartenenta la un lant hotelier international, al carui brand are notorietate in toata lumea, se realizeaza fie sub forma unui contract de management (lantul international asigura, exclusiv, administrarea, in timp ce proprietarul isi asuma riscurile investitiei), fie sub forma unui contract de franciza (conducerea ramane autohtona si se plateste o anumita suma de bani pentru dreptul de a folosi numele lantului international.

     

    Taxele de franciza sunt de circa 500.000 – 600.000 de euro pe an, ca in cazul hotelului Howard Johnson si ar putea ajunge pana la 2 milioane de euro, potrivit CHR Consulting, companie specializata in piata francizelor din Romania. La noi, toti cei cinci „mari“ fac parte, intr-un fel sau altul, dintr-un lant international. Hotelurile InterContinental (franciza) si Crowne Plaza (contract de management) apartin lantului InterContinental, cu peste 3.000 de hoteluri in intreaga lume, Howard Johnson apartine, sub contract de franciza, primului lant hotelier la nivel mondial, Cendant Corp., Marriott face parte din lantul Marriott International (contract de management), cu peste 2.600 de hoteluri in lume, iar Athénée Palace Hilton face parte din lantul Hilton International (contract de management). 

     

    Asadar, afilierea la un lant hotelier international atrage nenumarate avantaje. In primul rand, orice client va beneficia de aceleasi servicii, la aceeasi calitate, indiferent ca sta la J.W. Marriott in Bucuresti, Varsovia sau in New York. Pe de alta parte, lanturile hoteliere inspecteaza periodic hotelurile afiliate pentru a evalua daca se incadreaza in standardele minime de calitate a facilitatilor si a serviciilor.

     

    Afilierea la un lant hotelier international determina cresterea cotei de piata (prin atragerea unor clienti care doresc sa fie asociati cu o anumita marca sau produs, atragerea clientilor membri ai programelor de fidelitate dezvoltate de lantul hotelier), asigurarea accesului la sisteme globale de distributie, precum si cresterea prestigiului si a credibilitatii hotelului.

     

    In plus, afilierea la un lant hotelier de prestigiu faciliteaza, de regula, efectuarea de rezervari/tranzactii prin Internet, in timp ce operarea independenta, sub un nume care nu se bucura de recunoastere internationala l-ar putea determina pe un potential client, nefamiliarizat cu zona pe care o va vizita, sa opteze pentru un nume cunoscut. Este foarte probabil ca, atunci cand are de ales intre un hotel de lant si unul obisnuit, un turist strain nou in respectivul oras sa-l aleaga pe primul.

     

    Acesta ar fi, practic, si motivul succesului celor patru mari hoteluri de cinci stele din Bucuresti, care isi contabilizeaza cu satisfactie profiturile. Spunem patru pentru ca exista un caz particular: hotelul InterContinental, care de cativa ani inregistreaza pierderi, spre stupefactia lui George Copos, care spune ca nu intelege cum se poate ca un hotel de cinci stele sa nu aiba profit.

     

    Compania hoteliera InterContinental Romania a incheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere de 29,3 miliarde de lei (811.000 de euro), potrivit raportului consiliului de administratie. Pentru InterContinental Romania, 2005 ar putea fi al cincelea an consecutiv cu rezultate negative. Societatea a avut pierderi de 382,9 miliarde de lei (13,5 milioane de euro) in 2001, 153,3 miliarde de lei (4,48 milioane de euro) in 2002, 102,4 miliarde de lei (2,53 milioane de euro) in 2003 si 50,3 miliarde de lei (1,29 milioane de euro) in 2004. Compania are in patrimoniu hotelurile InterContinetal (cinci stele) si Lido din Bucuresti (patru stele), actionarii majoritari fiind compania RHIC Holding din Luxemburg (49,1%) si Lido SA (11%), ambele controlate de fratii Paunescu.

     

    Viorel Paunescu a explicat pentru BUSINESS Magazin ca aceste pierderi provin dintr-o „situatie aparte“, si anume ca din 1997 hotelul InterContinental este intr-un proces de renovare, pentru care s-au cheltuit circa 30 de milioane de euro. In plus, in timpul acestor renovari, au putut fi folosite doar jumatate din camere, justifica el.

     

    „Putem spune ca anul trecut, daca am scoate amortizarea si cheltuielile de renovare, am avut un profit de un milion de euro“, sustine Paunescu. El povesteste ca in 2001, din cauza intrarii puternice pe piata si a concurentei facute in principal de catre hotelul Marriott – dar si de Hilton – incasarile InterContinental au scazut cu 5 milioane de dolari (4 milioane de euro). Apoi, a adaugat el, s-au recuperat cam doua milioane de euro pe an.

     

    „Dupa ce vom amortiza investitia si vom incheia modernizarile, adica din 2006, hotelul nostru va trebui sa aiba o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de euro si un profit net de 4-6 milioane de euro, adica intre 20 si 30%“, estimeaza Paunescu. El crede ca investitia intr-un hotel de cinci stele nu se face in nici un caz „de dragul imaginii“, ci pentru ca acesta ar reprezenta o buna afacere. Pentru imagine, continua el, poti sa faci o biserica sau o scoala, dar nu si un hotel. „Stele cu care sa-ti faci imagine… nu cred.“

     

    Cu toate acestea, el recunoaste ca domeniul hotelier este spectaculos si pentru faptul ca poti intra in contact cu cele mai diverse tipuri de oameni. Paunescu da ca exemplu summit-ul NATO desfasurat la Mamaia anul trecut, cand 17 presedinti de tara au fost cazati la hotelul Rex din Mamaia, de cinci stele, la care el este actionar majoritar.

     

    „Este mai greu ca, daca ai fi proprietarul Uzinei 23 August, sa poti primi la tine 17 presedinti de stat“, adauga, vizibil satisfacut, Paunescu. El, care crede ca hotelul este, in general, o afacere de familie, se plange insa de concurenta, spune el, neloiala, facuta de „anumite“ hoteluri de cinci stele. Fara sa nominalizeze, el spune ca acestea ar practica tarife neconcurentiale de 60-70 de euro pe camera pe noapte, mult sub nivelul de cinci stele, in timp ce tarifele de la InterContinental ajung undeva in jurul valorii de 300 de euro pe noapte. „Exista o vorba batraneasca: «Si intre cei mai mari borfasi exista o etica profesionala».

     

    Si intre noi ar trebui sa fie un respect“, filozofeaza Viorel Paunescu. Oricum, tariful mediu pe noapte pentru o camera single pentru cele cinci mari hoteluri din Bucuresti se ridica la circa 263 de euro pe noapte. Este vorba de tarifele de receptie, afisate, pentru ca, in general, fiecare tarif se poate negocia intr-un fel sau altul. 263 de euro, asadar. Scump? Ieftin?

     

    Four Seasons – probabil unul dintre lanturile hoteliere de lux cu cea mai buna imagine in lume – , a practicat  un tarif mediu zilnic  pe camera in anul 2004 de 350 de dolari (280 de euro) pentru hotelurile din SUA si de 310 $/ zi (248 de euro) – media pentru hotelurile din intreaga lume, spune Simion Alb, directorul Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

     

    Tarifele Four Seasons difera insa semnificativ in functie de locatia hotelului. Astfel, cea mai ieftina camera la Four Seasons din New York costa peste 600 $/zi (480 de euro), in timp ce tariful mediu zilnic pentru hotelurile din Asia este de circa 170 $/zi (136 de euro).

     

    „In aceste conditii, este evident faptul ca tarifele la hotelurile din Bucuresti – Hilton, Marriott, Crowne Plaza – nu sunt atractive pentru cele mai multe segmente de turisti si se adreseaza in principal oamenilor de afaceri pe care nivelul tarifelor hoteliere nu ii poate face sa isi schimbe destinatia de calatorie“, explica Simion Alb.

    Tariful mediu zilnic la hotelurile de lux din SUA a fost in anul 2004 de aproximativ 235 $/ zi, adica circa 188 de euro.

     

    Oricum, tarifele hotelurilor de cinci stele si implicit profiturile realizate de hotelieri sunt in mare masura influentate de piata. Tariful mediu zilnic realizat in luna aprilie 2005 de hotelurile de patru si cinci stele din Moscova, de exemplu, a fost de 253 $/zi/camera (cca. 202 euro), in crestere, potrivit lui Simion Alb, cu 70% fata de anul 2001 si cu 40% comparativ cu anul 2003. El a adaugat ca in timp ce Praga sau Budapesta au hoteluri afiliate la lanturile hoteliere de lux (sau cinci stele europene) – Four Seasons, Kempinski, Mandarin Oriental, Le Meridien etc. -, Bucurestiul nu a intrat inca in atentia elitei industriei hoteliere.

     

    Alb crede ca Bucurestiul ar fi putut sa aiba acum mai multe hoteluri de cinci stele daca ar fi existat o politica de dezvoltare a acestui segment. Privatizarea hotelurilor i-a avantajat pe investitorii autohtoni care, in afara de capital suficient, experienta si viziune, aveau tot ce le trebuia… Chiar daca tarifele sunt mari sau mici, important este ca aceste hoteluri au un grad de ocupare bun, pentru ca majoritatea strainilor care vin in Bucuresti o fac in interes de afaceri. Asa cred hotelierii, pentru ca date statistice nu exista. Este foarte probabil sa fie asa, pentru ca in mod sigur bucurestenii nu se impiedica pe strazi de turisti japonezi care sa fotografieze in stanga si-n dreapta si nici de alte natii de turisti.

     

    Cinci stele. De fapt, cel mai mult conteaza brand-ul. In Franta, de exemplu, nu exista nici un hotel de cinci stele. Directorul general al Howard Johnson spune ca teoretic, cinci stele n-ar trebui acordate nici unei proprietati noi, pentru ca la acest nivel de clasificare, un rol important il au serviciile. Dar cum le verifici in prima zi? In definitiv, totul s-ar putea rezuma la spusele lui Tinu Sebesanu: „Pana la urma, steaua ti-o da clientul…. sau ti-o ia!“.