BusinessMagazin

Blog

  • Din croitori, bucatari

    In urma cu doi ani si jumatate, producatorul londonez de imbracaminte high street T. Comedy Ltd. alegea Romania pentru a-si fabrica in sistem lohn 90% din marfa. In acest an, a ales tot Romania pentru a incepe afacerile cu restaurante Nuno’s.

    Cand a venit in Romania sa viziteze fabricile de textile, spune Mehmet Gulseren, nu a reusit sa ia masa in mai putin de o ora in nici un restaurant din Galati, Cluj, Buzau, Bucuresti, Ploiesti sau Iasi. Tristul record de patru ore pierdute intr-un restaurant ploiestean in asteptarea meniului, a mancarii si a notei de plata i-au lasat reprezentantului companiei britanice T. Comedy un gust amar care persista si astazi.

    „Peste tot mi-a fost greu sa gasesc un loc unde sa iau masa“, isi aminteste Gulseren. „La intoarcere le-am spus colegilor ca nu mai vreau sa merg in Romania, pentru ca nu am unde manca. De acolo ne-a venit ideea cu restaurantul“, spune el.

    Luna aceasta in Ploiesti, peste trei-patru luni in Bucuresti, restaurantele cu specific latino-american Nuno’s se vor face probabil patru-cinci pana la sfarsitul anului, spun reprezentantii companiei britanice de confectii cu o cifra de afaceri de 5,5 milioane de lire sterline (aproximativ 8 milioane de euro). Iasi, Timisoara si Constanta sunt doar cateva dintre orasele vizate in continuare de antreprenorii de la T. Comedy. Dupa ce vor deschide cinci-sapte restaurante, vor incepe sa francizeze conceptul Nuno’s, spune Frank Peter Erkaslan, directorul de operatiuni al companiei. „Anul acesta cred ca vom mai deschide trei-patru, depinde si de birocratia romaneasca.“

    Pentru a deschide un restaurant central de 250 de metri patrati in Ploiesti (80-100 de locuri), britanicii au investit 150.000 de euro. Bucurestiul ii va costa considerabil mai mult, spune Erkaslan. „Am vizitat locatii in Dorobanti, Magheru, Victoriei si in zona Parlamentului. Investitia va depinde mult de marimea spatiului, dar o estimam in jurul sumei de 200.000 de lire sterline (290.000 de euro).“

    De ce au ales Romania?

    „Pentru ca aveam deja afaceri aici (n.r. – parteneriate strategice cu fabrici de textile din Ploiesti, Moreni, Galati), cunosteam mediul de afaceri, pentru ca piata romaneasca creste rapid“, spune Umit Fettin, directorul financiar al companiei. Mai mult, in Romania exista o mare discrepanta in oferta de restaurante: gasesti fie fast-food-uri, fie restaurante unde mancarea e de calitate dar e servita tarziu si e scumpa. „Ceea ce e unic la Nuno’s este ca se afla intre cele doua extreme“, spune Fettin.

    Britanicii ar fi vrut sa deschida aici ma-gazine de confectii, dar cercetarile le-au aratat ca nivelul de trai scazut nu le va aduce vanzari suficiente din comertul cu haine.

    „In magazinele de aici, preturile sunt la fel de mari cu ce percep eu de la clientii mei pentru un stoc“, spune Mehmet Gulseren. „Deci ar fi o pierdere de timp pentru mine sa vin acum sa vand bucata cu bucata in magazine. Dar asta nu inseamna ca n-o vom face la un moment dat.“

    De un lucru Gulseren este insa sigur: va muta lohn-ul din Romania peste cel mult doi ani. „Voi muta productia in Ucraina si in India“, spune el. „Anul acesta au crescut salariile la voi cu mai bine de 10%. Preturile mele insa nu cresc. Dimpotriva, daca e sa se modifice, cu siguranta scad.“

    Dupa ce afacerile din sectorul ospitalier vor creste suficient de mult in Romania, britanicii sunt hotarati sa extinda brandul Nuno’s si in tarile invecinate precum Ungaria sau Bulgaria. Deocamdata insa, spiritul latino-american e reconstituit cu ingrediente cat de poate de romanesti.

    „Una dintre strategiile noastre pentru acest restaurant este sa gasim surse locale pentru absolut orice, incepand cu compania de relatii publice pe care am ales-o, pana la furnizorii de mobilier“, spune Umit Fettin.  Unul dintre putinele ingrediente pe care britanicii au fost nevoiti sa le importe sunt sosurile din chilly cultivat in Mozambic.  „Nu am gasit inca o companie locala care sa aiba infrastructura pentru a produce asa ceva, dar, pe termen lung, vom cauta parteneri care sa manufactureze sosurile in Romania“, spune Fettin, care crede ca va recupera investitia in restaurantul ploiestean in mai putin de trei ani.

  • FMCG: Scadere: Orkla a ajuns din lider, al treilea jucator pe piata margarinei in trei ani

    La doi ani si jumatate de la preluarea Topway Foods, afacerile cu margarina ale grupului Orkla nu par a aduce cresterea scontata. Prin urmare, norvegienii pluseaza prin achizitii si intrarea pe piete noi.

    Au venit vremuri de restriste pe piata de margarina, care se „topeste“ vazand cu ochii. In ultimii trei ani, consumul casnic de margarina a scazut continuu. Numai in ultimul an a pierdut 8,5% in volum, arata informatiile companiei de cercetare GfK.

    Scaderea are loc in ciuda investitiilor masive in publicitate, pe fondul maturitatii pietei. In 2004, competitorii au investit cu 50% mai mult in reclame comparativ cu anul anterior (conform informatiilor Alfacont Mediatrack), insa fara rezultat la nivelul revigorarii consumului. 

    Aproape toata margarina vanduta in Romania, in valoare de circa 47 de milioane de euro in 2004, e produsa de trei mari competitori: Unilever, Royal Brinkers si Orkla Foods.  La finele anului trecut, cei trei detineau 99,2% din valoarea pietei, dupa ce au castigat din 2001 peste 20 de puncte procentuale in plus. Margarina nu mai poate oferi deci mari surprize. 

    Pe acest fond, Orkla Foods Romania (ORF) a ales sa-si diversifice aface-rile. Decizia este dublata de faptul ca Orkla a pierdut in doi ani si jumatate locul intai in piata margarinei. Compania norvegiana a intrat pe piata romaneasca in 2002, cand a achizitionat in totalitate actiunile Topway Foods, liderul din acea vreme al pietei de margarina. Afacerea cu ulei si otet a ramas la Topway Industries, deoarece „Orkla nu este interesata sa opereze in aceasta categorie“, declara Aliz Kosza, director executiv la Orkla Foods Romania.  Cum a pierdut Orkla locul 1 pe piata? In 2001, pe piata margarinei erau prezenti patru jucatori importanti: Topway, Unilever si inca doua companii care, fuzionand, au dat nastere actualei Royal Brinkers . 

    In 2001 insa, cand Orkla a cumparat li-derul pietei – Topway, Unilever a inceput productia de margarina in Romania, dupa mai multi ani de prezenta prin importuri. Mutarea a avut un impact puternic asupra pietei, gigantul anglo-olandez urcand pe primul loc. Cresterea Unilever a fost sustinuta de investitii masive pentru sustinerea marcilor Rama si Delta. Numai in 2004, Unilever a cheltuit 8,6 milioane de euro (rate-card) pe publicitatea la margarina, ceea ce reprezinta peste 80% din investitiile in promovarea acestui produs per total piata, conform informatiilor Alfacont Mediatrack.

    Dupa 2001 a mai avut loc un eveniment care a dus Orkla pe locul trei in topul consumului casnic: nasterea Royal Brinkers, care a ajuns al doilea jucator, cu marcile Holland, Linco, Unirea si Matinal.

    Norvegienii au insa o consolare. Chiar daca Orkla e pozitionata pe locul trei ca furnizor de margarina pentru consumul casnic, de fapt, per total piata, compania detine locul doi, conform directorului de marketing al Orkla, Alexandra Chirica. „Diferenta rezida din faptul ca Orkla este cel mai mare furnizor de margarina industriala (pentru industria de panificatie si patiserie)“, explica Alexandra Chirica. ORF are pe piata romaneasca a margarinei trei marci: Wiesana, Frühstuck si Bunatati de la Bunica.

    Cu toate acestea, pierderea locului intai a declansat apetitul de expansiune al companiei norvegiene. Astfel ca Orkla a inceput o avalansa de lansari sau achizitii si in zonele care nu tin de margarina. 

    Numai in 2004, grupul a lansat peste 14 produse in Romania, dintre care doar cinci pe piata de margarina. Orkla a extins puternic gama Bunatati de la Bunica, care a fost completata cu maioneza vegetala, pasta de tomate, patru sortimente de gem si pateuri de ficat.

    De fapt, pe piata de pate a mai „plasat“ o gama de trei sortimente sub marca LaMinut, iar ca editii limitate au fost vandute variantele de ketchup Tomi Grill si Yellow. 2005 a debutat in aceeasi nota. Orkla a intrat pe o piata noua, cea a snacks-urilor, cu Tomi sneck-up, biscuitii sarati cu ketchup. Lansarea nu este deloc intamplatoare. Asa cum piata pateurilor, pe care s-a lansat Orkla in 2004, creste de la an la an, la fel se intampla si cu cea a snacks-urilor (evaluata la circa 42 de milioane de dolari anual). In 2004, Orkla a fost in negocieri pentru a prelua compania Ardealul Covasna (pateu), dar discutiile au esuat pentru ca nu s-a ajuns la un acord in privinta valorii tranzactiei. Tot in 2004, compania a cumparat de la Grup JM din Targoviste mai multe linii de procesare a fructelor si legumelor, pentru a demara productia de gemuri, o piata estimata la 5.000 de tone anual.

    Dar asta nu e tot. Compania, care a avut in 2003 o cifra de afaceri de 18 milioane de dolari, pregateste o sarabanda de lansari pe pietele pe care e deja prezenta. Si declara cu tarie ca e interesata sa se extinda si pe alte piete. Aliz Kosza spune ca „Urmarim cu interes toate afacerile locale de succes si suntem deschisi la orice oportunitate pentru extindere. Orkla are o putere financiara care ii permite o crestere rapida a afacerii prin achizitii, iar din punctul de vedere al potentialului, Romania reprezinta una dintre prioritatile grupului“. Margarina, pateu, gemuri, biscuiti, ketchup. Este extinderea brusca a marcii la Bunica o strategie castigatoare? Norvegienii cred ca da. Ramane de vazut daca noile piete abordate nu sunt cumva prea aglomerate pentru inca un jucator nou.  

  • CATEVA CIFRE

    Consumul casnic de margarina s-a plasat pe un trend descendent in ultimii trei ani, pe o piata foarte concentrata, arata informatiile GfK. 

    • 8,5%: scaderea volumului de margarina in perioada ianuarie – octombrie 2004 fata de perioada similara din 2003.
    • 95% din volumul pietei este acoperit de trei mari producatori: Unilever, Royal Brinkers si Orkla Foods.
    • 40% din cheltuielile acestei categorii provin din mediul rural, unde sunt concentrate 45% din gospodariile din Romania.
    • 86% din vanzari sunt realizate de margarina ambalata la cutie de plastic, dife-renta apartinand ambalajului de hartie.
    • 500g si 250g sunt gramajele preferate de cumparatori, gramaje care acopera aproape intreaga piata

  • TURISM: Turistii straini vin in Romania sa-l regaseasca pe Dracula, iar noi li-l aratam pe Vlad Tepes

    Alergat de la Sighisoara pana la Bran si exilat apoi la Snagov, Dracula e privit de romani mai degraba cu dispret si aruncat la cripta de gunoi. Celebrul personaj literar, devenit subiect de filme, desene animate si jocuri pe calculator, aduce bani peste tot. Mai putin in tara in care a trait eroul care l-a inspirat pe Bram Stoker. Ce poate face Romania pentru a-l „stoarce de bani“ pe Dracula?

    Totul a inceput in anul 1897, cand irlandezul Bram Stoker a publicat la Londra romanul Dracula, inspirat de Vlad Tepes. Personajul lui Stoker este, de departe, cel mai cunoscut „roman“ in strainatate. In ultimul secol s-au scris sute de carti despre el, care au „produs“, la randul lor, mii de volume de critica. Numele lui Dracula a aparut in titlul a peste 150 de filme si seriale de televiziune. Notorietatea lui a reusit sa creeze la nivel mondial o industrie de sute de milioane de dolari pe an.  

    Treziti cu acest mit pe cap, romanii nu reusesc sa se dezmeticeasca si sa se decida daca sa-l dispretuiasca pe conte sau sa-l accepte si sa-l trimita la facut bani. 

    Multi dintre cei care lucreaza in turism privesc mitul lui Dracula ca pe o oportunitate. La targurile internationale de turism, vizitatorii straini care trec pe la standurile agentiilor romanesti se intereseaza frecvent ce le poate oferi Romania despre Dracula, un personaj transformat de Hollywood dintr-un monstru oribil intr-un aristocrat fin. „Desi letal in contactele sale, pe Dracula il admiri, pentru ca este un sex simbol, pentru ca este nemuritor“, spune Nicolae Paduraru, presedintele fundatiei Transylvanian Society of Dracula, cu filiale in mai multe tari din lume.

    Admirat sau dispretuit, mitul lui Dracula a inceput sa faca tot mai multi bani. Ideea le venise, mai mult la nivel de initiativa personala, si celor care se ocupau de turism in perioada Ceausescu. Cornel Gaina, fostul presedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor de Turism, isi aminteste ca exploatarea mitului a inceput prin anii 1976-1977 si ca a existat chiar un program Dracula, aprobat la insistentele ONT Carpati, care primise cereri din partea partenerilor externi. Exista totusi o problema: mitul lui Dracula era putin cunoscut in Romania acelor ani; iar multi dintre cei care auzisera considerau ca alaturarea dintre Dracula si a domnitorului Vlad Tepes era o blasfemie. S-a facut, totusi, o concesie: turistii straini care veneau prin Transilvania erau dusi sa vada si castelul Bran, desi istoricii spun ca acesta nu are absolut nici o legatura cu locurile evocate in cartea lui Bram Stoker si cu atat mai putin cu Vlad Tepes. 

    Chiar si asa, „draculistii“, cum li se spune, au continuat sa vina in Romania. Cateva zeci de mii, in ultimii ani, dupa cum apreciaza directorii agentiilor de turism. Mai mult de jumatate dintre ei vin pe cont propriu. Restul, prin programe organizate de agentiile de turism romanesti.

    In continuare, cei mai multi sunt atrasi de Castelul Bran, cetatile Rasnov si Sighisoara, Pasul Bargaului si zona Bistrita (evocate in romanul lui Stoker), dar si cetatea Poenari, singura construita, intr-adevar, de Vlad Tepes. Lucrurile ar putea merge ca unse, daca n-ar fi cateva probleme. De exemplu, din patriotism local, din ignoranta sau din nepricepere, turistii sunt dusi nu pe asa-zisele urme ale lui Dracula, ci pe cele ale lui Vlad Tepes. „Practic, li s-a bagat pe gat Tepes. Motiv pentru care acestia sunt foarte dezamagiti. Pe ei nu-i intereseaza un oarecare domnitor roman, ei il vor pe vampirul Dracula. Iar daca nu-l gasesc, se simt inselati, se considera jigniti si nu mai revin“, crede Nicolae Paduraru de la Transylvanian Society of Dracula.

    Unii ghizi cu scrupule istorice fac eforturi pentru a-l demitiza pe Dracula si le explica turistilor straini (cu argumente, fireste) ca intre castelul Bran si Dracula nu exista nici o legatura. Situatia devine tragicomica. 

    Cei de acolo vor, pe de o parte, sa respecte adevarul istoric, dar risca astfel sa ramana fara jumatate din turisti. Pe de alta parte, sunt tentati, totusi, sa faca un compromis cultural. Sa le spuna, adica, strainilor ce vor sa auda, cu gandul la promisiunea unor afaceri profitabile.

    „Lucrez acum la un proiect, pentru a-l putea exploata pe acest Dracula“, ne-a declarat muzeograful Daniel Apostol, seful departamentului de Relatii Publice si Marketing de la Castelul Bran. 

    Anul trecut, Castelul Bran a fost vizitat de circa 400.000 de oameni, spune Apostol. „Jumatate dintre ei au venit interesati de Dracula. Dintre acestia, circa 70% au fost straini – americani, asiatici si, mai nou, rusi“, adauga el. Iar cam 50.000 au venit in Romania numai si numai pentru a cauta urmele contelui-vampir.

    Acesta este motivul pentru care la Bran „se coc“ minispectacole tematice: cu actori profesionisti imbracati in costume medievale, cu un Dracula care sa tina un mic discurs si apoi sa ciocneasca un pahar cu turistii. Iar muzeograful de la Bran crede ca va trebui sa introduca in discursul ghizilor si elemente de mit.

    Turistii atrasi in acest mod ar putea forma o clientela permanenta si exclusiva, care altfel nu ar veni in Romania. Pentru a crea o „infrastructura Dracula“ in Romania ar fi nevoie de circa 40-50 de milioane de euro, iar incasarile s-ar putea ridica la cateva sute de milioane de euro pe an.

    Socoteala e simpla: daca un turist strain cheltuieste intr-un sejur in Romania, in medie, in jur de 500 de dolari, „draculistii“ sunt dispusi sa scoata din buzunar peste 1.200 de dolari, cred cei care lucreaza in turism. 

    „Nici un «draculist» adevarat nu isi doreste sa plece de aici fara sa-si fi cumparat un costum de vampir, o pelerina gen Dracula, insigne, dinti de vampir si altele“, crede Cornel Gaina. 

    Alta locatie, alta problema: in zona Pasului Bargaului de la Bistrita nu exista suficiente spatii de cazare, restaurante de profil si nici programe artistice medievale care sa evoce mitul. Singurul „punct de atractie“ din zona este hotelul Dracula, construit in anul 1976 in stil medieval. Programul e destul de rudimentar: undeva la subsol, „contele vampir“ iese din sicriu si se repede la grupurile de turisti care privesc spectacolul la flacara unei lumanari. La un moment dat, lumanarea se stinge, contele se ascunde, iar la iesire ii ataca, prin surprindere, pe turisti; la joc participa si o parte din angajatii hotelului care, ascunsi de intuneric, nu se sfiesc sa-i ciupeasca pe turisti. 

    Valer Sanmihaean, directorul societatii Coroana Turism Bistrita, crede ca trebuie organizate cat mai multe programe si tururi tematice. Americanii nu vin in Romania ca sa stea la hotel, spune el. „Nu ne trebuie un parc cu roti si moristi, ci un «land» turistic tematic, cu elemente din mit, cu restaurante de profil.“ Sanmihaean mai crede ca toata zona din pasul Bargaului trebuie gandita ca o statiune.

    Si compania Posada din Curtea de Arges, care detine o agentie de turism si cinci hoteluri in zona, a incercat sa profite cat mai mult de proximitatea cetatii Poenari, singura construita de Vlad Tepes. Tocmai din acest motiv, conducerea de la Posada a decis sa construiasca la poalele cetatii un hotel care sa fie o replica a acesteia. Problema e ca in zona sunt elemente legate exclusiv de Tepes, care nu au nici o legatura cu cartea lui Stoker. Nu-i nimic, si-a spus Dumitru Grecu, directorul general al SC Posada. „Ideea este ca nu-l poti cunoaste pe Dracula, daca nu-l cunosti mai intai pe Tepes, care l-a inspirat pe Stoker. Trebuie sa stii mai intai ce a facut Tepes, ce crime oribile a infaptuit in timpul vietii, ce monstruozitati, ca sa intelegi de ce nu si-a gasit linistea in moarte si s-a transformat in vampir“ – cam asa suna teoria lui Grecu.

    O problema reala este lipsa „izvoarelor“. Robert Hervian, presedintele agentiei de turism WorldVisionTravel din New Jersey, crede ca majoritatea celor care se indreapta spre Romania pentru mitul Dracula cauta vestigii care sa le dovedeasca faptul ca pasiunea lor are un fundament. „Dupa cum unii se duc la Paris pe urmele legendarilor muschetari, altii vin in Romania ca sa vada casa in care s-a nascut, locurile pe unde a umblat, a mancat si pe unde Dracula «a supt sangele» victimelor sale. Asadar, castele, restaurante cu specific, baluri de Halloween si spectacole cu tema“, considera Hervian.

    Monica George, directorul de marketing al agentiei de turism Quest Tours din Oregon, SUA, crede ca publicitatea pentru acest mit trebuie facuta in permanenta, pe lunga durata. „Americanii nici nu pot face legatura intre faptul ca Transilvania este parte din Romania si ca este un loc fizic, nu ca Atlantis sau Utopia, care poate fi vizitat in timpul unei vacante“, explica aceasta.

    Ce-i drept, afacerea „Dracula“ a avut parte si in Romania de micul ei moment de glorie. O glorie efemera care nu i-a facut, neaparat, bine. Este vorba despre lansarea, cu mare tam-tam, a proiectului „Dracula Park“, in anul 2001. Locatia aleasa pentru realizarea unui imens parc tematic, de soiul unui Disneyland cu vampiri, a fost un platou de langa Sighisoara. S-au implicat, printre altii, fostul ministru al turismului, Dan Matei Agathon si ex-premierul Adrian Nastase, care a si cumparat actiuni de 100 milioane de lei la un fond care ar fi urmat sa finanteze proiectul. 

    „Peste 1.000 de cotidiene americane si mai mult de 200 de reviste au relatat despre proiectul Dracula Park, in ultimii patru ani. Nu sunt insa sigur ca atentia manifestata de mass-media din America de Nord pentru proiectul Dracula Park va persista si nici daca aceasta este dublata de interesul efectiv al unui numar insemnat de vizitatori potentiali din SUA si Canada pentru tururi Dracula si pentru vizitarea parcului“, spune Simion Alb, seful Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

    Incapacitatea de a aduna fonduri suficiente, protestele ecologistilor (inclusiv interventia printului Charles) si un studiu de prefezabilitate al companiei PriceWaterhouseCoopers au dus insa la abandonarea proiectului, cel putin pentru locatia Sighisoara. Apoi, guvernul Nastase a aprobat, in octombrie anul trecut, construirea unui asa-zis parc „industrial turistic si de agrement“ pe un teren de 450 de hectare al complexului agrozootehnic Vlasia, situat in Snagov, judetul Ilfov. Valoarea totala a investitiei a fost estimata intre 40 si 70 de mi-lioane de euro. Declaratia facuta la inceputul acestui an de catre presedintele Traian Basescu, potrivit careia respectiva hotarare trebuie anulata, face ca soarta acestui proiect sa fie mai degraba incerta.

    Si agentiile de turism rasufla usurate: „Dracula Park la Snagov e o idee foarte proasta. Un turist care face un tur Dracula in Transilvania are nevoie de 7-8 zile, pe cand pentru parcul de la Snagov, nu este nevoie de mai mult de doua zile. Iar cele doua zile la Snagov ar face sa cada toate tururile din tara“, crede Nicolae Paduraru. Agentiile de turism din Romania se plang ca jocul acesta de-a „uite locatia, nu e locatia“ nu poate decat sa adanceasca neincrederea potentialilor turisti din strainatate.

    Exista insa si cateva companii romanesti care fac deja bani frumosi folosindu-se de mitul lui Dracula. Una dintre ele este agentia de turism Romantic Travel, care aduce pe urmele lui Dracula cateva mii de turisti pe an. In plus, Mircea Poenaru, directorul agentiei, a deschis in urma cu opt ani, in Bucuresti, restaurantul Clubul Contelui Dracula. Anual, vin aici circa 15.000 de clienti, ceea ce face ca incasarile sa fie de aproximativ 150.000 de euro. „Peste 70% din clienti sunt fie turisti straini sau rezidenti, fie invitati straini ai unor companii de renume din Bucuresti“, spune Poenaru. Si aici e un program artistic special, de doua ori pe saptamana, cu actorul Petre Moraru de la Teatrul Mic.

    Lucian Boronea, directorul gene-ral al Accent Travel, specializata in turismul de afaceri, este unul dintre cei preocupati de potentialul unei afaceri bazate pe mitul lui Dracula. „In urma cu zece ani, nu credeam c-o sa-l putem exploata. Dar am inteles, dupa cateva zeci de targuri internationale, ca piata o cere“, explica el. 

    Din aceasta vara, Accent Travel va lansa un program Dracula pentru turistii straini, pe ruta Bran-Sighisoara-Rasnov-Poenari. Programul include inchirierea castelului Rasnov, unde se vor organiza petreceri cu trupe de actori imbracati in costume medievale, cu muzica din secolul al XV-lea. 

    Cu adevarat interesant si eficient, spun cei care lucreaza in turismul romanesc, ar fi ca statul roman sa se implice concret in dezvoltarea unei afaceri Dracula, inclusiv in infrastructura si promovare. Ei considera ca cei 40 de milioane de euro despre care se vorbea in cazul proiectului Dracula Park ar fi suficienti pentru a crea locuri de interes in zonele de pe traseul turistilor. 

    Astfel de obiective, dar si mici parcuri tematice, ar fi oportune in cel putin trei  puncte, alaturi de Pasul Bargaului: langa castelul Bran, la Sighisoara si in zona Cetatii Poenari, spun cei interesati de fenomen.

    Nicolae Lech, director executiv al agentiei Touring Eurolines, care aduce anual in Romania  2.000 de turisti straini pe urmele lui Dracula, crede ca foarte importante sunt si investitiile in industria de suveniruri Dracula si in spectacole tematice. Mitul ar aduce bani si din licentierea si vanzarea de programe specifice. 

    „Din pacate, multi vizitatori si ziaristi din America de Nord cred ca produsele oferite de vanzatorii ambulanti si magazinele din zona castelului Bran si Sighisoara sunt mai degraba niste kitsch-uri“, afirma Simion Alb. El spune ca acestia apreciaza mai mult puloverele de lana si produsele de artizanat, decat „suvenirurile“ Dracula oferite de vanzatorii ambulanti de la Bran. 

    Oficialul roman de la New York a adaugat ca solicitari de tot felul in legatura cu Dracula sunt adresate Biroului de Turism New York. „Sunt cupluri care doresc sa-si oficieze ceremonia de casatorie sau sa organizeze receptii la Castelul Dracula. «Un intreprinzator» din Colorado a solicitat pamant de sub «castelul Dracula» pe care dorea sa-l ambaleze in mici sicrie de lemn si sa-l vanda celor interesati“, povesteste Simion Alb. 

    Oamenii de publicitate cred ca, odata construite atractiile „Dracula“, nici n-ar mai fi nevoie de investitii foarte mari in promovare, pentru ca Dracula are reclama gata facuta.  Lucian Georgescu, directorul agentiei de publicitate gav/Balkanski Proiect, crede ca romanii ar trebui sa priveasca viziunea Occidentului asupra lui Dracula ca pe un fenomen postmodernist. Sa-l construim, adica, pe Dracula asa cum il vad ei. „Este un cadou fantastic pe care ni-l face Vestul, pentru ca reprezinta o investitie de peste 100 de ani in marketing.“

    Si Bogdan Naumovici, directorul de creatie al agentiei Leo Burnett pentru Europa Centrala si de Est, atrage atentia ca acest mit este, cu siguranta, cel mai cunoscut lucru pe care-l stiu strainii despre Romania. Insa trebuie sa inventam o „lume Dracula“, spune Naumovici. O campanie puternica de promovare pe televiziuni de circulatie internationala, ar costa circa 7-800.000 de euro, estimeaza unii oameni de publicitate. „Daca ai porni un alt brand pe care sa vrei sa-l faci atat de notoriu precum Dracula, ti-ar trebui cel putin cateva sute de milioane de dolari“, apreciaza Naumovici. 

    La randul sau, Elizabeth Miller, profesor emerit de engleza la Memorial University Newfoundland, Canada, care a scris cinci carti despre Dracula, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca Romania e aproape obli-gata sa foloseasca acest mit ca un mijloc de a-i atrage pe turistii straini: „Cartea este scrisa, nimeni nu o mai ia inapoi. Mai bine sa va poarte curentul, decat sa va impotriviti acestuia“.

    In Statele Unite exista cateva fan-club-uri Dracula. Primul a fost fondat de dr. Jean K. Youngson, in 1995. Multi dintre membrii clubului au fost in Romania datorita romanului Dracula. Dar promovarea ideii Romania-Dracula e ca si inexistenta, spune Youngson. O prima masura ar putea fi organizarea unui festival Dracula, poate chiar pe 31 octombrie, cand americanii sarbatoresc Halloween-ul. Putine tari din lume pot atrage atentia mass-media americane, periodic. In schimb, in octombrie, in preajma Halloween-ului, zeci de cotidiene americane acorda spatii ample Romaniei si locurilor din Transilvania, tara prin care a „bantuit“ vampirul Dracula. „Multi americani cred ca nu este loc mai bun pentru sarbatorirea Halloween decat Transilvania“, a declarat Simion Alb.

    Chiar si autoritatile de la Hong Kong au inceput sa exploateze atractia americanilor catre acest gen de turism si au creat un program tematic, Halloween Bash, care se desfasoara in fiecare an in Ocean Park. Asta ca sa nu mai vorbim de irlandezi care, in ultimii ani, au realizat ca Bram Stoker, autorul romanului Dracula, a fost irlandez. „De altfel, ultima moda in randurile admiratorilor lui Dracula este sa se duca in Irlanda la Scoala de Vara organizata de Dennis McIntyre, directorul centrului istoric Bram Stoker Heritage Centre din Clontarf“, mai spune Jean K. Youngson.

    Cu toate astea, chiar daca nu se va construi o infrastructura prin care „acest Dracula“, cum ii spunea muzeograful de la Bran, sa poata fi exploatat, turistii straini iubitori de „horror“ pot fi atrasi mai usor in Romania cu alte programe care deja sunt foarte bine puse la punct. De exemplu, o zi de plimbat cu Dacia prin gropile Bucurestiului, calatorii „initiatice“ noaptea in Ferentari, circuite de groaza la groapa de gunoi Glina sau cateva nopti de cazare si tremurat in miezul iernii la caminele studentesti din Regie. Din acest punct de vedere, Romania are ce arata. Dupa un astfel de circuit al groazei, vor intelege si ei de ce romanii nu dau doi bani pe Dracula.

  • DE CE SUNTEM FASCINATI DE DRACULA?

    David J. Skal, istoric de film si cultura populara, autorul cartii „Hollywood Gothic: The Tangled Web of Dracula from Novel to Stage to Screen“, explica in cartea sa de ce Dracula exercita o asemenea fascinatie: 

    ANIMAL SI GEN-TLEMAN: „Dracula a devenit un idol pentru ca, la fel ca un politician perfect, el poate reprezenta ceva pentru toti. Prin intruchiparile multiple, el a fost si repulsiv si atractiv, un animal si un gentleman, o figura reprezentand moartea teribila, dar si speranta la nemurire“. 

    SEX, BANI, PUTERE: „El este o fantezie de impliniri dorite – un aristocrat de o mare bogatie, care este reprezentat ca o figura de un magnetism sexual urias. America a fost un teren fecund pentru mitul Dracula din cauza obsesiilor americanilor legate de avansarea sociala, sex, bani si putere“. 

    CE TREBUIE SA FACA ROMANIA: „Ca sa atraga cat mai multi turisti cu Dracula, Romania va trebui sa-i sublinieze caracterul fictiv de vampir, asa cum este stiut in Occident, si nu latura istorica“.

  • PARINTELE LUI DRACULA

    Abraham „Bram“ Stoker s-a nascut in 1847 in satul Clontarf de langa Dublin, in fami-lia unui functionar public. Copilaria i-a fost marcata de o boala misterioasa, dar in adolescenta a inceput sa practice mai multe sporturi, printre care si fotbal. 

    DRAMATURGUL STOKER: Bram Stoker, autorul romanului „Dracula“, a scris, mai intai, piese de teatru. In 1878 s-a mutat la Londra unde a publicat, in 1897, romanul care i-a adus faima.

    SURSA DE INSPIRATIE: Initial, Stoker a vrut sa-si intituleze cartea „Count Wampyr“, dar s-a razgandit dupa ce a gasit  numele de «Dracula» intr-o carte de la o bi-blioteca din Whitby, in North Yorkshire, Anglia. Cartea, numita „O relatare despre pricipatele din Valahia si Moldova“, fusese scrisa de William Wilkinson in anul 1820. In ea se relata cum regele ungur Ladislau a facut o alianta cu voievodul Dracula impotriva turcilor si cum fiul lui Dracula a participat la batalie.

    ULTIMUL AMANUNT: Pe Stoker l-a atras in special o notita prin care William Wilkinson „explica faptul ca in limba vorbita in Valahia, Dracula inseamna «dracul»“, spune Elizabeth Miller, profesor emerit de engleza la Memorial University Newfoundland, Canada, autoarea a cinci carti despre Dracula.

  • PE UNDE UMBLA DRACULA

    Cele mai cautate zone din Romania de catre fanii lui Dracula (castelul Bran, Sighisoara, cetatile Rasnov si Poenari, Pasul Bargaului) necesita investitii de 40 – 70 de milioane de euro pentru a crea ambientul necesar, estimeaza specialistii in turism.

    Investitiile necesare:

    • hoteluri, moteluri, pensiuni (construite in stil gotic)
    • spatii de cazare gen cavouri, restaurante tematice
    • industrie de suveniruri (pelerine de vampir, dinti, vinuri, inele, statuete)
    • organizarea de spectacole tematice, festivaluri etc.
    • publicitate pe canalele TV internationale

  • Identificarea idiotilor

    Actiunea sindicatelor, admirata chiar de reprezentantii patronatelor, reuseste sa infirme una din cele mai vechi teorii ale sociologiei, enuntata pentru prima data de Gustave Le Bon in „Psihologia multimilor“. Aceea ca o adunare a celor mai mari intelepti nu va ajunge la rezultate mult diferite comparativ cu o adunare a unor idioti. In Romania, poate ajunge, insa in sens negativ.

    Ma numar printre cei care nu au inteles nici pana acum, dupa cercetari minutioase, cum sta treaba cu patronatele romanesti si asociatiile lor. Si nu mi-e jena sa spun asta. In fond, nici patronatele nu prea stiu de ce exista, pentru ce lupta si pe cine reprezinta. PNR, CNPR, UGIR, AOAR, ACPR, UNPR, ADER… si insiruirea poate continua. Pe scena afacerilor romanesti se perinda permanent, prin fata reflectoarelor, siruri de initiale care, teoretic, ar trebui sa fie simboluri ale fortei oamenilor de afaceri romani.  Practic, sunt prescurtari ale orgoliului, slabei pregatiri si, pe alocuri, chiar stupizeniei acestora.

    Suna dur, insa cine trece in revista toate luarile de pozitie ale reprezentantilor acestor initiale in ultimele doua luni nu va putea decat sa imi dea dreptate. Nu este nici nu secret ca patronii vor impozite cat mai mici, o moneda nationala a carei depreciere sa acopere gaurile din productivitate, salariati cat mai usor de disponibilizat sau tinuti in frau. Este o realitate valabila peste tot in lume, insa in Romania capata accente grotesti.

    Patronatele romanesti, prin reprezentantii lor, se bucura cand au parte de cota unica de 16%, insa protesteaza ca impozitul pe dividende creste de la 5% la 10%. Ba chiar afirma ca vor da Guvernul in judecata pentru acest lucru. Apoi aceleasi patronate sunt gata sa arda BNR pe rug pentru ca leul a crescut cu 10 – 15% in decurs de cateva luni, dupa ce au fost avertizate de circa doi ani ca acest moment va veni. Iar BNR chiar nu are nici o vina pentru acest lucru. Dupa putin timp, tot patronatele se uita la degetul intins prin modificarea Codului muncii si se decid ca au nevoie de toata mana, ajungand la pretentii absurde. Si la dezvaluirea unor lacune considerabile, deja legendara fiind confuzia dintre clauza de neconcurenta cu cea de confidentialitate.

    Si in final, aceleasi patronate si confederatii patronale se fac de ras printr-o incercare esuata de a se uni sub o singura umbrela. Si am sa insist asupra acestui episod. Pana la urma, care trebuie sa fie scopul final al unei Uniuni a confederatiilor? Sa ofere o forta suficient de mare pentru a sustine interesele tuturor patronilor, cred eu. Pot aceste interese, cel putin cele de baza, sa fie diferite? Probabil nu, daca vorbim de fiscalitate, dreptul muncii, moneda nationala, finantari sau subventii.

    Atunci de ce atatea neintelegeri in jurul initiativei de unire? Raspunsul este simplu: pentru ca, la fel ca in orice proiect romanesc de acest gen, totul este tratat exclusiv ca o lupta pentru putere.

    Cei mai vechi vor sa aiba un cuvant mai greu de spus pentru ca sunt de mult in joc, cei noi vor acelasi lucru, insa pentru ca au mintea deschisa. Cei mici vor drepturi de vot egale, cei mari vor in functie de dimensiunea confederatiei.

    Si in timp ce patronii si reprezentantii lor se cearta pentru formarea unei structuri care nu va promova decat interese generale (deci poate suporta structuri de conducere prin rotatie, de exemplu), sindicatele reusesc sa creeze, impreuna, presiuni mari pentru inlaturarea multora din schimbarile prevazute de noul Cod al muncii.

    Culmea, cele cinci confederatii sindicale reusesc sa vorbeasca pe o voce comuna, desi reprezinta, teoretic, o patura sociala cu un acces mai redus la informatie si educatie. Actiunea lor, admirata chiar de reprezentantii patronatelor, reuseste sa infirme una din cele mai vechi teorii ale sociologiei, enuntata pentru prima data de Gustave Le Bon in „Psihologia multimilor“. Aceea ca o adunare a celor mai mari intelepti nu va ajunge la rezultate mult diferite comparativ cu o adunare a unor idioti.

    Este o teorie din secolul XIX, insa aplicarea sa in cazul de fata nu va intampina decat o singura dificultate. Identificarea idiotilor. 

  • De ce nu e Romania ca Irlanda

    Spui Irlanda, spui bere neagra Guiness si whiskey Jameson. Spui Irlanda, spui The Dubliners. Spui Irlanda, spui James Joyce si Oscar Wilde. In ultimele decenii insa, Irlanda e locul in care multe corporatii si-au implantat puncte de productie si de cercetare.

    Pana in anii ‘50, tara berii Guiness era preponderent agricola. Irlandezii cultivau cereale din care faceau paine, bere si whiskey. Chiar si acum, cine strabate Irlanda sau macar imprejurimile capitalei Dublin, intalneste un peisaj specific unei tari agricole: multe spatii virane, gospodarii mici si rarefiate, turme de oi si cai.

    In anii ‘50, s-a produs insa o schimbare. Autoritatile au decis sa diversifice economia Iralndei, orientand-o si catre industriile exportatoare. Planul le-a reusit, pentru ca aceasta tara a cunoscut in anii din urma un ritm de crestere fantastic, ceea ce i-a facut pe observatori sa o numeasca Tigrul Europei, dupa modelul „tigrilor“ asiatici.

    Investitorii straini sunt atrasi de Irlanda precum fluturii de lumina. Nu mai putin de 1.200 de companii straine, in special americane, sunt prezente in tara. Mai mult decat atat, intr-un top al celor mai globaliste natiuni, Irlanda este prima clasata, pe locurile urmatoare figurand Singapore, Elvetia si Olanda. Topul a masurat gradul de implicare a acestor tari in economia globala.

    Care este formula de succes pe care au folosit-o irlandezii? Foarte simplu, la prima vedere. Impozite mici pe profitul obtinut din activitati lucrative, mana de lucru calificata si ieftina (in comparatie cu Germania, Franta sau Marea Britanie), legislatie clara si birocratie putina. Dar lucrurile nu se rezuma la atat. Ca sa determini giganti precum Hewlett-Packard, Intel sau PepsiCo sa isi deschida fabrici in tara ta, e nevoie si de facilitati, dar si de foarte mult lobby.

    Sa nu uitam ca irlandezii sunt unii din intemeietorii Americii de azi. Totodata, aceasta natie a dat un presedinte american – John Fitzgerald Kennedy. In continuare, irlandezii sunt foarte bine reprezentati in SUA, statul Massachusetts, de exemplu, fiind preponderent irlandez. Nu intamplator aproape 50% din investitiile straine din Irlanda vin din Statele Unite.

    Sa ne imaginam, prin absurd, ca de maine si Romania ar deveni la fel de tentanta din punct de vedere legislativ si al facilitatilor acordate mediului de afaceri. Garantat, nu ar avea succesul Iralndei. Americanii ii vad pe irlandezii ca fiind „unii de-ai lor“. Vorbesc aceeasi limba (sau aproximativ aceeasi), sunt despartiti doar de Atlantic si au incredere ca o promisiune ramane promisiune.

    Bineinteles, e caricatural sa comparam Romania cu Irlanda. E adevarat ca tara lui James Joyce este mai mica de cinci ori decat Romania din perspectiva populatiei, insa economic sunt mult inaintea noastra. Totusi, la o gandire mai atenta, vom vedea ca si guvernantii romani de ieri sau de azi, declarativ, au planuri de atragere a investitorilor asemanatoare cu cele ale Irlandei: impozite mici pe profit, simplificarea birocratiei, calificarea personalului. Sa nu uitam ca Romania a cochetat de multe ori cu ideea ca ar putea deveni un pol pentru outsourcing in materie de software, productie de hardware sau activitati de cercetare si dezvoltare. Ceva, ceva s-a facut mai ales pe software (vezi centrul Oracle, vezi investitia Siemens Automotive de la Timisoara), insa nu in stil mare, adica in stil irlandez. Ce ne lipseste? O infrastructura solida, continuitate si lobby temeinic.

    „IT-ul nu este singurul sector care a atras investitii in Irlanda. La fel de infloritoare sunt industria alimentara ca si cea farmaceutica“, declara un oficial HP, prezent in Irlanda la una din fabricile companiei unde lucreaza aproximativ 1.500 de oameni. Pe langa greii IT-ului (HP, Intel, Symantec), aici si-au facut puncte de productie sau centre de cercetare jucatori importanti si din alte industrii: alimentara si bauturi racoritoare (PepsiCo), productie de echipamente medicale (Boston Scientific Tullamore), software (Microsoft). „Companiile straine sunt incurajate sa angajeze personal irlandez. Costurile sunt mici aici in comparatie cu alte state europene“, mi-a spus mandru un sofer de taxi din Dublin. Si, intr-adevar, cifrele vorbesc de la sine: potrivit PricewaterhouseCoopers, un salariat irlandez primeste pentru o ora de munca circa 14-15 dolari, in vreme ce un englez este platit cu 17-18 dolari, iar un neamt cu aproape 25 de dolari.

    Initial, Irlanda era o tara condamnata sa ramana importatoare pe veci. Asta pentru ca este lipsita de resurse minerale (deci materii prime). Boom-ul economic din ultimele decenii au transformat-o insa intr-un exportator de succes. Aceasta, pe de o parte, datorita investitiilor straine si, pe de alta, din cauza faptului ca populatia insuficienta nu poate asigura o piata interna puternica. In 2003, surplusul comercial al tarii a fost de 34 de miliarde de euro.

    Pe scurt, istoria recenta a Irlandei este o poveste de succes care, daca nu poate fi copiata, macar reprezinta material de studiu pentru romani. E clar ca oricat am vrea sa fim ca ei, nu suntem in stare pe termen mediu. Totusi, ceva se poate face. Nu avem lobby ca ei, dar putem crea avantaje economice (reale, nu pe hartie) pentru investitori. Lobby-ul se poate face in timp. Deja, primii pasi au fost facuti: tot mai multi romani emigreaza in Irlanda. Exact cum au facut stramosii irlandezilor de azi care au populat in secolul al XVIII-lea Lumea Noua.

  • Cota unica a politicii externe romanesti

    Prima intrebare: exista/a existat o politica externa romaneasca? A doua: cum ar trebui sa arate diplomatia unei tari ca Romania? A treia intrebare: merita ca o tara precum Romania sa aiba o politica externa buna sau jocurile sunt oricum facute dinainte, altundeva?

    Raspunsul la ultima intrebare: merita. Mai ales pentru ca, la fel ca la sfarsitul anului 1989, ne aflam intr-un val, intr-un complex de premise. Exista un tren care poate fi, inca, prins. Avantajul fata de 1989: interesele, dar si pretentiile, sunt ceva mai concentrate acum. Un alt avantaj: aparent, exista mai multa vigoare la Bucuresti. 

    S-a vorbit mult despre importanta geo-strategica a Romaniei. In general, discutiile au ramas la stadiul de lozinca; ele n-au explicat, de exemplu, de ce ar avea Romania o pozitie mai geo-strategica decat Bulgaria sau Turcia. Si nici macar geo-strategia nu mai reprezinta o valoare in sine cata vreme ea ramane doar la un stadiu latent, gol de dinamism; daca nu o pui in valoare, e golita de continut. 

    Ca vrem sau ca nu vrem, ne aflam undeva intr-o zona marginala. In calea crivatului. A retelelor de trafic de arme, droguri si carne vie. Asta e jumatatea goala a paharului. Cea plina: ca, astfel, Romania are importanta, putand incerca sa fie un parleaz greu de trecut. Daca reuseste, capata ceva respect. Dezavantajul se transforma in atu. Cel putin, pe aceasta idee sustine ca merge actuala diplomatie romaneasca. 

    Un alt avantaj al asa-numitei pe-riferii dinauntru este acela ca vecinii din afara isi vor pune antenele pe Bucuresti. Cu alte cuvinte, Romania ar putea fi acea Europa de aproape pentru statele non-UE. Ceea ce ar face, de pilda, ca drumurile europene ale acestor tari sa treaca prin Bucuresti. Si, invers, ca multinationalele sa atace dinspre Romania pietele din tarile respective. Realist vorbind, e o varianta mai putin probabila in cazul Ucrainei si al Serbiei, dar foarte plauzibila in cel al Moldovei. Ministrul roman de externe se lauda ca, in prezent, ambasada romana de la Chisinau este avanpostul Nato in Moldova.

    A fi ruda bogata a celei mai sarace tari din Europa nu pare mare lucru. Pentru ca bogatia, in acest caz, e ceva foarte relativ. Nu pare nimic spectaculos sa te manifesti si sa fi puternic in raport cu Republica Moldova. Insa e o situatie nefericita daca nu esti, daca intorci spatele acestei zone, ca si cum ea n-ar exista. Riscant nu e sa vrei sa te implici in rezolvarea conflictul din Transnistria, in ciuda opozitiei Rusiei. Riscant e sa stai deoparte, sa nu contezi. Dar ce inseamna o Romanie puternica la marginea Europei institutiona-lizate? Inseamna sa deranjezi, raspund unii analisti politici de la Bucuresti. Este grupul inteleptilor care considera ca e mai cu scaun la cap sa taci si sa asculti decat sa vorbesti. Principiul capului plecat pe care sabia nu-l taie si care poate trece mai departe asa, mai nebagat in seama. 

    Ce te faci insa constatand ca mogulii diplomatiei romanesti nici n-au facut, nici n-au vorbit (decat doar, cu morga, la Bucuresti)? Au fost printre cei mai populari oameni de stat din Romania. Ce i-a facut asa populari? Oare vreo mare izbanda despre care n-am aflat inca? Sau doar dexteritatea de a manui asa-numitul limbaj diplomatic de lemn si imaginile in care dadeau mana, de convenienta, cu mai marii lumii? Oare de ce s-a ajuns la situatia in care, zice-se, se zambeste la adresa pretentiilor Romaniei? Oare nu pentru ca niciodata n-am excelat? Oare nu din cauza tinutei noastre cenusii si nedemne? Ce a fost demn in politica noastra externa? Ca am tacut cu demnitate? 

    Si de ce sa n-aiba Romania agenda proprie? De ce sa n-aiba prioritati? Pe cine deranjeaza ca Bucurestiul vrea sa aiba un rol important in regiunea Marii Negre, de exemplu? Ca pune problema drepturilor pe care trebuie sa le aiba minoritatile romanesti din tarile vecine? Ca vorbeste despre granite europene la Caucaz, despre nevoia ca, la un moment dat, Romania sa nu mai fie zona-tampon?

    Pana la urma, discutia se reduce la a avea sau a nu avea o strategie de politica externa. La a avea o strategie, in general. Este vorba despre acea cota unica a diplomatiei romanesti, bombastic denumita interes national. Complexul acela de principii clare, raspicate, enuntate, asumate, urmarite. Este adevarat, exista riscul ca aceasta cota unica sa aiba atat sustinatori fanatici cat si adversari inversunati. Dar fara ea, bate vantul. 

    Caci la UE si Nato te poti uita in doua feluri: dinauntru sau din afara. De aproape sau de departe. Cand privesti de aproape, dar din afara, o faci cu un oarecare respect, cu invidie. Cand privesti dinauntru, dar totusi de departe (cazul Romaniei), ai doua variante: sa te crezi dintr-o data buricul pamantului sau sa incerci sa te apropii, intr-adevar, de nivelul „grupului“. Varianta a treia, aceea de a te multumi sa faci parte dintr-o enumerare cenusie, nu se pune. Nu, daca ai pretentia sa contezi.