Blog

  • 15% pentru popor

    Conform acesteia, 51% din actiunile companiei petroliere NIS vor fi vandute unui partener strategic (este vorba de cea pe care grupul Rompetrol si-a exprimat de mai multe ori interesul s-o cumpere). Statul va pastra 34% din actiuni, iar restul de 15% vor fi oferite gratis.
    Mladan Dinkic, ministrul economiei, a spus ca acelasi principiu va fi aplicat si la privatizarea companiei aeriene Jat Airways, urmand sa se mai stabileasca daca investitorul strategic va achizitiona 49 sau 51% din actiuni. Conform strategiei, statul va ramane actionar majoritar la compania energetica EPS, la Telekom Serbia, la aeroportul Nikola Tesla si la compania farmaceutica Galenika.

    Procentul pe care il va pastra va fi de 70% din actiunile acestor firme. Un pachet de 15% va fi listat la Bursa din Belgrad, tot 15% din actiuni urmand sa fie distribuite gratuit cetatenilor.
    Potrivit estimarilor, patru milioane de persoane vor beneficia de actiuni gratuite, avand de asemenea dreptul de a cumpara alte actiuni care sa valoreze cel mult 5.000 de euro. Dinkic a adaugat ca noua strategie de privatizare va intra in procedura de dezbatere parlamentara pana la sfarsitul acestei luni.

  • Ce-i ieftin se vinde bine

    Ritmul de crestere inregistrat in urmatorii ani de supermarketuri si de magazinele cu discont il va depasi pe cel al hipermarketurilor, in timp ce magazinele mici isi vor reduce serios activitatea.
    Cel mai mare avant il vor inregistra retelele cu discont (Biedronka, Lidl, Plus sau Netto), ale caror vanzari s-ar putea majora cu 34%.

    Pana in 2011, acestora li se va alatura si retailerul german Aldi, care a anuntat recent o campanie de extindere pe piata poloneza. Lanturile de supermarketuri, precum Stokrotka, Bomi, Alma, Polomarket sau Carrefour Express se estimeaza ca isi vor mari vanzarile cu 18%. In acelasi timp, marii perdanti vor fi proprietarii de magazine mici, ale caror vanzari se vor diminua cu 12%, de la 15,5 miliarde de euro in prezent la 13,6 miliarde in 2011.

  • Daca nu Microsoft, atunci poate Linux

    Fata de vanzari estimate de 20.000–50.000 de PC-uri, abia s-au vandut 1.500.
    Potrivit cotidianului de afaceri Kommersant, Aleksei Kravtsov, managerul Kraftway, companie specializata in asamblarea de calculatoare, a spus ca a descoperit ca in unele localitati de provincie oamenii aveau doar o idee vaga despre computere si nu auzisera niciodata de Microsoft.

    Programul “Un computer in fiecare casa” s-a derulat in aceasta vara, computerele puse in vanzare fiind dotate cu procesoare Intel si avand instalate softuri Microsoft. A doua etapa se asteapta sa fie lansata in luna decembrie.
    De aceasta data, campania va fi precedata de o promovare solida, iar cel mai probabil softurile Microsoft vor fi inlocuite de softuri Linux dezvoltate de programatori rusi. In plus, ministerul se afla in negocieri cu cele mai mari banci din tara pentru a facilita accesul la credite pentru cei ce doresc sa-si achizitioneze PC-uri prin acest program.

  • 20 de hipermarketuri pentru bulgari

    Compania franceza intentioneaza sa aiba magazine in toate orasele mari din tara, cum ar fi Varna, Stara Zagora, Veliko Tarnovo si Plovdiv, a anuntat Jerome Loubere, manager general al Carrefour Marinopoulos, subsidiara greceasca a companiei.

    Pentru inceput, vor fi deschise doar hipermarketuri, abia dupa aceasta faza fiind posibila intrarea cu magazine de dimensiuni mai mici. Carrefour a anuntat ca a incheiat deja acorduri cu cateva companii pentru inchirierea sau cumpararea unor spatii. La Sofia vor fi deschise doua magazine, una dintre ele urmand sa se deschida in viitorul complex Carrefour Tarigradsko, cu sase etaje, din care trei in subteran.

    Cand se va deschide, in 2009, acesta va gazdui alte 200 de magazine, pe langa hipermarket. Potrivit agentiei Colliers International, care are drepturile exclusive de negociere cu viitorii clienti, 60% din spatiile comerciale de aici au fost deja inchiriate. Potrivit unor surse din piata imobiliara citate de publicatia Dnevnik, Carrefour a inchiriat deja un spatiu si in viitorul Mall Bulgaria, aflat de asemenea in constructie.

    Reprezentantii companiei franceze estimeaza ca in 2009 vanzarile in Bulgaria vor atinge 20–50 de milioane de euro, in functie de numarul de magazine care vor fi deschise. Spre comparatie, Metro Cash&Carry, care detine opt hipermarketuri in Bulgaria, a avut anul trecut vanzari de 700 de milioane de euro. 

  • Veniti la Tirana

    Conform agentiei imobiliare internationale Obelisk, in Albania sunt cele mai mici preturi din Europa la proprietati, nu exista TVA si nici taxa de transferul de proprietate sau pe castigurile realizate.
    Cu acces la doua mari, Mediterana si Ionica, Albania are sanse de a-si dezvolta industria turistica, pentru acest an fiind estimata o crestere de 5,6% in acest sector. Salariile inregistreaza si ele o majorare anuala de aproximativ 10%.
    In plus, candidatura Albaniei pentru aderarea la NATO in 2008 si la Uniunea Europeana in 2014 au fost acceptate. In prezent, nu sunt restrictii pentru straini in ceea ce priveste achizitionarea de proprietati rezidentiale. Preturile de vanzare a proprietatilor se situeaza intre 550 si 800 de euro pentru un metru patrat construit.  

  • Mai bine la bursa din Varsovia

    Conform Financial Times, Andrei Verevski, proprietarul companiei si avocat al blocului politic BIUT, condus de Iulia Timosenko, spune ca listarea va arata oportunitatile uriase pe care le are agricultura ucraineana. Kernel, care detine 35% din piata locala de ulei de floarea-soarelui, are o valoare estimata de 350-400 de milioane de euro.

    Grupul controleaza mai multe fabrici de imbuteliere a uleiului de floarea-soarelui si cea mai mare retea de silozuri din Ucraina.
    Banii obtinuti vor fi folositi pentru construirea unor noi facilitati de productie de ulei de floarea-soarelui, rapita si soia, pentru unele facilitati portuare si pentru extinderea pe pietele externe. In procesul de listare, Kernel este consiliata de grupul financiar ING. Verevski se asteapta la o cerere substantiala din partea fondurilor mutuale si de pensii din Polonia, sperand ca firma pe care o detine sa beneficieze de o lichiditate ridicata.
    Andrei Bulah, de la biroul din Kiev al companiei de consultanta Deloitte & Touche, spune ca alegerea facuta de Kernel are mari sanse de succes, deoarece Varsovia este mai apropiata din punct de vedere cultural de Kiev decat Londra.

  • Crestere rapida, dar tot codasi

    In urmatorii patru ani, vor fi infiintate 850 de noi companii care isi vor desfasura activitatea in domeniul tehnologiei informatiei si vor infiinta peste 41.000 de noi locuri de munca. In ceea ce priveste evolutia cheltuielilor pentru IT in Europa Centrala si de Est, ritmul anual de crestere in urmatorii patru ani va fi de 13%, unul din cele mai ridicate din lume, ce va fi depasit doar de cel din Rusia (15%) si India (19%).

    In ciuda cresterii, nivelul cheltuielilor din aceasta zona ramane inca foarte scazut. De exemplu, in Franta se cheltuiesc acum pentru IT aproape 41 de miliarde de euro, in timp ce in intreaga Europa de Est cheltuielile ajung doar la 31 de miliarde de euro.
    In privinta pietei ucrainene, aceasta prezinta profilul unei economii emergente, aproape 84% din suma cheltuita pe IT fiind pentru echipamente hardware. In ceea ce priveste ponderea  cheltuielilor pentru IT in PIB, in Europa Centrala si de Est aceasta va ajunge la 1,7% in urmatorii patru ani.

    La nivelul regiunii, 62% din cheltuielile din acest an sunt pentru echipamente hard si 13% pentru software. Studiul a masurat si cota de piata detinuta de Microsoft din piata IT, fiind avut in vedere “ecosistemul Microsoft” – companii care vand, asigura service-ul sau distribuie produse care ruleaza cel putin un soft Microsoft. Astfel, in Ucraina, 52% din cei 72.100 de angajati din domeniul IT apartin “ecosistemului Microsoft”.

  • Un mamut energetic pe bursa

    Urbanski considera ca daca PGE ar fi fost prezenta acum pe bursa, valoarea acesteia ar creste imediat cu 75%. Dupa estimarile companiei, PGE si-ar putea tripla valoarea de piata in urmatorii cinci ani, de la 7,5 miliarde de euro in prezent.

    Desi reprezentantii PGE spun ca au luat in calcul si posibila majorare a pretului energiei in perioada urmatoare, estimarea privind triplarea valorii de piata nu a fost realizata pornind de la aceasta premisa.
    Michal Krupinski, actualul ministru adjunct al finantelor, aflat pe picior de plecare dupa alegerile legislative, s-a declarat increzator ca noul guvern va continua planul de privatizare a PGE. Acesta prevede o privatizare treptata pe bursa, oferta publica initiala de anul viitor trebuind sa fie urmata de scoaterea la vanzare a unui alt pachet de actiuni.

  • Greva la Ford. In Rusia

    La greva au participat 1.500 din cei 2.200 de angajati ai fabricii. Daca salariile nu vor fi majorate incepand cu 1 martie 2008, greva s-ar putea transforma intr-una pe termen nelimitat din data de 20 noiembrie.

    Ekaterina Kulinenko, directorul de PR al companiei, a spus ca administratia a cerut in instanta declararea grevei ca ilegala, deoarece sindicatul nu a notificat intentia de greva cu cel putin zece zile inainte, asa cum prevede legislatia rusa. In prezent, salariul mediu in uzina este de 580 de euro.

    Reprezentantii sindicatelor spun ca au luat decizia de a declansa greva dupa ce conducerea a respins in mod repetat solicitarile de majorare a salariilor. O alta disputa intre conducere si angajati a avut loc in luna martie a acestui an, cand administratia a cedat, oferind printr-un nou contract colectiv de munca salarii mai mari si beneficii mai multe pentru angajati.

  • Sa tot ai autostrazi

    Pana la finalul anului se asteapta sa se mai colecteze in jur de 37 de milioane de euro. Numarul camioanelor inregistrate in sistemul electronic de incasare a taxelor este in prezent de 240.000, dublu fata de estimarile initiale de 120.000.
    Una dintre explicatiile date pentru acest numar peste asteptari este cresterea economica din Europa de Est, Cehia fiind tara de tranzit pentru multe dintre transporturile regionale. Nivelul mediu al taxei de autostrada percepute de Cehia este de 15 eurocenti pe kilometru; in Austria kilometrul parcurs se taxeaza cu 27 de eurocenti, iar in Slovacia se asteapta sa fie intre 15 si 19 eurocenti din 2009.

    Din suma totala incasata in acest an, aproximativ 40%, respectiv 75 de milioane de euro, va fi oprita de operatorul sistemului electronic de incasare, fima Kapsch. De la inceputul anului, taxa este perceputa pentru 1.000 de kilometri de autostrada si drumuri expres camioanelor care cantaresc peste 12 tone. Din 2009, sistemul de taxare va fi extins si la camioanele de peste 3,5 tone.