Miscarea care a atras toata atentia, acel protest amorf, spontan
coagulat impotriva cresterii rolului guvernului si contra majorarii
deficitului bugetar este cea pe care as numi-o “Miscarea
Ceainicului” – pentru ca tot ce fac ei este sa improaste cu
abur.
Asta nu inseamna ca energia din spatele lor nu este autentica
(evident ca este) sau ca nu va avea un impact electoral (cu
siguranta ca va avea). Dar influentarea alegerilor si influentarea
viitorului Americii sunt doua lucruri diferite. Dupa tot ce am
auzit despre aceasta miscare, mi se pare ca e facuta doar din abur,
dar si ca nu are un motor. Nu are un plan de a readuce Americii
maretia.
Aceasta Miscare a Ceainicului nu poate avea un impact benefic
asupra tarii, pentru ca a si evaluat gresit principala problema a
Americii si nici nu a oferit o solutie credibila pentru problema pe
care a identificat-o. Cum poti sa iei in serios o miscare ce
sustine ca vrea sa taie cheltuielile guvernamentale cu miliarde de
dolari, dar nu identifica punctual programele de aparare, asistenta
sociala si medicala sau alte linii bugetare pe care e gata sa le
suprime?
Si cum poti sa iei in serios o miscare care a ramas in cea mai mare
parte tacuta atunci cand administratia Bush a lansat doua razboaie
si un program de facilitati la medicamentele pe baza de reteta,
prin programul Medicare, concomitent cu reducerea impozitelor, dar
care acum este ingrozita de deficitul bugetului si nu mai suporta
masurile luate de presedintele Barack Obama? Aud? Unde ati fost opt
ani de zile, oameni buni?
Problemele care deranjeaza Miscarea Ceainicului – deficitul si
cresterea cheltuielilor guvernamentale – sunt de fapt simptome ale
problemei noastre, nu cauzele ei. Ele sunt simptomele unei tari
aflate intr-o stare de declin accentuat, care isi pierde atuul
competitiv din cauza ca politicile noastre au devenit doar o alta
forma de divertisment sportiv, Congresul e un forum pentru mita
legalizata si principalele noastre institutii legiuitoare sunt
divizate de partizanate toxice pana la paralizie.
Partida Ceaiului care conteaza cu adevarat, care se intinde de la
republicanii de centru pana la independenti, trecand drept prin
democratii de centru, are o perceptie profunda a situatiei si e in
cautarea unui lider cu trei caracteristici. In primul rand, sa fie
patriot: un lider care e mai interesat sa lupte pentru tara lui
decat pentru partidul lui. In al doilea rand, un lider care sa-i
convinga pe americani ca el/ea nu are doar un plan de a reduce
impozitele sau de a extinde pachetele de stimulare economica, ci de
a face ceva mai mare – sa faca America o tara de succes,
competitiva si respectata din nou. Si in al treilea rand, cineva
care are capacitatea de a conduce in fata incertitudinilor si nu
doar se plange de cat de grele sunt lucrurile – un lider ce crede
ca treaba lui nu e sa citeasca sondajele, ci sa schimbe
sondajele.
Sociologul democrat Stan Greenberg mi-a spus ca, atunci cand face
un focus grup azi, asta aude: “Oamenii cred ca tara e in necaz si
ca state precum China au o strategie pentru atingerea succesului,
iar noi nu avem. Ei vor merge dupa oricine ii va convinge ca are un
plan sa faca America din nou mare. Asta vor sa auda. Si asta trece
dincolo de republicani si democrati”. Pentru mine, acesta este un
plan ce incepe cu intrebarea: Care e acel miez de competenta si
avantaj strategic al Americii si cum sa-l cultivam? Raspuns: Este
capacitatea noastra de a atrage, a dezvolta si a descatusa talentul
creator. Asta inseamna oameni care inventeaza, construiesc si vand
mai multe bunuri si servicii ce fac vietile oamenilor mai
productive, mai sanatoase, confortabile, sigure si amuzante decat
ale celor din alte tari.
Leadershipul inseamna astazi cum poate guvernul SUA sa atraga si sa
educe mai multi astfel de oameni talentati si apoi sa puna in
aplicare legi, reglementari si bugete care sa imputerniceasca acei
oameni talentati sa dezvolte produsele si serviciile lor, sa le
vanda in toata lumea si, facand aceasta, sa creeze locuri de munca
aici. Fara asa ceva nu ne vom putea permite asistenta medicala sau
cheltuielile cu apararea de care avem nevoie. Acesta este planul pe
care adevarata Partida a Ceaiului il vrea de la presedintele
sau.
Ca sa-l aplice ar fi nevoie sa marim niste impozite – la
combustibili, spre exemplu – si sa scadem altele, cum ar fi taxele
corporatiste si cele pe veniturile angajatilor. Ar fi nevoie sa ne
regandim legile imigratiei astfel incat sa ne controlam mai bine
granitele, sa lasam sa intre mai multi angajati bine pregatiti si
sa-i pastram pe acei straini inteligenti ce fac facultatea la noi.
Si mai e nevoie sa reducem cheltuielile pentru unele servicii
publice, ca sistemul de asistenta sociala, si sa majoram altele, ca
educatia si cercetarea pentru o e-co-nomie a secolului 21.
Cu alte cuvinte, e nevoie de un plan foarte destept, subtil si bine
tintit ca sa ne folosim resursele aflate acum in scadere in cel mai
eficient mod, asa incat sa ne recastigam competentele de baza.
Aceasta este singura problema pe termen lung la problema noastra –
sa ne croim singuri drumul de iesire din datorii.
Orice Partida a Ceaiului care spune ca raspunsul este simpla
reducere a rolului guvernului si taierea impozitelor ar putea sa
profite, cu acest discurs, la alegerile de la jumatatea mandatului
din noiembrie. Dar nu poate sa duca America in directia buna.
Pentru asa ceva exista o alta Partida a Ceaiului, care insa isi
asteapta inca liderul.
