Blog

  • Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile, contrar tendinţei globale

    Noua lege se aplică doar companiilor private care oferă servicii non-stop. Angajaţii pot lucra fie două ore în plus pe zi, fie un schimb suplimentar de opt ore. Orele suplimentare vor fi plătite cu 40% în plus faţă de tariful normal, menţionează The Guardian.

    Guvernul invocă mai multe motive pentru această decizie: scăderea populaţiei, lipsa de angajaţi calificaţi, combaterea muncii la negru şi stimularea productivităţii şi creşterii economice.

    Premierul Kyriakos Mitsotakis susţine că măsura este „favorabilă angajaţilor” şi „aliniază Grecia cu restul Europei”.

    Reacţiile nu au întârziat să apară.

    Sindicatele consideră măsura „barbară” şi în dezavantajul drepturilor angajaţilor. Criticii avertizează că reforma ar putea duce la dispariţia săptămânii de lucru de 5 zile. Opoziţia acuză guvernul că favorizează profiturile companiilor în detrimentul calităţii vieţii angajaţilor.

    Grecii lucrează deja cele mai multe ore din Europa, în medie 41 de ore pe săptămână. În acelaşi timp, salariile din Grecia sunt considerabil mai mici decât în alte ţări europene. Acest fapt a contribuit la exodul a aproximativ 500.000 de greci, majoritatea tineri educaţi, care au părăsit ţara în ultimul deceniu.

    În timp ce alte ţări experimentează săptămâna de lucru de patru zile, Grecia merge în direcţia opusă, stârnind dezbateri aprinse cu privire la impactul acestei decizii asupra pieţei muncii şi a societăţii în ansamblu.

  • Meciul unei generaţii: România întâlneşte astăzi Olanda în optimile Euro 2024 şi se luptă pentru o calificare istorică în competiţie. Cu un lot care valorează 92 mil. de euro, Tricolorii au reuşit un miracol, iar acum trebuie să se impună în faţa unui lot de 815 mil. euro.

    Golul dat de Răzvan Marin Slovaciei din penalty-ul obţinut de către Ianis Hagi a calificat România în optimile Campionatului European de Fotbal, un moment istoric pentru echipa naţională, pentru România şi pentru fanii fotbalului. Ultima dată când România a reuşit să ajungă atât de departe în campionatul european a fost în anul 2000, iar timp de 24 de ani, echipa naţională nu a mai reuşit să treacă de faza grupelor.

    Bucuria calificării în optimi a scos oamenii în stradă în Bucureşti, în ţară şi la Frankfurt, acolo unde s-a jucat meciul contra Slovaciei. Mai mult, suportul fanilor români s-a văzut şi în tribunele meciului care a avut loc miercuri, 26 iunie, unde au fost peste 30.000 de români parte din acest moment istoric. Cine ar fi crezut însă că România va ajunge atât de departe?

    Generaţia de suflet, aşa cum a fost denumită actuala echipă naţională a României, are un lot care valorează 92 milioane de euro, iar la o scurtă analiză a echipelor de la EURO, echipa naţională are cea mai mică valoare, potrivit datelor site-ului Transfer Markt. Cu o astfel de etichetă, puţini au fost cei care au dat vreo şansă României de a trece mai departe de faza grupelor. Însă jocul a bătut cifrele şi statisticile, iar echipa naţională nu doar că a reuşit să se califice în optimi, dar o face de pe prima poziţie din grupă. Cel mai valoros jucător al României este Radu Drăguşin, de altfel cel mai valoros jucător de fotbal român din toate timpurile, cu o valoare actuală de 25 milioane euro. De altfel, Drăguşin este singurul jucător din lotul României care are o valoare de două cifre, adică peste 10 mil. euro.

    Odată cu calificarea României în optimile de la EURO, echipa naţională se va confrunta cu Olanda, pe 2 iulie, la Munchen. Olanda are un lot naţional cu o valoare de 815 milioane euro, iar cel mai valoros jucător este Xavi Simons, cu o valoare de 80 mil. euro, cât aproape toată echipa României.

    Până acum, calificarea la EURO, evoluţia în meciurile din grupe şi calificarea în optimi i-a adus României circa 12,25 milioane euro. Dacă România va reuşi o victorie în optimi, calificarea în sferturi îi va mai aduce încă 2,5 milioane euro.

    Asutria este al doilea cel mai mare investitor străin din România, cele mai cunoscute companii fiind OMV, sau Erste Group, proprietarul BCR. Pe această listă mai regăsim Raiffeisen sau Strabag.

    Aproape 1.000 de companii cu capital majoritar polonez funcţionau la sfârşitul anului trecut pe piaţa din România. Cel mai important nume este Pepco, cu o cifră de afaceri de peste 2,5 mld. de lei.

    Companiile din România ies la rândul lor peste graniţe cu tot mai mult avânt, aşa cum investitorii din zeci de ţări au intrat în economia românească. Investiţiile româneşti în afara graniţelor au ajuns la aproape 4,5 miliarde de euro în 2023, de şapte ori mai mult faţă de acum zece ani, potrivit ZF. Destinaţia banilor româneşti a fost de cele mai multe ori Europa, iar cei mai mulţi bani au mers în Olanda, Cipru, Republica Moldova, Bulgaria sau Italia. Printre numele româneşti care au ieşit în extern se remarcă TeraPlast, MedLife, FAN Courier, AROBS, Bitdefender, Alexandrion sau Teilor.


    Olandezii consideraţi favoriţi împotriva României, caută să-şi regăsească forma de joc

    Naţionala de fotbal a Olandei se pregăteşte să depăşească debutul dezamăgitor de la Euro 2024, după ce au terminat doar pe locul trei în grupă. Adversară în optimi va fi România, în faţa căreia „portocala mecanică” e considerată favorită, chiar dacă tricolorii au încheiat grupa pe primul loc.

    Împerecherea considerată de specialişti favorabilă batavilor nu-i face însă pe aceştia să desconsidere naţionala condusă de Edward Iordănescu, în meciul de marţi, de la Munchen, în optimi de finală.

    Olandezii au terminat pe locul trei în grupa lor după ce au pierdut în faţa Austriei la Berlin, dars- ar fi putut alege cu un adversar mult mai bine cotat, olandezii evitând o potenţială întâlnire cu Anglia.

    România se află cu 40 de locuri sub Olanda, ocupanta locului şapte, în clasamentul FIFA şi a câştigat doar două din cele 19 meciuri jucate în cele şase participări la turneele finale Euro.

    De asemenea, România a câştigat o singură dată în 14 întâlniri anterioare cu olandezii, pierzând 10. Singurul lor succes a fost un meci din preliminariile Euro 2008, câştigat cu 1-0 la Constanţa.

    Cu toate acestea, România nu pare că va avea vreun complex de inferioritate, neavând nimic de pierdut şi având de înfruntat o echipă olandeză aflată în oarecare dificultate, care încearcă să-şi regăsească ritmul după prestaţiile modeste din Germania.

    Olanda şi-a făcut multe analize după cele trei meciuri, căpitanul Virgil van Dijk recunoscând în mod surprinzător că poate şi-a supraestimat propriile capacităţi.

    România, care a ocupat primul loc în Grupa E cu patru puncte, a avut un start impresionant cu o victorie cu 3-0 în faţa Ucrainei, dar a pierdut cu 2-0 în faţa Belgiei şi a terminat pe primul loc în grupă în ciuda egalului cu Slovacia.

    Disciplina defensivă pare a fi piatra de temelie a trategiei de joc a antrenorului Edward Iordănescu, care a muncit din greu şi în afara terenului, pentru a crea un spirit de echipă pozitiv şi a insufla încredere în sine jucătorilor săi.

    Olandezii, a căror apărare a fost neglijentă împotriva Austriei, vor fi cu ochii pe eventualele contraatacuri rapide, avându-l pe Denis Drăguş principalul pericol, dublat de calităţile de bun execuanţi de şuturi de la distanţă ale lui Stanciu şi Răzvan Marin.

    România va fi lipsită de fundaşul stânga Nicuşor Bancu, care este suspendat după ce a încasat două cartonaşe galbene.

    Îngrijorările selecţionerului olandez Ronald Koeman sunt legate de departamentul median, unde Joey Veerman a fost înlocuit fără menajamente după 35 de minute în ultimul meci.
    O revenire în formaţie a rapidului Jeremie Frimpong este probabilă, dar apelurile pentru trecerea la o linie defensivă cu cinci jucători, aşa cum a folosit Louis van Gaal la Cupa Mondială din Qatar, unde Olanda a ajuns până în ultimele opt, au fost respinse de Van Dijk.

    Atacantul Cody Gakpo a marcat de două ori, iar Memphis Depay a înscris o dată în turneu, iar atacantul de rezervă Wout Weghorst s-a dovedit de multe ori a fi omul pe care Koeman se poate baza la nevoie.

    În mintea olandezilor persistă ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani la ultima ediţie a Euro, când din aceaşi postură de favoriţi întâlneau Cehia, în optimi la Budapesta.

    Olanezii au rămas atunci în 10 oameni, după eliminarea lui Matthijs de Ligt, şi au fost învinşi prin două goluri rapide, suferind o eliminare ruşinoasă.

     

  • Semnal de îngrijorare: Producătorii germani au început în număr record să producă echipamente militare. ”Germania pare pregătită să facă o schimbare istorică”

    Un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi germane se orientează către echipamente şi servicii militare, încălcând un tabu larg răspândit de a furniza industriei de armament în urma invaziei Rusiei în Ucraina, scrie FT. 

    Săptămâna trecută, acţiunile producătorului de motoare Deutz au crescut cu peste 20% după ce acesta a declarat că intenţionează să construiască motoare pentru tancuri pe lângă operaţiunile sale cu motociclete. Grupul de ingineri se numără printre companiile de producţie şi inginerie din Mittelstand care reconsideră sau pun capăt interdicţiei de a încheia contracte în domeniul apărării.

    O mare parte din întreprinderile germane au evitat mult timp asocierea cu sectorul apărării din cauza moştenirii cooperării industriale cu regimul nazist. Cu toate acestea, începând din februarie 2022, unii actori-cheie din lanţul de aprovizionare al ingineriei din ţară, precum producătorul de lasere Trumpf şi firma de componente Hawe Hydraulik, au pus contractele militare în vizorul lor.

    Cathryn Clüver Ashbrook, politolog şi fost director al Consiliului German pentru Relaţii Externe, a declarat că atitudinile îndelungate cu privire la sectorul apărării se schimbă rapid.

    “După trei ani de război pe continentul european, cu pierderi economice crunte, Germania pare pregătită să facă o schimbare istorică”, a spus ea.

     

     

  • Revolut şi-a dublat veniturile în 2023, ajungând la 2,1 mld euro la nivel global, cu un profit net de circa 400 mil euro. În România, numărul clienţilor a crescut cu 13% în primele şase luni din 2024 şi urmează să atingă pragul de 4 mil.

    Grupul Revolut a încheiat anul 2023 cu venituri de 2,1 mld. euro la nivel global, în creştere cu 95% faţă de anul 2022, ajungând la un profit net de circa 400 mil. euro, potrivit informaţilor transmise de reprezentanţii Revolut.

    “Anul acesta, am făcut cele mai mari progrese în misiunea noastră de a oferi un produs şi mai bun şi o experienţă de utilizator la un nivel superior tuturor clienţilor noştri, oferind valoare adăugată fiecărui client, indiferent de locul unde se află. Baza noastră de clienţi creşte cu un ritm impresionant, iar modelul nostru de business diversificat continuă să alimenteze performanţa financiară excepţională, ceea ce a condus la venituri de peste 2,2 mld. dolari în 2023 şi un nivel record al profitului înainte de taxe, de 545 mil. dolari. Acesta a fost al treilea an consecutiv de profitabilitate pentru companie, cu un profit net de 428 mil. USD”, a transmis Nik Storonsky, CEO, Revolut.

    În România, baza de clienţi retail s-a majorat cu 13% în primele şase luni ale anului 2024 şi va atinge curând pragul de 4 mil. de clienţi. Depozitele deţinute de clienţii retail şi business au crescut cu 22% de la începutul anului. La finalul anului 2023, clienţii Revolut din România aveau în conturi peste 750 mil. euro, însemnând o creştere de 41% în 2023, faţă de 2022.

    Din perspectiva ofertei de produse şi servicii Revolut, în prima jumătate a anului au fost lansate eSIM, serviciul prin care le este permis clienţilor să cumpere pachete de date mobile prin aplicaţie, deschizând accesul Revolut într-un segment de piaţă non-financiar, programul e loializare a clienţilor cu RevPoints (puncte Revolut), consultantul robo pentru investiţii şi creditul de refinanţare şi conturile de economii.

    În România, Revolut a lansat, în premieră la nivel global, facilitatea de refinanţare a creditelor. Compania a continuat să adauge şi mai multe produse la portofoliul oferit clienţilor locali, a introdus conturile de economii cu dobândă şi noi funcţionalităţi de investiţii şi tranzacţionare, ţinând să devină contul bancar principal preferat de clienţii din această piaţă. Revolut înregistra 3,39 milioane de clienţi retail, la 31 decembrie 2023, o creştere cu 38% faţă de 31 decembrie 2022. Tot anul trecut, Revolut Business şi-a majorat baza de clienţi corporate cu 171%, pe piaţa locală.

    În ceea ce priveşte grupul Revolut, compania a continuat să obţină venituri din diversificarea portofoliului şi pieţelor, în condiţiile în care nicio piaţă sau linie de business nu a contribuit cu mai mult de 30% la veniturile totale realizate în 2023.

    De-a lungul anului, Revolut a adăugat încă 12 milioane de clienţi noi la nivel global, cea mai mare creştere anuală din istoria companiei, care a contribuit la atingerea unei baze de clienţi retail de 38 de milioane de utilizatori la finalul lui 2023. Circa 70% din creşterea bazei de clienţi la nivel global a fost obţinută organic sau pe baza  recomandărilor cu recompensă (referrals) utilizate de către utilizatorii existenţi. Recomandările clienţilor au completat investiţiile în marketing şi vânzările realizate de companie, inclusiv pentru Revolut Business, care a adăugat, în medie, 20.000 de clienţi noi/ lună, din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

    La nivel global, creşterea a fost consistentă în toate segmentele de business generatoare de venituri, contribuind la creşterea ratei de utilizare în rândul clienţilor: Carduri şi interschimb: 605 mil. dolari (559 mil. euro), în creştere cu 59% de la 379 mil. dolari (359 mil. euro); Schimb valutar şi tranzacţionare:  491 mil. dolari (454 mil. euro), în creştere cu 46% de la 334 mil. dolari (318 mil. euro); Abonamente (planuri cu plată): 303 mil. dolari (280 mil. euro), în creştere cu 53% de la 196 mil. dolari (186,5 mil. euro); Depozitele totale ale clienţilor au crescut de la 16,4 mld. dolari (15,2 mld. euro) la 23 mld. dolari (21 mld. euro).

    Rata de utilizare în rândul clienţilor s-a intensificat, volumele totale ale tranzacţiilor crescând cu 58%, până la aproape 870 mld. dolari (804 mld. euro). În medie, în luna decembrie 2023, au fost realizate 590 milioane de tranzacţii, în creştere cu 73%. Tot mai mulţi clienţi au optat pentru planurile cu plată (abonamentele) Revolut, ceea ce a condus la o creştere cu 41% a bazei de clienţi plătitori.

    În iunie 2024, Revolut era cea mai descărcată aplicaţie din categoria Finanţe din Europa, fiind pe prima poziţie în 17 ţări. Compania a continuat să se lanseze pe noi pieţe, inclusiv Brazilia şi Noua Zeelandă, ridicând la 38 de ţări numărul pieţelor unde oferă servicii.

  • Stuttgart 21: Care este soarta celui mai ambiţios proiect german de infrastructură. Tehnologia Strabag folosită şi pe şantierele din România. FOTO

    Stuttgart, micul oraş în care regăsim nume mari ale industriei germane precum Bosch, Mercedes-Benz sau Porsche.

    Tot în oraşul cu o populaţie de puţin peste 600.000 de locuitori regăsim şi compania austriacă Strabag, un nume important în sectorul construcţiilor la nivel european, dar şi filiala acesteia Züblin, specializată în lucrări speciale de fundaţii.

    Multe din invovaţiile Strabag din Stuttgart ajung să fie folosite pe şantierele din România, întrucât ambele companii au o prezenţă considerabilă în ţara noastră, Züblin intrând pe piaţa locală în anul 2000, iar Strabag în 1994.

    Printre proiectele importante în care acestea sunt implicate regăsim construcţia autostrăzii A3, secţiunea Cheţani – Câmpia Turzii, dar şi a drumului expres dintre Centura Oradea şi A3.

    În realizarea drumului expres dintre Centura Oradea şi A3 Strabag a utilizat tehnologia BIM (Building Information Modeling). Aceasta presupune modelarea 3D şi optimizarea utilizării resurselor în construcţii. Folosind tehnologia BIM Strabag a reuşit să finalizeze proiectul cu o lună înainte de termenul asumat.

    Valoarea totală a contractului a fost de 670 de milioane de lei fără TVA din care Strabag a câştigat 545,9 milioane de lei fără TVA, acesta fiind finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

    Reîntorcându-ne la Stuttgart, renovarea gării principale şi construirea unei staţii subterane este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte la care Strabag şi Züblin participă. Acesta presupune reabilitarea clădirii gării, întrucât aceasta este monument istoric, iar noua staţie subterană va fi sub vechea gară.

    Proiectul în valoare de 11 miliarde de euro, la care s-a început construcţia în 2010 va fi gata până la finalul anului 2026, conform ultimelor estimări.

    Züblin a primit în anul 2012 un contract în valoare de 300 de milioane de euro, din partea Deutsche Bahn, administratorul proiectului, pentru forarea tunelurilor. În 2019 împreună cu Max Bögl, Züblin a mai primit un contract cu o valoare totală de 500 de milioane de euro pentru a realiza legătura dintre noua staţie subaterană şi aeroport.

    Stuttgart 21, nume ales pentru a marca tranziţia în secolul 21, reprezintă o miză istorică pentru oraş. Scoaterea liniilor de cale ferată de la suprafaţă, odată cu operaţionalizarea staţiei subterane, ar însemna extinderea parcurilor din zonă, dar şi construirea de noi ansambluri rezidenţiale.

    În acest timp, Strabag îşi propune ţinte ambiţioase de sustenabilitate, întrucât 38% din emisiile globale de gaze cu efect de seră provin din industria construcţiilor. Astfel, compania asutriacă vrea să devină neutră climatic până în anul 2035, iar până în 2040 să atingă neutralitatea climatică pe întregul lanţ valoric. Pentru atingerea acestor obiective Strabag foloseşte tehnologii de ultimă oră în domeniul construcţiilor precum asfaltul reciclat.

  • Viktor Orban va merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei ruseşti

    Două surse de la Budapesta au declarat că Orbán este aşteptat să se întâlnească cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, în prima călătorie a premierului ungar în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă, în urmă cu mai bine de doi ani, informează The Guardian şi Financial Times.

    Întâlnirea dintre Orban şi Zelenski la Kiev are loc la câteva zile după ce aceştia au avut o conversaţie privată la summitul UE de la Bruxelles, de la sfârşitul lunii iunie.

    Una dintre sursele de la Budapesta a declarat că planurile de călătorie au apărut după negocieri îndelungate pe tema drepturilor minorităţii ucrainene vorbitoare de limbă maghiară, care trăieşte în vestul îndepărtat al Ucrainei, aproape de graniţa dintre cele două ţări, notează FT.

    Viktor Orban este cunoscut pentru faptul că este un lider european care a menţinut deschise canalele de comunicare cu Moscova, acesta întâlnindu-se inclusiv cu preşedintele rus Vladimir Putin după momentul izbucnirii invaziei în Ucraina, punctează The Guardian.

    Premierul de la Budapesta a blocat în mai multe rânduri ajutorul UE pentru Ucraina şi s-a pronunţat sau s-a abţinut, de mai multe ori, împotriva sancţiunilor impuse de blocul european Rusiei. De asemenea, acesta a împiedicat începerea discuţiilor oficiale de aderare la UE între Kiev şi Bruxelles în cea mai mare parte a ultimelor 12 luni, înainte de a-şi ridica blocajul luna trecută.

    În timp ce problema drepturilor de naţionalitate a fost una dintre cele mai vocale plângeri ale Budapestei în ceea ce priveşte Ucraina, scepticii lui Orbán l-au acuzat că foloseşte această problemă ca o perdea de fum pentru a facilita promovarea argumentelor ruseşti cu privire la conflict.

    Pe de altă parte, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a efectuat cel puţin cinci călătorii în Rusia de la începutul războiului, cea mai recentă fiind vizita la un forum economic din Sankt Petersburg desfăşurat luna trecută.

    Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE de la 1 iulie, iar mandatul va dura până la sfârşitul anului 2024.

  • Donald Trump, cu un pas mai aproape de revenirea la Casa Albă. Curtea Supremă a SUA decis că Trump beneficiază de imunitate pentru “acte oficiale” în calitate de preşedinte, ceea ce probabil va amâna procesul federal până după alegerile din noiembrie

    Curtea Supremă a SUA a hotărât că Donald Trump beneficiază de o imunitate largă împotriva urmăririi penale pentru acţiunile sale în calitate de preşedinte, într-o decizie care probabil va întârzia procesul său privind acuzaţiile de a fi încercat să anuleze alegerile din 2020, scrie FT. 

    Decizia istorică de luni îl protejează pe Trump pentru acte “oficiale”. Instanţele inferioare vor trebui acum să stabilească limitele dintre actele personale şi cele oficiale ale unui preşedinte.

    Procesul, care ar putea lua mult timp, reduce probabilitatea unui verdict în cazul interferenţei electorale înainte de votul din noiembrie, într-o victorie pentru Trump, prezumtivul candidat republican.

    Dacă va fi ales, Trump ar putea instrui DoJ să renunţe la caz. Într-o postare pe social media, el a scris: “MARE VICTORIE PENTRU CONSTITUŢIA ŞI DEMOCRAŢIA NOASTRĂ. MÂNDRU SĂ FIU AMERICAN!”

    Decizia pozitivă pentru Trump vine în timp ce campania adversarului său, preşedintele Joe Biden, se clatină după o prestaţie dezastruoasă la o dezbatere între candidaţi, săptămâna trecută.

    Cu 6 voturi pentru şi 3 împotrivă, Curtea Supremă a decis că un fost preşedinte beneficiază de imunitate absolută în cazul acţiunilor întreprinse pentru a-şi exercita “puterile constituţionale fundamentale” şi “are dreptul cel puţin prezumtiv la imunitate împotriva urmăririi penale pentru toate actele sale oficiale”.

     

  • Dacă Generaţia Z cere sustenabilitate şi transparenţă, de ce un brand de fast-fashion precum SHEIN continuă să aibă succes tocmai din vânzările către adolescenţi?

    Shein a inceput să domine lumea comerţului electronic de fashion peste noapte. Modelul de afaceri funcţionează ca Amazon – o piaţă online extinsă reuneşte aproximativ 6.000 de fabrici de îmbrăcăminte din China sub eticheta Shein, în timp ce software-ul de management intern colectează date aproape instantanee despre articolele care se vând şi care nu, pentru a creşte vizibilitatea articolelor populare. În România, Shein a început să fie disponibil în jurul anului 2019. Platforma şi-a extins în perioada pandemiei operaţiunile în mai multe ţări din Europa. Popularitatea sa a crescut rapid datorită unui factor principal, care tot din perioada pandemiei intrase pe piaţa din România – aplicaţia TikTok. Shein a identificat rapid potenţialul TikTok ca platformă de marketing şi a început să colaboreze cu influenceri populari, dar nu s-a limitat doar la aceste colaborări; Shein a lucrat şi cu micro-influenceri, care au audienţe mai mici, dar cu un engagement mai mare. Influencerii prezintă adesea „hauluri” Shein, unde îşi arată achiziţiile recente, discută despre calitate, stil şi preţuri. Aceste videoclipuri au devenit extrem de populare, generând milioane de vizualizări şi interacţiuni. De asemenea, Shein încurajează activ utilizatorii să posteze conţinut generat de ei, prezentându-şi achiziţiile şi stilurile personale. Acest tip de conţinut autentic şi nefiltrat rezonează puternic cu audienţa TikTok, care apreciază sinceritatea, originalitatea şi naturaleţea. Shein recompensează adesea utilizatorii care creează conţinut de calitate cu vouchere şi reduceri, încurajând astfel şi mai multă activitate pe platformă. În plus, integrarea „comerţului social” pe platforme precum TikTok estompează şi mai mult graniţele dintre scroll şi shopping: utilizatorii nu trebuie să fie pe un site sau o aplicaţie de a unui retailer ca să interacţioneze cu produsele lor. Feedurile lor de socializare îi încurajează frecvent să cumpere prin reclame directe, influenceri sau chiar prieteni/colegi.

     

    De ce Shein este considerat un brand neetic şi nesustenabil? În spatele succesului de marketing al Shein se ascund acuzaţii legale de încălcare a drepturilor de autor şi un control intens din partea SUA asupra presupuselor practici de muncă forţată şi a condiţiilor inumane pentru lucrătorii care produc hainele extrem de ieftine. Impactul negativ asupra mediului, condiţiile precare de muncă, copierea designurilor şi marketingul înşelător sunt doar câteva dintre motivele pentru care Shein este considerat un brand problematic. Shein nu se aliniază practicilor etice şi sustenabile. Compania lasă în urmă aproximativ 6,3 milioane de tone de dioxid de carbon pe an – un număr care e cu mult sub ţinta de 45% de reducere a emisiilor globale de carbon până în 2030, despre care ONU a spus că este necesar ca brandurile de modă să le implementeze pentru a ajuta la limitarea încălzirii globale. În ciuda tuturor, poate cea mai mare controversă cu privire la Shein este tratamentul pe care îl suferă angajaţii săi, care se chinuie în fabricile chinezeşti în condiţii improprii. Un documentar de la Channel 4 din Marea Britanie a constatat că angajaţii Shein lucrau în ture de 75 de ore cu foarte puţin timp liber. De asemenea, Public Eye a lansat un raport detaliat în noiembrie 2023, în care acuzau Shein că a încălcat legile muncii din China. Grupul a angajat cercetători chinezi independenţi pentru a urmări procesul de fabricaţie şi ambalare al Shein atât în China, cât şi în Europa şi a descoperit că mulţi administrau fabrici informale înfiinţate în clădiri rezidenţiale. Grupuri de advocacy şi jurnalişti au descoperit, de asemenea, că anagajaţii lucrează în ateliere nesigure, fără protocoale de siguranţă precum ferestre şi ieşiri de urgenţă. Mulţi au lucrat, de asemenea, fără contracte sau cerinţe de salariu minim, permiţând astfel companiei să nu îşi plătească în mod corespunzător angajaţii. Shein a mai fost acuzat şi de însuşire culturală pentru utilizarea desenelor şi simbolurilor tradiţionale din diferite culturi fără permisiune sau recunoaştere. Brandul s-a confruntat cu reacţii pentru utilizarea simbolurilor religioase, modelelor indigene şi stilurilor de îmbrăcăminte tradiţionale în produsele sale. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la etică şi importanţa respectării şi valorificării diverselor culturi.

    Este moda sustenabilă un privilegiu şi este acesta motivul pentru care tinerii continuă să cumpere de la un brand fast-fashion ca Shein care ridică multe semne de întrebare? O analiză recentă a datelor demografice a Shein dezvăluie că, din mai 2024, cel mai mare grup de vizitatori ai site-ului său se încadrează în categoria de vârstă de 25 până la 34 de ani. Acest grup constituie 30,05% din toţi utilizatorii Shein. Al doilea grup de vârstă ca mărime este între 35 şi 44 de ani, însemnând 21,01% din vizitatorii Shein.com. Urmează îndeaproape adulţii tineri cu vârsta între 18 şi 24 de ani, reprezentând 17,07%. Deci cine cumpără produsele Shein? Consumatorii principali ai mărcii sunt adolescenţii şi adulţii tineri. Se pare că există o contradicţie majoră aici – nu tocmai generaţia Z este aşa-numita „generaţia sustenabilă”? Dacă Gen Z este atât de îndreptată spre sustenabilitate, cum este posibil ca aceeaşi generaţie care susţine branduri care vând produse durabile să cumpere în continuare de la Shein, o companie de fast-fashion care lansează 2.000 de modele noi săptămânal? Poate pentru că un astfel de brand manipulează generaţiile tinere să cumpere şi să consume în exces, acest grup de vârstă fiind mai uşor de influenţat şi de convins cu „preţuri scăzute” şi „vânzări”, mai ales când şi finanţele lor încă sunt în „formare”. Unul dintre argumentele pe care le auzim când ne întrebăm de ce Gen Z încă cumpără şi rămâne publicul ţintă principal pentru Shein este că tinerii sunt una dintre cele mai sărace generaţii şi nu îşi pot permite branduri de modă durabile – prin urmare, trebuie să-şi cumpere majoritatea hainelor de la branduri de fast-fashion. Dar nu înseamnă tocmai comportamentul sustenabil să consumi mai puţin şi să iei decizii conştiente? Cumpărarea de haine de la branduri fast-fashion ca Shein este un semn de consum excesiv, care duce la supraproducţie. De altfel, există o relaţie strânsă între fast-fashion, felul în care cumpărăm haine şi creşterea social media – sunt adolescenţi care spun pe reţelele sociale că nu pot purta aceeasi ţinută de două ori, cu atât mai puţin să se posteze cu ea. Cu toate trendurile la îndemână, a devenit uşor să închidem ochii asupra modului în care sunt realizate hainele şi să fie acceptat statu – quo-ul nesustenabil. Majoritatea tinerilor cumpărători nu îşi pot permite, de exemplu, haine lucrate manual. Unii susţin că un stil de viaţă durabil se simte inaccesibil. Ca adolescenţi, achiziţiile de îmbrăcăminte sunt de obicei făcute sub constrângeri financiare. Preţul, precum şi disponibilitatea mărimii reprezintă factori decizionali pentru cumpărătorii cu bugete mici sau alte limitări. În mai 2021, doi cercetători din Danemarca au publicat un studiu intitulat „Paradoxul fast-fashionului”, unde au fost chestionaţi consumatorii cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani pentru a înţelege de ce participanţii continuă să cumpere fast-fashion, în ciuda propriilor dorinţe de a fi mai sustenabili. Ce a reieşit în urma studiului a fost că tinerilor le pasă de sustenabilitate, dar această grijă nu se traduce în comportamentul lor real de cumpărare tocmai din cauza constrângerilor financiare. Dar generaţia Z nu este cu siguranţă singurul grup care cumpără de la această companie şi nu poate fi considerată în totalitate responsabilă pentru succesul lor continuu. Ei sunt, totuşi, primii care fac acest lucru în timpul adolescenţei deoarece trăiesc într-o lume în care trendurile sunt mai accesibile ca niciodată. Şi aceste întrebări cu care se confruntă cu privire la responsabilitatea personală şi la consumul excesiv au rămas fără răspuns şi nerezolvate de generaţiile mai în vârstă. Fiind cel mai mic segment de vârstă dintre consumatori, se aşteaptă ca generaţia Z să-şi transforme obiceiurile de cumpărături. Cu toate acestea, ideea de a anula decenii de strategie de marketing şi de degradare a mediului nu ar trebui să revină numai unei generaţii născute în aceste circumstanţe. Schimbarea semnificativă necesită acţiuni din partea mai multor de factori de decizie, agenţii de marketing şi retaileri – pe lângă cumpărători.  

    Oana Ioniţă este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium

  • Vremea o ia razna în România. Se anunţă răciri puternice de vreme, iar temperaturile ar urma să scadă până la 13 grade Celsius

    Vremea din România în prima jumătate a lunii iulie: pentru primele zile se anunţă o răcire puternică, în medie de la 35 de grade la 13. Urmează o creştere treptată a temperaturilor.

    Meteorogii au emis prognoza pentru intervalul 1 – 14 iulie.

    BANAT

    Media temperaturilor maxime va fi în scădere în primele zile ale lunii iulie, de la 35 de grade până la 26…27 de grade. Apoi, acestea vor creşte treptat, astfel încât, din 7 iulie până spre finalul intervalului, vor fi maxime termice, în medie, de 33…35 de grade. Media minimelor termice va oscila între 14 şi 20 de grade, cu valorile mai scăzute la finalul primei săptămâni din interval. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică în primele 4 zile din luna iulie, urmând ca până la finalul intervalului de prognoză probabilitatea de apariţie a acestora să fie în
    scădere.

    CRIŞANA

    În primele zile din luna iulie, valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel încât media maximelor termice va scădea de la 34 de grade, spre 23…24 de grade. Apoi, din 4 iulie, aceasta va fi în creştere treptată, până în jurul a 32…33 de grade, valori care se vor menţine până la finalul celei de-a doua săptămâni. În ceea ce priveşte media minimelor termice, aceasta va oscila între 13 şi 18 de grade, cu valorile mai scăzute la mijlocul primei săptămâni din interval. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică în primele zile ale lunii iulie, urmând ca până la finalul intervalului de prognoză probabilitatea de apariţie a acestora să fie în scădere.

    TRANSILVANIA

    În primele zile ale lunii iulie, media maximelor termice va fi în scădere semnificativă, de la 34 de grade până spre 23…24 de grade, urmând să crească treptat începând din 4 iulie. Astfel, până la finalul intervalului, se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 30…31 de grade. Media temperaturilor minime se va situa, în general, între 13 şi 16 grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în primele zile din interval, iar până la finalul acestuia condiţiile pentru averse şi descărcări electrice vor fi reduse.

    MARAMUREŞ

    La începutul lunii iulie vremea se va răcori simţitor, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în medie, de la 32 de grade, în scădere spre 21…22 de grade. Din 4 iulie se va resimţi o nouă încălzire, iar media temperaturilor maxime se va situa treptat în jurul valorii de 31 de grade. Media minimelor termice se va situa, în general, între 13 şi 16 grade, cu cele mai scăzute valori până la finalul primei săptămâni din interval. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în primele zile din interval, urmând ca până la finalul acestuia probabilitate de apariţie a averselor să fie redusă.

    MOLDOVA

    Până la jumătatea primei săptămâni de prognoză vremea se va răci, apoi va intra într-un nou proces de încălzire pentru cateva zile, urmând ca în a doua săptămână de anticipaţie regimul termic să nu varieze semificativ. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi în scădere de la valori de 35…36 de grade, până spre 24…26 de grade în data de 3 iulie, urmând să crească spre 32 de grade în jurul datei de 8 iulie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză să oscileze uşor în jurul acestei valori. Pe parcursul nopţilor, media valorilor termice, va fi în scădere de la 18…19 grade la începutul intervalului, până spre 14…15 grade în data de 4 iulie, iar în cea de-a două săptămână se va situa în jurul valorii de 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în intervalul 2-5 iulie şi după data de 10 iulie.

    DOBROGEA

    După o uşoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendinţa vremii va fi de încălzire treptată până la finalul primei săptămâni de prognoză, urmând ca în a doua săptămână de anticipaţie valorile termice să oscileze uşor de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate regional, vor scădea de la valori de 32…33 de grade la începutul intervalului, până spre 30 de grade în data de 4 iulie, apoi vor creşte spre 33…34 de grade şi se vor menţine în jurul acestor valori pe tot parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză. Media temperaturilor minime, cu mici oscilaţii de la o noapte la alta, va fi de 19…21 de grade. Fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile mai ales în intervalul 3-6 iulie şi după data de 10 iulie.

    MUNTENIA

    Vremea se va răci până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, apoi se va încălzi din nou pentru câteva zile, urmând ca în a doua săptămână de anticipaţie regimul termic să înregistreze variaţii importante. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi în scădere de la valori de 36…38 de grade, până spre 28 de grade în data de 3 iulie, urmând să crească spre 35 de grade în jurul datei de 8 iulie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză să oscileze uşor în jurul acestei valori. Pe parcursul nopţilor, media valorilor termice va fi în scădere de la 18…19 grade, la începutul intervalului, până spre 16 grade în data de 4 iulie, iar în cea de-a două săptămână se va situa în jurul valorii de 18 grade. Vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cu o probabilitate mai mare în intervalul 2-5 iulie şi după data de 10 iulie.

    OLTENIA

    Vremea se va răci în primele zile din interval, apoi va intra într-un nou proces de încălzire pentru câteva zile, urmând ca în a doua săptămână de anticipaţie regimul termic să nu varieze semificativ. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi în scădere de la valori de 36 de grade, până spre 26 de grade în data de 3 iulie, urmând să crească spre 34…35 de grade în jurul datei de 8 iulie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză să oscileze uşor în jurul acestor valori. Pe parcursul nopţilor, media valorilor termice, va fi în scădere de la 18…19 grade la începutul intervalului, până spre 15 grade în data de 4 iulie, iar în cea de-a două săptămână se va situa în jurul valorii de 17 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în
    intervalul 2-5 iulie şi după data de 10 iulie.

    LA MUNTE

    În primele zile din interval vremea se va răci, apoi va intra într-un nou proces de încălzire pentru câteva zile, urmând ca în a doua săptămână de anticipaţie regimul termic să nu varieze semificativ. Astfel, media temperaturilor maxime va fi în scădere de la valori de 22…24 de grade, până spre 14…15 grade în data de 3 iulie, urmând să crească spre 22 de grade în jurul datei de 8 iulie, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză să oscileze uşor în jurul acestei valori. Pe parcursul nopţilor, media valorilor termice, va fi în scădere de la 13…14 grade la începutul intervalului, până spre 8…9 grade în data de 4 iulie, apoi va creşte spre 13 grade în data de 8 iulie şi ulterior se va menţine în jurul acestei valori. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în intervalul 2-5 iulie şi după data de 10 iulie.

  • FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ediţia XXXI – sub semnul Prieteniei

    21-30 iunie ESTE perioada în care Sibiul şi localităţile din împrejurimi îşi triplează practic numărul de vizitatori. FITS este deja un fenomen cultural marcant la nivel internaŢional, care găzduieşte spectacole de teatru, balet şi dans contemporan, circ, muzică clasică şi/sau corală, operă, lansări de carte, expoziţii de artă. Zece zile în care Sibiul devine din nou capitală culturală a ţării, concentrând sute de manifestări artistice pentru toate gusturile.

    de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă


     

    În perioada 21 – 30 iunie, Sibiul găzduieşte cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru. Sunt programate spectacole impresionante de teatru, dans contemporan, circ, flamenco şi muzică clasică. Pe durata a 10 zile, Sibiul devine epicentrul al artelor spectacolului, programând peste 830 de evenimente în aer liber, în săli şi online. Această ediţie se va remarca prin prezenţa unor remarcabile peronalităţi artistice internaţionale, printre care se numără John Malkovich, Tim Robbins, Mihail Barîşnikov, Isabelle Adjani şi Neil LaBute. 

    Deschiderea şi închiderea ediţiei din acest an a FITS au fost marcate de două momente cu adevărat speciale. Vineri, 21 iunie, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susţinut un concert în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu cu poeme recitate de Tim Robbins, Pippo Delbono şi Constantin Chiriac.


    Zborul – FOTO: Mihail Nistor

    În primul weekend de FITS, pe 21 şi 22 iunie, The Actor’s Gang şi Tim Robbins au prezentat în premieră mondială spectacolul „Afrodita şi eliberarea lumii“ (un vodevil muzical grecesc).

    Tot pe 21 şi 22 iunie a fost programată la Fabrica de Cultură o altă premieră mondială, spectacolul „Trezirea“, semnat de Pippo Delbono şi Emilia Romagna Teatro.

     

    Foarte apreciat a fost şi spectacolul „Era solstiţiul de vară… ultimul vis al umanităţii“, o premieră internaţională în regia lui Kazuyoshi Kushida, care s-a jucat pe 23 şi 24 iunie la Sala Studio a TNRS.

     

    Nocturna Flamenco Arhitectura insomniei – FOTO: Sebastian Marcovici

     

    Iubitorii dansului contemporan s-au putut bucura la această ediţie de spectacolele propuse de companiile Herve Koubi – Sol Invictus (24 şi 25 iunie) şi
    B. Dance – Alice (26 şi 27 iunie).

    National Ivan Franko Theatre aduce în cadrul FITS spectacolul „Caligula“, semnat de regizorul ucrainean Ivan Uryvskyi pe 25 şi 26 iunie la Sala Studio TNRS.

    Tot pe 26 iunie, la Filarmonica de Stat, Isabelle Adjani a prezentat spectacolul „Freamătul sufletului“, în care dă glas textelor unor giganţi ai literaturii, printre care Marguerite Duras, Annie Ernaux, Cynthia Fleury, Camille Laurens, Françoise Sagan, Fred Vargas.

    Dan Perjovschi în dialog cu Matei Caltia. FOTO: Dragoş Dumitru

    Pe 26, 27 şi 28 iunie, la Fabrica de Cultură, John Malkovich şi Ingeborga Dapkūnaitė au urcat pe scenă în spectacolul „În singurătatea câmpurilor de bumbac“, regizat de Timofey Kulyabin.

    Burgtheater a revenit la Sibiu pe 27 şi 28 iunie cu spectacolul „Carpaţii ca nişte pete pe pielea mea“,  în regia Mirei Stadler, după un text pentru care Thomas Perle a primit premiul Drama în 2019.

    Tot în cadrul acestei ediţii de FITS a putut fi văzut şi cel mai bun spectacol de la Luxembourg Theatre Awards 2023, „(Cât se poate de) goală puşcă“, în care joacă Larisa Faber, la Teatrul Gong pe 27 şi 28 iunie.

    Aşa cum FITS-ul ne-a obişnuit, nu au lipsit nici fabuloasele spectacole de circ. Compania Cirque Kalabanté a susţinut pe 28 şi 29 iunie spectacolul „Circ în stil african“ la Centrul Cultural Ion Besoiu.

    La fel ca în fiecare an, FITS a propus şi o bogată selecţie de spectacole româneşti.

    Regizorul Radu Afrim a fost invitat cu spectacolul „La câţiva oameni distanţă de tine“, iar Răzvan Mazilu aduce „Hedwig and the Angry Inch“. Din valul regizorilor români tineri, FITS propune „Balena“ (regia Andrei Huţuleac) şi „10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul Mamaia“ (regia Elena Morar & Gabriel Sandu).

    Li se adaugă şi o parte dintre producţiile Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, printre care două dintre spectacolele semnate de Silviu Purcărete: succesul legendar „Faust“ şi „Jocuri, vorbe, greieri…“, un spectacol ce a avut premiera în 2022. Faust este un succes cu casa închisă de 17 ani. Cel mai rapid sold-out din acest an a fost pentru reprezentaţia „Faust“ de sâmbătă, 29 iunie. Biletele pentru spectacolul TNRS, care a avut premiera în 2007, s-au vândut în numai
    30 de minute.

    Bisericile din Sibiu au găzduit spectacole de gospel, fado, sau concerte de orgă cu artişti consacraţi din întreaga lume.

    Programul a fost unul extrem de amplu şi a inclus expoziţii, lansări de carte, conferinţe şi ateliere cu specialişti din toate domeniile artelor spectacolului.

    Închiderea FITS 2024 a presupus un alt eveniment susţinut de Corul Madrigal. Corul condus de Anna Ungureanu a concertat la Muzeul Astra, pe lac, în cadrul unui moment cu adevărat memorabil!

     

    Pe toată perioada Festivalului, între 21 şi 30 iunie, parcarea teatrului a găzduit o instalaţie video semnată de legendarul Mihail Barîşnikov şi artistul emblematic Jan Fabre. Not Once este o instalaţie artistică menită să îţi taie răsuflarea, reuşind să creeze o experienţă unică.

    Pentru a descoperi întreaga ofertă culturală pe care această ediţie a FITS a adus-o, cifrele dar mai ales momentele impresionante surprinse în sute
    de fotografii, se poate accesa www.sibfest.ro.