Blog

  • India şi Japonia, noile pariuri ale clujenilor de la Jolidon

    Producătorul clujean din industria textilă Jolidon, controlat de omul de afaceri Gabriel Cîrlig, va intra anul acesta pe piaţa din India, unde intenţionează să deschidă şi trei magazine, acesta fiind cel mai nou pariu al antreprenorului român care spune că India este una dintre “cele mai interesante şi râvnite pieţe emergente”. Jolidon prinde astfel curaj să iasă din nou pe pieţele externe cu magazine proprii după ce în perioada 2009-2011 a renunţat la spaţiile proprii de retail din afara ţării şi a mers doar pe parteneriate cu distribuitori. Anul trecut, exporturile companiei clujene au înregistrat un avans de peste 15% faţă de 2011 şi au generat jumătate din business. Jolidon Import Export a realizat în 2012 o cifră de afaceri de circa 96,3 mil. lei, mai mult cu 6,5% în lei faţă de anul anterior. “Sunt ţări unde am crescut exportul cu 25%, sau peste 45%, dar cel mai important este faptul că vorbim de o creştere la export”, a spus Cîrlig pentru ZF.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Dezindustrializarea continuă: Petrom, după încă un an de profit istoric, ia în calcul demolarea rafinăriei Arpechim

    Petrom s-a apropiat şi anul tre­cut de profitul istoric de un miliard de euro, compania beneficiind de începerea ac­ti­vi­tăţilor de producţie a energiei, contrabalansând astfel scăderea cererii de carburanţi prin scumpiri la pompă. Producătorul de petrol şi gaze a ajuns în 2012 la un câştig net de 3,9 mld. lei (885 mil. euro), cel mai mare nivel înregistrat vreodată, în creştere cu 5% faţă de 2011, şi afaceri de 26,2 mld. lei (5,8 mld. euro), plus 16%. “Am avut vânzările de electricitate”, a explicat Ma­riana Gheorghe, CEO-ul Petrom, care anul trecut a devenit unul din­tre cei mai importanţi producători de energie după o inves­tiţie de 530 mil. euro.În timp ce firma se orientează spre do­menii considerate a fi profitabile, cum sunt producţia de hidrocarburi şi cea de ener­gie, Arpechim, una dintre cele mai mari rafinării locale, este aproape de demolare. Asta în timp ce România a ajuns să cumpere carburanţi de peste graniţe de peste un miliard de euro, aproape triplu faţă de 2007, dar 7 din 10 rafinării locale au lacătul pe uşă. Explicaţia ar fi că structura lor nu produce atât de multă motorină câtă se cere şi că este mai puţin costisitor că cumperi de peste graniţă decât să investeşti local, mai ales într-o piaţă care cel mai probabil nu-şi va reveni nici anul acesta.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Antibiotice Iaşi merge după profit în SUA

    Producătorul farmaceutic Antibiotice Iaşi, controlat de Ministerul Sănătăţii, va ajunge anul acesta la exporturi de medicamente de 5 mil. dolari pe piaţa din SUA, de cinci ori mai mult comparativ cu nivelul de 1 mil. dolari de anul trecut, după ce a semnat contracte cu doi distribuitori. “Dezvoltarea afacerilor pe piaţa americană, recunoscută ca fiind una dintre cele mai ofertante, dar şi greu accesibile, a devenit strategică în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât rata de profitabilitate a afacerilor dezvoltate pe această piaţă este în jur de 40%”, a spus Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iaşi. La nivelul acestui an, Antibiotice aşteaptă exporturi totale de 23,5 mil. dolari, în creştere cu 17,5% comparativ cu nivelul de 20 mil. dolari din 2012, compania livrând pe pieţele străine circa 70 de medicamente. Prin noile contracte, producătorul din Iaşi exportă şase medicamente injectabile antiinfecţioase (antibiotice). Producătorul din Iaşi a înregistrat anul trecut venituri de 327 mil. lei (73,4 mil. euro). Compania a anunţat de mai mult timp că vrea să-şi intensifice exporturile, deoarece pe pieţele externe găseşte condiţii comerciale mai bune. Antibiotice este singurul producător de medicamente deţinut de statul român.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Sony a prezentat PlayStation 4, prima consolă din ultimii şapte ani

    Sony a prezentat la New York PlayStation 4, prima consolă de jocuri a companiei din ultimii şapte ani, la care a introdus funcţii cloud şi de social-media, obiectivul directorului general Kazuo Hirai fiind de a relansa vânzările, transmite Bloomberg. Utilizatorii PlayStation 4 vor putea vedea ce prieteni sunt prezenţi la un moment dat şi să preia jocuri în derulare de la alţi participanţi. Consola va fi lansată pe piaţă pentru viitorul sezon al sărbătorilor de iarnă, a precizat Sony, fără să anunţe şi preţurile. PlayStation 4 îşi va face debutul într-o perioadă în care industria de profil se orientează către jocurile pe terminale mobile, astfel că apare întrebarea dacă pasionaţii de jocuri vor mai cheltui câteva sute de dolari pentru un nou aparat. Consola imită arhitectura deschisă a smartphone-urilor, care încurajează dezvoltatorii mici să creeze noi titluri pentru numărul tot mai mare al amatorilor de jocuri.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Franţa alunecă tot mai aproape de periferia zonei euro, iar oamenii de afaceri avertizează că ar putea ajunge noua Grecie a Europei

    Cele mai recente date economice arată că Franţa, a doua economie ca mărime din Uniunea Europeană, se îndepărtează atât de mult de miezul sănătos al zonei euro încât analiştii se tem că nu va mai rămâne nimeni care să echilibreze forţa cu care Germania îşi impune politicile în Uniunea Europeană. Alţi economişti merg mai departe şi avertizează că, din cauza deficitului de competitivitate, Franţa va deveni “noua Grecie” a Europei. Activitatea din sectorul privat de afaceri francez a scăzut din nou în februarie, dar cu cel mai accelerat ritm de după martie 2009, potrivit unui sondaj al companiei de servicii de informaţii financiare Markit. Indicele compozit PMI care măsoară încrederea managerilor de achiziţii din industrie a scăzut de la 43,6 puncte în ianuarie la 42,7 puncte în februarie, sub pragul de 50 de puncte care face diferenţa între creştere şi contracţie. Indicele pentru sectorul ser­viciilor a scăzut cu cel mai rapid ritm din ultimii patru ani, ceea ce sugerează că revenirea este departe.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Procedură de infringement împotriva României pentru impozitarea societăţilor străine

    Comisia Europeană a des­chis joi împotriva României două proceduri de infringement privind încălcarea legislaţiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societăţilor străine şi neplata pensiilor către cetăţenii greci care au lucrat în ţara noastră. “Comisia Europeană a cerut astăzi oficial României să modifice tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat societăţilor străine”, infor­mează un comunicat transmis joi agenţiei Mediafax de Repre­zentanţa Comisiei Europene. În temeiul legislaţiei fiscale române, o societate străină cu mai multe sedii în România face obiectul regimului fiscal al în­treprinderilor pentru fiecare dintre sedii în mod individual, în po­fida faptului că acestea nu au personalitate juridică se­pa­rată. “Imposibilitatea unui contri­buabil străin de a consolida rezultatele tuturor sediilor sale din România se traduce printr-un dezavantaj la nivelul fluxului de numerar sau prin impozite mai mari pentru entitatea juridică străină. Potrivit Comisiei, această restricţie contravine libertăţii de stabilire garantate de tratatele UE”, evi­denţiază comunicatul.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Noi membri în CA al CFR Marfă: doi ingineri, doi economişti şi un jurist

    Ministrul transporturilor Relu Fenechiu a anunţat ieri noua conducere a CFR Marfă, formată din economişti, ingineri şi jurişti, despre care a spus că nu vor avea contribuţii directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei. Preşedintele consiliului de administraţie este Aysun Mustafa (economist şi bancher), iar directorul general este Alexandru Dragoş Drăghici (jurist), cu experienţă în managementul unor companii naţionale şi multinaţionale. Ceilalţi administratori sunt Liviu Radu (inginer), Bogdan Constantinescu (economist), Dan Constantinescu (inginer), Ionuţ Georgescu (jurist) şi Dan Belcea (economist), potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Fenechiu a precizat că nu îi cunoaşte personal pe membrii din noua conducere a companiei, aceştia fiind selectaţi după CV, dar că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Statele zonei euro vor fi obligate să supună bugetele naţionale verificării Comisiei Europene

    Parlamentarii europeni au hotărât că statele zonei euro vor fi obligate să supună bugetele naţionale verificării din partea Comisiei Europene, aceasta căpătând, de asemenea, puteri mai mari în supravegherea ţărilor cu probleme financiare. Noile reguli reprezintă cel mai recent efort pentru consolidarea disciplinei fiscale şi prevenirea declanşării unei noi crize a datoriilor suverane, scrie agenţia Thomson Reuters. “Noile reglementări reprezintă elemente cheie pentru construirea unei guvernanţe economice puternice în zona euro şi pentru întărirea rezistenţei UE în faţa unor viitoare crize economice”, a declarat Martin Schulz, preşedintele PE. Noua lege, denumită “pachetul dublu” în jargonul UE, vine după un an de negocieri cu guvernele în completarea actualelor reglementări fiscale, care au devenit mai stricte în 2011 prin introducerea unor sancţiuni pecuniare imediate pentru cei care depăşesc limitele de deficit bugetar şi datorie publică. Guvernele sunt libere să ignore recomandările CE, dar riscă să fie atacate în justiţie de UE.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Fenechiu: Tarom trebuie să-şi dezvolte activitatea prin achiziţia de avioane

    Ministrul transporturilor Relu Fenechiu a declarat ieri că Tarom trebuie să îşi mărească flota de avioane, prin achiziţii sau închirieri, pentru a-şi putea dezvolta activitatea. “Deocamdată discutăm. Da, trebuie să cumpere sau să închirieze Tarom avioane noi. (…) Există dorinţa de a dezvolta compania, nu poţi dezvolta o companie aeronautică decât mărindu-i activitatea. Nu-i poţi mări activitatea decât dacă ai un număr mai mare de avioane. Vrem să cumpărăm avioane noi şi să uniformizăm flota”, a spus ministrul, după o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări. Compania aeriană a înregistrat anul trecut 2,19 milioane de pasageri, nivel similar cu cel din 2011, iar capacitatea de transport pe cursele regulate s-a redus cu 5%. Tarom a transportat anul trecut 2,03 milioane de pasageri pe toate cursele regulate, interne şi externe, restul provenind din curse charter şi pasageri code-share. Gradul de încărcare al curselor Tarom a crescut la 66%, faţă de 61% în 2011. Compania a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Fenechiu a declarat la finele lunii ianuarie, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, că în cazul Tarom este în derulare elaborarea strategiei de privatizare şi statul ar putea ceda un pachet de peste 20% din acţiuni.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Scandal pe piaţa alimentară: şapte restaurante au cumpărat carne de cal etichetată drept carne de vită

    Georgios Ladopoulos, directorul general al firmei Ara Meat Center, care deţine depozitul din Ilfov unde a fost găsită carne de cal etichetată drept carne de vită, a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că nu a ştiut nimic despre natura cărnii pe care a livrat-o şi care era etichetată drept “vrăbioară de vită”. Ladopoulus a explicat că a avut pe stoc 212 kilograme de vrăbioară, provenite de la firma Ady Salve din Blaj, dintre care o parte a fost livrată către şapte restaurante şi unităţi de tip fast-food. “Cred că această carne provine de la aproximativ 120 de cai, despre care cred, totuşi, că au fost sacrificaţi într-un abator, şi nu pe câmp, aşa cum s-a speculat. Carnea res­pectivă nu putea să fie degresată şi ambalată atât de bine decât de către nişte măcelari pro­fesionişti”, a spus Georgios Ladopoulos. El a adăugat că, în acest moment, în de­pozit există pe stoc încă aproximativ 300 de kilo­gra­me de carne provenită de la societatea Ady Salve, etichetată drept “antricot şi pulpă de vită”.

    Toate stirile sunt pe zf.ro