Blog

  • Ce vedem la cinema: “Marele Gatsby” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Nick Carraway (Toby Maguire) este atras de lumea misterioasă şi plină de bogăţii a vecinului său, Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), pe care o consideră fascinantă şi extravagantă. Curând însă, Nick se trezeşte prins în universul lui Gatsby, unde nebunia, obsesia şi tragedia pândesc la tot pasul.

    Ce vedem la cinema: “Marele Gatsby” (GALERIE FOTO)

    Cadrele spectaculoase, costumele senzaţionale şi atmosfera romantică a anilor ’20 sunt sustinute cu realism de efectele 3D ale filmului şi interpretarea excepţională a lui Leonardo DiCaprio, Toby Maguire, Carey Mulligan, Isla Fisher şi a multor altor actori extrem de talentaţi.

    Ce vedem la cinema: “Marele Gatsby” (VIDEO)

    Distribuit în România de MediaPro Distribution, filmul “Marele Gatsby” poate fi văzut, începând cu 17 mai, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Arta (Sibiu), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

  • Confiscarea averilor? Exproprieri? Europa e cu noi

    Discursul de 9 Mai a lansat o săgeată în plus la adresa “acelor lideri de opinie care promovează discursul antieuropean”, cărora le-a dorit “să rămână simpli purtători de mesaj izolaţi”, iar în materie de revizuire a Constituţiei a promis că nicio iniţiativă nu va trece fără avizul Comisiei de la Veneţia (cu precizarea că şi liderul PNL, Crin Antonescu, e de acord, deşi respectivul n-a ieşit în public să declare nimic).

    În aparenţă, aceste demersuri ar indica o înfrângere a unui Ponta silit să înghită puncte de vedere care nu-i convin lui sau USL; în realitate, ele indică o întărire a poziţiei Guvernului exact în acele zone unde urmăreşte să-şi promoveze propriile iniţiative, având în vedere că atât coborârea pragului la referendumuri, cât şi ideea de confiscare a averilor dobândite ilegal, a maşinilor sau a altor bunuri “folosite la comiterea unor infracţiuni” ori de expropriere a unor terenuri pentru cauze de utilitate publică sunt deja acceptate sau acceptabile pentru Comisia de la Veneţia, aşa cum a indicat secretarul acesteia, Thomas Markert (foto).

    După Ponta, confiscarea bunurilor dobândite în urma infracţiunilor sau folosite la infracţiuni “este o nouă concepţie la nivel european, venită pe filieră americană” şi deci lăudabilă (nemaivorbind de faptul că fostul inamic Monica Macovei, raportor al PE pentru proiectul de directivă în acest domeniu, tocmai a primit mandat să înceapă negocieri cu Comisia Europeană şi Consiliul European pentru impunerea acestei noi legislaţii în UE).

    Liberalul Tudor Chiuariu, vicele comisiei de modificare a Constituţiei pe care o conduce Antonescu, s-a opus atât ideii de confiscare sau expropriere,  cât şi de acceptare anticipată a opiniilor Comisiei de la Veneţia, însă o raliere a liberalilor contra lui Ponta nu e de aşteptat, din raţiuni de prudenţă politică bine ştiute, atât de PNL, cât şi de PSD.  
     

  • Samsung: Când banii prea mulţi devin o problemă

    Rezervele de lichidităţi ale Samsung au atins aproape 40 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie, după un prim trimestru în care profitul a urcat cu 41%. După scăderea datoriei, Samsung are o poziţie financiară netă de 28,5 miliarde de dolari. Lichidităţile Samsung, deja printre cele mai mari din Asia, cresc într-un ritm ameţitor, iar în ultimul an aproape s-au triplat.

    Grupul sud-coreean mai are, însă, până să ajungă din urmă Apple. Apple avea lichidităţi, bani şi instrumente financiare lichide de 144,7 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie. La presiunea investitorilor de a transfera o parte mai mare a fondurilor către acţionari, Apple a anunţat în aprilie că a crescut dividendele şi achiziţiile de titluri proprii, parte a unui program de beneficii pentru acţionari în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2015.

    Samsung Electronics România a consemnat anul trecut un profit net de 63,2 milioane de lei, dublu faţă de 2011, şi va acorda asociaţilor dividende de 61,1 milioane de lei, de aproape şase ori mai mult decât în anul precedent La nivelul anului 2011, dividendele încasate de asociaţi s-au ridicat la 10,48 milioane de lei. Samsung Electronics România are ca asociaţi Samsung Electronics Europe Holding Cooperatief UA (Olanda) şi Young Lak Jung, cetăţean sud-coreean.

    Grupul sud-coreean Samsung este cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial, după vânzări. În 2012, vânzările consolidate ale grupului au însumat 187,2 miliarde de dolari. Analiştii se aşteaptă ca Samsung să folosească banii acumulaţi pentru achiziţii în domenii precum software şi echipamente medicale.  De asemenea, acţionarii vor căuta să obţină beneficii mai mari prin majorarea dividendelor sau răscumpărarea de titluri.

    Chiar dacă nu există încă o presiune precum cea care a determinat Apple să anunţe programul de 100 de miliarde de dolari, investitorii au început să urmărească poziţia financiară a Samsung, notează WSJ. Divizia producătoare de smartphone-uri a generat 74% din profitul operaţional al Samsung în primul trimestru al acestui an, în timp ce electronicele de consum şi componentele au asigurat diferenţa. În urmă cu trei ani, divizia de telefonie mobilă asigura doar un sfert din câştigul operaţional din primul trimestru.

  • Propaganda prin claxon se face cu sport şi gagici. Perlele politice ale săptămânii

    “Tot ceea ce câştigasem în aproape 6 ani de la intrarea în UE a fost pierdut în numai câteva zile” – Elena Udrea, deputat PDL, despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din iulie 2012

    “Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun” – premierul Victor Ponta despre ideea de a confisca maşinile sau alte bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni

    “Guvernul Ponta nu a guvernat, ci doar a administrat ţara, a realizat o foarte bună propagandă prin claxon, s-a întreţinut din conflicte şi a mărit taxe şi impozite” – fostul premier Emil Boc

    ”Am peste 180 de zile de concediu pe care nu le-am luat. Când faci lucrurile cu plăcere şi din plăcere, atunci aceste aspecte sunt secundare” – Codruţ Olaru, candidatul propus de Victor Ponta pentru funcţia de adjunct al procurorului general

    “E uşor a pune căruţa înaintea cailor” – Tudor Chiuariu (PNL), în replică la ideea premierului Victor Ponta că viitoarele puncte de vedere ale Comisiei de la Veneţia privind revizuirea Constituţiei trebuie considerate de pe acum obligatorii

    “Calmul relativ al pieţelor nu trebuie să ducă la relaxarea eforturilor noastre. Este ca la fotbal, în prelungiri: nu e timpul să mergem în vestiare, ci să marcăm un gol” – Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene, despre politicile de reformă din ţările zonei euro
     

  • Dan Şova, despre viitorul autostrăzilor româneşti: Suntem destul de putincioşi! Emisiunea, duminică, la “După 20 de ani”

     “Suntem destul de putincioşi!”, crede ministrul Şova.

    El le-a furnizat interlocutorilor săi, jurnaliştii Cristian Leonte, Claudiu Pandaru si Cristian Hostiuc detalii despre stadiul proiectelor pentru autostrăzile Craiova-Piteşti, Comarnic-Braşov, dar şi despre centura sudică a Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siria şi Hezbollah AMENINŢĂ că vor deschide un front împotriva Israelului

     Bashar al-Assad şi tatăl său, Hafez al-Assad, au păstrat armistiţiul patru decenii în zona Podişului Golan, aflat sub controlul Israelului, în pofida stării de război dintre cele două ţări.

    Dar, după raidurile aeriene efectuate de Israel în Siria săptămâna trecută, Bashar al-Assad a ameninţat, potrivit presei libaneze şi israeliene, că va transforma Înălţimile Golan într-un “front de rezistenţă”, sugerând că a ordonat grupărilor subordonate să lanseze atacuri împotriva statului evreu.

    La rândul său, aliatul Damascului, Hassan Nasrallah, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, a promis că va intensifica atacurile pentru “eliberarea Podişului Golan”. Ca reacţie la raidurile aeriene israeliene, Nasrallah a declarat că Siria va intensifica livrările de armament destinate mişcării Hezbollah, care a fost implicată într-o conflict cu Israelul, câteva săptămâni, în anul 2006.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FINALA ROMÂNII AU TALENT: Bruno Iacobeţ a câştigat marele premiu de 120.000 de euro

    După o finală incendiară în care cei 15 concurenţi şi-au prezentat admirabil numerele, în urma voturilor publicului şi după o luptă strânsă, pe primul loc la “Românii au talent” s-au clasat Bruno Icobeţ şi cei trei prieteni ai săi patrupezi – Blue, Ozzy şi J.

    În marea finală a ediţiei a treia a emisiunii, acesta a prezentat un număr dificil de dresură canină, fără comenzi vocale, ci doar vizuale, iar la final cei trei juraţi, Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, s-au ridicat în picioare şi şi-au exprimat admiraţia faţă de talentul lui Bruno Icobeţ, în vârstă de 50 de ani, de profesie consultant IT. De altfel, Mihai Petre a spus că şi-ar dori ca Icobeţ să fie câştigătorul finalei “Românii au talent”. “Până în momentul ăsta, e momentul meu preferat. Sper să câştigi competiţia. Sper să te voteze lumea”, a spus Mihai Petre, admirând în acelaşi timp extraordinara capacitate de comunicare a lui Icobeţ cu câinii săi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coabitarea Ponta-Băsescu la CSM. Tiberiu Niţu a fost “reinventat” de secţia de procurori a Consiliului

    Secţia de procurori a CSM şi-a motivat avizul pozitiv acordat lui Tiberiu Niţu propus pentru funcţia de procuror general. În mai puţin de şase luni CSM şi-a schimbat radical părerea faţă de Niţu. Dacă în decembrie 2012 Niţu era catalogat drept nepregătit pentru funcţia de procuror general, acum CSM spune că acesta are toate calităţile pentru a conduce parchetul. CSM spune că Niţu s-a reabilitat, dar în realitate interviul live din faţa secţiei de procurori a candidatul lui Ponta a arătat acelaşi lacune:  nu cunoaşte noile coduri, autocontrol scăzut şi nu a fost covingător în răspunsurile sale.

    VEZI AICI AVIZUL ACORDAT DE CSM

    CSM a emis avizul pozitiv pentru Tiberiu Niţu propus de Victor Ponta pentru funcţia de procuror general. CSM a constat că Tiberiu Niţu a îndeplinit toate exigenţele petntru a ocupa funcţia de procuror general. ”Secţia pentru procurori reţine că domnul Tiberiu Niţu a avut o serie de de iniţiative în modernizarea managementului Ministerului Public, a demonstrat receptivitate la criticile formulate formulate de Secţia pentru procurori cu ocazia interviului din 22 noiembrie 2012, constatându-se totodată disponibilitatea sa de a colabora cu întreaga echipă propusă de ministrul justiţiei pentru conducerea Parchetului General, DNS, şi DIICOT”

    Evaluarea CSM din 2012: Niţu are un autocontrol scăzut şi nu rezistă la stres

    După prima audiere din CSM din decembrie 2012 Tiberiu Niţu a primit aviz negativ. În motivarea avizului negativ membrii secţiei de procurori îl caracterizau pe Niţu drept incompetent pentru a conduce Parchetul General.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 13 mai


    COVER STORY: Când priza e miza: băieţii deştepţi sunt în continuare pe fir

    Cu aproape un an în urmă, în 20 iunie, Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii producătoare de electricitate din România şi izvorul nesecat – chiar pe timp de secetă – de energie ieftină şi multă pentru un grup restrâns de aleşi, intra în insolvenţă. “Şoc” şi “istorică” au fost cuvintele folosite atunci pentru a defini această decizie, prezentată presei ca fiind luată după RIGUROASE analize ale Consiliului de administraţie, care a motivat cererea adresată tribunalului prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor pe fondul unui “dezastru de management” şi al secetei din 2011. Între timp, pare tot mai limpede că scopul intrării în insolvenţă a fost desfiinţarea contractelor directe de vânzare a energiei către mai multe companii, denumite de preşedintele Traian Băsescu “băieţi deştepţi”. La un an de la acel moment, “băieţii deştepţi” nu numai că nu au dispărut, ci o duc chiar bine. O spun chiar ei.


    SOCIETATE: Reţeta secretă prin care se reinventează muzeele


    SPECIAL: Cursa pentru un cosmos privat


    ANTREPRENORIAT: Povestea milionarului din satul lui Ilie Moromete


    INDUSTRIE: Antreprenorii care au mutat un deal şi fac business din asta

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se va distribui în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • VREMEA se anunţă frumoasă în week-end. Temperaturile de la sfârşitul săptămânii

     Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la începutul intervalului în deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai coborâte în depresiuni, până spre 2 grade.

    În Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade, uşor mai coborâtă la periferie.

    La munte, sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă şi se va menţine caldă. Cerul mai mult senin ziua, va prezenta unele înnorări în partea a doua a intervalului în zona Carpaţilor Occidentali unde doar izolat se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro