Blog

Decenii de secetă, managementul defectuos şi degradarea infrastructurii au secat marile lacuri de acumulare care aprovizionează cu apă Teheranul. Deşi conduce o ţară bogată în petrol şi gaze, guvernul aproape că a epuizat hidroenergia Iranului pentru a hrăni cu electricitate marile oraşe şi industria.

Se estimează că 70% dintre satele iraniene riscă să fie părăsite din cauza penuriei de apă. Se zice că Iranul este într-un faliment al apei. Unii spun că ţării nu-i trebuie un război pentru a se prăbuşi socio-economic. Este suficientă criza de apă fără precedent către care se îndreaptă. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început  odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar.

În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă. În Israel, autorităţile apreciază că ţara a trecut prin cea mai secetoasă iarnă din ultimul secol. Primăvara nu a rezolvat problema. Între timp, Israel şi Iran s-au bombardat reciproc, avioanele de război şi rachetele trecând prin spaţiul aerian al Irakului şi Siriei. În Irak, Turcia şi-a construit pe tăcute o prezenţă militară care trezeşte temeri că urmează o ocupaţie. Guvernul lui Bashar al-Assad din Siria a căzut în 2024 după 13 ani de război civil. Dar regiunea Golfului Persic este notorie pentru instabilitate.

În prezent, aceasta se suprapune cu seceta. Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

Cu secetă extremă şi penurii de apă se confruntă din ce în ce mai mult şi alte regiuni ale globului, mai paşnice, unde sunt puse în pericol culturile agricole, economiile şi modul de a trăi al oamenilor. Impactul nu este la fel peste tot. Unele state reuşesc să combată criza de apă, după cum scrie Deutsche Welle. După o primăvară secetoasă în Europa, fermierii din unele părţi ale continentului sunt îngrijoraţi de recoltele din acest an. Şi îngrijorările nu sunt specifice Europei. Pe măsură ce temperaturile globale sunt împinse în sus de arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, şi alte părţi ale lumii se confruntă cu perioade mai lungi de secetă. Dar nu toate secetele sunt la fel, iar fiecare tip vine cu propriile consecinţe.

Există secete meteorologice şi agricole. Un studiu publicat anul acesta de Institutul Federal Elveţian pentru Cercetarea Pădurilor, Zăpezii şi Peisajului (WSL) arată că perioadele de secetă extremă au crescut la nivel global în ultimii 40 de ani. Media globală a terenurilor afectate de secetă s-a majorat cu aproximativ 50.000 de kilometri pătraţi în fiecare an, o suprafaţă cam de mărimea Slovaciei. Oamenii din nordul Chilelui trăiesc cu seceta de 14 ani, în timp ce în sud-vestul SUA – state precum Arizona, New Mexico şi părţi din California, de exemplu – ultimii trei ani au fost extrem de secetoşi. Seceta meteorologică este definită prin compararea condiţiilor curente cu cantitatea medie de precipitaţii dintr-o anumită zonă într-o interval de timp. Serviciul Meteorologic German, de exemplu, numeşte secetă meteorologică o perioadă de una sau două luni de vreme neobişnuit de uscată, cu precipitaţii puţine. Dacă solul este arid, fermierii au probleme în a-şi asigura apa, plantele nu cresc corespunzător şi culturile sunt reduse sau nu se dezvoltă deloc – aceasta este cunoscută sub numele de secetă agricolă. Apoi, există secetă hidrologică. Apare atunci când nivelurile apei din râuri, lacuri şi rezervoare naturale subterane scad sub un anumit minim, iar aprovizionarea cu apă dulce este problematică. Seceta hidrologică apare adesea după o secetă meteorologică mai lungă. Pentru Serviciul Meteorologic German, aceasta înseamnă o perioadă de cel puţin patru luni de condiţii neobişnuit de uscate. Din ce în ce mai multe regiuni din întreaga lume se confruntă cu o secetă peste medie. Banca Mondială a prezis că până în 2050 o bună parte din oamenii care locuiesc în Africa, Asia de Sud-Est, părţi din SUA şi America de Sud vor avea probleme şi mai mari. În Cipru, râurile şi lacurile sunt secate. Insula mediteraneană se confruntă în prezent atât cu secetă agricolă, cât şi cu secetă hidrologică. Ploile au fost rare timp de mai multe săptămâni – lacurile sunt goale, albiile râurilor sunt uscate şi prăfuite, iar fermierii nu au suficientă apă pentru a-şi ţine culturile agricole în viaţă. În reportajele recente din mass-media se spune că recolta din acest an este ca şi compromisă. „Anul trecut a fost rău, iar acesta este al doilea an foarte secetos”, povesteşte Adriana Bruggeman, profesor asociat la Centrul de Cercetare a Energiei, Mediului şi Apei din Institutul Ciprului. Bruggeman a explicat că lunile de iarnă sunt de obicei o perioadă cu mai multe precipitaţii, oferind lacurilor şi râurilor şansa de a se reumple. Dar când ploaia nu cade, rezervoarele din Cipru rămân goale. „Nu este deloc bine”, a spus ea. Există, de asemenea, secetă socio-economică.  Nu este întotdeauna uşor de diferenţiat strict diferitele tipuri de secetă, deoarece mai multe fenomene pot să apară în paralel.

Majoritatea secetelor pe care oamenii le observă sunt de tip socio-economic,  spune Dirk Karger de la WSL din Elveţia. Acestea apar atunci când condiţiile extrem de uscate au un efect direct asupra societăţii şi economiei – când lipsa apei face ca anumite bunuri sau electricitatea să fie mai scumpe sau chiar rare. În timpul unei perioade de secetă extremă din Spania şi Italia, în 2024, au existat momente în care aprovizionarea cu apă a fost raţionalizată. În aceeaşi perioadă, în Franţa vecină, mai multe centrale nucleare au fost închise temporar din cauza lipsei de apă pentru răcirea reactoarelor. Iar în Zimbabwe, o centrală hidroelectrică nu a putut furniza electricitate din cauza lipsei de apă, ceea ce a dus la pene de curent. Secetele pot avea consecinţe sociale şi economice dramatice. În multe regiuni, inclusiv Sudan, Sudanul de Sud şi Mali, secetele persistente au exacerbat foametea. „Dacă ne uităm spre Occident, în SUA, unde a existat penurie de apă în ultimul deceniu, au existat şi urmări asupra aprovizionării cu apă”, a spus Karger. „Acelaşi lucru se întâmplă şi în Chile, unde s-au înregistrat pagube reale.” Seceta ecologică. Efectele secetei severe, potrivit Centrului Helmholtz pentru Cercetarea Mediului din Germania, sunt adesea subestimate – chiar dacă acestea provoacă de multe ori pagube economice mult mai mari decât furtunile, inundaţiile sau ploile abundente. Spre deosebire de aceste evenimente meteorologice extreme, secetele nu vin din timp cu un semn de avertizare. Iar cât de gravă va fi o secetă se cunoaşte numai la mult timp după ce a început.

Un exemplu deja cunoscut este Siria. Unii spun că declinul regimului al-Assad care a domnit în Siria jumătate de deceniu a început odată cu seceta prelungită care stăpâneşte ţara din 1998. Este o secetă cum regiunea n-a mai văzut de secole. Poate chiar de nouă secole. Pentru o economie săracă şi fragmentată cum este cea siriană, devastată şi de război, seceta înseamnă colaps agricol şi alimentar. În Irak, pământurile fertile dintre Tigru şi Eufrat au lăsat locul uscăciunii şi nisipului. Rezervele de apă sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani. Iar ţara are o dispută nerezolvată cu Turcia în privinţa alimentării cu apă.

Doar în SUA secetele sunt responsabile pentru pagube de 6-9 miliarde de dolari în fiecare an. Drept urmare, cercetătorii evidenţiază din ce în ce mai mult un al cincilea tip de eveniment: seceta ecologică. Aceasta descrie modul în care perioadele de secetă extremă pot destabiliza viaţa animalelor, plantele şi ecosisteme întregi. O scădere severă a nivelului apelor subterane şi a umidităţii solului poate duce la efecte ireversibile pentru ecosisteme – şi pentru oameni. Acestea includ pierderea pe scară largă a culturilor, creşterea mortalităţii copacilor, productivitatea redusă a ecosistemului şi o ameninţare la adresa rezervelor de apă, au subliniat cercetătorii WSL în studiul lor. Seceta nu cruţă nici peisajele.

O secetă severă este aproape imediat observabilă pe pajişti, dar acestea îşi revin mai uşor după ce ploile se întorc. Pădurile, pe de altă parte, nu se pot reface la fel de uşor şi pot suferi daune de durată din cauza aceloraşi condiţii meteorologice. Seceta creşte, în plus, riscurile de producere a altor dezastre. O ploaie abundentă după o perioadă lungă de secetă, de exemplu, poate copleşi solurile uscate. Solul nu poate absorbi volumele brusc uriaşe de apă, ceea ce duce la inundaţii, alunecări de teren şi torente de noroi violente.  Ce se poate face pentru a economisi apă şi a supravieţui secetei? Pentru a preveni ca secetele să devină şi mai severe în viitor, experţii spun că trebuie făcut tot posibilul, cât mai repede, pentru a limita efectele schimbările climatice. În acelaşi timp, oamenii va trebui să se adapteze la perioade din ce în ce mai lungi fără ploaie. Găsirea unor modalităţi de a utiliza apa disponibilă mai eficient, atât în gospodării, cât şi în industrie, este esenţială. Locuri precum Singapore sunt fruntaşe când vine vorba de conservarea apei. Oraşul-stat din Asia de Sud-Est este un lider mondial în ceea ce priveşte colectarea apei de ploaie. Rezervoare de apă au fost amenajate în tot oraşul, gata să colecteze orice picătură de ploaie care cade din cer. Aceste rezervoare furnizează apă potabilă în perioadele de vreme secetoasă şi ajută la răcirea oraşului în timpul valurilor de căldură. Staţiile de epurare a apei recuperează apele uzate, transformându-le înapoi în apă potabilă. În prezent, Singapore este una dintre puţinele ţări care fac orice pentru a conserva apa. Strategia sa este un exemplu excelent pentru alte oraşe şi regiuni şi le-ar putea ajuta să se pregătească pentru penuriile de apă care vor veni. Eficienţa este o altă modalitate posibilă de a economisi apă. În întreaga lume, oraşele pierd volume uriaşe din această resursă preţioasă din cauza conductelor cu scurgeri sau sparte. În Italia, aproximativ 40% din apa proaspătă din reţea se pierde în drum spre consumator; în Europa, aproximativ un sfert din apa potabilă este irosită din cauza practicilor de gestionare inadecvate. Repararea şi întreţinerea regulată a conductelor, inclusiv verificarea des a acestora pentru scurgeri, ar contribui la protejarea rezervelor de apă la nivel mondial. 

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru