De-a lungul carierei sale de aproape 13 ani la Mittal Steel, Narendra Chaudhary a avut in vedere trei elemente de baza:
COSTURI: Intermediarii sunt eliminati si sunt cautati furnizorii care au preturi mai mici.
PRODUCTIVITATE: Investitiile in tehnologie si noile practici manageriale permit reducerea personalului si cresterea productiei.
CALITATE: Politica de control al costurilor trebuie sa se concretizeze in produse competitive ca pret si calitate.
In portofoliul de clienti cu care fondatorii UMT s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intra nume precum Bank of
PARTEA 1 – CREATE: Faza de creatie presupune trecerea de la stadiul de simpla idee la un plan de afaceri complex. Planul de afaceri urmeaza sa fie prezentat unui investitor. De cele mai multe ori, ajunge intr-o stiva alte proiecte, urmand sa fie evaluat de compania care se gandeste sa investeasca in el.
PARTEA A 2-A – SELECT: In general, o firma normala trebuie sa aiba un excedent de idei, spune Olteanu. Cu alte cuvinte, o multime de proiecte pe hartie, dar nu suficienti bani pentru a le pune pe toate in aplicare. Este momentul pentru efectuarea unei selectii riguroase. Criteriile dupa care se face alegerea sunt diverse. Depinde si de ce isi doreste firma care investeste. O firma foarte mare, cum este Coca-Cola sa zicem, ar putea sa fie interesata in primii cinci ani exclusiv de crearea unei imagini pe o piata noua pe care intra, si abia dupa aceea de profit, explica el. Software-ul il ajuta pe investitor sa-si defineasca propriile prioritati. Sa presupunem ca este interesat in primul rand de obtinerea unei cote de piata. Cota de piata se trece in capul listei, cu o pondere a importantei, procentuala, sa zicem de 45%. Urmatorul criteriu este obtinerea satisfactiei angajatilor, cu o importanta de 27%. Si asa mai departe. Aplicand aceasta grila peste lista de proiecte in asteptare, se obtine o ierarhie a proiectelor. Software-ul nu se multumeste insa cu ierarhizarea traditionala, de sus in jos.
In functie de schimbarea criteriilor sau a ponderilor, proiectele sunt re-clasate dinamic, astfel incat investitorul sa stie combinatia optima pentru plasarea banilor.
PARTEA A 3-A – PLAN: Odata alese proiectele in care va investi, compania trebuie sa-si planifice cu grija resursele. Circa 50% din proiectele din IT au intarzieri in implementare. Asa ca firma respectiva trebuie sa aiba grija cum isi aloca resursele pentru ca rezultatele proiectelor sa fie cat mai bune, spune Catalin Olteanu.
PARTEA A 4-A – MANAGE: Se refera la urmarirea proiectelor, o data ce ele au inceput sa fie derulate. Urmareste alocarea dinamica a resurselor pentru maximizarea rezultatelor.
Romania trebuie sa aiba un brand pe soft. Principalul motiv pentru care programatorii romani au avut pana acum mare succes pe pietele internationale au fost costurile scazute cu forta de munca., crede Olteanu. Acum insa costurile au crescut si diferenta fata de tari din vestul Europei nu mai este atat de semnificativa.
CE-I DE FACUT? In viitor, de la ideea ca e bine sa mergi in
BRAND ROMANESC: Fostul director al filialei romanesti a UMT New York crede ca este foarte important, de asemenea, sa apara cat mai multe specializari in
AM SIMTIT INVIDIE: In 2003, cand Radu Georgescu i-a vandut lui Bill Gates antivirusul RAV, unul dintre specialistii de la GeCad care a mers in Statele Unite era un fost coleg de scoala al lui Catalin Olteanu. Am simtit, pe de o parte, invidie – pentru un programator sa ajunga sa lucreze la Microsoft este un scop in sine, isi aminteste el. M-am intrebat daca fac bine ca stau la firma mea, in loc sa incerc sa ajung si eu la Microsoft. Pe de alta parte, am fost foarte bucuros, pentru ca un software romanesc a avut succes. A fost ca atunci cand vezi gimnastele castigand la barna – n-ai treaba cu sportul respectiv, dar te bucuri pentru ca esti roman.
Omul de afaceri anglo-indian Lakshmi Mittal, proprietarul companiei Mittal Steel, pune in practica de peste 29 de ani aceeasi reteta pentru restructurarea combinatelor falimentare.
ECHIPA: La fiecare combinat preluat este mai intai adusa o echipa de conducere formata din oamenii de baza ai lui Mittal.
FURNIZORI: Noua conducere restabileste relatiile comerciale cu furnizorii, pentru a asigura aprovizionarea cu materii prime.
PRODUSE: Managementul se concentreaza pe vanzarea produselor complexe direct catre beneficiarii finali, fara intermediari.
INTEGRARE: Combinatele sunt integrate in grupul Mittal Steel si negociaza ca un intreg cu furnizorii si cu clientii.
EXTERNALIZARE: Toate activitatile fara legatura directa cu siderurgia sunt externalizate, iar numarul de angajati se reduce.
Cred ca v-ati plictisit, asa cum am facut-o si eu, de toate istoriile cu intalniri asa de secrete ca afla toata lumea de ele, cu matusi afaceriste, cu interceptari si autosuspendari sau cu cine stie ce o mai aparea intre timp. Asa ca vreau sa va propun sa discutam despre doua poze.
Ele ilustreaza acest editorial si imi apartin, trecator nauc intr-un Bucuresti nebun. Si cred ca fotografiile in cauza mai marcheaza, intr-un fel, niste etape. Libertatea de balci, cu ochii exoftalmici (imi si imaginez aici dorinta proprietarului de carusel catre maestrul sculptor: …sa-i scoti ochii bine…) as lega-o de recenta aniversare a implinirii unui numar considerabil de ani de la lansarea, in ianuarie 1990, a celebrei intrebari Ce ati facut in ultimii cinci ani?, pe care as extrapola-o: ce am facut, cu totii, in atata amar de ani?.
Ce am vrut atunci si ce a iesit? Si acum, nu in decembrele trist si pasnic, e cel mai potrivit moment pentru asemenea intrebari; acum, in plina larma politica si nu numai, pentru ca mai sunt si gazele si gheturile si justitia si aderarea si ziua de
A doua poza am facut-o in urma unei remarce a lui Hostiuc, la sedinta de sumar de saptamana trecuta, care crede ca locuiesc intr-o zona saraca a Bucurestiului (daca nu stiti cine-i Hostiuc, uitati-va in caseta tehnica a revistei). L-am lamurit rapid ca nu are dreptate, chiar daca e in sudul orasului; am asemuit, chiar, artera principala a zonei cu un miniWallStreet, unde, cale de patru statii de tramvai, s-au ingramadit reprezentantele a 11 institutii bancare. Si asta rapid, cele mai multe aparand in ultimele sase luni. Eh?
Zona a intrat astfel in ceea ce am denumit a treia etapa de dezvoltare a capitalismului romanesc. Prima se manifesta atunci cand m-am mutat in zona, acum mai mult de doisprezece ani, cand era epoca carnatariilor. Le numesc asa mai mult duios decat ironic, este vorba de micile magazine cu de toate, care au constituit visul si tinta tarabagiilor dati afara de la metrou si care au marcat disparitia comertului de stat.
Concentrarea magazinaselor in minisupermarketuri sau alte inovatii de genul acesta nu o pun la socoteala, chiar daca s-a intamplat, asa ca a doua mare etapa de transformare a arterei mele a fost aparitia magazinelor cu materiale de constructii. In timp, asta s-a petrecut in preajma anului 2000; nu stiu cine le-a vandut pontul, dar transformarea a fost brusca. Iar noi, targovetii, am traversat chiar momente de deruta, aveam rigips si pexal din belsug, dar nu mai aveam carnati. Ma rog, exagerez, mai erau cativa, dar oferta se redusese considerabil.
A treia etapa este cea a bancilor, pe care am bagat-o de seama din neatentie. Adica mergeam nauc, cum ziceam mai sus, si am prins cu coada ochiului o sucursala bancara, era un sentiment de déjr-vu, parca mai trecusem la un moment dat pe langa una a aceleiasi banci, m-am uitat in urma, nu era déjr-vu, erau doua birouri destul de apropiate.
Pe urma am avut rabdare si le-am numarat, 11 sucursale care ne-au lasat pe aceiasi targoveti cu mai putini carnati si mai putin pexal si rigips, imbiindu-ne in schimb cu credite si dobanzi. Ba mai mult, unii au tinut mortis sa intre in constiinta publica nu numai cu sucursala, ci si cu statia de tramvai, pentru care au obtinut, cum ne arata si poza, o redenumire.
Totusi, la 11 banci si numai doua supermarketuri, mi se pare ca avem de-a face cu un dezechilibru. Dar, increzator in capitalism si in legile pietei, cred ca urmatorii cinci ani or sa echilibreze oferta de carnati, pexal si credite. Numai un pic mai avem si pana si libertatea va fi mai putin boita si ne va privi cu ochi mai dulci.
In aceste zile, PSD se afla in pozitia adolescentului indragostit, jumulind frenetic o margareta, doar-doar isi va afla soarta: Ma iubeste? Nu ma iubeste? Mult? Putin? Deloc? Cu foc?.
La orizont se intrezaresc, deocamdata, doua solutii – si ambele la fel de radicale. Aparent paradoxal, nici una dintre ele nu-l are ca protagonist principal pe Mircea Geoana. Spun aparent, pentru ca, in realitate, explicatia e cat se poate de simpla.
Proaspatul presedinte al partidului a avut sansa de a imprima o directie ferma in PSD si a irosit-o, in incercarea aproape dramatica de a se mentine in frunte, repetand experienta fetei saracului din poveste, imbracata intr-un navod si calare pe o capra chioara: nici calare, nici pe jos, nici imbracata, nici dezbracata, nici pe drum, nici pe langa drum. Strategia s-a dovedit perdanta.
In PSD, vremea epocii de aur a trecut. Ce vremuri! Vremuri in care partidul era partid de mase, resurse materiale si electorale se gaseau din belsug si-n care atat Iliescu, cat si mai tarziu Nastase n-aveau decat a urma cu sfintenie regula caii de mijoc pentru a se mentine pe creasta valului.
Gesturile transante erau excluse si totul se rezolva prin ajustari succesive, nici prea-prea, nici foarte-foarte, in asa fel incat toata lumea sa fie daca nu fericita, macar multumita cu ce are. Cand Geoana a incercat si el aceasta reteta sigura, incercand sa impace atat capra cat si varza, a constatat cu surprindere ca nu tine. Reteta era identica, dar vremurile, pacatoase, se schimbasera. Intervine aici o lege de-a lui Duverger mai putin cunoscuta – legea fragilitatii centrului.
Pasionatii de stiinte politice cunosc, de buna seama, celebra lege a lui Maurice Duverger, conform careia un sistem electoral bazat pe reprezentare majoritara tinde sa bipolarizeze spectrul politic. Mai putini stiu insa ca acelasi Duverger a subliniat si caracterul tranzitoriu al oricarui centru in spectrul politic. Centrul, spunea el, se va imparti mai devreme sau mai tarziu de-a lungul aceleiasi linii majore de fractura, ca si in restul spectrului: centrul-stanga, bunaoara, o va lua spre stanga, iar centrul-dreapta, spre dreapta.
In conditiile imputinarii resurselor materiale si electorale, PSD-ul sufera si el de aceeasi faramitare a centrului. Iar incercand sa se mentina pe mijloc, Mircea Geoana risa sa pice intre doua luntri, udandu-si pantalonii. De o parte se afla luntrea lui Ion Iliescu, de cealalta parte, luntrea lui Vasile Dancu. Ambii politicieni par sa fi inteles – primul, din instinct, al doilea, probabil, multumita culturii politice – ca e nevoie de o radicalizare a mesajului politic pentru salvgardarea PSD. De aici incolo, insa, viziunile celor doi se bat cap in cap. Pe de o parte, Ion Iliescu isi doreste o revenire la mesajul traditional.
Din punctul sau de vedere, epoca Adrian Nastase a intinat idealurile sfinte ale PSD-ului, asa cum le lasase el mostenire, inainte de a pleca (pentru a cata oara?) spre Cotroceni. De aici si penalizarea electoratului, si cresterea popularitatii dreptei. Tot de aici si identificarea lui Vasile Dancu drept un reprezentant al coloanei a cincea in PSD: daca ne luam dupa Dancu – spune Ion Iliescu, referindu-se la propunerea acestuia de a adopta Legea Lustratiei – ne vom pierde si electoratul pe care-l mai avem.
Asa si este. Argumentul cu pricina e cat se poate de solid – si e putin probabil ca Vasile Dancu nu e capabil a-l recunoaste ca atare. Diferenta consta, repet, in viziune. Ion Iliescu priveste in urma, vede c-a fost bine si vrea sa revina la o strategie care s-a dovedit, in repetate randuri, de succes. Dancu, de formatie sociolog, se uita la trenduri. Daca Jack London auzea, pe scara istoriei, pantofii de lac coborand, si bocancii muncitorilor urcand, Vasile Dancu aude invers.
Realizand ca electoratul cu priza la discursuri iliesciene se imputineaza vazand cu ochii, strategul PSD e dispus sa faca un sacrificiu electoral pe termen scurt, pentru a-i asigura partidului o reprezentare, atat onorabila cat si confortabila, pe termen mediu si lung. Radicalizand mesajul partidului in directia social-democratiei europene, Dancu opereaza un deviationism de dreapta dupa toate canoanele traditionale ale FSN-PSD, alienand segmente masive din randurile electoratului.
Daca juca sah, sacrifica
Daca la urmatoarele alegeri PSD nu va obtine un scor decent, s-ar putea ca toate trendurile lui Dancu sa nu-i mai foloseasca la nimic. Un handicap electoral prea consistent si un trend putintel mai lenes l-ar putea scoate definitiv din categoria partidelor din linia intai.
Si atunci ce-i de facut? Cu cine sa voteze Mircea Geoana? Dar pesedistul de rand? Cine are (mai multa) dreptate? Care trend e mai puternic? Cel care urca sau cel care coboara? Si cat de repede? Numai o margareta jumulita mai poate raspunde. De aici si drama lui Mircea Geoana in particular, si a PSD-ului in general: trecutul dispare prea repede, iar viitorul se lasa prea mult asteptat.
La sfarsitul saptamanii trecute, numarul unu mondial in siderurgie – Mittal Steel – si-a anuntat intentia de a prelua rivala Arcelor, o miscare pe care oficialii companiei au descris-o drept ostila. Lakshmi Mittal (55) si-ar putea consolida astfel pentru mult timp de acum inainte pozitia de lider pe piata otelului, fapt care i-ar putea aduce un alt titlu, stocat de ani buni in fisierele fondatorului Microsoft, Bill Gates.
Prin cumpararea Arcelor, Mittal va controla 10% din piata mondiala de otel, de trei ori mai mult decat urmatorul sau rival, Nippon Steel Corp. Piata mondiala a otelului este extrem de fragmentata, fiind impartita intre cateva sute de competitori.
Preluarea este cea mai mare facuta vreodata in aceasta industrie, mai mare decat o alta preluare spectaculoasa facuta tot de Mittal in 2004, cea a LNM Holdings NV cu 15 miliarde de dolari. Noua companie va avea 320.000 de angajati, o capitalizare de piata de 40 mld. dolari, o productie anuala de 100 mil. tone de otel si vanzari anuale de mai mult de 69 mld. dolari. Prin preluarea Arcelor, Mittal va furniza otel pentru fiecare a doua masina construita in Europa.
Ca la mijlocul preluarilor Mittal este o strategie fara cusur, de asta nu se indoieste nimeni. (Ba chiar miscarile grupului sunt considerate fascinante de cel mai in masura sa critice concentrarea industriala, comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes.) Asa se face ca ultima achizitie pe care a apucat sa o faca Arcelor va fi cedata de Mittal germanilor de la ThyssenKrupp, care s-au luptat cateva saptamani bune cu Arcelor pentru preluarea producatorului canadian de otel.
Dofasco batuse palma cu Arcelor (intr-o tranzactie de 4,9 miliarde dolari SUA) in defavoarea propunerii facute de ThyssenKrupp (care a renuntat la dreptul de a-si majora oferta) pe 24 ianuarie, cu trei zile inainte de venirea propunerii nesolicitate a Mittal de a cumpara Arcelor. O data cu oferta pentru Arcelor, Mittal a mai anuntat ca a incheiat un acord cu ThyssenKrupp privind vanzarea tuturor actiunilor Dofasco cu 68 de dolari canadieni actiunea, mai putin cu 3 dolari fata de pretul la care actiunea Dofasco fusese cumparata de Arcelor. Mai pe scurt, multumim, dar nu avem nevoie deocamdata de noua voastra achizitie.
Planuri pe termen lung? O, da! Lakshmi Mittal nu s-a gandit inca sa ridice un templu pentru a multumi chinezilor ca au avut atata nevoie de otel si au crescut atat de mult productia grupului, ci s-a marginit sa spuna in conferinta de presa ca aceasta tranzactie (preluarea Arcelor – n.r.) nu reprezinta decat foarte putin in fata concurentei venite din
Planurile pe termen scurt sunt mai blande: discutiile cu Comisia Europeana pentru aprobarea acestei tranzactii si a unora viitoare (despre care nu s-au dat amanunte), mutarea sediului central al companiei la Luxemburg si strategii de crestere a productiei, in paralel cu noi achizitii: Trebuie sa avem ce oferi unei piete care va creste in urmatorii zece ani cu 3-4%, dupa cum spune Lakshmi Mittal.
Pentru moment, oficialii Mittal sunt impacati cu sine insisi pentru ca au oferit fostului rival o suma multumitoare. Credem ca oferta este atractiva si va fi structurata astfel incat actionarii Arcelor sa aiba oportunitatea sa participe la cresterea potentiala a noii structuri si, in acelasi timp, sa primeasca si o suma generoasa, a declarat Lakshmi Mittal.
Cooptarea unor membri din managementul Arcelor in consiliul de administratie al Mittal Steel este un alt plan pe termen scurt al magnatului indian: pentru ca suntem siguri ca acestia doresc sa ne arate din ce e construita aceasta afacere. Achizitiile grupului din Statele Unite, atat de anul trecut, cat si de anul acesta, arata o faza usor diferita in strategia Mittal: de la combinate mancate de rugina la companii cu care imparte clientii. Ceea ce arata o lupta pe doua planuri: extindere agresiva si inghitirea concurentei.
In comunicatul oficial, Mittal a oferit Arcelor trei variante de plata, iar in conferinta de presa Lakshmi Mittal a detaliat-o pe cea finala: 75% actiuni Mittal Steel, iar 25% bani.
RECORD: Achizitia Arcelor este cea mai mare facuta vreodata in aceasta industrie: 22,5 miliarde de dolari. Mittal Steel a avansat un pret pe actiune de 28,21 euro, valoare cu 27% peste cotatia bursiera afisata la inchiderea sedintei de joi
ACTIUNI: Actionarii Arcelor vor primi patru titluri Mittal Steel si 35,25 euro pentru fiecare cinci actiuni Arcelor
BANI: Mittal Steel a informat ca suma maxima ce va fi platita in numerar se va ridica la 4,7 miliarde de euro
Discutia din jurul Wikipedia a inceput sa tulbure lumea internautilor. Pentru cei care poate nu stiu, Wikipedia este o enciclopedie online, scrisa direct de public.
Nu stiu sigur cu cata atentie verifica echipa editoriala de acolo contributiile care vin din toata lumea, dar ceea ce stiu e ca, de fiecare data cand se intampla sa intru pe site si sa caut un subiect care imi este familiar (de obicei, ca sa verific o informatie anume sau titlul unei carti), constat ca sunt bine informati.
Insa faptul ca sunt deschisi la contributii redactate de oricine implica anumite riscuri, iar unii s-au trezit ca le sunt atribuite lucruri pe care nu le-au facut, uneori chiar lucruri reprobabile. Fireste, cei in cauza protesteaza si informatiile gresite sunt apoi corectate.
Wikipedia are inca o calitate: utilizatorii pot sa corecteze orice informatie pe care o banuiesc a fi eronata. Am facut un test chiar pe pagina care ma privea pe mine; continea o greseala de ordin biografic.
In rezumatul uneia dintre cartile mele am gasit iarasi ceea ce am considerat a fi o interpretare incorecta, fiindca acolo scria ca eu dezvolt o idee a lui Nietzsche, pe cand in realitate eu o contest. Am schimbat dezvolta cu o combate, iar corectia mi-a fost acceptata. Dar asta nu ma face cu nimic sa ma simt mai bine.
Pe viitor, oricine ar putea sa se amestece in aceasta pagina si sa-mi atribuie (ca sa se distreze, ori din rea-vointa, ori din prostie) contrariul a ceea ce am spus sau am facut. Mai mult, din moment ce exista inca un text care face ocolul Internetului, conform caruia eu as fi Luther Blissett, binecunoscutul impostor literar (in ciuda faptului ca autorii cartilor lui Blissett de mult au iesit la iveala, cu nume, prenume si toate celelalte), eu as putea la randul meu sa fiu suficient de rau incat sa intru si sa modific paginile despre autorii care nu-mi plac, atribuindu-le texte pe care nu le-au scris, inclinatii pedofile sau legaturi cu Copiii lui Satan.
E cineva la Wikipedia care sa verifice nu numai informatiile postate, dar si corectiile care li se aduc acestora? Sau functioneaza mai curand un fel de amendare statistica, gratie careia orice informatie falsa va ajunge in cele din urma sa fie reperata si corectata? Oricum insa, Wikipedia nu e de natura sa ingrijoreze prea tare, in comparatie cu o alta problema cruciala cu care se confrunta Internetul. Alaturi de site-uri creditabile, redactate de oameni competenti, Net-ul are si multe site-uri totalmente fara valoare, scrise de nebuni, de prosti sau chiar de criminali nazisti. Si nu toti utilizatorii de web sunt capabili sa discearna daca un site este sau nu demn de incredere.
Exista un aspect educational extrem de important in toate acestea, fiindca acum stim ca studentii deseori evita sa consulte carti si isi iau informatiile direct de pe Net. Tendinta este atat de puternica, incat de catava vreme am ajuns sa spun ca un nou subiect care merita sa fie studiat in scoli ar fi tehnicile de strangere a informatiilor de pe Internet. Pacat ca aici e vorba de o arta foarte dificil de predat, pentru ca profesorii sunt deseori la fel de putin pregatiti ca si studentii. Multi profesori se plang de faptul ca, in loc sa-si faca temele sau sa scrie lucrari pentru facultate, tinerii copiaza pur si simplu ceea ce gasesc pe Net.
Cand copiaza dintr-un site nedemn de incredere, ar fi de presupus ca profesorul isi poate da seama imediat ca sunt prostii. Numai ca e evident ca, atunci cand avem de-a face cu atatea subiecte extrem de specializate, e greu sa-ti dai seama imediat ca studentul a spus ceva fals.
Sa presupunem ca un student alege sa scrie despre un autor realmente marginal, a carui opera profesorul o cunoaste doar la mana a doua, si ca ii atribuie un anumit text. Fara ca mai intai sa verifice diferitele surse citate in lucrarea studentului (si sa nu scapam din vedere ca profesorii pot sa aiba de-a face cu zeci si zeci de lucrari in aceeasi zi), e oare in stare profesorul sa spuna ca autorul in chestiune n-a scris niciodata acel text? Si asta nu e totul.
Studentul poate incorpora in lucrare o cercetare care pare corecta (si chiar este), dar care a fost pur si simplu luata si copiata de pe Internet. Senzatia mea este ca acest fenomen nu e o tragedie, pentru ca a copia bine nu e chiar asa de usor, iar un student care stie cum sa copieze bine are dreptul la o nota buna.
Pe de alta parte, chiar si inainte ca Internetul sa fi existat, studentii puteau copia din cartile de la biblioteca, si nu era nici o diferenta (cu exceptia faptului ca implica mai multa munca manuala).
Pana la urma, un profesor bun observa intotdeauna atunci cand un text a fost copiat fara discernamant si va deveni banuitor (repet, daca studentul a copiat in mod inteligent, merita felicitari). Cu toate acestea, sustin in continuare ca exista un mod foarte eficient pentru profesori de a exploata deficientele Internetului.
Ca exercitiu la clasa, ca tema sau lucrare pentru facultate, am putea sa concepem un eseu cu titlul Cautati pe Internet o serie de articole necreditabile despre subiectul X si explicati de ce sunt necreditabile. Acest gen de cercetare ar cere capacitati critice si abilitatea de a compara surse diferite – si le-ar furniza studentilor o baza practica foarte buna pentru arta discernamantului.
Umberto Eco este autorul romanelor
Baudolino, Numele trandafirului si
Pendulul lui Foucault. Puteti citi urmatorul
comentariu al lui Umberto Eco in editia
BUSINESS Magazin care apare la 15 februarie.
Traducerea si adaptarea de Crenguta Nicolae
Faultat mai tot timpul in ultimii sase ani, cu putini sponsori in tribune si cu nenumarate cartonase la capitolul imagine, fotbalul romanesc vrea sa se puna pe picioare. Aflat de doua luni la conducerea FRF, Ionut Lupescu a dat deja fluierul de inceput intr-o noua repriza.
Un necunoscator al afacerilor din fotbal probabil ca ar zambi ironic daca cineva i-ar spune ca veniturile lui Real Madrid – clubul cu cele mai mari venituri din lume – provin in proportie de 74% din merchandising, sponsorizari, vanzarea drepturilor de difuzare a meciurilor si activitati promotionale. Cu alte cuvinte, ca doua treimi din cele 275 de milioane de euro incasate de Real
Coincidenta sau nu, procentul respectiv sta si pe buzele lui Ionut Lupescu, fostul fotbalist international care de doua luni se afla la carma Federatiei Romane de Fotbal (FRF). Mi-am propus ca in 3-4 ani de acum, bugetul FRF sa provina in proportie de 75% din activitati de marketing, a declarat Lupescu pentru BUSINESS Magazin, precizand ca in prezent marketing-ul are o pondere slaba in bugetul FRF, care este de 4,5 milioane de euro.
Majoritatea veniturilor provin de la forurile internationale (FIFA si UEFA). Pe locul al doilea ca sursa importanta de venituri pentru federatia de fotbal, Lupescu pune banii obtinuti din vanzarea drepturilor de televizare a meciurilor, care ar putea trece pe locul intai ca importanta daca ar fi mai bine valorificate, dupa cum subliniaza el.
Cu aceasta afirmatie, oficialul FRF pune punctul pe i. Avem nevoie de un marketing bun. Federatia nu a avut niciodata asa ceva si se simte. FRF a si inceput cautarile si se afla in negocieri avansate cu patru companii specializate in marketing sportiv. Managerul de la FRF nu a spus care sunt acestea, dar a oferit niste indicii: doua sunt din
Lupescu povesteste relaxat si la obiect despre balanta de cheltuieli si venituri, despre deficit si obiective – seamana cu un manager care vorbeste despre business-ul pe care-l conduce de ani de zile. De fapt, aceasta este si maniera in care el trateaza fotbalul – edificator in acest sens fiind chiar modul in care pune problema cand vine vorba de echipele impotriva carora Romania va lupta in preliminariile Campionatului European de Fotbal din 2008 (din Elvetia si
In timp ce toti romanii au rasuflat probabil usurati ca echipa Angliei – una dintre cele mai puternice nationale de fotbal din lume – nu a picat in grupa Romaniei la tragerea la sorti de vinerea trecuta (pentru preliminariile Euro 2008), in acel moment Lupescu probabil ca deja facea calculul gaurii pe care lipsa Angliei din grupa o va lasa in bugetului FRF. Banii din vanzarea drepturilor de televizare a meciurilor disputate de Romania vin in functie de echipa impotriva careia jucam.
Astfel, daca am pica in grupa cu
Faptul ca Lupescu priveste aceste preliminarii prin ocheanul incasarilor are cateva explicatii. In primul rand, federatia are acum un deficit de 400-500.000 de euro. In al doilea rand, calificarea la Euro 2008 ne-ar putea aduce venituri de 4-5 milioane de euro – adica inca o data bugetul actual al FRF. Si, cel mai important, fotbalul romanesc este subexploatat ca brand sportiv, in special de catre sponsori.
Lupescu recunoaste ca este un cerc vicios, care s-a deschis o data cu lipsa de performanta a echipei nationale la competitiile internationale (este vorba de necalificarea echipei Romaniei la editiile precedente ale campionatelor european si mondial de fotbal). Cum poate fi cuantificata aceasta lipsa de performanta? Lupescu traduce raspunsul in bani: 15 milioane de euro in ultimii sase ani, pierderi ale federatiei.
Dar nu numai federatia a avut de pierdut in acesti ani. Catalin Tolontan, redactor-sef la Gazeta Sporturilor, spune ca esecurile in serie ale echipei nationale au produs o scadere a intregii industrii fotbalistice. Iar daca fenomenul fotbalului a ramas viu, acest lucru nu se datoreaza FRF, ci sponsorilor si mass-media. Tolontan ofera ca exemplu brandul Bergenbier care, cheltuind bugete de sute de mii de euro anual, nu a facut o simpla proba de marketing inteligent, ci a si adus un serviciu acestui sport.
Mihai Ghyka, director general al Interbrew (care detine brandul Bergenbier), nu ezita sa vorbeasca despre bugete si spune ca valoarea totala a investitiilor Bergenbier in nationala de fotbal depaseste suma contractului de sponsorizare (valabil pana in 2008). In opt ani de implicare activa in fotbalul romanesc, investitia depaseste 10 milioane de euro, a spus Ghyka pentru BUSINESS Magazin.
Atat Tolontan cat si Ghyka – ambii reprezentand doua verigi importante in industria fotbalului, mass-media si sponsori – comenteaza pozitiv demersul lui Lupescu, de a eficientiza activitatea de marketing a institutiei care patroneaza sportul-rege in
FRF a facut, asadar, primul pas intr-o industrie pe care Tolontan o vede profesionalizandu-se. Al doilea pas? Lupescu are doua lucruri notate pe agenda de prioritati. Unu: sa renegocieze contractul cu firma elvetiana Infront, care detine drepturile asupra mediatizarii meciurilor FRF in afara spatiului Romaniei (in
Contractul cu Infront (valabil din 2004 pana in 2009 – n.r.) nu ne avantajeaza prin prisma drepturilor pe care ei le detin asupra publicitatii pe Internet si pe telefonul mobil (medii de comunicare considerate ca depasesc acoperirea teritoriului Romaniei – n.r.), spune Lupescu, subliniind ca publicitatea este dinamica si ca tot mai multi advertiseri iau in vizor aceste canale.
Or, prin prezentul contract, Lupescu se simte legat de maini, iar varianta rezilierii contractului este exclusa prin prisma costurilor implicate, de cateva milioane de euro. Cat de deschisa este Infront la aceste negocieri cu FRF? Si ce ar cere in schimbul pretentiilor FRF? Infront nu a raspuns intrebarilor, invocand motive de confidentialitate.
Dar, pe cat de binevenita pare in industrie intentia FRF de a incepe o noua era in fotbalul romanesc, pe atat de interesant este segmentul pe care intra: marketingul sportiv, un domeniu ca si inexistent in
Una a fost legata de numele lui Bogdan Enoiu (managing director si actionar minoritar in agentia de publicitate McCann Erickson), insa acesta a negat vehement orice legatura cu FRF derulata in afara parteneriatului traditional dintre clientii McCann Erickson si Federatia de Fotbal. De 15 ani lucram (Grupul McCann – n.r.) cu FRF. Coca-Cola, Bergenbier si Minolta – care au alocat bugete acestui sport – au trecut prin noi, a spus Enoiu.
Un alt potential partener pentru FRF vehiculat in industrie ar fi International Sport Management (ISM), un shop de media specializat in vanzarea de publicitate pe stadioane. Intr-adevar, ISM a facut o oferta catre FRF in acest sens. Stim ca FRF mai este in discutii si cu alte companii. In acest moment asteptam decizia, au declarat oficiali ai ISM, precizand totusi ca aria lor de expertiza se limiteaza la publicitatea pe stadioane, piata pe care ISM este principalul jucator, conform propriilor declaratii.
Compania a fost infiintata in 1991 de Giovanni Becali, actualmente presedinte executiv la Dinamo, dar pe care a vandut-o in 2003 (conform datelor de la Registrul Comertului, ISM este controlata de Kanani Jabar si Karimzadeh-Hagh Mohammad Bagher, cu pachete de actiuni de 37,499%, respectiv 37,501%. Jeleboglu Radu Mircea si Ciuraru Daniel detin 20%, respectiv 5%). Daca ISM activeaza intr-un domeniu adiacent marketingului sportiv, exista insa si oameni care admit ca oferta de servicii a companiilor lor se adreseaza exclusiv acestei specializari.
Cristi Iancu – fost director de marketing la cluburile Dinamo si Rapid – este un exemplu de start-up in aceasta industrie. El a pus bazele companiei Sport Evolution Group, umbrela sub care activeaza mai multe societati, spune el. Iancu a admis ca a avut negocieri cu FRF, dar declina sa dea mai multe detalii pentru moment.
Tot cu valoare de exemplu de start-up este si Gigi Loghin, fost Sponsorhips & Events Manager la Interbrew pana in decembrie trecut. Afacerea lui Loghin in domeniu este calda: el a pus pe picioare la inceputul lui ianuarie un business care vizeaza doua directii principale – consultanta in marketing sportiv, Kick Off Sports si organizarea de evenimente (BTL), Kick Off Events. Ne vom axa pe fotbal, pentru ca aici sunt cei mai multi bani, spune Loghin. El spune insa ca vizeaza si ceea ce specialistii numesc marketarea celebritatilor sportive.
Vorbind despre statusul marketingului in fotbalul romanesc, Loghin (33 de ani) explica modul in care a simtit el acest domeniu in cei patru ani si jumatate petrecuti la Interbrew, sponsor traditional al meciurilor nationalei. Marketingul sportiv merge in doua directii principale – consultanta si gestionarea drepturilor de difuzare (TV, Radio, New Media, imagini statice).
In fotbalul romanesc, marketingul se reduce la aspectul legat de media, spune Loghin, punctand ca este de inteles motivul acestei stari de fapt: piata se afla la inceput de drum. Atentie insa, pare sa avertizeze Loghin, feeling-ul meu este ca piata se va aglomera si nu exclud intrarea pe piata a unor jucatori straini. Managerul de la Kick Off admite ca el insusi este in negocieri cu companie de marketing sportiv din
Nu este exclus ca firma respectiva sa-si deschida operatiuni in
Astfel – fie ca au intuit miscarea FRF de a-si gasi un furnizor de servicii de marketing, fie ca au vrut sa dea startul unei industrii ca si inexistente in Romania – Cristi Iancu si Gigi Loghin s-au miscat deschizandu-si un business de profil. Iar ei pot fi doar doua nume dintr-o lunga lista a celor care au simtit mirosul banilor din industria fotbalului. Ca si Ionut Lupescu de altfel, care vrea sa atraga cat mai multi in jumatatea de teren a federatiei.