Blog

  • MANAGEMENT: Daca OPSI se uneste cu AVAS, Gabriel Zbarcea va deveni unul din cei mai importanti oameni din economia romaneasca

    La 32 de ani, Gabriel Zbarcea a lasat o afacere banoasa, avocatura de business, pentru a prelua o functie inalta, dar nesigura, la stat – sef al privatizarilor. Va reusi un avocat sa scoata de sub influenta politicului o institutie ruginita si inerta?

    Pentru multi, plecarea lui Gabriel Zbarcea de la Musat si Asociatii si pre-luarea functiei de presedinte al AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) a fost o mare supriza. De ce ar renunta un avocat de top, care poate castiga sute de mii de euro pe an, la o functie de conducere in una din cele mai mari firme de avocatura din Romania tocmai pentru un post la stat? Mai ales ca AVAS nu se mai poate lauda cu un portofoliu prea atractiv, exceptand Banca Comerciala Romana.

    Raspunsul nu este unul simplu. Pe de o parte, apropiatii lui Zbarcea erau familiari cu faptul ca relatiile dintre acesta si George Musat, fondatorul Musat si Asociatii, incepusera sa devina tensionate. Iar o ruptura era asteptata.

    In plus, AVAS reprezinta doar o parte din miza noii functii a lui Zbarcea. Asta pentru ca, spun surse din Guvern, noua putere se gandeste la o mutare care ar face din fostul partener de la Musat si Asociatii una din cele mai importante persoane din economia romaneasca. Mutarea ar fi unirea AVAS cu institutia care detine acum ultimele active cu adevarat importante ale industriei – Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), acum in subordinea Ministerului Economiei.

    Pe langa informatiile „de bine“, in piata au aparut inevitabil si speculatiile ca Gabriel Zbarcea a preluat o functie intr-o perioada instabila (noua putere este inca fragila) fara riscuri. Ca, spun aceste zvonuri, Zbarcea are intoarcerea la Musat si Asociatii asigurata, plecarea fiind de fapt doar o intarire a relatiei dintre firma de avocatura si noua putere. Care este adevarul? 

    „La casa de avocatura intervenise rutina. Nu mi-am dorit in mod special acest post, iar in cazul in care l-as pierde, m-as intoarce in mediul privat, dar nu la Musat si Asociatii“, sustine Zbarcea.

    Pana la reintoarcerea in privat, Zbarcea va avea insa multe batai de cap la stat.  Obisnuit cu un mod de lucru unde responsabilitatile erau clar impartite, noul presedinte a fost „intampinat“ de un sistem centralizat, in care seful raspunde de tot si trebuie sa aprobe fiecare document in parte. 

    AVAS este (probabil) ultimul descendent al unei institutii care a pornit la drum cu denumirea de Fondul Proprietatii de Stat. De-a lungul vremii, s-a transformat, pe rand, in minister al privatizarii sau Autoritate pentru Privatizarea Activelor Statului (APAPS). In aprilie, anul trecut, APAPS a fost unita cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB). Si tot pe rand, au avut mai multi sefi, precum Radu Sarbu, Ovidiu Musetescu sau Mircea Ursache, cel al carui loc a fost luat de Gabriel Zbarcea.

    Daca numele sau sefii s-au schimbat o data cu vremurile, mentalitatile au ramas aceleasi. In cei mai bine de 13 ani, de cand exista, sub diferite titulaturi, AVAS a fost o institutie politizata, care primea, sub o forma sau alta, sarcini de partid. 

    Si cum aceste sarcini trebuia duse la indeplinire si supervizate, s-a creat si un intreg lant birocratic, care s-a mentinut in timp. Iar acum isi arata „roadele“. 

    Una din sarcinile lui Zbarcea este, in prezent, aceea de a citi zilnic, documente de sute de pagini. Si nu pentru ca si-ar dori sa se informeze mai mult decat ar fi nevoie vizavi de activitatea institutiei – ci pentru ca deocamdata toate deciziile trebuie sa aiba aprobarea sa. Sistemul de lucru creat de ani buni in autoritatea pentru privatizare obliga vicepresedintii sa supervizeze toate deciziile care se iau in departamentul pe care il au in subordine. Cum AVAS nu are, deocamdata, decat doi vicepresedinti, Zbarcea a preluat rolul celorlalti doi secretari de stat. „Zilnic primesc cate patru-cinci dosare cu documente care trebuie semnate imediat.“  Lasand la o parte birocratia, AVAS mai are un handicap greu de depasit. Institutia este formata, in cea mai mare parte, din oameni cu mentalitati „de stat“. Functionari care au lucrat ani buni doar de partea statului si nu cunosc mediul de afaceri de pe pozitia businessman-ului.

    Si pentru ca lucrurile sa fie si mai dificile, la birocratie si mentalitate de stat se adauga ruptura din AVAS. Desi lucreaza de aproape un an impreuna, salariatii fostei APAPS si fostei AVAB nu numai ca nu colaboreaza, dar nici macar nu se cunosc. Ar fi si destul de greu. Cele doua institutii au fost unite doar pe hartie, in realitate ele avand in continuare sedii diferite. 

    Poate aceste cateva date, adunate, explica, intrucatva, motivele pentru care AVAS a ramas codasa Europei de Est la privatizari. Desi exista de 13 ani, AVAS mai are inca treaba. E drept, mai are in portofoliu doar 2% din companiile cu care a plecat in 1992. Ca procent poate parea nesemnificativ, dar, acesti 2% reprezinta in jur de 100 de companii, intre care se numara BCR, Tractorul, Electroputere, Rulmentul, 23 de institute de cercetare. 

    Privatizarea Bancii Comerciale Romane este „in grafic“. Exista, chiar, sanse sa fie incheiata pana la finele anului. Si pentru Electroputere situatia pare sa se clarifice. Au fost depuse deja doua oferte de cumparare. In cazul Tractorul Brasov lucrurile sunt ceva mai complicate. „Trebuie sa gasim o formula juridica prin care sa pastram facilitatile care au fost negociate cu Landini (n.r. –  compania italiana care intentionase sa cumpere Tractorul)“, este de parere Zbarcea. 

    Pe langa finalizarea marilor privatizari, AVAS mai trebuie sa scape si de aproximativ 400 de pachete minoritare de actiuni. 

    Gabriel Zbarcea a mai mostenit si peste 13.000 de procese in care AVAS este reclamant sau parat (cum este cazul litigiului cu compania americana Noble Ventures, pentru vanzarea Combinatului Siderurgic Resita). De cele mai multe ori, este vorba despre contracte de privatizare nerespectate de investitori sau de oameni de afaceri nemultumiti de deciziile AVAS.  

    Asa se prezinta situatia AVAS acum, la cateva saptamani de la numirea noului sef. In ce masura se vor schimba lucrurile o data cu seful?

    Gabriel Zbarcea si-a stabilit, deja, un plan de bataie. Noul sef al AVAS vrea, mai intai, sa schimbe filosofia licitatiilor. Pana acum, potentialii investitori care veneau sa cumpere o societate de la stat erau cernuti prin-tr-o sita deasa a unor conditii stricte. Zbarcea vrea o sita mai lejera, cu conditii minimale, care ii va permite sa negocieze cu mai multi potentiali investitori. „Exclud existenta criteriilor de precalificare menite sa avantajeze unul sau altul dintre ofertanti“, spune el.

    Dar cea mai importanta modificare este alta. Criteriul numarul unu la privatizari, spune Zbarcea, va fi suma pe care statul o va obtine pe societatile vandute, adica nu se va mai merge, ca pana acum, pe ideea predecesorilor, care spuneau ca „nu conteaza sumele pe care le obtinem pe actiuni, ci cat de multe va face investitorul pentru societatea pe care o cumpara“. Ratiunea pentru abandonarea acestei cai este simpla: „Cu cat un investitor da mai multi bani pentru o companie, cu atat va dori sa aiba un profit care sa acopere aceste sume“, crede Zbarcea. 

    Modificarile nu se vor limita numai la licitatii. Zbarcea vrea unificarea personalului APAPS si AVAB nu doar pe hartie, ci si in activitatea de zi cu zi. „Colectivul celor doua autoritati nu este unit. Acest lucru trebuie sa se schimbe.“

    Daca situatia este complicata in prezent, ce se va intampla cand acestei babiloniade i se va adauga OPSPI?

    „Este decizia guvernului sa gandeasca o strategie de asemenea fel. Este totusi o idee de luat in seama“, crede Gabriel Zbarcea. Argumentele sunt clare: in multe privatizari sunt implicate ambele institutii. OPSPI, pentru ca este proprietarul actiunilor la anumite societati si AVAS, pentru ca aici au ajuns o parte din datoriile acelor societati. 

    Abia atunci experienta dobandita de Gabriel Zbarcea in cei 10 ani de avocatura la Musat si Asociatii va putea fi pusa la treaba. O data cu OPSPI, AVAS ar prelua societati „grele“ din industrie. Pe lista sunt o parte din distributiile de electricitate (Muntenia si Transilvania), producatorul de gaz Romgaz, producatorii de electricitate Nuclearelectrica, Hidroelectrica si Termoelectrica, transportatorii de gaz si electricitate Transgaz si Transelectrica, dar si societatile din industria de aparare. Adica nucleul dur al industriei romanesti. 

    Dar poate un om cu formatie de avocat sa faca fata unui astfel de viitor? E adevarat, in portofoliul lui Zbarcea exista deja „privatizari grele“: la vanzarea Electrica Banat si Dobrogea, de exemplu, Zbarcea a fost avocatul companiei italiene ENEL (care a si devenit proprietarul celor doua societati) pentru negocierile cu OPSPI. 

    „A avut un rol important in rezolvarea problemelor aparute ca urmare a activitatii de monopol natural al Electrica“, spune despre Zbarcea Dorin Mucea, seful OPSPI, institutie aflata atunci de partea cealalta a mesei in procesul de negociere. „Se afla de partea cealalta, a cumparatorului, dar a avut o atitudine constructiva intr-un proces de negociere care a durat circa un an.“ 

    Distributiile de electricitate nu au fost singurele privatizari de care actualul presedinte AVAS s-a ocupat. Gabriel Zbarcea a fost, pe rand, in calitate de avocat al Musat si Asociatii, negociator de partea statului si de partea investitorilor in vanzarea multor companii. Cunoaste, prin urmare, ambele tabere.

    Pe lista contractelor de privatizare negociate de partea statului sunt cele pentru Banca Agricola, Alro si Alprom, Sidex, Banc Post.  Dar Zbarcea nu a avut intotdeauna castig de cauza. A fost coordonatorul echipei de negociere a Union Fenosa pentru privatizarea distributiilor de electricitate, insa compania spaniola a renuntat sa mai cumpere vreo societate din cadrul Electrica. Tot Zbarcea a reprezentat interesele societatii americane Occidental Oil in privatizarea companiei petroliere Petrom. 

    Dar poate cel mai mare esec inregistrat de-a lungul carierei sale a fost prima incercare de privatizare a rafinariei Petromidia. La vremea respectiva, Zbarcea a reprezentat interesele societatii turce Akmaya. „A fost un contract de privatizare exceptional. Dupa semnarea lui, insa, au aparut modificari le-gislative care ar fi adus o pierdere de 70-80 de milioane de dolari companiei turce“, isi aminteste Gabriel Zbarcea. Totusi, exista si o latura pozitiva in astfel de experiente: reteta privatizarii a fost preluata si adaptata de Dinu Patriciu, cel care a cumparat, ulte-rior rafinaria Petromidia. 

    Gabriel Zbarcea nu vine la AVAS numai cu experienta de negociator, ci si cu mentalitatea omului care a respirat un deceniu intreg aerul tare al mediului privat, al adevaratului business romanesc. 

    „Functia aceasta i se potriveste manusa“, spune un fost coleg al lui Zbarcea, Florentin Tuca, managing partner la Musat si Asociatii. „E un tip foarte dinamic, stie sa socializeze si sa gestioneze bine relatiile cu ceilalti.“  

    Dinamismul si, poate, incapatanarea au fost „exersate“ de noul sef al AVAS inca din studentie, cand a fost, timp de doi ani, intre 1993 si 1995, seful Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Privind in urma, Zbarcea spune ca atunci a inceput sa invete ce inseamna un negociator. „Organizatia studenteasca era o forta atunci. Puteam aduce 10.000 de oameni in strada. Eram mai puternici decat organizatiile de tineret ale partidelor politice.“ De altfel, studentii condusi de Zbarcea au incercat, chiar, sa promoveze un act normativ care sa urgenteze urmarirea penala a vinovatilor pentru crimele din decembrie 1989. Gabriel Zbarcea isi aminteste ca era nevoie de 250.000 de semnaturi pentru o initiativa legislativa populara. „Am reusit sa strangem 100.000 si am incredintat aceasta initiativa lui Corneliu Coposu pentru promovarea in Parlament. Nu stiu care mai este soarta acestui act normativ.“

    Un alt element important al portretului sefului AVAS este acela ca, cel putin deocamdata, nu este membru al unui partid politic, desi numirea sa a fost politica. Si nu crede ca isi va modifica statutul de apolitic. 

    „Sunt prieten cu Victor Ponta, spre exemplu, din 1990, din vremea cand manifestam amandoi in Piata Universitatii. Nu am intrat in PSD pentru ca simpatiile mele politice nu se indreapta inspre acest partid. De altfel, intrarea intr-un partid politic inseamna, poate, mai multa putere, dar si mai multa constrangere“, spune el.

    Cert este ca dupa ani in care a criticat modul de lucru al institutiilor care s-au ocupat de privatizare, Gabriel Zbarcea are acum sansa sa arate ca lucrurile pot fi facute si altfel – si inca pe bani de zece ori mai putini decat in privat.

    Dar presedintele AVAS spune ca nu banii sunt prioritatea lui, pentru moment. A facut si alte lucruri fara bani – ca vicepresedinte al Comisiei pentru Contracte, Statute si Regulamente din cadrul Federatiei Romane de Fotbal. „Am privit acea activitate ca pe un hobby. Ne jucam de-a judecatorii. Rezolvam conflictele dintre cluburi si jucatori“, povesteste Zbarcea. De ce facea asta? Pentru ca era suporter al echipei Steaua Bucuresti. Merge in continuare la meciuri: „Imi place sa stau in tribune, nu pe locurile VIP de la vitrine“.

    Vor fi suficiente experienta sa in mediul de business si calitatile personale pentru a dezmorti AVAS? Zbarcea a intrat in paine intr-un moment dificil: e presat pe de o parte de institutiile internationale sa privatizeze BCR, Electroputere sau Tractorul, iar de cealalta parte e constrans de o limita pe care singur si-o impune: aceea de a obtine cat mai multi bani pentru societatile de privatizat. Rezultanta acestor forte va trasa, teoretic, si traiectoria lui Zbarcea. Practic, Zbarcea va trebui sa ia in calcul, la fel ca ceilalti oameni de afaceri care au preluat puterea, rezistenta aparatului de stat pe care trebuie sa il administreze. Iar falimentul unei guvernari este cu totul altceva decat falimentul unei firme. Chiar si pentru un avocat. 

  • Ce va schimba Zbarcea?

    Noul sef al AVAS intentioneaza sa reformeze activitatea institutiei. Modalitatile de selectare a investitorilor sau de valorificare a unor active sunt primele care vor suferi transformari.

    Licitatii: Daca pana acum statul impunea criterii stricte pentru investitori, acestea vor fi de acum minimale, pentru se a putea negocia cu cat mai multi oameni de afaceri.

    Valorificare: Activitatile de valorificare a activelor, de lichidare si de evaluare vor fi mai stricte.

    Pret: Scopul AVAS va fi obtinerea unui pret cat mai mare pentru societatile scoase la privatizare si nu un pachet de investitii viitoare.

    OPSPI: AVAS ar putea prelua si societatile aflate in portofoliul Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie.

  • De la liga studentilor, la AVAS

    Ministru:
    Cu cateva saptamani in urma a fost numit seful AVAS.

    Consilier:
    Zbarcea a fost, mai putin de o luna, consilier al premierului Tariceanu. 

    Avocat:
    Din 1995 pana in ianuarie 2005, Gabriel Zbarcea a fost avocat asociat la Musat si Asociatii, una din cele mai importante case de avocatura din Romania. 

    Asistent universitar:
    Din 1996 pana in 1998, a fost asistent universitar la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative.

    Liderul studentilor:
    In perioada 1993-1995 a fost presedintele Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti.

  • Clientii lui Zbarcea

    Presedintele AVAS are in portofoliu privatizari importante realizate in ultimii ani, dar si cateva nereusite. Vanzarile de societati in care a fost implicat Gabriel Zbarcea au acoperit sectorul energetic, siderurgic si bancar din Romania.  

    • ENEL: A negociat, pentru grupul italian, contractul de privatizare a Electrica Banat si Dobrogea.
    • Banca Agricola: A fost avocatul statului la vanzarea Bancii Agricole catre Raiffeisen. Aluminiu: A reprezentat statul la vanzarea Alro si Alprom catre Marco International.
    • Sidex: A participat, de partea LNM Holdings, la negocierea contractului de privatizare pentru combinatul siderurgic Sidex Galati.
    • Union Fenosa: A fost avocatul companiei spaniole Union Fenosa, care intentiona sa cumpere distributii de electricitate, dar a renuntat.
    • Occidental Oil: A reprezentat compania americana Occidental Oil, care a depus oferta pentru cumpararea Petrom. Actionar majoritar al Petrom a ajuns in final OMV.

  • Codul bunelor maniere europene

    In buzunarele a mai bine de o suta de romani se afla legitimatii de demnitar european. Legitimatii valabile, daca totul merge bine, din 1 ianuarie 2007. Tratatul de aderare agreat arata, pana la amanunt, ce inseamna si ce implica aderarea pentru cei peste o suta de viitori demnitari europeni si pentru cei 20 de milioane de viitori cetateni europeni.

    Romania si Bulgaria fac parte din acelasi val de extindere cu celelalte 10 state care au aderat la 1 mai 2004“, a declarat entuziast premierul Calin Popescu-Tariceanu in ziua in care Romania a spus OK Tratatului.  

    La cererea statelor membre, textul Tratatului de aderare (comun pentru Romania si Bulgaria) nu poate fi facut public pana la semnare. In general, insa, el este asemanator cu cel semnat in 2004 de cele zece tari din primul val al extinderii. Surse din Ministerul Integrarii Europene ne-au declarat ca diferitele parti ale tratatului s-ar afla, in prezent, in mai multe calculatoare, in cateva mii de foldere. Zecile de capitole, anexe, declaratii, liste si protocoale sunt traduse, in paralel, la Bucuresti si la Bruxelles. In final, vor fi peste o mie de pagini, textul fiind structurat in cinci parti care acopera principii, prevederi generale, ajustarea tratatelor sau a Constitutiei, adaptarea acquis-ului, perioade de tranzitie si norme legate de implementarea Actului.

    Documentul arata, de exemplu, ca in Parlamentul European (PE) vom avea 33 de parlamentari (sau 35, in cazul in care Constitutia europeana va fi adoptata pana a-tunci). De asemenea, Romania va avea 14 voturi in Consiliul UE (organism legislativ, alaturi de PE), cate un reprezentant in Curtea de Justitie a UE (institutia jurisdictionala a Comunitatii europene) si in Tribunalul de Prima Instanta, 15 mem-bri in Comitetul Economic si Social (organism consultativ), 15 in Comitetul Regiunilor („punte“ de legatura intre institutiile europene si regiunile, comunele si orasele UE), unul in Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a UE) s.a.m.d.

    Interesante vor fi Protocoalele. In Tratatul celor 10 tari care au aderat in 2004 exista, de exemplu, protocoale privind restructurarea siderurgiei in Cehia si Polonia, inchiderea unor centrale nucleare in Lituania sau Slovacia precum si unul potrivit caruia aplicarea, in Malta, a legislatiei privind avorturile nu poate fi afectata de nici o lege, directiva sau reglementare UE. 

    Tratatul de aderare cuprinde, de asemenea, o multime de liste, din cele mai diferite domenii: a speciilor de plante si de animale protejate in Romania, a produselor chimice periculoase, a profesiunilor liberale si a unitatilor de invatamant care au eliberat diplome in acest sens, a aeroporturilor internationale si a punctelor de trecere a frontierei, dar si a statelor carora Romania le solicita viza. De regula, totul devine foarte interesant a-tunci cand vine vorba despre bani.

    Este si cazul Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei. Cele doua tari trebuie sa aduca importante contributii financiare. De exemplu, la Fondul de Cercetare pentru Carbune si Otel sau la capitalul subscris al Bancii Europene de Investitii (cele mai mari contributii sunt cele ale Germaniei, Frantei, Italiei si Marii Britanii, cate 26,6 miliarde de euro, in vreme ce tari ca Austria si Polonia contribuie cu cate 3,6 mld. euro, Cehia cu 1,2 miliarde, Ungaria cu 1,1 miliarde si Malta cu 73 de milioane de euro – cea mai mica astfel de contributie). 

    Sunt precizate, fireste, si fondurile pe care le va primi Romania. Este vorba, de exemplu, de asa-numitele Facilitati Schengen (in cazul Poloniei sunt aproximativ 270 de milioane de euro, pentru primii trei ani ai integrarii, iar in cel al Ungariei de 150 de milioane de euro). Sau de Facilitatile cash-flow, respectiv suma alocata de UE ca sa nu avem dificultati in momentul in care incepem sa platim la bugetul Uniunii (in cazul Poloniei, in jur de 1,4 miliarde de euro in primii trei ani, iar in cel al Ungariei aproximativ 210 milioane de euro in primii trei ani).

    Desi textul Tratatului privind Romania si Bulgaria este foarte asemanator cu cel al celor 10, exista si cateva deosebiri importante. Principala se refera la clauzele de salvgardare. Daca in cazul celor 10 erau trei astfel de clauze (generala, pentru Piata Interna, respectiv pentru Justitie si afaceri interne), Romania si Bulgaria mai au una, potrivit careia aderarea se poate amana cu un an, in cazul in care exista riscul ca aceste tari sa nu fie pregatite sa faca fata conditiilor de stat membru la data aderarii. Romania are parte, chiar, de un „supliment“: aderarea ii poate fi amanata si cu votul majoritatii calificate a Consiliului, nefiind nevoie de unanimitate, ca in cazul Bulgariei sau ca in cazul celorlalte 10 state recent integrate.

    „Acum, performanta nu se mai masoara prin numar de legi adoptate sau planuri strategice trimise la Bruxelles ci prin actiuni concrete si rezultate masurabile“, se arata intr-un studiu al Societatii Academice din Romania, dat publicitatii saptamana trecuta. Este vorba, in primul rand, de indeplinirea, pana la jumatatea lunii martie, a celor 11 conditii stabilite la incheierea negocierilor capitolelor Justitie si Afaceri Interne, respectiv Concurenta. „Iar aceste masuri sunt doar inceputul; exista numeroase restante din anii precedenti in materie de reforma economica si administrativa ce trebuie recuperate urgent, pe cat posibil chiar in anul 2005“, se mai arata in raportul SAR. Lucru de care pare constient si premierul Tariceanu: „Faptul ca procesul de elaborare a Tratatului de aderare a fost finalizat nu inseamna ca munca noastra a luat sfarsit. Dorim ca, la 1 ianuarie 2007, Romania sa fie un membru bine pregatit al UE“. Vorbele premierul sunt ca la carte. De la carte la fapte – aceasta pare acum singura cale. Altfel, legitimatiile celor peste o suta de viitori demnitari europeni din Romania vor fi simple cartoane fara valoare. 

  • Mai avem sapte pasi

    22 FEBRUARIE 2005: Avizul Comisiei Europene.

    PANA LA 4 APRILIE 2005: Tratatul de aderare, tradus in romana si bulgara, transmis oficial statelor membre, PE, CE, Romaniei si Bulgariei.

    13 APRILIE 2005: Avizul Parlamentului European.

    20 APRILIE 2005: Aprobarea in COREPER a proiectului Deciziei Consiliului UE privind Tratatul de aderare.

    25 APRILIE 2005: Aprobarea Tratatului de catre Consiliul UE si semnarea lui.

    2005-2006: Ratificarea Tratatului de catre statele membre si Romania, respectiv Bulgaria.

    1 IANUARIE 2007: Intrarea efectiva in UE (sau 1 ianuarie 2008, in cazul aplicarii clauzei de salvgardare).

  • Biti pentru nepotii nostri

    V-ati gandit vreodata ca, peste ani, nepotii vostri nu se vor putea amuza uitandu-se la pozele haioase pe care le-ati facut parintilor lor cu mult timp in urma, in timpul unei plimbari la zoo, desi ati folosit ultimul model de camera foto digitala?

    Exemplul dat de revista Forbes este doar un pretext pentru a sublinia cat de necesara este crearea unor medii de stocare a informatiei digitale pentru a o face utilizabila pentru o perioada lunga de timp. „Oamenii acumuleaza fotografii, muzica, facturi si corespondenta personala in format digital“, spune William LeFurgy, project manager in cadrul Bibliotecii Congresului din SUA. Insa „discul s-ar putea strica. Daca n-ai facut o copie, s-a terminat“.

    Potrivit unui studiu al Universitatii din California realizat in 2003, informatia salvata anual in format digital se ridica la acea data la 17,7 exabiti (17,7 miliarde de gigabiti). De atunci pana in prezent, cifra a crescut constant. In SUA, Biblioteca Congresului a ajuns la jumatatea Proiectului National pentru Infrastructura si Pastrarea Informatiei Digitale ce se desfasoara pe o perioada de zece ani cu costuri de 100 de milioane de dolari. Iar in septembrie anul trecut, Arhiva Nationala a SUA a oferit companiei Lockheed Martin un contract de 308 milioane de dolari pentru a concepe noi modalitati de stocare a unor inregistrari electronice apartinand guvernului. 

    Specialistii va trebui sa creeze modalitati de extragere a informatiei din suporturile media actuale si viitoare. Pe masura ce suporturile se invechesc, informatia trebuie copiata pe un suport mai performant. Corbis, compania lui Bill Gates, depoziteaza 73 de terabiti (73.000 de gigabiti) de imagini pe hard drive-uri pe care le innoiesc la fiecare trei ani. Mai dificil este insa ca acesti biti sa poata fi cititi pe masura ce tehnologia avanseaza.

  • ROMANI VS. INTERNATIONALI

    Piata romaneasca de avocatura de afaceri e dominata de casele romanesti, singura exceptie notabila fiind Linklaters, care intra, alaturi de NNDKP si Musat si Asociatii, in trioul celor mai mari firme din tara, atat dupa cifra de afaceri, cat si dupa numarul de avocati.

    TOT RAUL SPRE BINE: Spre deosebire de tarile central-europene, in care marile case internationale de avocatura au intrat inca din anii ‘90, atrase de economiile in crestere, Romania s-a dovedit, cel putin pana acum, prea putin interesanta. Iar aceasta a permis firmelor autohtone sa creasca si sa se maturizeze – ceea ce nu s-a intamplat insa in Ungaria, Cehia sau Polonia.

    VIN SAU NU VIN? Ion Nestor nu se asteapta ca firme din „Magic Circle“ – cum sunt numite cele cinci mari firme internationale cu sediul in Londra – sa aiba o prezenta semnificativa aici in urmatorii ani (exceptie face Linklaters, care a venit aici in 2000 si si-a castigat deja un loc in „top 3“). Motivul ar fi ca prioritatile lor sunt China si India. „Nu ma astept sa vina sa se incurce cu deschiderea unui birou sau cu o forma de cvasifuziune, chiar daca sunt multi in aceasta piata care spera la asta. Eu sunt sceptic“, spune Nestor.

    FARA FUZIUNI: Firmele mari de avocatura din Romania au ajuns, in ultimii ani, suficient de experimentate si de complexe incat sa nu mai creada ca fuziunea cu firmele internationale e fie cea mai buna solutie, fie singura salvare. Cel putin asa crede Ion Nestor, care se intreaba ce ar putea oferi unei firme ca NNDKP un partener international: „Noi lucram in mod curent cu zece dintre cele mai mari case de avocatura din lume; daca ne-am alia cu una dintre ele, le-am pierde pe celelalte noua. Care-i rostul?“.

    BRANDURI ROMANESTI: Ion Nestor crede ca puterea brandului incepe sa se vada si in privinta serviciilor avocatiale. Da exemplul casei Musat si Asociatii care, desi a pierdut un numar mare de oameni (e vorba de plecarea a 8 dintre cei 13 parteneri in primavara anului trecut), a reusit „sa-si stranga randurile, sa-si completeze echipa, sa se restructureze“ si sa-si pastreze pozitia in topul caselor de avocatura.

    COMPETITORI: La intrebarea „cine este principalul competitor al NNDKP?“, Ion Nestor raspunde repede: „Linklaters“. Dupa care adauga o firma romaneasca, Musat si Asociatii, despre care spune ca a avut o regenerare „spectaculoasa“. In 2005 numarul doi din firma, Marius Tuca, a parasit Musat si Asociatii impreuna cu alti sapte parteneri, fondand Tuca si Asociatii.