BusinessMagazin

Blog

  • Cat a castigat mexicanul

    La 29 iunie, publicatia mexicana Sentido Común a anuntat ca, in urma cresterii cu 26,5% in al doilea trimestru a actiunilor operatorului telecom América Móvil, unde Carlos Slim Helú detine o participatie de 33%, averea acestuia a crescut la 67,8 miliarde de dolari (49,7 miliarde de euro), depasind-o pe cea a fondatorului Microsoft, Bill Gates (59,2 miliarde de dolari). Conform ultimei evaluari, din aprilie, a revistei Forbes, Slim Helú era al doilea miliardar al lumii, cu 53,1 miliarde de dolari, dupa Bill Gates (56 de miliarde).
     

    Data evaluarii

    Evaluare Sentido Común (mld. dolari)

    Evaluare Forbes (mld. dolari)

    29.06.2007

    67,8

    –

    12.04.2007

    –

    53,1

    30.03.2007

    57

    –

    08.03.2007

    –

    49

    30.12.2006

    52

    –

    29.09.2006

    46

    –

    30.03.2006

    40

    –

    09.03.2006

    –

    30

     

    Sursa: sentidocomun.com.mx

  • El si visele noastre

    Film american, unul din acelea care nu o sa castige niciodata Oscarul. Plin de stereotipuri dar emotionant: un tip, un vis, cei ce-l ajuta, cei ce incearca sa-l impiedice, cei ce se bucura de bucuria lui, cei ce se supara de bucuria primilor. Jucat bine, filmat bine, se termina cu bine. Un canal numai bun pentru transmis, difuzat si infuzat una din cele mai importante porunci ale lumii moderne: nu ucideti visele oamenilor. 

     

    Exista in drumul meu zilnic o trecere de pietoni cu o particularitate anume. Este situata intr-una din cele mai aglomerate intersectii ale Bucurestiului, la rascrucea a patru mari artere de circulatie; un suvoi aproape continuu de masini trece prin acel loc. Din cand in cand mai trec si pietonii. In fuga, pentru ca indicatorul se face verde, am cronometrat de nenumarate ori, fix sase secunde. Din cele sase secunde, mai mananca trei sau patru istetii care pisca acceleratia pe galben, asa ca daca nu te cheama Serghei Bubka, sa te ajuti la traversare cu o prajina sau asa ceva, esti imediat amenintat de masinile care pleaca de la urmatorul semafor. Nevoit sa zvacnesc intr-o goana topait-dezarticulata, traversarea aceea mi-a stricat multe zile, se manifesta si se perpetueaza acolo o nepasare evidenta care imi reduce conditia de cetatean.

     

    Acolo in schimb, in lungile asteptari pana la culoarea verde, il intalnesc cel mai des pe El.

     

    El este un personaj important, l-am vazut de cele mai multe ori in masini scumpe, dar mai apare, cateodata, si la volanul vreunei rable. Se imbraca casual, dar si in costum, cu sau fara cravata, cu slapi si budigai treisferturisiinformi, tuns, pletos, ras, barbos, duhnind, mirosind, adiind.

     

    E grabit si de multe ori, de cele mai multe ori, El are un aer oficial. Rezultatul grabei sale este incert – presupun ca, de cele mai multe ori, se afla intr-un fel de misiune importanta, avand drept rezultat mai binele sau, al celor apropiati, si printr-un soi de osmoza sociala, un mai bine popular-generalizat. Altfel, de ce s-ar grabi asa, de ce ar mai apela la girofaruri si sirene si ar alerga cu acceleratia la podea?

     

    Dar cum lumea ramane la fel cu toate ca El alearga ca nebunul, presupun ca fie ajunge prea tarziu, indiferent cat de tare s-ar grabi, fie munca sa nu are o finalitate tangibila si de impact, fie nu mai face nimic pentru ca de fapt asta e menirea lui, sa fie numai grabit. Va dati seama unde eram daca El se grabea si mai si facea ceva care sa-i justifice graba?

     

    El nu este singur, alaturi de El vad o sumedenie de tipi la fel de crunti, grabiti, zambitori, colorati, terni, botiti si impecabili, dar si blonde, brunete, roscate si satene cu staif, dezordonate, boeme si in taioare corporate. Toti par a avea o misiune si se grabesc. Dar n-am stiut mult timp unde se grabesc. Dupa ce am vazut un film american care nu o sa ia niciodata Oscarul, plin de stereotipuri dar emotionant, am inteles. El a luat romanilor visele.

     

    Graba lui nu are finalitate, alegatura in van nu lasa, pur si simplu, visele sa se aseze, sa revina.

     

    Visele sunt un act personal, intim, dar capacitatea unei natii de a visa este definitorie. Visul este o unitate de masura a umanitatii. Umanitatea este ceea ce iti ramane dupa ce te eliberezi de implatosarile cotidianului, diferenta dintre a lipai apa si a o bea cu inghitituri mici.

     

    Fara vise, prioritatile ni s-au modificat. El a fost suficient de parsiv si ne-a oferit paleative: bani, o locuinta, un automobil ne sunt vandute drept vise; de fapt sunt suporturi, ambalaje fara continut. Sau poate or fi chiar vise, dar numai pentru aceia care gasesc mai atragator mirosul vinilinului de pe scaunele masinii in comparatie cu parfumul iubitei. 

     

    Pentru ca nu mai exista vise, ni s-au modificat si prioritatile. Nu numai ca am acceptat neconditionat paleativele de care vorbeam mai devreme, dar am inceput sa confundam hahaitul gros cu distractia, negarea cu opinia, suficienta cu cunoasterea si acceptarea. Ignoram evidente, acceptam numai ce ne convine, cum ne convine, cand ne convine. O mare parte a Romaniei a devenit un stup de albine care confunda facutul mierii cu bazaitul furios, si acum bazaie furioase.

     

    Inainte de a incheia, as vrea sa le spun celor care au parcurs textul prea grabiti si care au inteles altceva decat am vrut sa spun, ca El nu este un personaj anume, El este numai graba, nepasarea, neputinta, indiferenta din noi. Cred ca multi din cei cu care ne intalnim zilnic sufera, suferim, de aceste lucruri. Iar textul acesta nu este un simptom de downshifting si nici de vreo alta dereglare, este numai sincer.

     

    O sa-l privesc altfel pe El, acolo in intersectie, daca ne vom recastiga visele adevarate.

  • Lucky number 10.000

    Indicele BET, barometrul Bursei de Valori Bucuresti, a depasit saptamana trecuta pentru prima data pragul de 10.000 de puncte, de zece ori mai mult fata de nivelul de 1.000 de puncte de la lansarea sa in urma cu aproape 10 ani. Numerele rotunde starnesc de obicei nostalgii, fiind totodata un bun prilej de bilant.

     

    Bilantul unui investitor pragmatic ar arata cam asa: „Daca mi-as fi facut un portofoliu pe structura indicelui BET acum 10 ani, in valoare de 10.000 de lei, si as fi stat pe el pana acum as fi avut 100.000 de lei. Avand in vedere ca preturile au crescut in perioada aceasta de 9,6 ori, adica ce cumparam in urma cu 10 ani cu 10.000 de lei as cumpara acum cu 96.000 de lei, pot spune ca nu am castigat mare lucru“.

     

    Poate ca un investitor care si-a inzecit banii in sase luni pe RASDAQ, de la inceputul acestui an, ar privi ironic acest bilant. Evolutia indicelui BET nu este insa cea mai reprezentativa pentru castigurile oferite de Bursa de Valori, avand in vedere ca multe din actiunile listate au oferit castiguri mult mai ridicate in aceasta perioada. Totusi, indicele BET este cel mai incarcat de istorie dintre indicii Bursei de Valori – o istorie destul de scurta, dar plina de evenimente. De altfel, numeroasele modificari operate in structura indicelui de la lansare si pana acum reliefeaza evolutia agitata a BVB. Din cele zece companii care alcatuiau structura initiala a BET se mai regasesc in prezent in indice doar Oltchim Ramnicu Val-cea, Azomures Targu-Mures si Antibiotice Iasi. Companii importante, cum ar fi Automobile Dacia Pitesti, Terapia Cluj, Arctic Gaesti sau Santierul Naval Constanta, au parasit intre timp ringul Bursei. Altele, cum ar fi Petrom, BRD, Banca Transilvania sau Rompetrol Rafinare s-au listat intre timp, devenind piese de baza ale pietei de capital romanesti.

     

    Privind retrospectiv, nu putem sa nu ne punem intrebarea unde ar fi fost Bursa de Valori Bucuresti acum daca nu s-ar fi delistat companii grele precum Dacia, Terapia, Arctic, Banca Agricola. Cum ar fi aratat acum si piata RASDAQ cu societati precum combinatul siderurgic Sidex, producatorii de ciment Romcim si Cimentul Fieni sau furnizorii de rulmenti Koyo Alexandria si Timken Ploiesti? Cu toate aceste companii si altele care s-au delistat intre timp, Bursa de la Bucuresti s-ar fi apropiat probabil de 50 de miliarde de euro, fata de circa 37 de miliarde de euro cat este capitalizarea in prezent, iar indicele BET ar fi depasit poate mai de mult pragul de 10.000 de puncte. Bursa de la Bucuresti ar fi putut juca astfel un rol mai important la nivel regional si ar fi concurat cu piete mai importante, cum ar fi Austria sau Polonia.

     

    Totusi, cu sau fara acele companii, cresterile spectaculoase din ultimii ani n-ar fi fost posibile fara activitatea investitorilor straini. Acestia au avut o contributie importanta in evaluarea corecta a companiilor romanesti listate, determinand totodata si un interes mai ridicat pentru investitiile la Bursa din partea investitorilor locali. Cresterea Bursei de Valori si a indicelui BET a accelerat in ultimii 3-4 ani, impulsionata de cresterea economiei, dar si de perspectivele oferite de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Investitorii straini au fost permanent cei care au dat tonul evolutiei pietei, stabilind tendintele importante si actiunile „la moda“. Daca in urma cu 2-3 ani strainii mizau in special pe Petrom si BRD, companii care dominau sedintele de tranzactionare pe Bursa, in ultimii doi ani investitorii din afara si-au indreptat atentia si asupra altor companii, cum ar fi SIF-urile, dar si companiile de talie mai mica listate la Bursa si pe RASDAQ.

     

    Aderarea Romaniei la UE, la 1 ianuarie 2007, a crescut interesul strainilor pentru piata romaneasca. Investitiile straine au crescut puternic in prima parte a acestui an, depasind nivelul inregistrat in tot anul trecut, iar acesta a fost doar inceputul. In ultima luna, banii strainilor s-au simtit puternic pe piata, ducand toti indicii bursieri la noi maxime istorice.

     

    In ciuda cresterii din ultimii ani, indicele BET reflecta insa in continuare si slabiciunile pietei romanesti. Prezenta in componenta indicelui a unor companii neperformante, cum ar fi Azomures sau, pana de curand, Rulmentul Brasov, arata ca piata duce inca lipsa unor listari noi, de companii atractive. Un alt aspect negativ este faptul ca piata de capital nu reflecta inca structura economiei nationale, domenii importante, cum ar fi serviciile sau constructiile, fiind inca destul de slab reprezentate.

     

    Listarea la Bursa a unor companii de stat importante, cum ar fi Romgaz, Transgaz, companiile din domeniul energiei sau Fondul Proprietatea vor avea cu siguranta un impact pozitiv, desi calendarul acestor listari este inca destul de incert. O alta listare asteptata este cea a Erste Bank, care ar fi prima companie straina listata pe piata romaneasca, ceea ce ar determina o crestere a vizibilitatii si a importantei bursei romanesti la nivel regional. Lansarea produselor derivate pe Bursa de Valori, dar si tranzactiile in marja vor contribui si ele la dezvoltarea pietei romanesti si ar putea duce indicii bursieri la noi maxime istorice. Astfel incat, desi a fost atins poate mai tarziu decat ar fi trebuit, nivelul de 10.000 de puncte ar putea fi unul cu noroc pentru indicele BET.

  • Mai usor cu geopolitica

    O mare problema apare atunci cand o teorie incepe sa explice prea multe lucruri. Intr-un asemenea punct, tot demersul teoretic devine de fapt unul ideologic. Scopul teoriei nu mai este atunci de a explica sau de a permite intelegerea, ci pur si simplu de a convinge. 

     

    Bineinteles, aceasta nu inseamna ca ar trebui sa pretindem de la actorii politici numai explicatii teoretice. Aflati sub permanenta amenintare a sondajelor, politicienii trebuie in principal sa convinga. Arta de a convinge publicul cu drept de vot nu ar trebui insa sa epuizeze integral continutul politicii.

     

    Scena politica romaneasca este dominata in acest moment de mai multe asemenea teorii. Aspectul lor de rationalitate, de „stiintificitate“ le este dat in doua feluri: fie prin apelul la o persoana publica, a carei capacitate nu este pusa la indoiala de publicul larg, fie prin apelul la rezultatele unui calcul matematic care, nu-i asa, este accesibil tuturor. Asa au aparut oligarhii, patrulaterele negre, cei 322, alaturi de resursele energetice rusesti.

     

    Gazul rusesc este, alaturi de Marea Neagra, marea angoasa a politicii externe romanesti. El este un instrument diabolic de santaj, utilizat de Rusia pentru a „cuminti“ regimurile democratice, pasnice si independente din acest spatiu geografic. Acest veritabil barbarism este rezultatul unei interpretari geopolitice a situatiei. Sistemul este simplu: Rusia are gazul, ea ni-l vinde, noi platim mult. In punctul acesta, partea de concluzii a teoriei se bifurca realmente ideologic. Pentru presedinte, asta e rau, ca nu suntem independenti energetic. Drept care trebuie sa vorbim pe un ton dur cu Rusia. Ce rezolvam cu asta – nimic concret. Dar aparam demnitatea nationala. De partea cealalta, daca am vorbi mai frumos, cine stie, poate s-ar ieftini gazul! Rationamentul geopolitic este ca posesorul de resurse le foloseste pentru a-si creste puterea.

     

    Aceasta linie de gandire – indiferent de pozitia fata de Rusia – este defectuoasa. Si aceasta din mai multe motive. Pe de o parte, pentru ca ia in calcul o singura resursa. Astfel, Rusia are intr-adevar cantitati impresionabile de resurse energetice, dar nu si suficiente capacitati de rafinare, oferta de servicii, tehnologie IT. Daca am considera accesul la Windows o resursa, atunci Microsoft atenteaza la independenta IT a Romaniei. Si apropo, nu am auzit niciun politician sa se planga de pretul Vista sau al Office. Aceasta valorizare exclusiva pe linia unei singure resurse nu surprinde nici intreaga amploare a sistemului economic mondial si nici nu observa ca puterea statului incepe sa devina difuza de la un anumit punct.

     

    In al doilea rand, orice relatie economica este una bivalenta. Presedintele nostru sustine, bunaoara, ca Uniunea Europeana nu are o strategie energetica. Si ca, la fel ca Romania, UE nu este independenta energetic. Raspunsul la aceasta lipsa l-a dat teoria liberala acum cateva sute de ani.

     

    Niciun stat – mai ales Rusia – nu are capacitatea de a produce tot ceea ce consuma. Ca orice vanzator decent, Rusia incearca sa vanda la un pret cat mai mare. Iar noi, sa cumparam la un pret cat mai mic. Ideea „inchiderii robinetului“ este absurda, in conditiile in care economia ruseasca se bazeaza din ce in ce mai mult pe exportul de resurse energetice.

     

    Daca Rusia ar sista exporturile, tarile aprovizionate ar trebui sa rationalizeze rezervele si sa caute surse alternative – situatie indiscutabil grava. Rusia ar trebui sa suporte insa prabusirea exporturilor (care sustin in mare parte cresterea economica). Lucrul e valabil chiar si in raport cu clientul Romania. Un vanzator de paine nu plange dupa pierderea unui client. Cand vinzi insa milioane de metri cub de gaz, nu e la fel de simplu sa gasesti un inlocuitor, fie si pentru un consumator mic ca Romania.

     

    Ideea independentei energetice este un mod ideologizant de a privi o problema geopolitica. Ea nu explica in niciun caz comportamentul Rusiei, la fel cum nu explica si comportamentul mult mai irational al actorilor politici romani. In calculele relatiilor bilaterale intra mult mai multi factori, de multe ori greu de apreciat chiar de catre actorii insisi (ma intreb daca Vladimir Putin stie de ce este suparat pe el Traian Basescu). Viitorul relatiilor este un continuu proces de negociere si de renegociere, cu final incert. Independenta energetica se trateaza cu liberalism clasic. Si se vindeca.

  • Razboaie religioase

    In perioada de dupa razboi circula un saptamanal care milita feroce impotriva preotimii, „Don Basilio”, iar prin intermediul povestilor tatalui meu reconstruisem starile sufletesti ale unei Italii laice, pre-fasciste si retrograde, cand pentru orice patriot preotii erau corbi negri, de se faceau descantece atunci cand treceau.

    Apoi curentul anticlerical s-a calmat; probabil comunistii luasera decizia de a se pune bine cu Biserica odata cu acceptarea articolului 7 1) si incercau sa-si asigure voturile catolicilor. Ramaneau putini liberali si republicani istorici, dar nu constituiau majoritatea.

    …

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino”, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi in BUSINESS Magazin de luna viitoare urmatorul comentariu al lui Umberto Eco.

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Mai multa publicitate la TV

    Normele in materie de difuzare a publicitatii de catre posturile de radio si TV se vor schimba radical din toamna, potrivit lui Rasvan Popescu, presedintele interimar al institutiei.

     

    Posturile de televiziune ar putea castiga mai mult prin relaxarea conditiilor impuse de Consiliul National al Audiovizualului pentru difuzarea publicitatii, in sensul micsorarii intervalului dintre calupuri de la 45 la 30 de minute in cazul reclamelor difuzate in cadrul filmelor. Aceasta propunere, in linie cu noua directiva europeana privind media audiovizuala, ar putea fi adoptata, conform presedintelui CNA, pana in toamna prin regulamentul intern al institutiei, fara a mai fi nevoie de votul Parlamentului. Aceeasi directiva introduce pentru prima data in Europa posibilitatea product placement-ului, concept american ce presupune plasarea de produse in filme sau in emisiuni.


    Intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, Rasvan Popescu a precizat ca Legea audiovizualului, care a trecut prin Camera Deputatilor si se afla la Senat, va cuprinde aceste reglementari noi, precum si altele privind reflectarea campaniilor electorale, trecerea la transmisia digitala, precum si inasprirea sanctiunilor pentru institutiile media. Astfel, amenzile pot creste pana la dublu fata de cele actuale, iar Popescu propune sa fie mentinuta posibilitatea retragerii licentei unui post de radio sau TV, dar doar pentru abateri grave, cum ar fi instigarea la ura de rasa. Seful interimar al CNA a apreciat, de asemenea, ca finantarea postului de televiziune publica din trei surse (publicitate, abonament si finantare de la Guvern) este neconcurentiala fata de posturile comerciale. Prin urmare, CNA va avea, potrivit lui Popescu, „un cuvant de spus“ in momentul cand se va discuta in Parlament modificarea legii de functionare a televiziunii publice.


    Institutia CNA va trece la randul sau printr-un proces de reforma interna, care va viza atat modificari in organigrama institutiei, cat si schimbari referitoare la buget. O majorare a bugetului CNA va permite infiintarea unui sediu in fiecare judet, astfel incat inspectorii sa supravegheze activitatea posturilor locale. Membrii CNA au intentia de a infiinta si un birou de relatii cu publicul, „in care sa lucreze mai multi functionari capabili“ care sa discute cu oamenii ce doresc sa spuna „ce nu le place la televizor“, spune Popescu. El a mai anuntat ca doreste un mandat plin de presedinte al CNA, daca votul Parlamentului in privinta conducerii Consiliului, in toamna, va fi pozitiv.   

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Traieste in armonie cu Electrolux

    CLIENT: ELECTROLUX

    BRAND: Electrolux

    AGENTIE: LOWE PR

    CANALE: TV, Internet

     

    Agentia Lowe a lansat campania de comunicare „Electrocasnice care aduc armonie in bucataria ta“ pentru Electrolux, punand in centru inovatia companiei, bucataria Distinctive Hosting.

     

    Noua campanie de comunicare Electrolux incurajeaza consumatorii sa devina actori pe scena bucatariei. Campania beneficiaza de un spot TV si o campanie de Internet pe portaluri relevante.

     

    Protagonista campaniei este bucataria Distinctive Hosting creata conform noii filozofii Electrolux – Global Design. Astfel, in cadrul acestei filozofii au aparut trei game de produse care corespund dorintelor consumatorilor in functie de cerinte: Insight, Inspire si Intuition.  Spotul TV a fost filmat la Praga, iar campania de Internet include un joc distractiv „Muzica bucatariei tale“.

  • MANAGEMENT: Cand licentele de software zac nefolosite

    De multe ori, departamentele IT nici nu stiu exact cate licente are compania pentru o anumita aplicatie software sau cate trebuie sa cumpere pentru una noua. Iar aceasta se traduce in pierderi de ordinul milioanelor de euro pentru companie.

     

    O companie de dimensiuni mari, care are cel putin 1.000 de angajati si o flota de cateva sute de masini, are in general un manager responsabil de organizarea acestei flote. „In schimb, in cazul aplicatiilor software care ruleaza pe computerele din firma si a caror valoare o depaseste probabil pe cea a automobilelor din parcare, foarte putine companii gasesc de cuviinta sa aiba un manager care sa se ocupe de licentele de soft si care sa monitorizeze utilizarea acestora in companie“, afirma John Lovelock, director executiv in cadrul Federation Against Software Theft.

     

    Un director de software poate fi, sustin specialistii in domeniu, un bun extrem de valoros pentru o companie, fiind cea mai potrivita persoana pentru a combina responsabilitatile financiare, prin monitorizarea costurilor cu licentele software, cu cerintele companiei din punctul de vedere al dotarilor IT. Necesitatea unei astfel de functii intr-o companie a inceput sa apara tot mai frecvent in cazul companiilor care au cel putin 250 de angajati, conform specialistilor, si care folosesc peste 10 aplicatii software diferite. In asemenea cazuri este nevoie de o monitorizare atenta a aplicatiilor software instalate pe computerele din companie si a licentelor achizitionate pentru aplicatii, astfel incat costurile cu softul sa fie cat mai reduse.

     

    In practica se intampla insa destul de rar ca firmele sa plateasca un om pentru asa ceva. In Marea Britanie, spre exemplu, aproape doua treimi dintre managerii de departamente IT din marile companii nu au notiuni clare cu privire la aplicatiile software folosite de angajati, in timp ce aproximativ 30% dintre acestia nu stiu cate licente a cumparat compania pentru fiecare dintre aplicatiile de pe computerele din firma. Statistica apartine companiei de consultanta Centrix, care a realizat inpreuna cu Vanson Bourne, firma de cercetare a pietei, un studiu asupra modului cum companiile administreaza licentele software. „Companiile nu realizeaza ca un audit pe acest segment ar putea duce la o scadere semnificativa a costurilor si ar putea contribui la constituirea unor rapoarte financiare mai exacte“, sustine Lisa Hammond, director executiv al Centrix. Conform studiului, in cazul corporatiilor cu peste 3.000 de angajati, problema se accentueaza, avand in vedere ca peste 63% dintre  managerii IT nu stiu nici cate aplicatii software ruleaza pe computerele companiei si nici cate licente au fost cumparate.

     

    „O companie cu 5.000 de angajati poate reduce costurile cu aplicatiile software chiar si cu 3 milioane de euro daca ar acorda mai multa atentie managementului licentelor. Suma nu e deloc de neglijat, mai ales pentru o companie care urmareste recuperarea rapida a investitiei in soft“, explica Lisa Hammond. In general, investitiile companiilor in software pot ajunge chiar si la sume de zeci de milioane de euro, in functie de dimensiunea firmei, de numarul aplicatiilor software si de numarul angajatilor pentru care trebuie sa cumpere licentele. Principala problema de pana acum era lipsa licentelor, intrucat companiile achizitionau o anumita aplicatie software, dar prea putine licente in comparatie cu numarul angajatilor care foloseau respectivul soft. Astfel, compania putea fi data in judecata de proprietarii aplicatiei software (care aveau si dreptul de a interzice firmei respective sa mai utilizeze softul pe viitor) si putea fi pasibila de plata unor amenzi usturatoare. In prezent, situatia pare a fi exact invers, companiile fiind mai ingrijorate de faptul ca platesc licente, suport si intretinere pentru aplicatii software care de fapt nu sunt utilizate in companie de atatia angajati cate licente s-au cumparat. Altfel spus, daca in trecut problema era lipsa de licente software, acum se poate vorbi de un exces de zel la cumpararea de licente.

     

    „Companiile au toate motivele sa-si puna aceste probleme, pentru ca daca achizitioneaza prea putine licente se pot trezi cu procese pe cap, iar daca numarul licentelor cumparate este prea mare, atunci arunca bani pe fereastra“, spune Ranjit Aulek, partener in cadrul companiei Pricewaterhouse Coopers. „In ambele situatii este vorba despre potentiale cheltuieli inutile, motiv pentru care companiile ar trebui sa determine exact cate licente trebuie achizitionate, in functie de numarul angajatilor care utilizeaza aplicatiile.“ Eroarea de apreciere vine din faptul ca in general companiile achizitioneaza licente pentru toti angajatii, desi numarul real al utilizatorilor e mult mai mic. „Departamentul IT ajunge uneori sa cumpere licente pentru toti angajatii companiei, chiar daca aplicatia este destinata unui singur angajat din departamentul care a cerut achizitia“, sustine Simon Scarrott, director in cadrul companiei de consultanta Compass Management Consultants. „Specialistii din IT care se ocupa de aceasta par a actiona intr-o maniera lenesa: in loc sa faca un calcul sa vada de cate licente e nevoie, cumpara automat suficient de multe incat sa acopere toti angajatii.“

     

    In plus, multe companii cumpara aplicatii software pe care le folosesc foarte rar, in anumite cazuri o singura data sau chiar deloc, conform lui Scarrott. Acesta considera ca managementul aplicatiilor „shelfware“, cum mai sunt numite cele cumparate si nefolosite, ar putea aduce unei companii reduceri de costuri de pana la 12%. De pilda, cand un departament cere o aplicatie similara cu una pentru care compania deja detine licenta, banii pot fi economisiti, cu conditia ca managerul de software sa aiba la zi situatia licentelor.

     

    Aplicatiile „shelfware“ apar de multe ori in urma fuziunii a doua companii, situatie in care raman in folosinta numai unele dintre aplicatii si licente, restul iesind din uz. In cazul unei fuziuni, calculeaza analistii, un bun management al resurselor IT ar putea atrage dupa sine costuri ulterioare mai mici cu 30-50% in cazul componentelor hardware si cu 40% in cazul softurilor. „Multe companii uita ca au computere nefolosite, tinute in depozite, ca urmare a faptului ca achizitia sau fuziunea a dus la inchiderea unui anumit departament. Si, pe langa aceasta, pierd din vedere ca aplicatiile software care erau folosite pe acele computere au licente inca valabile“, explica John Lovelock, directorul executiv al Federation Against Software Theft.

     

    Este important de spus si ca aplicatiile software contribuie la valoarea unei companii, cu conditia ca acestea sa fie inregistrate corespunzator in averea firmei; in multe cazuri, totalul lor poate insemna cateva milioane de dolari in plus in valoarea companiei, dupa spusele lui Lovelock. Un exemplu ar fi cazul unei companii de servicii financiare din Marea Britanie, care dispunea de licente pentru software in valoare de aproape 4,5 milioane de euro, dar neinregistrate ca bunuri de capital, ceea ce ar fi redus valoarea companiei in cazul unei fuziuni sau vanzari.

     

    Optica in privinta managementului licentelor incepe sa se schimbe insa. „Directorii din companii incep sa constientizeze problema, iar in anumite cazuri, departamentul financiar a inceput deja sa includa in calcule si aplicatiile software si licentele, privindu-le ca pe oricare alta resursa a companiei, cum ar fi computerele sau flota de automobile“, spune Steve Reynolds, managing director in cadrul Civica Services, un distribuitor al Microsoft.

     

    Iar nevoia de monitorizare a aplicatiilor software creste cu atat mai mult cu cat se extinde fenomenul virtualizarii, prin care pe un computer pot functiona simultan mai multe sisteme de operare si mai multe aplicatii. Dupa spusele lui Lovelock, „o companie care nu are o politica riguroasa de achizitionare de software nu va putea face pasul spre virtualizare fara sa aiba batai de cap“.

  • WEBOSCOP: Un nou razboi al browserelor?

    La recenta conferinta mondiala a dezvoltatorilor Apple, singura noutate importanta a reprezentat-o lansarea unei versiuni pentru Windows a browserului web Safari, care echipeaza de multi ani computerele Macintosh. Urmeaza un nou razboi al browserelor?

    Doua sunt evenimentele care au adus pe Apple pe prima pagina a ziarelor in ultimul timp. Primul este anuntarea unei versiuni pentru Windows a browserului Safari, iar al doilea este lansarea pe piata a… hmm… telefonului iPhone. Daca in cazul celui de-al doilea entuziasmul a fost major, lumea facand cozi in fata magazinelor Apple, in privinta primului parerile sunt impartite. Unii cred ca oamenii lui Steve Jobs au improvizat un pseudo-eveniment (se speculeaza ca Safari for Windows exista de mai multa vreme in laboratoarele Apple) pentru a compensa o noua amanare a lansarii noului sistem de operare, MacOS X Leopard, care initial a fost anuntat pentru toamna anului trecut. Exista insa vreo conexiune intre cele doua evenimente? Cu siguranta, iar parerile converg catre ideea ca Apple a intarziat cu Leopard deoarece si-a mobilizat resursele pentru a asigura succesul noului iPhone, ceea ce alimen-teaza temerea iubitorilor de Mac ca daca iPhone va deveni noua „vaca de muls“ (asa cum se arata), Apple va neglija zona de computere a afacerii.

     

    Daca privim insa cifrele si punem in calcul geniul lui Jobs, lucrurile nu stau asa. Anul trecut, veniturile Apple pe linia iPod au fost egale cu cele pe linia Mac, fiecare situandu-se la 7,5 miliarde de dolari. Daca obiectivul minimal de a obtine un procent din piata telefoanelor mobile va fi atins, veniturile aduse de iPhone vor insemna 3 miliarde, in vreme ce varianta optimista a analizelor sugereaza vanzari de 10 miliarde la sfarsitul decadei. Dar daca ritmul de crestere a vanzarilor de computere se mentine – si nu exista motive sa ne indoim -, atunci veniturile aduse de Mac-uri si produse conexe (software, periferice, service etc.) vor atinge in 2010 circa 12 miliarde de dolari. Concluzia e clara: Apple nu-si va permite sa neglijeze cea mai importanta sursa de venituri.

     

    Si atunci, ramanem cu doua intrebari: de ce intarzie Leopard si ce cauta Safari pe Windows? Cred ca raspunsul este acelasi: Apple a realizat ca o competitie in zona sistemelor de operare nu mai are miza, deoarece „platforma“ – elementul care separa lumile si creeaza avantaj prin incompatibilitate – nu mai este formata din procesor plus sistem de operare, ci mai degraba din browser si servicii web. O dovada este nu doar trecerea Mac-urilor pe procesoare Intel, ci si faptul ca Apple n-are nimic impotriva ca utilizatorii sa ruleze Windows pe Mac. In acest context, un Safari universal face parte dintr-o strategie mai larga, care seamana tot mai mult cu jocul magistral pe care Apple l-a experimentat cu ecosistemul iPod. Sa-l recapitulam: pe partea software iTunes, pe partea web iTunes Store si, intre ele, iPod. Triunghiul magic in care ai nevoie de iTunes atat pentru a cumpara muzica sau filme de la iTunes Stores, cat si pentru a le incarca pe iPod. Sa ne amintim ca iTunes si Quicktime sunt singurele softuri Apple majore care au fost portate pe Windows, tocmai pentru a extinde ecosistemul iPod, controlat si exploatat de Apple. Safari este piesa esentiala care vrea sa extinda acest ecosistem astfel incat sa cuprinda si noul iPhone.

     

    Nu este intamplator ca cele mai bine pazite secrete de la Apple sunt kit-urile de dezvoltare (SDK) pentru iPod si iPhone, deoarece tocmai ele sunt cele care asigura controlul ecosistemului. Cei de la Apple invoca nevoia de siguranta, insa miza este in alta parte. Nu este oare ciudat ca iPhone reuneste doua dintre cele mai populare dispozitive mobile (un player si un telefon), dar nu pare dispus sa ne usureze buzunarul si de un al treilea, si anume PDA-ul? Motivul este simplu: toate aceste functionalitati exista sub forma de servicii web, iar browserul Safari care echipeaza aparatul le poate accesa. Problema este ca aceste servicii web utilizeaza Ajax, o tehnologie bazata pe JavaScript, limbaj pe care fiecare producator il implementeaza altfel. Rezultatul este ca proiectantii serviciilor web au fost preocupati pana acum ca serviciile lor sa functioneze corect cu browserele cele mai populare, Internet Explorer si, mai nou, Mozilla Firefox. Apple nu vrea ca Safari sa detroneze IE, ci doar sa devina suficient de semnificativ pentru ca proiectantii de servicii web sa tina seama de el.

     

    De ce servicii web si nu aplicatii native? Pentru ca acestea din urma sunt momeala cu care Apple vrea sa convinga operatorii GSM sa dezvolte servicii anume pentru iPhone si pentru ca noi, ceilalti, nu-i bine sa stim ca purtam in buzunar un leopard deghizat intr-un gadget la moda. iPhone este un computer, dar si Mac-urile trebuie vandute.

  • Inteligenta la masini

    In conditii de trafic aglomerat, soferii incep sa vorbeasca unii cu altii. Pentru a evita traficul aglomerat, IBM vrea sa faca masina sa comunice cu soseaua.

     

    Automobilele devin inteligente datorita unei combinatii de senzori si tehnologii de comunicatii wireless. Senzorii de parcare spun soferului cand se apropie periculos de mult de un obstacol si condusul prin zone necunoscute devine mult mai usor gratie sistemului GPS. Producatorii de automobile spun ca in viitor masinile nu doar ca vor putea comunica unele cu altele, dar vor fi in corespondenta permanenta cu soseaua pe care ruleaza. Insa cu toate aceste date oricand la dispozitie, IBM spune ca se poate ajunge la o supraincarcare cu informatii, asa incat a lansat un proiect pentru a ajuta soferii sa obtina informatiile utile la momentul potrivit. IBM isi numeste initiativa „collaborative driving“, o masura de a face condusul mai sigur si a evita ambuteiajele. Aceasta nu inseamna, in conceptia producatorului american de software, echiparea cu noi gadgeturi care sa intre in dotarea standard a masinii, ci aducerea catorva principii folosite in domeniul calculatoarelor in cadrul sistemelor deja folosite in interiorul masinilor. Folosind o combinatie intre modularea pe calculator si simularea condusului, compania crede ca va determina mai bine cum pot fi folosite toate informatiile pe care le ofera deja sistemele de siguranta ale masinii. „De exemplu, intr-o intersectie cu doua masini care se apropie una de alta poate ca exista un algoritm ce va determina cea mai sigura si eficienta procedura prin care cele doua masini vor trece una pe langa alta“, spune Oleg Goldshmidt, cercetator in cadrul IBM. Dar cum sa fie aleasa ordinea masurilor ce vor fi luate automat de sistemele de siguranta ale masinii reprezinta o chestiune complicata. In viitor, soselele vor fi echipate cu senzori de determinare a pozitiei automobilelor si vor putea transmite toate aceste informatii catre soferi.

     

    „Un automobil inteligent trebuie sa colecteze mai multe seturi de informatii, sa difuzeze o parte din ele catre alte receptoare si apoi sa ia o hotarare: in fata masinii e o persoana sau doar ceata“, ofera un exemplu Mike Gardner, director in cadrul Motorola. Nu mai e doar o problema de informare, ci si una de suprainformare. Anumite sisteme de siguranta le pot bloca pe altele vitale daca nu se face o ierarhizare corecta a lor. Nimeni nu ar dori o masina cu capacitati de procesare si algoritmi care sa o plaseze in categoria de inteligenta medie.