BusinessMagazin

Blog

  • America, mereu surprinzatoare

    Economia americana surprinde continuu. A suferit un soc dupa altul, incepand cu atacurile teroriste din 2001, continuand cu scandalurile corporatiste din 2002 si cu razboiul din Irak din 2003 si culminand cu criza preturilor la petrol, de anul acesta. Totusi, pe cai numai de ea stiute, economia Americii a crescut cu 3,5% anual de la sfarsitul recesiunii din 2001 si a ajuns la 4% in ultimul an, fapt ce demonstreaza o flexibilitate de invidiat, se arata in ultimul numar al revistei Business Week. 

    Socul provocat de criza petrolului va avea insa efecte certe asupra cresterii economice. Nu are repercusiuni doar asupra psihologiei consumatorului, a afacerilor si a investitorilor, ci este o lovitura directa data finantelor a milioane de gospodarii si companii din Statele Unite. O mare parte a venitului national al Americii va fi transferata in strainatate, cu impact asupra cererii, productiei si preturilor. Oficiali ai Rezervei Federale estimeaza ca pretul ridicat la petrol a rapit deja 0,75% din cresterea economica pe primele trei trimestre din 2004. De la 35 de dolari pe baril in primul trimestru, petrolul a urcat la 55 de dolari pe baril in al treilea trimestru si nici un economist nu poate prevedea cat va mai urca. Aceasta nesiguranta este o alta amenintare la adresa cresterii, deoarece teama de necunoscut ii face pe investitori sa ezite in orice decizie de cumparare pe care ar lua-o. 

    Singura certitudine este ca in acest moment consumatorul incepe sa-si piarda increderea asupra viitorului. In afara de costul ridicat al energiei, de temerile in legatura cu locurile de munca, de cresterea violentei in Irak sau de piata fluctuanta a actiunilor, criza petrolului a afectat atitudinea familiilor americane fata de consum. Indicele de incredere a consumatorilor a scazut in octombrie pentru a treia luna consecutiv. 

    Din fericire, inca exista si factori care contrabalanseaza situatia: in septembrie, numarul locurilor de munca a crescut cu 96.000, iar cererea de bunuri de larg consum a crescut in septembrie cu 2,6%, cea mai mare majorare din ultimele sase luni. Cererile de calculatoare si produse IT au inregistrat o crestere de 9,3%, cea mai mare din ultimii patru ani. Acestea sunt motive suficiente pentru ca Rezerva Federala sa-si permita, deocamdata, sa-si continue politica de crestere treptata a ratelor dobanzilor, cel putin pana in luna decembrie.

  • Una spun si alta fac

    In ultimele luni, s-a scris mult despre riscurile si implicatiile pe care le presupune acceptarea Turciei in Uniunea Europeana. Un articol de saptamana aceasta din Newsweek pune inca o data sub semnul intrebarii aderarea acestei tari la UE, din cauza problemei drepturilor omului. In luna septembrie, parlamentul turc a votat aprobarea unei legi a liberalizarii Codului penal, care cuprinde 450 de articole noi introduse special pentru a garanta libertatea de exprimare, eliminarea torturii practicate de politie si sustinerea drepturilor minoritatilor.

    Totusi, mii de oameni raman in continuare in inchisori pentru crime care, conform noilor legi, nu mai sunt considerate delicte. Printre acestia, un jurnalist care a fost inchis anul trecut pentru ca a scris o poezie insultatoare la adresa liderului spiritual al Turciei, Kemal Ataturk. Un comentator radio a ramas inchis, vinovat de a fi criticat decizia statului de a interzice portul valului islamic de catre femei in institutiile de invatamant. La acestea se adauga cazul celor aproape saptezeci de protestatari anti-razboi arestati in timpul summit-ului NATO din luna iunie a acestui an si care nu au avut inca parte de un proces corect.

  • Lipscanii vechi si noi

    Centrul istoric al Bucurestilor e sufocat de mizerie, urat si deprimant. Ulitele pe care negustori de aici si de aiurea isi strigau odinioara marfurile, imbiind boieri mofturosi la blanuri scumpe si covoare mitoase si modiste cochete la stofe ieftine respira acum tristete.

     

    Cele  cateva magazine si putinii vanzatori ambulanti care se incapataneaza astazi sa „fie in Lipscani“ vietuiesc pur si simplu cu zona, ca martori indiferenti ai ultimelor clipe dintr-o istorie prea veche pentru oamenii noi. Hanurile care, in alte vremuri, adaposteau o adunatura pestrita de negustori cu chef veniti din toata Europa asteapta acum sa se transforme in praf. Din Hanul Gabroveni au ramas doar zidurile innegrite de vreme, barnele de lemn si mult gunoi. Curtea Voievodala, veche de sase sute de ani, care a influentat puternic evolutia zonei, isi traieste, probabil, ultimul secol.

     

    „Centrul istoric al Bucurestiului e o radiografie a Romaniei. Se propun multe solutii pentru revigorare, dar se face prea putin“, spune Crenguta Rosu, managing partener la firma de relatii publice DC Communications. Asta poate si din cauza ca, pentru autoritati, Guvern sau Primarie, locatia a fost si este mai degraba o oportunitate de imagine. Chiar daca Guvernul a declarat-o acum trei ani zona de interes national si a promis facilitati pentru investitorii care ar dori sa contribuie la revitalizarea zonei din jurul Lipscanilor, centrul vechi este in cadere libera.

     

    Pe de alta parte, centrul istoric, pe langa rolul cultural pe care ar trebui sa-l joace, ar putea deveni un loc capabil sa produca bani, locuri de munca si turisti. Dar, „bineinteles, pentru asta trebuie sa investesti“. Si nu in gresie pe peretii exteriori sau in ferestre cu geam termopan, tratament de care a „beneficiat“ o parte dintr-o cladire monumentala amplasata pe strada Franceza. Caracterul specific al centrului istoric rezulta din valoarea sa ca rezervatie de arhitectura, astfel ca pastrarea specificului zonei ar trebui sa fie preocuparea principala in procesul de revigorare.

     

    Cu o investitie de aproape un milion de dolari in anul 2000 pentru restaurarea si amenajarea cladirii in care se afla sediul firmei DC Communications, cei care au pornit proiectul au reusit sa integreze vechiul in nou cu eleganta si stil. Din nefericire, imobilul din strada Soarelui e unul dintre putinele repere de acest gen din zona veche a Bucurestilor. „Zona vrea sa evolueze, dovada fiind aparitia unui hotel in zona si a mai multor cluburi, dar o face foarte greu si mult prea lent“, mai spune Rosu. Castigurile insa, chiar daca pentru inceput s-ar limita la beneficii legate de imagine, ar fi imediate. Prosperitatea unei firme adapostite intr-un spatiu ultra-modern se poate impaca de minune cu eleganta ruinelor din vecinatate. „Parfumul anilor ii face pe cei care activeaza in aceasta zona sa traiasca in memoria locului, iar astfel se creeaza un soi de convietuire productiva pentru ambele parti“, e de parere Crenguta Rosu.

     

    In centrul istoric exista ansambluri arhitecturale exceptionale, circa 40% dintre cladiri fiind monumente istorice, care au supravietuit nu numai catorva seisme, dar si demolarilor din perioada comunista. Ceea ce a ramas din aceasta zona sufera in prezent efectele absentei indelungate a masurilor de conservare. Banii au vorbit din nou: infuzia de capital ar fi enorma. In urma cu cativa ani, un grup de profesori de la Universitatea de Arhitectura „Ion Mincu“ a realizat, la solicitarea Primariei Capitalei, un proiect de reabilitare a zonei istorice a Bucurestilor. Proiectul, care presupune crearea a trei parcaje subterane, restaurarea sau reconstruirea unor cladiri necesita o investitie de 100 de milioane de euro. Iar aici, oamenii care ar dori sa faca ceva, se lovesc de realitate: „Din nefericire, o consolidare e intotdeauna mai scumpa decat o constructie noua“, spune Galeni Mocanu, arhitect la Romproiect S.A, companie care reconditioneaza o cladire din zona. Refacerea unui metru patrat de perete costa cel putin 250 de euro, iar reconsolidarea unei fundatii costa de doua ori mai mult decat realizarea uneia noi. Dar refacerea fatadelor cladirilor si, in general, refacerea aspectului urban in centrul istoric al Bucurestiului ar fi insa un mod eficient de a pune in valoare farmecul, frumusetea, zestrea arhitecturala si potentialul economic al zonei. Masurile de restaurare „ar avea un efect psihologic asupra localnicilor si ar putea atrage investitori, stimuland astfel efecte secundare de ordin economic“, remarca Mocanu.

     

    Pe aceste coordonate psihologice s-a bazat si investitia de pe strada Halelor, unde Romproiect lucreaza la renovarea unui imobil destinat in exclusivitate spatiilor pentru birouri. Cladirea, datand din secolul XIX, ascunde la subsol o parcare pe trei etaje, prezinta aceeasi fatada clasica si se termina intr-un stil nou, tavanul fiind realizat integral din sticla. Daca pentru unii combinatia pare socanta, pentru Galeni, arhitectul proiectului, imbinarea stilurilor e mai mult decat benefica. „Acest material modern, care este sticla si care este o suprafata neutra, pune in valoare decoratia specifica secolului XIX de pe fatada veche si, in acelasi timp, evidentiaza ideea de a pastra specificul locului si al timpului“, spune Galeni.

     

    La specificul locului s-a gandit si conducerea clubului Myth 1476 cand a facut o investitie in zona: „Stim ca in orice tara civilizata centrul vechi al orasului este ca o carte de vizita. De aceea pentru noi locatia din centrul vechi al Bucurestiului este un privilegiu“, spune Smaranda Paslaru, PR-ul clubului. Nascut intre zidurile care, cu multe secole in urma, gazduiau resedinta din Bucuresti a domnitorului Vlad Tepes, cel care a „influentat“ si alegerea numelui (1476 fiind anul mortii domnitorului), clubul incearca sa pastreze atmosfera asa cum a fost odata. Aceasta afacere dintre investitor si zona, pana la urma, este reciproc avantajoasa:  „aducand aici oameni de calitate, incet-incet lucrurile se vor schimba“, spune Paslaru. Clientii, de cele mai multe ori straini, fascinati de loc si de incarcatura lui istorica, sunt purtati prin tot clubul ca intr-o vizita la muzeu. In Myth 1476 decorul este o trecere prin timp care incepe cu perioada medievala, continua cu cateva elemente orientale si ajunge in prezent. Punctul in care pare a se opri, insa, si istoria centrului istoric.

     

    Pentru zona veche, viitorul e incert. Poate fi un loc traditional, atractiv pentru trecatori, cu spatii comerciale, dar si un spatiu rezidential cu viata proprie. Sau poate ca, din zona care „a reusit sa-i impresioneze pana si pe cei mai pretentiosi turisti francezi“, dupa cum o caracterizeaza Lidia Maruta, managerul departamentului incoming al agentiei de turism Marshal, vor ramane in curand doar povestile de altadata.

  • Povestea Lipscaniului

    Numele strazii vine de la negustorii de la Lipsca. Strazile au primit, cu timpul, numele breslasilor care locuiau aici. Multe dintre denumiri – strada Blanari, strada Selari, strada Cavafilor (cizmari), strada Covaci (fierari), sau strada Panzari – s-au pastrat pana astazi.

    ULITA MARE: Strada Lipscani si-a luat numele pe la jumatatea secolului al XVIII-lea de la negustorii care veneau aici din Lipsca, denumirea romana a Leipzigului. Initial se numea Ulita Mare.

    AMALGAM: Amestecul civilizatiilor – negustori din Grecia, Bulgaria, Serbia sau Austria – s-a rasfrant si asupra arhitecturii zonei. Multe cladiri poarta amprenta amalgamului de stiluri.

    MICA VIENA: Intr-o scrisoare de la 1855, un austriac descrie Lipscaniul ca fiind „cea mai frumoasa si mai vesela strada din Bucuresti, unde se afla cele mai bogate si mai luxoase magazine care, prin marimea si stralucirea lor, se pot masura cu magazinele vieneze“.

  • Detectiv in Roma antica

    Publius Aurelius Statius, un fel de comisar Maigret al antichitatii, rezolva misterele unei serii de crime petrecute in anul 19 dupa Hristos

    Acum, in epoca experientelor genetice aiuritoare, a infailibilelor teste ADN, a computerelor si a satelitilor, o scriitoare italiana, Danila Comastri Montanari, coboara in istorie pana in perioada de apogeu a Romei clasice si reinventeaza ancheta politista intemeiata doar pe logica si pe examinarea lucida a probelor. Imbinand arheologia si literatura, investigatia rece si inspiratia miraculoasa, romanele sale din seria „Un detectiv in Roma antica“ reabiliteaza un filon narativ care, dupa celebrele mistere din abatia Melk, urmarite de Umberto Eco in „Numele trandafirului“, parea sa fi secat. 

    Succesul primei sale experiente de acest gen, volumul „Cave canem“ – care si-a cucerit rapid un public entuziast, recrutat atat din randul amatorilor de istorie, cat si din acela al degustatorilor de „mystery“-uri -, a determinat-o pe autoare sa inceapa construirea unei serii de romane „politiste latine“, cu un singur protagonist, pe modelul Maigret, Arsene Lupin sau Miss Marple. Eroul este Publius Aurelius Statius care, la inceputul celui dintai volum, cel la care ne referim, este un adolescent de 16 ani, fiu de patrician ce isi uraste tatal, din pricina arogantei si cruzimii acestuia, si care trebuie sa se consoleze cu conditia sa de puber lipsit de drepturi, dar incarcat de indatoriri.

    Ne aflam in Cetatea Eterna, in anul 19 dupa Hristos (772 dupa intemeiere) si suntem introdusi in prima enigma din viata viitorului detectiv. Intendentul nobilei domus a familiei Statius de pe colina Viminal este gasit fara cunostinta in fata cufarului cu valori din care lipsesc cateva obiecte de pret. Acuzat de tentativa de furt, fara drept de replica, Diomedes pare harazit crucificarii, spre disperarea fiului sau Paris, cel mai bun prieten al eroului nostru. Chiar in aceasta clipa soseste, ca un traznet, vestea ca stapanul casei, aflat in provincie dupa un chef de pomina, a murit, beat fiind, intr-un penibil accident. Publius Aurelius se trezeste investit ca mostenitor deplin al titlului si ca omnipotent paterfamilias. Prin urmare, preia fraiele investigatiei si reuseste sa-l absolve de orice culpa, gratie unor inteligente deductii, pe presupusul hot.

    „Intrand inainte de vreme in arena adultilor, acolo unde minciuna, crima si violenta faceau sa paleasca adevarul si alungau dreptatea, el dusese la bun sfarsit prima lui cercetare; invinsese inselaciunea, castigase prima lui batalie!“ Dar aceasta, cum spuneam, nu este decat inceputul, palidul aperitiv al unei lungi suite de anchete al carei gust il vom prinde dupa doar cateva pagini: ajuns senator, posesor al unei averi considerabile, filosof epicurean, amator de femei si de vinuri scumpe, iubit si respectat de prietenii aristocrati dar si de sclavi, Publius Aurelius a implinit 40 de ani si se confrunta, in preajma orasului Neapolis, cu o infricosatoare serie de crime, ale caror victime sunt membri ai inaltei societati. Cu sange rece, inlatura toate pistele false, sfideaza profetiile tenebroase ale Sibilei din Cumae, dejoaca toate comploturile si il descopera pe faptas la capatul unor aventuri incarcate de suspans dar si de umor. In tot acest periplu criminalistic este ajutat de un fel de Watson (asistentul, daca va mai amintiti, al lui Sherlock Holmes), secretarul sau Castor, un grec parsiv si pus pe chiverniseala, istet ca Esop si viclean precum Ulise. Totul pe fundalul unui Imperiu roman scrupulos reconstituit si animat de detalii surprinzatoare tinand de mentalitatea vremii, de vestimentatie, arhitectura, de obiceiurile religioase sau de ritualurile culinare.

    Danila Comastri Montanari, Cave canem,  Editura Allfa, Bucuresti, 2004

  • Politisti corupti

    • POLITISTI CORUPTI

    Acesta este motto-ul, rostit parca de gura zeflemitoare a unui infractor, al unei carti, cat se poate de serioase de altfel. Subiectul ei: istoria – prescurtata – a coruptiei in politia americana. Politistii – spune autorul – traiesc pe muchie de cutit, intr-o lume in care coabiteaza ticalosi si victime. Mai incape indoiala ca lucrurile se pot amesteca astfel foarte usor? Ca oamenii legii, deprinzand gustul puterii, sunt tentati sa o foloseasca discretionar? Articolele din acest volum pot fi impartite in doua categorii. In primul rand cele care prezinta politia ca fiind un organism profund corupt si care ii atribuie un rol sumbru, circumscris unui context socio-politic opresiv. In al doilea rand, articolele care scot in evidenta cazuri particulare, politisti care incalca legea si care isi impun cu brutalitate propriile prioritati. 

    Jack Sargeant, Politisti corupti; o insigna, o arma, nici un fel de mila, Editura Semne, Bucuresti, 2004 

    • ISTORIA STANGII FRANCEZE

    In doua volume (1.300 de pagini) recent aparute („L’Histoire des gauches en France“ – „Istoria stangii in Franta“), peste 60 de autori sintetizeaza traseul miscarilor de stanga din Hexagon, pornind de la la paradoxul potrivit caruia „stanga este mai vizibila decat dreapta, dar mult mai greu de observat“.  Arborata cu usurinta, eticheta de „stanga“ acopera continuturi de o infinita varietate, iar ideea de separare intre diferite fractiuni este mai mult o atitudine de stanga decat una de dreapta. La construirea istoriei stangii franceze au participat  indivizi si forte dintre cele mai opuse, pe care suntem invitati sa le  contemplam in evolutia si semnificatia lor de ansamblu, in prima incercare enciclopedica de acest gen. Printre multe dintre concluziile celui de-al doilea volum, se cuvine semnalata, pentru aciditatea sa coroziva, cea potrivit careia „stanga franceza, in ultimii ani, a excelat doar in materie de discursuri la banchete si inmormantari“. Sa nu-i ramana, pentru viitor, decat aceasta gesticulatie pompoasa si amintirea gloriei trecute?  

    L’Histoire des gauches en France, coordonatori Jean-Jacques Becker Si Gilles Candar, Editura La DÈcouverte, 2004

  • Esecul lui moore

    Sansele regizorului american de a primi o nominalizare pentru „Fahrenheit 9/11“ au scazut dramatic dupa anuntarea victoriei lui George W. Bush, apreciaza criticii

    Acum ca George W. Bush a castigat al doilea mandat, situatia lui Michael Moore nu pare a fi tocmai de invidiat: nici un alt regizor sau membru al comunitatii artistice americane nu s-a exprimat cu atata vehementa impotriva familiei Bush ca Moore, in documentarul sau „Fahrenheit 9/11“. Iar daca Statele Unite nu ar fi o veritabila democratie, numele lui Moore ar fi scris cu o litere de o schioapa pe lista celor care nu ar mai avea voie sa lucreze la Hollywood.

    Mai ales dupa ce a primit si Palme d’Or la Cannes anul acesta, a devenit evident ca „Fahrenheit 9/11“ poate fi criticat, aplaudat, disecat sau pus la indoiala, dar in nici un caz nu poate fi ignorat. Moore mai are la activ un succes rasunator in acelasi domeniu, dupa ce documentarul sau „Bowling for Columbine“ (2002) a obtinut venituri record la lansare si un Oscar pentru aceasta categorie.

    Surprinzator, nici chiar cei mai conservatori critici americani nu s-au repezit sa desfiinteze „Fahrenheit 9/11“, pe care l-au catalogat, in cel mai rau caz, drept un „exercitiu de propaganda“. Filmul este, de fapt, o critica de aproape doua ore la adresa administratiei Bush si a razboiului din Irak. 

    Documentarul debuteaza cu victoria oarecum controversata a actualului presedinte impotriva lui Al Gore, la alegerile din 2000, dar dedica o buna bucata de pelicula reactiei guvernului american dupa atacurile teroriste din septembrie 2001. O scena care a avut un impact foarte puternic il infatiseaza pe Bush, care pe 11 septembrie se afla in vizita la o scoala din Florida. Dupa ce este informat ca al doilea avion s-a izbit de World Trade Center, presedintele, cu un chip lipsit de orice expresie, ramane asezat in sala de curs inca circa sapte minute, fara a avea nici o reactie. 

    Moore continua pe aceeasi linie, acuzand guvernul ca a aplicat o strategie gresita de reactie la atacurile teroriste si ca a fabricat dovezi impotriva lui Saddam Hussein, pentru a invada Irakul, lansand astfel un razboi extrem de costisitor si in care soldatii americani isi pierd inutil viata. In acest segment al documentarului, regizorul plaseaza imagini socante din Irak, pentru a demonstra haosul care domneste acolo, in timp ce civili nevinovati isi pierd viata in conflict. De asemenea, Moore subliniaza si legaturile de afaceri care ar exista intre clanul Bush si elita Arabiei Saudite, inclusiv membri ai numeroasei familii a teroristului Osama ben Laden.

    Comentariile sardonice ale regizorului sunt combinate cu o succesiune rapida a imaginilor si cu un fond sonor foarte sugestiv (de pilda, o secventa referitoare la serviciul militar al lui Bush este acompaniata de acordurile unei melodii numite „Cocaine“). Moore amesteca indignarea sobra cu umorul rautacios, seriozitatea de documentar cu propaganda pura.

    „Fahrenheit 9/11“ nu are totusi vreo pretentie de impartialitate, iar regizorul a incercat sa converteasca toti spectatorii la religia sa: antibushismul. 

    Moore abandoneaza glumele in conversatiile sale cu Lila Lipscomb, o functionara vesela si patrioata, care nu se desparte de doua lucruri: cruciulita de la gat si steagul american pe post de brosa. La inceput, Lila este mandra ca fiica sa a luat parte la Razboiul din Golf si ca Michael, fiul ei, a fost inrolat in razboiul din Irak. Urmatoarele secvente o arata insa pe doamna Lipscomb imediat dupa moartea lui Michael pe front, cand nu mai e asa de sigura de utilitatea razboiului. 


    Fahrenheit 9/11. Regia: Michael Moore. Durata: 116 minute.  In Romania din 5 noiembrie.

  • Lectia de capitalism

    In Romania se evita termenul de „capitalism“. Se foloseste mai comoda abordare „economie de piata“. Dar pe coperta manualului pe care ar trebui sa-l studiem scrie, simplu, „Capitalism“.

    Istoriceste vorbind, etapele capitalismului romanesc de dupa 1989 pot fi asemuite cu ce s-a intamplat in lumea occidentala de la revolutia industriala incoace.

    In mic si intr-o perioada mai redusa de timp romanii repeta istoria: nu pot fi negate apropierile dintre sloganul „Nu ne vindem tara!“ si revolta lucratorilor englezi din tesatorii care distrugeau masinile menite sa le schimbe viata si sa-i faca mai productivi.  Miscarile sindicale din Romania de la jumatatea deceniului trecut se regasesc in marile confruntari dintre muncitori si fortele de ordine din primele decenii ale secolului trecut, din Statele Unite. 

    Dupa cel de-al doilea razboi mondial, capitalistul occidental a inteles ca trebuie sa mai slabeasca surubul: i-a permis si lucratorului sau sa castige suficient incat sa isi poata permite sa circule intr-un automobil. Cu diferente de marca si pret; dar tot patru roti aveau si unul si celalalt. La asa ceva nu s-a ajuns inca in Romania, dar lucrurile se indreapta intr-acolo. 

    Pentru a-si atinge perioada de aur, Capitalismul (am folosit majuscula pentru a-l personaliza) le-a servit lectii tuturor celor implicati. Acestea se cheama crize sau socuri (cu toate ca si perioadele faste tot pentru invatatura pot fi folosite).  

    In aceste zile, Capitalismul romanesc a iesit la tabla si le preda romanilor una din lectiile sale: acoperirea riscului valutar. Este vorba de anuntul Bancii Nationale a Romaniei care a bulversat piata valutara si a redus valoarea in lei a dolarului si a euro, oferind cursuri de schimb nemaivazute de cativa ani. 

    Lumea a reactionat in functie de interese: unii s-au bucurat, unii s-au suparat; unii s-au trezit cu un ajutor neasteptat; altii s-au declarat amenintati de faliment.

    Cei mai grabiti, obisnuiti cu mersul lucrurilor din Romania, au vazut in miscarea Bancii Nationale un cadou cu ambalaj electoral, pentru ca o reducere a cursului ar antrena, intr-o economie normala, reduceri de preturi. Ipoteza nu este, totusi, fezabila: cea mai mare parte a alegatorilor sunt familiarizati cu valutele, dar nu depind in mod pregnant, financiar vorbind, de acestea. Alegatorii care ar beneficia imediat de reducerea cursului (cumparatorii de automobile din import, de exemplu) sunt in numar mult prea mic pentru a justifica anvergura miscarii. Si nici nu cred ca respectiva categorie ar putea fi adusa in stare sa multumeasca votand pe X sau pe Y. Ei vor prefera pur si simplu sa beneficieze de facilitatea ivita si sa voteze cum vor crede de cuviinta. 

    Aprecierea leului se poate traduce, totusi, politic, prin posibilitatea raportarii unor rezultate economice mult imbunatatite prin simpla modificare a impartitorului. Adica a valorii valutei la care te raportezi. 

    Pe de alta parte, inflatia, evidentiata de oficialii BNR in declaratiile pe tema aprecierii leului, este o alta lectie a capitalismului la care romanii au participat activ in ultimii ani si una din tintele evidente de acum ale Bancii Nationale. 

    O alta lectie capitalista la care prezenta a fost redusa este cea a competitivitatii. In ultimii ani, sumedenie de Casandre au prezis disparitia a intregi ramuri economice, supuse asaltului a felurite pericole, concurenta produselor din import in principal. Situatia se repeta si in ultimele zile, declaratiile neprecizand insa nimic despre intentiile intreprinzatorilor de a-si imbunatati oferta. Globalizarea impune competitivitate si poate a venit vremea ca romanii sa elimine ideea de protectionism. Sigur, nici altii nu sunt usa de biserica, dar ar trebui sa ajungem intai sa fim suficient de competitivi, pentru a ne permite sa raspundem cu aceleasi arme, cand este cazul.

    Pentru a completa manualul, voi folosi atributele sistemului capitalist definite de un analist recunoscut, Michel Albert. 

    Primul este libera stabilire a preturilor pe piata (aici putem include linistiti si cotatiile valutare romanesti); libera proprietate asupra mijloacelor de productie; drepturile omului; evolutia catre separarea puterilor in stat si, in final, democratia. Intelepciunea tinde catre simplitate.

  • Codul fiscal 2005 – o relaxare fiscala cu multe surprise

    Noul Cod fiscal are multe prevederi interpretabile si o terminologie neunitara. Dar cel mai important e ca raspunde doar in mica masura asteptarilor contribuabililor in privinta relaxarii fiscale.

    Asa cum era de asteptat, ordonanta de modificare a Codului fiscal a suferit numeroase schimbari in Parlament, in special in Camera Deputatilor. Ceea ce este anormal este faptul ca Guvernul a ales sa emita o Ordonanta pentru modificarea Codului fiscal in locul promovarii unui proiect de lege, in conditiile si termenele prevazute de Codul fiscal.  Din punct de vedere practic, procedura aleasa nu a avut ca efect decat un Monitor Oficial in plus, adica niste bani cheltuiti degeaba. Pe de alta parte, graba de a adopta Ordonanta inainte de alegeri se poate dovedi contraproductiva si chiar inutila. In ipoteza ca alegerile vor aduce la putere opozitia, Codul fiscal va fi modificat, probabil, substantial.  Asadar, obiectivele predictibilitatii si stabilitatii legislative sunt departe de a fi indeplinite de catre autoritati.  

    2005: RELAXARE FISCALA SI MAJORARI DE IMPOZITE 

    Autoritatile au incercat sa prezinte modificarile aduse Codului fiscal ca fiind destinate unei relaxari fiscale substantiale, un ajutor pentru investitori si chiar pentru populatie. Iar reducerile de impozite au fost prezentate extensiv si pana la saturatie. Experienta de pana acum ne-a demonstrat ca relaxarea fiscala din Romania este contrabalansata, de cele mai multe ori, de modificari ale legislatiei care duc de fapt la cresterea reala a impunerii. Este ceea ce se intampla si in acest an.

    Intentia de reducere a impozitului pe profit de la 25% la 19% s-a materializat. La fel si reducerea numarului de transe de impunere de la 5 la 3, cu reducerea cotei de impunere pentru prima transa de venit de la 18% la 14%. Din pacate, aceste reduceri de impozite sunt contrabalansate de modificari ale unor elemente constitutive ale bazei de impunere, care anuleaza in buna masura tendinta de relaxare. Astfel, reducerea cotei de impunere a impozitului pe venit de la 18% la 14% este contrabalansata de mentinerea deducerii personale de baza la 2.000.000 lei, la fel ca in 2004, desi Codul fiscal prevedea un mecanism de indexare automata a acesteia. 

    Majorarile de impozite vizeaza mai multe categorii de venituri: impozitul pe dividende este majorat la 10% (fata de 5% in 2004), iar impozitul pentru categoria „Alte venituri“ s-a majorat de la 10% la 14%. In cazul castigurilor din jocuri de noroc, s-au eliminat orice deduceri, impozitul fiind de 20% din venitul brut din jocuri de noroc.   

    Majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 10% vine sa contrabalanseze reducerea impozitului pe profit, astfel ca profitul distribuit intreprinzatorilor romani va avea acelasi nivel de impunere. Vor castiga din aceasta reducere multinationalele si investitorii straini, care vor utiliza conventiile de evitare a dublei impuneri pentru a-si „optimiza“ castigurile.  

    PROBLEMA CONTRIBUABILILOR INACTIVI

    Una dintre modificarile importante a Codului fiscal priveste asa-numitii contribuabili inactivi. Potrivit unui articol introdus de Camera Deputatilor, tranzactiile efectuate de aceasta categorie de contribuabili pot sa nu fie luate in considerare de catre autoritatile fiscale. Mai mult, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile inregistrate de catre alti contribuabili pe baza unor documente emise de contribuabilii inactivi, al caror certificat de inregistrare fiscala a fost suspendat prin Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. 

    Lipsa de precizie a textului legal este de natura a aduce prejudicii contribuabililor de buna-credinta. Practic, Agentia Nationala de Administrare Fiscala scoate din circuitul economic o categorie de contribuabili, eludand procedura prevazuta de lege privind reorganizarea judiciara sau lichidarea contribuabililor care nu isi indeplinesc obligatiile fiscale. Trecand peste acest aspect foarte important, trebuie sa remarcam ca legea nu prevede in mod explicit ca nedeductibilitatea cheltuielilor se refera numai la operatiunile realizate dupa declararea inactivitatii contribuabilului, asa cum este normal sa se intample. Lipsa acestei mentiuni poate duce la situatii in care cheltuieli inregistrate, de exemplu, in ianuarie 2005 ca urmare a unor operatiuni reale sa fie considerate nedeductibile fiscal la un control efectuat in noiembrie 2005, pentru un contribuabil declarat inactiv in luna octombrie 2005.  

    CONTROLUL FISCAL AL TRANZACTIILOR CU PARTI SOCIALE SAU CU ACTIVE FIXE

    O alta modificare introdusa de Camera Deputatilor priveste obligatia care revine contribuabililor de a aduce la cunostinta autoritatilor fiscale cu 60 de zile inainte, intentia de a cesiona sau instraina actiunile (altele decat cele tranzactionate pe piata de capital), partile sociale sau activele fixe. Chiar daca este evidenta intentia de a combate tranzactiile cu parti sociale si active fixe realizate pentru a evita plata impozitelor, problemele de aplicare practica s-ar putea dovedi insurmontabile. 

    Practic, efectuarea controlului fiscal pentru orice cesiune de parti sociale ar putea avea drept consecinte practice fie disparitia cesiunilor de parti sociale, fie blocarea activitatii organelor de control fiscal. In cazul mijloacelor fixe,  aplicarea practica ar putea imbraca si aspecte foarte deranjante pentru agentii economici: vanzarea unor mijloace fixe excedentare va fi conditionata de efectuarea controlului fiscal, timp in care eventualul cumparator ar putea renunta la achizitie. Este interesant de vazut daca controlul fiscal efectuat la un contribuabil mare pentru vanzarea, de exemplu, a unor autoturisme uzate se va incadra in termenul de 60 de zile prevazut de Codul fiscal.

    Aceste masuri arata faptul ca administratia nu stapaneste unele tehnici moderne de control cum sunt analiza de risc sau analiza informatiilor („intelligence“). De exemplu, este bine cunoscut ca evaziunea fiscala are cea mai mare raspandire in comertul si productia de bunuri accizabile. In acest context, monitorizarea activitatii agentilor economici care actioneaza in aceste domenii ar da fara indoiala rezultate mult mai bune decat introducerea unor bariere birocratice in activitatea comerciala, cu o eficienta cel putin discutabila.  

    IMPOZITUL PE PROFIT SI DEDUCTIBILITATEA CHELTUIELILOR 

    Prevederile privind impozitul pe profit au fost revizuite in sensul simplificarii modului de aplicare si chiar al eliminarii unor prevederi restrictive introduse anul trecut de Camera Deputatilor. Sunt notabile in acest context eliminarea restrictiilor privind deducerea cheltuielilor de marketing, reformarea modului de deducere a cheltuielilor cu dobanzile, regimul inregistrarii veniturilor si cheltuielilor pentru contractele cu plata in rate.  

    Cu toate aceste evolutii pozitive, raman in continuare probleme practice majore de interpretare a dispozitiilor legale cu privire la deductibilitatea cheltuielilor. De exemplu, Codul fiscal admite deducerea la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor cu pierderile inregistrate la scoaterea din evidenta a creantelor neincasate in cazul in care „debitorul inregistreaza dificultati majore care ii afecteaza intreg patrimoniul“. Este evident ca o astfel de formulare lasa loc de interpretari. Logic ar fi fost ca textul legal sa faca referire la o situatie economica care sa fie definita in mod clar, cum este, de exemplu, insolvabilitatea unui contribuabil. 

    IMPOZITELE SI TAXELE LOCALE 

    In domeniul impozitelor si taxelor locale, modificarile au vizat in principal scutirea institutiilor publice de orice impozite si taxe locale. In schimb, pentru societatile comerciale, a fost plasat un „pion otravit“, respectiv o cota de impunere intre 5% si 10% aplicabila valorii de inventar a cladirilor care nu sunt reevaluate la fiecare trei ani. O alta modificare priveste faptul ca autoritatile locale au acum mana libera pentru a introduce noi impozite si taxe locale sau pentru a le majora in mod nelimitat, prin eliminarea limitei de 20% pentru majorarea impozitelor de la an la an.

    Trebuie sa remarcam ca, desi Guvernul sustine ca incurajeaza dezvoltarea noilor tehnologii, publicitatea pe Internet este supusa taxei locale de publicitate, acest mijloc de comunicare in masa nefiind exceptat de la plata taxei locale de publicitate.   

    IN LOC DE CONCLUZIE 

    Principala carenta a Codului fiscal este legata de problema deductibilitatii cheltuielilor atat pentru calculul impozitului pe profit, cat si pentru calculul impozitului pe veniturile din activitati independente. Pe scurt, legiuitorul trebuie sa se decida daca deductibilitatea cheltuielilor este regula sau exceptia. In functie de aceasta decizie, legislatia fiscala trebuie amendata corespunzator pentru a reflecta aceasta filozofie fiscala. 

    Este important de notat ca o serie de contributii de natura fiscala (de exemplu, contributiile la fonduri speciale) sunt mentinute in afara cadrului de reglementare unitar prevazut de Codul fiscal. In acelasi timp, numarul de taxe si impozite locale pare sa fie disproportionat de mare, fara a mai pune in discutie faptul ca se inregistreaza o eficienta scazuta a administrarii si, implicit, a colectarii. 

    Desi este vizibil efortul de imbunatatire a legislatiei fiscale, Codul fiscal continua sa aiba numeroase prevederi interpretabile, o terminologie care nu este unitara si, poate cel mai important, nu raspunde decat in mica masura asteptarilor contribuabililor in ce priveste relaxarea fiscala.  Asadar, desi modificarile aduse Codului fiscal au fost anuntate ca fiind parte a unui program de de relaxare fiscala,  reducerile de impozite si taxe sunt in mare masura anulate fie de o majorare a altor impozite si taxe, fie de o majorare a bazei de impunere sau o eliminare a unor facilitati existente.  

  • Ce ne aduce Codul fiscal 2005

    PLUSURI

    • Impozitul pe profit

    REDUCEREA cotei de la 25% la 19%
    OPTIUNE pentru inregistrarea veniturilor la datele din contractele cu plata in rate atat pentru bunuri cat si pentru servicii
    DEDUCTIBILITATE neconditionata pentru cheltuielile de marketing
    IMPOZIT de 10% pentru proprietatile imobiliare sau titlurile de participare achizitionate inainte de 1 ianuarie 2004
    DEDUCTIBILITATEA cheltuielilor cu dobanda datorata institutiilor de credit autorizate 

    • Impozitul pe venit

    REDUCEREA numarului de transe de impunere
    SCADEREA cotei minime de la 18% la 14% si a cotei maxime de la 40% la 38%

     

    MINUSURI

    • Impozitul pe profit

    AMENZILE, dobanzile si penalitatile din contracte cu nerezidenti nu sunt deductibile
    CHELTUIELILE inregistrate pe baza unui document emis de un contribuabil inactiv sunt nedeductibile
    TRANSPORT: Cheltuielile cu transportul angajatilor la locul de munca sunt nedeductibile
    DOBANZI: Cheltuielile cu dobanzile datorate nerezidentilor (altii decat bancile) se reporteaza daca gradul de indatorare este mai mare decat trei

    • Impozitul pe venit

    DEDUCEREA personala ramane 2.000.000 de lei, la fel ca in 2004
    MAJORAREA impozitului pe dividende la 10% si a impozitului pentru „alte venituri“ la 14%