BusinessMagazin

Blog

  • De ce nu avem branduri puternice in Romania

    Un produs sau serviciu isi creeaza o marca in care sunt
    investiti bani. Lumea trebuie sa auda de ea, sa il cumpere, sa il
    foloseasca, iar banii investiti sa se intoarca apoi la investitori.
    In cateva cuvinte, asa stau lucrurile in lumea celor ce fac
    branding, o lume bulversata in ultima saptamana de cea mai
    importanta campanie a anului – cea pentru crearea brandului de
    tara.


    Pana sa inceapa discutiile in jurul elementelor care tin de
    strategie, coerenta a simbolicii sau estetica, au aparut altele,
    mult mai spumoase, legate de originalitatea logoului ales – o
    frunza, nu ca oricare alta, ci una care ar trebui sa simbolizeze
    esenta potentialului turistic al tarii. S-a spus ca desenul ar fi
    fost cumparat dintr-o banca de imagini, deci ca nu poate fi
    folosit, ca pentru el s-a platit enorm peste pretul normal si ca,
    oricum, nici nu spune mare lucru.

    Chiar daca Elena Udrea, ministrul turismului, a spus ca aceste
    discutii nu au fost neaparat negative, ci au ajutat la
    popularizarea brandului, efectele pozitive nu sunt remarcate si de
    specialisti. “Personal, nu cred in varianta plagiatului, dar si
    daca, in cele din urma, se ajunge la concluzia ca totul este in
    regula din punct de vedere juridic si ca imaginea poate fi
    folosita, eu m-as gandi bine daca sa continuu cu acest brand de
    tara”, spune Cosmin Alexandru, director asociat la Brandivia, desi
    crede ca anul acesta, Romania s-a prezentat cu “un brand bine facut
    si care permite sa fie umplut cu continut bun”.

    Fara sa dea un verdict clar asupra de-acum faimoasei lucrari
    incredintate consortiului THR-TNS pentru aproape 900.000 de euro,
    Aneta Bogdan, managing partner la Brandient, atrage atentia asupra
    unor aspecte de baza, precum justificarea costurilor prin
    rezultate. “Cei 73 de milioane de euro destinati campaniei de
    promovare pentru anii urmatori pot fi investiti cu profit pentru
    tara sau doar cheltuiti fara rost.

    Pozitionarea nu inseamna diferentiere de dragul diferentierii,
    ci acea diferentiere sustenabila si relevanta, capabila sa sustina
    cresterea unei afaceri”, crede Bogdan. “Nu este o tragedie ca un
    client sa se intoarca la consultant si sa-i ceara sa livreze si
    alte rute de diferentiere”, adauga ea.

    Controversa din jurul contractului cu un consortiu strain ai
    carui membri nici macar nu erau specializati in branding – detaliu
    ce i-a facut pe multi comentatori sa se intrebe de ce lucrarea n-a
    fost incredintata unor specialisti, in particular unora romani –
    pune in evidenta un adevar pe care nici oamenii ce se ocupa de
    branding nu se tem sa-l ascunda: Romania nu are marci locale
    puternice, nici competitive, ci niste marci mici, care in loc sa-si
    strige avantajele catre consumatori, abia daca le soptesc, iar
    toate au capatat amploare abia dupa ce au intrat sub umbrela unor
    investitori straini.

    “Antreprenorii romani nu au avut o strategie pe termen lung:
    intentia lor nu a fost sa construiasca branduri puternice, ci o
    afacere solida, pe care, la un moment dat, sa o poata
    vinde.

  • De ce nu avem branduri puternice in Romania

    Un produs sau serviciu isi creeaza o marca in care sunt
    investiti bani. Lumea trebuie sa auda de ea, sa il cumpere, sa il
    foloseasca, iar banii investiti sa se intoarca apoi la investitori.
    In cateva cuvinte, asa stau lucrurile in lumea celor ce fac
    branding, o lume bulversata in ultima saptamana de cea mai
    importanta campanie a anului – cea pentru crearea brandului de
    tara.


    Pana sa inceapa discutiile in jurul elementelor care tin de
    strategie, coerenta a simbolicii sau estetica, au aparut altele,
    mult mai spumoase, legate de originalitatea logoului ales – o
    frunza, nu ca oricare alta, ci una care ar trebui sa simbolizeze
    esenta potentialului turistic al tarii. S-a spus ca desenul ar fi
    fost cumparat dintr-o banca de imagini, deci ca nu poate fi
    folosit, ca pentru el s-a platit enorm peste pretul normal si ca,
    oricum, nici nu spune mare lucru.

    Chiar daca Elena Udrea, ministrul turismului, a spus ca aceste
    discutii nu au fost neaparat negative, ci au ajutat la
    popularizarea brandului, efectele pozitive nu sunt remarcate si de
    specialisti. “Personal, nu cred in varianta plagiatului, dar si
    daca, in cele din urma, se ajunge la concluzia ca totul este in
    regula din punct de vedere juridic si ca imaginea poate fi
    folosita, eu m-as gandi bine daca sa continuu cu acest brand de
    tara”, spune Cosmin Alexandru, director asociat la Brandivia, desi
    crede ca anul acesta, Romania s-a prezentat cu “un brand bine facut
    si care permite sa fie umplut cu continut bun”.

    Fara sa dea un verdict clar asupra de-acum faimoasei lucrari
    incredintate consortiului THR-TNS pentru aproape 900.000 de euro,
    Aneta Bogdan, managing partner la Brandient, atrage atentia asupra
    unor aspecte de baza, precum justificarea costurilor prin
    rezultate. “Cei 73 de milioane de euro destinati campaniei de
    promovare pentru anii urmatori pot fi investiti cu profit pentru
    tara sau doar cheltuiti fara rost.

    Pozitionarea nu inseamna diferentiere de dragul diferentierii,
    ci acea diferentiere sustenabila si relevanta, capabila sa sustina
    cresterea unei afaceri”, crede Bogdan. “Nu este o tragedie ca un
    client sa se intoarca la consultant si sa-i ceara sa livreze si
    alte rute de diferentiere”, adauga ea.

    Controversa din jurul contractului cu un consortiu strain ai
    carui membri nici macar nu erau specializati in branding – detaliu
    ce i-a facut pe multi comentatori sa se intrebe de ce lucrarea n-a
    fost incredintata unor specialisti, in particular unora romani –
    pune in evidenta un adevar pe care nici oamenii ce se ocupa de
    branding nu se tem sa-l ascunda: Romania nu are marci locale
    puternice, nici competitive, ci niste marci mici, care in loc sa-si
    strige avantajele catre consumatori, abia daca le soptesc, iar
    toate au capatat amploare abia dupa ce au intrat sub umbrela unor
    investitori straini.

    “Antreprenorii romani nu au avut o strategie pe termen lung:
    intentia lor nu a fost sa construiasca branduri puternice, ci o
    afacere solida, pe care, la un moment dat, sa o poata
    vinde.

  • Cum se fac bani din gunoi (VIDEO)

    Daca ar fi sa ma intrebati de trei ori, tot de atatea ori v-as spune ca m-as apuca de afacerea cu gunoiul. Este profitabila mereu. Din gunoi se pot scoate bani”, marturiseste Camelia Chirila, fondatoarea Cami Comexim. La 20 de ani de la infiintarea acestei companii, Chirila a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate, pana cand a descoperit mirosul banilor. Dupa opt ani in industria confectiilor, anul 2000 a orientat businessul catre gunoi: “Am vrut sa imi duc cursurile de la facultate la un punct de colectare si nu avea cine sa mi le ia. Investitia a inceput cu o mie de lei si o masina pentru transportatul marfii pe datorie”.


    Primul camion pe care l-a transportat a fost catre Vrancart Adjud unde, pentru cele 40 de tone colectate, a primit un pic peste cinci mii de lei. “Ne-am achitat datoriile si am mers mai departe. Am mai cumparat masini pe care seara le reparam, iar dimineata le trimiteam pe drum”, isi aminteste ea cu nostalgie.In prezent, Cami Comexim colecteaza lunar 1.500 de tone de hartie si carton pe care le transporta atat in tara, cat si la export in Germania.

    “Cumparam hartia cu 10-35 de bani kilogramul si o vindem cu 45 catre reciclatori precum Vrancart si Petrocart, iar cele trei-patru tone de PET-uri pe care le colectam lunar le cumparam cu 0,35 lei pe kilogram si le vindem cu 0,85 lei la Buzau”, precizeaza patroana companiei cu afaceri anuale de peste 1,7 milioane de euro si un profit net de 100.000-200.000 de euro in fiecare din ultimii ani.

     

    Buzaul” despre care vorbeste Camelia Chirila este Greentech, o companie cu actionari taiwanezi, unul dintre cei mai mari reciclatori de PET din Romania. Sau, dupa cum rezuma Cristinel Dobrota, seful Greentech, o afacere pornita la sfarsitul anilor ’90 in urma unei idei taiwaneze (a sefului sau de atunci si actionarul fabricii de mase plastice la care lucra Dobrota), dar cu executie 100% romaneasca.


    “Cineva tot trebuie sa inceapa, deci mi-am zis sa fim chiar noi. Am avut discutii cu autoritatile de la Buzau despre viziunea Ministerului Mediului in ce priveste colectarea si reciclarea. Toti au vazut cu ochi buni aceasta idee si au fost impresionati. Dar atat, pentru ca alt suport nu am avut din partea autoritatilor”, isi aminteste Dobrota inceputurile uneia dintre primele afaceri din domeniul reciclarii deseurilor din Romania.

    Primul pas a fost sa cumpere o fosta ferma in apropierea Buzaului pentru depozit, iar in zona industriala a orasului au amenajat instalatia de transformare a deseurilor in materie prima. “Mai apoi am inceput sa umblam din poarta in poarta, la societati de salubritate, centre de tip remat sau puncte mici de colectare si la toti cei care aveau legaturi intr-un fel sau altul cu deseurile”, explica seful GreenTech, remarcand ca la acea vreme plasticul nu se colecta niciunde.

    Strategia a dat roade si daca in 2003 Greentech colecta anual circa 150 de tone si avea o singura instalatie de reciclat, in prezent cantitatea colectata este de 200 de ori mai mare, iar grupul detine patru instalatii de reciclare, doua la Buzau si doua la Iasi, unde din 2006, grupul a trecut la nivelul urmator de integrare si a infiintat o firma care transforma fulgii de PET-uri reciclate in fibre poliesterice, folosite, de exemplu, pentru covorasele masinilor sau umplerea pernelor.

  • Cum se fac bani din gunoi (VIDEO)

    Daca ar fi sa ma intrebati de trei ori, tot de atatea ori v-as spune ca m-as apuca de afacerea cu gunoiul. Este profitabila mereu. Din gunoi se pot scoate bani”, marturiseste Camelia Chirila, fondatoarea Cami Comexim. La 20 de ani de la infiintarea acestei companii, Chirila a schimbat de mai multe ori obiectul de activitate, pana cand a descoperit mirosul banilor. Dupa opt ani in industria confectiilor, anul 2000 a orientat businessul catre gunoi: “Am vrut sa imi duc cursurile de la facultate la un punct de colectare si nu avea cine sa mi le ia. Investitia a inceput cu o mie de lei si o masina pentru transportatul marfii pe datorie”.


    Primul camion pe care l-a transportat a fost catre Vrancart Adjud unde, pentru cele 40 de tone colectate, a primit un pic peste cinci mii de lei. “Ne-am achitat datoriile si am mers mai departe. Am mai cumparat masini pe care seara le reparam, iar dimineata le trimiteam pe drum”, isi aminteste ea cu nostalgie.In prezent, Cami Comexim colecteaza lunar 1.500 de tone de hartie si carton pe care le transporta atat in tara, cat si la export in Germania.

    “Cumparam hartia cu 10-35 de bani kilogramul si o vindem cu 45 catre reciclatori precum Vrancart si Petrocart, iar cele trei-patru tone de PET-uri pe care le colectam lunar le cumparam cu 0,35 lei pe kilogram si le vindem cu 0,85 lei la Buzau”, precizeaza patroana companiei cu afaceri anuale de peste 1,7 milioane de euro si un profit net de 100.000-200.000 de euro in fiecare din ultimii ani.

     

    Buzaul” despre care vorbeste Camelia Chirila este Greentech, o companie cu actionari taiwanezi, unul dintre cei mai mari reciclatori de PET din Romania. Sau, dupa cum rezuma Cristinel Dobrota, seful Greentech, o afacere pornita la sfarsitul anilor ’90 in urma unei idei taiwaneze (a sefului sau de atunci si actionarul fabricii de mase plastice la care lucra Dobrota), dar cu executie 100% romaneasca.


    “Cineva tot trebuie sa inceapa, deci mi-am zis sa fim chiar noi. Am avut discutii cu autoritatile de la Buzau despre viziunea Ministerului Mediului in ce priveste colectarea si reciclarea. Toti au vazut cu ochi buni aceasta idee si au fost impresionati. Dar atat, pentru ca alt suport nu am avut din partea autoritatilor”, isi aminteste Dobrota inceputurile uneia dintre primele afaceri din domeniul reciclarii deseurilor din Romania.

    Primul pas a fost sa cumpere o fosta ferma in apropierea Buzaului pentru depozit, iar in zona industriala a orasului au amenajat instalatia de transformare a deseurilor in materie prima. “Mai apoi am inceput sa umblam din poarta in poarta, la societati de salubritate, centre de tip remat sau puncte mici de colectare si la toti cei care aveau legaturi intr-un fel sau altul cu deseurile”, explica seful GreenTech, remarcand ca la acea vreme plasticul nu se colecta niciunde.

    Strategia a dat roade si daca in 2003 Greentech colecta anual circa 150 de tone si avea o singura instalatie de reciclat, in prezent cantitatea colectata este de 200 de ori mai mare, iar grupul detine patru instalatii de reciclare, doua la Buzau si doua la Iasi, unde din 2006, grupul a trecut la nivelul urmator de integrare si a infiintat o firma care transforma fulgii de PET-uri reciclate in fibre poliesterice, folosite, de exemplu, pentru covorasele masinilor sau umplerea pernelor.

  • Mari afaceri de familie din Europa

    Soarta afacerilor de familie sta de obicei intre doua
    coordonate: pe de o parte, relatiile de rudenie cresc eficienta si
    ii motiveaza pe manageri, pe de alta parte exista mereu pericolul
    ca de la o generatie la alta sa se piarda o parte din avere sau
    macar din spiritul initial al afacerii.

    Banca de investitii Credit Suisse a lansat in 2007 un indice al
    companiilor de familie listate, care a aratat ca acestea sunt mai
    profitabile decat cele unde actionariatul este disipat. Un studiu
    facut in colaborare de Harvard Business School si Wharton Business
    School a conchis, in 2004, ca firmele detinute de familii obtin
    profituri mai bune atunci cand sunt conduse de fondatorii lor.
    Problema apare cand se face transferul catre a doua generatie,
    fiindca rezultatele se deterioreaza in majoritatea cazurilor.

    Una peste alta, modelul de afacere de familie predomina in
    Europa si inca detine o importanta parte din businessul de
    anvergura la nivel mondial. Comisia Europeana estima in urma cu doi
    ani ca 70-80% din companiile de pe continent sunt afaceri de
    familie, totalizand circa 40-50% din numarul de angajati la nivel
    european.

    O mare parte din intreprinderile mici si mijlocii din Europa
    sunt afaceri de familie, la fel ca si unele dintre cele mai mari
    companii de pe continent. Studiul conchidea ca pe ansamblu, desi
    sunt active in toate sectoarele economiei, afacerile de familie
    incep sa faca pasul spre domeniile industriale mai moderne, dinspre
    domeniile traditionale, care necesita munca intensiva si
    specializare puternica.

    De asemenea, fiind mai putin orientate spre expansiune agresiva,
    unele dintre marile companii controlate de familii au o expunere
    mai redusa la credite, trecand mai usor de turbulentele crizei
    economice mondiale. Cu conditia sa nu faca pariuri riscante, de
    genul celui pe care Porsche l-a pus si l-a pierdut cu
    Volkswagen.

    RAZBOIUL FRATRICID PORSCHE – VOLKSWAGEN

    In interiorul afacerilor de familie, observa acelasi studiu al
    Comisiei, exista o puternica interrelationare intre rude si
    afacerea respectiva: familia este formal sau informal in centrul
    companiei pe care o controleaza, ceea ce creste probabilitatea unor
    conflicte cu efect atat in sfera familiala, cat si in cea de
    afaceri. Sau, dupa cum spunea Ferdinand Karl Piëch, presedintele
    grupului Volkswagen, “intr-o afacere de familie, cariera iti e pusa
    in joc daca n-o saluti cum se cuvine pe una dintre rude la micul
    dejun”.

    Nu intamplator a ajuns Piëch la aceasta concluzie: ca nepot al
    lui Ferdinand Porsche, intemeietorul marcii si al dinastiei de
    business cu acelasi nume, actualul presedinte al board-ului VW a
    luptat intreaga viata cu cealalta ramura a familiei pentru
    suprematia pe piata auto germana.

    Rivalitatea din interiorul clanului Porsche-Piëch a facut ca
    Germania sa aiba cea mai competitiva piata auto din Europa si a
    doua cea mai mare companie auto a lumii – Volkswagen – care si-a
    fixat ambitiosul tel s-o depaseasca pe prima clasata, Toyota, pana
    in 2018, presupunand ca economia nemteasca va putea depasi socul
    restrictiilor bugetare si ca Europa va iesi intr- adevar din
    recesiune in urmatorii ani.

  • Mari afaceri de familie din Europa

    Soarta afacerilor de familie sta de obicei intre doua
    coordonate: pe de o parte, relatiile de rudenie cresc eficienta si
    ii motiveaza pe manageri, pe de alta parte exista mereu pericolul
    ca de la o generatie la alta sa se piarda o parte din avere sau
    macar din spiritul initial al afacerii.

    Banca de investitii Credit Suisse a lansat in 2007 un indice al
    companiilor de familie listate, care a aratat ca acestea sunt mai
    profitabile decat cele unde actionariatul este disipat. Un studiu
    facut in colaborare de Harvard Business School si Wharton Business
    School a conchis, in 2004, ca firmele detinute de familii obtin
    profituri mai bune atunci cand sunt conduse de fondatorii lor.
    Problema apare cand se face transferul catre a doua generatie,
    fiindca rezultatele se deterioreaza in majoritatea cazurilor.

    Una peste alta, modelul de afacere de familie predomina in
    Europa si inca detine o importanta parte din businessul de
    anvergura la nivel mondial. Comisia Europeana estima in urma cu doi
    ani ca 70-80% din companiile de pe continent sunt afaceri de
    familie, totalizand circa 40-50% din numarul de angajati la nivel
    european.

    O mare parte din intreprinderile mici si mijlocii din Europa
    sunt afaceri de familie, la fel ca si unele dintre cele mai mari
    companii de pe continent. Studiul conchidea ca pe ansamblu, desi
    sunt active in toate sectoarele economiei, afacerile de familie
    incep sa faca pasul spre domeniile industriale mai moderne, dinspre
    domeniile traditionale, care necesita munca intensiva si
    specializare puternica.

    De asemenea, fiind mai putin orientate spre expansiune agresiva,
    unele dintre marile companii controlate de familii au o expunere
    mai redusa la credite, trecand mai usor de turbulentele crizei
    economice mondiale. Cu conditia sa nu faca pariuri riscante, de
    genul celui pe care Porsche l-a pus si l-a pierdut cu
    Volkswagen.

    RAZBOIUL FRATRICID PORSCHE – VOLKSWAGEN

    In interiorul afacerilor de familie, observa acelasi studiu al
    Comisiei, exista o puternica interrelationare intre rude si
    afacerea respectiva: familia este formal sau informal in centrul
    companiei pe care o controleaza, ceea ce creste probabilitatea unor
    conflicte cu efect atat in sfera familiala, cat si in cea de
    afaceri. Sau, dupa cum spunea Ferdinand Karl Piëch, presedintele
    grupului Volkswagen, “intr-o afacere de familie, cariera iti e pusa
    in joc daca n-o saluti cum se cuvine pe una dintre rude la micul
    dejun”.

    Nu intamplator a ajuns Piëch la aceasta concluzie: ca nepot al
    lui Ferdinand Porsche, intemeietorul marcii si al dinastiei de
    business cu acelasi nume, actualul presedinte al board-ului VW a
    luptat intreaga viata cu cealalta ramura a familiei pentru
    suprematia pe piata auto germana.

    Rivalitatea din interiorul clanului Porsche-Piëch a facut ca
    Germania sa aiba cea mai competitiva piata auto din Europa si a
    doua cea mai mare companie auto a lumii – Volkswagen – care si-a
    fixat ambitiosul tel s-o depaseasca pe prima clasata, Toyota, pana
    in 2018, presupunand ca economia nemteasca va putea depasi socul
    restrictiilor bugetare si ca Europa va iesi intr- adevar din
    recesiune in urmatorii ani.

  • Prea mult, prea devreme

    In octombrie anul trecut eram entuziasmat de un produs care se
    anunta ca o noua platforma de comunicare, imbinand elemente de
    e-mail, mesagerie instant si colaborare in stil wiki. Se cheama
    Google Wave si, desigur, i-am dedicat un articol care s-a numit
    “Valul care face valuri”. Ceea ce era perfect adevarat, pentru ca
    putine lansari de produse (de fapt e un serviciu) s-au bucurat de
    atata atentie din partea presei. Cum accesul la Wave era pe baza de
    invitatii, putini au fost cei care au incercat pe viu cum
    functioneaza, impresiile fiind bazate mai degraba pe un demo sub
    forma de slideshow si niste descrieri tehnice furnizate de
    proiectanti. M-am zbatut sa fac rost de o invitatie, iar cand am
    obtinut-o am constatat ca nu prea am cu cine sa comunic.

    Accesul a devenit public abia in urma cu trei luni, asa ca am
    hotarat sa-l folosesc impreuna cu cativa programatori cu care
    colaborez si care au biroul intr-o alta cladire. Parea solutia
    ideala pentru problemele noastre de coordonare, pentru ca puteam
    comunica sincron si asincron, puteam stabili liste de sarcini pe
    care oricine le putea actualiza, puteam colabora la elaborarea unor
    rapoarte sau specificatii, puteam face sedinte de brainstorming si
    multe alte lucruri utile.

    Prima problema s-a legat de aceste “multe lucruri”, care s-au
    dovedit cam prea multe. Chiar daca la prima vedere Wave pare
    intuitiv, se vadeste foarte curand ca ne contrazice foarte multe
    deprinderi vechi si adanc inradacinate. De exemplu, ordinea
    cronologica. Cata vreme oricine poate adauga comentarii oriunde
    intr-o conversatie si poate chiar modifica ce-au scris ceilalti,
    devine oarecum dificil de urmarit succesiunea evenimentelor.
    Desigur, Wave ofera posibilitatea de a derula toata istoria
    conversatiei, dar nu acesta este modul nostru obisnuit de a
    comunica. Eu, de exemplu, tin foarte mult sa am o “urma”, motiv
    pentru care prefer e-mail-ul, detest telefonul si ma folosesc de
    mesageria instant doar in anumite situatii. Incetul cu incetul am
    revenit la metodele clasice si concluzia a fost ca este foarte
    interesant, este foarte inovator, este chiar revolutionar, dar…
    poate prea revolutionar.

    Se pare ca aceasta experienta nu a fost singulara. Daca intr-un mic
    grup de profesionisti in materie de informatica Wave s-a dovedit
    cam complicat, ma indoiesc ca “publicul larg” s-a descurcat mai
    usor, rezultatul firesc fiind ca serviciul nu a generat masa
    critica necesara. Daca de cele mai multe ori formula insuccesului
    este “prea putin, prea tarziu”, de data aceasta a fost “prea mult,
    prea devreme”. Google a recunoscut esecul si a hotarat sa nu mai
    investeasca bani si munca in Wave ca produs in sine, angajandu-se
    totusi sa mentina serviciul cel putin pana la sfarsitul anului si
    sa dezvolte instrumente soft cu care utilizatorii sa-si poata
    “elibera” informatia care s-a adunat in conversatii si
    documente.

    Insa pentru Google esecul nu este dramatic. Este aproape o
    obisnuinta, daca nu chiar o metoda de lucru. Exista poate sute de
    produse care n-au iesit niciodata din Google Labs, ca sa nu mai
    vorbim de altele care sunt lasate in paragina: reteaua de
    socializare Orkut este un succes doar in Brazilia, Google Reader
    pare sa nu fie folosit de nimeni, Google Video a fost abandonat si
    a fost compensat de achizitia lui YouTube, Buzz nu a castigat
    adepti. N-ai reusit, mergi mai departe. Motorul de cautare, Google
    Docs, Gmail, Android si sistemul de publicitate pot sa finanteze
    orice excentricitate.

    Chiar daca n-a avut succes, Wave este o realizare tehnica
    exceptionala, care cuprinde multe tehnologii noi, pe care Google nu
    are de gand sa le abandoneze. Intentia explicita a companiei este
    sa foloseasca noua modalitate de comunicare in alte proiecte, pe
    care a evitat sa le precizeze insa. Speculatiile se indreapta in
    primul rand catre un ipotetic produs care s-ar parea ca se va numi
    Google Me, dar nimeni nu stie exact ce va fi. Zvonul lansat de
    Kevin Rose (cofondator al serviciului Digg) este ca va fi vorba de
    o retea de socializare cu care Google ar vrea sa concureze cu
    Facebook. La prima vedere pare absurd, dupa ce n-a reusit cu Orkut,
    iar Buzz a fost un fiasco. Chestiunea esentiala in social
    networking este sa ai cat mai multe profiluri, iar aceasta se
    realizeaza in mod traditional prin “marketing viral”. Insa daca ne
    gandim cate lucruri stie Google despre fiecare dintre noi, pare
    chiar plauzibil ca Google Me sa ne creeze automat profilurile si sa
    ne ofere apoi modalitati de comunicare intr-un fel de “Wave
    imblanzit”, care are de fapt toate ingredientele necesare.

  • Vreau sa am succes in Romania

    Dar subiectul acestui text nu este brandul de tara ales de
    Ministerul Turismului sau de Consiliul de brand (simpatica
    gaselnita, trebuie sa recunoastem), ci imaginea noastra despre
    noi.
    Am inceput in urma cu mai multe luni o campanie pe site – botezata
    dezbaterile BM – prin care incercam sa aratam ca injuraturile,
    bascalia si violenta de limbaj nu sunt singurele “creatii” ale
    cititorilor de pe site-urile romanesti. In ciuda recomandarilor, am
    preferat sa lasam libere toate comentariile, fara o preaprobare,
    chiar daca asta insemna mai multa munca ulterior pentru scoaterea
    celor inadecvate.
    Sigur, nici temele serioase, de la suprataxarea bogatilor si pana
    la rolul pedepsei cu moartea sau a impozitarii progresive, nu au
    scapat de comentarii “off-topic”, insa treptat acestea s-au redus
    si subiectele abordate au atras tot mai multe comentarii pozitive
    si negative, dar intr-o forma civilizata si argumentata. Semn ca se
    poate.
    Poate aici ar trebui investit mai degraba milionul de euro sau cat
    va fi alocat pentru promovarea brandului de tara in exterior. In
    intelegerea, comunicarea si constientizarea imaginii noastre despre
    noi si, mai ales, despre cum credem ca am putea fi pentru a avea
    succes in Romania, cum scria Florin Mihai, unul dintre cei care au
    comentat la dezbaterile noastre de pe site. O sa reiau o parte din
    comentariul lui si al altor cititori, poate, totusi, serviciile de
    monitorizare ale presedintelui Basescu, Guvernului sau doamnei
    ministru Udrea, foarte atenta la imaginea Domniei sale, vor retine,
    fie si cateva franturi, ce le-ar fi cu siguranta foarte
    utile.

    “Cum naiba sa fac sa am succes? Pentru ca eu (o majoritate formata
    din cetateni) ma straduiesc sa muncesc alea 8 ore la serviciu. Si
    mereu ma uit la ceas sa treaca alea 8 ore mai repede ca sa merg
    acasa, unde mananc si ma uit la televizor, ca asta ma face fericit.
    Si mereu sunt nemultumit ca nu merge nimic in tara asta si dau vina
    pe toti: pe Guvern, pe iubita/sotie, pe copii (daca am), pe vecini,
    pe tara, etc. Si a doua zi, o repet pe prima. Si asa mai departe.
    Dar eu vreau sa am succes in tot. Ati intalnit oameni care gandesc
    asa? Trebuie sa le dau o veste: este nevoie de munca multa pentru a
    reusi. In fiecare zi trebuie sa faci ceva pentru obiectivele tale.
    Si la serviciu: fii extraordinar. Zambeste, fa glume si munceste
    pentru ca rezultatele muncii tale trebuie sa se vada. Trebuie sa
    muncesti chiar si cand altii nu muncesc. Tu meriti sa fii apreciat.
    Meriti sa ai succes, chiar si aici in Romania.Ce te costa sa
    muncesti in alea 8 ore cu placere? Ca doar tu ai ales locul de
    munca unde esti acum. Tu l-ai vrut. Dupa serviciu si in week-end
    ocupa-te de obiectivele tale. Distreaza-te la maxim. Oamenii de
    succes se distreaza. De ce naiba sa te tot plangi ca un depresiv,
    sa tot spui ca nu stii, nu poti, nu ai chef? Oamenii mici fac
    lucruri mici. Oamenii mari…te-ai prins… fac lucruri mari. Fii un om
    mare”.

    Sau, dupa cum scrie un alt cititor, “nu Romania scoate ce-i mai rau
    din noi, ci noi insine, prin schimbarea valorilor, prin acceptare
    si lipsa de reactie, prin lasitate si umilire pe banuti, prin
    construirea unei realitati bazate pe cotidianul negativ nu pozitiv,
    prin blazare fata de ce numim prezent si nepasare fata de viitor.
    Ne comportam ca si cum lumea s-ar sfarsi maine, ca si cum ne-ar
    apartine noua, nu copiilor nostri, ca si cum ne-ar fi permis orice,
    ca si cum libertatea n-ar presupune responsabilitate, ci numai
    drepturi. Noi am schimbat mediul si el ne schimba pe noi. Imi vin
    in minte bunicii de la tara, dusi demult, oameni simpli, cu putina
    carte, dar cu mult bun-simt, care mi-au insuflat mandria de a trai
    intr-un sat de razesi, pe pamantul daruit inaintasilor de insusi
    Stefan cel Mare, drept rasplata pentru credinta si vitejia lor.
    Timpurile astea au existat, la fel cum exista si prezentul de azi.
    Putem schimba ceva doar incepand schimbarea cu noi insine, abia
    apoi cerand altora sa se schimbe. Putem schimba ceva doar definind
    valori si (re)invatand ce inseamna bun-simt, implicare,
    responsabilitate si unire”.

    Sau, daca aceste doua comentarii nu v-au convins sa ramaneti in
    tara, probabil ca in scurt timp veti ajunge la aceeasi concluzie ca
    Victor, un alt cititor. “Am 34 de ani si am facut o mutare de care,
    in urma cu 3-4 ani, nu ma credeam in stare: am parasit tara. Nu am
    plecat in Spania sau Germania, ci intr-o fosta tara comunista,
    Cehia, care ca si Romania, acum 21 de ani trecea printr-o
    revolutie, de catifea, dar totusi revolutie. Nu incetez sa ma
    minunez de diferenta care s-a depus intre aceste doua tari, surori
    intr-o vreme apusa. Si aici exista criza economica, dar culmea, se
    incurajeaza angajarile pentru a spori numarul celor impozitati, se
    aduce forta de munca, pana si din India. Important este sa vina
    bani la buget. Este o prima impresie sumara despre o tara care in
    acelasi moment ca Romania a schimbat un regim cu altul, un stil de
    viata cu altul. Aici, economia chiar este in crestere, pe cand in
    tara unii doar au promis acest lucru”.
    Invitandu-va sa descoperiti mai multe opinii si, mai ales, sa ne
    spuneti care sunt solutiile voastre pentru Romania pe site-ul
    nostru inchei cu o intrebare. Cum ar suna oare sloganul unei
    campanii pentru un brand de tara destinat romanilor, nu turistilor
    straini?

  • Recorduri de vara la cinema

    In 2010 se implinesc 35 de ani de la lansarea fimului “Falci”,
    productia lui Steven Spielberg care a schimbat modul cum se fac
    afacerile in industria cinematografica. In vara lui 1975, pentru
    prima data in istorie, un numar record de oameni renuntau la o zi
    de plaja ca sa poata vedea un film la cinematograf. Era pentru
    prima data cand o superproductie hollywoodiana se lansa vara si
    dupa o campanie de promovare agresiva si distributie
    internationala, “Falci” atingea recordul de incasari, cu 100 de
    milioane de dolari la box office numai in Statele Unite.


    De atunci, industria cinematografica a uitat de prejudecata ca
    lunile iunie, iulie si august sunt cele mai slabe pentru business
    si a reusit sa determine publicul sa uite de plaja si de terase
    pentru cateva ore. Daca la inceput lansarile au fost mai timide si
    bugetele mai mici, in ultimii cinci ani 42% din incasarile la box
    office au fost obtinute in timpul verii, care pentru industria
    cinematografica incepe in luna mai.
    Dincolo de succesul “Falci”, cercetarile de marketing au avut un
    rol decisiv. Atunci cand studiourile au observat ca varsta medie a
    publicului de cinema este tot mai scazuta (in Statele Unite, de
    exemplu, exista mai multi adolescenti ca oricand, iar timpul liber
    de vacanta abia asteapta sa fie umplut cu ceva), programarea
    lansarilor s-a schimbat.


    In aceasta vara, studiourile incearca sa depaseasca recordul de
    incasari de 10 miliarde de dolari de anul trecut. Armele, unele
    vechi, altele mai noi, merg direct la tinta si urmeaza in mare
    reteta “Falci”. Filmul, ecranizare a bestsellerului lui Peter
    Benchley, era exact ceea ce trebuia pentru ca publicul sa aleaga
    salile de cinema in defavoarea statului la soare, mai ales ca
    imaginea rechinului care vana turistii era cat se poate de
    impresionanta. Publicul a trait drama alaturi de personajele jucate
    de Roy Schneider, Richard Dreyfuss si Robert Shaw.


    Producatorul David Brown recunostea atunci ca lansarea a fost
    special programata in sezonul de vara, cand oamenii isi petrec
    timpul la plaja si in apa, si printr-o strategie bine pusa la punct
    au reusit sa atraga de trei ori mai multa presa la interviurile de
    lansare. La vizionarea de la Long Beach, mogulii Universal, Lew
    Wasserman si Sidney Sheinberg, au lansat o campanie publicitara
    fara precedent la acel moment – au investit 700.000 de dolari in
    spoturi care sa ajunga in 211 milioane de camine. Produsele
    asociate erau in acelasi spirit – inghetata Jaws (“falci”) cu arome
    speciale inspirate de film – Jawberry, Sharkalate (“shark” –
    rechin) – iar dupa 11 saptamani pe marele ecran, “Falci” devenea
    cel mai profitabil film din istoria industriei.

    Si, ca si Spielberg, care a repetat succesul cu multa actiune si
    personaje fioroase ce atrag publicul, precum nazistii din seria
    Indiana Jones sau dinozaurii din seria Jurassic Park, productiile
    de anul acesta mizeaza pe actiune si personaje
    puternice.

  • Televizoarele 3D, deocamdata un moft pentru elite

    Candva la inceputul acestui an, seful unui producator de
    electronice de talie mondiala prevedea o ascensiune fulminanta
    pentru televizoarele cu tehnologie 3D, dar numai cu conditia sa
    existe suficient continut care sa fie furnizat in acest format.
    Dintr-un anumit punct de vedere a avut dreptate, insa continutul
    n-a fost un element esential. Mai multe companii au epuizat stocul
    – destul de mic, ce-i drept, data fiind precautia comerciantilor –
    inca din prima zi cand au adus televizoarele 3D in magazinele
    romanesti, desi in afara de cateva filme si programe de stiri,
    continutul era practic inexistent. Iar odata ce tehnologia de
    conversie – prin care orice post de televiziune, clip video sau
    film poate fi redat in format 3D, chiar daca nu a fost realizat in
    acest format – a fost adoptata pe unele modele de televizoare,
    problema continutului a fost complet inlaturata.


    Pana la sfarsitul acestui an, cei cativa producatori care au
    lansat pe piata din Romania televizoarele 3D vor vinde probabil in
    jur de 3.000 de bucati, potrivit unor estimari din piata, in
    conditiile in care numarul de filme nou lansate in format
    tridimensional va ajunge la aproximativ 50. “In lunile mai si
    iunie, cota noastra de piata pe segmentul televizoarelor 3D a fost
    foarte mare, aproape spre 100%”, sustine Raul Filip, directorul
    diviziei audio-video a Samsung Electronics Romania, producatorul
    care a incorporat in televizoarele de ultima generatie tehnologia
    de conversie a continutului si care detine in total o cota de peste
    30% din intreaga piata TV.

    Cele 3.000 de televizoare ar insemna sub 1% din numarul de
    televizoare cu ecran plat comercializate pe piata, estimeaza
    managerul, totalul ar ajunge la circa 400.000-450.000 de
    televizoare cu plasma, LCD si LED. Cifra ar fi in scadere prin
    comparatie cu anul trecut, cand a fost de aproximativ 423.000 de
    bucati, la care s-au adaugat 376.000 de televizoare cu tub catodic,
    potrivit datelor companiei de cercetare de piata Gfk Romania,
    determinand o piata cifrata la aproximativ 200 de milioane de euro.
    Televizoarele 3D vor insemna totodata si o mica parte din vanzari;
    la un pret mediu de 2.000 de euro, piata lor ar ajunge la
    aproximativ 6 milioane de euro.



    “Gradul de penetrare a televizoarelor a depasit deja 90% in
    Romania”, apreciaza Raul Filip. Nu inseamna insa ca fiecare
    gospodarie are un televizor, avand in vedere ca exista case dotate
    cu doua sau mai multe televizoare, situatie in care, de cele mai
    multe ori, unul dintre ele este cu ecran plat. Din punctul de
    vedere al tehnologiei, elemente precum compatibilitatea
    procesorului 3D cu toate tipurile de semnal tridimensional sau
    tehnologia de conversie sunt factori care conteaza in decizia de
    cumparare a consumatorului. Mare parte a productiei se face in
    Asia, desi Europa de Est livreaza si ea: compania sud-coreeana
    Samsung, spre exemplu, are fabrici de productie atat in Coreea si
    China, cat si in Europa.

    Pentru cea mai mare parte a consumatorilor insa, criteriile de
    selectie a televizorului sunt deocamdata pretul si diagonala. “Se
    face de multe ori o selectie naturala, pentru ca aceia care cumpara
    un televizor scump si cu diagonala de 50 de inci au si o casa
    spatioasa”, apreciaza Raul Filip. In ceea ce priveste televizoarele
    3D, preturile pornesc de la 1.250 de euro si pot ajunge chiar si la
    6.000 de euro, gama fiind foarte variata si din punctul de vedere
    al diagonalelor.

    Televizoarele LCD sunt in general alegerea consumatorilor cu
    venituri mici si medii, care cauta sa inlocuiasca televizorul cu
    tub catodic cu unul cu ecran plat. De altfel, CRT-urile au fost
    anul trecut devansate de televizoarele cu ecran plat ca numar de
    unitati vandute: primele au avut aproape o injumatatire a
    vanzarilor, pana la 376.000 de bucati, in timp ce acestea din urma
    au scazut usor, de la 492.000 de unitati vandute in 2008 la 423.000
    anul trecut, potrivit datelor GfK Romania. Cei ce au deja un LCD in
    casa, dar vor sa-l inlocuiasca sau au nevoie de un al doilea
    televizor opteaza in general pentru un televizor LED. Iar modelele
    cu plasma au segmentul de cumparatori bine definit – de obicei
    oameni pasionati de tehnologie si cu venituri medii sau peste
    medie. Pe masura ce televizoarele cu ecran plat devin tot mai
    populare, printre criteriile de alegere vor figura si
    conectivitatea echipamentului la internet, capacitatea de a se
    conecta cu toate celelalte dispozitive din sufragerie. Designul sau
    sistemul de prindere pe perete sunt si acum criterii de selectie,
    mai ales pentru cei mai pretentiosi.

    In conditii de scadere a consumului si cu efectul majorarii TVA,
    singurele motoare ale pietei au ramas varful de vanzari cu ocazia
    Campionatului Mondial de Fotbal si lansarea televizoarelor 3D.
    “Vanzarile de televizoare 3D din Romania au fost pana acum peste
    asteptari. Toata lumea a subestimat puterea de cumparare a
    romanului pentru tehnologii noi”, conchide Raul Filip.