BusinessMagazin

Blog

  • ATAC STRATEGIC

    In doar doua zile, islandezii de la Actavis si indienii de la Ranbaxy au cumparat, cu jumatate de miliard de dolari, doua companii romanesti de medicamente: Sindan si Terapia Cluj. Daca adaugam si cele 200 de milioane de dolari pe care cehii de la Zentiva le-au dat pentru Sicomed, rezulta aproape trei sferturi de miliard de dolari in jumatate de an. Comentariile post-vanzare s-au centrat in jurul preturilor neasteptat de bune. Cumparatorii socotesc insa ca au platit doar un pret corect, in acord cu planurile pe care si le-au facut aici. Dar in Romania mai sunt fabrici de vanzare. La ce pret?

     

    „We come from India“ – asa a raspuns Yogish Agarwal, seful reprezentantei din Romania, cand a fost intrebat de ce Ranbaxy Laboratories a cumparat compania clujeana Terapia. Produsele din India sunt „de foarte buna calitate, iar oamenii sunt talentati“, a continuat el, iar acelasi lucru l-a gasit si in Romania, „dar mult mai aproape de Uniunea Europeana“. Insa nu acesta a fost argumentul pentru cumparare, a venit si completarea lui Agarwal: „Am vazut ce putem face, ce venituri putem obtine, ce economii vom realiza“.

     

    RANBAXY, PATRU ACHIZITII IN DOUA SAPTAMaNI. Cu un zambet larg pe fata, Agarwal nu isi ascunde satisfactia de a fi reusit sa cumpere una dintre companiile fanion ale industriei romanesti de medicamente, chiar si platind un pret pe care multi analisti il considera supraevaluat: Ranbaxy a dat 324 de milioane de dolari (270 de milioane de euro) pentru a cumpara 96,7% din actiunile Terapia de la compania americana de investitii Advent International. Ceea ce inseamna ca fabrica clujeana e evaluata la 335 milioane de dolari (280 milioane de euro) – de 11,6 ori EBITDA (Earning Before Interests Taxes Depreciation and Amortization – profit inainte de plata dobanzilor, taxelor, deprecierii si amortizarii). Toamna trecuta, Sicomed a fost cumparata de cehii de la Zentiva cu un pret echivalent cu 9,9 ori EBITDA, un multiplu de 10 fiind o valoare normala pe plan mondial.

     

    Pe de alta parte, Ranbaxy a intrat intr-o frenezie a achizitiilor, incheind patru tranzactii in numai doua saptamani, dupa ce ratase una in Germania in fata concurentului indian Dr. Reddy’s. Dupa vanzarea de obligatiuni in valoare de 400 de milioane de dolari – la care se adauga posibilitatea atragerii unor credite bancare – Ranbaxy are un buget substantial pentru achizitii pe o piata europeana spre care este impinsa de competitia tot mai puternica din SUA – cea mai mare piata de medicamente din lume.

     

    Compania indiana este un important producator de substante active si intermediari, iar strategia de achizitie a producatorilor de medicamente vine si din dorinta de a livra produse cu o valoare adaugata mai mare. In fapt, aproximativ 20% din vanzarile Ranbaxy provin din substante active, pentru care compania indiana este concurata puternic de producatori din China, ceea ce-i micsoreaza castigurile. Acesta este motivul pentru care si Ranbaxy, dar si alte firme indiene, vor sa isi integreze afacerile pe verticala spre consumatorul final, marindu-si astfel castigurile. Politica Ranbaxy de achizitii in Europa este explicabila: lunea trecuta, compania a anuntat ca a preluat afacerea cu generice din Italia a GSK. Miercuri a urmat Terapia, iar joi al zecelea producator de generice din Belgia, Ethimed. La acestea se adauga si preluarea anterioara a unor active si patente pentru un dispozitiv de administrare a medicamentelor fabricat de firma americana Senetek.

     

    Ranbaxy incearca, astfel, sa-si aranjeze afacerile pentru a profita cat mai mult de tendinta mondiala care arata ca va creste ponderea vanzarilor de medicamente generice – cele bazate pe substante active a caror perioada de protectie a expirat – in defavoarea celor originale, protejate de patent. Si asta pentru ca genericele sunt de cateva ori mai ieftine decat cele originale, iar fiecare stat incearca sa-si scada costurile din sistemul sanitar. Pe de alta parte, nici nu mai sunt descoperite la fel de multe molecule noi care sa se transforme in medicamente inovatoare.

     

    In 2005, piata farmaceutica mondiala s-a ridicat, potrivit firmei de analiza IMS Health, la 602 miliarde de dolari, in crestere cu 7% fata de anul precedent. Iar cresterea vanzarilor de generice va fi de doua cifre in urmatorii ani, spun specialistii IMS.

     

    In strategia Ranbaxy de crestere pe piata europeana, Romania devine un hub, explica Agarwal, care s-a aratat foarte incantat de toate atuurile Terapia: portofoliul de produse al fabricii – care cuprinde marci foarte puternice, intre care se detaseaza Faringosept – centrul de bioechivalenta, brandul Terapia. „Achizitia Terapia ne va aduce beneficii inca din prima zi“, crede Agarwal.

     

    Si islandezii de la Actavis au cantarit fara indoiala beneficiile pe care le vor avea in urma achizitiei Sindan, singurul producator roman de oncologice (utilizate in tratamentul cancerului), contra sumei de 177 milioane de dolari (147,5 mil. euro) – adica de opt ori EBITDA.

     

    Si in cazul Terapia, si in cel al Sindan, analistii au comentat pe marginea pretului, in conditiile in care cifrele vehiculate inainte de anuntarea tranzactiilor erau semnificativ mai mici. Pentru Terapia, de exemplu, preturile avansate variau intre 200 si 250 mil. $, in timp ce presa indiana aprecia in urma cu doua luni ca Sindan s-ar putea vinde pentru 150 mil. $.

     

    PRETUL CORECT? „Ambele companii s-au vandut bine din punctul de vedere al fostilor actionari. La fel s-a intamplat si cu BCR, privatizare ce a anticipat oarecum scumpirea activelor romanesti“, explica Adriana Marin, analist in cadrul BRD Securities.

     

    In mod similar s-au petrecut lucrurile in cazul preluarii companiei Sicomed Bucuresti de catre grupul ceh Zentiva, care a evaluat producatorul roman la circa 200 de milioane de dolari (167 milioane de euro). Valoarea oarecum ridicata a tranzactiei a fost explicata de analisti, cel putin partial, prin proprietatile imobiliare detinute de Sicomed sau prin puterea marcii Gerovital, aflata in portofoliul fabricii bucurestene.

     

    Acum insa accentul pica pe apropiata aderare la Uniunea Europeana. Chiar daca valoarea contabila a celor trei companii preluate este poate mai mica decat pretul platit, cumparatorii au fost de acord sa plateasca o prima pentru un portofoliu de produse inregistrate deja in Uniunea Europeana, considera Marius Savu, presedintele Asociatiei Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM). „Nu au cumparat pentru piata romaneasca, cat pentru posibilitatea de a se extinde pe piata europeana“, apreciaza Savu.

     

    Pe de alta parte, pentru achizitia fiecareia dintre cele doua companii, concurenta a fost intensa, iar competitia ar putea fi un motiv de crestere a pretului. „Am inceput cu 20 de candidati“, spune Stephen Stead, directorul general al Terapia. Procesul de vanzare a fabricii clujene a inceput in ianuarie, dar pe parcurs numarul candidatilor s-a mai redus. Potrivit presei din India, Ranbaxy a candidat si pentru achizitia Sindan, alaturi de o alta companie indiana, Lupin Laboratories, dar si de alti doi producatori europeni.

     

    „Probabil ca a fost concurenta si Ranbaxy nu a dorit sa piarda“, isi explica pretul de 324 de milioane de dolari Marius Chereches, director executiv al distribuitorului de medicamente Pharmafarm si fost membru al conducerii Terapia pana in 2004.

     

    In cazul Sindan insa, un rol esential in stabilirea pretului l-a avut specializarea: „Sindan este practic singurul producator de oncologice din regiune, deci potentialul de dezvoltare este deosebit“, crede Chereches. In fapt, Actavis a preluat, prin Sindan, si cea mai mare parte a pietei romanesti de oncologice.

     

    Este de remarcat faptul ca nici una dintre firmele care au cumparat fabricile romanesti nu avea pana in momentul achizitiei o pozitie puternica pe piata autohtona, dar toate au ambitii mari si strategii agresive de extindere in Europa. Zentiva, de exemplu – care a cumparat Sicomed in toamna – a discutat inainte de tranzactie si cu Terapia, in timp ce Ranbaxy a candidat si la preluarea Sindan. Ceea ce inseamna ca nu neaparat complementaritatea portofoliilor a fost motivul achizitiilor, cat intentia de a ocupa o felie cat mai mare din piata. Daca analistii apreciaza ca firmele au fost usor supraevaluate, dar gasesc justificari, ce parere au partile direct implicate? „Am platit de 11,6 ori EBITDA. Este un pret foarte bun“, apreciaza Yogish Agarwal, seful reprezentantei din Romania a Ranbaxy Laboratories.

     

    „Nu mi se pare un pret mare, mi se pare o companie foarte buna“, spune si Emma Popa-Radu, reprezentanta in Romania a vanzatorului – compania americana de investitii Advent International – facand referire la portofoliul Terapia de produse lansate si in curs de introducere pe piata, precum si la echipa de management. Mai mult, ea apreciaza ca nu s-a platit, pentru posibilitatea de acces pe piata Uniunii Europene, o prima peste valoarea companiei. „Nu cred ca s-a platit un bonus, mi se pare un pret corect“.

     

    De fapt, pentru Advent este chiar o afacere de zile mari. Advent a platit circa 45 de milioane de dolari pentru Terapia in 2003 si incaseaza 324 de milioane doar trei ani mai tarziu. Adica de sapte ori mai mult. Dat fiind ca achizitia a fost finantata si din credite bancare, randamentul investitiei Advent se apropie de 1.000%.

     

    Ce-i drept, in industria farmaceutica romaneasca, fondurile de investitii au facut afaceri remarcabile. Si GED Capital si Global Finance, societatile de administrare a fondurilor de investitii care controlau Sicomed, au incasat fiecare de la Zentiva cate 40 de milioane de euro, de sase ori mai mult decat investitia initiala.

     

    PLANURI EUROPENE. Ce obtine de fapt Ranbaxy in urma achizitiei Terapia? Din uniunea celor doua companii va rezulta cel mai mare producator de generice de pe piata romaneasca, iar Ranbaxy va face un salt de la o companie din top 25 pana pe locul 5.

     

    Ranbaxy isi va disputa pozitia de prim producator de generice din Romania cu Zentiva, care este in curs de finalizare a procesului de integrare, dupa preluarea Sicomed. Planurile Ranbaxy si Zentiva sunt, de altfel, similare. Accentul pica pe dezvoltarea echipei de vanzari. Zentiva a avut o campanie agresiva de recrutari la sfarsitul anului trecut, astfel ca acum are cea mai puternica echipa de vanzari dintre companiile farmaceutice – peste 250 de oameni. Dragos Damian, directorul comercial al Terapia, spune insa ca, dupa finalizarea achizitiei, echipa cumulata a Ranbaxy si Terapia va fi si mai mare decat cea a cehilor.

     

    Cele doua companii isi vor combina si pipe-line-urile (liniile de produse in pregatire) si este posibil ca marca Terapia sa ramana prezenta pe piata. In principal insa, Terapia va fi o platforma pentru intrarea Ranbaxy pe pietele regionale si pe cele europene, mai ales in perspectiva apropiatei aderari la UE.

     

    Reprezentantii producatorilor sustin ca se vor realiza economii de costuri (in utilizarea capacitatilor de productie, achizitia de materii prime, studii de bioechivalenta), dar si cresteri ale veniturilor (prin accesul produselor Terapia la reteaua Ranbaxy, combinarea fortei de vanzari si introducerea pe piata romaneasca a mai multor medicamente Ranbaxy). Mai mult decat atat, Ranbaxy tinteste chiar mai sus. „In 2-3 ani, vrem sa fim cel mai mare producator de medicamente din Romania“, a spus pentru BUSINESS Magazin Agarwal.

     

    Obiectivul devine astfel atingerea unei cote de piata de peste 10% ca valoare. Anul trecut, potrivit informatiilor puse la dispozitie de companii, Terapia a avut o cota de 4,5% din piata, iar Ranbaxy a ajuns la 1,1%. Piata romaneasca de medicamente a fost evaluata la 1,26 de miliarde de euro in 2005, iar pentru acest an se asteapta o crestere de 15%. Lider este grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK), cu peste 9% din piata. Este greu de crezut ca Ranbaxy va reusi sa depaseasca GSK doar prin cresteri organice. De altfel, si reprezentantul companiei indiene a recunoscut ca sunt interesati si de alte achizitii, insa Agarwal nu a dorit sa dea mai multe detalii.

     

    Pe de alta parte, nici Zentiva nu va sta cu mainile in san, mai ales ca, tot de saptamana trecuta, concernul francez Sanofi-Aventis a cumparat 25% din actiunile companiei din Cehia, devenind cel mai important actionar al acesteia. Inca de anul trecut, Sanofi-Aventis a anuntat ca intentioneaza sa extinda divizia Winthrop de medicamente generice. Este prematur inca pentru a face previziuni, dar aceasta achizitie este un alt semn privind intensificarea competitiei in segmentul genericelor. „Competitia se va accentua pe masura ce firmele romanesti vor fi preluate de multinationale“, apreciaza Mariana Wencz, country manager Zentiva Romania.

     

    CE MAI RAMANE DE VANDUT. In Romania mai sunt cateva companii producatoare de medicamente care nu sunt inca in portofoliul unor firme internationale. Cea mai importanta este Antibiotice Iasi, la care statul este inca actionar majoritar. Insa Antibiotice ar trebui privatizata in acest an, potrivit anunturilor facute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care detine 53% din actiuni.

     

    „Daca Antibiotice s-ar vinde respectandu-se aceleasi proportii intre marja operationala, vanzari si datoriile nete ale companiei ca la Terapia, atunci cred ca pretul s-ar situa in jurul valorii de 135 de milioane de euro“, apreciaza Adriana Marin de la BRD Securities. Ea completeaza insa ca sumele pot varia destul de mult in functie si de restul factorilor care se iau in calcul. „In acelasi timp, investitorii strategici platesc in anumite conditii si o prima de intrare pe o piata“, explica ea.

     

    In prezent, capitalizarea bursiera a societatii Antibiotice, listata la Bursa de Valori Bucuresti, este de aproximativ 180 milioane de euro. Evaluarea Antibiotice se va face pornind de la indicatorii financiari, potentialul de crestere sau cota de piata, spune si Ioan Nani, directorul general al companiei iesene. „N-as putea sa avansez o valoare pentru privatizarea Antibiotice, dar compania are potentialul sa atraga fonduri ce se pot apropia de capitalizarea bursiera“, sustine el.

     

    Pentru Antibiotice s-au anuntat deja potentiali candidati. Grupul farmaceutic Montero, cu activitati in distributia si retailul cu medicamente, si compania Phönix Laboratorium din Ungaria sunt interesate de preluarea companiei iesene, potrivit unor surse din piata farmaceutica citate de Mediafax. Anterior, producatorul Ozone Laboratories si firma canadiana Acic Pharmaceuticals isi anuntasera, de asemenea, intentia de a participa la privatizare.

     

    Pe langa Antibiotice, pe piata romaneasca mai activeaza doi jucatori – ceva mai mici – dar care ar putea fi posibile tinte de achizitie. De altfel, unul dintre ei, compania bucuresteana Biofarm a fost anul trecut vedeta pietei Rasdaq (intre timp a fost transferata la BVB), prin numeroasele tranzactii cu actiuni, prin care fostii actionari si-au lichidat pozitiile, printre cumparatori numarandu-se cateva SIF si investitori privati.

     

    In aceste conditii, cotatia Biofarm a crescut puternic, astfel ca valoarea companiei a ajuns la circa 65 de milioane de euro. De altfel, Biofarm a inregistrat anul trecut un profit net apropiat de cel al Sicomed sau Antibiotice, in conditiile in care vanzarile sunt de trei-patru ori mai mici. Un alt jucator interesant este Labormed Pharma, care a avut in ultimii ani evolutii spectaculoase, cu rate de crestere de trei ori mai mari decat ritmul pietei.

     

    Se vor vinde aceste companii la preturi comparabile cu cele platite pentru Sindan sau Terapia? Parerile sunt impartite. Marius Savu considera ca de-abia s-a ajuns la o stare de normalitate. „Fabricile romanesti de medicamente sunt foarte interesante in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana“. Marius Chereches este insa mult mai sceptic. „Nu stiu daca un pret ca cel pentru Terapia va mai putea fi repetat“.

     

    Pe de alta parte, Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest remarca faptul ca tendinta de apreciere a valorii activelor companiilor romanesti este fireasca. „Singurul meu regret este ca marile companii farmaceutice, cum ar fi Antibiotice si Biofarm, vor pleca cel mai probabil de pe Bursa, mai devreme sau mai tarziu“. Dar care sunt sansele ca actionarii acestora sa incaseze sume similare celor platite pentru achizitia Sicomed sau Terapia? „Antibiotice este o tinta atragatoare pentru pentru investitorii strategici sau pentru fondurile de investitii, la fel si Biofarm, insa in acest caz nu am asteptari la fel de mari“, spune Pasol.

     

    Achizitia a trei mari producatori de medicamente intr-un timp atat de scurt nu e o intamplare, cu atat mai mult cu cat cumparatorii sunt companii internationale din domeniu si nu investitori financiari. Pe plan mondial, ca si in Romania, este o tendinta de consolidare a pietei farmaceutice, care este foarte fragmentata.

     

    Pe de alta parte, nu este de neglijat faptul ca Romania este cu un pas in UE, iar piata locala, desi inca la un nivel redus comparativ cu altele din regiune, inregistreaza printre cele mai mari rate de crestere din Europa. In doar trei ani, piata s-a dublat, iar pentru urmatorii ani se prevad ritmuri de crestere de peste 15%. Avand in vedere perspectivele si faptul ca inca mai sunt fabrici de medicamente de vanzare, nu e deloc exclus ca achizitiile de companii farmaceutice sa atinga, la sfarsitul lui 2006, miliardul de dolari.

  • Reteta miraculoasa pentru combaterea somajului

    In timp ce in Franta aproape 23% dintre tineri trec pe la agentia nationala pentru ocuparea fortei de munca, in Marea Britanie, Germania sau SUA mai putin de 12% dintre tinerii sub 26 de ani sunt someri.

     

    In Danemarca, Irlanda si Tarile de Jos, procentul este de cel mult 8%. Iar aceste rezultate sunt posibile fara introducerea unui contract de prima angajare (CPE), de genul celui francez, mult contestat in ultimele saptamani. „CPE-ul nu exista nicaieri in alta parte“, subliniaza Raymond Torres, seful departamentului de analiza si politica a angajarii din cadrul OECD.

     

    Cum de reusesc altii si francezii nu? Pentru unii, secretul se afla in spatele perioadei de proba, scrie L’Express, care variaza de la tara la tara: douasprezece luni in Irlanda si Marea Britanie, zece luni si jumatate in Danemarca si sase luni in Germania – fata de mai putin de trei luni, in medie, in restul Europei si de doar o luna si jumatate in Franta.

     

    Concedierea este o alta modalitate de a stimula flexibilitatea, scrie L’Express. In tari ca Marea Britanie, Italia, Irlanda, Danemarca, Elvetia si in majoritatea tarilor din OECD, un salariat poate fi concediat fara alte formalitati, in cazul in care este considerat neperformant sau daca postul sau este desfiintat. In Franta, ca si in Germania, Suedia, Finlanda si Spania, angajatorul trebuie sa motiveze toate concedierile.

     

    Germanii, austriecii, elvetienii si danezii considera ucenicia ca fiind foarte folositoare. „Reteta e eficienta pe termen lung“, observa un economist. In alte tari, termenele scurte sunt baza. In Spania, rata somajului in randul tinerilor cu varste intre 15-25 de ani a scazut in zece ani la jumatate, ajungand de la 40% la mai putin de 22%, in principal datorita cresterii contractelor cu durata determinata, o tendinta observata si in Italia. La un an dupa terminarea studiilor, 80% dintre tinerii spanioli activi in campul muncii lucreaza prin contracte scurte, fata de 60% in Franta. Reteta miraculoasa nu exista.

  • Puciul de la CNSAS

    Noua echipa investita la conducerea CNSAS a discreditat inca de la prima sedinta asteptarile ca s-ar fi gasit in sfarsit solutia pentru ca activitatea institutiei sa inceapa cu adevarat. Pe de o parte, controversatul vot pentru conducerea Colegiului Consiliului anunta pentru viitor episoade tragicomice de genul celor in care rolurile principale le avea echipa Onisoru. Pe de alta parte, acelasi vot a lasat sa se discearna cu acuratete falia din interiorul puterii, pentru care astfel de episoade nu mai sunt accidente de parcurs, ci manifestari ale unei incordari ce creste din orice pretext.

     

    Votul a adus practic o condu-cere bicefala, cu un lider formal – Corneliu Turianu (propus de PD) si altul informal – Constantin Ticu Dumitrescu (propus de Guvern). Pentru legitimarea acestuia din urma se zbat impreuna PNL, societatea civila si o buna parte din angajatii institutiei. Scenariul coagularii societatii civile si a fortelor politice pe baricade diferite nu este neobisnuit pentru CNSAS; diferenta fata de alte episoade mai vechi tine de gabaritul combatantilor, identificati public de cei implicati ca fiind palatele Cotroceni si Victoria.

     

    O serie de comentatori au vazut aici o consolidare a campaniei anticomunism/anti-Securitate inceputa in urma cu cateva luni de premierul Tariceanu si de PNL ca reactie la campania anticoruptie cu care presedintele Basescu a marcat deja destule puncte in sondaje. De aceasta data, victoria de etapa le-a apartinut liberalilor, care au profitat de ocazie pentru a incerca sa proiecteze cat mai apasat o prezumata solidaritate a echipei Traian Basescu – Emil Boc cu interesele fostului aparat represiv si ale colaboratorilor lui.

     

    Premierul Tariceanu a condamnat extrem de sonor sustinerea PD pentru Corneliu Turianu, acuzand „o conspiratie care incearca sa ascunda adevarul despre cei 45 de ani de comunism din Romania“ si „o coalitie sui generis intre aliatii nostri si opozitia formata din PSD si PRM“. Daca la aceasta se adauga si cererea publica adresata de Ticu Dumitrescu presedintelui „sa nu mai creada in ce ii spun serviciile“, iritarea defensiva a presedintelui Basescu fata de PNL este cu atat mai explicabila. Iar episodul s-a prelungit cu propunerea liberalilor de a-i plasa sub incidenta legii lustratiei pe „comandantii de nave care au colaborat cu Securitatea“ – aluzie transparenta la trecutul actualului sef al statului.

     

    Infruntarea se anunta departe de final, dupa ce presedintele si-a anuntat prezenta la proxima sedinta a Colegiului CNSAS, unde urmeaza sa se prezinte argumentele ambelor parti. Greu de presupus ca argumentele vreuneia dintre tabere vor reusi sa o convinga pe cealalta de injustetea pozitiei sale, avand in vedere ca disputa nu se duce pe acelasi plan: in timp ce unii acuza ilegitimitatea prin imoralitate – „viciul de constiinta“ al lui Dan Lazea, noul vicepresedinte propus de PD, care a votat pentru Turianu sub „presiuni“ obscure, doar pentru ca apoi sa-si dea demisia – ceilalti sustin legitimitatea rezultatului prin faptul ca votul a fost exprimat cu respectarea normelor legale.

     

    Pentru ca blocarea activitatii CNSAS nu produce beneficii in planul imaginii nici uneia dintre parti, ratiunea politica ar dicta scurtarea pe cat posibil a disputei. Insa intr-un moment in care arbitrul este el insusi jucator pe teren, fair-play-ul ramane mai mult un deziderat al tribunelor.

  • Polonezii isi cheama investitorii straini

    Ce nu face guvernul polonez pentru a-si atinge tinta de zece miliarde de dolari investitii straine directe, stabilita pana la sfarsitul anului? Mai tot: imbunatateste legislatia, largeste zonele economice speciale si infiinteaza Agentia Poloneza pentru Promovare Economica.

     

    Pasul urmator? Sa scoata proiectele de la naftalina si sa le lanseze pe piata, scrie Warsaw Business Journal. In primul trimestru al anului, Polonia a atras investitii straine in valoare de peste cinci miliarde de zloti (peste 1,5 miliarde de euro), reusind sa creeze in jur de 18.000 de noi locuri de munca. Pentru o tara a carei rata de somaj se ridica la 18%, este o realizare inestimabila, scrie revista.

     

    In ultimele noua luni, investitorii straini din Polonia nu au dus o viata usoara. In primul rand, a fost declaratia regretabila a noului ministru al finantelor, Teresa Lubinska, conform careia investitiile in lanturile de supermarketuri nu ar fi profitabile in Polonia. Apoi, un scandal iscat in sectorul bancar in urma fuziunii Pekao-BPH, a dus la un val de proteste in publicatiile internationale, care sanctionau polemicile cu privire la investitiile straine din Polonia.

     

    In fine, guvernul polonez pare sa fi invatat din propriile greseli. „Obiectivele noastre sunt identificarea barierelor ce stau in calea investitorilor straini si indepartarea acestora prin introducerea unei legislatii noi“, explica deputatul Ryszard Wawrynkiewicz din partea Partidului Lege si Dreptate. Potrivit deputatului, investitorii straini se vor putea in curand adresa unei singure institutii la nivel national sau regional, pentru rezolvarea problemelor legate de investitii. In plus, zonele economice speciale (SEZ) ar putea fi extinse de la 8.000 de kilometri patrati la 10.000 de kilometri patrati.

     

    „N-am nimic impotriva sa transform intreaga Polonie intr-un mare SEZ“, afirma Adam Zolnowski, noul CEO al Agentiei Poloneze pentru Informatii si Investitii Straine (PAIIZ), care se va transforma in curand intr-o agentie guvernamentala – PAPG, si va putea deschide birouri in strainatate.

     

    Dupa adoptarea unei noi legislatii, PAPG va putea acorda sprijin investitorilor straini si exportatorilor si va conduce si supraveghea negocierile cu investitorii si alte institutii.

  • 29 MARTIE 2006 TRANZACTIA TERAPIA-RANBAXY 270 MIL. EURO

    Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producator de medicamente generice din India, a cumparat pentru 324 milioane de dolari (270 mil. euro) un pachet de 96,7% din actiunile Terapia, aflat in proprietatea companiei de investitii Advent. In urma acestei tranzactii – cea mai mare ca valoare de anul acesta din Romania – Ranbaxy va intra in top 5 al companiilor farmaceutice de pe piata romaneasca.

     

    Terapia

     

    ANUL INFIINTARII: 1921

    REZULTATE FINANCIARE: Anul trecut, Terapia a avut o cifra de afaceri de 67 mil. euro, din care aproape 10 mil. euro exporturi.

    ESTIMARI: Pentru acest an, Terapia si-a propus depasirea pragului de 100 mil. $ (circa 85 mil. euro). Din combinarea afacerilor fabricii clujene cu cele ale Ranbaxy, oficialii estimeaza vanzari de aproape 110 mil. euro in 2006.

    ANGAJATI: 950

    PRODUSE: Cel mai cunoscut brand al Terapia este Faringosept. Compania mai fabrica alte 156 de produse si este cel mai mare exportator de medicamente din Romania.

    EXTINDERE: A cumparat in vara anului trecut doua firme – Pharmaplant si Promedic.

    PLUS: Este singurul producator roman care are centru de studii de bioechivalenta (care atesta ca un medicament generic are aceleasi efecte ca si produsul original, fara de care un medicament nu poate fi introdus pe piata UE).

     

    Ranbaxy

     

    ANUL INFIINTARII: 1961

    REZULTATE FINANCIARE: In 2005, Ranbaxy a realizat vanzari de 1,18 mld. $, din care 25% in India si 17% in Europa.

    ESTIMARI: Este in primii zece producatori mondiali de generice si si-a propus ca, pana in 2012, sa intre in top 5, cu vanzari de 5 mld. $.

    EXTINDERE: Strategia de dezvoltare presupune atat cresterea organica, in special pe piata SUA si pe cateva piete emergente, cat si prin achizitii. Preluarile joaca un rol cheie in strategia Ranbaxy, mai ales cand pot consolida o pozitie deja solida pe o anumita piata.

    ANGAJATI: 9.000

    PRODUCTIE: Compania indiana are capacitati de productie in sapte tari, iar produsele sale sunt comercializate in 125 de tari.

    IN ROMANIA: A intrat recent pe piata autohtona, anul trecut realizand vanzari de peste 10 mil. euro si o cota de piata de circa 1,1%. In prezent, compania are aici 79 de angajati.

     

    Strategia

     

    INTEGRARE: Din reunirea operatiunilor Ranbaxy cu ale Terapia va rezulta cea mai mare forta de vanzare din domeniul farmaceutic din Romania. Se vor combina si pipe-line-urile (liniile de produse in pregatire) ale celor doua firme.

     

    HUB REGIONAL: Terapia va fi o platforma pentru intrarea Ranbaxy pe pietele regionale si pe cele europene. Terapia are un departament de inregistrare a produselor foarte bine pus la punct.

     

    SINERGII:  Reprezentantii producatorilor sustin ca se vor realiza economii de costuri (in utilizarea capacitatilor de productie, achizitia de materii prime, studii de bioechivalenta), dar si cresteri ale veniturilor (prin accesul produselor Terapia la reteaua Ranbaxy, combinarea fortei de vanzari si introducerea pe piata romaneasca a mai multor medicamente Ranbaxy).

     

    PIATA AUTOHTONA: Piata romaneasca are una dintre cele mai ridicate cresteri din Europa, iar Ranbaxy isi propune sa devina numarul unu in Romania. Vor urma, probabil, alte achizitii.

  • La prohodul IMM-urilor

    In conditii prielnice, romanii sunt o natie intreprinzatoare, nici mai tari dar nici mai slabi decat alte popoare. Este o afirmatie corecta, nu? Banii bancilor ar trebui sa se constituie in motorul sau, ma rog, macar intr-unul din cilindrii motorului economiei romanesti. Alta afirmatie corecta.

     

    Pe undeva romanii intreprinzatori si banii bancilor ar trebui sa se intalneasca, nu-i asa?… nici nu ma mai indoiesc de corectitudinea enuntului. Au facut-o? Un studiu realizat de BRD si prezentat saptamana trecuta la seminarul „Banii au devenit ieftini. Au companiile proiecte de investitii?“, organizat de Ziarul Financiar si BRD, arata ca aproximativ 60% dintre IMM-uri se imprumuta de la actionari, 10% folosesc resurse proprii pentru finantarea investitiilor si doar 15% apeleaza la banci.

     

    O suma de ipoteze corecte dau, iata, un rezultat ingrijorator, pentru ca 15% mi se pare un procent extrem de redus. Colegii mei imi ofera motivatii coerente si corecte (si acestea…) pentru aceasta situatie: ca bancile au preferat sectorul corporatist si zona de retail bancar, ca IMM-urile s-au temut sa ia creditele oferite de banci din cauza dobanzilor si a conditiilor de creditare. Toate acestea sunt fatete ale problemei, aspecte corecte in sine care in ansamblu duc la, repet, un rezultat negativ.

     

    La seminarul pomenit bancherii s-au plans ca managerii companiilor mici si mijlocii sunt slab pregatiti, ca lipsesc competentele manageriale si planurile de dezvoltare pe termen lung. „Avem bani pe care ii cheltuim destul de greu. Este o drama sa discuti cu un IMM-ist, nu numai ca discutia dureaza mult, iar sumele in discutie nu sunt mari, dar discuti greu si cateodata ei chiar nu inteleg cum se dezvolta o afacere. Managementul la IMM-uri este foarte deficitar“, a spus Aurel Ilin, directorul Directiei de ana-liza credite la BRD- SocGen. Ilin  a adaugat ca va urma o perioada de 1-2 ani de deruta, dupa integrare, in care vor muri multe dintre IMM-urile romanesti.

     

    Il cred pe Aurel Ilin si ii inteleg nemultumirea. Dar nu-mi inchipui nici o secunda ca intr-o tara unde capitalismul este capita-lism si bancile banci, intreprinzatorii sunt niste practicanti ferventi ai artei oratoriei si ca, atunci cand merg la banca (unde altundeva?) sa solicite un credit, insira pagini de diagrame si grafice multicolore si planuri de afaceri savante. Eu cred ca John fermierul vine la Bill bancherul, cere bani pentru a-si cultiva acrii de teren cu ceva, ii arata bancherului intelegerea cu Harry industriasul care s-a angajat sa-i cumpere ceva-ul acela si gata, John, Bill si Harry comit capitalism.

     

    Zic si eu, n-ar fi mai bine ca Vasile bancherul roman sa incerce sa vorbeasca cu Ion intreprinzatorul „pre limba lui“, asa incalcita cum e ea, sa-l inteleaga si sa-i dea eventual si bani? Si va asigur ca dupa doua drumuri la banca, in care a fost ascultat si inteles si eventual a primit si explicatii detaliate despre unde si cum a gresit, si dupa doua credite angajate si cheltuite cu folos, Ion se va simti motivat ca a treia oara sa mearga la banca cu Arta Oratoriei in buzunarul de la spate si cu diagramele si graficele necesare puse elegant intr-un dosar cu sina.

     

    Participantii la seminar au mai conchis ca IMM-urile autohtone nu sunt pregatite pentru integrarea in UE si ca vor pierde in fata celor care vor veni din afara. „La momentul integrarii, circa 60% dintre firmele cu capital romanesc vor disparea de pe piata si vor aparea cu 70% mai multe firme cu capital strain, deoarece acestea vor sti sa foloseasca banii de la Bruxelles. Managerii romani nu stiu sa-i foloseasca“, spune Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR. El mai spune ca, din punct de vedere macroeconomic, Romania va castiga dupa aderare.

     

    Mai optimist, George Copos, responsabilul pentru dezvoltarea mediului de afaceri, crede ca doar 20-30% dintre IMM-uri nu sunt pregatite pentru aderare si vor disparea de pe piata. El sustine ca investitiile straine, pe care le estimeaza in acest an intre 7 si 8 mi-liarde de euro, vor duce la dezvoltarea IMM-urilor, deoarece au sansa sa devina subcontractori ai marilor corporatii din afara. (Observatie: vi-l puteti inchipui pe Ion al meu mergand la Opel si propunandu-le celor de acolo capace de delco produse la Slobozia? Amintiti-va ca Ion nu a putut convinge bancherii romani…).

     

    Iarasi, seninatatea cu care sunt avansate procentele ma sperie un pic. Este adevarat ca situatia lui Ion il priveste in mod direct si trebuie sa-si asume si castigurile si riscurile legate de activitatea pe piata libera. Dar cred ca Ionii, in ansamblul lor, si sustinerea demersului lor IMM-esc trebuie sa fie o problema care merita analizata peste procentul de pieire in urma integrarii. Adica sa vedem daca nu-l putem ajuta pe Ion inainte de a-i canta prohodul.

  • Quod erat demonstrandum

    Q.E.D. sau „ceea ce era de demonstrat“ – asa isi incheiau stramosii nostri, latinii, impecabilele demonstratii matematice (in realitate expresia era preluata – cum altfel? – de la greci).

     

    Q.E.D. mi-am spus si eu la sfarsitul saptamanii trecute, cand ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat cu varf si indesat. Sustinatorii unificarii Aliantei D.A. au avut ocazia sa constate care ar fi fost posibilele consecinte ale unei asemenea optiuni. Imaginati-va, pentru o clipa, ca in locul PNL si PD exista un singur partid, sa-i zicem D.A., condus, sa presupunem, de catre Emil Boc.

     

    Din CNSAS s-ar fi ales praful si pulberea, iar societatea civila s-ar fi trezit predicand singura, precum Moise-n desert. Cine s-o asculte? Presedintele? PSD? PRM? Sau, poate, va imaginati ca PC sau UDMR ar fi batut cu pumnul in masa, provocand caderea guvernului? Nu ne-ar fi ramas decat sa inghitim in sec, ascultandu-l pe Boc cat de frumos ne expune convingerea sa ca suntem un popor de handicapati mental, gata sa inghita, la comanda, orice galusca. Q.E.D.

     

    In absenta unei atari convingeri, presedintele PD nu ar fi avut curajul sa priveasca – fie si usurel transpirat – in camerele de vederi, anuntand o tara intreaga ca PD nu-i poate retrage sustinerea politica numitului Cornel Turianu, pe motiv ca acesta a devenit, peste noapte, apolitic. In absenta unei atari convingeri, Emil Boc ar fi realizat ca atata mai intelegem si noi: una sunt efectele juridice si alta presiunea morala si/sau politica. Sustinerea politica poate fi retrasa public chiar daca, strict juridic vorbind, ar fi lipsita de consecinte. Candid cum a ajuns, insa, Turianu s-a grabit sa demonteze chiar si aceasta ipoteza, declarand verde-n fata ca, solicitat de Boc sau Basescu de-ar fi, s-ar retrage de la conducerea CNSAS. Q.E.D.

     

    Din fericire pentru toata lumea, distanta dintre PNL si PD creste vazand cu ochii de la o zi la alta – si bine face. Balanta, insa, incepe sa se reechilibreze. Dupa ce au incasat-o in repetate randuri de la partenerii din Alianta (si, de cele mai multe ori, pe buna dreptate), liberalii dau semne ca incep sa se ridice din corzi.

     

    Reactiile dure ale liberalilor, in frunte cu Tariceanu, au reprezentat un adevarat balsam pentru multi, chiar dintre aceia care, pana mai ieri, faceau front comun cu PD impotriva PNL, pe motive de tole-ranta prea ridicata la coruptie. Multi au realizat ca nici dracul nu-i atat de negru si nici ingerul atat de alb. E limpede acum ca Romania are, in egala masura, nevoie si de PD si de PNL. Numai folosindu-i pe unii impotriva exceselor celorlalti mai avem o sansa de a scapa, incet, si de coruptie si de „greaua mostenire“ a Securitatii – o mostenire care, marturisesc, ma surprinde de fiecare data taman cand sunt mai tentat s-o minimalizez. Q.E.D.

     

    Iata un bun motiv pentru a astepta cu nerabdare viitoarele sondaje de opinie. Nu-mi fac iluzii. Ceea ce stiu Basescu si Boc, stiu si eu. Putini mai sunt astazi sincer interesati de deconspirarea fostilor colaboratori ai Securitatii. Ceea ce insa, pare-se, nu realizeaza nici unul nici celalalt, e ca acei 5, 10 sau 15% dintre cei care i-au sustinut pana acum in speranta unei reforme morale reprezinta elita. Iar elita este precum praful de copt: isi dezvolta influenta in timp. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Adrian Nastase. E suficient sa rasfoiesti ziarele din saptamana trecuta pentru a realiza ca tot ceea ce a castigat Boc in materie de popularitate in ultimii ani se duce, cu repeziciune, pe Apa Sambetei. Q.E.D.

     

    Mai mult: surpriza fiind atat de mare, efectele socului au intrecut asteptarile. O stiu pana si karatistii: o palma scurta poate sparge si o ditamai caramida. Iar, in acest caz, loviturile au venit in lant. Candidatura si alegerea lui Turianu la sefia CNSAS au fost urmate de aparitiile transpirate ale lui Boc la televiziune, de raspunsul in sictir al lui Basescu din China, de disparitia aproape inspaimantatoare a lui Dan Lazea, si de datul dupa colt al presedintelui dupa revenirea in tara.

     

    Cand l-ati vazut ultima data pe Basescu dand impresia ca a fost prins cu ocaua mica sau refuzand sa comenteze un subiect fierbinte? Cand s-a intamplat ca un tanar politician sa nu mai poata fi contactat cu zilele nici de catre colegii de partid, nici de catre media, dupa un gest atat de spectaculos? Dovada impactului o reprezinta prezenta studentilor in lantul protestatarilor care au inconjurat cladirea CNSAS. Vorbim de oameni care purtau inca scutece pe vremea lui Ceausescu. Q.E.D.

     

    Revenind, insa, la ceea ce americanii au numit, inspirat, sistemul de „check and balance“, ultimele evolutii politice demonstreaza ca nici mult hulitul sistem semi-prezidential nu e tocmai de lepadat. Dimpotriva. Pentru o tara precum Romania e aproape o binecuvantare.

     

    Intre un presedinte „securizat“ si un premier „amical“, ii aleg pe amandoi pentru simplul motiv ca se controleaza reciproc.  Iar celor care inca mai deplang o eventuala „limpezire constitutionala a apelor“ le recomand sa priveasca indarat in istoria postdecembrista: dincolo de disfunctionalitati, aceasta coabitare (fortata) intre palate a creat niste oportunitati unice. Ganditi-va doar ca, in absenta acestei separari a puterilor in stat, aripa anti-Iliescu din PSD nu s-ar fi putut dezvolta intr-atat incat sa-l inlature de la conducerea partidului tocmai pe presedintele fondator, dar nici aripa anti-Nastase n-ar fi avut posibilitatea de a-l inlatura pe fostul premier. Q.E.D.

     

    Ce-i drept, romanii nu stiau de „check and balance“. Erau, in schimb, suficient de inteligenti ca la „jocurile“ din Colosseum sa oblige a se infrunta gladiatori diferiti ca echipament, dar cu sanse apropiate de a invinge: un „trac“, bunaoara, era inarmat cu o „sica“ (o sabie incovoiata), si protejat de armura la picioare si mana stanga; adversarul, un „hoplomachus“, sa zicem, n-avea armura, dar era dotat cu un scut suficient de inalt pentru a-i acoperi aproape tot corpul s.a.m.d. Avantajele si dezavantajele erau calculate ca sa se anuleze reciproc.

     

    PNL si PD sunt acum in arena si fiecare partid e, in sfarsit, dotat cu arme diferite, dar de calibru egal. Circul poate incepe. Painea mai poate astepta.

  • Unde pleaca seful de la Carrefour?

    La o saptamana dupa ce a inaugurat la Constanta al saptelea proiect Carrefour Romania, François Oliver a confirmat ca va pleca de la compania unde este, de aproape sapte ani, director general. Nu a dat insa nici un indiciu nici asupra motivelor pentru care o face si nici asupra directiei pe care vrea sa o urmeze.

    O astfel de atitudine lasa loc, imediat, pentru multe speculatii: sa plece oare Oliver din tara cu totul? Sau doar de la Carrefour pentru un post (mai bun sau mai bine platit) oferit de o alta companie de profil? Balanta inclina, cel putin la o prima vedere, in favoarea celei de-a doua variante, spun reprezentantii companiilor de head-hunting. Cum pe piata locala de retail este o adevarata penurie de manageri pregatiti si cu performante dovedite in practica, dupa cum spun expertii din domeniu, n-ar fi deloc de mirare ca un alt mare jucator de pe piata de retail sa-i fi facut lui Oliver o oferta mai buna.

    Cu atat mai mult cu cat concurenta pe piata locala a hipermaketurilor se intensifica tot mai tare: din acest an avem un nou jucator – Real, divizia de profil a grupului german Metro. Si grupul austriac Spar e in pregatiri asidue pentru a intra in Romania, dar nici Auchan nu sta degeaba. Operatorul francez isi construieste acum prima locatie la Bucuresti, iar de la inceputul anului a lansat o campanie agresiva de recrutare pentru acest magazin. La sefia Auchan pentru Romania se afla Regis Mougel, fost director general la Cora Romania.

    Lupta pentru oameni buni e aproape o axioma pe piata muncii din Romania, in toate domeniile. Se duce la fel de acerb si in banking, si in domeniul imobiliar, si in companiile farmaceutice, pentru a enumera doar cateva. Exemplele de manageri care au plecat la concurenta – asa cum ar putea fi si cazul francezului de la Carrefour – nu sunt, in aceste conditii, putine la numar. La sfarsitul anului trecut, actionarii proiectului Baneasa – proiect evaluat la peste un miliard de euro – l-au recrutat pe turcul Ali Ergun Ergen, fostul director general al companiei Anchor Grup. Ergen n-a plecat insa de unul singur, ci a luat cu el o echipa intreaga de specialisti cu care a pus pe picioare afacerea mall-urilor din Bucuresti.

    Tendinta in piata e clara: in momentul aparitiei unei companii mari care are nevoie de oameni cu experienta, „solutia este sa recrutezi direct de la concurenta“, dupa cum explica reprezentantii companiilor de head-hunting.

    Astfel de miscari de trupe s-au vazut, la nivel de top sau middle management, si in banking (plecarea lui Robert Rekkers impreuna cu alti cativa oameni din echipa de la ABN Amro la Banca Transilvania ar fi un exemplu), si in industria media unde asemenea schimbari sunt mult mai vizibile (poate cel cel mai rasunator exemplu ar fi plecarea intregului corp redactional al ProSport la Gazeta Sporturilor in 2003). Ramane de vazut daca plecarea lui Oliver va atrage la randul ei miscari de trupe.

    Si totusi, ce probabilitate este sa plece cu totul din Romania? Cei care il cunosc ar spune ca Oliver s-a acomodat cu Romania si se simte bine aici. Vorbeste chiar, de ani de zile, limba romana, iar experienta sa aici s-a dovedit de succes. Oliver a reusit sa construiasca in Romania una dintre cele mai importante companii din cadrul grupului, cu rezultate financiare deosebite. Cifra de afaceri de anul trecut s-a ridicat la 435 de milioane de euro, pozitionand compania pe locul doi dupa Metro Cash & Carry. Mai mult decat atat, Carrefour Orhideea este al treilea hipermarket Carrefour din lume dupa numarul zilnic de vizitatori.

    Cariera lui Oliver, acum in varsta de 44 de ani, a inceput la Carrefour in anii ‘90, dupa ce a lucrat un an in departamentul de marketing al fabricii Volkswagen Paris si cinci ani la departamentul de distributie al grupului francez Paribas.

    Primul job la Carrefour a fost de director de marketing al diviziei de produse non-alimentare al diviziei din Lyon. Ulterior a devenit responsabil cu logistica si achizitia de alimente proaspete. In 1999, seful sau Jean Michel Arnaud l-a ales sa deschida primul hipermarket din Romania. Oliver a venit aici in august 1999 cu un contract incheiat probabil pe trei ani, ca in cazul oricarui expat. A ramas insa sapte ani aici.

    Este adevarat, insa, ca performantele Carrefour in Romania fac din Oliver un activ deosebit de important pentru grupul francez. Motiv pentru care n-ar fi deloc exclusa nici varianta in care plecarea lui sa aiba o alta finalitate. Cine poate spune daca nu cumva conducerea de la Paris nu a decis sa il relocheze pe o alta piata in dezvoltare, unde sa repete succesul de aici.

    La sfarsitul anului trecut Carrefour a achizitionat Hyparlo – compania care detinea franciza pentru hipermarketurile Carrefour si care asigura managementul filialei din Romania. Intre timp, grupul a lansat un amplu proces de extindere, planuind sa deschida 100 de noi hipermarketuri pe an pana in 2008. La nivel global, grupul francez Carrefour isi reconsidera strategia de dezvoltare, renuntand la operatiunile pe care le are pe piete mai putin performante, precum Japonia si Mexic, in timp ce s-a reorientat inspre zone cu potential mai ridicat, precum Brazilia si Taiwan. Interese exista si pentru Coreea de Sud, Malaiezia, Spania si Elvetia.

    In acest context, experienta lui Oliver ar putea fi exploatata, e drept, la un pret mai mare decat pana acum. Cum face parte din top management, salariul lui Oliver va urca probabil cu cel putin 50% intr-o alta companie – pun pariu head-hunterii. Ba poate chiar mai mult, adauga ei, daca cei de la Carrefour vor decide sa faca o contraoferta.

  • Plictiseala, iubita plictiseala

    Traim intr-o cultura anti-plictiseala. Anti-jumatati de masura. In toata revistele, si de barbati si de femei, ni se dau sfaturi despre cum sa traim la maximum, la extrem, bla-bla. Atentie, urmeaza un text nerecomandat dependentilor de adrenalina. Pasiunile arata si altfel, spune un mic-burghez.

     

    E un pasaj intr-un roman al lui Nick Hornby (sunt cateva carti ale omului astuia traduse in romaneste, enjoy!) despre pasiunea unui fan al unei echipe de fotbal. Este cred si cea mai buna definitie a pasiunii. Eroul povesteste la un moment dat teribila placere de a urmari un meci urat al echipei iubite. Aici se deosebesc amatorii de spectacol si pasionatii adevarati de fotbal, spune Hornby.

     

    Un simplu amator va astepta goluri multe, driblinguri spectaculoase si tot tacamul ieftin cu sclipici, numai bun de luat ochii. In schimb, un initiat, un pasionat, va sti intotdeauna sa savureze pe o ploaie rece un meci fara miza, plin de faulturi aiurea, cu scor alb, un meci pe care un profan il va uita intotdeauna imediat.

    Exista o intreaga cultura a extremului, de la cum sa te arunci cu coarda elastica pana la cum sa-ti cumperi un fotoliu ultrafuturist de 5.000 de euro pentru sufragerie. Pana si in fotbal exista o intreaga cultura a fanatismului aiurea, de tip violent.

     

    Numai in ultimii doi ani am vazut cel putin cinci filme despre hooligans, despre tifosi si ce alte denumiri vor fi avand. Un intreg cult al cool-ului violent. Inainte de a fi moralizatoare sau nu, aceste filme contin un „icon“ al barbatului tare, al salbaticului fermecator urban. Cand vor aparea filme despre cool non-violent poate ne vom mira indreptatit de ce se intampla pe stadioane. Pana atunci insa, hooliganul, in ciuda discursurilor moralizatoare, apare in cultura noastra ca un soi de erou al orasului.

     

    Bietii neinitiati inghit astfel de imagini standard pe nerasuflate. Pasionatii stiu ce-i un meci trist. Stiu sa injure si ceva mai incet, stiu sa scuipe pe stadion seminte cu o bolta ceva mai temperata si stiu ca n-are rost sa rupi un scaun din tribuna. Una dintre ima-ginile fotbalistice antologice ale ultimului deceniu a fost difuzata de postul public, cu ceva timp in urma. Se amanase un meci important din cauza unei ninsori apocaliptice care se abatuse asupra stadionului din Ghencea.

     

    Camera se plimba de la un capat la celalalt al tribunelor si atunci am vazut zeci de mii de ochi pasionati gata sa infrunte totul pentru echipa favorita si, in acelasi timp, zeci de mii de guri scuipand ritmic coji de seminte intr-o asteptare febrila. Asa arata pasiunea. Stiti cu totii ce inseamna o pasiune mu-zicala de liceu. O trupa favorita nu are doar hituri, asa cum are pentru bietii „muritori“ care doar se iluzioneaza ca sunt iubitori de muzica. Un pasionat asculta cu infierbantare tot ce a cantat trupa aceea vreodata.

     

    Pentru fanii dedicati nu exista hituri, exista placerea de a asculta cel mai prost album al trupei fa-vorite. Diferenta dintre pasionati si obsedati? Primii iubesc muzica, obsedatii prefera look-ul si idolatrizarea. Mitul extremelor distruge tot: placerea de a vedea si aplauda un film plicticos, de e-xemplu. Cum poti sa scrii intr-o revista despre acele momente in care orice film e bun, in care simti ca te plictisesti groaznic, iar chestia asta nu te deranjeaza chiar deloc? Unii critici radicali ai civilizatiei contemporane au inaintat chiar ipoteza ca ne-am pierdut si ultimele urme de cultura aristocrata.

     

    Bogatii se chinuie, isi fabrica placeri masochiste, isi consuma energiile incercand sa cheltuiasca, sunt complet diferiti de civilizatia lenei si decadentei aristocratice. Un comentator american observa ca s-au schimbat rolurile: bogatii sunt obsedati sa nu se plictiseasca, aceasta e noua religie. Plictiseala e un lux al saracilor. La fel si mancarea. Bogatii tin diete, saracii mananca necontrolat.

     

    Cred ca ar trebui sa redescoperim valoarea plictiselii, a vietii ne-extreme pe care oricum o ducem, dar pe care cultura populara nu vrea sa si-o (si sa ne-o) recunoasca. O revista intitulata „Plictiseala“ (sau „Megaboring“, sau cum vreti) ar da lovitura, daca am reusi sa ne desprindem de cultura extremelor propusa de media.

     

    Aud adolescenti cantand 50 Cent si povesti despre viata unui „peste“. Citesc in reviste despre metode de innebunire a iubitului sau a iubitei. Dar de cand e nebunia unitatea de masura? Nu mai scrie nimeni despre fericirea plictisitoare a indragostitilor sau a prietenilor. Sa definim fenomenul „bere cu prietenii“, de exemplu. Aceleasi glume, aceleasi probleme, fiecare cu complexele lui, cu frustrarile lui. Poate parea cea mai plictisitoare modalitate de a-ti petrece timpul. Dar, stim cu totii, de multe ori e cea mai frumoasa stare posibila.

     

    La fel, indragostitii par cei mai nesuferiti oameni, pentru ca isi ajung unul altuia, pentru ca se bucura tamp de toate impreuna si pentru ca duc cea mai plictisitoare viata impreuna, fara sa le pese macar. In paradis e mare plictiseala, cica. Reactia normala ar fi nu sa strambam din nas, ci sa ne bucuram ca acolo nu mai trebuie sa depunem chiar nici un efort pentru starea de bine. Pana atunci trebuie sa ne descurcam cu industria timpului liber, sa povestim despre cat ne-am muncit la sala, cum ne-am petrecut jumatate din week-end in trafic catre munte & stuff.

     

    Exotismele obosesc. Au un aer artificial insuportabil. Si, din experienta mea si a unor prieteni de-ai mei – deja am alcatuit un panel -, cultura plictiselii este mult subevaluata in vremurile noastre. Plictiseala se leaga firesc de pasiune, nu de obsesie. Un pasionat e calm, burghez, atent. Un obsedat rupe scaunele din tribuna de fotbal sau lesina la concertele rock. Un pasionat accepta plictiseala ca parte din joc (indiferent de obiectul pasiunii), un obsedat este angoasat tocmai de obiectul pasiunii. In Romania, cam multi se opresc la stadiul obsesiv.

  • Formula educatiei perfecte

    Cu cat scriu mai mult despre politica externa, cu atat mai mult imi doresc sa fi studiat in colegiu stiintele educatiei, deoarece cu cat calatoresc mai mult, cu atat mai mult aflu ca cele mai incinse dezbateri in multe tari sunt in jurul educatiei. Si ce e chiar amuzant e ca fiecare tara crede ca este in urma celorlalte.

     

    Tony Blair s-a luptat cu propriul partid pentru regulamente scolare mai inovatoare. Singapore e obsedat sa-si imbunatateasca performantele deja de top in matematica pana sa vina altii din urma. Si America e disperata ca tot sistemul sau, de la gradinita pana la clasa a 12-a, are nevoie urgenta de imbunatatiri pe partea de matematica si stiinte. Am fost in Mumbai la o intalnire anuala al asociatiei indiene de high-tech, Nasscom, unde multi vorbitori se ingrijorau in gura mare ca sistemul indian de educatie nu creste destui „inovatori“. 

     

    Atat India cat si China, care au perfectionat invatatul pe dinafara si i-au infricosat pe toti ceilalti cu armatele lor crescande de ingineri, se intreaba daca nu cumva prea multa matematica si stiinte – necondimentate cu arta, literatura, muzica si stiinte umaniste – nu vor face din Indira si Zhou doar niste copii lipsiti de stralucire in loc de niste buni inventatori. Foarte putine produse globale ne-au venit pana acum din India sau China.

     

    „N-avem pe nimeni care sa se indrepte spre artele liberale, toata lumea se duce spre inginerie si MBA-uri“, spune Jerry Rao, director executiv la MphasiS, una dintre cele mai mari companii indiene de outsourcing. „Devenim o natiune de oameni care viseaza sa fie programatori si agenti de vanzari.

     

    Daca nu avem destui in domeniile umaniste, o sa pierdem generatia viitoare de V.S Naipauls si Amartya Sens“, a adaugat el, referindu-se la un scriitor indian si la un economist indian, ambii laureati ai premiului Nobel. „Asta este si trist si periculos.“

     

    Inovatia e adesea o sinteza intre arta si stiinta si cei mai buni inventatori le combina adesea pe ambele. Cofondatorul Apple, Steve Jobs, in convingatorul sau discurs de anul trecut de la Universitatea Stanford, amintea cum s-a lasat de facultate, dar a ramas in campus si a urmat un curs de caligrafie unde a invatat despre arta literelor frumoase.

     

    „Nimic din asta nu-mi dadea macar vreo speranta pentru vreo aplicatie practica in viata mea“, isi amintea el. „Dar zece ani mai tarziu, cand desenam primul computer Macintosh, mi-am adus aminte totul. Si am desenat totul in Mac. A fost primul computer cu litere frumoase.“ 

     

    In urma cu 50 de ani, cunoscatorul de sanscrita era respectat in India, observa Rao, dar azi toti vor sa se faca ingineri, programatori, sa faca un MBA sau sa ajunga doctori. „Mai multi vor sa-si dea anul acesta doctoratul in sanscrita in America decat in India“, spune Rao, „si sanscrita este radacina culturii noastre“.

     

    De ce toata aceasta anxietate educationala de azi? Deoarece computerele, fibra optica si Internetul au aplatizat terenul de joc al economiei, creand o platforma globala la care mai multi lucratori se pot conecta si lucra. Banii curg acum mai repede ca oricand pentru a plati cel mai productiv talent, oriunde ar fi el, astfel incat fiecare tara se zbate sa-si imbunatateasca baza de talente umane. Cand toata lumea are acces la aceeasi platforma tehnologica, talentul uman – dupa cum scriu consultantii John Hagel III si John Seely Brown – este „singurul avantaj sustenabil“.

     

    De aici preocuparea pe care am gasit-o in India ca trebuie sa se miste repede de la „business process outsourcing“ (BPO) – administrarea bucatariei firmelor, raspunsul la telefon sau scrierea de software pentru companiile americane – la „knowledge process outsourcing“ (KPO): inventarea de mai multe designuri si produse originale.

     

    „Trebuie sa incurajam mai mult incubarea de idei, pentru a face inovatia o initiativa nationala“, spune Azim Premji, presedintele Wipro, una dintre companiile tehnologice de frunte ale Indiei. „Suntem noi, indienii, creativi? Luandu-ne dupa mostenirea noastra culturala bogata, nu e nici un dubiu ca avem una dintre cele mai mari arte si literaturi. Trebuie sa aducem acelasi spirit in arena noastra economica si de business.“

     

    Dar pentru a face acest salt, spun antreprenorii indieni, este nevoie de o schimbare majora in rigidul sistemul de educatie indian, in care profesorul nu e niciodata contestat. „Daca nu ii lasam pe studentii nostri sa intrebe de ce, ci le spunem intr-una cum, atunci n-o sa capatam decat tipul de outsourcing tranzactional, nu acele lucruri superioare care presupun interactiuni complexe si judecata pentru a intelege nevoile altei persoane“, spune Nirmala Sankaran, director executiv al HeyMath, o companie de educatie din India. „Avem o problema de creativitate in tara asta.“

     

    Parerea mea e ca suntem la inceputul unei convergente globale in educatie: China si India vor incerca sa le inspire propriilor studenti mai multa creativitate. America se va apuca mai serios de matematica si stiinte. Si aceasta convergenta va fi un impuls minunat pentru cresterea globala si pentru inovatie. Este o situatie din care toata lumea castiga. Dar unii vor castiga mai mult decat altii – vor castiga aceia care vor ajunge la acest echilibru cat mai repede, in cat mai multe scoli.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 19 aprilie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducere de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service