Blog

  • Boştină şi Asociaţii schimbă echipa de avocaţi de la biroul din Iaşi

    Contractele de colaborare cu avocatele Irina Arnăutu şi Dana Bostan au încetat.Helga Fenea absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în anul 2007, fiind beneficiara unei burse de studii Erasmus – Socrates în domeniul dreptului privat spaniol. Helga Fenea este membră a Baroului Iaşi din decembrie 2008, şi avocat definitiv din aprilie 2011. Printre domeniile sale de expertiză se numără dreptul comercial şi al societăţilor comerciale, procedura insolvenţei, contenciosul administrativ şi fiscal şi dreptul civil.

    “Cred că avocatura este o profesie plină de provocări, care determină o disciplinare şi o perfecţionare continuă iar posibilitatea de a mă alătura echipe de la Boştină şi Asociaţii reprezintă o şansă de a-mi desfăşura activitatea la un alt nivel, care concordă cu ambiţiile mele în carieră” spune Helga Fanea.Vasile Ciobanu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în anul 2002 şi este membru în Baroul Iaşi.

    Experienţa sa profesională vizează asistarea si reprezentarea persoanelor juridice şi persoanelor fizice in faţa instanţelor judecătoreşti în materie comercială, în procedura insolvenţei, drept administrativ şi contencios fiscal, asistenţă juridică la negocieri, recuperări creanţe şi executări silite precum şi drept civil, drept penal şi dreptul familiei. Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a avut în 2010 o cifră de afaceri de 15,71 milioane de euro şi are peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Boştină şi Asociaţii are birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România.

  • Ekol Logistic a preluat Omega Ro şi plănuieşte investiţii de 10 milioane de euro în următorii cinci ani

    “Prin intrarea pe piaţa din România Ekol a introdus o rută intermodală de transport Mannheim-Arad (pe calea ferată) şi Arad-Istanbul (pe roţi). Ruta este operaţională din această lună. Vom implementa un proiect de extindere a unui culoar de transport pentru a opera ruta Arad-Istanbul prin Constanţa. Vom investi masiv în consolidarea acestei rute care permite companiei să îşi dezvolte serviciile şi pe componenta «green»”, declară Okyay Oztugran, responsabil pentru dezvoltarea activităţii în România.

    `Ekol şi-a propus să devină un jucător puternic pe piaţa din Europa, astfel că a demarat o serie de investiţii locale. După lansarea filialei din Germania în 1996, şi-a consolidat investiţiile în Europa prin inaugurarea consecutivă, în 2011, a reprezentanţelor din Italia şi România. Ekol şi-a planificat în România investiţii de 10 milioane de euro în următorii cinci ani. După deschiderea reprezentanţei din România, firma îşi va îndreapta intenţiile investiţionale spre o a patra ţară din Europa.

    În România Ekol deţine un depozit de 6000 mp, fiind pregătită să ofere servicii de transport terestru, de depozitare (warehousing), colectare a mărfii (collecting), coletare/paletare (packaging) şi distribuţie completă. “În zona Europei de Est am înregistrat anul trecut o creştere a volumului de 300% pe transportul terestru.

    Prin investiţiile realizate în România, ne propunem o poziţie de lider şi pe piaţa autohtonă în ceea ce priveşte transportul pe roţi. Ca stat membru în Uniunea Europeană, România se află la o intersecţie importantă a marilor rute logistice. Din acest motiv, prezenţa Ekol în România este foarte importantă pentru extinderea puternică a companiei în restul Europei”, precizează Okyay Oztugran. Firma are o suprafaţă de depozitare la nivel european de peste 10.000 mp.

  • Anca Danilescu preia conducerea departamentelor de Dreptul Muncii şi Imobiliar în cadrul Zamfirescu Racoţi Predoiu

    Lucian Danilescu, fostul coordonator al acestor două departamente, urmează să se dedice unor proiecte personale, decizie luată şi susţinută de către partenerii ZRP.
    “Dreptul muncii şi Dreptul imobiliar sunt două arii de practică strategice ale firmei, iar Anca Danilescu a preluat deja coordonarea echipelor. îi dorim lui Lucian Danilescu succes în proiectele sale viitoare”, a declarat Stan Tîrnoveanu, managing partener Zamfirescu Racoţi Predoiu.

    La rândul său, Lucian Danilescu şi-a exprimat dorinţa ca, pe viitor, firma de avocaţi pe care o va înfiinţa, să dezvolte raporturi de conlucrare profesională cu ZRP, firmă la care a debutat şi s-a format în această profesie.Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu a înregistrat anul trecut venituri de 3,4 milioane de euro, în creştere faţă de 2009 (3,1 milioane de euro) şi un profit de 1,6 milioane de euro.

  • Oracle Public Cloud

    Curentul “cloud computing” a început să se afirme prin 2008 şi se părea că era prea ambiţios pentru viitorul apropiat. De fapt, sub diverse alte denumiri, conceptul a fost vehiculat încă de pe la mijlocul secolului trecut. Herb Grosch credea că întreaga lume va putea opera “terminale proaste” deservite de vreo 15 mari centre de calcul (data centers). Ceva mai târziu, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale, John McCarthy, a dus ceva mai departe ideea: nevoile computaţionale ar putea fi organizate cândva ca o utilitate publică. Comparaţia cu reţeaua electrică a venit doar câţiva ani mai târziu, deşi la acea vreme internetul nu exista şi nici nu putea fi imaginat.

    Însă primii care au pus în practică această idee au fost inginerii de la Amazon în primii ani ai secolului actual. Totul a plecat de la constatarea că centrele de calcul care deserveau imensa librărie virtuală erau utilizate efectiv doar la 10% din capacitatea lor reală, restul fiind o rezervă pentru a face faţă unor suprasolicitări. Încercând să-şi modernizeze infrastructura, specialiştii au mizat pe virtualizare şi centralizare, astfel încât necesarul de putere de calcul să poată fi dimensionat dinamic, iar întreţinerea şi adăugarea unor noi facilităţi să fie mai simple. Noua infrastructură a permis companiei să ofere putere de calcul şi unor clienţi externi, astfel încât în 2006 a lansat Amazon Web Service (AWZ), prima concretizare a conceptului de putere de calcul ca utilitate publică.

    Au urmat şi alţii, printre care Google AppEngine şi Microsoft Azure, iar apoi îngrămădeala a crescut şi soluţii diverse au încercat să profite de noua vogă, pretinzând că fac cloud computing. Pentru a mai lămuri lucrurile, s-au impus alţi doi termeni. SaaS (Software as a Service) denumeşte furnizarea prin internet a funcţionalităţii unor aplicaţii specifice, exemplul cel mai concludent fiind Salesforce.com şi aplicaţia sa CRM. Pe de altă parte, PaaS (Platform as a Service) se referă mai degrabă la furnizarea de putere de calcul “abstractă”, clienţii având aici posibilitatea să-şi porteze sau să-şi proiecteze propriile aplicaţii, AWZ fiind exemplificarea clasică.

    Conceptual este limpede, dar la modul practic, de cele mai multe ori aceeaşi infrastructură este folosită în ambele sensuri – de exemplu, Google AppEngine (PaaS) foloseşte aceeaşi maşinărie care deserveşte Gmail şi alte servicii (SaaS). Până la urmă, chiar şi Salesforce.com a păşit spre PaaS, lansând platforma Force.com. Numeroase sunt şi firmele care folosesc un cloud public pentru a implementa un software furnizat ca serviciu. Există totuşi câteva probleme care au alimentat reţinerea multor companii de a adopta serviciile existente, cea mai importantă fiind incompatibilitatea şi urmarea ei firească: “captivitatea” clientului – dacă ţi-ai dezvoltat infrastructura virtuală pe (de exemplu) AWZ, este extrem de dificil să te transferi la un alt furnizor.

    În aceste condiţii, cred că intrarea Oracle în domeniul cloud computing (de mult aşteptată, abia zilele trecute anunţată) este o mişcare extrem de importantă, care consacră “norii de calcul” în mainstream. Ceea ce mi s-a părut cel mai important în noul Oracle Public Cloud (OPC) este portabilitatea. Larry Ellison spune că o aplicaţie dezvoltată în propriul centru de date poate fi transpusă în OPC fără să trebuiască rescrisă. Şi invers – o aplicaţie din OPC poate fi adusă înapoi în centrul de date şi, mai mult chiar, poate fi mutată pe serviciul de cloud de la Amazon. Desigur, nu chiar orice aplicaţie, ci doar acelea care se bazează pe baze de date Oracle şi pe Java, dar chiar şi aşa e totuşi important că, teoretic, clienţii au şansa opţiunii.

    Este important de notat că şi Oracle Public Cloud reprezintă o mixtură de PaaS şi SaaS, permiţând clienţilor să folosească (tot pe bază de abonament) aplicaţii din gama Oracle Fusion pentru mai toate domeniile tipice zonei “enterprise computing”. Un alt aspect subliniat de şeful de la Oracle se referă la caracterul izolat al aplicaţiilor clienţilor, care urmează să beneficieze de un server virtual propriu, cuprinzând atât aplicaţiile, cât şi datele.

    Un fapt pe care cei mai mulţi comentatori l-au remarcat a fost înverşunarea excentricului Ellison împotriva Salesforce.com, pe care a atacat-o în mod repetat, deşi principalii rivali sunt mai degrabă IBM (care a lansat SmartCloud) şi Microsoft. Senzaţia conferinţei a fost însă contramandarea în ultimul moment a prezentării lui Marc Benioff (CEO al Salesforce.com), care şi-a ţinut totuşi discursul într-un restaurant din apropiere.

  • Ce-au cu Wagner pieţele financiare

    A rămas atunci de pomină reacţia tabloidului Bild, care a publicat o enormă imagine neagră a siluetei Angelei Merkel, cu legenda “Cutremur pe pieţe, dramă pentru euro – de ce tace cancelarul?”. Ulterior, oficiali ai cabinetului au explicat presei că nu e vorba de faptul că Merkel a plecat în vacanţă şi n-a mai venit – de altfel, în cele din urmă a discutat la telefon cu Barack Obama şi a emis împreună cu Nicolas Sarkozy o declaraţie de liniştire a pieţelor – ci de o reacţie firească pentru cancelarul unei ţări cu finanţe sănătoase şi care nu se confruntă cu niciun risc de credibilitate.

    Dimpotrivă, dacă s-ar fi agitat şi şi-ar fi întrerupt vacanţa, ca Sarkozy, de pildă, ar fi dat pieţelor tocmai semnalul că e ceva în neregulă cu Germania şi că sunt de ajuns câteva ore sau zile de presiuni pe dobânzile la obligaţiuni sau pe euro să ca să obţină imediat o reacţie speriată de la Berlin. Comparaţia era şi mai pregnantă, în logica verii, cu David Cameron, care şi-a întrerupt şi el vacanţa din cauza revoltelor violente de la Londra. Sau, de ce nu, cu orice alt şef de stat şi de guvern care îşi întrerupe concediul în caz de catastrofă naturală, aşa cum avea să facă Barack Obama din cauza uraganului Irene.

    Sunt pieţele financiare, aşadar, nişte barbari violenţi care trebuie potoliţi şi îmblânziţi, cum au fost cei din Londra? Ori o catastrofă naturală, unde oamenii mai pot interveni doar ca să remedieze pagubele provocate de un dezastru situat dincolo de controlul lor? În ciuda metaforelor insistente cu care calificăm aproape automat prăbuşirile şi fluctuaţiile violente ale pieţelor (furtună, uragan, cutremur), ceea ce poate fi numit natural în comportamentul pieţelor ţine, de fapt, doar parţial de natura dezlănţuită, fie ea şi umană (respectiv îngrijorarea, temerea, euforia şi tot restul de emoţii asociate cu percepţia investitorilor că pot pierde sau pot câştiga în câteva minute o avere din plasamentele lor).

    Cealaltă parte ţine de calcul speculativ minuţios (în sensul atribuit de Jeffrey Franks când spunea că pieţele aleg întotdeauna cea mai vulnerabilă ţară şi o atacă – sau, cu un exemplu tot din turbulentul august, când un investitor ar fi câşigat câteva miliarde pariind pe scăderea ratingului SUA) şi de efectul pur mecanic al tehnologiilor de tranzacţionare de mare viteză pe bază de algoritmi (care s-au ilustrat în toată splendoarea lor la începutul lui mai 2010, când indicele bursei din New York a căzut cu 1.000 de puncte dintr-o eroare de tastatură; estimările ponderii acestui gen de tranzacţii pentru piaţa americană de acţiuni variază între 40% şi 56%, faţă de aproape zero în urmă cu câţiva ani).

    Cât priveşte partea de emoţie pură, legată de riscurile asumate de investitori, cu atât mai mari cu cât câştigul posibil e mai mare, ar fi de amintit un articol recent din The Economist – ilustrat cu poza unui rozător cu dinţii dezveliţi – despre studiul unui expert în neuroştiinţe de la Cambridge, fost trader pe instrumente derivate la un moment dat, care evalua rolul hormonilor asociaţi cu stresul şi cu competiţia (cortizolul şi testosteronul) în deciziile investitoriilor şi ale bancherilor, tentaţi astfel să subestimeze riscurile pe care şi le asumă.

    Mai în glumă, mai în serios, The Economist sugera că o modalitate de a reduce turbulenţele de pe pieţele financiare ar fi poate creşterea numărului de traderi femei; dacă e să desăvârşim gluma şi să ne întoarcem la tema noastră, n-avem decât să cităm o ştire Reuters care spunea că reacţia calmă şi tăcută a Angelei Merkel faţă de agitaţia din august pieţelor are legătură, în opinia consilierilor ei, cu faptul că e femeie.

    Dar avea dreptate Angela Merkel să rămână în vacanţă, lăsând în urmă doar imaginea ei zâmbitoare de la Bayreuth? Da, dacă ne raportăm la funcţia ei de cancelar al Germaniei care dorea să arate pieţelor că ţara ei nu are de ce să se teamă şi că îşi continuă ostentativ viaţa normală, întemeiată pe aceleaşi valori ca întotdeauna. Raportat însă la rolul ei de lider european, de la care atâtea state aşteaptă o soluţie la criză şi la tendinţele centrifuge din UE, nu numai absenţa ei de atunci, dar şi tăcerea şi ezitările din ultimii doi ani au fost nepotrivite.

    Fără a cădea în lamentările premierului grec despre conspiraţii ale speculatorilor care vor să dărâme Grecia, cancelarul german se adresase generic, în primăvară, pieţelor financiare, cerându-le să aibă răbdare cu Grecia, să-şi poată pune în practică programul de reformă înainte de a o penaliza cu CDS-uri până la cer. Felul cum s-a descurcat Grecia cu “ajustarea fiscală” din 2010 până acum dovedeşte că Merkel s-a înşelat însă şi că dreptatea era de partea pieţelor, care au evaluat corect slabele şanse de progres ale Atenei.

    Ca lider european, Merkel a reuşit, în schimb, tocmai atunci când a acţionat: şi în 2010, când a impus restricţii la “naked short selling” pe titlurile băncilor germane, şi acum, când a reuşit să protejeze independenţa Băncii Centrale Europene, ameninţată să devină un fel de coş de gunoi pentru activele toxice ale zonei euro, şi a evitat soluţia uşoară, dar neetică a emiterii unor obligaţiuni comune ale zonei euro înainte de orice efort de unificare fiscală din partea statelor.

    Cu alte cuvinte, de fiecare dată când a fixat o limită până la care pot merge pretenţiile unor pieţe care vor întotdeauna să fie lăsate să rişte, dar nu vor niciodată să fie lăsate să piardă. Aceeaşi e şi filozofia din apeluri precum cel de săptămâna trecută al lui Daniel Dăianu, care propune “îmblânzirea pieţelor” (am citat intenţionat termenul din aceeaşi sferă de sens a naturii dezlănţuite) prin mai multă reglementare acolo unde e cazul. Desigur, Angela Merkel nu spune explicit aşa ceva: o metaforă şi mai ieftină decât cele de mai sus ar deplânge faptul că ea pleacă la festival să-l asculte pe Wagner tocmai când barbarii urlă şi bat la porţi. Dar nu metafora contează.

  • Ziua “7 miliarde”. Ce efecte are creşterea populaţiei lumii?

    “Încontextul economic al datoriilor suverane, foarte mulţi uită de acest eveniment care poate avea implicaţii mult mai mari şi pe termen lung”, spune analistul economic Mircea Coşea. El consideră creş-terea demografică atât de importantă încât nu mai poate fi ignorată, cât timp ultimii ani au arătat că distrugerea mediului şi criza alimentară pun serioase probleme planetei.

    Omenirea a avut nevoie de 250.000 de ani să ajungă la un miliard (în jurul anului 1800), de peste un secol să ajungă la două (în 1927) şi de 32 de ani să atingă trei miliarde. Cetăţeanul cu numărul şase miliarde, considerat a fi Adnan Nevic, s-a născut pe 12 octombrie 1999 în Sarajevo, Bosnia. El va avea numai 12 ani şi două săptămâni pe 31 octombrie, când ONU preconizează că se va naşte cetăţeanul cu numărul 7 miliarde.

    “Cifrele fac să pară că populaţia lumii creşte mai rapid ca niciodată, dar nu e însă chiar aşa”, spune Szabolcs Nemes, consultant în cadrul Roland Berger. Nemes face referire la estimările conform cărora cetăţeanul “opt miliarde” se va naşte peste 14 ani – pentru prima oară în istorie când durata de atingere a următorului miliard creşte faţă de perioada precedentă. El constată că populaţia lumii şi-a încetinit deja sporul – de la un vârf de creştere de 2% anual la finalul anilor 1960 a scăzut la aproximativ 1% pe an în prezent şi se va diminua în continuare până la 0,75% pe an în 2030. Tot atunci se va remarca şi o îmbătrânire semnificativă a populaţiei – în medie cu 5,1 ani – iar vârsta medie va fi de circa 34 de ani.

    Datele colectate de BUSINESS Magazin indică faptul că motorul creşterii e reprezentat de ţările sărace, unde gradul de educare a populaţiei nu se află la nivelul specific secolului al XXI-lea. Studiile lui David Bloom, cercetător la Departamentul de Sănătate Globală şi Populaţie din cadrul Universităţii Harvard, confirmă, într-un articol publicat în revista Science, temerile celor ce constată că, din punct de vedere demografic, lumea dezvoltată rămâne în urma naţiunilor în curs de dezvoltare. Conform estimării publicate de Science, până în 2050, toate ţările dezvoltate la un loc vor contribui cu doar 3% la creşterea globală a populaţiei, în timp ce în restul lumii, creşterea va fi explozivă.

    Numai în Africa, populaţia ar urma să se extindă cu 1,1 miliarde de oameni, adică 49% din totalul creşterii demografice estimate. Astfel, populaţia lumii ar putea ajunge la 15 miliarde de persoane până la sfârşitul secolului, potrivit unui raport al ONU publicat săptămâna trecută şi care avertizează asupra impactului acestei situaţii asupra resurselor. Roger Martin, directorul grupului britanic de reflecţie Population Matters, vorbea pentru The Guardian despre “faza nouă şi periculoasă” prin care trece Pâmântul: “Planeta se apropie de o furtună perfectă a creşterii populaţiei, schimbării climatice şi scumpirii maxime a petrolului”. În ciuda problemelor de asigurare a cerinţelor de bază – apă, hrană, locuinţe, energie – planeta nu e deloc aproape de o epuizare a resurselor, explică Martin. De altfel, dacă toată populaţia lumii ar fi concentrată, de pildă, la densitatea pe metru pătrat din New York, ar încăpea toată într-un teritoriu de dimensiunile statului Texas.

    “Estimarea privind depăşirea pragului de zece miliarde până la finele secolului impune totuşi necesitatea unor politici demografice care să modifice mentalitatea conform căreia o ţară e cu atât mai prosperă cu cât populaţia sa e mai numeroasă”, mai spune Mircea Coşea. Ce-i drept, istoria a arătat că un nivel de trai mai ridicat şi o educaţie mai bună sunt indicatori care nu au de-a face cu abundenţa locuitorilor. “Creşterea explozivă se leagă mai ales de un model cultural preindustrial, în care, în lipsa tehnologiei, e necesar un număr cât mai mare de braţe de muncă”, adaugă sociologul Alfred Bulai. În Europa, modelul familiei cu trei, patru copii nu mai este de actualitate, vârsta căsătoriei şi a luării deciziilor s-a amânat, de aceea motorul principal al exploziei demografice îl va constitui în continuare statele mai puţin dezvoltate.

    Dacă aprecierile atât de rapide se temperau în urmă cu sute de ani fie prin epidemii, fie prin războaie, astăzi specialiştii solicită elaborarea de politici pentru controlul naşterilor. Expunerea cea mai mare o vor avea statele din Africa şi, în plan secund Asia, iar dintre acestea doar China a luat măsuri de limitare a natalităţii. Şi a şi funcţionat: până în 2100, Naţiunile Unite estimează scăderea populaţiei Chinei cu circa 30%, până la sub un miliard de locuitori, faţă de 1,37 în prezent.

  • Cum se fac bani din piatră seacă

    Industria cimentului din România, dominată de cei trei mari giganţi mondiali HeidelbergCement (Germania), Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), a trecut anul acesta printr-o adevărată schimbare de generaţii. Doi dintre managerii de top de pe piaţa locală şi-au finalizat în 2011 mandatul, iar cel de-al treilea o va face anul viitor. Cei trei, care practic au revoluţionat piaţa în perioada în care au fost în fruntea triadei cimentului, au generat afaceri cumulate de aproape 5 miliarde de euro şi profituri nete de circa 1,3 miliarde de euro, potrivit calculelor BUSINESS Magazin pe baza informaţiilor de la Ministerul Finanţelor.

    Mihai Rohan, supranumit “tatăl cimentului”, cu o carieră de peste 40 de ani în industria cimentului şi care a condus din 2000 divizia locală a nemţilor de la HeidelbergCement, Carpatcement Holding, şi-a încheiat mandatul la începutul acestui an, în locul său venind Florian Aldea, care la rândul său are peste 20 de ani de experienţă în domeniu. |n cazul Holcim România, Markus Wirth, cel care a condus timp de aproape şapte ani subsidiara locală a elveţienilor, şi-a finalizat mandatul, lăsând un conaţional la cârma afacerilor din România: pe Daniel Bach, care a lucrat timp de 16 ani în cadrul companiei.

    La Lafarge şeful nu s-a schimbat, Philippe Questiaux fiind în continuare directorul general al subsidiarei locale a Lafarge, însă în 2012 franţuzoaica Sonia Artinian va veni în locul său, devenind astfel prima femeie la cârma unei afaceri de profil din România.

    Rohan, Wirth şi Questiaux au reuşit să aducă firmele pe care le-au condus pe podiumul profitabilităţii la nivel local. Primul a adus în perioada 2004-2010 un profit net de 417,4 milioane de euro (deşi Rohan a fost director al Carpatcement în perioada 2000-2010, a fost analizat doar intervalul de după 2004, pentru că anterior, la Ministerul de Finanţe apăreau rezultate financiare foarte mici sau lipseau). |n acelaşi timp Wirth a generat 200,4 milioane de euro profit pentru grupul elveţian Holcim în perioada sa de mandat, 2004-2010, potrivit calculelor BUSINESS Magazin pe baza informaţiilor de la Ministerul de Finanţe.

    Pe de altă parte, Phillippe Questiaux, cel care conduce de peste nouă ani divizia locală de ciment a francezilor de la Lafarge, a generat din 2002 până la finalul lui 2010 profituri nete de 637,5 milioane de euro. La această sumă urmează să se adauge însă şi rezultatul pe care Lafarge Ciment îl va obţine anul acesta.

    În total, profituri nete de peste 1,25 miliarde de euro, echivalentul a peste 1% din PIB-ul României în 2010, care s-a ridicat la 119,8 miliarde de euro. De altfel, Lafarge Ciment şi Carpatcement Holding, cu profituri de circa 56 de milioane de euro fiecare anul trecut, se numără printre cele mai profitabile zece companii din România în anul 2010, potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar.

    Producătorii de ciment s-au numărat, de altfel, printre cei mai profitabili actori economici din ultimii ani şi chiar şi în perioada de criză au reuşit să-şi menţină marje de profitabilitate extrem de ridicate, de 20-30%.

    Deşi afacerile au scăzut pe fondul reducerii cererii, două dintre companiile din industria cimentului, Lafarge Ciment şi Carpatcement Holding, au depăşit marje de 30% inclusiv anul trecut, potrivit calculelor BUSINESS Magazin pe baza informaţiilor publicate de Ministerul de Finanţe. Singurii care au avut o profitabilitate mai redusă au fost elveţienii de la Holcim, cu o marjă de circa 4%, în condiţiile în care au devenit liderii pieţei locale de ciment, cu un rulaj de peste 196 de milioane de euro. Elveţienii au avut şi în anii 2008 şi 2009 marje mai mici de 10%.

  • Războiul din Libia nu s-a sfârşit. Cât au plătit statele NATO pentru doborârea lui Gaddafi

    Desemnarea unui nou premier va dura câteva săptămâni, iar primele alegeri vor avea loc după cel mult opt luni, conform estimărilor Consiliului de Tranziţie. Până atunci, Jalil a anunţat că baza viitoarei legislaţii a ţării va fi legea islamică Sharia, care autorizează poligamia şi interzice practicarea dobânzilor la credite, constituind astfel baza de funcţionare a băncilor islamice. Ca bonus, va fi anulată din start dobânda la creditele personale mai mici de 7.500 de dolari deja contractate de libieni.

    Conform Pentagonului, războiul de detronare a lui Muammar Gaddafi i-a costat pe contribuabilii americani 1,1 miliarde de dolari, sumă calculată până în luna septembrie. Suma nici nu include cheltuielile Departamentului de Stat, ale CIA şi ale altor agenţii implicate.

    Cât priveşte celelalte ţări implicate în conflict, NATO nu contabilizează separat contribuţa ţărilor participante la război, însă un purtător de cuvânt al organizaţiei a declarat că fondurile folosite dintr-un fond comun al NATO pentru operaţiunile din Libia au ajuns la 7,4 milioane de dolari pe lună pentru capacităţile de război electronic şi 1,1 milioane de dolari pe lună pentru coordonare şi personalul de comandă.

  • Vreţi inspiraţie pentru team-building? Luaţi exemplu de la peşti!

    Aceşti peşti, Parupeneus cyclostomus, trăiesc în grupuri organizate în funcţie de dimensiunea indivizilor şi acţionează în echipă atunci când vânează. Când un individ urmăreşte prada în zona de corali, ceilalţi din grup se poziţionează astfel încât să-i blocheze acesteia orice cale de scăpare, pentru a asigura reuşita acţiunii.

    Exemple de lucru în echipă s-au mai observat anterior, dar de regulă la primate superioare (cimpanzei) sau la balene ucigaşe.

  • Regele şi patrioţii

    Într-un plan ceva mai concret, relaţiile civilizate între fostul suveran şi corifeii USL i-au întristat pe monarhiştii cu state vechi, i-au bucurat pe monarhiştii de stil nou coalizaţi de adversitatea faţă de preşedintele Băsescu, iar pe simpatizanţii puterii i-au stimulat să denunţe diverse scenarii oculte, de la ambiţii politice ale lui Radu Duda până la conspiraţii urzite de serviciile secrete pentru a demola actualul regim şi republica în general.

    Unde încape între toate acestea prezenţa fostului monarh? Discursul său a conţinut o subliniere a rolului Coroanei ca simbol al unităţii naţionale şi o critică la adresa guvernării prezente (“Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului (…) Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”). Suficient pentru a-l transforma într-un actor politic? Nu. Dar nici nu era cazul.