Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergiliu Voineagu, a declarat într-o conferinţă de presă că prima declaraţie oficială pe problema declarării CNP-ului a fost dată sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al instituţiei. “Purtătorul de cuvânt, după ce a făcut precizări că nu orice recenzori acordă sancţiuni, ci persoane special nominalizate care constată cuantumul sancţiunii a mers puţin mai departe şi şi-a exprimat din grabă şi din pregătire insuficientă un punct de vedere personal că nedeclararea CNP nu impune sancţiune”, a spus Voineagu. Acesta a menţionat că purtătorul de cuvânt a fost destituit.
Blog
-
Ambasadorul SUA: Nu veţi atrage investiţii dacă nu liberalizaţi complet piaţa de energie
“Nu puteţi atrage investiţii în energie dacă nu vă liberalizaţi piaţa, cred că aveţi o astfel de obligaţie şi faţă de UE, trebuie să mergeţi înainte cu asta. Trebuie să privatizaţi, cred că aşa trebuie să vă gândiţi să faceţi”, a afirmat Gittenstein prezent la un seminar cu tema dezvoltării energetice în Europa. România s-a angajat în faţa FMI şi a Comisiei Europene să liberalizeze etapizat preţurile la energie şi gaze naturale. Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Karoly Borbely, prezent la seminar, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va continua privatizările pe care le-a început.”Nu puteţi atrage investiţii în energie dacă nu vă liberalizaţi piaţa, cred că aveţi o astfel de obligaţie şi faţă de UE, trebuie să mergeţi înainte cu asta. Trebuie să privatizaţi, cred că aşa trebuie să vă gândiţi să faceţi”, a afirmat Gittenstein prezent la un seminar cu tema dezvoltării energetice în Europa. România s-a angajat în faţa FMI şi a Comisiei Europene să liberalizeze etapizat preţurile la energie şi gaze naturale. Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Karoly Borbely, prezent la seminar, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va continua privatizările pe care le-a început.
-
Regele Mihai despre Băsescu: Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât se crede mai important
Într-un interviu acordat BBC din Elveţia, înainte de a veni în România pentru a participa la ceremoniile organizate în cinstea sa, Regele Mihai a fost întrebat cum comentează criticile formulate la adresa lui de către preşedintele Băsescu. Întrebat în mod explicit în legătură cu declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat în iunie de “trădarea interesului naţional” prin lăsarea României în mâinile sovieticilor, Regele Mihai a răspuns: “Nici măcar nu merită să reacţionez la aşa ceva, pentru că este un lucru atât de mărunt, ştiţi bine asta. Şi acesta este genul. Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât el se crede mai important. Nu ar putea să îmi pese mai puţin de ceva”.
În discuţia avută cu reporterul BBC, fostul suveran vorbeşte despre momentul abdicării sale, despre cele două întâlniri cu Hitler, în 1937, în Bavaria şi în 1941 în Berlin.
-
Reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, programată pentru miercuri, a fost anulată
Miniştrii nu se vor mai întâlni miercuri înaintea reuniunilor şefilor de state şi de guverne din UE şi zona euro, însă pachetul de măsuri care ar trebui să pună capăt crizei din zona euro este încă aşteptat pentru miercuri, au declarat mai multe surse apropiate situaţiei, potrivit Wall Street Journal. Un purtător de cuvânt al biroului Marii Britanii la UE a declarat că preşedinţia poloneză a UE “tocmai a confirmat că nu va avea loc miercuri reuniunea ECOFIN. Au spus că este o decizie finală”. Liderii UE au încredinţat duminică miniştrilor de Finanţe din UE sarcina de a încheia lucrările pregătitoare înainte de sosirea miercuri a şefilor de state şi de guverne.
-
Deficit bugetar zero? Să scadă CAS? Ce-i de făcut cu taxele şi impozitele
Ultima propunere lansată pe piaţa ideilor de politică economică le aparţine celor de la Noua Republică şi care au propus înscrierea în Constituţie a limitării deficitului bugetar, mai întâi la 1% din PIB, apoi la zero din PIB, conform ex-ministrului Sebastian Lăzăroiu. Săptămâna trecută, Consiliul Investitorilor Străini şi-a lansat ultima Carte Albă privind climatul de investiţii în România, în care recomandă reducerea TVA la 19%, reducerea CAS, scutirea totală de la plata impozitului pe profitul reinvestit şi exceptarea de la plata impozitului în România pentru fondurile de investiţii cu sediul în străinătate. Printre soluţiile de relansare a creşterii, primite de la economiştii cărora le-am cerut opinia cu o săptămână în urmă, a figurat şi o reducere a impozitării, combinată cu limitarea drastică a deficitului şi a datoriei publice.
În speţă, economistul Florin Cîţu recomandă “reducerea impozitelor pe venit, profit şi CAS, împreună cu un plan credibil care să implice privatizări şi reducerea numărului de angajaţi publici la jumătate până în 2017”. Profesorul de economie Cristian Păun recomandă, la rându-i, plafonarea la zero a deficitului bugetar şi a datoriei publice, prin constituţie, însoţită de o reducere a TVA la 22% (şi într-un an sau doi la 18%), reducerea cotei unice de impozitare la 10%, asigurarea de şomaj la stat să fie opţională şi să se transfere spre asigurările private, ponderea cotizaţiei pentru sistemul privat de pensii să crească “astfel ca în câţiva ani statul să nu mai administreze această problemă”, iar contribuţia la asigurările de sănătate să însemne “maxim o sumă indiferent de cât de mult câştigăm, pentru a fi solidari cu cei care nu îşi permit un minim de servicii medicale; dacă vrem apoi mai mult, să plătim apoi mai mult la stat sau la privat”.
În alte zări, propunerile de inovaţii fiscale abundă, de asemenea, cu un succes de public proporţional nu atât cu sumele pe care contribuabilii sunt chemaţi să le plătească statelor, cât cu modul în care cetăţenii percep eficienţa sau ineficienţa cheltuirii banilor colectaţi din impozitele lor. Un exemplu proaspăt de succes de public este propunerea candidatului la nominalizarea Partidului Republican din SUA, Herman Cain, de a introduce trei cote fixe de 9%, pentru taxa pe consum, impozitul pe profit şi impozitul pe venit.
Soluţii de genul celei a lui Cain sunt întâmpinate de economistul Daniel Dăianu cu o grimasă de dezgust (la propriu), nu numai pe motiv că suferă de simplism populist, dar şi dintr-un alt motiv: pentru el, ca şi pentru numeroşi analişti aflaţi în căutarea unui optim al contribuţiei veniturilor fiscale la creşterea economică, important nu e atât nivelul impozitelor, dacă există impozitare unică ori progresivă ori dacă e precizat în constituţie un anumit nivel al deficitului, fie el zero sau 3% din PIB, cât cultura colectării şi a cea a cheltuirii veniturilor la buget. “Atâta vreme cât acestea sunt deficitare, problemele de fond ale bugetului rămân exact aceleaşi, indiferent cât e cota de impozitare sau care e limita de deficit”, spune Dăianu.
Împreună cu Ella Kallai, economistul-şef al Alpha Bank, şi Laurian Lungu, managing partner al firmei de consultanţă Macroanalitica, Daniel Dăianu a redactat un studiu denumit “Politica fiscală sub blestemul veniturilor scăzute: cazul României”, care detaliază problema colectării veniturilor fiscale, pornind de la felul cum au evoluat acestea pe o durată mai lungă, respectiv în ultimul deceniu dinainte de criză. Rezultatele explicitează într-un mod aproape înspăimântător constatările de anul trecut ale Consiliului Fiscal, care remarca faptul că România este, practic, la coada Europei din punctul de vedere al eficienţei colectării şi al ponderii veniturilor fiscale în PIB.
Comparaţia ne dezavantajează nu doar dacă ne raportăm la media UE (nivelul colectării în România este cu 10% din PIB sub media UE), dar şi dacă ne raportăm la media noilor state membre ale UE, adică la vecinii noştri din Est. Mai mult, nu sărăcia explică nivelul scăzut al încasărilor fiscale, atâta vreme cât ţări cu PIB pe cap de locuitor egal sau mai mic decât cel al României – Bulgaria, Croaţia, Muntenegru sau Serbia – au un nivel al colectării superior.
Din punctul de vedere al structurii veniturilor fiscale, aşa cum explică Ella Kallai, pilonii de bază ai finanţelor publice au fost la noi în general taxele indirecte (TVA) şi contribuţiile la asigurări sociale – în special CAS plătite de angajatori, contribuţia cetăţenilor care lucrează pe cont propriu rămânând foarte redusă. În schimb, în ţările dezvoltate ale UE (iar după 2005 şi în celelalte ţări din Est intrate în UE), finanţele publice se bazează într-o măsură mai mare pe impozitele pe venitul personal şi pe cele pe profitul companiilor, iar aportul persoanelor angajate pe cont propriu la veniturile din CAS este mai mare de trei ori decât în România.
Ca privire generală, faţă de perioada dinainte de 2005, ultimii ani au mutat centrul de greutate al finanţelor publice de la taxele pe muncă la taxele pe consum, spre deosebire atât de UE27, cât şi de noile state membre ale Uniunii, unde impozitarea muncii a rămas principala sursă de venituri de-a lungul întregului deceniu. “Acesta e un aspect care ne aduce pe un drum bun, pentru că taxarea consumului este mai prietenoasă pentru creşterea economică, spre deosebire de taxarea muncii”, afirmă Ella Kallai.
Ca total, povara fiscală (nominală) situează România pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde nivelul total al taxelor e cel mai scăzut din Uniune. Percepţia fiscalităţii, în schimb, este cu totul alta în societatea românească, atât din cauza distribuirii dezechilibrate a poverii fiscale din punctul de vedere al plătitorului (angajaţii şi cei cu venituri medii duc greul, deşi au devenit din ce în ce mai puţini în raport cu pensionarii şi agricultorii), cât şi a faptului că ineficienţa cronică a colectării îi privilegiază tocmai pe cei care fac evaziune fiscală, nu pe cei care îşi achită corect dările.
După estimarea relativ conservatoare prezentată de Laurian Lungu, în care economia subterană ar ajunge la 27%, numai dacă ponderea acesteia ar fi redusă la jumătate, veniturile în plus adunate la buget ar reprezenta 3,7% din PIB, ceea ce ar însemna dintr-un foc eliminarea deficitului bugetar. Cătălin Păuna, economistul-şef al biroului Băncii Mondiale în România, recomandă soluţia Bulgariei, care cu asistenţa Băncii Mondiale a reuşit în şase ani (2002-2008) să amelioreze puternic eficienţa colectării, prin înlocuirea agenţiilor fiscale cu sisteme de colectare online. Numărul agenţiilor fiscale a scăzut atunci de la 340 la 29, costul colectării s-a redus de la 1,4% la 0,8% din venituri, iar rata de conformare voluntară a contribuabililor a crescut puternic, permiţând autorităţilor să reducă impozitele pe venit, pe profit şi CAS.
Potrivit lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, dacă Bulgaria colecta 60% din TVA înainte de reformarea sistemului, la încheierea procesului colecta 90%. Dumitru a precizat că un astfel de program de asistenţă al Băncii Mondiale pentru reformarea sistemului a fost disponibil şi pentru România, însă n-a existat voinţa politică de a fi aplicat.
-
Au vreo şansă statele în lupta cu pieţele financiare?
“Noi ne-am lăsat intimidaţi de ideea că Germania ar rămâne în urmă dacă nu dereglementăm pieţele financiare. Aşa se face că nu am încercat să introducem sisteme prin care pieţelor să li se impună restricţii la nivel internaţional”, declară şeful social-democraţilor germani, Sigmar Gabriel, într-un interviu pentru Der Spiegel. Pentru el, problema care se pune acum este “îmblânzirea capitalismului” pentru a doua oară, după ce prima oară a fost îmblânzit de Germania cu decenii în urmă, prin economia socială de piaţă. O primă măsură propusă: unificarea finanţelor, a impozitării şi a politicii economice din zona euro, adică rezolvarea “defectului din naştere” al monedei unice. Inclusă în pachet: taxa pe tranzacţiile financiare. A doua măsură: forţarea băncilor să-şi reia rolul de slujitori ai economiei reale, prin separarea activităţilor de bancă de investiţii de cele de bancă comercială. A treia: interzicerea unor tipuri de tranzacţii financiare, cum sunt cele prin care speculatorii pot paria pe falimentul unor ţări.
Miza: salvarea democraţiei, restabilirea încrederii cetăţenilor în faptul că puterea de decizie a statelor poate fi recuperată de sub asaltul pieţelor financiare. “Vedem cum democraţia se erodează zi după zi. Şefii de stat şi de guvern din UE preferă să se întâlnească sâmbăta şi duminica, după închiderea pieţelor din SUA şi înaintea deschiderii celor din Asia, ca să poată lua decizii fără ca pieţele financiare s-o ia razna. Dacă s-a ajuns ca programul politicienilor să fie dictat de orarul de funcţionare al burselor, evident că democraţia are de pierdut”, a spus Gabriel.
Deşi ceea ce spune neamţul pare doar un discurs de politician de opoziţie adresat electoratului său social-democrat, iar în cursul interviului se căzneşte să găsească puncte în care poziţia lui se deosebeşte fundamental de cea a creştin-democraţilor Angelei Merkel, realitatea e nu numai că ideile celor două partide principale din Germania despre rezolvarea crizei din zona euro s-au apropiat, dar ele se întâlnesc şi cu viziunea administraţiei Obama, a oficialilor de la Bruxelles, a principalilor politicieni francezi, cu cea a conducerii FMI, cu cea a indignaţilor spanioli şi greci şi cu cea a mişcării “Ocupaţi Wall Street-ul”. Pare absurd, dar nu e: unul după altul, oamenii politici au înţeles că au ratat, ani în şir, o mulţime de bune prilejuri de a preveni situaţia actuală, pentru că nu au reuşit să-şi coordoneze politicile (naţionale) în faţa unei forţe globale – economia financiară, adică marile grupuri bancare şi fonduri speculative, ajunse adevărata putere conducătoare pe ambele maluri ale Atlanticului, cea care impune ritmul actualelor măsuri de austeritate ce lovesc în bunăstarea populaţiei şi deci în baza electorală a politicienilor.
Problema riscului apărut din lipsa de transparenţă şi de reglementare în activitatea fondurilor de investiţii speculative figura încă din 2002 ca temă de discuţie în The Economist. Rezultatul discuţiilor a fost însă nul: în ciuda unor apeluri din partea conducerii UE, nici până în ziua de azi nu se cunoaşte expunerea pe Grecia, de pildă, a fondurilor speculative americane, britanice, internaţionale. Angela Merkel şi George W. Bush discutau încă din 2006 cum să facă să impună reglementări valabile şi pentru Europa, şi pentru SUA, tocmai ca să limiteze potenţialul de criză ridicat de fondurile speculative şi de faptul că marile grupuri financiare se ocupau în acelaşi timp şi de activităţile bancare clasice, şi de investiţii cu grad mare de risc în care angajau banii companiilor şi ai populaţiei. Nu s-a întâmplat nimic: libertatea giganţilor de pe Wall Street şi din Europa de a acţiona şi ca bănci, şi ca actori în “cazinoul global” al speculaţiilor cu instrumente financiare derivate a dus direct la conceptul de “too big to fail”, cu consecinţele cunoscute.
În 2008 şi 2009, imediat după căderea Lehman Brothers, ideea la modă vehiculată la Bruxelles şi Washington era reîntronarea în SUA şi introducerea în Europa a legii Glass-Steagall, abolită în 1999, care obliga la separarea băncilor comerciale de băncile de investiţii; ulterior, ideea s-a redus pur şi simplu la curăţarea bilanţurilor, vânzarea unor active şi renunţarea la unele divizii neesenţiale de către grupurile financiare care fuseseră ajutate cu bani publici şi care trebuia să facă rost de resurse spre a rambursa ajutoarele. O serie de grupuri financiare (ING Group e un exemplu) au procedat într-adevăr aşa, însă situaţia altora s-a înrăutăţit, pe măsură ce deţinerea de obligaţiuni ale statelor cu probleme din zona euro s-a transformat dintr-un avantaj într-o piatră de moară în bilanţuri.
Acum, ideea revine pe tapet, după ce planul Bruxellesului de a impune băncilor o recapitalizare – de ordinul a 100 de miliarde de euro în total – pentru îmbunătăţirea solvabilităţii a împins bănci ca Santander din Spania (una dintre puţinele bănci care au trecut cu bine de criza de până acum, graţie expunerii sale pe America Latină) să declare că mai bine îşi vând active şi renunţă la unele activităţi decât să atragă capital nou de la acţionari sau să ceară ajutor de la stat.
Anul trecut, Angela Merkel a devenit bestia neagră pentru toţi managerii de fonduri invitaţi să comenteze la CNBC, după ce a decis să interzică operaţiunile speculative de “naked short selling” pe titlurile a 10 grupuri financiare germane (angajarea traderilor în vânzări de titluri, cu scopul de a le răscumpăra mai târziu cu profit, nu numai înainte de a le împrumuta, dar şi înainte de a se asigura că au cum să le împrumute – tactică incriminată şi în 2008 pentru căderea Lehman Brothers).
Acum, autorităţile americane de reglementare au reuşit să promoveze, tot în ciuda protestelor din partea industriei financiare, “regula Volcker” (după numele lui Paul Volcker, fost şef al Rezervei Federale), care interzice băncilor cu depozite garantate de stat să-şi plaseze resursele financiare în fonduri speculative şi să facă tranzacţii financiare în nume propriu (ci numai în numele clienţilor). Motivaţia a fost că astfel vor fi limitate atât riscurile, cât şi veniturile băncilor de pe urma jocului în “cazinoul global”, iar în loc de speculaţii îşi vor canaliza banii disponibili spre relansarea economiei. Sau măcar vor accepta fără cârtire noua taxă globală pe tranzacţii, cu care statele vor să-şi protejeze bugetele în eventualitatea că vor avea din nou nevoie să susţină grupuri financiare periclitate de criză.
Ca aşa ceva să se întâmple însă, statele au nevoie şi de o pârghie de forţă, pe care au folosit-o rar până acum. Pe de o parte, există presiunea opiniei publice, a indignaţilor şi a mişcărilor de tip “Ocupaţi Wall Street-ul”, cu care s-au solidarizat toţi adepţii unui plus de reglementare a pieţelor, inclusiv preşedintele Barack Obama; pe de altă parte sunt anchetele ori chiar sancţiunile pentru diverse operaţiuni de manipulare a pieţei, anunţate aproape concomitent contra unor bănci europene (Deutsche Bank, UBS, Dexia, UniCredit, Erste) şi americane (amenda record de 285 mil. dolari încasată de Citigroup pentru inducerea în eroare a unor investitori în instrumente bazate pe ipoteci). Iar intensitatea cu care această pârghie de forţă a început brusc să fie folosită denotă din partea statelor şi un soi de disperare a celui de-al 11-lea ceas, dar şi faptul că perioada în care statele vor miza pe ea e abia la început.
-
Bursele şi euro scad puternic după o declaraţie a cancelarului Merkel
“Această prevedere nu are acordul nostru”, a afirmat Merkel, adăugând că Germania nu vrea ca declaraţia politicienilor să spună BCE ce are de făcut. Merkel a lăsat deschisă întrebarea dacă BCE va face o declaraţie în această privinţă. Potrivit unui proiect obţinut de Reuters, liderii din zona euro vor cere BCE să continue “măsurile non-standard, în actualele circumstanţe excepţionale”, expresie care, potrivit unor surse comunitare, se referă la achiziţiile băncii de obligaţiuni ale unor ţări precum Italia şi Spania.
-
Cel mai bun spion al Rusiei din ultimii 30 de ani: Fosta amantă a unui parlamentar britanic
Fostul agent KGB Oleg Gordievski, în vârstă de 73 de ani, care a fugit în Marea Britanie în 1985 cu ajutorul serviciilor britanice de informaţii externe, a declarat că Zatuliveter s-a folosit de relaţia ei de patru ani cu Hancock pentru a transmite Kremlinului secrete militare britanice. Potrivit lui, aceasta a provocat pagube enorme Marii Britanii şi ar fi privită ca o eroină de Rusia. “Timp de patru ani ea a copiat documente militare şi le-a dus la ambasadă. Practic, ea a dezarmat Marea Britanie în faţa Rusiei”, a declarat Gordievski. “Este o infracţiune mare, care este imposibil de dovedit legal. Cred că va fi expulzată din Marea Britanie”, a adăugat el.
-
Institutul de Statistică îşi contrazice purtătorul de cuvânt: declararea CNP la recensământ este obligatorie
Institutul Naţional de Statistică “reiterează faptul că singura abordare corectă este cea prezentată în declaraţiile noastre de presă din 21 şi 24 octombrie”, contrazicând astfel “interpretările distorsionate” din mass-media ultimelor zile. “Interpretările distorsionate” sunt de fapt afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Institului Naţional de Statistică, Vladimir Alexandrescu, care declarase într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, 22 octombrie, că persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune dacă nu îl declară.
Conform Institutului Naţional de Statistică, “colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011. Astfel, articolul 2, alin. (1) spune: “Persoanele [….] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ. (2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.”
De asemenea, articolul 12 din OUG 34/2011 precizează: “În vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.
Articolul 2, alin. (2) din H.G. 1502/2009 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011 prevede că “pentru înregistrarea corectă a datelor de identificare a persoanelor, acestea vor prezenta, după caz, pentru cetăţenii români actul de identitate, certificatul de naştere în cazul minorilor, iar pentru persoanele de altă cetăţenie ori fără cetăţenie documente de trecere a frontierei sau documente eliberate de autorităţile române care atestă dreptul de şedere pe teritoriul României”.
Art.6 (1): “Persoanele care efectuează înregistrarea, respectiv recenzorii, precum şi cele cu atribuţii de îndrumare, coordonare şi control au obligaţia să respecte întocmai prevederile prezentei hotărâri şi instrucţiunile specifice aprobate de Comisia centrală pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor. (2) În îndeplinirea atribuţiilor care le revin pe timpul efectuării recensământului, persoanele prevăzute la alin (1) se bucură de protecţia legii, fiind considerate ca îndeplinind funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat”.
DE CE SE COLECTEAZĂ CNP
Potrivit explicaţiei oferite de INS, colectarea CNP prin formularele de recensământ asigură:
– determinarea populaţiei stabile a României;
– determinarea migraţiei internaţionale ca element important al estimărilor intercenzitare a populaţiei României (regulamentul CE nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei);
– crearea premiselor necesare introducerii/adaptării şi generalizării registrelor statistice în consonanţă cu practica statelor membre ale UE;
– exhaustivitatea datelor înregistrate şi de verificare a calităţii datelor, astfel încât să se evite omisiunile sau dubla înregistrare;
– facilitatea prelucrării datelor.
DATELE DESPRE ETNIE, RELIGIE, DIZABILITĂŢI SUNT OPŢIONALE
Institutul Naţional de Statistică precizează şi că subiectele cuprinse în formularele de recensământ sunt obligatorii, mai puţin cele opţionale, respectiv: etnia, apartenenţa religioasă, limba maternă, precum şi cele legate de dizabilităţi – ultima secţiune din formularul P. “Prin urmare, informaţiile referitoare la ocupaţie, locul de muncă etc. sunt obligatorii de furnizat şi înregistrat pentru toţi subiecţii recensământului. Aceste informaţii, după prelucrarea datelor, vor fi utilizate pentru construirea statisticilor privind structura populaţiei pe ocupaţii şi grupe de ocupaţii, precum şi pe activităţi economice pentru diferite grupe de vârstă, sexe, medii de rezidenţă etc.”, se afirmă în comunicatul INS.
În procesul de prelucrare al datelor, informaţiile sunt ulterior anonimizate, numele şi prenumele persoanelor nu sunt înscrise în baza de date, iar recenzorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor. Amenzile pe care le riscă recenzorii dacă încalcă această confidenţialitate sunt între 2000 – 5000 lei, cu circumstanţă agravantă dacă nerespectarea confidenţialităţii are aspecte penale.
În procesul de prelucrare, informaţiile vor fi utilizate numai în cadrul sistemului informatic statistic naţional (în interiorul reţelei VPN criptat). În baza de date ORACLE pe serverul INS nu există niciun fel de corespondenţă CNP – Nume şi prenume. La un an după încheierea prelucrării, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor şi procedurilor legale.
Conform art. 13 din H.G 922/2011, alin. (1), “după terminarea prelucrării şi validării datelor, toate chestionarele care conţin date cu caracter personal sunt predate operatorilor economici specializaţi, în condiţii care să asigure confidenţialitatea datelor, pentru distrugere.”
Totodată, conform art. 5 din H.G. 922/2011, “declaraţiile populaţiei înregistrate la recensământ NU pot fi utilizate în alte scopuri decât cele statistice şi nici pentru stabilirea unor drepturi sau obligaţii”. Aşadar, informaţiile furnizate de populaţie vor fi utilizate exclusiv în scop statistic, ele nu vor fi comunicate altor instituţii şi nu vor putea fi folosite, în nicio situaţie, de alte instituţii (în scopuri de impozitare/taxare fiscală, de îngrădire sau limitare a unor drepturi, de pierdere a cetăţeniei etc.)
-
Noua Libie a legalizat poligamia. Ce spune legea islamică despre căsătorie, divorţ şi familie
În timpul regimului lui Gaddafi, bărbaţii libieni nu aveau voie să aibă mai mult de o soţie. Legea islamică prevede însă că un bărbat poate să aibă cel mult patru soţii. Şaria, legea religioasă a Islamului, este un cod de conduită care a derivat din învăţăturile Coranului şi din exemplul de viaţă dat de profetul Mohamed. Legea islamică a fost definitivată în secolele VIII şi IX şi reprezintă cuvântul lui Allah în legătură cu societatea islamică, adică legea lui Dumnezeu. Musulmanii sunt obligaţi prin credinţa lor să urmeze aceste legi de conduită.