Blog

  • Consorţiu BRD-Citigroup-Societe Generale-Intercapital va intermedia listarea Hidroelectrica

    Consorţiul câştigător a obţinut 97 de puncte pentru oferta tehnică, cerând un comision de 0,88% din valoarea acţiunilor vândute.

    Sindicatul concurent, UniCredit CA-IB Securities (lider de consorţiu)-Goldman Sachs-Unicredit Bank-Erste Group-BCR şi BT Securities, a primit 96 puncte la oferta tehnică, iar comisionul cerut a fost de 1,39%.

    Ofertele au fost depuse de cele două consorţii la începutul lunii martie şi au o valabilitate de patru luni de la data deschiderii.

    Hidroelectrica este evaluată între 2,8 miliarde euro şi 3,9 miliarde euro, astfel că oferta prin care compania va vinde pe bursă 10% din acţiuni ar fi cuprinsă 280 milioane euro şi 390 milioane euro.

    Goldman Sachs, Erste şi BCR se ocupă în prezent, alături de Raiffeiesen Capital&Investment, de pregătirea ofertei de vânzare a 15% din acţiunile Romgaz, pentru listarea companiei la BVB.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a împrumutat trei bănci cu 1,42 miliarde euro, pentru şapte zile

    Prin astfel de operaţiuni, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

    Săptămâna trecută, banca centrală a împrumutat trei bănci cu 5,849 miliarde de lei (1,33 miliarde de euro), tot pentru o perioadă de şapte zile, la dobânda de politică monetară, de 5,5% pe an.

    Consiliul de Administraţie al BNR a decis joi să reducă cu 0,25 puncte procentuală nivelul ratei dobânzii de politică monetară, de la 5,5% la 5,25% pe an, nou minim istoric.

    BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo, începând cu 17 octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şomajul din zona euro a atins un nou maxim istoric

    Rata şomajului din UE a avansat în luna februarie la 10,2%, de la 10,1% în ianuarie şi 9,5% în perioada corespunzătoare a anului trecut.

    În zona euro, şomajul a crescut în februarie la 10,8%, un nou record, de la 10,7% în ianuarie, respectiv 10% în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de Eurostat.

    Numărul şomerilor din zona euro a urcat cu 1,47 milioane în ultimele 12 luni, la 17,13 milioane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Danone România l-a numit director general pe Dieter Schultz

    “Cred că piaţa produselor lactate proaspete din România are un potenţial important de creştere, de care vom beneficia oferind în continuare consumatorilor noştri o gamă variată de produse de înaltă calitate, adaptate la preferinţele şi nevoile lor. Ne vom concentra şi pe continuarea programului de susţinere a fermierilor români şi a proiectelor de responsabilitate socială iniţiate de Danone România”, declară Dieter Schulz, director general Danone Europa Centrală şi de Sud.

    Dieter Schulz are experienţă în industria FMCG. El şi-a început cariera în 1996, la Air Liquide Paris, iar în 1998 s-a alăturat Mars Inc., unde a ocupat, timp de 9 ani, mai multe poziţii manageriale, în diferite funcţiuni şi ţări, ultima fiind cea de director general pentru regiunea Est Mediteraneană, cu sediul în Istanbul.

    Dieter Schulz s-a alăturat echipei Danone în ianuarie 2007, ca director general pentru Malaezia şi Singapore, în divizia de biscuiţi. După preluarea acesteia de către Kraft Foods, şi-a continuat activitatea, în aceeaşi funcţie, în noua companie, unde a coordonat cu succes integrarea diviziei Danone, în 2008 şi, apoi, integrarea Cadbury, în 2010. În mai 2011, Dieter Schulz a revenit în grupul Danone, ca director general pentru Bulgaria şi Grecia, în divizia de produse lactate.

    Danone România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2010 o cifră de afaceri de 476 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. Compania are în prezent 540 de angajaţi şi un portofoliu cu 70 de referinţe de produs, principalele mărci fiind: Activia, Danonino, Actimel, Nutriday, Cremosso, Danette, Casa Bună.

  • New York este cel mai important centru de afaceri din lume

    Top 10 este completat de Hong Kong, Los Angeles, Chicago, Seoul, Bruxelles şi Washington DC.

    Studiul evaluează cele mai importante 66 de centre comerciale urbane din lume, în funcţie de cinci criterii: anvergura mediului de afaceri, accesul la capital uman, piaţa media şi accesul la informaţie, profilul cultural şi influenţa politică.

    “Scopul nostru a fost să găsim o unitate de măsură care să ajute factorii de decizie din mediul corporate şi din rândul guvernelor să determine care dintre oraşele lumii va atrage şi va modela cel mai bine, în viitor, fluxul de oameni, de idei, de capital şi de bunuri”, comentează pentru Bloomberg Mike Hales, partener la A.T. Kearney, companie de consultanţă cu sediul la Chicago.

    Beijingul şi Shanghaiul reprezintă metropolele cu cea mai mare ascensiune anticipată pentru următorii 10-20 de ani, având şanse să detroneze centrele de afaceri din Vest, potrivit rezultatelor studiului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sosirile în structuri turistice au crescut în primele două luni cu 7,7%

    Astfel, sosirile au însumat 772.100, iar înnoptările 1,5 milioane.

    “Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-29.II.2012 79,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada 1.I-28.II.2011. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 76,5% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 8,4% faţă de perioada 1.I-28.II.2011”, se arată într-un comunicat al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conferinţă extraordinară a partidului unic din Coreea de Nord, înainte de lansarea unei rachete

    Coreea de Nord va marca pe 15 aprilie centenarul naşterii lui Kim Il-sung, cel care a fondat ţara după al Doilea Război Mondial, tatăl şi bunicul celor doi lideri care i-au succedat la putere.

    Phenianul a anunţat la jumătatea lui martie lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune între 12 şi 16 aprilie în vederea plasării pe orbită a unui satelit de observaţie destinat unor scopuri civile. Însă Statele Unite şi aliaţii lor, în special sud-coreenii şi japonezii, cred că este vorba despre un test deghizat de rachetă balistică cu rază lungă de acţiune şi cer regimului nord-coreean să renunţe la ea.

    Potrivit unor analişti, reuniunea anunţată a Partidului Muncitorilor din Coreea, partid unic, ar urma să îl numească pe noul lider Kim Jong-un, care a preluat puterea după moartea tatălui său în decembrie, în postul de secretar general al partidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele europene au discutat despre crearea unui fond pentru a ajuta băncile într-o situaţie Lehman

    Mai multe state UE susţin înfiinţarea unui fond european pentru lichidarea instituţiilor financiare cu operaţiuni internaţionale, a declarat Vicotr Constancio, membru în conducerea Băncii Centrale Europeane (BCE). Banca Centrală Europeană (BCE) sprijină un fond la nivel UE, la alternativa înfiinţării unor fonduri naţionale. “Ar deconecta mai mult băncile de situaţia guvernelor”, a spus Constancio, fără să ofere detalii despre ţările care susţin înfiinţarea fondului european.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ultima tranzacţie pe o piaţă secundară înainte de listare evaluează Facebook la 103 miliarde dolari

    Preţul la ultima tranzacţie derulată pe platforma SharesPost, pentru 150.000 de titluri, a urcat cu aproape 9%, de la 40,5 dolari într-o altă licitaţie derulată în martie la 44,1 dolari, transmite Bloomberg. Facebook a decis să oprească la sfârşitul acestei săptămâni tranzacţiile pe pieţele secundare, în contextul pregătirilor pentru listare, au declarat dou surse. Compania, care operează cea mai populară reţea de socializare online, a depus în februarie actele pentru o ofertă publică iniţială care ar putea evalua Facebook la 75-100 de miliarde de dolari.

    Mai multe pe mediafax.ro