Blog

  • Moody’s a retrogradat Ungaria la “junk”, cu ratingul Ba1. Guvernul acuză “atacuri financiare”

    Moody’s a atribuit perspectivă negativă ratingului Ungariei, potrivit deciziei transmise joi seară, târziu, de agenţia de evaluare financiară. Agenţia şi-a argumentat măsurile prin temeri legate de nivelul ridicat al datoriei de stat, perspectivele slabe de creştere economică şi incertitudinea privind capacitatea guvernului de a atinge ţintele de consolidare fiscală. Anterior, S&P a amânat o decizie privind ratingul Ungariei, prelungind evaluarea ţării, datorită pregătirilor de la Budapesta pentru un nou acord de finanţare externă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că doreşte ca românilor să le meargă rău

    Udrea menţionează că “e o situaţie politico-economică destul de plumburie la nivelul Uniunii Europene”, iar intrarea în recesiune a Zonei Euro poate avea un efect similar pentru economia globală cu lucrurile întâmplate în 2007 şi 2008. “În această logică, România nu este scutită de posibile efecte negative”, adaugă Udrea, precizând că se referă la perspectiva scăderii exporturilor sau la perspectiva costurilor de împrumut pentru acoperirea unui eventual deficit bugetar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olli Rehn: Zona euro fie se va dezintegra, fie va ieşi întărită din criză

    “Avem în faţa noastră fie dezintegrarea lentă a zonei euro, fie o consolidare semnificativă a uniunii monetare”, a afirmat Rehn în faţa presei, la Helsinki. El a refuzat să comenteze rezultatul mediocru al emisiunii germane de obligaţiuni de miercuri, când trezoreria germană nu a reuşit să plaseze decât titluri de 3,6 miliarde de euro, din oferta de 6 miliarde de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele feroviare din Bulgaria au intrat în grevă pe termen nelimitat

    Potrivit MAE, zilnic, în intervalul 08.00-16.00, traficul feroviar intern de călători va fi suspendat, iar circulaţia trenurilor internaţionale care tranzitează teritoriul acestui stat dinspre România a fost restricţionată. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români interesaţi să verifice, în prealabil, orarul trenurilor pentru a preveni apariţia unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum cucereşte Turkish Airlines piaţa românească

    Cine ar fi crezut că bulevardul bucureştean Magheru poate să-i pară cuiva oricum altfel numai nu aglomerat? După ani buni în care a lucrat în Mumbai, metropola indiană cu 15 milioane de locuitori, capitala României îi pare un loc “senzaţional şi incomparabil”. Mehmet Akif Kiliç conduce operaţiunile turcilor în România de mai bine de trei ani şi se vede tot aici şi în următorii. La sosirea sa în ţară, Turkish Airlines opera câte un zbor zilnic către Istanbul; la finele lui 2008 numărul lor s-a dublat, iar din această vară trei zboruri pleacă zilnic înspre şi dinspre Istanbul. Kiliç admite că activitatea de marketing mai puternică în trecut a rivalilor de la Lufthansa şi Air France KLM a făcut ca pasagerii să aleagă Frankfurt, München, Paris sau Amsterdam drept punct de conexiune pentru destinaţiile din Asia, deşi asta se traducea prin ore bune de zbor în plus. Apoi, zborurile de la Istanbul către Asia nu aveau o frecvenţă atât de ridicată.

    “Astăzi lucrurile nu mai stau aşa şi câştigăm teren în fiecare zi”, spune Kiliç, care enumeră zborurile zilnice către destinaţii din China şi Japonia ca argument pentru creşterea traficului dinspre România către Istanbul.Şeful Turkish Airlines vorbeşte despre avantajul geostrategic al fostei capitale a imperiului – “un punct de legătură între nord şi sud, între est şi vest” – pe care intenţionează să-l exploateze la maximum. În lupta pentru pasagerii asiatici au intrat în joc şi arabii de la Emirates şi Qatar Airways care au transformat Abu Dhabi, Dubai sau Doha în huburi importante din Orientul Mijlociu. Extinderea agresivă din ultimii doi ani a Qatar Airways a desenat pe harta arabilor şi Bucureştiul.

    O aeronavă Airbus A320 zboară din ianuarie, de patru ori pe săptămână, de la Doha la Budapesta prin Otopeni. Cartea norocoasă e tot la turci, dat fiind că, după cum spune Kiliç, nu e deloc confortabil pentru pasageri să-şi întrerupă zborul de noapte chiar la mijlocul călătoriei şi să nu călătorească pe distanţe atât de lungi cu aeronave concepute pentru zboruri de lung-curier. Mai exact, un zbor către Asia înseamnă o oră până la Istanbul şi alte opt până la destinaţie. Legătura în Orientul Mijlociu s-ar traduce prin două zboruri de câte patru-cinci ore cu avioane de dimensiuni mai mici. “Unele aeroporturi ale arabilor sunt mai mici, climatul de acolo e diferit şi unele companii nici măcar nu operează direct pe piaţa din România, ceea ce se traduce prin bilete mai scumpe.”

    “Narrow-body” este tipul de avion folosit de la Bucureşti către Istanbul – Boeing 737-800 sau Airbus A320 – ceea ce înseamnă o capacitate de circa 150 de locuri, din care de regulă sunt ocupate mai bine de trei sferturi. “Cel de-al treilea zbor vine după ce mulţi dintre pasageri au dorit să aibă o legătură la primele ore ale dimineţii cu hubul de la Istanbul pentru a-şi putea stabili întâlnirile de afaceri dimineaţa”, explică Kiliç. În plus, introducerea ajută şi la conexiunea cu destinaţii din Europa de Vest şi America. Zborul de 6.10 asigură legătura cu cele către Sao Paolo, Toronto, New York, Chicago, Los Angeles şi Washington. Huburile consacrate către destinaţii transatlantice sunt Londra, Paris, Amsterdam şi Frankfurt, însă turcii au argumentele lor pentru a-i aduce pe români mai puţin în vestul Europei şi mai mult pe Ataturk. “Dincolo de preţ, confortul e cel care face diferenţa, iar noile aeronave achiziţionate de turci pentru zborurile de lung-curier oferă internet, televiziune, fotolii-pat”, susţin oficialii companiei. Oferta Istanbul atrage deja pasagerii chiar şi pe destinaţiile europene unde TAROM a încetat să mai opereze din motive legate de costuri, după cum susţin oficialii transportatorului român. E vorba de Lisabona, Oslo, Malaga, Valencia, unde turcii au remarcat că cererea via Istanbul creşte tot mai mult.

    Otopeniul este momentan cel mai potrivit aeroport pentru turci, care încă nu sunt convinşi că vreun altul din ţară le-ar putea duce aceleaşi volume de pasageri. “Taxele se măresc, unele companii şi-au încetat activitatea, însă noi încercăm să creştem volumele de pasageri şi profitabilitatea, deşi scumpiri ale serviciilor aeroportuare sunt aşteptate şi în 2012”, spune Kiliç, cu trimitere la cea mai recentă decizie a Finnair. De la sfârşitul lunii octombrie zborurile directe ale finlandezilor către România au încetat, dat fiind că, după cum spune Laura Varga, ofiţerul de presă al companiei, cursa era considerată “neprofitabilă”.

    “Dacă avioanele vor zbura la fel de pline, e foarte posibil să vedem al patrulea zbor zilnic către Istanbul”, rezumă şeful Turkish Airlines obiectivele din 2012.Planurile turcilor au toate şansele să se concretizeze, dat fiind că opt curse oferă transport rutier zilnic către Istanbul, dincolo de cele trei zboruri Turkish Airlines, două ale TAROM şi unul al operatorului turc low-cost Pegasus – “e loc de creştere pentru toţi pentru că relaţia România-Turcia e una cu tradiţie”.

  • Patriciu: Problema nu este când va “muri” euro, ci cât va costa asta

    “Dacă sunt un mare susţinător al UE, scriam în ’98 că adoptarea euro este cea mai mare greşeală pe care a făcut-o clasa politică din Europa. Problema nu este când va muri euro, ci cât va costa”, a spus Patriciu la un seminar. El a afirmat că România trebuie să se trezească din “visul euro” şi să îşi păstreze moneda naţională. “Iar dacă tot cerşim ceva, acesta să fie dolarul”, a adăugat Patriciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se luptă operatorii din telecom pentru clienţii de la metrou

    RCS&RDS oferă deja de câteva luni internet gratuit la metrou. Al doilea cel mai mare furnizor de servicii de internet din România după Romtelecom a construit practic o reţea naţională de 600 de hotspoturi de internet, care acoperă inclusiv metroul bucureştean şi la care se pot conecta gratuit clienţii companiei. Dar nu numai. La scurt timp, compania orădeanului Zoltan Teszari a decis să permită oricui accesul la reţeaua de internet timp de cel mult o oră pe zi, pornind astfel o luptă tacită pentru clienţii altor operatori de telecomunicaţii care, tentaţi poate de posibilitatea de a avea internet gratuit, ar putea opta pentru serviciile companiei.

    Implicit, reacţia competitorilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. De câteva săptămâni şi Orange şi Vodafone oferă internet mobil gratuit la metrou, nu doar în staţii, cum se întâmplă în cazul RCS&RDS care furnizează serviciile prin tehnologie wireless şi nu prin reţeaua mobilă, ci şi în tuneluri, pe tot parcursul călătoriei. Din clipa în care intră în zona de acoperire a reţelei 3G de la metrou, consumatorii pot folosi orice dispozitiv cu cartelă SIM, fie că este vorba de telefon, tabletă sau laptop cu modem mobil, pentru a se conecta la internet, fără să aibă vreo restricţie cu privire la paginile accesate sau la trafic. Variază de la utilizator la utilizator doar viteza de transfer de date, fiind activă cea deja existentă pe abonament sau cartelă preplătită.

    Mişcarea este o premieră atât pe piaţa locală, cât şi în alte ţări unde au operaţiuni cele două grupuri de telecomunicaţii. Nu este însă o reacţie la oferta RCS&RDS, ci mai degrabă finalizarea unor proiecte gândite anterior. Este cel puţin cazul Orange, unde “upgradarea reţelei ce oferă servicii de date mobile în metroul bucureştean este parte integrantă a unei strategii dedicate zonei metropolitane”, după cum spunea recent pentru ZF Vanina Ungureanu, business division manager în cadrul operatorului, dând drept exemplu serviciile de date mobile cu viteze de transfer de până la 43,2 Mbps sau cele de voce HD. Strategie concepută de mai multă vreme, când a fost stabilită şi oferta de la metrou, valabilă până la finele acestui an.

    Internetul gratuit la metrou poate fi totodată privit ca o tactică de marketing prin care operatorii caută să dovedească potenţialilor utillizatori funcţionalitatea reţelelor chiar şi în subteran. Nu înseamnă însă că nu reprezintă totodată şi o sursă de câştig. Mai toate telefoanele vândute în ultimii ani sunt capabile să acceseze internetul, însă nu toţi posesorii activează pachete de servicii sau accesează pur şi simplu internetul atunci când au nevoie.

    Serviciile gratuite ar putea însă convinge tot mai mulţi consumatori să adopte internetul pe mobil, segment de unde vin în prezent cele mai mari creşteri pentru operatorii care cumulau la finele anului trecut un total de 5,8 de milioane de clienţi ai acestor servicii, conform datelor oficiale. Iar cifrele sunt în plină ascensiune, judecând după faptul că doar Orange număra la sfârşitul lunii septembrie 4,33 milioane de utilizatori de internet mobil, ceea ce înseamnă că întreaga piaţă ar putea încheia anul chiar cu peste opt milioane de conexiuni mobile.

    Consumatorii trebuie să fie totuşi destul de atenţi cum folosesc internetul gratuit de la metrou. “Trecerea la o sesiune gratuită de browsing se face automat, iar utilizatorii revin la o sesiune cu tarif normal de date în apropierea ieşirii din staţiile de metrou”, spun oficialii Vodafone. Cu alte cuvinte, traficul începe să fie tarifat automat, fără vreo notificare, odată cu ieşirea din subteran, ceea ce pentru utilizatorii ocazionali s-ar putea transforma la finalul lunii într-o factură destul de costisitoare.

  • Câteva din cele mai bune imagini înscrise până acum în competiţia foto National Geographic – GALERIE FOTO

    Anul trecut, peste 16.000 de imagini, realizate de fotografi din 130 de ţări au fost înscrise în competiţie.

    Fotografii au la dispoziţie trei categorii în care îşi pot înscrie lucrările. Acestea vor fi evaluate pe baza creativităţii şi a calităţii fotografice de un juriu format din experţi în arta fotografică.

    Fiecare categorie va avea un câştigător şi va fi acordat, de asemenea, şi un mare premiu al juriului. Iată o selecţie de 54 de fotografii înscrise până acum la fiecare dintre cele trei categorii.

    SURSA: www.boston.rom

  • Comisia Europeană reclamă pentru a doua oară Germania la Curtea Europeană de Justiţie pentru “legea Volkswagen”

    CE a arătat că va contesta pentru a doua oară legea germană la Luxembourg. “Comisia Europeană a decis să pârască din nou Germania Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru că nu s-a conformat în totalitate hotărârii anterioare a Curţii privind legea Volkswagen. Din moment ce Germania nu a luat toate măsurile necesare pentru a respecta integral decizia Curţii, Comisia a decis să aducă din nou cazul în atenţia instanţei”, se spune într-un comunicat al CE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CE reclamă România şi Bulgaria la Curtea de Justiţie din cauza lipsei transparenţei pe piaţa gazelor

    Bulgaria şi România nu s-au aliniat încă pe deplin la normele UE privind piaţa gazelor naturale, arată CE într-un comunicat. Comerţul transfrontalier este posibil numai dacă toţi participanţii la piaţă au acces egal la reţelele pentru transportul gazelor naturale în scopul aprovizionării clienţilor, iar pentru a garanta accesul egal al terţilor este important să se pună la dispoziţie pe piaţă capacitatea maximă a reţelei, se arată în comunicat. Totodată, la fel de importantă este furnizarea tuturor participanţilor la piaţă informaţii fiabile şi transparente cu privire la capacitatea reţelei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro