BusinessMagazin

Blog

  • România, cea mai abruptă creştere din UE la înmatriculările de maşini în primul trimestru.

    În luna martie, înregistrările de automobile noi au crescut în România cu 29%, de la 3.793 la 4.902 unităţi.

    Pe total piaţă, numărul înmatriculărilor de vehicule noi a urcat în martie cu 17,9%, la 6.871 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

    Potrivit DRPCIV, cea mai populară marcă în martie a fost Dacia, cu 1.159 de autoturisme înregistrate, în urcare cu 31,7% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Compania românească este urmată în top de Ford (729 unităţi), Volkswagen (598), Skoda (419) şi Renault (248).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nissa şi drumul către inima Parisului

    Denisa Radian a intrat în afacerile de modă în 2001, împreună cu sora şi mama sa. Iniţial s-au axat pe producţie şi abia cinci ani mai târziu s-au orientat şi către retail. “Deţineam o unitate de producţie unde realizam produse sub brand propriu pe care le vindeam apoi în sistem en-gross.” Compania deţinea o serie de parteneri – magazine multibrand – care îi cumpărau colecţiile. Patru ani mai târziu însă familia Denisei Radian a luat decizia de a deschide şi magazine proprii, deoarece “simţeam că produsele nu sunt vândute într-un spaţiu de retail adecvat”.

    Primele două locaţii deschise au fost la Craiova, unde este şi sediul social al companiei. Ulterior, lanţul de magazine Nissa s-a extins în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării, ajungând să deţină astăzi 12 unităţi. “Ultimul deschis este magazinul din centrul comercial Electroputere din Craiova în primele luni din 2012.” În acelaşi oraş Nissa mai deţine un magazin, într-un spaţiu stradal, în centrul oraşului. Cele două unităţi deschise iniţial au fost închise în timp. “Am mers şi în mallul din Craiova deoarece mixul de chiriaşi este bun, motiv pentru care sperăm la un trafic ridicat. În alte condiţii nu am fi deschis un al doilea magazin aici deoarece vorbim de un oraş mic, cu o putere de cumpărare medie spre mică.”

    După acelaşi model au mers şi în Constanţa, unde există două magazine Nissa – unul în Maritimo Constanţa deschis în octombrie anul trecut şi unul în centrul comercial Tom inaugurat anterior. “Am mizat pe aceeaşi idee ca în Craiova, însă nu suntem încântaţi de rezultatele magazinelor.” Cel mai bine evoluează cele cinci unităţi din Bucureşti, în frunte cu magazinul din piaţa Romană. Acesta din urmă şi cel din Craiova sunt singurele magazine deschise în spaţii stradale. Celelalte zece sunt toate în malluri, centre şi galerii comerciale, deoarece au avantajul traficului generat de mall în ansamblu. “Am stat mult să ne gândim şi să analizăm înainte să deschidem în piaţa Romană.

    Am fost în discuţii şi cu Calea Victoriei, însă în final am ales locaţia actuală deoarece ne-a plăcut şi clădirea, şi poziţionarea.” Denisa Radian recunoaşte însă că zona piaţa Romană nu a atras încă multe nume cunoscute din modă deoarece nu există clădirile potrivite, cu suprafaţa necesară disponibilă şi nu există nici traficul din malluri. Totuşi “majoritatea clientelor fidele preferă magazinul nostru din piaţa Romană deoarece este mai mare şi experienţa de shopping este diferită. Deşi nu au locuri de parcare în zonă, am observat că au găsit o soluţie: vin fie în pauza de masă, fie după program. Astfel, au timp să stea mai mult în magazin”.

    Ea mai spune că timpul petrecut la cumpărături în magazinul din piaţa Romană este evident mai mare decât în cazul celorlalte magazine. “Suntem mulţumiţi de evoluţia vânzărilor, însă suntem convinşi că se poate şi mai bine, de aceea mizăm pe creştere.” Nissa nu este singurul retailer de modă care şi-a găsit loc în piaţa Romană. Anul trecut, după aproape două decenii în care a scris o pagină lungă din istoria modei locale pe Calea Victoriei, brandul italian Stefanel şi-a mutat flagshipstore-ul într-o vilă istorică din piaţa Romană. În zonă mai au magazine Dika, Tina R şi Glow.

    Pe piaţa locală Nissa deţine două concepte de magazine – stradal şi în mall sau centru comercial. Pentru produsele care merg la export antreprenoarele au acceptat şi un alt model: “Există formatul shop in shop pe care îl deţinem pe pieţele externe”.

    Compania românească deţine un astfel de magazin în galeriile Lafayette din Dubai şi poartă discuţii cu alte trei galerii Lafayette. Denisa Radian nu dă numele acestora pentru că, spune ea, pentru moment negocierile nu s-au finalizat. “În funcţie de volumul de vânzări şi de recomandările pe care le primesc produsele noastre, este posibil să mergem şi în galeriile Lafayette din Paris.” Pentru moment însă compania încearcă să îşi relocheze magazinul din Dubai într-un spaţiu mai mare şi mai bine poziţionat.

  • Celulele stem şi criza: copii mai puţini, afaceri mai mari

    “Ţările balcanice au o altă abordare faţă de familie şi copii. Procentul recoltărilor de celule e mai ridicat în aceste ţări, cele din regiune situându-se imediat după liderii europeni Portugalia, Grecia şi Italia”, spune Tudor Panu, country manager al Cord Blood Center, una din companiile care activează în piaţa de recoltare de celule stem. El face referire la avantajul pe care îl au operatorii de pe piaţa din România, dat fiind că, dacă media europeană a recoltărilor este de circa trei procente din totalul naşterilor, în cazul României e de trei ori mai mare. Motivele elanului se leagă de faptul că în România nu funcţionează bănci publice de celule stem, astfel că folosirea lor se poate face strict de către deţinătorul lor, însă în unele state din Uniunea Europeană celulele recoltate pot fi folosite şi de către alţi pacienţi, dacă nu sunt recoltate contra cost în regim privat. În plus, în Occident există o întreagă dezbatere referitoare la posibilitatea ca pacientul să poată fi tratat cu propriile celule stem, dat fiind că şi ele riscă să fie contaminate cu virusurile bolii care urmează a fi tratată.

    Celulele stem sunt folosite pentru tratamentul afecţiunilor maligne hematologice, cancere de sânge şi limfoame, fiind capabile să formeze orice tip de ţesut şi să înlocuiască celulele bolnave, iar cei care cunosc beneficiile lor nu ezită să le recolteze la naşterea copilului lor. Preţul unui asemenea serviciu trece de 700 de euro, la care se adaugă costul de stocare, de câteva sute de euro pe an, şi asigurarea pentru folosirea lor în caz de transplant.

    Numărul de naşteri din România a scăzut în medie cu 10% pe an din 2009 până în prezent. Din cei circa 160.000 de copii născuţi anul trecut în România, circa o zecime au avut parte de recoltare de celule stem. Potrivit şefului Cord Blood Center, planificarea unei naşteri se leagă mai ales de situaţia socio-economică şi, în plus, România are cea mai mare rată de infertilitate din Europa pe sectorul de vârstă 25-35 de ani, circa o treime din cupluri având probleme în conceperea unui copil. Cei 90% dintre părinţi care aleg să nu apeleze la un astfel de serviciu o fac mai ales din motive economice, dar pot apărea şi cauze religioase, de neîncredere în utilitatea folosirii lor sau, pur şi simplu, din necunoaştere. Potrivit companiilor, piaţa a stagnat în 2011 la nivelul de aproximativ 20 de milioane de euro. Dincolo de tot mai puţinii copii născuţi, o problemă poate veni şi dinspre numărul mare de tineri care aleg să plece din România. Medicul Dorin Pîrciog, director general al băncii de celule stem Biogenis, face trimitere la rezultatele recensământului de anul trecut, care a indicat faptul că o bună parte din potenţialii săi clienţi se află de fapt pe alte meleaguri.

    În lupta pentru clienţii rămaşi, băncile de celule stem au reuşit să nu-şi scadă vânzările prin posibilitatea de a plăti în rate serviciul oferit. În jur de 60% dintre părinţi aleg plata în rate, pe termen de şase luni sau chiar un an. Companiile îşi propun să promoveze printre părinţi, dar mai ales printre medici, avantajele recoltării celulelor stem, atât pentru sănătatea copilului, cât şi pentru cea a familiei. De aceea, Biogenis, Cord Blood Center şi Stem Sure, companii care grupează circa trei sferturi din piaţă, au format în luna martie o asociaţie a băncilor de celule stem, cu scopul de a mediatiza şi mai agresiv serviciul pe care îl oferă. În prezent, circa 15 companii operează pe această piaţă în România, însă oficialii chestionaţi de BUSINESS Magazin spun că trierea a început deja să se facă. “Fără 1.200 de recoltări pe an e greu să supravieţuieşti în industrie. Abia după 1.500 de recoltări poţi obţine profit”, spune medicul Bogdan Ivănescu, director al companiei Stem Sure. Cele mai multe recoltări se fac în sectorul public (mai bine de trei sferturi), întrucât naşterile în mediul privat sunt încă în fază incipientă şi nu costă deloc puţin – pornesc de la circa 800-1.000 de euro, dar pot ajunge şi la 2.500 în unele cazuri.

    “Caracterul latin ne face să fim pe de-o parte informaţi şi pe de alta mai apropiaţi de copil şi de viitorul său. Este o combinaţie fericită”, conchide medicul Bogdan Ivănescu, care mizează pe dragostea părinţilor faţă de copii pentru un an la fel de bun pentru afacerile din domeniu şi în 2012.

  • Graficul săptămânii: Viitorul băncilor

    Intervenţiile BCE au câştigat timp pentru bănci şi au redus costurile de finanţare, ceea ce ar putea susţine veniturile din dobânzi în 2012, însă nu sunt o soluţie pe termen lung, spune Schildbach.


    Sursa: Deutsche Bank

  • Ce maşini hibride se vând în România

    În toată istoria industriei auto, automobilele de lux au fost asociate cu progresul tehnologic. De la centurile de siguranţă, ABS, ESP, airbaguri, toate au apărut iniţial pe limuzinele de top ale constructorilor. Singura excepţie în istoria automobilului a fost hibridul, maşina care, pe lângă motorul pe benzină, avea şi unul electric, cu baterii care se încărcau fie în mers, fie la frânare. Primul hibrid a fost Toyota Prius, un automobil destinat clasei de mijloc. A apărut iniţial în Japonia şi ulterior s-a extins în SUA, ambele ţări fiind cunoscute ca fiind pasionate de maşinile pe benzină, în detrimentul celor diesel. În timp ce peste Ocean se dezvoltă tot mai mult tehnologia hibridelor, în Europa s-a dezvoltat supremaţia dieselului – chiar mai economic decât un hibrid şi cu un preţ de achiziţie doar cu puţin mai mare, faţă de un hibrid care necesită un efort de achiziţie considerabil mai mare decât în cazul unui automobil obişnuit.

    VEZI AICI CE HIBRIDE SE VÂND ÎN ROMÂNIA (GALERIE FOTO)

    După ce Mercedes-Benz a venit cu un “mild-hybrid”, iar BMW deja va aduce pe piaţă cel de-al treilea şi al patrulea său hibrid – ActiveHybrid 5 şi ActiveHybrid 3 -, şi Audi vrea să-şi facă simţită prezenţa pe acest segment.

    Ceea ce diferenţiază Q5-ul şi A8-ul de principalii concurenţi este dimensiunea motorului pe benzină. Într-o eră când impozitele şi taxele sunt calculate în funcţie de cilindre şi nu de preţul maşinii, Audi A8 este cea mai corectă alegere pentru un executiv care doreşte să evite pe cât posibil plata oricărui impozit. Având în vedere că este un hibrid, nu se plăteşte taxa de poluare – care ar fi costat oricum sub 400 de euro, luând în calcul doar motorul pe benzină. Mai mult, motorul de 2,0 litri îi asigură şi un impozit anual de 180 de lei, foarte mic pentru cineva care plăteşte cel puţin 90.000 de euro pe o limuzină de lux.
    Sub capota lui A8 Hybrid se regăseşte acelaşi sistem ca şi pe Q5 Hybrid, alcătuit dintr-un propulsor pe benzină de 2,0 TFSI de 211 CP şi un motor electric, care dezvoltă în total 245 CP şi 480 Nm. Puterea este livrată către puntea faţă printr-o cutie de viteze automată de tip tiptronic cu opt trepte.

    Ca performanţe, maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,7 secunde şi poate atinge 235 km/h, în timp ce consumul mediu a fost redus la 6,3 litri/100 km. Din punctul de vedere al comportamentului dinamic, cuplul motor oferit de motorul electric se simte imediat cum pleci de pe loc. Spre deosebire de alte hibride, care maschează bateriile, la A8 acestea sunt amplasate în portbagaj şi ocupă aproape jumătate din volumul acestuia – de la 510 litri la versiunea normală s-a ajuns la 335 litri, adică tot atât cât are un Audi A3. Cu toate că ne-am fi aşteptat ca maşina să fie cu mult mai grea datorită bateriilor, dacă ne uităm la cifre A8-ul hibrid are aceeaşi greutate ca acela echipat cu dieselul de 3,0 litri.

    În ceea ce priveşte preţul, A8 Hybrid va veni pe piaţa locală de la 84.320 de euro cu TVA, cu 3.000 de euro mai mult decât un 3,0 TFSI de 290 CP, şi cu 7.000 de euro peste preţul unui 3,0 TDI de 250 CP.

    Din luna februarie a acestui an şi BMW şi-a completat gama cu ActiveHybrid 5, adică o versiune a lui 535i care, pe lângă motorul pe benzină, are şi unul electric pentru a reduce consumul. Preţul de pornire pentru ActiveHybrid 5 este de 66.890 de euro cu TVA inclusă, faţă de 54.188 de euro pentru un 535i. Cu toate acestea, hibridul include şi o serie de opţionale precum transmisia automată, climatizare automată pe patru zone, lumini ambientale, sistem de navigaţie şi inserţii de lemn. Astfel, diferenţa de preţ între cele două se micşorează la 6.300 de euro. Până la toamnă ActiveHybrid 5 va fi singurul hibrid disponibil în gama BMW, în condiţiile în care ActiveHybrid 7 facelift este programat pentru toamna acestui an, când va veni şi noul Seria 3 ActiveHybrid.

  • Realitatea îmbogăţită

    În urmă cu un an Larry Page a devenit director executiv (CEO) al Google, înlo-cuindu-l pe Eric Schmidt, omul care a condus compania vreme de zece ani. Mişcarea a fost comparată cu revenirea triumfătoare a lui Steve Jobs la conducerea Apple în 1997, însă analogia este forţată. Larry Page nu a părăsit niciodată compania pe care a fondat-o, iar prestaţiei lui Schmidt nu prea i se poate reproşa ceva. De altfel, Schmidt a rămas preşedinte executiv şi va fi în continuare vocea publică a companiei, având de gestionat chestiuni complicate legate de legislaţia anti-trust, de acuzele privind violarea intimităţii utilizatorilor şi de interminabilul război al brevetelor cu rivali precum Apple şi Microsoft.

    Însă investitorii nu prea agreează fondatori în postura de executivi ai corporaţiilor (îi consideră prea “implicaţi emoţional”) şi se simţeau mult mai bine în compania unui executiv “pur-sânge” precum Schmidt decât în compania unui tehnician precum Page. Cu toate acestea, se pare că Larry Page şi-a făcut bine treaba în anul care a trecut, renunţând la mai multe proiecte care nu s-au dovedit viabile (precum Buzz, Wave sau enciclopedia Knol) şi orientând eforturile spre o integrare a serviciilor în jurul câtorva puncte nodale. Dintre acestea se distinge reţeaua de socializare Google Plus, care a depăşit o sută de milioane de membri şi se îmbogăţeşte constant cu noi funcţionalităţi.

    Mult mai discretă este însă activitatea celuilalt fondator, Sergey Brin, care dirijează un misterios centru de cercetări numit Google X Labs, unde se lucrează la proiectele futuristice pe termen lung, dintre care puţine par realizabile în viitorul apropiat. Proiectul ascensorului spaţial destinat transportului de materiale în spaţiu sau pe orbita Pământului fără utilizarea unei rachete ar părea mai firesc la NASA decât la o companie. Şi totuşi rezultatele cercetărilor de aici încep să se vadă. Nu demult, o maşină echipată de Google capabilă să navigheze fără şofer a făcut vâlvă. Dacă însă în acest domeniu mai există cercetări şi experimente, unele dintre ele finanţate de DARPA (cum ar fi cele de la universităţile Stanford şi Carnegie Mellon), iar altele de marii producători, proiectul Google Glass are şanse să se concretizeze prin nişte ochelari care ne vor sta pe nas într-un viitor nu prea îndepărtat. Într-un articol din februarie, New York Times specula (pe baza unor surse neprecizate) că ochelarii vor fi puşi în vânzare până la sfârşitul anului la preţuri comparabile cu un smartphone de vârf, dar Google a dezminţit prompt informaţia. În schimb, Wired este de părere că, deşi există deja prototipuri, Google Glass este mai degrabă un concept decât un produs.

    De fapt, ceea ce a lansat Google zilele trecute este doar un video de două minute şi jumătate care ilustrează ce ar putea să însemne Project Glass (acesta este numele în postarea de pe Google Plus în care s-a făcut anunţul) şi solicită publicului păreri şi sugestii. În principiu, “ochelarii” sunt de fapt un telefon inteligent bazat pe Android, dar cu o interfaţă diferită. Pentru partea vizuală avem o lentilă plasată pe o ramă, care va furniza informaţii în partea de sus a câmpului vizual, în vreme ce comenzile sunt exclusiv vocale. Desigur, ansamblul dispune de conectivitate GSM şi WiFi, de sistem de geo-locaţie, cameră foto-video şi tot ce mai este necesar. Deşi poza lui Geordi La Forge din Star Trek ilustrează multe articole dedicate conceptului, Google Glass nu este desigur o proteză vizuală, ci mai degrabă un sistem total hand-free, capabil să ne furnizeze ceva ce proiectanţii numesc “realitate îmbogăţită” (augmented reality).

    Este de remarcat că Google îşi foloseşte în acest proiect anii de cercetări în domeniul recunoaşterii vocale şi integrează multe elemente de inteligenţă artificială, rivalizând cu ceea ce încearcă Apple cu sistemul Siri. O altă caracteristică interesantă este faptul că întregul ansamblu este clar orientat spre social networking şi multe dintre funcţionalităţi converg spre Google Plus. De exemplu, o poză (realizată printr-o simplă comandă de gen “take a shot”) poate fi imediat postată printr-o comandă “share”. De asemenea, prietenii din reţea pot fi localizaţi dacă sunt în apropiere. Diverse alte servicii Google (de exemplu, hărţile sau partea de shopping) conlucrează pentru a ne “îmbogăţi realitatea” cu informaţii relevante.

    Rămâne să ne gândim dacă suntem pregătiţi să acceptăm la modul cel mai concret că tehnologia devine o extensie a corpului nostru. Se pare că vom deveni cyborgi mai repede decât credeam.

  • Despre nebuni care ar vrea să facă rău, dar nu pot

    Este vorba de Correggio, pictorul numit Antonio Allegri şi care a nemurit oraşul în care s-a născut. Nu voi vorbi aici de viaţa sa, a fost un pictor care a iscat curente noi în artă, dar contemporanii nu l-au aclamat, nu a avut papi sau împăraţi drept protectori, ba nici măcar un portret nu i-a rămas. Dar dacă veţi merge la Parma, frescele din catedrală, care îi aparţin, vă vor ameţi, cu siguranţă: un vârtej de personaje şi o mare de nori într-un racursiu nemaivăzut.

    O să ne ocupăm însă de câteva din picturile sale şi relaţiile pe care acestea le-au avut cu tot felul de inşi, cultivaţi sau posedaţi, ştiutori sau nătângi. Alături este “Jupiter şi Io”, unul din tablourile care descriu amorurile lui Jupiter, aşa cum sunt prezentate în “Metamorfozele” lui Ovidiu. Din serie mai fac parte “Danae” (galeria Borghese din Roma) şi “Leda şi Lebăda” (Staatliche Museen din Berlin). “Io” a fost pictată în 1531, cu trei ani înainte de moartea maestrului; Correggio s-a stins la fel de discret cum a trăit şi tânăr. Gloria îi este adusă peste ani de Vasari, care îi recunoaşte geniul şi va aduce lumii imbecile vestea că a pierdut un om. Ducii, conţii şi împăraţii vor începe a fremăta şi a zornăi monede mai mari decât bănuţii de aramă din sacul mai sus pomenit, iar picturile îşi încep peregrinările. “Danae” merge aşa: la Mantova, apoi la Madrid, Milano, Praga, Stockholm, Roma, Paris, Bruxelles, Londra, Paris şi iarăşi Roma. “Leda” şi “Io” ajung la Rudolf al II-lea, la Praga, de unde sunt luate de suedezi ca pradă de război şi aduse la Stockholm. Mai au nevoie de nişte ani pentru a intra în galeria reginei Cristina, pentru că înainte poposesc la grajduri, unde sunt folosite pe post de obloane. Picturile urmează destinul reginei care îşi părăseşte neamul şi credinţa şi ajung la Roma. Trec apoi pe la executori testamentari, cardinali, duci, principi şi ajung la nepotul Regelui Soare, la regentul Philippe, duce de Orleans, un erudit aspru, care pictează şi gravează, şi care colecţionează şi tablouri.

    Galeria sa îi rămâne, în 1723, fiului său, Louis. Acesta este un şoarece de bibliotecă, care rămâne văduv la numai 24 de ani. Momentul îl va marca puternic, pentru că îşi abandonează viaţa socială, îşi lasă averea în grija mamei, face donaţii săracilor şi se îngroapă în manuscrise, pasionat de ştiinţele naturii şi de limbile vechi. Nu-i place arta, ba, mai mult, alunecă într-un bigotism exacerbat: se flagelează zilnic, pentru a-şi pedepsi trupul şi a-şi răscumpăra păcatele. Îi repugnă nudurile şi la un moment dat, într-o noapte târzie, este surprins de directorul galeriei, pictorul Charles-Antoine Coypel, în mijlocul unui ritual erotico-barbar, tăind în bucăţi tablourile lui Correggio, pe “Leda” şi pe “Io”. Capetele personajelor sunt decupate şi arse cu lumânarea; Coypel munceşte ca un rob, pe ascuns, pentru a repara ce a distrus nebunul. Tablourile sunt lipite, iar capetele arse reconstituite oarecum.

    Tablourile ajung la Sanssouci, la regele Frederic cel Mare, şi apoi sunt luate de însuşi Napoleon, care le încredinţează pictorilor, pentru restaurare. “Leda”, în zeci de ani, capătă un chip care evoluează incert – culorile, vopselurile, nuanţele şi priceperea diferă de la pictor la pictor şi diferă de tehnica lui Correggio.

    Nebunul Louis de Orleans în schimb nu a putut-o schingiui pe adevărata “Io”, pentru că tabloul pe care l-a distrus era o copie: originalul s-a aflat, timp de sute de ani, la Viena.

  • Cum luptă antreprenorul român cu multinaţionalele

    “Un orgoliu personal.” Aşa caracterizează – scurt şi la obiect – Augustin Russu, un antreprenor de 42 de ani, decizia sa de a construi o firmă de la zero. Este unul dintre puţinii români care concurează cu multinaţionalele, la fel cum fac şi alţi câţiva întreprinzători ce pot fi număraţi pe degete: în piaţa lactatelor – Raul Ciurtin, artizanul Albalact; în domeniul materialelor de construcţii Marcel Bărbuţ, care a clădit AdePlast; în piaţa mall-urilor Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Mall; în retail Dragoş Pavăl, care a dezvoltat reţeaua Dedeman.

    Augustin Russu – deşi ţine să precizeze că acordă rar interviuri – vorbeşte cu dezinvoltură despre dificultăţile întâmpinate, despre greşelile făcute şi soluţiile găsite. Tot dezinvolt stă şi în faţa fotografului, una dintre pietrele de încercare pentru managerii care stau de vorbă cu ziarişti. Relaxarea de acum are temei: firma pe care a clădit-o ocupă, conform propriilor spuse, poziţia a doua pe domeniul adezivilor.

    Detaliile poveştii le spune pe un ton încărcat de umor. Russu, de formaţie inginer a început prin a construi brandul Ceresit în România, fiind primul angajat al Henkel pentru divizia de materiale de construcţii. A clădit pas cu pas, vreme de şapte ani (“piaţa nu exista la acel moment”), întreaga afacere – echipa şi reţeaua de clienţi, odată cu finalizarea lucrărilor la fabrica de adezivi. “Când afacerea a crescut au început să apară oportunişti care să îşi aroge meritele”, spune Russu. Or, el, care cărase primul sac de Ceresit în portbagajul maşinii, punea mult suflet în afacere şi nu se socotea “un simplu angajat” şi cu atât mai puţin “uşor de controlat”.

    S-a frământat vreme de 4-5 luni înainte de a pleca de la Henkel şi, când a făcut acest pas, în urmă cu aproape zece ani, a fost însoţit, spune el, de toată echipa de bază, incluzând colegi din logistică şi vânzări. Precizează că n-a plecat la drum cu ideea de a se răzbuna sau de a distruge brandul Ceresit. “N-au păţit mare lucru după plecarea noastră şi sunt în continuare bine mersi”, zâmbeşte antreprenorul, precizând că marca deţine nu numai poziţia de lider pe segmentul adezivilor, ci şi o cotă de piaţă care îi asigură confort faţă de următorii plasaţi.

    Odată plecaţi de la Henkel însă, lucrurile n-au fost deloc uşoare, pentru că nu aveau capital de investit. “Când n-ai bani, singura variantă este să găseşti parteneri”, spune Russu, care povesteşte că de-a lungul anilor în care a lucrat la Henkel a “ajutat oameni”. Iar când a avut mai mare nevoie, doi parteneri i-au întins o mână de ajutor – unul i-a pus la dispoziţie spaţiul pentru producţie, iar celălalt a garantat personal pentru a cumpăra instalaţia de producţie a adezivilor. La acel moment, motivaţia echipei, cu o medie de vârstă de 30 de ani, era mai mult emoţională, admite antreprenorul. A fost nevoie de 4-5 luni până când adezivii au început să iasă de pe linia de producţie, iar echipa a demarat negocierile pentru punerea pe piaţă a noilor produse.

    Pornit la drum să îşi construiască propria afacere, Augustin Russu a avut o revelaţie. Lucrând într-o firmă, “ai impresia că le ştii pe toate; dar ne-am dat seama că nu-i aşa, ne loveam de tot felul de probleme”. Mai mult, pe umerii antreprenorului, care plecase de la Henkel însoţit de o întreagă echipă, apăsa şi responsabilitatea oamenilor. “În primul an mă întrebam permanent <de ce am făcut asta?>”, îşi aminteşte acum.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 16-22 aprilie

    16-19.04
    Conferinţa europeană pentru energia eoliană (Copenhaga)

    17.04
    USL depune moţiune de cenzură contra guvernului Ungureanu

    18.04
    Banca Centrală Europeană anunţă datele privind balanţa de plăţi în februarie în zona euro

    18.04
    Eurostat anunţă datele privind activitatea de construcţii în T4 2011 şi luna februarie în zona euro şi UE

    19-22.04
    Festivalul de muzică electronică Rokolectiv 2012 (MNAC Bucureşti)

    22.04
    Concert David Bisbal (Sala Palatului, Bucureşti)

    21.04
    Sensation – The Ocean of White, cu Fedde Le Grand, Eric Prydz, Pete Tong, Hardwell, GreeG & Onuc (Pavilionul Central al Romexpo Bucureşti)

    22.04
    Concert Anneke van Giersbergen (The Silver Church, Bucureşti)

  • Ce-i mai trebuie lui Mitt Romney ca să câştige nominalizarea pentru preşedinţie

    Deşi Newt Gingrich şi Ron Paul au rămas în cursă, este practic imposibil ca vreunul să-l ajungă din urmă, astfel încât la sfârşitul lunii mai nominalizarea va fi tranşată. Înfruntarea dintre Obama şi Romney, judecând după ultimele lor discursuri, se anunţă deja plicticoasă şi violentă, centrată aproape exclusiv pe atacuri ideologice sau pe pseudo-subiecte.

    Aflat, de pildă, la Asociaţia Naţională a Puşcaşilor, Romney i-a avertizat pe cei prezenţi că Obama nu protejează drepturile deţinătorilor de arme şi că el le va proteja dacă va fi ales preşedinte. Preşedintele Obama, la rândul lui, l-a atacat pe Romney în chestiunea imigraţiei ilegale, în speţă a celei provenite din America Latină, afirmând în cursul unei vizite în Columbia că poziţia mult prea dură a lui Romney în privinţa legilor privind imigraţia este “foarte îngrijorătoare” şi a promis că va promova la anul o legislaţie mai raţională a imigraţiei. Obama s-a bucurat în mod tradiţional de susţinere în rândul electoratului hispanic.

    Următoarele alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor la nominalizarea pentru prezidenţiale vor avea loc la 24 aprilie în statele Connecticut, Delaware, New York, Pennsylvania şi Rhode Island. În tabăra republicană, Mitt Romney are un avans decisiv, chiar dacă mai are de câştigat de partea sa 483 de delegaţi, pe lângă cei 661 al căror sprijin deja îl are, în timp ce în tabăra republicană, Barack Obama, singurul candidat, are deja asigurat sprijinul a 2.160 din cei 2.854 de care are nevoie pentru a obţine oficial nominalizarea.