Blog

  • Şase răniţi în urma unui atac rusesc cu drone în Ucraina

    Rusia a lansat un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov şi Dnipropetrovsk, rănind cel puţin şase persoane şi lovind infrastructuri, clădiri comerciale şi rezidenţiale, au declarat, sâmbătă, oficiali regionali din Ucraina.

    Forţele aeriene ucrainene au declarat că ruşii au lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă 13 drone Shahed care au vizat regiunile din nord-estul şi centrul ţării. Unităţile de apărare antiaeriană au doborât toate dronele, a declarat comandantul forţelor aeriene ucrainene, potrivit Reuters.

    Resturi de la dronele doborâte au lovit însă obiective civile din Harkov, rănind patru persoane şi declanşând un incendiu într-o clădire de birouri, a declarat guvernatorul regional, Oleh Synehubov. Acesta a scris pe Telegram că un copil de 13 ani şi o femeie sunt trataţi la spital. Alte două femei au fost tratate la faţa locului.

    În regiunea Dnipropetrovsk alte două persoane au fost rănite, a declarat Serhii Lysak, guvernatorul regional. El a precizat că o instalaţie de infrastructură şi trei case au fost avariate.

  • Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante, se arată pe site-ul Administraţiei prezidenţiale.

    ”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a scris Klaus Iohannis.

    ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală!”, a mai arătat preşedintele în mesajul său.

  • Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

    Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în siguranţă şi pentru ”a reduce potenţialele perturbări legate de războiul din Gaza”, relatează Reuters.

    Autorităţile olandeze au declarat că războiul dintre Israel şi Hamas şi insecuritatea crescută din Orientul Mijlociu au crescut riscul de proteste sau tulburări.

    Sute de mii de oameni obişnuiesc să se adune în piaţa Dam şi în alte locuri din Olanda în fiecare an, în 4 mai, pentru a ţine două minute de reculegere la ora 20.00, pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial. În acest an, doar 10.000 de persoane, care au trebuit să se înregistreze pentru a obţine un bilet de intrare, vor fi admise la comemorarea din Amsterdam, iar vizitatorii vor fi percheziţionaţi.

    La inaugurarea din martie a unui muzeu al Holocaustului din Amsterdam, protestatarii pro-palestinieni care se opuneau campaniei militare israeliene din Gaza au aprins artificii şi l-au huiduit pe preşedintele israelian Isaac Herzog la sosirea sa la muzeu.

  • Taiwanul va avea sprijinul lui Trump dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

    Un fost ambasador al SUA la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump va sprijini din nou Taiwanul dacă va obţine un nou mandat la Casa Albă.

    Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scurt timp după ce a câştigat alegerile prezidenţiale, la sfârşitul anului 2016, ceea ce a provocat furie la Beijing.

    James Gilmore, care a fost ambasador în vremea administraţiei Trump la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a declarat că Donald Trump ”nu este un izolaţionist, ci încearcă să îi determine pe aliaţii SUA să îşi ia mai în serios propria apărare”, relevă Reuters.

    “Cred că Trump va sprijini Taiwanul când va deveni iar preşedinte”, a declarat Gilmore, aflat în vizită la Taipei.

    Trump, prezumtivul candidat republican la alegerile prezidenţiale din toamnă din SUA, ar urma să se confrunte cu democratul Joe Biden, actualul preşedinte.

     

  • Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

    Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a dezvăluit vineri că ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, care va avea loc între 26 iulie şi 11 august, va avea loc pe Sena.

    Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena”, a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegames. Cu toate acestea, fostul scrimer german şi medaliat olimpic a insistat că, deşi aceasta a fost ideea iniţială, autorităţile franceze „iau în considerare toate scenariile şi le actualizează în fiecare zi”.

    „Din păcate, ne aflăm într-un moment în care orice eveniment major trebuie să ţină cont de problemele de securitate din zonă. Autorităţile franceze fac acest lucru de mult timp şi primim rapoarte privind pregătirile, aşa că avem mare încredere în ele şi în faptul că vom avea parte de o experienţă unică”, a adăugat el.

    Întrebat dacă în timpul Jocurilor Olimpice va exista un armistiţiu olimpic în contextul războaielor din Ucraina şi Gaza, Bach a declarat: „Această rezoluţie privind un armistiţiu olimpic vine de la Naţiunile Unite, dar noi încercăm să unim lumea într-o competiţie paşnică pentru a arăta că (pacea) este posibilă în ciuda tuturor acestor conflicte”.

    În ceea ce priveşte întrebarea dacă a fost în contact cu Benjamin Netanhayu (Israel), Volodymir Zelenski (Ucraina) sau Vladimir Putin (Rusia), Bach a precizat: „cu unul dintre cei trei”, dar a subliniat că „nu este treaba sa” să se amestece în politică. „Vorbesc cu zeci de şefi de stat, dar CIO trebuie să îşi respecte rolul. Nu avem niciun mandat şi nu avem nicio putere”.

    Comentând interdicţia impusă sportivilor ruşi şi belaruşi de a participa la ceremonia de deschidere, el a subliniat că deciziile luate în privinţa Rusiei au fost „o consecinţă a încălcării Cartei Olimpice de către Comitetul Olimpic Rus” şi, de asemenea, „pentru că au anexat organizaţii sportive de pe teritoriul Comitetului Olimpic Ucrainean”.

    „În conformitate cu tradiţia noastră şi cu misiunea noastră, nu putem pedepsi sportivii pentru acţiunile conducătorilor lor. De aceea, le permitem să participe individual ca sportivi neutri, dar nu pot participa la o paradă cu delegaţiile”, a subliniat el.

    Bach a încheiat discutând despre situaţia din Israel, explicând că aceasta este „complet diferită” de cei „treizeci de ani de coexistenţă paşnică” a comitetelor olimpice din Israel şi Palestina. „Nimeni nu a anexat un teritoriu aparţinând celuilalt, dar şi-au respectat reciproc responsabilităţile”, a conchis el.

     

  • Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

    Urcarea şi coborârea a şase până la zece etaje de scări pe zi ar creşte longevitatea, reducând în acelaşi timp riscurile de atac de cord, accident vascular cerebral şi o serie de afecţiuni cardiace.

    Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock.

    „A fost o surpriză să observăm că o activitate fizică atât de simplă poate aduce astfel de beneficii”, a mărturisit cercetătoarea.

    Datele au relevat că cei care urcă zilnic între şase şi zece etaje de scări au, în general, risc mai mic de deces prematur, indiferent de cauze, faţă de un utilizator mediu de lift.

    Probabilitatea de deces, în special din cauza unui atac de cord, este cu 39% mai mică în rândul „adepţilor” scărilor, iar riscul de boli cardiovasculare scade cu 20%.

    „În momentul în care începi să urci scările, corpul tău reacţionează, ritmul cardiac creşte, sistemul circulator se activează şi se îmbunătăţeşte, iar întregul corp se oxigenează, toate acestea având un impact benefic asupra sănătăţii şi longevităţii”, a precizat Manish Parikh, director de cardiologie la New York-Presbyterian Brooklyn Methodist Hospital.

    „Urcatul scărilor este un exerciţiu extraordinar care combină aerobicul, activitatea musculară şi exerciţiile de rezistenţă”, a comentat cardiologul Tamara Horwich, de la Universitatea din California, conform ANSA.

  • Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

    A fost anunţat topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Clasamentul este alcătuit aproape exclusiv din aeroporturi din Asia, cu excepţia celui din Zurich, Elveţia, care se află pe locul 10.

    Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume.

    Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor.

    Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de important, spune organizaţia, notează Yahoo News.

    „În urma pandemiei COVID-19, standardele de curăţenie din aeroporturi au devenit mult mai importante pentru clienţi”, spune Skytrax: „Aeroporturile care menţin aceste standarde înalte sunt bine evidenţiate în cele mai bune rezultate privind curăţenia aeroportuară”.

    Aeroportul Haneda este în mare măsură lider, nu doar la nivel mondial, ci şi în Japonia.

    Naţiunea asiatică se mândreşte cu 4 locuri fruntaşe pe listă, cu Centrair Nagoya pe locul 5, Tokyo Narita pe 6 şi Kansai pe 7.

    În afara Japoniei, dar tot în Asia, Seoul Incheon din Coreea de Sud a ocupat locul al doilea, iar Singapore Changi s-a clasat pe locul al treilea.

    Aeroportul Hamad din Doha a obţinut locul 4, în timp ce Hong Kong şi Taiwan Taoyuan au ocupat locurile 8 şi, respectiv, 9.

    Singurul aeroport din afara Asiei, Zurich, din Elveţia, a încheiat lista.

    Premiile Skytrax au desemnat, de asemenea, cel mai curat aeroport din fiecare regiune, Zurich fiind pe primul loc în întreaga Europă. Tokyo Haneda a câştigat pentru Asia, iar Doha Hamad a luat premiul pentru Orientul Mijlociu.

    În America, cel mai curat terminal din America de Nord a fost Vancouver din Canada, cel din America de Sud a fost Quito din Ecuador, iar cel mai curat aeroport din America Centrală şi Caraibe a fost acordat aeroportului Juan Santamaría din Costa Rica.

    În Africa, Cape Town a ocupat primul loc, Brisbane a câştigat pentru regiunea Australia/Pacific, iar Shanghai Hongqiao a câştigat pentru China.

    Baku din Azerbaidjan a câştigat în Asia Centrală, iar Bangalore a fost ales de Skytrax pentru India şi Asia de Sud.

    Anul 2024 marchează cea de-a 25-a aniversare a premiilor emblematice, care se bazează pe sondaje de satisfacţie a clienţilor pentru peste 570 de aeroporturi din întreaga lume.

    În ciuda unui nou impuls pentru călătorii durabile, zborul cu avionul este în continuare enorm de popular, cu peste 8,5 miliarde de pasageri care zboară anual.

  • După Germania şi Cehia, Polonia a fost şi ea vizată de atacuri cibernetice din Rusia

    Polonia a condamnat atacurile cibernetice ale grupului de hackeri ruşi APT28 asupra Germaniei şi Cehiei, afirmând că şi ea a fost vizată. APT28 are legături cu serviciul de informaţii militare rus GRU, a arătat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock.

    Polonia îşi exprimă solidaritatea cu Germania şi Cehia în urma atacurilor cibernetice asupra unor instituţii şi a unor partide politice, a arătat Ministerul de Externe de la Varşovia pe site-ul său, relatează Reuters.

    Germania a acuzat vineri Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra partidului său de guvernământ şi asupra unor firme din domeniul apărării şi din cel aerospaţial, precum şi asupra unor ţinte din alte ţări, şi a avertizat că vor exista consecinţe, pe care însă nu le-a specificat.

    “Polonia, care este, de asemenea, una dintre ţintele atacurilor APT 28, condamnă cu fermitate activităţile repetate, inacceptabile şi dăunătoare desfăşurate în spaţiul cibernetic de către entităţile ruseşti”, se arată în declaraţia Ministerului polonez de Externe.

    Legat de atacurile cibernetice din Germania, ministrul de Externe de la Berlin, Annalena Baerbock, a declarat, vineri, că „putem atribui în mod clar atacul grupului rus APT28, care este controlat de serviciul de informaţii militare rus GRU”.

  • Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE

    Preşedintele Chinei, Xi Jinping, va vizita Europa săptămâna viitoare, pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-un turneu care va include Franţa, Ungaria şi Serbia.

    Vizita are loc în contextul în care China face presiuni pentru a evita un război comercial cu UE, în timp ce atitudinile faţă de Beijing în cadrul blocului se înăspresc după multiplele scandaluri de spionaj şi sprijinul continuu al Chinei pentru Rusia în războiul din Ucraina, relatează The Guardian.

    Prima oprire a lui Xi va fi la Paris. Luni, el se va întâlni cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

    „Conducerea chineză este destul de clară în ceea ce doreşte”, spune Abigaël Vasselier, director de relaţii externe la Merics, un thinktank german care se concentrează pe China. Xi s-ar concentra asupra lobby-ului împotriva probelor antisubvenţie ale UE, în special în ceea ce priveşte vehiculele electrice (VE) şi asupra stabilizării relaţiei bilaterale, a spus Vasselier.

    În septembrie, von der Leyen a declarat că pieţele globale au fost „inundate de maşini electrice mai ieftine al căror preţ este menţinut scăzut în mod artificial prin subvenţii de stat uriaşe”. Ancheta a provocat o consternare generalizată la Beijing, care o consideră nedreaptă şi motivată politic.

    Joi, şeful Comisiei Europene pentru comerţ a sugerat că ar putea fi impuse tarife pentru vehiculele electrice chinezeşti până în iunie, după lansarea unei anchete privind sprijinul acordat de stat pentru producţia de maşini electrice în China. Termenul limită pentru impunerea oricăror măsuri este 4 iulie.

    China „nu îşi poate permite să aibă din ce în ce mai multe restricţii pe piaţa europeană”, spune Vasselier, dar, în acelaşi timp, „China nu are o ofertă pentru Europa în acest moment”.

    Asta pentru că una dintre solicitările de lungă durată ale Europei – şi ale lui Macron – faţă de China este ca Xi să facă presiuni asupra lui Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, pentru a pune capăt războiului din Ucraina. „După doi ani de război, europenii şi-au dat seama… că acest lucru nu se va întâmpla”, spune Vasselier.

    Profesorul Shen Dingli, un cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale cu sediul la Shanghai, spune că, pentru China, problema Taiwanului a fost mai importantă decât cea a Ucrainei.

    Macron, von der Leyen şi Xi s-au întâlnit ultima dată în persoană în aprilie anul trecut, când europenii au zburat la Beijing. Macron, care a sosit cu o delegaţie de afaceri de 50 de persoane şi a plecat cu 18 acorduri de cooperare încheiate între companii franceze şi chineze, a provocat o furtună în acea călătorie când a declarat reporterilor că Europa nu ar trebui să devină „urmaşii Americii” în problema Taiwanului.

    Preşedintele american, Joe Biden, a declarat în repetate rânduri că SUA ar apăra militar Taiwanul în cazul unei tentative de anexare de către China.

    „Când preşedintele francez a vizitat China anul trecut… a fost foarte clar: în chestiunea Taiwanului, Franţa ar trebui să aibă propria poziţie independentă”, spune Shen. “China apreciază poziţia sa”.

    Relaţia personală dintre Xi şi Macron a fost îmbunătăţită anul trecut, când preşedintele chinez l-a dus pe omologul său francez într-o rară călătorie personală la Guangzhou, un oraş din sudul Chinei. Săptămâna viitoare, Macron va întoarce favoarea cu o vizită în Hautes-Pyrénées, o regiune muntoasă a Franţei.

    Dar, în ciuda „chimiei personale” dintre Xi şi Macron, „liderii partidului comunist chinez nu au prieteni. Ei au interese”, spune Charles Parton, membru asociat senior la Royal United Services Institute şi fost diplomat britanic în China. „Este un mod de a promova fără milă propriile interese”.

    „Ori de câte ori China vede un beneficiu în a trata cu Europa ca întreg, o face. Când vede beneficiul de a trata cu indivizi, uneori pentru că subminează întregul, atunci tratează cu indivizi”, spune Parton.

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: 4 mai e o zi specială, merită să vă relaxaţi şi să uitaţi de toate lucrurile care vă supără

    Uitati pentru o zi de deficitul bugetar, de deficitul de cont curent, de deficitul de balanta comerciala, de evaziune fiscala si de munca la negru. Dati incolo pentru o zi ordonanta trenulet, e-factura, impozitul pe venit si impozitul pe profit. Incercati sa nu va mai ganditi pentru o zi ca din 2025 vor creste taxele, impozitele si contributiille. Scuturati-va pentru o zi de profetiile sumbre despre pandemii, catastrofe ecologice, razboaie si obezitate.

    Cel mai important lucru, maine, 4 mai, uitati pentru o zi de campania electorala.

    De 4 mai, impulsionati de un calambur de vis al limbii engleze, fanii din toata lumea serbeaza Ziua Star Wars, celebrand fenomenul cult science-fiction care se apropie de semicentenar si care continua sa tina cu sufletul la gura generatie dupa generatie.

    Star Wars, galactica lupta eroica dintre lumina si intuneric este mai mult decat o uimitoare realizare cinematica de efecte speciale, mai mult decat o saga cu intrigi si intorsaturi complicate si mai mult decat un serial plin de aventuri si invataminte menite sa inspire toate generatiile. Star Wars este o afacere formidabila, filmele avand incasari de la lansarea lui “A New Hope” in 1977 si pana in 2022 de aproape 11 miliarde de dolari, fiind depasit doar de universul lui Marvel – care dealtfel are mai multe filme.

    Nu este vorba insa doar de cele 12 filme, 6 spin-off-uri si sumedenia de seriale artistice sau animate ci si de o industrie pe verticala si orizontala de aproape 50 miliarde de dolari de la lansare. Pe langa filme si seriale veniturile se intregesc dintr-o abundenta de produse vandute sub marca Star Wars, jucarii, carti, jocuri video, televiziune, servicii de streaming si, desigur, seturile Lego, care au propulsat vanzarile companiei daneze in ultimii cinci ani – apropos, anul asta o echipa de romani a intrat in Cartea Recordurilor Guiness pentru constructia celei mai mari diorame Lego Star Wars, desfasurata pe o suprafata de peste 45 mp.

    La mostenirea de aproape 50 de ani a lui Star Wars se adauga o multime de replici si citate memorabile care sunt folosite simbolic si in jargonul de afaceri”: “Help me Obi-Wan Kenobi, you are my only hope”, “Twice the pride, double the fall”, “Do or not do. There is no try”, “Be careful not to choke on your aspirations” si desigur, iconicul “May the Force be with you”.

    Franchiza Star Wars a fost vanduta in 2012 pentru 4 miliarde de dolari, alaturandu-se universului movie, magic & more a lui Disney, un imperiu de divertisment cat o tremie din PIB-ul Romaniei. Dupa achizitie imperiul Disney a devenit numarul unu mondial si a reusit sa depaseasca in clasamente (nu radeti) imperiul Pokemon.

    Pentru pustii de 10 ani care au vazut in 1977 “A New Hope” dar si pentru toti ceilalti pusti intre 10 si 57 de ani, fani infocati ai universului Star Wars, povestea va merge mai departe cu filme si seriale artistice si animate. Iar afacerea din spatele universului Star Wars ramane unul dintre cele mai mari succese ale industriei americane de divertisment.

    Asadar, de 4 mai, relaxati-va pentru o zi si distrati-va pe seama calamburului “May the Force Be With You” vs “May the 4th Be With You!”. Eventual, daca aveti finantare, incepeti asamblarea unui crucisator de atac Venator-Class, o experienta fara egal. Sau, daca aveti timp, revedeti unul dintre filmele Star Wars, recomand spin-off-ul Rogue One, cu un Darth Vader intr-o aparitie scurta dar in cea mai buna forma a sa si o Jyn Erso care ne reaminteste ca revoltele se construiesc pe speranta.