Blog

  • În timp ce economiile europene încetinesc şi tremură cu gândul la recesiune, o ţară ignorată de greii continentului are altfel de probleme. De la guvern la analişti, nimeni nu ştie ce să facă cu munţii de bani care s-au strâns după ce economia a explodat

    Irlanda se confruntă cu o problemă pe care majoritatea vecinilor săi şi-ar dori să o aibă. După ce economia a crescut de cinci ori peste prognoze, ţara s-a trezit cu un excedent de 8,6 mld. euro, pe care guvernul şi analiştii nu ştiu pe ce să îl cheltuiească, scrie Financial Times.

    „Problema Irlandei nu este ca nu are suficienţi bani – are o grămadă. Problema este că se chinuie să găsească modalităţi de a îi transforma în lucruri de care societatea are nevoie”, a declarat Gerard Brady, economist-şef la Ibec, cel mai mare lobby de business din Irlanda.

    După mai bine de un deceniu de la criza financiară din 2008, în urma căreia Irlanda a luat un împrumut de 67,5 mld. euro de la FMI, supunându-se totodată unui program controversat de austeritate, guvernul n-a uitat de frica de recesiune şi a continuat să economisească pentru viitoarele provocări.

    Cu toate acestea, unii economişti susţin că este nevoie ca statul irlandez să treacă la fapte cu banii strânşi, pentru că lipsa investiţiilor riscă să blocheze boom-ul economic al ţării.

    „Există o nevoie copleşitoare de investiţii publice şi există o ocazie extraordinare de a realiza aceste investiţii cu banii strânşi”, a spus economistul David McWilliams.

    Există multe domenii în care banii ar putea fi corect cheltuiţi – de la rezolvarea crizei locuinţelor într-o ţară în care creşterea populaţiei depăşeşte rapid oferta de locuinţe noi, până la atenuarea problemelor legate de reţeaua de electricitate, aprovizionarea cu apă, serviciile de sănătate şi transportul public.

    Conform datelor oficiale, ţara este pe cale să intre pe excedent bugetar pentru al treilea an consecutiv în 2024, după ce anul trecut a avut un excedent de 8,3 miliarde de euro şi în 2022 de 8,6 miliarde de euro.

    Încasările tot mai mari din impozitul pe profit de la companiile globale cu sediul în Irlanda, în special din domeniul tehnologiei şi al produselor farmaceutice, se află la originea comorii din vistieria guvernului.

    Economia irlandeză trage bine şi dincolo de taxele pe profit care vizează companiile. Cifrele privind PIB-ul Irlandei sunt distorsionate de sectorul său multinaţional supradimensionat, dar cererea internă modificată, instrumentul preferat de guvern pentru creştere, a crescut cu 2,6 % anul trecut. Comparativ cu o estimare oficială anterioară de 0,5 % pentru 2023.

    „Indiferent ce va alege Irlanda să facă cu banii săi, potrivit cifrelor, ei vor continua să curgă. Ne aflăm într-o poziţie foarte avantajoasă în acest moment. Singura grijă e să n-o transformăm într-un dezastru”, a spus Seamus Coffey, preşedintele Consiliului Fiscal din Irlanda.

     

  • Lider în trecut, prezent şi viitor: Un umanist în industria de gaming

    Într-o lume a afacerilor marcată de schimbări rapide şi inovaţii tehnologice, Mihai Pohonţu rămâne un exemplu de lider care îşi ghidează paşii prin valori umaniste şi autenticitate, după cum spune chiar el. Aceste principii i-au marcat parcursul, de la monentul în care a pus umărul lansării unei companii vândute ulterior gigantului Electronic Arts, până la conducerea Amber Studio, cea mai mare companie românească de gaming din lume. Povestea sa este o dovadă a puterii unui leadership care rezistă peste timp, dovadă fiind şi apariţiile sale pe coperţile revistei.

    „Cred foarte mult în autenticitate. Ca lider, este extrem de important să fii autentic, trebuie să fii ancorat în anumite valori, iar pentru mine valorile umaniste au fost cele care au contat cel mai mult, cele care m-au ajutat să fac ceva important pentru colegii din firmă, pentru societate. Umanismul şi autenticitatea au fost întotdeauna criterii foarte importante care m-au ajutat să aleg paşii din carieră.

    De exemplu, când am pornit Amber, mi s-a părut că este un vehicul perfect pentru a impulsiona dezvoltarea industriei locale, pe lângă dezvoltarea companiei în sine, prin investiţii serioase în ecosistemul creativ din ţară. Pentru mine, umanismul şi autenticitatea sunt două valori care îmi ghidează felul în care particip la viaţa cetăţii”, descrie Mihai Pohonţu valorile care i-au ghidat paşii în industria jocurilor, în mai bine de 20 de ani în care a făcut istorie în aceasta. Istorie pe care BUSINESS Magazin a consemnat-o: prima dată am scris despre el în 2006 când a pus bazele unei reţele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulţi parteneri şi care a nfost ulterior cumpărată nde Electronic Arts), iar a doua oară când a devenit vicepreşedintele Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles.

    În prezent, Mihai Pohonţu este CEO, dar şi acţionar majoritar al Amber Studio, cu peste 50% din acţiuni (Emona Capital, o firmă de private equity, detine 7,8% din acţiuni), restul acţiunilor fiind distribuite angajaţilor companiei. În ceea ce priveşte cifrele care descriu businessul în prezent, Amber Studio a raportat în 2023 o cifra de afaceri de 42 de milioane de dolari, are peste 850 de angajaţi şi, prin intermediul partenerilor săi, dispune de o reţea globală de peste 3.400 de specialişti. De-a lungul anilor, Amber a dezvoltat jocuri precum Tetris Beat, Super Spy Ryan, PositronX, Wild Things şi Link Twin şi a contribuit la dezvoltarea unor titluri de succes precum Secret Neighbor şi SAW X pentru Roblox, Sky: Children of Light, Nascar Heat 5 şi altele. „Toate aceste realizări se datorează calităţii serviciilor pe care le oferim şi a faptului că în aceşti primi 11 ani ai Amber am reuşit să creăm o multinaţională cu sediul la Bucureşti şi o reţea puternică de parteneri de renume în industrie”, descrie Mihai Pohonţu rezultatele companiei.

    Trecut

    De-a lungul anilor, Amber Studio a participat la realizarea unor titluri care au avut succes, iar Pohonţu aminteşte de  Cinderella Free Fall, care a fost descărcat de peste 8 milioane de oameni, sau Sky: The Children of the Light, care a atins peste 35 de milioane de descărcări în 2020. „În ultimii ani, Amber a continuat să se afirme la nivel internaţional ca un studio de top în dezvoltarea şi codezvoltarea de jocuri video pe mobile, PC şi console”, explică el. Un joc foarte apreciat a fost Tetris Beat, dezvoltat de ei pentru Apple Arcade, iar apoi, alături de Jam City, Wild Things: Animal Adventures, primul joc din portofoliul companiei pentru platforma Netflix Games. Mai mult, Amber a contribuit la dezvoltarea Gotham Knights, joc lansat pentru PC şi console, pentru Warner Bros. Games, oferind servicii de artă şi level design. Momente cheie în dezvoltarea Amber au fost multe, după cum subliniază Mihai Pohonţu, care menţionează câteva dintre ele. În anul 2019, Amber semna colaborarea cu nume de top din industria de entertainment: Epic Games, cu care au lucrat la implementarea de funcţionalităţi noi în motorul grafic Unreal Engine 4 pentru platformele mobile, iOS şi Android, şi optimizarea celor deja existente. Cu Roblox şi NBC Universal au oferit servicii de dezvoltare pentru produsele celor două companii. În 2019 venea momentul deschiderii celui de-al doilea birou al Amber din România, în Botoşani. „Studioul a creat oportunităţi pentru tinerii din oraş şi din regiune. Dacă în primele 12 luni de activitate studioul urma să atragă 30 de specialişti, datorită proiectelor tot mai numeroase, la finalul anului în studio lucrau deja peste 70 de oameni”, aminteşte el.


    Mihai Pohonţu, acţionar şi CEO, Amber Studio: „Motivul pentru care ne-am orientat către America Latină a fost acela că majoritatea clienţilor noştri sunt în Statele Unite şi Canada, undeva la 75% din businessul nostru. Iar pentru clienţii americani, echipele de dezvoltare care sunt pe acelaşi fus orar reprezintă un factor important, aşa că America Latină are clar un avantaj.”


    În 2020, intrau pentru prima oară în America Latină, prin deschiderea studioului din Guadalajara, aducând companiei proiecte şi clienţi din pieţe neaccesate până în acel moment, capacitate de producţie crescută, dar şi posibilitatea de a stimula industria locală de game development, aşa cum o făcuseră şi în Bucureşti şi Botoşani. Iar în 2022, compania a atras o investiţie la o evaluare de aproximativ 190 de milioane de dolari din partea Emona Capital, o firmă de investiţii din Londra, cu scopul accelerării dezvoltării globale a companiei prin realizarea de tranzacţii de tip M&A. „O provocare mare pentru noi a intervenit în 2023, atunci când investiţiile în jocuri mobile s-au diminuat accelerat, având în vedere că au scăzut vertiginos veniturile pe această platformă în perioada postpandemie.

    Acest lucru a accelerat tranziţia Amber de la o agenţie «mobile first» la o reţea de studiouri «cross-platform», şi am pivotat spre PC şi console, astfel încât majoritatea veniturilor noastre sunt acum realizate pe aceste platforme, care s-au dovedit mult mai stabile şi reziliente în această perioadă recesionară.” El adaugă că nu ar fi  putut realiza această tranziţie dacă nu ar fi început-o cu mult timp în urmă, în 2020, atunci când au fuzionat cu un studio independent de jocuri numit Scorpius, şi apoi când au format primul studio multidisciplinary de jocuri de PC şi console, numit Play with Fire: „Acest lucru relevă importanţa diversificării de producţie, pentru a putea balansa veniturile între mai multe pieţe, creând în acest mod o fundaţie mai durabilă pentru dezvoltarea ulterioară a companiei”. Odată cu schimbările din piaţă şi schimbarea strategiei, şi principalii lor clienţi s-au schimbat de-a lungul timpului. De exemplu, dacă la înfiinţarea companiei, Disney a fost un partener foarte important pentru ei care i-a ajutat să crească, la un moment dat compania s-a retras din dezvoltarea de jocuri, a făcut doar licenţiere de branduri şi atunci proiectele s-au diminuat. „Există tot timpul un flux. În momentul de faţă avem relaţii excelente cu o serie de clienţi, fideli nouă de-a lungul anilor, un exemplu bun fiind Roblox.” Cu Roblox au o relaţie extinsă, de suport pentru platforma lor şi de realizare a mai multor proiecte de dezvoltare pentru clienţii lor. S-au bucurat, de asemenea, de o colaborare strânsă cu Amazon pe partea de product development şi de exemplu, jocul Super Spy Ryan a fost dezvoltat pentru ei. O altă companie care a fost alături de ei încă de la începuturi a fost Scopely, iar unul din cele mai importante proiecte a fost portarea jocului Stumble Guys de la platforma mobilă către toate consolele, Xbox, PlayStation, Switch, menţinând în acelaşi timp paritatea jocului, însemnând că dacă se face o schimbare pe versiunea mobile, aceasta se transferă apoi către console.

     

    Prezent

    În acest moment, principalul lor client este Netflix. „Avem o colaborare foarte complexă, care include servicii, dezvoltare de jocuri şi sprijinirea altor studiouri care fac jocuri pentru Netflix, prin servicii de co-development. O mare parte a echipei lor de dezvoltare este la Amber şi nu putem să vorbim atât cât am vrea despre proiectele derulate cu ei, dar acestea se vor lansa în viitorul apropiat şi abia aştept să le anunţăm”, explică Mihai Pohonţu. Prima extindere în America Latină a companiei s-a întâmplat în Mexic, unde au înfiinţat studioul din Guadalajara, fuzionând cu o companie locală, Karaokulta. De la 25 de oameni cât avea studioul în 2020, după fuziune, au crescut până la peste 150 de oameni. „A fost de foarte mare succes. Motivul pentru care ne-am orientat către America Latină a fost acela că majoritatea clienţilor noştri sunt în Statele Unite şi Canada, undeva la 75% din businessul nostru. Iar pentru clienţii americani, echipele de dezvoltare care sunt pe acelaşi fus orar reprezintă un factor important, aşa că America Latină are clar un avantaj.” Alt avantaj este cel cultural, explică Pohonţu. „Statele Unite sunt foarte influenţate de America Latină prin numărul mare de latinos care locuiesc în Statele Unite. La fel, cultura americană are mare impact în America Latină şi se reflectă direct în toate aspectele vieţii. În momentul în care dezvolţi creativ un produs, este uşor să colaborezi, să lucrezi, să existe aceleaşi valori culturale.” Astfel, după povestea de succes din Mexic, s-au uitat şi la alte ţări din America Latină, de aceea au ales să cumpere o companie locală din Bogota, care se numeşte MadBricks, o companie cu un trackrecord foarte bun, cu care au dezvoltat mai multe proiecte în trecut.  „Ce ne-a plăcut foarte mult la Columbia este că există o piaţă de studiouri independente care dezvoltă jocuri iar oamenii din industrie au cunoştinţe tehnice, dar mai important, sunt şi foarte creativi.” Achiziţia anunţată recent a Madbricks devine sinonimă cu deschiderea unei noi pieţe de talente în lume şi oferă tipul de expertiză care este la foarte mare căutare în momentul de faţă, respectiv abilitatea de a face muncă creativă, nu doar de a oferi servicii. „În plus, este important de spus, Columbia este o piaţă foarte bună din punct de vedere al costurilor. Costurile sunt mai mici ca în Mexic, iar în Mexic costurile sunt semnficativ mai mici decât în România. Dar nu acesta este motivul pentru care am ales această ţară, căci dacă preţul era un factor important, ne-am fi gândit la India, sau chiar la Africa, care, pe termen lung, poate deveni o piaţă de luat în seamă. În primul rând, este vorba despre valoarea completă a întregului context, talent, skill, mediu în care îţi desfăşori activitatea, preţ”, detaliază Mihai Pohonţu motivele expansiunii pe piaţa columbiană.

     

    Viitor

    „În acest moment, prioritatea mea este dezvoltarea Amber şi găsirea de noi oportunităţi de fuzionări cu alte companii”, îşi descrie Mihai Pohonţu obiectivele. Expansiunea Amber va continua, precizează el, nu prin achiziţii, ci prin fuziuni, iar în perioada următoare vor căuta studiouri creative care pot de asemenea să întregească profilul Amber cu alte genuri de jocuri şi alte platforme pe care încă nu le au în portofoliu.

    Se uită cu precădere în Europa de Est şi America Latină, dar şi în sud-estul Asiei; au deja o prezenţă în Manila, în Filipine, şi analizează cu atenţie alte ţări din zonă, precum Indonezia, Vietnam, Thailanda, Taiwan şi altele. „Obiectivul nostru este de a forma o reţea completă de studiouri care acoperă toate tipurile de jocuri şi platforme disponbile astfel încât să putem să acoperim nevoile pieţei, să putem să jucăm în fiecare parte a sectorului în care se cer servicii sau dezvoltare creativă. De asemenea, lucrăm la schimbarea strategiei companiei înspre crearea jocurilor proprii. Suntem în proces de a organiza o parte a echipei care să lucreze dedicat pentru IP-uri proprii. Avem un plan pe trei ani şi mai multe jocuri pe care le testăm”. 


    Cum este structurat acţionariatul Amber Studio?

    Mihai Pohonţu este acţionarul majoritar al Amber Studio, cu peste 50% din acţiuni, iar Emona Capital, o firmă de private equity, detine 7,8% din acţiuni.  Emona Capital este firma de la care Amber a atras o investiţie în 2022, la o evaluare
    de aproximativ 190 milioane dolari. Restul acţiunilor sunt distribuite angajaţilor companiei. „Avem peste 300 de acţionari si viitori acţionari, pentru că de-a lungul timpului am distribuit democratic acţiuni tuturor oamenilor din companie care aveau senioritate şi o anumită vechime. Pe acelaşi sistem de acţionariat funcţionează şi start-up-urile în Statele Unite”, explică Mihai Pohonţu.


    Mihai Pohonţu – Iider în trecut, prezent şi viitor

    Sub umbrela „Lider în trecut, prezent şi viitor”, BUSINESS Magazin face un „update” al executivilor şi antreprenorilor care au ţinut coperţile revistei în cei 20 de ani de existenţă ai revistei, pe care îi vom sărbători pe 5 octombrie. Prima dată, BUSINESS Magazin a scris despre Mihai Pohonţu în 2006, când i-am intuit potenţialul – venise în România să pună bazele unei reţele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulţi parteneri şi care a fost ulterior cumpărată de Electronic Arts) – şi a doua oară în 2014, când şi-a confirmat potenţialul, devenind vicepreşedinte al Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles. „Uitându-mă acum în urmă, nu îmi vine să cred că eu am înfiinţat ceea ce este acum EA România, o companie cu 1.100 de angajaţi“, spunea Mihai Pohonţu în vara anului 2014. În 2017, după ce a ocupat poziţia de vicepreşedinte pentru platforme emergente în cadrul Samsung Electronics, a devenit Chief Executive Officer (CEO) al companiei Amber Studio.


    5 întrebari şi răspunsuri din interviul cu Mihai Pohonţu

    Cum aţi descrie piaţa de jocuri din prezent, faţă de acum 11 de ani, de când a fost înfiinţat Amber Studio?

    Industria de jocuri trece printr-o perioadă dificilă, este o perioadă recesionară, în care toate companiile mari au avut optimizări de personal, iar multe studiouri independente sunt în pragul falimentului. Prin prisma reţelei de parteneri foarte loiali, cu o prezenţă globală, Amber este într-o poziţie stabilă. În 2013, atunci când am înfiinţat compania, piaţa de mobile era încă la început şi a reuşit să se dezvolte vertigions în următorii ani, devenind una dintre cele mai importante pentru industria de jocuri, având cam 50% din veniturile globale.

    În momentul de faţă, se află în stagnare sau chiar care se restrânge în anumite zone. Restul pieţei se împarte între jocuri pentru PC, console şi VR, o piaţă subvenţionată masiv de Meta, o piaţă care nu exista atunci când ne-am înfiinţat noi. Avem din ce în ce mai multe proiecte în zona de mix reality, VR şi AR, este un potenţial mare aici, dar unul fragil, pentru că în continuare veniturile realizate din vânzări sunt destul de mici. Meta subvenţionează piaţa cu câteva miliarde de dolari în fiecare an, iar dacă această subvenţie ar dispărea, ar fi foarte dificil pentru studiourile de jocuri din zona respectivă să se autosusţină. Este o piaţă interesantă pentru că există foarte multă inovaţie în piaţa de jocuri pentru PC, foarte multe feluri noi de jocuri, o concentrare susţinută pe community marketing, ceea ce nu exista atunci când a fost lansată Amber Studio.

    Cum vedeţi situaţia giganţilor din IT care renunţă la angajaţi, îşi optimizează businessurile şi efectele pe bursă ale acestei tendinţe? Cum credeţi că va evolua economia americană/globală în continuare şi cum se va reflecta aceasta asupra businessului Amber?

    Perioada postpandemie a fost foarte dificilă pentru toate companiile din comerţul online, pentru că în pandemie au crescut veniturile foarte mult, iar după ce viaţa a revenit la normal, oamenii au început să iasă din casă, să meargă la birou, să iasă în oraş, comparatiile de venituri si performanţă nu mai erau favorabile. Economia mondială a fost într-o situaţie fragilă, a existat o perioadă inflaţionară foarte dură până de curând, atunci când am văzut o scădere a inflaţiei, dar scăderea s-a produs datorită creşterii dobânzilor de către băncile centrale, iar creşterea lor are un efect asupra economiei pentru că scad foarte mult investiţiile.

    Dacă fondurile mari de investiţii îşi securizează banii la bancă, în loc să investească în start-up-uri, acest lucru înseamnă că vor fi mult mai puţini bani pentru a încuraja formarea de companii şi scalarea acestora. În gaming, sunt foarte multe studiouri independente care au primit o tranşă pentru a dezvolta un joc până la un anumit punct, dar nu complet. Au nevoie să atragă o nouă rundă de investiţii pentru a termina şi lansa jocul.

    Dar climatul actual pentru atragerea de investiţii nu este unul foarte bun şi se poate solda cu situaţii foarte dificile în care aceste companii care, deşi au un produs care promite, au o echipă foarte competentă, riscă să falimenteze. Pentru sectorul de gaming, ne aşteptăm ca în 2025 să asistăm la o creştere, iar piaţa de development extern să-şi revină. Nu sunt singurul care prezice acest lucru, acesta este sentimentul general al tuturor analiştilor şi oamenilor influenţi din businessul nostru. Cât priveşte economia globală, sunt nişte nori la orizont, din cauza acumulării mai multor datorii în marile economii. De asemenea, economia europeană nu creşte la fel de repede ca cea a Statelor Unite sau a Chinei. Şi noi suntem destul de îngrijoraţi, fiind o  companie românească şi având foarte mulţi angajaţi în Europa. Există de asemenea multă instabilitate politică. Nu vorbim doar despre războaie, ci şi despre ascendenţa dreptei populiste, care nu este neapărat pro-business şi care are tendinţe izolaţioniste. Un posibil mediu foarte dificil pentru o companie globală precum este Amber, pentru că ar interveni taxe peste taxe, tot felul de restricţii, iar genul acesta de mişcare va frâna activitatea şi creşterea businessurilor, şi deci a economiei mondiale.

    Ce sfaturi aţi oferi altor lideri din industrie care doresc să îşi extindă afacerile la nivel global în contextul actual?

    Trebuie să-şi găsească de la bun început o nişă profitabilă, o nişă cu o piaţă mare de desfacere, deci cu o oportunitate de scalare, să fie o nişă suficient de „blue ocean”, astfel încât să nu aibă compeţie acerbă. Cred că este cel mai important sfat pe care îl pot oferi.

    Cum se împarte agenda dvs. între România şi SUA, precum şi între celelalte ţări unde se desfăşoară businessul Amber?

    Sunt stabilit în San Francisco, vin în România regulat, o dată la trei luni, şi încerc să vizitez si celelate studiouri cel puţin o dată pe an.

    În industria de software, engineeringul era predominant, de ce nu se întâmplă acelaşi lucru şi în industria de jocuri?

    O să vin cu un exemplu tot din Amber. Când compania a luat naştere, am realizat că sunt foarte multe firme care oferă servicii de artă şi testare în industria de jocuri, dar la vremea respectivă nu se ofereau servicii de programare. Existau tot felul de motive precum aşteptările ca echipele de programare să fie colocate, că nu poate face dezvoltare distribuită, motive pe care le ştiam că nu sunt reale, că sunt mai multe cutume, şi că nu există niciun blocaj la nivel tehnic şi operaţional. Am ales această cale de a dezvolta o nişă de enginereeing şi planul era ca la Amber să dezvoltăm o echipă de elită de programatori. Ne gândeam că vom ajunge la 50 de oameni şi toţi vor fi programatori, a fost o mişcare bună încă de la început. Doar că pe parcursul dezvoltării companiei, am realizat ca partenerii noştri au nevoie şi de servicii de testare, artă şi iată că ne-am uitat la echipă şi am realizat că putem avea un studio creativ. Ulterior a apărut ideea acestei reţele de studiouri în întreaga lume şi iată că am ajuns la 850 de specialişti. În acest moment, Amber este cea mai mare companie românească de gaming din lume.

    Care este, din punctul dvs. de vedere, „reţeta succesului” în industria gamingului?

    Pentru o companie mică, trebuie să-ţi găseşti nişa, să ai grijă să faci mult research înainte de a te apuca de treabă.


    Sub umbrela „Lider în trecut, prezent şi viitor”, BUSINESS Magazin face un„update” al executivilor şi antreprenorilor care au apărut în paginile revistei în cei 20 de ani de la lansare. Mihai Pohonţu este primul personaj din serie, care ne răspunde de data aceasta din rolul de acţionar majoritar şi CEO al celui mai mare dezvoltator român de jocuri, Amber Studio.

  • Cod portocaliu şi galben de caniculă în aproape toată ţara, luni şi marţi

    Potrivit ANM, luni, în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi va fi Cod portocaliu. Canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35-37 de grade, iar minimele de 18-20 de grade, valori uşor mai mari, în jurul a 23 de grade, urmând a se înregistra în Dealurile de Vest.

    Tot luni, în jumătatea vestică a ţării va fi Cod galben. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7-10 grade peste mediile multianuale). Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32-35 de grade.

    Marţi, va fi Cod portocaliu în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime,deosebit de ridicate pentru această dată, se vor situa în jurul a 37 de grade, iar minimele vor fi de 18-20 de grade, valori uşor mai mari, în jurul a 23 de grade, urmând a se înregistra în Dealurile de Vest.

    În cea mai mare parte a ţării se vor înregistra marţi temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (7…10 grade peste mediile multianuale). Local va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32-35 de grade. Este vizată de avertizarea Cod galben aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Harghita, Covasna şi Braşov şi a zonelor de coastă ale judeţelor Tulcea şi Constanţa.

  • Tranzacţie în turism. Fondul polonez de investiţii Resource Partners preia pachetul majoritar al agenţiei Vola.ro. Daniel Truică, unul dintre co-fondatorii grupului, rămâne în acţionariat şi va continua să deţină rolul de CEO

    Resource Partners, unul dintre cei mai importanţi manageri regionali de fonduri de private equity, a preluat o participaţie de 80% din capitalul Vola.ro, liderul pieţei de turism online din România, cu prezenţă şi în Polonia, Bulgaria şi Moldova.

    În urma tranzacţiei fondurile de growth capital 3TS Capital Partners şi Catalyst România au ieşit din acţionariatul Vola.ro, împreună cu doi dintre co-fondatorii polonezi ai grupului. Daniel Truică păstrează o participaţie minoritară semnificativă şi va continua să conducă direcţia strategică a grupului în calitate de CEO.

    “Această tranzacţie creează noi oportunităţi pentru dezvoltarea grupului din care face parte Vola.ro şi consolidează rolul pieţei din România ca punct central al activităţilor grupului”, anunţă reprezentanţii companiei de turism.

    Resource Partners a anunţat că va păstra şi va susţine întreaga echipă de management a Vola.ro.

    „Tranzacţia marchează un nou capitol pentru Vola.ro, în care ne vom concentra pe creştere şi extindere pe noi pieţe din Europa. Este pentru a doua oară în istoria Vola.ro când un investitor instituţional ne validează modelul de business şi perspectivele de creştere, ceea ce ne onorează”, spune Daniel Truică, CEO Vola.ro.

    Aceasta este prima investiţie pe care Resource Partners o face pe piaţa din România din fondul III gestionat instituţie.

    „Vola.ro este liderul detaşat al industriei de turism online din România. De-a lungul timpului, compania a demonstrat o capacitate extraordinară de a-şi inova modelul de business şi a devenit un pionier al industriei de travel. În continuare, compania va beneficia de experienţa noastră ca investitori în sectorul de consumer goods & services, cu precădere în verticala de eCommerce şi grupul ITH îşi va consolida şi extinde poziţia de lider în regiune, accelerând expansiunea atât geografică, cât şi de produs”, adaugă Aleksander Kacprzyk, Managing Partner la Resource Partners.

    Grupul Vola.ro a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 18,8 milioane de euro, o creştere de 11%, în timp ce vânzările de bilete de avion pe platformă s-au majorat în acelaşi ritm, ajungând la 100 milioane euro.

    EBITDA a atins valoarea de 6,2 milioane de euro, reprezentând 33% din total cifra de afaceri, conform datelor anunţate de companie.

    „În ciuda dificultăţilor din ultima perioadă, industria de travel s-a dovedit a fi rezilientă în faţa provocărilor macroeconomice, iar traficul aerian a depăşit nivelul din 2019 în România şi Polonia, cele două pieţe cheie ale grupului din care face parte Vola.ro. Vedem un potenţial imens în piaţa de turism online, şi suntem dedicaţi să sprijinim managementul în valorificarea oportunităţilor de inovaţie şi digitalizare pe care aceasta le prezintă.” explică Miruna Popa, Investment Manager la Resource Partners.

    Anul trecut, Vola a intrat pe piata din Bulgaria, sub brandul Vola.bg, aceasta fiind prima etapă din strategia de extindere la nivel internaţional.

    De asemenea, compania a deschis cinci birouri fizice în principalele aeroporturi din România (Bucureşti, Timişoara, Bacău, Iaşi şi Cluj-Napoca), în care agenţii oferă consultanţă.

    Agentia a fost lansată în 2007 de Daniel Truică, iar în 2015 a primit o investiţie de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners,  fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot şi Vector Watch

     

     


     

     

  • Majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei, prima urgenţă PSD-PNL

    „Pentru că azi (luni – n.r.) începe şi sesiunea parlamentară, anunţ că prima urgenţă a coaliţiei PSD-PNL este dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3000 de lei. Adoptăm în proces accelerat acest proiect şi dăm astfel timp caselor de pensii să pregătească sistemul pentru a aplica decizia din 1 octombrie”, afirmă Marcel Ciolacu.

    El a transmis şi un mesaj pensionarilor.

    „Toţi cei care, în urma recalculării au decizii cu pensii majorate, să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată! Şi ii asigur că nimeni nu se poate atinge de banii lor! De asemenea, toţi cei care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea pensiei vor primi un răspuns prioritar, cu detalii clare privind rezolvarea situaţiei. Iar în cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi, pregătim rapid un mecanism de compensare ca să le asigurăm o pensie decentă. Reparăm toate aceste nedreptăţi şi demonstrăm că preţuim munca celor care au ridicat această ţară! Doar aşa putem construi în viitor o Românie corectă”, încheie Ciolacu.

  • Germania schimbă macazul: Partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania a câştigat primele alegeri regionale din istoria postbelică a ţării

    Alternativa pentru Germania a câştigat alegerile în regiunea estică Turingia, fiind pentru prima dată când un partid de extremă dreapta obţine victoria într-un scrutin de stat în istoria postbelică a ţării, scrie FT. 

    Conform rezultatelor preliminare, AfD a obţinut 32,8 % în Turingia, cu mult peste toate celelalte partide. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), de centru-dreapta, s-a situat pe locul al doilea, cu 23,6 %.

    În landul vecin Saxonia, CDU a câştigat cu 31,9 %, iar AfD s-a clasat pe locul al doilea cu 30,6 %.

    Tino Chrupalla, co-liderul AfD, a descris rezultatul partidului în Turingia drept „senzaţional”.

    „Un lucru este clar: voinţa alegătorilor este că trebuie să existe o schimbare politică, atât în Saxonia, cât şi în Turingia”, a declarat el. „Dacă doriţi să faceţi o politică credibilă, nu veţi putea să o faceţi fără AfD”.

    Rezultatele sunt un dezastru pentru partidele din coaliţia tripartită a cancelarului Olaf Scholz, social-democraţii, verzii şi liberalii coborând la o singură cifră în ambele state.

    În Turingia, SPD a obţinut cel mai slab rezultat la alegerile regionale din istoria postbelică a Germaniei, obţinând doar 6,1 %, în timp ce Verzii şi liberalii din FDP au obţinut rezultate atât de slabe încât nu vor mai fi reprezentaţi în parlamentul landului.

    Rezultatele reflectă frustrarea crescândă din estul Germaniei faţă de un guvern pe care mulţi îl asociază cu inflaţia ridicată, stagnarea economică, creşterea costurilor energiei şi disputele interne constante.

    Dar ele arată, de asemenea, cum alegătorii abandonează din ce în ce mai mult centrul pentru partidele populiste de la marginea politicii.

    Omid Nouripour, copreşedintele Verzilor, a descris alegerile drept un „punct de cotitură”.

    „Oamenii din lumea culturii, oamenii cu rădăcini de imigranţi, oamenii care merg la Gay Pride sunt foarte speriaţi”, a spus Nouripour. „Trebuie să fim alături de ei şi să apărăm democraţia”.

    AfD nu este singurul beneficiar al furiei localnicilor: aceştia au votat în număr mare şi pentru un nou partid de extremă stânga, Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW), care a obţinut 15,8 % în Turingia şi 11,8 % în Saxonia.

    Alegătorii au fost atraşi atât de AfD, cât şi de BSW prin opoziţia lor faţă de războiul din Ucraina. Ambele partide au criticat dur livrările de arme germane către Kiev, precum şi sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, şi au făcut apel la negocieri pentru a pune capăt luptelor.

     

  • Impozite locale 2024. La sfârşitul acestei luni este termenul limită pentru plata celei de-a doua rate a impozitelor locale

    La sfârşitul acestei luni, mai exact în data de 30 septembrie 2024, este termenul limită pentru celei de-a doua rate a impozitelor locale pentru cei care erau proprietarii unei case, unui teren sau a unei maşini la sfârşitul anului trecut.

    Conform Codului Fiscal în vigoare la această dată, impozitul local se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.

    Pentru plata cu anticipaţie a impozitelor locale pentru maşini, terenuri şi clădiri şi taxa pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%.

     

  • Nicuşor Dan: Încă 34 de artere importante din Bucureşti vor beneficia de iluminat public modern

    Primarul general al Capitalei a transmis luni că a fost lansată în SEAP procedura de licitaţie pentru achiziţionarea a aproximativ 8.000 de echipamente de iluminat public. Acestea fac parte din al doilea proiect de modernizare a iluminatului public, pentru care a fost obţinută o finanţare nerambursabilă de 50 milioane de lei de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

    „Astfel, artere precum: Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, Sos. Pantelimon, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Aviatorilor, Calea Giuleşti, Bd. Constructorilor, Calea Crângaşi, Calea Rahovei, Calea Floreasca, Şos. Pipera vor beneficia de iluminat public modern, prin implementarea sistemului de telegestiune şi utilizarea aparatelor cu tehnologie LED. Aici vor fi instalate 7.822 de echipamente de iluminat”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

    Conform acestuia, până acum, în cadrul primului proiect cu finanţare nerambursabilă obţinută de la AFM, Compania Municipală Iluminat Public a montat 4.830 de aparate de iluminat cu LED, de ultimă generaţie, pe 15 artere intens circulate din Capitală.

    „Sistemul de telegestiune are capacitatea să monitorizeze, să măsoare şi să gestioneze funcţionarea în parametri optimi a reţelei de iluminat public stradal şi pietonal. Prin astfel de investiţii, eficientizăm iluminatul public, printr-o reducere semnificativă a consumului de energie, cu aproximativ 60% si contribuim semnificativ la reducerea gazelor cu efect de seră”, a adăugat primarul.

  • De ce nu (prea) mai fac corporatiştii copii?

    Presiunea de a avea rezultate, frica de a rata oportunităţi de carieră, burnoutul, cât şi goana după work-life balance şi dezvoltare personală sunt câţiva dintre factorii care contribuie la amânarea tot mai mult a deciziei de a face copii în rândul tinerilor din medii urbane  corporatiste. A devenit oare succesul un contraceptiv modern?

     

    Două dintre cele mai citite articole pe site-ul BUSINESS Magazin se refereau la două motive, diametral opuse, pentru care tinerii din România fac din ce în ce mai puţini copii: pe de o parte, disponibilitatea vacanţelor, apariţia low-costurilor, a distracţiilor din ce în ce mai accesibile care nu lasă timp pentru viaţa de familie şi, pe de altă parte, creşterea costului vieţii, dorinţa de a avea stabilitate financiară, o carieră, o locuinţă, a milenialilor care poate acordă mai mult timp de gândire deciziei de a face un copil. Ne-am întrebat dacă vreunul dintre motive este mai corect decât celălalt – nu neapărat la nivelul întregii societăţi – evoluţia demografică per total fiind influenţată de mai mulţi factori economici, sociali şi culturali – , cât mai ales în rândul angajaţilor moderni, cei care ne înconjoară, cei care au acces la educaţie, resurse, bani şi, în limbaj corporatist, „know-how”.

    Faptul că natalitatea este în scădere nu mai e demult o noutate – amintim doar câteva date publice de la Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat: dacă în anul 1990, în România se năşteau 314.746 de copii – în prezent, valoarea este de două ori mai mică şi în continuă scădere: în jur de 155.000 de copii s-au născut în anul 2023, iar cele mai recente valori pentru anul în curs arată un continuu declin – în luna mai 2024, numărul născuţilor vii a fost cu 2.219 de copii mai puţini faţă de aceeaşi lună a anului trecut (11.505), adică un minus de 16,2% comparativ cu aceeaşi lună din anul 2023. Alte date statistice arată că, dacă în anii ʼ80 vârsta medie a mamelor era de 25 de ani, iar în perioada 1990-1997 ajunsese să fie chiar şi mai mică, oscilând la 24,3 – 24,5 ani, în 2002 începe o tendinţă de amânare a naşterilor şi astfel creşterea vârstei medii ajunge, în 2023, la 27,5 (iar în mediul urban este chiar mai ridicată de atât, de 29,2 ani). Femeile tinere fac din ce în ce mai puţini copii, în timp ce opusul se întâmplă pentru grupurile de vârstă mai ridicate: potrivit Eurostat, în UE ponderea naşterilor la mame cu peste 40 de ani a crescut mai mult de două ori între 2001 şi 2019 – această pondere a crescut în toate statele membre în această perioadă, inclusiv în România (în acest caz însă, ţara noastră se află în partea fericită a clasamentului, cu cea mai mică pondere a mamelor peste 40 de ani – 3,2%). Totuşi, rata fertilităţii (un indicator demografic care măsoară numărul mediu de copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii ei fertile, în general considerată între 15 şi 49 de ani n.red.) se află în declin, în ţara noastră înregistrându-se una dintre cele mai mari scăderi ale acestui indicator – de la 1,77 la 1,2 în intervalul 2019 – 2023.  În timp ce motivele ce ţin de natalitate la nivelul unei societăţi sunt complexe – vrem să ne concentrăm pe motivele pentru care un grup social – „angajaţii moderni”, pe care noi îi numim colocvial/generic, corporatişti – amână această decizie.

    Succesul, un contraceptiv modern

    „Cel mai performant contraceptiv  este reprezentat de creşterea veniturilor şi, implicit, a calităţii vieţii. În momentul în care un grup social, în acest caz particular «corporatiştii», ajunge să câştige suficient de mult încât să îşi permită lucruri şi experienţe pe care generaţiile anterioare nu şi le-au permis, aceştia vor acorda, prin comparaţie cu generaţiile anterioare sau cu alte grupuri, prioritate acumulării de bunuri şi experienţe”, consideră sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry. Prin experienţe, ne putem referi atât la activităţi de explorare a lumii, experimentare a diverselor culturi şi stiluri de viaţă, cât şi la experimentarea succesului prin construirea unei cariere solide, explică el. „Toate aceste oportunităţi pe care alte grupuri sau generaţii nu le-au avut sunt motive suficient de puternice pentru a modifica semnificativ valorile după care ne ghidăm în viaţă şi ordinea priorităţilor noastre, iar a te căsători la o vârstă mică (25-30 de ani) şi a avea un copil nu mai se află azi în topul priorităţilor grupului profesional numit corporatişti.” Acesta este un aspect, citit mai degrabă într-o notă pozitivă de sociolog, prin care tinerii acumulează experienţe, evoluează profesional şi, la momentul în care vor avea un copil, vor fi suficient de maturi profesional şi cu multe acumulări spirituale pentru a lăsa copilului/copiilor lor o bogată zestre imaterială – „Pe care, de altfel, eu o consider mult mai valoroasă decât cea materială”. Într-o notă mai puţin pozitivă, Romulus Oprica vorbeşte şi despre o altă faţă a realităţii, deloc boemă, după cum spune chiar el, determinată de aspectul economic: „Creşterea unui copil necesită resurse financiare consistente, iar mulţi tineri angajaţi se confruntă cu provocări semnificative precum un cost de trai ridicat provocat de o inflaţie galopantă. În acelaşi timp, perspectivele nu sunt deloc certe nici din punct de vedere economic şi nici social, fără a mai pune la socoteală instabilitatea mediului înconjurător. Şi, pentru că discutăm de un grup bine pregătit, educat şi poate mult prea raţional, este perfect normal ca tinerii corporatişti să-şi pună întrebarea: <<În ce lume aduc eu un copil?>> – o întrebare legitimă la care răspunsul depinde mult de optimismul respondentului”.

    Matei Stănculescu, cofondator şi psihoterapeut în cadrul centrului EKA, dar şi trainer corporate, consideră că există două categorii de angajaţi. Prima ar fi cei care îşi doresc foarte mult să evolueze şi se mint constant cu ideea că „nu e acum momentul pentru un copil”: „Dacă mi-aş întemeia o familie sau dacă aş face un copil, m-aş deconcentra de la ceea ce am de făcut. Este foarte important să trec peste semestrul ăsta sau să trec peste anul ăsta sau să finalizez proiectul, şi aici intervine acel sabotor despre care eu am tot vorbit. O combinaţie între un hyper-achiever, un perfecţionist şi un controller. Pentru a face lucrurile suficient de bine, trebuie să fiu eu acum cu frâiele în mână. Aceşti trei sabotori lucrează împreună şi, din păcate, din experienţa mea în cabinet, spun că pe la 35 de ani persoanele care au ales calea asta încep să o regrete şi conştientizează că s-au tot autopăcălit cu gândurile astea. Dar niciodată n-a fost momentul potrivit, pentru că după fiecare semestru a venit un alt semestru, după fiecare proiect a venit un alt proiect ş.a.m.d.” Există însă şi o a doua categorie de oameni, cei care îşi doresc să facă un copil, dar care nu pot să facă un copil: „Pentru că atunci când stresul este la nişte cote foarte ridicate, atunci când nivelul de cortizol în organism este foarte sus, atunci când există multă frustrare, când există nemulţumire, când există supraîncărcare, când ne aflăm deja pe o autostradă către burnout, corpul nostru nu prea se poate concentra pe a face copii, şi asta este o altă mare problemă, pentru că oamenii care trec prin aşa ceva sunt puşi într-o situaţie destul de delicată”. Stresul şi oboseala cronică deseori fac ca, dincolo de dorinţa de a avea un copil şi de prioritizarea acestui aspect al vieţii, să existe o imposibilitate fizică în acest sens. „Expunerea prelungită la stres activează sistemul nervos simpatic, duce la creşterea nivelului de cortizol şi se ştie că nivelurile ridicate şi constante de cortizol pot perturba funcţiile cognitive, reglarea emoţională, pot afecta echilibrul hormonal, inclusiv, evident, sistemul reproducător.” Totodată, subliniază psihoterapeutul, oboseala cronică şi epuizarea pot afecta inclusiv capacitatea de luare a deciziilor şi pot amplifica percepţia că, dacă ai un copil, se adaugă o povară suplimentară, te va deconcentra de la ce ai tu de făcut, de la planurile tale de carieră ş.a.m.d. „Reiterez că, mai târziu, majoritatea oamenilor ajung să regrete modul ăsta de gândire.” Normele sociale şi aşteptările societăţii moderne au şi acestea un cuvânt de spus în decizia angajaţilor de a nu avea copii: „Pe măsură ce normele tradiţionale legate de familie şi rolurile de gen se schimbă, şi trăim nişte vremuri în care ele se schimbă, decizia de a nu avea copii devine din ce în ce mai acceptată şi chiar încurajată. Vorbim aici despre mediile urbane şi de cele corporative şi de faptul că e mult mai dezirabilă ideea de a te concentra pe dezvoltarea carierei şi pe îmbunătăţirea calităţii vieţii personale decât pe ideea de a-ţi întemeia o familie. Care, iată, cu acest termen de tradiţional în coadă, poate să capete o conotaţie care să nu mai fie la fel de sexy pentru corporatistul de azi. Cumva trăim nişte vremuri în care este cool să fii pe contrasens, nişte vremuri în care eşti în trend dacă eşti atipic, special, dacă deciziile tale par să fie un pic din afara normelor sociale, automat devii mai interesant cam în orice cultură organizaţională.”

    Dr. Andreea Velişcu, medic primar şi doctor în medicină, observă că, în general, cuplurile care ajung la clinica de fertilitate Embryos, al cărei cofondator este, fac parte din marea „familie” a celor care, din motive întemeiate, sociale şi economice, ajung să îşi dorească un copil mai târziu comparativ cu istoria recentă a părinţilor noştri. „Este datoria noastră să-i ajutăm să-şi împlinească familia aşa cum vor. Societatea modernă a adus multe avantaje, mai ales pentru femei, dar, din păcate, biologia nu a ţinut pasul cu vremurile.” Din discuţiile cu aceste cupluri, şi medicul observă că siguranţa locului de muncă, cariera care presupune din ce în ce mai multe ore petrecute în acest scop, dorinţa imprimată de societate de a avea cât mai multe lucruri materiale înainte de a procrea şi banii, care sunt văzuţi ca foarte importanţi în educaţia şi creşterea copiilor, se numără printre motivele care duc la întârzierea deciziei de a face copii. Cariera şi ambiţiile profesionale au ca principal impact amânarea deciziei de a avea copii, iar de aici vin toate problemele legate de vârstă (foarte important factor de fertilitate la femei) şi de diverse boli care apar odată cu înaintarea în vârstă.

    „Stresul este văzut de multe ori de medic şi de pacienţi ca un factor important care afectează fertilitatea. Dar nu putem să punem totul pe seama stresului. Viaţa pe care o ducem acum este plină de neprevăzut, cu multe ore de muncă şi un nivel crescut al cortizolului. Este important să ne găsim propria balanţă şi să ne asumăm stilul de viaţă. Abia după aceea vom găsi şi soluţii”, adaugă ea. Medicul observă că decizia de a avea sau a nu avea un copil este una asumată şi înţeleasă de cuplurile tinere care li se adresează – un argument în acest sens fiind femeile tinere care îşi congelează ovocitele pentru a nu avea surpriza neplăcută la vârste de peste 38-40 de ani că nu mai pot să aibă un copil. Ea adaugă că o schimbare în natalitate a venit şi post-COVID. „Pandemia de COVID-19 a avut un efect mixt asupra fertilităţii. În timp ce unele cupluri au amânat planurile de a avea copii din cauza incertitudinii economice şi de sănătate, altele au decis să profite de timpul petrecut acasă pentru a întemeia o familie.” Impactul pe termen lung al pandemiei asupra natalităţii va deveni mai clar în următorii ani, subliniază ea. „Formele de familie devin din ce în ce mai diverse, incluzând familii monoparentale, familii cu părinţi de acelaşi sex şi familii extinse care trăiesc împreună, ceea ce poate influenţa modul în care politicile de sprijin familial sunt concepute şi implementate. Valorile şi priorităţile sociale se schimbă, cu un accent tot mai mare pe echilibrul între viaţa profesională şi cea personală. Generaţiile tinere pot prioritiza mai mult calitatea vieţii şi flexibilitatea, ceea ce poate influenţa deciziile legate de întemeierea unei familii.”

    Decizia de a amâna sau evita să aibă copii a unui cuplu modern este adesea influenţată de mai mulţi factori, iar din experienţa Cristinei Milicescu, psiholog clinician şi psihoterapeut în formare în psihoterapia sistemică pentru copii, cuplu şi familie în cadrul clinicii de psihologie re:mind, atât dorinţa de a avea libertatea de a trăi fără responsabilitatea creşterii unui copil, cât şi dorinţa de a performa la locul de muncă joacă roluri esenţiale în această decizie. Mediul corporativ este adesea foarte competitiv, solicitând performanţă constantă, adaptabilitate şi disponibilitate. „Angajaţii simt adesea că trebuie să îşi investească majoritatea timpului şi energiei pentru a-şi atinge obiectivele profesionale şi pentru a avansa în carieră. Această presiune constantă poate duce la percepţia că responsabilităţile parentale ar putea afecta negativ performanţa lor la locul de muncă sau chiar ar putea împiedica progresul profesional.” Pe de altă parte, dorinţa de libertate personală este un alt motiv major pentru care mulţi decid să amâne sau să evite să aibă copii. „Oamenii îşi doresc să îşi menţină flexibilitatea de a se dedica activităţilor personale, cum ar fi călătoriile, hobby-urile şi dezvoltarea personală. Într-o societate care pune accent pe independenţă şi autorealizare, mulţi angajaţi simt că a avea un copil ar putea limita aceste libertăţi şi ar aduce o serie de responsabilităţi şi compromisuri pe care nu sunt pregătiţi să le facă.” De asemenea, menţionează ea, un factor în plus ţine de influenţa social media şi a culturii moderne, care promovează adesea un stil de viaţă idealizat, centrat pe realizări personale şi profesionale: „Această presiune socială adaugă un strat suplimentar de stres, făcându-i pe mulţi să creadă că trebuie să atingă anumite standarde de succes înainte de a considera oportună formarea unei familii”. Cristina Milicescu menţionează şi că a fost recent implicată în proiecte privind evaluarea riscurilor psihosociale la locul de muncă şi unul dintre factorii des menţionaţi de angajaţii din companii mici şi mari este presiunea pe care o resimt. „Aceasta poate veni din două direcţii: externă, când este legată de modul în care sunt trasate activităţile şi cerute rezultatele de către organizaţii, şi internă, când modul în care oamenii îşi gestionează resursele interne pentru a ajunge la rezultate este ineficient. Dar în ultimii ani, mai ales, remarcăm cu toţii, cu ochiul liber, o creştere a triadei stres-anxietate-depresie, respectiv burnout, stări psihice din ce în ce mai des întâlnite în cabinetele noastre, care necesită tratament, timp şi răbdare, având un impact negativ direct asupra sănătăţii, energiei, relaţiilor şi percepţiei asupra viitorului. Aceşti factori, cumulaţi cu presiunile mediului de lucru, contribuie la o reticenţă generală de a-şi asuma responsabilităţile parentale.” Stresul constant şi oboseala cronică epuizează resursele fizice şi emoţionale, iar acest nivel de epuizare face dificilă gestionarea responsabilităţilor suplimentare, cum ar fi creşterea unui copil, ceea ce îi determină pe mulţi să amâne sau să evite complet această decizie. „Stresul prelungit poate duce la diverse probleme de sănătate, inclusiv tulburări de somn, anxietate, depresie şi alte afecţiuni cronice. Aceste probleme de sănătate ne afectează capacitatea fizică şi mentală de a ne angaja în paternitate/maternitate. În astfel de cazuri, ne concentrăm în mod natural pe găsirea unor modalităţi de a ne recupera energia şi de a ne îmbunătăţi starea de bine. Aceasta poate include activităţi de relaxare, hobby-uri sau terapii, care, din nou, necesită timp şi dedicare. Astfel, ideea de a adăuga responsabilitatea de a creşte un copil poate părea copleşitoare şi incompatibilă cu necesitatea de a ne îngriji pe noi înşine.” Apoi, stresul şi oboseala cronică afectează negativ relaţiile de cuplu, generând conflicte şi reducând timpul şi calitatea interacţiunilor între parteneri. „Într-un astfel de context, cuplurile pot considera că nu au o bază suficient de solidă pentru a aduce un copil în viaţa lor, preferând să amâne această decizie până când relaţia lor devine mai stabilă şi mai puţin afectată de stres. Starea permanentă de anxietate poate crea o viziune pesimistă asupra viitorului, în care oamenii se simt incapabili să facă faţă provocărilor suplimentare, precum decizia de a avea copii, deoarece viitorul pare deja suficient de dificil fără a adăuga noi responsabilităţi”, mai spune Milicescu. Şi nu în ultimul rând, cultura organizaţională din multe corporaţii pune accent pe performanţă, competiţie şi disponibilitate constantă, ceea ce poate descuraja angajaţii să îşi ia timp pentru viaţa personală. Într-un astfel de mediu, decizia de a avea copii poate părea un obstacol în calea succesului profesional, determinând angajaţii să prioritizeze cariera în detrimentul vieţii de familie.

     

    Mai bine plătit, mai puţin familist?

    „Deşi mulţi corporatişti câştigă salarii mai mari decât media, costurile asociate creşterii unui copil sunt considerabile (educaţie, sănătate, locuinţă etc.)”, observă sociologul Alexandru Dincovici, fondator al IziBiz Consulting. În contextul unui mediu economic fluctuant şi al creşterii costului vieţii, mulţi amână decizia de a avea copii până când se simt mai siguri financiar. „Şi pe măsură ce amâni, unii mai şi renunţă. Se spune că trăim în policriză, în orice caz, şi în ultimii ani am avut tot mai multe exemple.” Pandemie, război, inflaţie galopantă, încălzire globală, toate contribuie la climatul acesta de insecuritate,  în opinia sociologului.

    „Iar dacă la început de carieră nu îţi permiţi financiar un copil, asta dacă ai relaţie stabilă, că nici aici nu cred că stăm neapărat mai bine, pe măsură ce te dezvolţi şi câştigi mai bine e posibil să pierzi alt tip de disponibilitate.”

    Nivelul de educaţie, venitul corporatiştilor şi decizia de a nu avea copii pare că sunt corelate. „În general, persoanele cu venituri mai mari sunt şi persoane care au un nivel mai ridicat de educaţie şi asta face ca şi aspiraţiile lor să fie mai mari. Iată de ce astfel de persoane pot privi apariţia unui copil ca pe ceva ce le perturbă un pic armonia, pentru că vine cu multe incertitudini. Copilul vine cu datul programului peste cap. Persoanele astea sunt destul de organizate, au un program destul de riguros şi un copil ar putea să perturbe toate astea, pe de o parte. Pe de altă parte, şi nivelul crescut al aşteptărilor este suficient de mare încât îşi doresc să fie părinţi mai buni decât părinţii pe care i-au avut sau să se ridice cel puţin la nivelul acestora”, observă şi Matei Stănculescu. Aceasta se traduce în şcoli care pot să fie scumpe, şcoli private, sporturi care pot să fie scumpe, experienţe, excursii ş.a.m.d.: „Şi atunci, structura lor le spune că mai întâi trebuie să ajungă la o stabilitate financiară şi la nişte venituri foarte ridicate, ca mai apoi să fie momentul oportun să facă un copil bun. Persoanele care au un nivel de educaţie mai scăzut, care au nişte aşteptări mai mici de la viaţă, care se mulţumesc cu mai puţin nu vor avea problema asta şi, dimpotrivă, vor merge pe concepte precum: «Aşa cum bunica a putut să pună mămăligă pentru opt copii, aşa o să pot şi eu să cresc un copil sau doi. Nu e niciun fel de problemă. O să-i ofer copilului meu timpul meu. Dragostea mea n-are neapărat nevoie de cine ştie ce excursii sau obiecte foarte costisitoare.» Deci, iată cum cele două categorii pot să difere în tiparul de gândire.” Faptul că nivelul de educaţie şi veniturile corporatiştilor pot influenţa în mod semnificativ decizia de a nu avea copii este întărit de Cristina Milicescu, care observă că această corelaţie se manifestă printr-o combinaţie de priorităţi personale, percepţii asupra stabilităţii financiare, acces la informaţii şi impactul stresului profesional, toate acestea reflectând tendinţele actuale din societatea românească, şi nu numai, în care valorile şi normele sociale se schimbă. „Astfel, există o tendinţă tot mai pronunţată de a valoriza independenţa personală, mobilitatea profesională şi experienţele individuale, toate acestea putând duce la amânarea deciziei de a avea copii. Cuplurile tinere sunt mai dispuse să îşi prioritizeze aspiraţiile şi dorinţele personale, înainte de a se angaja în responsabilităţile parentale.” Persoanele cu un nivel de educaţie ridicat şi venituri mari tind să acorde o importanţă deosebită dezvoltării profesionale şi personale, investesc mult timp şi resurse în carieră, aspirând la poziţii de conducere sau roluri de specialitate care necesită efort constant şi dedicare. „Nivelul de educaţie ridicat este asociat şi cu un acces mai mare la informaţii legate de planificarea familială şi sănătatea reproductivă. Aceste persoane sunt mai bine informate despre opţiunile de contracepţie şi îşi planifică viaţa familială în mod strategic, adesea alegând să aibă copii mai târziu în viaţă sau deloc.” În plus, cuplurile cu venituri mari şi educaţie superioară sunt adesea mai conştiente de costurile asociate creşterii unui copil şi îşi doresc să ofere cele mai bune condiţii pentru acesta. Astfel, pot amâna decizia de a avea copii până când consideră că au atins un nivel optim de stabilitate financiară şi resurse materiale. „Mentalitatea legată de pregătirea venirii unui copil se schimbă. Oamenii îşi doresc acum să aibă tot ce trebuie atunci când decid să aibă un copil, mai degrabă decât în trecut, când copilul venea indiferent dacă exista sau nu un cadru complet, cum ar fi casă, maşină, joburi stabile. Mulţi adulţi se uită acum mai atent la aceste aspecte, iar mentalitatea veche conform căreia «fiecare copil vine cu pâinea lui» pare depăşită.”

    Work life-balance-ul care duce la imbalance

    Percepţia asupra echilibrului între viaţa personală şi profesională joacă şi ea un rol important în decizia de a nu avea copii, mai observă psihoterapeutul Cristina Milicescu. „În cabinet, am observat că mulţi dintre clienţii care lucrează în mediul corporativ sunt profund preocupaţi de modul în care îşi pot gestiona eficient timpul şi resursele între carieră şi viaţa personală. Echilibrul între aceste două domenii devine o prioritate esenţială pentru mulţi, iar ideea de a adăuga responsabilitatea creşterii unui copil în această ecuaţie poate părea copleşitoare.” Mediul de lucru modern impune adesea cerinţe ridicate, cu ore lungi şi un nivel constant de performanţă, iar în aceste condiţii, mulţi consideră că a avea un copil ar putea destabiliza şi mai mult echilibrul fragil pe care încearcă să îl menţină. Timpul şi energia necesare pentru a se dedica unui copil ar putea compromite nu doar performanţa profesională, ci şi capacitatea de a se îngriji pe ei înşişi şi de a se bucura de viaţa personală. Dar la fel de bine Cristina Milicescu observă că există şi  viitori părinţi care se străduiesc să le îmbine pe amândouă şi care îşi activează un sistem de suport alcătuit fie din bunici sau bone, fie din servicii de tip creşă, şi revin mult mai repede la muncă. Sunt şi cei care fac cu schimbul când vine vorba de concediul de creştere a copilului: „Cunosc şi câţiva taţi care au decis să fie ei cei care rămân acasă cu copilul, tocmai pentru că mama are o carieră mai solidă”. Un alt aspect important este influenţa valorilor culturale şi sociale contemporane, care pun un accent puternic pe auto-realizare, autonomie, independenţă: „Oamenii îşi doresc să exploreze lumea, să fie spontani, să participe la diverse activităţi sociale şi culturale şi să îşi dezvolte hobby-urile şi interesele personale. Aceste activităţi sunt percepute ca fiind incompatibile cu responsabilităţile parentale, care necesită timp, atenţie şi resurse semnificative”. De asemenea, în contextul actual al reţelelor sociale, există o presiune constantă de a prezenta o imagine a succesului şi fericirii, care adesea exclude aspectele mai provocatoare şi mai dificile ale vieţii de familie: „Această idealizare a unei vieţi fără copii, plină de libertate şi posibilităţi nelimitate, contribuie la percepţia că a deveni părinte poate fi un obstacol în calea realizării personale şi profesionale”.

     

    Cine amână mai mult decizia – el sau ea?

    În timp ce dr. Andreea Velişcu observă că nu există o diferenţă notabilă între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte motivele pentru care aleg să nu facă copii: „Sunt aceleaşi motivaţii: partenerul potrivit, momentul potrivit în carieră, situaţia financiară şi presiunea socială”, ea subliniază totuşi importanţa factorilor biologici. „Din păcate, există o inegalitate biologică: bărbaţii pot procrea până la vârste mai înaintate, dar femeile nu. Această particularitate le obligă pe femei să fie mai informate şi să ia decizii mai rapide.”

    „Cumva, societatea aşteaptă de la femeie ca să se întâmple treaba asta. Bărbaţii resimt mai puţin presiunea, deşi mai nou lucrurile încep să se echilibreze, dar cu un plus totuşi ca greutate în partea femeilor. Să nu uităm că trăim într-o ţară care vine şi cu nişte superfacilităţi faţă de alte ţări din Uniunea Europeană sau chiar din lume pentru mame – posibilitatea de a sta doi ani acasă pentru o femeie este ceva extraordinar”, observă psihoterapeutul Matei Stănculescu. Dar, totodată, pentru o femeie preocupată de carieră, ideea de a avea un copil poate să pară înspăimântătoare. „Doi ani în care cariera mea va sta pe loc? Doi ani în care o să fiu genul acela de femeie care face curat în casă şi găteşte şi-şi întâmpină soţul seara când o să vină de la serviciu? El o să aibă treabă, el o să fie important şi eu cumva o să rămân în urmă şi o să devin femeia aia care a fost poate mama, bunica, străbunica. E o presiune foarte mare şi din punctul acesta de vedere, la care se adaugă răzvrătirea aceasta pe care generaţia nouă a atins-o. Femeia modernă se ambiţionează şi mai tare să fie contra.” Astfel, presiuni de tipul „Voi când o să faceţi un copil? Ar fi bine să nu-l faceţi prea târziu; timpul trece, după o să-ţi pară rău”, nu fac decât să genereze efectul opus pentru femeia de astăzi, suficient de emancipată şi care îşi doreşte atât de mult libertatea, încât va avea impresia că, dacă va face un copil, se va conforma acestor presiuni. „Faptul că nu va face un copil o va face să se simtă mai puternică şi mai liniştită. Altfel spus, sfatul meu pentru toţi cei din familii care doresc să-şi împingă fiicele să facă mai repede un copil este să se abţină de la comentarii pentru că, în definitiv, aceasta este o alegere personală şi de cuplu. Sunt şanse mai mari ca aşa să funcţioneze. Dacă vă arătaţi îngrijorarea şi dorinţa prea tare, s-ar putea să funcţioneze fix invers, pentru că va creşte presiunea suplimentară.” Presiuni există însă şi în cazul bărbaţilor: „E cumva cool să vezi un parc plin de taţi care îşi plimbă copiii. Este cumva cool să spui tu despre tine că eşti în concediu parental şi nu este mama. Sigur că încă nu cred că suntem la 50-50, dar bărbaţii cumva recuperează din diferenţa care exista odinioară între sexe la acest capitol, adică ei devin din ce în ce mai implicaţi.” Iar Cristina Milicescu observă că, deşi bărbaţii pot avea şi ei ambiţii profesionale şi dorinţe de independenţă, adesea percep motivele lor pentru a nu avea copii într-un mod diferit. „Pentru mulţi bărbaţi, decizia de a nu deveni părinţi poate fi influenţată de preocupări legate de stabilitatea financiară şi de responsabilitatea financiară pe care o implică creşterea unui copil. Bărbaţii pot fi mai preocupaţi de aspectele economice şi de impactul pe termen lung al creşterii unui copil asupra resurselor lor financiare. De asemenea, unii bărbaţi pot simţi că nu sunt pregătiţi emoţional sau că nu au sprijinul necesar pentru a face faţă provocărilor parentale.”

     

    Propriii părinţi – încă un factor care influenţează decizia de a deveni părinţi

    Mergem mai departe, analizând în ce măsură experienţele din copilărie şi relaţiile cu propriii părinţi pot influenţa decizia de a nu avea copii. Persoanele care sunt mai educate, care au investit foarte mulţi bani în dezvoltarea personală, pe lângă faptul că au diplome, facultăţi ş.a.m.d., sunt mai conştiente de propriile traume, de propriile defecte, de prejudecăţile pe care le-au preluat de la părinţi, de comportamentele pe care le-au testat în copilăria lor, dar pe care au ajuns să le repete astăzi ca adulţi etc, observă Matei Stănculescu.„Pentru aceste persoane, apare acea voce interioară care şopteşte următorul lucru: întâi trebuie să îţi vindeci tu toate traumele, să depăşeşti anumite blocaje din copilărie, să treci peste anumite lucruri greşite pe care le-ai învăţat de la părinţii tăi, ca mai apoi să poţi să te ocupi de educaţia unui copil. Experienţele din copilărie, cu cât persoanele sunt mai educate, cu atât pot cântări mai mult.” Realitatea este însă că procesul de autodescoperire este unul care poate dura toată viaţa. În cadrul procesului terapeutic, se descoperă frecvent că modul în care o persoană a trăit în copilărie şi dinamica familială pot avea un impact major asupra alegerilor şi temerilor legate de parentalitate, adaugă şi psihoterapeutul Cristina Milicescu. „În procesul terapeutic, descoperim frecvent că modul în care o persoană a trăit în copilărie şi dinamica familială au un impact profund asupra alegerilor şi temerilor legate de a fi părinte. Experienţele negative în copilărie, cum ar fi neglijarea emoţională sau abuzul, pot genera o teamă profundă de a repeta acele traume.” Pe de altă parte, relaţiile pozitive şi susţinătoare cu părinţii pot influenţa deciziile legate de parentalitate în moduri diferite. „Relaţiile pozitive cu părinţii pot motiva o persoană să devină părinte, dar pot apărea şi presiuni interne dacă aşteptările sunt prea ridicate”, explică specialista. „Persoana poate simţi că nu este suficient de bine pregătită pentru a atinge standardele pe care le-a trăit în propria familie.” În plus, relaţiile complexe cu propriii părinţi, cum ar fi sentimentul de a fi fost copleşit sau constrâns de aşteptările lor, pot influenţa dorinţa de a deveni părinte. Persoanele care au experimentat presiuni puternice din partea părinţilor sunt adesea conştiente de dificultăţile şi compromisurile pe care le implică rolul de părinte şi pot decide să evite această responsabilitate pentru a-şi păstra autonomia personală. „Experienţele din copilărie şi relaţiile cu propriii părinţi pot influenţa atât temerile legate de repetarea traumei, cât şi dorinţele de a oferi un mediu pozitiv şi stabil pentru copii. Înţelegerea acestor influenţe este esenţială pentru a explora şi a lucra prin propriile motivaţii şi temeri legate de a deveni părinte”, concluzionează ea.

     

    Câteva consecinţe, dincolo de presiunea sistemului de pensii

    Din perspectivă sociologică, efectul pe termen lung al întârzierii sau renunţării la decizia de a face un copil se transpune în îmbătrânirea populaţiei şi scăderea populaţiei atât în România cât şi în UE. Acest lucru înseamnă o presiune uriaşă pe sistemul de pensii deoarece vor fi mult mai puţini oameni activi; lipsa forţei de muncă va însemna o scădere consistentă a productivităţii ceea ce, în spirală, poate genera o criză economică majoră. Schimbările sociale vor fi structurale, pentru o populaţie îmbătrânită va avea nevoie de mai mult îngrijire, ceea ce va pune, în continuare, presiune pe guverne şi pe bugetele naţionale. „Aş spune că nu sună chiar bine acest scenariu dar, mai apoi, ne aducem aminte că trăim zile în care evoluţia tehnologiei este atât de rapidă încât mă gândesc că nu-i chiar imposibil să ajungem să fim nişte moşi şi babe îngrijiţi de câte un robot umanoid personal, cu care să dezbatem problemele politice ce vor urma şi să ne lăsăm copiii să se bucure de tinereţe. Sau, poate, pe modelul diverşilor pionieri, vom beneficia de «schimbarea pieselor uzate» şi vom trăi fericiţi până la adânci tinereţi”, spune mai în glumă, mai în serios sociologul Romulus Oprica. Din punct de vedere psihologic, decizia de a nu avea copii poate avea efecte deopotrivă pozitive şi negative pentru un individ, mai reiese din discuţia cu Matei Stănculescu: „Am mai multă flexibilitate, mai mult timp pentru călătorii, timp pe care îl investesc în mine, simt că am mai multă libertate, că pot să fac mai multe lucruri pentru mine – eu, personal, ca terapeut, nu văd nicio problemă. Cunosc oameni, lucrez cu oameni care au luat această decizie încă din tinereţe, s-au împăcat cu ea, sunt împăcaţi că au trecut deja de vârsta la care ar putea avea copii şi nu au niciun regret. Dar cunosc şi foarte mulţi, chiar mai mulţi, care au ajuns să regrete. Şi aici consecinţele psihologice sunt destul de grave, pentru că definiţia depresiei este o minte blocată în trecut. Astfel, persoanele care iau această decizie, dar nu sunt împăcate 100% cu ea, ajung să dezvolte multe regrete şi frustrări, aruncând vina pe parteneri. Acest lucru poate duce la despărţire.”  Pentru cei care regretă decizia de a nu face copii, se poate ajunge la depresie, la sentimentul că nu îşi găsesc locul în nicio situaţie, la oameni care schimbă multe locuri de muncă sau care caută să trăiască multe experienţe pentru a umple un gol, dar nu sunt neapărat conştienţi de acest lucru; evident că golul respectiv nu poate fi umplut, deoarece acum gândesc diferit faţă de cum gândeau în tinereţe. „Dar este prea târziu. Şi dacă nu se pot împăca cu această idee, clar vorbim despre depresie. Vorbim despre despărţire sau despre multe certuri, lipsa satisfacţiei, comportamente toxice şi, de ce nu, cumpărături compulsive sau experienţe din ce în ce mai intense, care pot fi chiar periculoase la un moment dat, ne pot pune viaţa în pericol – sporturi extreme, de exemplu.” O altă consecinţă negativă potenţială este lipsa sprijinului la bătrâneţe – dincolo de o pensie mai mică – după cum observă Cristina Milicescu: „Persoanele care aleg să nu aibă copii pot experimenta o anumită izolare, deoarece nu au copii care să le ofere sprijin şi companie pe termen lung. Acest lucru poate duce la sentimentul de singurătate şi la lipsa unui sistem de sprijin. Anumite persoane pot experimenta regrete sau sentimentul de pierdere legate de decizia de a nu avea copii, mai ales atunci când observă legătura profundă dintre părinţi şi copii sau în contextul schimbărilor personale şi sociale care pot interveni mai târziu în viaţă”.

    Soluţiile pot veni şi de la angajatori

    Sociologul Alexandru Dincovici observă că scăderea natalităţii este o problemă mai ales regională deosebit de importantă, reprizentând doar o faţetă a deficitului de forţă de muncă – de acum şi din viitor. O consecinţă a ei este îmbătrânirea populaţiei, ceea ce duce la o serie întreagă de alte probleme, printre care presiune mare asupra sistemelor de sănătate, mai ales în ţări precum România, unde speranţa de viaţă sănătoasă este extrem de redusă; presiune mare asupra sistemului de pensii, care devine nesustenabil; presiunea economică foarte mare, mai ales legată de joburile viitorului. „Dacă nu mai avem tineri, cine se va ocupa de industriile care se dezvoltă în acest moment? Şi cine va mai lucra în alte industrii care nu mai prezintă atât de multă atractivitate?” Momentan, crede Dincovici, se rezolvă mare parte din lucrurile acestea prin import de forţă de muncă, însă această soluţie duce la rândul ei la alte serii de probleme. „Cresc clivajele în societate, şi deja vedem cum migraţia este folosită, de ani buni, pentru a diviza şi mai mult oamenii, iar pe măsură ce creşte numărul de străini vom avea din ce în ce mai multe conflicte culturale şi probleme de coabitare, care vor necesita o gestionare deosebit de atentă, şi au nevoie de soluţii adecvate de guvernanţă, ceea ce nu avem.” El subliniază însă că migranţii în sine nu sunt problema, însă ei sunt deja folosiţi ca material politic pentru a alimenta anumite tipuri de discursuri, iar pe măsură ce se vor constitui în comunităţi din ce în ce mai importante vor dori şi ei o voce, şi va fi normal să o primească. „Cum se vor înţelege însă multiplele voci între ele rămâne o problemă extrem  de sensibilă.”

    Romulus Oprica consideră că un răspuns posibil pentru soluţiile ecuaţiei natalităţii ar putea veni de la „sora mai mare” a României, Franţa, care a implementat o serie de măsuri de succes în creşterea natalităţii, ajungând să fie ţara din UE cu cel mai mare spor natural. „Sunt foarte multe potenţiale măsuri de sprijin pentru familii, de la alocaţii, reduceri fiscale sau facilităţi pentru achiziţionarea de locuinţe, multe dintre măsuri putând fi luate chiar de către administraţiile locale (creşterea numărului de creşe, grădiniţe, îmbunătăţirea calităţii sistemului de educaţie ş.a.)”, exemplifică sociologul. Concediile de maternitate şi paternitate pot fi foarte atractive dacă sunt compensate generos, dar, pe lângă toate aceste măsuri de natură economică, Oprica este de părere că cea mai bună măsură pe care statul ar putea să o ia ar fi să acorde respectul cuvenit cetăţenilor şi să lucreze pentru a „servi” cu adevărat plătitorii de taxe. „În momentul în care  un cetăţean este tratat cu respect, în care statul, prin reprezentanţii săi, lucrează pentru binele comunitar, nivelul de încredere în ţară ar creşte considerabil şi în egală măsură ar creşte şi dorinţa de a-ţi construi aici, în România, un viitor (care include şi copii). Companiile private deja au făcut paşi în susţinerea natalităţii prin construirea de creşe, acordarea unui program de lucru flexibil, suport financiar pentru părinţi şi programe de dezvoltare personală şi parentală. Aici, la companiile private, este mai simplu deoarece ele şi-au înţeles mult mai repede interesul de a avea şi păstra angajaţii buni.”

    Alexandru Dincovici este, de asemenea, de părere că pentru a putea stimula natalitatea, cel mai important lucru care se poate face este în primul rând dezvoltarea unor politici şi programe de sprijin. „Credit fiscal pentru creşe şi grădiniţe, de exemplu, astfel încât părinţii să se poată întoarce mai repede la lucru şi să aibă cum să îngrijească copilul într-un mediu structurat.” Pe de altă parte, adaugă el, trebuie neapărat umblat la cadrele în care îşi desfăşoară programul instituţiile de învăţământ şi companiile. „Momentan, incompatibilitatea dintre ele este foarte mare. Copiii mici termină programul cu mult înaintea părinţilor, în instituţiile de stat, şi afterschoolul este costisitor şi nu este disponibil peste tot. Pe de altă parte, avem în continuare programe rigide de lucru. Cel mai util ar fi, teoretic, de schimbat sistemul educaţional astfel încât să existe o compatibilitate mai mare şi să preia o parte din povara părinţilor de după şcoală.”

     Din punctul de vedere al psihoterapeutului Matei Stănculescu, statul român acoperă aspectele care ţin de concediul maternitate şi paternitate. Pe de altă parte, crede că este loc de îmbunătăţiri în zona flexibilităţii la locul de muncă, cum ar fi munca remote în mediile în care se poate face acest lucru, şi în ceea ce priveşte schimbarea culturii organizaţionale, astfel încât imaginea de mamă angajată sau tată angajat să fie mai dezirabilă. „Cumva, o femeie care îşi doreşte să aibă un copil este privită în anumite medii ca fiind o persoană vulnerabilă. «Vrem să angajăm pe cineva, dar uite, tipa asta are 34 de ani şi la interviu ne-a spus că îşi doreşte să aibă un copil. E clar că asta ar trebui să se întâmple cât mai repede. Deci, dacă o angajăm în echipă, s-ar putea ca peste un an-doi să ne trezim că rămânem din nou fără om pe postul respectiv.» Acest lucru face ca multă lume să amâne decizia de a face un copil. Pe de altă parte, dacă vreau să angajez pe cineva în echipă şi aflu că revine dintr-un concediu de doi ani, o să mă gândesc dacă este potrivită, dacă poate face faţă din punct de vedere mental şi emoţional, dacă e bun momentul ş.a.m.d.” Psihoterapeutul consideră astfel că şi în cultura organizaţională ar trebui să existe o schimbare de mentalitate, astfel încât să includă programe de integrare a femeilor care revin după ce au născut, cu multă concentrare pe acceptare emoţională, adaptare şi înţelegere. În cazul în care persoanele tinere îşi propun să facă un copil, ar putea să existe beneficii din partea companiei, pe lângă cele oferite de stat, pentru ca oamenii să se simtă încurajaţi să facă acest pas. „Cultura organizaţională nu ne prea încurajează să facem un astfel de pas. Şi asta deşi, pe termen lung, dacă stăm să ne gândim, cei mai productivi oameni pe care îi putem avea într-o companie sunt cei care au deja copiii mari. Aceştia pot fi mai stabili şi cu o concentrare pe muncă mult mai ridicată. Odată ce copiii pleacă de acasă, li se eliberează foarte mult din spaţiul mintal şi fizic. Aşadar, dacă şi-ar propune companiile să îi încurajeze pe tineri să facă copii de tineri, în aşa fel încât la 40-45 de ani să aibă nişte superseniori, superprofesionişti din punctul de vedere al activităţii profesionale, poate că ar fi mai bine decât cu această cultură care spune: „Eşti tânăr, poţi să tragi tare, mai bine tragi tare acum, înveţi şi avansezi profesional. Faci copilul mai târziu“. Atâta timp cât un junior de 23-24 de ani face un copil, impactul este unul mult mai mic pentru companie, faţă de un om care a devenit deja manager, are şi un proiect de care se ocupă, are 32 de ani şi, pac, mă lasă în momentul acela pentru că intră în concediu de paternitate sau maternitate.” Strategia adoptată de corporaţii ar putea astfel să îi încurajeze să facă copii atunci când sunt mai tineri şi ar trebui să includă, desigur, susţinerea întoarcerilor mai devreme în companie, cu bonusuri de reintegrare avantajoase, cu programe de reintegrare, cu un abonament care să le asigure celor care se întorc servicii de psihoterapie, consiliere parentală, coaching de cuplu ş.a.m.d.

    Sprijinul este necesar şi pentru cei care îşi doresc să facă copii, dar, din cauza întârzierii deciziei se confruntă cu dificultăţi legate de fertilitate. „Procedurile de reproducere umană asistată vin cu multe costuri: materiale, emoţionale, sociale şi de cuplu. Pentru multe cupluri, problema banilor pare de netrecut şi nu de puţine ori renunţă la ideea de a merge mai departe cu proiectul «copil». De aceea, este vital suportul statului în asigurarea dreptului la familie pentru fiecare. Ajutorul financiar face ca povara infertilităţii să fie dusă mai uşor până la apariţia unui copil”, consideră dr. Andreea Velişcu. De asemenea, şi ea observă că există diverse strategii pe care companiile le pot lua pentru a sprijini angajaţii care îşi doresc copii şi întâmpină dificultăţi în a-şi echilibra cariera şi viaţa personală: „Oferirea de programe flexibile de lucru, cum ar fi telemunca sau munca în regim hibrid, poate ajuta angajaţii să-şi gestioneze mai bine timpul şi să răspundă nevoilor familiei. Amenajarea de creşe şi grădiniţe la sediul companiei sau în proximitatea acestuia facilitează accesul rapid şi comod la serviciile de îngrijire a copiilor”. De asemenea, companiile pot oferi sesiuni de consiliere pentru angajaţi, inclusiv terapie de familie şi consiliere în carieră, pentru a-i ajuta să navigheze printre provocările personale şi profesionale. Implementarea unor programe de sănătate şi wellness, care să includă activităţi de reducere a stresului, cum ar fi yoga, meditaţie şi alte forme de exerciţii fizice, contribuie la bunăstarea angajaţilor. Încheierea de parteneriate cu furnizori de servicii de îngrijire a copiilor pentru a oferi reduceri sau servicii preferenţiale angajaţilor este o altă strategie benefică, crede medicul. Companiile pot oferi şi flexibilitate în ceea ce priveşte concediul, permiţând acumularea şi utilizarea zilelor de concediu într-un mod flexibil, inclusiv opţiuni de concediu neplătit pentru a răspunde unor nevoi familiale urgente. „Crearea unei culturi organizaţionale de suport este esenţială, promovând echilibrul între viaţa profesională şi cea personală, unde liderii încurajează şi sprijină activ angajaţii în acest sens. Aceste măsuri pot contribui semnificativ la crearea unui mediu de lucru care sprijină angajaţii în a-şi îndeplini dorinţele familiale fără a sacrifica progresul profesional.” 

  • Întrebarea este dacă preţurile apartamentelor vechi pot să crească, aşa cum cresc preţurile la apartamentele noi

    Toate preţurile din zona imobiliară rezidenţială din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov sunt mari, cel puţin preţurile cerute, din perspectiva cumpărătorilor, poate tranzacţiile au scăzut, poate în blocurile noi la multe apartamente nu există lumină, semn că nimeni nu locuieşte acolo, deci apartamentele nu ar fi vândute (cu toate că sunt vândute), poate numărul celor care pot să ia un credit a scăzut pentru că nu se mai încadrează în criterii (dobânzile sunt mari, avansul este mare, nu mai poţi să iei un credit de consum pentru a avea bani de avans etc.), poate va veni peste noapte o criză ca în 2008 şi va scădea preţul apartamentelor. Sunt mulţi de poate.

    Ce se întâmplă este că preţurile nu prea scad, deşi am trecut în ultimii patru ani prin criza COVID, criza inflaţiei, criza creşterii dobânzilor, mai degrabă preţurile au crescut decât au scăzut. Chiriile cresc şi încă au rate de creştere substanţiale. Numărul de proiecte disponibile scade. Preţul terenurilor a crescut şi creşte în continuare.  Preţurile materialelor de construcţii au crescut şi asta înseamnă că metrul pătrat construit este mai scump. Salariile au crescut. Finanţarea din spatele dezvoltărilor este mai scumpă pentru că au crescut dobânzile atât de la euro cât şi la lei. Aşa că ceea ce se livrează nou pe piaţă are un preţ mai mare, că doar dezvoltatorii nu vor vinde în pierdere. Vând mai greu, ce-i drept, dar tot nu scad preţurile.

    În acest moment sunt mai multe motive pentru care este puţin probabil să ne confruntăm cu o criză imobiliară care să ducă la o scădere dramatică a preţurilor, cel puţin cum a fost în 2008: o bună parte din tranzacţii se fac cu bani proprii şi mai puţin cu credit bancar; în piaţă sunt foarte mulţi bani – la medici, la notari, la avocaţi, la cei care au făcut bani pe Bursă, la cei care au făcut bani din crypto, la cei care au făcut bani din videochat, la cei care au făcut bani din tâlhării din afară, la cei care au făcut bani lucrând în afară etc., aşa că sunt bani pentru achiziţii; băncile de-abia aşteaptă să dea credite ipotecare/imobiliare în lei, chiar cu dobânzi în scădere. Salariile şi veniturile românilor au crescut; cursul leu/euro a rămas stabil; în ciuda creşterii exponenţiale a dobânzilor de acum doi ani (ratele au crescut cu 60%), românii au avut bani să acopere aceste creşteri şi să-şi plătească ratele, iar în aceste condiţii băncile nu se confruntă cu credite neperformante, ci dimpotrivă, valoarea portofoliului de credite imobiliare creşte.

    La polul opus, în orice moment ne-am putea trezi cu o criză care să vină din afară, în orice moment ne-am putea trezi cu o recesiune din motive externe, dar şi din motive interne care să ducă la disponibilizări şi multe semne de întrebare cu privire la plata ratelor la credite; o criză bugetară de proporţii se poate transforma într-o criză politică şi economică, ceea ce ne poate aduce o creştere a cursului leu/euro care să facă apartamentele mai scumpe în lei pentru că la noi preţul de referinţă este în euro. În aceste condiţii, s-ar putea ca preţurile în euro să scadă, chiar dacă în lei cresc. Totuşi, orice date am lua în acest moment, România este o ţară încă ieftină din perspectiva preţurilor pe zona imobiliară rezidenţială, adică apartamentele au încă preţuri mici. Suntem la cel mai bun raport între preţul apartamentelor şi salarii, adică putem cumpăra un apartament de 50 de metri pătraţi la preţurile actuale şi la salariul mediu actual, de peste 1.000 de euro, în 5,9 ani. În 2008, înainte de criză, acest indicator era de 30 de ani.

    Comparativ cu oraşele cu care ne comparăm, Budapesta sau Varşovia, preţurile la noi sunt cu 50% mai mici. Din acest motiv, investitorii străini, dar nu numai, cumpără pachete de apartamente fie direct de pe planşă, fie aproape de finalizarea proiectului, asta dacă nu s-au vândut între timp. O parte dintre aceşti investitori le dau în chirie, alţii aşteaptă să crească preţurile. Chiriile vor creşte, pentru că noua generaţie nu vrea să fie legată de achiziţia unui apartament cu un credit (dacă părinţii le cumpără apartamentul, nimeni nu se supără). Chiriile din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara sunt încă mici faţă de chiriile din Ungaria, Polonia, ca să nu mai vorbim de ţările vestice. Fenomenul Airbnb şi Booking duce la creşterea chiriilor pentru că există cerere. Chiar dacă în ultimii ani preţurile au crescut, nu au crescut suficient de mult încât să acopere randamentele/câştigurile obţinute din achiziţia de titluri de stat, din dobânzile la depozitele bancare, din investiţiile pe Bursă, din dividendele obţinute de la companiile listate pe Bursă. Dar când vor începe să scadă dobânzile şi implicit randamentele din aceste investiţii, preţurile imobiliare vor mai creşte, pentru a mai acoperi din aceste „pierderi”. Bineînţeles că toată lumea preferă apartamente noi, atât cei care fac aceste achiziţii pentru investiţie, cât şi cei care le cumpără pentru a sta în ele. Dar întrebarea este cât de mare e puterea preţurilor apartamentelor noi, ca să tragă în sus şi preţurile apartamentelor vechi. Cei care au de vânzare apartamente vechi se raportează la preţurile apartamentelor noi, dar se miră că nu primesc acelaşi preţ. 

    (cristian.hostiuc@zf.ro)