Blog

In urma cu 15 ani, italianul Enrico Perini, impreuna cu un prieten de-al sau, aduceau din Italia calorifere si pantofi pe care ii vindeau cu duba pe litoralul romanesc, in perioada verii. Initial, italianul a vrut sa cumpere aici o firma din acelasi domeniu cu mica firma pe care o avea atunci in Italia (tevi si profile), dar desi a avut diverse discutii, acum crede „ca lumea nu ma lua in serios, pentru ca eram prea tanar“. Solutia a fost construirea unei afaceri de la zero. „Desi pe vremea aceea potential era si pentru pantofi – fiind doar trei magazine mai rasarite in Bucuresti -, am ales caloriferele“, spune italianul intr-o limba romana fara cusur, deprinsa intr-un deceniu si jumatate de stat in Romania, tara unde si-a intemeiat si familia.

Cel mai mare vis de tinerete al lui Enrico Perini era sa-si faca o firma si sa aiba o cifra de afaceri de 250.000 de euro. Acum, la 40 de ani, italianul controleaza in Romania o afacere ce valoreaza intre 150 si 200 de milioane de euro, conform unui  specialist in evaluare care a luat in considerare marja de profit net de 11% din 2005. In grupul Romstal mai sunt inca alte opt firme, a caror valoare este estimata de acelasi specialist la 50-100 de milioane de euro. Tragand linie si adunand, valoarea totala a grupului, din care Enrico Perini detine 51%, se plaseaza in intervalul de 200-300 de milioane de euro.

Cum a ajuns insa italianul in Romania? „Inconstienta tineretii, la 25 de ani totul pare foarte simplu“, spune Perini acum. Pe vremuri, in Italia, isi aminteste vag amuzat, lucra la o firma cu 12 angajati, iar patronul i-a refuzat o marire de salariu de 1,5 euro pe zi, ceea ce inseamna 45 de euro pe luna. „Seara, de suparare, stateam cu un prieten in balansoare pe terasa casei si ne-am hotarat sa facem o firma.“ Recunoaste insa ca daca ar fi ramas in Italia, n-ar fi putut construi o firma de asemenea dimensiuni ca Romstal, pentru ca acolo piata este asezata si sansele de a creste astfel sunt aproape nule. Intamplarea este insa cea care l-a adus aici: la 25 de ani s-a gandit sa-si faca vacanta undeva la schi si la acea vreme Romania era cea mai ieftina varianta pentru acest sport, asa ca a ales Poiana Brasov. Prima noapte la Poiana Brasov si-a petrecut-o in mare parte chiar in zapada, facand carari intre hoteluri. Abia dupa ce „a dat ciubuc“, dupa cum spune chiar el, a primit cazare intr-un hotel de doua stele, dar in prima noapte a dormit in hol.

Nu s-a ales insa cu idei preconcepute („in rest a fost frumos“) si a intuit ca Romania ii poate oferi multe sanse. Romania anului 1992 i s-a parut „ca un film cu John Wayne: toti cowboy-ii la start si sansa de partea celui ce alearga mai repede“. Tara oferea la acel moment o oportunitate unica, zice el, care nu se mai repeta, si multi au profitat – „chiar si eu, dar in mod onest, pentru ca am poate prea multe scrupule“. Spune ca, desi nu a facut decat opt clase, a vazut ca din aceasta tara lipseau, in 1992, o multime de lucruri pe care oamenii nici macar nu si le doreau. „Si nu era decat o chestiune de timp pana cand lumea ajungea sa le doreasca, sa lupte si sa aiba lucruri ca in Italia.“

Asa ca s-a intors, la doua luni dupa vacanta de la Poiana Brasov, sa faca afaceri; dar n-a luat calea aleasa de ceilalti italieni – sa stea la hotel si sa manance in restaurante selecte – si nu s-a apropiat de comunitatea lor de aici, fiind, dimpotriva, „asimilat imediat“ de romani. A pornit cu o cheltuiala initiala de 30.000 de euro si cu credit de la furnizorii cu care lucra si in Italia. „Lucrurile erau destul de simple, pentru ca atunci cand aveam nevoie de bani, imi trimitea partenerul meu din Italia“ – cel cu care infiintase firma in tara natala. Si-a inchiriat in cartierul bucurestean 13 Septembrie un apartament de patru camere, dintre care doua erau folosite in interes de „business“ – una birou, alta depozit. A invatat romana in mai putin de un an, incepand sa vorbeasca „brusc, dintr-odata, desi nu cred ca vorbeam prea bine“.

La 15 ani de atunci, cand vorbeste de investitii, Perini pronunta la tot pasul „milioane“ (de euro), macar pentru ca pentru urmatorii doi ani grupul are un program de investitii de 100 de milioane de euro, cate jumatate in fiecare an. Trei sunt liniile de actiune principale ale afacerii Romstal: instalatiile sanitare – Romstal Imex, companie despre care Perini estimeaza ca se plaseaza pe primul loc in domeniu; comert si service pentru automobile Mercedez-Benz, firma Autoklass fiind a doua de pe piata; productia de tevi – „unde suntem probabil pe locul unu“.

Romstal Imex va ajunge, spune Perini, la vanzari de 270 de milioane de euro, din care 190 pe piata romaneasca. Diferenta de 80 de milioane de euro se datoreaza afacerilor din Moldova si Ucraina, iar cresterea previzionata pentru anul in curs este de cel putin 35% fata de rezultatele inregistrate de companie anul trecut. In 2007 se finalizeaza si constructia a trei depozite (Bucuresti, Bacau, Deva) ce vor deservi zone importante in strategia de acoperire a intregii tari. In ciuda dimensiunilor afacerii, Perini considera ca aceasta e „foarte mica“, dar da ca termen de comparatie companii multinationale si nu firme romanesti ce au plecat tot de la zero.

Reteaua de vanzare de instalatii sanitare a Romstal are 157 de magazine, dintre care 120 in Romania, 19 in Ucraina, 17 in Republica Moldova si unul in Italia. Tinta pentru aceasta divizie este, conform planului pe termen lung, ca in cinci ani sa ajunga la o cifra de afaceri la nivel regional de 600 de milioane de euro. Cat priveste concurenta, datorita diviziilor numeroase pe care le detine (termo, hidro, sanitare, electrice, ceramica), practic nu are concurent direct. Pe fiecare din segmente insa, Romstal are cativa competitori directi puternici, cum e cazul producatorului de obiecte sanitare Mondial din Lugoj, ce a inregistrat anul trecut afaceri de 32,4 milioane de euro. 

Tot in planul de investitii se inscriu si cheltuielile de 40-45 de milioane de euro pentru extinderea celorlalte afaceri. Numai pentru dealerul auto Autoklass sunt bugetate 15 pana la 20 de milioane de euro, destinate deschiderii a doua sau trei noi showroom-uri. Concurentul direct al Autoklass este DaimlerChrysler Automotive Romania, compania ce a preluat din acest an importul si distributia pe piata locala a marcilor Mercedes, Chrysler, Jeep sau smart. De la intrarea pe piata a DaimlerChrysler, dupa mai bine de 15 ani in care a fost reprezentat pe piata de compania Autorom a omului de afaceri Ion Tiriac, vanzarile de autoturisme Mercedes-Benz au crescut cu 36%.

Cea de a treia arie de activitate a grupului Romstal este productia de tubulatura din materiale plastice, domeniu in care este prezenta prin intermediul companiilor Valrom Industrie si Valplast Industrie. Si in acest domeniu piata este fragmentata, unul dintre cei mai importanti concurenti ai Romstal fiind Teraplast, dar si Rehau sau Palplast a grupului Rompetrol.

Pentru dezvoltarea de peste hotare, grupul are bugetate peste 30 de milioane anual, in 2007 si 2008. Pana acum, grupul s-a extins catre Moldova si Ucraina. „Si in maxim un an vrem sa mai intram inca in doua tari“, declara Perini, specificand ca variantele luate in calcul sunt Serbia, Bulgaria sau Rusia. Cea mai mare parte a atentiei este canalizata insa catre Ucraina, unde grupul va investi anul acesta in jur de 1,5 milioane de euro, in centrul de productie ce apartine companiei Valrom, parte a grupului. Fabrica a fost inaugurata la finalul anului trecut, in urma unei investitii initiale de 3,5 milioane de euro, valoarea totala a proiectului fiind estimata la 10 milioane de euro.

„Ucraina este o tara foarte buna, in care avem cresteri mari, de 20-30%“ – dar si bazele de plecare sunt mici, vanzarile din acest an urmand sa ajunga la 22-23 de milioane de euro. Fabrica produce tevi, insa mai mult pe stoc acum, pentru ca „nu ne-au asteptat pe noi sa le aducem apa in casa, exista deja companii puternice pe piata, iar noi avem statutul ultimului venit“. Italianul spune ca, desi incearca de trei ani, nu a reusit sa cumpere teren, pentru ca in Ucraina exista o mare problema in privinta proprietatii. „Poti sa ajungi la notar si vanzatorul sa nu aiba acte pe cladire sau daca le are pe cladire sa nu aiba pentru teren. Sau sa constati ca a concesionat terenul pentru 49 de ani si totusi vrea sa-l vanda!“

Chiar si asa, piata ucraineana este tentanta, pentru ca este de doua ori mai mare decat cea romaneasca, cresterea economica anuala e de 5-6% si unele orase sunt mult mai dezvoltate decat cele de aici. Dezavantajul principal al Ucrainei – cel putin fata de Romania – este dimensiunea pietei negre, „acolo toata lumea se plimba cu valizele de bani“, iar cresterea afacerii este franata. Pe piata romaneasca insa, o companie mare, daca are bani si idei, poate sa creasca linistita „si nu te streseaza nimeni. Cu o conditie: sa nu faci afaceri cu cine nu trebuie“, spune Perini. Romania ii inspira acum foarte multa incredere. Chiar si prin comparatie cu Italia, unde un camion de cupru „si nu de aur“ se fura de pe autostrada, soferul fiind amenintat cu pistolul la tampla, zice el. In plus, „aici nu poti sa faci decat afaceri la vedere, daca ai o dimensiune mare“. Legalitatea deplina, sustine italianul, este calea pe care a ales-o mereu, pentru ca este mult mai usor – „si dormi linistit, nu trebuie sa te gandesti daca nu cumva te-ai incurcat in declaratii“. Strategia a fost folositoare grupului mai cu seama cand a dorit sa-si auditeze afacerile si dosarele nu i-au fost niciodata returnate pentru completari sau nelamuriri, indiferent ca a lucrat cu KPMG sau PricewaterhouseCoopers.

Perini are ca principala grija strategia de extindere si pentru asta isi petrece jumatate din timp in deplasari peste hotare. 15 zile din fiecare luna nu e in tara, dar plecarile inseamna pentru el un fel de concediu, pentru ca „oricum mai mult de patru zile nu pot sa-mi iau liber“. Si aceasta in ciuda faptului ca nu participa decat la decizii strategice, in genere, „atunci cand e nevoie de multi bani pentru un nou showroom sau pentru un teren“. In rest, fraiele companiilor sunt, spune italianul, in mainile unor oameni in care are incredere.

Combinatia dintre cele trei divizii principale de activitate – auto, productia de tevi si distributia de echipamente termo-hidro-sanitare – a fost, ca mai toate alegerile din businessul lui Perini, „intamplatoare“. La cativa ani de cand venise in Romania, a hotarat sa faca o fabrica pentru tevi, impreuna cu un alt italian bun prieten, ce are „o afacere destul de mare in Italia“. Argumentul a fost experienta pe care unul o avea in productie, iar celalalt pe piata romaneasca. Acum, aria de actiune e mai larga cu cateva granite si compania este una dintre putinele din Romania ce si-au facut curaj sa ridice pretentii la nivel de regiune.

Dar Perini se gandeste de doua ori inainte sa cheltuiasca bani pentru extinderea in regiune, „pentru ca te intrebi daca merita sa duci banii peste hotare – poate castigi la fel si aici“. Pentru ca, spune presedintele grupului Romstal, indiferent in cate tari va ajunge vreodata grupul, cea mai importanta piata ramane tot Romania, ca volum de business mai presus de toate. Omul de afaceri, naturalizat in Romania, cu cetatenie in toata regula, spune ca grupul de firme pe care il controleaza are capital romanesc, iar cartea de vizita peste hotare prezinta compania ca fiind romaneasca. In afara de pachetul majoritar controlat de italian la Romstal, actionari mai sunt compania Framan SRL (40%), cu sediul in Italia si Ovidiu Henter, care detine 9% din titluri. Ovidiu Henter este si el implicat activ in afacere, fiind director general executiv al Romstal.

Insa indiferent ca sunt destinati extinderii intre sau peste hotare, banii nu sunt o problema pentru grupul Romstal, macar pentru ca in conturi i-au intrat anul trecut bani noi, dupa ce a vandut divizia de leasing a grupului, Romstal Leasing, pentru 70 de milioane de euro, catre grupul financiar belgian KBC. Planurile cu bataie scurta includ inaugurarea unui nou spatiu de productie pentru instalatii sanitare in Pantelimon, in cursul acestui an, in urma unei investitii de 5 milioane de euro. Nu mai putin de 30 de milioane sunt dedicate unei noi fabrici ce va fi deschisa in doi-trei ani in judetul Arges, unde Romstal a cumparat deja un teren de 30 de hectare. In spatiul ce va fi gata la finalul anului viitor sau in prima parte din 2009, Perini vrea sa transfere productia din Bucuresti, urmand ca in circa zece ani sa finalizeze un alt proiect mult mai complex – o alta fabrica, dotata cu un centru de cercetare si unul pentru scolarizarea personalului. Astfel de proiecte sunt mai degraba „necesare“ decat vizionare, intr-o piata care creste rapid si „te impinge odata cu ea, pentru ca nu poti sa stai nemiscat“, riscul inertiei fiind echivalent cu disparitia din lumea afacerilor.

Desi vanzarile companiei au crescut an de an, Perini recunoaste ca a pierdut cota de piata, pentru ca, sustine el, „am tinut la calitate: am scrupule si vreau sa dorm bine“. Or, in prezent conteaza de foarte multe ori pretul, mai ales ca explozia sectorului din constructii, vedeta anului 2007, pune mult pret pe cantitate. Pierderea terenului, in cote de piata, mai are un argument: grupul a preferat o extindere prudenta, fara sa se indatoreze masiv la banci, desi finantatorii l-au curtat mereu si n-a avut niciodata probleme in obtinerea unui credit. „Acum regret ca n-am riscat mai mult in urma cu cativa ani, am fi putut fi cu 50-60% mai mari in acest moment daca ne-am fi imprumutat si ne-am fi extins“. Si italianul mai are un vis neimplinit, pe care nu vrea sa-l uite: i-ar fi placut, daca nu ar fi fost Romstal, sa faca arhitectura sau „sa construiesc case frumoase“.

De sase-sapte ani se considera bogat, mai degraba „prin ceea ce am realizat“ si nu atat prin banii pe care-i are la dispozitie, „pentru ca desi n-am scos bani din firma (nici Perini si nici Henter, n.red.) ca sa facem cine stie ce prin casa, am tot ce mi-e necesar“. Il tine in priza placerea de a concura si inca se distreaza cu afacerea lui, chiar daca totul e acum mult mai complicat ca la inceputuri si nu mai e la fel de „fun“ ca in perioada 1993-1995. Pana si colectivul s-a schimbat, in comportament, si oamenii cu care lucreaza sunt mult mai formali. Dar acesta este unul din dezavantajele cresterii unei afaceri, pana la urma, iar schimbarea atmosferei este una din caracteristicile unei firme ce trece din era de antreprenoriat la corporatie. Grupul are, spre exemplu, acreditari ISO, ce „nu conteaza prea mult in afaceri, dar ne-au ajutat foarte mult in organizarea interna, la care mai avem totusi de lucru“.

Perini spune ca nu are idee cat valoreaza afacerea lui, pentru ca niciodata nu si-a pus problema sa vanda. Pana acum, nu a existat nicio discutie „serioasa“ pentru vanzarea afacerii, desi Perini admite ca sunt „oameni interesati“ de cateva divizii ale Romstal. Dupa vanzarea Romstal Leasing catre KBC, spune ca il incearca regretele intr-o oarecare masura, pentru ca afacerea a fost „ca un copil“ pe care l-a crescut, dar crede ca a fost o alegere corecta, pentru ca afacerile grupului incepusera sa se disipeze si era nevoie sa se intoarca la „core business“.

Intr-un fel, italianul se declara multumit de ceea a realizat, dar nu pe deplin, „pentru ca nemultumirea este cea care te impinge sa evoluezi, iar atunci cand ajungi sa fii pe deplin multumit, probabil trebuie sa vinzi“. Dar „cel putin deocamdata nu vrem sa vindem, pentru ca mai sunt multe lucruri de facut. Peste 4-5-6 ani o sa tragem linie si o sa vedem“.