Blog

  • Benjamin Netanyahu cere Occidentului să nu elimine sancţiunile împotriva Iranului

    Iranul şi cele şase mari puteri nucleare au reluat vineri la New York negocierile pe tema programului nuclear al Teheranului, fără mari speranţe de a se ajunge rapid la o concluzie.

    “Ei (iranienii) luptă împotriva Statului Islamic pentru propriile interese”, a declarat Netanyahu, citat într-un comunicat al biroului său de presă.

    “Ei luptă pentru conducerea islamiştilor pe care vor să o impună lumii”, a adăugat premierul israelian.

    Statele Unite apreciază că Iranul, considerat odinioară drept unul dintre cei mai mari inamici ai lor, are “un rol” de jucat în lupta împotriva jihadiştilor din cadrul SI, chiar dacă nu se pune problema de a coopta Teheranul într-o coaliţie împotriva acestei grupări ultraradicale.

    Vineri, Departamentul de Stat a declarat că Washingtonul şi Teheranul au discutat despre această luptă împotriva SI în cadrul negocierilor în dosarul nuclear, care au avut loc miercuri şi joi la New York.

    Teheranul şi grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) şi-au acordat termen până la 24 noiembrie pentru a găsi un acord astfel încât Iranului să îi fie imposibil să se doteze cu arma atomică, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care apasă asupra ţării.

    Occidentalii şi Israelul suspectează Iranul că încearcă să se doteze cu arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

    Ministrul israelian al Afacerilor Externe Avigdor Lieberman a cerut miercuri marilor puteri să “rămână ferme în negocierile lor cu Iranul şi (să) menţină sancţiunile”.

  • Rusia ia notă de semnalele neprietenoase de la Washington din timpul vizitei lui Petro Poroşenko

    “Regretăm că există cercuri de influenţă care lucrează împotriva tendinţei de stabilizare într-un mod ferm”, a declarat el, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

    “Dacă luăm acordurile de la Minsk încheiate de Grupul de Contact (privind Ucraina) şi le comparăm cu declaraţiile auzite de la Washington când Poroşenko a fost acolo, un cititor imparţial nu poate decât să fie nedumerit”, a declarat diplomatul.

    “Este ciudat că tendinţele pozitive ce nu pot fi negate sunt ignorate pe deplin de o mulţime de politicieni de rang înalt şi oameni de stat, care au făcut declaraţii la Washington despre criza ucraineană atunci când a fost acolo Poroşenko”, a declarat el.

    “Cei care în mod ipocrit fac apel la normalizarea situaţiei împiedică acest proces – aşa aş caracteriza un număr de semnale auzite de la Washington când preşedintele ucrainean a fost în vizită în Statele Unite”, a declarat Riabkov.

    La 5 septembrie, Grupul de Contact trilateral privind Ucraina (Rusia, Ucraina, OSCE) şi reprezentanţii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk au ajuns la un acord de încetare a focului în estul Ucrainei. Vineri, grupul a semnat un memorandum care subliniază parametrii implementării armistiţiului prevăzut de Protocolul de la Minsk din 5 septembrie.

     

  • Noi date despre starea răniţilor din accidentul din Bulgaria: Trei din cele 16 persoane care au ajuns la SUUB au fost internate

    Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Leonard Grecescu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că dintre cele 16 persoane rănite uşor în accidentul rutier din Bulgaria care au ajuns la unitatea sanitară pentru investigaţii, trei au fost internate, dintre care două au rămas doar 24 de ore, pentru supraveghere şi vor fi externate luni.

    Leonard Grecescu a precizat că şi celelalte 13 persoane aveau răni uşoare, cum ar fi zgârieturi, vânătăi, însă în cazul acestora nu a fost necesară spitalizarea, fiind lăsate să plece acasă. Medicul a precizat că unele dintre aceste persoane nu au dorit să rămână sub supraveghere medicală 24 de ore.

    Alţi şase răniţi în accidentul din Bulgaria – doi bărbaţi şi patru femei – sunt internaţi la Spitalul Floreasca din Capitală. Aceştia au fost aduşi din Bulgaria cu elicoptere, întrucât aveau traumatisme şi fracturi, fiind transportaţi la Bucureşti după ce au fost stabilizaţi la un spital din Veliko Târnovo.

    Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că una dintre femeile rănite în accidentul din Bulgaria a fost operată duminică seară, pentru o fractură la un picior, în cazul celorlalţi cinci nefiind decise deocamdată intervenţii chirurgicale.

    Opriţa a spus că starea celor şase pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după accidentul din Bulgaria este stabilă, toţi fiind conştienţi. Aceştia vor fi din nou investigaţi luni, iar medicii vor decide dacă sunt necesare alte intervenţii chirurgicale sau dacă aceştia vor urma doar tratamente de recuperare.

    Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 05.00, când un autocar cu turişti care venea spre România din Turcia, de la Kuşadasi, s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo – zonă muntoasă din ţara vecină. În autocar se aflau 27 de români – 25 de pasageri şi doi şoferi.

    În urma accidentului, un român a murit, şase au fost răniţi grav, iar alţii au suferit răni uşoare. Conform agenţiei Focus, persoana decedată în accident avea 27 de ani.

    Răniţii au fost transportaţi iniţial la un spital din Veliko Târnovo, unde doi dintre ei au fost operaţi. Ulterior, şase răniţi grav au fost transportaţi în Bucureşti cu elicoptere, aceştia fiind internaţi la spitalele Floreasca şi Universitar.

    Celelalte persoane care se aflau în autocarul implicat în accident au fost aduse în ţară cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma transportatoare. După ce au ajuns în ţară, 16 dintre acestea au mers la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii.

    Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informaţii furnizate de autorităţile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat.

    Autocarul era condus de un român în vârstă de 44 de ani, care nu consumase alcool, după cum au comunicat tot autorităţile bulgare. El a fost testat şi în ce priveşte consumul de alte substanţe interzise.

    MAI a precizat că Poliţia Română a efectuat primele verificări în ţară privind firma transportatoare, şoferii şi autocarul din accidentul produs în Bulgaria, nefiind evidenţiate probleme din punct de vedere al avizelor şi atestatelor prevăzute de legislaţia română în materie.

    Autocarul răsturnat în Bulgaria avea doi şoferi, care, date fiind distanţele lungi de parcurs, conduceau cu schimbul. Vehiculul aparţine firmei Camira Eurotrans, ce are ca obiect de activitate transportul terestru de călători.

    În iunie 2013, un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite.

  • VREMEA se răceşte accentuat. COD GALBEN de ploi în mai multe judeţe din ţară. HARTA zonelor afectate

    În cursul zilei de luni, 22 septembrie şi în noaptea de luni spre marţi, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

    Marţi, 23 septembrie şi în noaptea de marţi spre miercuri, va ploua pe arii extinse în sud-estul ţării şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. În zona montană înaltă, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi mixte.

  • Un autocar în care se aflau 28 de români s-a RĂSTURNAT în Ungaria. Mai multe persoane au fost rănite

    Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.

    În urma accidentului, au fost rănite mai multe persoane, însă niciuna nu este decedată, au precizat sursele citate.

    Din primele informaţii rezultă că în autocar erau 28 de români, însă numărul exact al pasagerilor va fi stabilit în urma verificărilor.

    La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori şi de intervenţie ale autorităţilor maghiare.

    Un alt accident în care a fost implicat un autocar care transporta români a avut loc duminică dimineaţă, în Bulgaria. Autocarul – în care se aflau 27 de români, dintre care doi şoferi, care veneau spre România din Turcia, de la Kuşadasi – s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo, zonă muntoasă din ţara vecină.

    În urma accidentului din Bulgaria, o persoană a murit şi alte şase au fost rănite grav, fiind aduse cu elicoptere în Bucureşti şi internate la Spitalul Floreasca.

    Celelalte persoane care se aflau în autocarul implicat în accident au fost aduse în ţară cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma transportatoare. După ce au ajuns în ţară, 16 dintre acestea au mers, duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii. Trei dintre acestea au fost internate, dintre care două au rămas doar 24 de ore, pentru supraveghere şi vor fi externate luni.

    Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informaţii furnizate de autorităţile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat.

  • Povestea cerşetorului de 25 de ani cu trei BMW-uri. Stă la hotel şi câştigă mai bine decât majoritatea românilor

    Un tânăr de 25 de ani din Filiaşi, Dolj, rămas invalid în urma unui accident rutier, practică activităţi de cerşetorie în mai multe oraşe din România, deşi deţine trei autoturisme marca BMW şi obişnuieşte să se cazeze la hotel, informează stirileprotv.ro.
     
    Este foarte inteligent si pana sa ramana infirm a lucrat in IT. A inteles insa repede ca poate trai mult mai bine din mila oamenilor impresionati de drama lui decat din salariu. Asa ca are deja trei BMW-uri si sta la hotel. Niciunul dintre oamenii care, din mila, i-au intins acestui tanar cativa lei n-a stiut ca tocmai i-a dat de pomana cuiva care a coborat dintr-un BMW, notează sursa citată. Stefan a fost ridicat pentru a treia oara de politistii locali dintr-o intersectie extrem de circulata din Pitesti. 
     
    Impresionati de destinul tanarului invalid, politistii s-au gandit initial sa-i caute o slujba. In zadar, insa: tanarul castiga mult prea bine din cersit ca sa renunte la spectacolul strazii, pentru un salariu de 1.500-2.000 de lei. Baiatul locuieste la hotel si probabil ca mananca la restaurant, iar dupa estimarile politistilor, castiga cel putin cateva sute de lei pe zi. Si categoric, are o pasiune: BMW-urile. Personalul Casei Corpului Didactic in parcarea careia tanarul isi tine masina dotata cu un LCD batut cu pietre Swarovski, confirma ca BMW-ul este al tanarului cersetor. Patronul hotelul unde se mai cazeaza tanarul cand vine la cersit in Pitesti a ramas si el fara cuvinte cand a auzit toata povestea
    .


    Povestea cersetorului cu 3 BMW-uri, care sta la hotel. Inainte de a ramane infirm a lucrat in IT, dar azi castiga mai bine din mila oamenilor decat daca ar munci pe www.incont.ro

  • Clasamentul WTA: Simona Halep se menţine pe locul 2, Monica Niculescu a urcat pe 41

    Monica Niculescu, care sâmbătă a câştigat turneul de la Guangzhou, a urcat de pe locul 60 pe 41, cu 1.160 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

    Următoarea jucătoare din România în această ierarhie este Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe locul 53 pe 59, cu 918 puncte. Sorana Cîrstea se menţine pe locul 84, cu 674 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 99 pe 103, cu 551 de puncte.

    În top 200 se mai află Cristina-Andreea Mitu, în urcare de pe 165 pe 151, cu 380 de puncte.

    La dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care se menţine pe locul 39, cu 1.940 de puncte. În top 100 se mai află Irina-Camelia Begu, care a urcat de pe 74 pe 53, cu 1.399 de puncte, după ce a câştigat împreună cu Lara Arruabarrena (Spania) turneul de la Seul, şi Raluca-Ioana Olaru, în urcare de 78 pe 73, cu 1.110 puncte.

    Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu sunt următoarele:

    1. Serena Williams (SUA) 9.430 puncte

    2. Simona Halep (România) 6.160

    3. Petra Kvitova (Cehia) 5.926

    4. Maria Şarapova (Rusia) 5.575

    5. Na Li (China) 5.270

    6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.200

    7. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.500

    8. Angelique Kerber (Germania) 4.480

    9. Eugenie Bouchard (Canada) 4.433

    10. Ana Ivanovici (Serbia) 4.180.

  • Horaţiu Ţepeş: în vară am produs la capacitate maximă, în trei schimburi

    Bilka, lider pe piaţa autohtonă de acoperişuri, încheie primele 9 luni ale anului cu o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei, în creştere cu 34 de procente comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2013. Peste 3 milioane de mp de învelitori metalice au fost produse şi comercializate în această perioadă de Bilka.

    ”Creşterea de 34% înregistrată în primele nouă luni ale acestui an confirmă aşteptările noastre cu privire la numărul mare de acoperişuri ce necesită înlocuirea imediată. Chiar dacă nu au fost demarate noi lucrări de construcţii sau proiecte de anvergură, în domeniul nostru cerere există şi vine în mare parte din renovări, peste jumătate din totalul cererilor înregistrate de noi. Considerăm vara lui 2014 ca fiind cea mai bună din istoria companiei”, a declarat Horaţiu Ţepeş, proprietar Bilka.

    Piaţa de acoperişuri s-a ridicat în 2013 la 27 milioane mp, 62% fiind reprezentată de acoperişurile metalice. Pentru 2014 compania estimează o creştere similară celei din 2013, de 5 procente şi o creştere de 2-3 procente a ponderii acoperişurilor metalice în totalul pieţei de acoperişuri.

    „Anul acesta în lunile de vară am produs la capacitate maximă, în trei schimburi, în unele zile ieşind pe porţile fabricii peste 200 acoperişuri. Asta se datorează eforturilor şi investiţiilor realizate în cei 7 ani de existenţă. La noi vânzările sunt impulsionate de un complex de factori: capacitate de producţie optimă, sistem logistic performant, gamă largă de produse, distribuţie la nivelul întregii ţări şi echipa care reuşeşte să coordoneze aceste elemente”, a declarat Horaţiu Ţepeş.

    Bilka continuă seria investiţiilor demarate la începutul lui 2014 care fac parte dintr-un plan investiţional de amploare, cu finalizare în 2016, şi care se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

    ”Investiţiile realizate anul acesta se ridică la 2,5 mil euro. O parte din această sumă a fost accesată pentru achiziţionarea şi renovarea platformei Romlag Braşov care este în plină desfăşurare. O altă parte din investiţii este reprezentată de achiziţionarea a trei noi linii de producţie: două linii de ţiglă metalică care au crescut capacitatea de producţie pentru ţigla metalică Clasic cu 60% şi o linie de accesorii pentru acoperiş. Acum avem în curs investiţia pentru o nouă linie de accesorii pentru sistemul pluvial, proiect pentru care am accesat şi fonduri europene”, a precizat Horaţiu Ţepeş.

    Bilka a înregistrat în 2013 afaceri de 104 milioane de lei. Fabrica din Braşov are în prezent mai multe hale de producţie şi depozitare care acoperă o suprafaţă de peste 45.000 mp. Pe poarta fabricii au ieşit doar anul trecut peste 3,2 milioane mp de ţiglă metalică. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

  • Secret Service ar putea verifica turiştii înainte de intrarea în zonele publice din faţa Casei Albe

    În cadrul acestui proces, Secret Service va instala câteva puncte de control în apropiere de Casa Albă, au declarat oficialii. Procesul de verificare se va limita probabil la controlul genţilor şi nu va include măsurile luate în aeroporturi de Administraţia pentru Securitatea Transporturilor, care includ detectoare de metal şi scanare corporală.

    Această verificare le va permite, de asemenea, agenţilor Secret Service să interacţioneze cu vizitatorii şi să încerce astfel să identifice persoanele care ar putea ridica probleme, au declarat oficialii.

    Ei au declarat însă că nu se ştie cât de repede vor fi implementate aceste măsuri. Schimbările în ceea ce priveşte securitatea în jurul Casei Albe sunt deseori complicate pentru că Secret Service trebuie să îşi coordoneze eforturile şi cu alte instituţii, care nu vor să restricţioneze accesul la una dintre cele mai populare atracţii turistice din Washington sau să o transforme în zonă militarizată.

    Secret Service a anunţat sâmbătă că directorul său, Julia A. Pierson, a ordonat o revizuire internă a procedurilor de securitate la Casa Albă şi a modului în care a fost tratat incidentul de securitate. Potivit oficialilor, una dintre principalele întrebări a fost de ce ofiţerii de la faţa locului nu au mobilizat câini de atac antrenaţi special pentru a opri intruşi. Totodată, s-a pus întrebarea de ce gardianul de la uşa principală a Casei Albe nu a urmat procedura şi nu a încuiat uşa imediat ce a fost semnalată alarma că cineva a sărit gardul.

  • Sute de mii de persoane au manifestat în întreaga lume împotriva încălzirii globale

    Manifestaţiile au avut loc în contextul summitului ONU pe tema schimbărilor climatice, care urmează să se desfăşoare marţi, la New York.

    Sute de mii de persoane s-au adunat la New York Londra, Berlin, Amsterdam, Paris, Stockholm, Roma, Madrid, New Delhi, Melbourne şi Rio de Janeiro, pentru a manifesta contra schimbărilor climatice.

    Potrivit organizatorilor, au fost programate aproximativ 2.700 de evenimente în 158 de state.

    Astfel, zeci de mii de persoane au manifestat pe străzile din Londra, printre manifestanţi fiind, de asemenea, victime ale inundaţiilor din iarna trecută şi actriţa britanică Emma Thompson, revenită recent dintr-o expediţie în Arctica.

    La marşul din New York au participat, de asemenea, actorul Leonardo DiCaprio, numit recent mesager al păcii pentru ONU, secretarul general al ONU Ban Ki-moon, ministrul francez de Externe Laurent Fabius şi primarul oraşului New York Bill de Blasio.

    “Trebuie să acţionăm în mod urgent, să nu mai aşteptăm, deoarece plătim cu propriile vieţi şi pierdem mulţi bani”, a declarat Ban Ki-moon, în faţa mulţimii de la New York.

    De asemenea, peste 5.000 de persoane au manifestat la Paris, într-o ambianţă familială.