Blog

  • Mie nu mi se poate intampla

    Cu doar cateva luni inainte, Lehman Brothers i-a asigurat pe investitori ca avea destule lichiditati ca sa faca fata crizei, in vreme ce Merrill Lynch a strans circa 15 miliarde de dolari in ultimul an ca sa-si echilibreze contabilitatea. Acum, amandoua grupurile financiare au fost invinse de criza.

    Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.
     
    Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal – locuinta – nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.
     
    Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.
     
    Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime – si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA – nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.
     
    Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.
     
    Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.
     
    Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.
     
    De fiecare data cand piata a intrat in fierbere – in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.
     
    “Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.
     
    Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat – de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele – de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.
  • Mie nu mi se poate intampla

    Cu doar cateva luni inainte, Lehman Brothers i-a asigurat pe investitori ca avea destule lichiditati ca sa faca fata crizei, in vreme ce Merrill Lynch a strans circa 15 miliarde de dolari in ultimul an ca sa-si echilibreze contabilitatea. Acum, amandoua grupurile financiare au fost invinse de criza.

    Acum cateva saptamani, Fannie Mae si Freddie Mac, cele mai mari institutii de credit ipotecar din SUA, au avut nevoie sa fie salvate de guvern. Acum a fost randul AIG (American International Group). De fapt, am ajuns intr-un stadiu in care mai avem doar doua banci de investitii independente, Goldman Sachs si Morgan Stanley. Se sperie gandul! Dar de fapt n-ar trebui. Pentru ca dupa ce treci dincolo de complexitatea plictisitoare a instrumentelor financiare derivate, care se afla in miezul actualei crize, ajungi la ceva cu care toti suntem foarte familiarizati: negarea.
     
    Intr-adevar, nu e nicio diferenta fata de ce se intampla in orasele Americii. Asa cum proprietarii de case au luat imprumuturi mari si s-au aventurat gandindu-se ca activul lor principal – locuinta – nu putea decat sa se scumpeasca, asa au facut si firmele de pe Wall Street, imprumutand miliarde de dolari ca sa faca pariuri de miliarde de dolari pe piata secundara a ipotecilor (subprime), gandindu-se ca e un teren sigur.
     
    Dar preturile la imobiliare au scazut in cele din urma. Si cand oamenii au incercat sa-si vanda casele in aceasta noua piata in scadere, multora dintre ei le-a venit greu sa accepte ca locuinta lor nu valora cat credeau ei. Ratiunea lor a fost in mod natural umbrita de atasamentul pentru casa lor, de gandul la cati bani au investit in ea si cat de mult valora in urma cu un an. Si chiar si cand au coborat preturile, ele tot n-au ajuns la realitatea pietei. Asa se face ca ei au continuat sa nege realitatea.
     
    Exact acelasi lucru se intampla pe Wall Street. Inca de cand a inceput criza, vara trecuta, cele mai multe dintre marile grupuri financiare au fost prea putin dispuse sa admita ca instrumentele financiare care aveau la baza ipoteci subprime – si care odinioara fusesera evaluate cu cele mai bune ratinguri, AAA – nu mai valoreaza mare lucru. Si ca aceste instrumente le distrug rand pe rand afacerile.
     
    Sa luam cazul lui Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers. Vara trecuta, cand criza creditelor a infrigurat pentru prima data Wall Street-ul, firma lui Fuld, care era in mod fundamental o companie de tranzactionare de obligatiuni, a estimat ca problemele vor fi de scurta durata si ca acele firme care sunt dispuse sa-si asume riscuri mari vor fi cele ce vor obtine si profiturile pe masura cand problemele se vor sfarsi. Asa ca Lehman si-a dublat expunerea pe produse derivate care aveau la baza ipoteci.
     
    Mare greseala. De atunci incoace, cei de la Lehman Brothers au avut mari probleme in a recunoaste amploarea greselii pe care au facut-o si a-si evalua portofoliile riscante la adevarata lor valoare. Pe masura ce acele instrumente derivate deveneau tot mai toxice, si ei deveneau tot mai putin lichizi. Asa incat firmele au ramas sa-si stabileasca singure valoarea activelor lor. Si, ca si multi dintre proprietarii de case, au continuat sa si le evalueze mai scump decat ar fi trebuit.
     
    Cu cateva luni in urma, spre exemplu, cand managerul de fond de hedging David Einhorn si-a inceput atacurile publice impotriva Lehman (acum refuza sa vorbeasca despre aceasta), a sustinut ca Lehman isi evalua prea scump activele. S-a dovedit ca a avut dreptate.
     
    De fiecare data cand piata a intrat in fierbere – in special dupa prabusirea bancii Bear Stearns -, fiecare companie de pe Wall Street trebuia sa-si reevalueze portofoliile ca sa reflecte noua realitate. Din acest motiv ati vazut firme facand reevaluare in scadere cu miliarde de dolari dupa reeevaluare in scadere cu miliarde de dolari a valorii contabile a activelor lor, chiar la multa vreme dupa ce credeau ca au rezolvat problema. Si din acest motiv, reevaluarile in scadere vor continua si de-acum inainte.
     
    “Vanzarile aduc dupa sine si mai multe vanzari”, spune Sean Egan de la compania independenta de evaluare a obligatiunilor Egan-Jones. Si totusi, chiar si cand au redus valoarea instrumentelor financiare care aveau la baza ipoteci, firme ca Lehman le-au evaluat tot prea sus. La vremea cand vorbea despre Lehman, Einhorn obisnuia sa caracterizeze evaluarile de active facute de Lehman ca pe o dovada de lipsa de onestitate. Tind sa cred ca Lehman de fapt isi dorea ca acele evaluari sa fie corecte. Oricum, rezultatul a fost acelasi.
     
    Mai la inceputul lui septembrie, pe cand guvernul federal salva de la faliment Fannie Mae si Freddie Mac, Fuld a plecat sa caute capital proaspat – de care Lehman avea nevoie disperata ca sa-si echilibreze finantele – de la Korea Development Bank. De ce au esuat acele negocieri? Pentru ca Fuld a vrut pentru Lehman mai mult decat credeau coreenii ca valoreaza. El pur si simplu nu a putut sa admita ca firma lui nu mai valora cat credea el.
  • Metamorfozele Europei

    In ultimele doua decenii, schimbarile de pe harta lumii au fost surprinzator de reduse in zonele extraeuropene. In Africa s-au nascut doua noi state – Namibia in 1990 si Eritreea in 1993, in zona Pacificului si-au proclamat independenta Insulele Marshall si Micronezia in 1990, Palau in 1994 si, in 2002, vechea colonie portugheza Timorul de Est, anexata temporar de Indonezia.
     
    „Batrana Europa” a fost in schimb, in acest scurt interval, continentul care a cunoscut cea mai bulversanta metamorfoza. Harta Europei anului 1989 cuprindea un numar de 35 de state. O treime dintre acestea, respectiv 70% din suprafata si 50% din populatia continentului, erau cuprinse in sistemul totalitar generat de marea utopie a secolului XX – comunismul. Utopie care a disparut, vorbind la scara istoriei, peste noapte. Aproape 350 de milioane de oameni s-au vazut in situatia de a pasi pe un drum complet nebatatorit. In urma destramarii celui mai mare imperiu al secolului XX, URSS, au luat nastere pe fostul sau teritoriu 15 noi state. Iugoslavia vecina s-a divizat in 6 state de sine statatoare (7, daca luam in considerare si autoproclamata provincie Kosovo), Cehoslovacia in doua, din unirea celor doua Germanii a luat nastere prima putere economica a Europei de astazi. Si, odata cu noile granite, pentru fiecare din aceste zone se rescrie istoria. Iata doar cateva argumente care evidentiaza utilitatea unei lucrari enciclopedice precum cea de fata, in care este cuprinsa evolutia statelor europene actuale din Antichitate pana astazi. Listele complete ale conducatorilor lor in acelasi arc de timp – monarhi, presedinti, prim-mi­nistri, cu zi, luna, an de exercitare a functiei – completeaza panorama istorica.
     
    Marcel D. Popa, Horia C. Matei – “Statele Europei. MicA enciclopedie de istorie”,
    Editura Meronia, Bucuresti, 2008
     

     
    Noutati
     
    Dalí contrafacut
    Editura Polirom a dat inca o data dovada de agerime, reusind sa tipareasca, inaintea unor piete de carte mult mai dinamice (Franta, de pilda), acest volum delicios de scandalos, semnat de scriitorul de origine belgiana Stan Lauryssens. Cu atat mai mult se cuvine remarcat gestul editorial, cu cat in curand va iesi pe ecrane un film intemeiat pe carte intr-o regie prestigioasa (Andrew Niccol), avandu-l in rolul lui Dalí pe nimeni altul decat pe Al Pacino. Despre ce este vorba in aceasta istorisire autobiografica si suprarealista? Marunt functionar intr-o fabricuta din Antwerp, Stan Lauryssens ajunge dintr-o data, fara pregatirea necesara, dealer de arta. Gratie carismei personale, se va ocupa, cu deosebit succes, de vanzarea in exclusivitate a operelor geniului plastic catalan, Salvador Dalí. Problema e ca autenticitatea acestor opere e, de cele mai multe ori, mai mult decat indoielnica.
     
    Stan Lauryssens – “Eu si Dalí”,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2008
     
     
    Despre originile Stiintei
    Acum, cand intreaga planeta inca sta cu ochii pe experimentul CERN, lectura cartii lui Simon Singh poate capata noi dimensiuni de interes. Modelul Big Bang al universului, ne spune autorul, este probabil cea mai importanta realizare stiintifica a secolului XX. Dar el poate fi considerat in acelasi timp un model tipic, exact pentru felul in care a fost conceput, elaborat, explorat, testat, validat si, in cele din urma, acceptat. Dezvoltarea modelului Big Bang este un exemplu arhetipal pentru felul in care functioneaza metoda stiintifica. Simon Singh nu doar retraseaza istoria modelului in cauza, ci porneste pe drumul rescrierii istoriei tuturor ideilor si modelelor pe care ni le-am faurit despre univers, de la desprinderea stiintei de religie si mit pana in prezentul cercetarilor prin satelit.
     
    Simon Singh – “Big Bang”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Metamorfozele Europei

    In ultimele doua decenii, schimbarile de pe harta lumii au fost surprinzator de reduse in zonele extraeuropene. In Africa s-au nascut doua noi state – Namibia in 1990 si Eritreea in 1993, in zona Pacificului si-au proclamat independenta Insulele Marshall si Micronezia in 1990, Palau in 1994 si, in 2002, vechea colonie portugheza Timorul de Est, anexata temporar de Indonezia.
     
    „Batrana Europa” a fost in schimb, in acest scurt interval, continentul care a cunoscut cea mai bulversanta metamorfoza. Harta Europei anului 1989 cuprindea un numar de 35 de state. O treime dintre acestea, respectiv 70% din suprafata si 50% din populatia continentului, erau cuprinse in sistemul totalitar generat de marea utopie a secolului XX – comunismul. Utopie care a disparut, vorbind la scara istoriei, peste noapte. Aproape 350 de milioane de oameni s-au vazut in situatia de a pasi pe un drum complet nebatatorit. In urma destramarii celui mai mare imperiu al secolului XX, URSS, au luat nastere pe fostul sau teritoriu 15 noi state. Iugoslavia vecina s-a divizat in 6 state de sine statatoare (7, daca luam in considerare si autoproclamata provincie Kosovo), Cehoslovacia in doua, din unirea celor doua Germanii a luat nastere prima putere economica a Europei de astazi. Si, odata cu noile granite, pentru fiecare din aceste zone se rescrie istoria. Iata doar cateva argumente care evidentiaza utilitatea unei lucrari enciclopedice precum cea de fata, in care este cuprinsa evolutia statelor europene actuale din Antichitate pana astazi. Listele complete ale conducatorilor lor in acelasi arc de timp – monarhi, presedinti, prim-mi­nistri, cu zi, luna, an de exercitare a functiei – completeaza panorama istorica.
     
    Marcel D. Popa, Horia C. Matei – “Statele Europei. MicA enciclopedie de istorie”,
    Editura Meronia, Bucuresti, 2008
     

     
    Noutati
     
    Dalí contrafacut
    Editura Polirom a dat inca o data dovada de agerime, reusind sa tipareasca, inaintea unor piete de carte mult mai dinamice (Franta, de pilda), acest volum delicios de scandalos, semnat de scriitorul de origine belgiana Stan Lauryssens. Cu atat mai mult se cuvine remarcat gestul editorial, cu cat in curand va iesi pe ecrane un film intemeiat pe carte intr-o regie prestigioasa (Andrew Niccol), avandu-l in rolul lui Dalí pe nimeni altul decat pe Al Pacino. Despre ce este vorba in aceasta istorisire autobiografica si suprarealista? Marunt functionar intr-o fabricuta din Antwerp, Stan Lauryssens ajunge dintr-o data, fara pregatirea necesara, dealer de arta. Gratie carismei personale, se va ocupa, cu deosebit succes, de vanzarea in exclusivitate a operelor geniului plastic catalan, Salvador Dalí. Problema e ca autenticitatea acestor opere e, de cele mai multe ori, mai mult decat indoielnica.
     
    Stan Lauryssens – “Eu si Dalí”,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2008
     
     
    Despre originile Stiintei
    Acum, cand intreaga planeta inca sta cu ochii pe experimentul CERN, lectura cartii lui Simon Singh poate capata noi dimensiuni de interes. Modelul Big Bang al universului, ne spune autorul, este probabil cea mai importanta realizare stiintifica a secolului XX. Dar el poate fi considerat in acelasi timp un model tipic, exact pentru felul in care a fost conceput, elaborat, explorat, testat, validat si, in cele din urma, acceptat. Dezvoltarea modelului Big Bang este un exemplu arhetipal pentru felul in care functioneaza metoda stiintifica. Simon Singh nu doar retraseaza istoria modelului in cauza, ci porneste pe drumul rescrierii istoriei tuturor ideilor si modelelor pe care ni le-am faurit despre univers, de la desprinderea stiintei de religie si mit pana in prezentul cercetarilor prin satelit.
     
    Simon Singh – “Big Bang”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008

  • Stirile Pro TV au castigat premiul Emmy

    Echipa "stirilor Pro TV", formata din Paula Herlo, Cosmin Stan, cameramanul Sergiu Matei, Marius Ivan si Eduard Tarna si producatorul Alex Livadariu, a intrat in competitie cu trei reportaje din Campania "Tu stii ce mai face copilul tau?", alaturi de alte 800 de materiale jurnalistice din intreaga lume. Astfel, 600 de jurati din peste 35 de tari au stabilit ca statueta trebuie sa ajunga in Romania.

    Pe langa reporterii Paula Herlo si Cosmin Stan si cameramanul Sergiu Matei, care semneaza materialele intrate in cursa pentru Emmy, in spatele acestei campanii de succes se afla o intreaga echipa de profesionisti: reporterii Carmen Dinca si Georgiana Baciu, operatorii de imagine Andrei Captarenco si Zsolt Vago, cei care au asigurat montajul, Marius Ivan si Eduard Tarna, si producatorul campaniei, Alex Livadariu.

    Stirile Pro TV au concurat pentru acest premiu cu Tv Globo din Brazilia, care a participat cu "Journal Nacional – TAM Accident", iar in premiera, Al Jazeera English din Qatar, cu "Al Jazeera English Kuala Lumpur News Hour – Popular Uprising in Myanmar & Military Crackdown" si ITV News produced by ITN pentru ITV 1 din Marea Britanie, cu "ITV News – Zimbabwe – The Tyranny and the Tragedy".

    International Academy of Television Arts & Sciences a fost infiintata in 1969 si este cea mai mare organizatie a posturilor de televiziune din toata lumea, avand ca membri aproape 400 de companii din 65 de tari. Misiunea Academiei este aceea de a recunoaste excelenta programelor de televiziune produse in afara Statelor Unite si de a le acorda premiul International Emmy, in cadrul fiecareia dintre cele 11 categorii: Arts Programming; Best Performance by an Actress; Best Performance by an Actor; Children & Young People; Comedy; Current Affairs; Documentary; Drama Series; Non-Scripted Entertainment; News; Interactive Channel, Interactive Program, Interactive TV Service, Telenovela, TV Movie/Mini-Series.
     

  • Stirile Pro TV au castigat premiul Emmy

    Echipa "stirilor Pro TV", formata din Paula Herlo, Cosmin Stan, cameramanul Sergiu Matei, Marius Ivan si Eduard Tarna si producatorul Alex Livadariu, a intrat in competitie cu trei reportaje din Campania "Tu stii ce mai face copilul tau?", alaturi de alte 800 de materiale jurnalistice din intreaga lume. Astfel, 600 de jurati din peste 35 de tari au stabilit ca statueta trebuie sa ajunga in Romania.

    Pe langa reporterii Paula Herlo si Cosmin Stan si cameramanul Sergiu Matei, care semneaza materialele intrate in cursa pentru Emmy, in spatele acestei campanii de succes se afla o intreaga echipa de profesionisti: reporterii Carmen Dinca si Georgiana Baciu, operatorii de imagine Andrei Captarenco si Zsolt Vago, cei care au asigurat montajul, Marius Ivan si Eduard Tarna, si producatorul campaniei, Alex Livadariu.

    Stirile Pro TV au concurat pentru acest premiu cu Tv Globo din Brazilia, care a participat cu "Journal Nacional – TAM Accident", iar in premiera, Al Jazeera English din Qatar, cu "Al Jazeera English Kuala Lumpur News Hour – Popular Uprising in Myanmar & Military Crackdown" si ITV News produced by ITN pentru ITV 1 din Marea Britanie, cu "ITV News – Zimbabwe – The Tyranny and the Tragedy".

    International Academy of Television Arts & Sciences a fost infiintata in 1969 si este cea mai mare organizatie a posturilor de televiziune din toata lumea, avand ca membri aproape 400 de companii din 65 de tari. Misiunea Academiei este aceea de a recunoaste excelenta programelor de televiziune produse in afara Statelor Unite si de a le acorda premiul International Emmy, in cadrul fiecareia dintre cele 11 categorii: Arts Programming; Best Performance by an Actress; Best Performance by an Actor; Children & Young People; Comedy; Current Affairs; Documentary; Drama Series; Non-Scripted Entertainment; News; Interactive Channel, Interactive Program, Interactive TV Service, Telenovela, TV Movie/Mini-Series.
     

  • Ozone Laboratories, + 28% la sase luni

    ”Suntem intr-o perioada in care ne concentram foarte mult atat pe dezvoltarea locala si expansiunea regionala, cat si pe extinderea portofoliului de produse, actiuni care au vizat transformarea companiei intr-un jucator important pe pietele pe care activeaza”, a declarat Christopher Henwood, directorul executiv al grupului Ozone Laboratories.

    Reprezentantii companiei au mai precizat ca rezultatele au fost posibile printr-o serie de investitii in dezvoltarea portofoliului de produse si a extinderii distributiei in retail. Ozone Laboratories Romania vizeaza, pentru intregul an, o majorare a cifrei de 28%, de la 29,5 milioane euro in 2007, la peste 37 milioane euro.

    Grupul Ozone Laboratories este detinut de fondatorii grupului farmaceutic A&D Pharma, care include distribuitorul Mediplus si farmaciile Sensiblu, Charles Eid, Ludovic Charles Simon Robert, Roger Akoury si Walid Abboud.

  • Ozone Laboratories, + 28% la sase luni

    ”Suntem intr-o perioada in care ne concentram foarte mult atat pe dezvoltarea locala si expansiunea regionala, cat si pe extinderea portofoliului de produse, actiuni care au vizat transformarea companiei intr-un jucator important pe pietele pe care activeaza”, a declarat Christopher Henwood, directorul executiv al grupului Ozone Laboratories.

    Reprezentantii companiei au mai precizat ca rezultatele au fost posibile printr-o serie de investitii in dezvoltarea portofoliului de produse si a extinderii distributiei in retail. Ozone Laboratories Romania vizeaza, pentru intregul an, o majorare a cifrei de 28%, de la 29,5 milioane euro in 2007, la peste 37 milioane euro.

    Grupul Ozone Laboratories este detinut de fondatorii grupului farmaceutic A&D Pharma, care include distribuitorul Mediplus si farmaciile Sensiblu, Charles Eid, Ludovic Charles Simon Robert, Roger Akoury si Walid Abboud.

  • Incep sa curga bani in online

    Vlad Stan, un personaj cunoscut in online-ul romanesc in special pentru businessul Vodanet, unde este inca actionar, a facut la finalul saptamanii trecute un anunt care i-a luat prin surprindere pe multi. Impreuna cu alti doi oameni de afaceri, cu experienta in special in zona imobiliara – Victor Anastasiu si spaniolul Pablo Rodriguez Gonzalez -, Stan a infiintat Seed Money, un fond de investitii pentru proiecte online aflate in faza incipienta de dezvoltare.

    Stan vine cu o experienta de opt ani in internet, in timp ce aportul celorlalti investitori va fi mai degraba experienta de business. Anastasiu si Gonzalez sunt implicati impreuna in compania Pav Administrare Imobiliara, in timp ce omul de afaceri spaniol detine in Romania cinci cladiri de birouri, printre care Floreasca Business Center sau cladirea unde isi are sediul UTI Systems, precum si o serie de terenuri, investitiile sale ridicandu-se la 50 de milioane de euro.

    Pornind cu 500.000 de euro, cat este capitalul de investitii, fondul ar urma sa-i transforme pe Stan si pe partenerii sai intr-un soi de “angel investors” ai internetului romanesc, dispusi sa finanteze cu sume cuprinse intre 10.000 si 50.000 de euro cate un proiect online, in schimbul unei participatii de nu mai mult de 20% din proiectul respectiv.

    “Din punctul meu de vedere, internetul din Romania este aproape in totalitate corporatist, insa viitorul sta de fapt in antreprenoriat, segment ce va cunoaste un boom in urmatorii ani”, isi explica Vlad Stan decizia de a sustine antreprenorii care vor sa porneasca o afacere online, mai ales daca ideea de la care pleaca este, pe cat posibil, originala. Evident, exista riscul ca intr-o prima faza fondul Seed Money sa se confrunte cu un val de antreprenori interesati sa obtina finantari, cu multe idei, dar cu putine cunostinte si experienta.

    “De-abia dupa acest val vor veni si antreprenorii mai atenti, cu viziune si mai multa experienta”, apreciaza Mihai Dragan, directorul general al agentiei specializate in publicitate interactiva MB Dragan. Seed Money se afla deja in discutii cu patru antreprenori, primul anunt de investitie urmand sa fie facut cel mai probabil in luna octombrie, potrivit lui Victor Anastasiu, care mentioneaza ca pana la finalul acestui an, pe lista investitiilor se afla zece proiecte online.

    “Statisticile spun ca in cazul unui scenariu pesimist, doar unul din zece proiecte reuseste”, admite Vlad Stan, care se bazeaza insa pe experienta sa de afaceri si pe cea a lui Anastasiu si Gonzalez pentru a-i repera pe oamenii ale caror proiecte au potential de realizare.

    In ce priveste recuperarea investitiei, investitorii de la Seed Money si-au preconizat un orizont de timp intre trei si cinci ani, desi apreciaza ca un an ar fisuficient pentru a se lamuri daca investitia va da roade sau a fost neinspirata. “Internetul romanesc avea nevoie de un fond de investitii. Sunt foarte multi antreprenori cu idei bune, dar carora le lipseste tocmai o finantare de 50.000 de euro”, observa Orlando Nicoara, directorul companiei MediaPro Interactiv.

    “Orice actiune de stimulare a antreprenoriatului in online este mai mult decat binevenita, mai ales ca internetul romanesc este destul de slab dezvoltat”, spune la randul sau Calin Fusu, fondatorul Neogen. “In ce priveste Seed Money, este inca prea devreme de apreciat care vor fi performantele.”

    Fondul de investitii Seed Money nu este totusi primul de acest gen din Romania. Daniel Enache, mostenitorul lantului Continental, a infiintat fondul Thousand Tiny Tigers in urma cu doi ani pentru a investi in domeniul serviciilor online. Potrivit spuselor lui Enache, in prezent exista sase proiecte aflate in desfasurare sub umbrela fondului, “dintre care trei se afla in curs de implementare, iar celelalte trei sunt in diverse faze preliminare”.

    Desi valoarea investitiilor sale in astfel de proiecte este destul de mica, dupa cum admite chiar el, Enache este totusi un investitor – nu numai financiar, ci si cu valente strategice, implicandu-se in managementul si dezvoltarea proiectelor. Aici ar urma sa se manifeste si diferenta intre Thousand Tiny Tigers si Seed Money, Vlad Stan si partenerii sai promitand ca vor ramane strict la nivelul de investitori financiari si nu se vor implica in mersul afacerilor finantate decat atunci cand antreprenorii le vor solicita asistenta.
     

  • Incep sa curga bani in online

    Vlad Stan, un personaj cunoscut in online-ul romanesc in special pentru businessul Vodanet, unde este inca actionar, a facut la finalul saptamanii trecute un anunt care i-a luat prin surprindere pe multi. Impreuna cu alti doi oameni de afaceri, cu experienta in special in zona imobiliara – Victor Anastasiu si spaniolul Pablo Rodriguez Gonzalez -, Stan a infiintat Seed Money, un fond de investitii pentru proiecte online aflate in faza incipienta de dezvoltare.

    Stan vine cu o experienta de opt ani in internet, in timp ce aportul celorlalti investitori va fi mai degraba experienta de business. Anastasiu si Gonzalez sunt implicati impreuna in compania Pav Administrare Imobiliara, in timp ce omul de afaceri spaniol detine in Romania cinci cladiri de birouri, printre care Floreasca Business Center sau cladirea unde isi are sediul UTI Systems, precum si o serie de terenuri, investitiile sale ridicandu-se la 50 de milioane de euro.

    Pornind cu 500.000 de euro, cat este capitalul de investitii, fondul ar urma sa-i transforme pe Stan si pe partenerii sai intr-un soi de “angel investors” ai internetului romanesc, dispusi sa finanteze cu sume cuprinse intre 10.000 si 50.000 de euro cate un proiect online, in schimbul unei participatii de nu mai mult de 20% din proiectul respectiv.

    “Din punctul meu de vedere, internetul din Romania este aproape in totalitate corporatist, insa viitorul sta de fapt in antreprenoriat, segment ce va cunoaste un boom in urmatorii ani”, isi explica Vlad Stan decizia de a sustine antreprenorii care vor sa porneasca o afacere online, mai ales daca ideea de la care pleaca este, pe cat posibil, originala. Evident, exista riscul ca intr-o prima faza fondul Seed Money sa se confrunte cu un val de antreprenori interesati sa obtina finantari, cu multe idei, dar cu putine cunostinte si experienta.

    “De-abia dupa acest val vor veni si antreprenorii mai atenti, cu viziune si mai multa experienta”, apreciaza Mihai Dragan, directorul general al agentiei specializate in publicitate interactiva MB Dragan. Seed Money se afla deja in discutii cu patru antreprenori, primul anunt de investitie urmand sa fie facut cel mai probabil in luna octombrie, potrivit lui Victor Anastasiu, care mentioneaza ca pana la finalul acestui an, pe lista investitiilor se afla zece proiecte online.

    “Statisticile spun ca in cazul unui scenariu pesimist, doar unul din zece proiecte reuseste”, admite Vlad Stan, care se bazeaza insa pe experienta sa de afaceri si pe cea a lui Anastasiu si Gonzalez pentru a-i repera pe oamenii ale caror proiecte au potential de realizare.

    In ce priveste recuperarea investitiei, investitorii de la Seed Money si-au preconizat un orizont de timp intre trei si cinci ani, desi apreciaza ca un an ar fisuficient pentru a se lamuri daca investitia va da roade sau a fost neinspirata. “Internetul romanesc avea nevoie de un fond de investitii. Sunt foarte multi antreprenori cu idei bune, dar carora le lipseste tocmai o finantare de 50.000 de euro”, observa Orlando Nicoara, directorul companiei MediaPro Interactiv.

    “Orice actiune de stimulare a antreprenoriatului in online este mai mult decat binevenita, mai ales ca internetul romanesc este destul de slab dezvoltat”, spune la randul sau Calin Fusu, fondatorul Neogen. “In ce priveste Seed Money, este inca prea devreme de apreciat care vor fi performantele.”

    Fondul de investitii Seed Money nu este totusi primul de acest gen din Romania. Daniel Enache, mostenitorul lantului Continental, a infiintat fondul Thousand Tiny Tigers in urma cu doi ani pentru a investi in domeniul serviciilor online. Potrivit spuselor lui Enache, in prezent exista sase proiecte aflate in desfasurare sub umbrela fondului, “dintre care trei se afla in curs de implementare, iar celelalte trei sunt in diverse faze preliminare”.

    Desi valoarea investitiilor sale in astfel de proiecte este destul de mica, dupa cum admite chiar el, Enache este totusi un investitor – nu numai financiar, ci si cu valente strategice, implicandu-se in managementul si dezvoltarea proiectelor. Aici ar urma sa se manifeste si diferenta intre Thousand Tiny Tigers si Seed Money, Vlad Stan si partenerii sai promitand ca vor ramane strict la nivelul de investitori financiari si nu se vor implica in mersul afacerilor finantate decat atunci cand antreprenorii le vor solicita asistenta.