Blog

  • Vinde de zece ani jocuri pe calculator în 22 de ţări şi câştigă milioane de euro

    S-a înscris în Clubul Român de Calculatoare şi a devenit redactor al primei reviste de jocuri din România, hobBIT, care a fost publicată până în 1993. Şi-a continuat cariera jurnalistică la RamTop – Home Computer Magazine, o revistă care furniza informaţii din zona jocurilor pe calculator şi pe care a condus-o, iar din 1995 s-a mutat la Computer Games Magazine unde a fost redactor-şef din 1996, timp de doi ani. A decis apoi să urmeze calea antreprenoriatului.

    Încă student al Facultăţii de Management din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 2002, Silviu Stroie a lansat forumul ComputerGames.ro în 1999 şi a început să monetizeze site-ul din publicitate online, iar din 2003 a abordat segmentul distribuţiei digitale de jocuri. Concret, comercializa jocuri prin internet, afacere care a crescut anul trecut la 1,8 milioane de euro, din care 90% din vânzarea propriu-zisă şi restul din publicitatea de pe site-ul care număra la finele lui 2012 aproape 730.000 de vizitatori unici pe lună.

    Computer Games distribuie jocurile momentan în 22 de ţări – România, Polonia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia, Slovenia, Grecia, Cipru, Albania, Moldova, Egipt, Israel, Iordan, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite – dar lucrează la extinderea şi în ţările CIS (fostul spaţiu sovietic şi ţările baltice). Practic, planurile vizează acoperirea cu produse şi servicii în format digital a tot ceea ce înseamnă Europa de Est, regiunea MENA (Midle East and North Africa) şi Comunitatea Statelor Independente. „Planurile mai extinse sunt să vând afacerea în următorii cinci ani, eventual unei companii multinaţionale”, explică Silviu Stroie.


    FUNCŢIE – CEO
    VÂRSTĂ – 36 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 – 1,8 miliioane de euro
    PROFIT NET 2012 – 120.000 euro
    ANGAJAŢI – 12


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

  • NOUA CONSTITUŢIE: Reducerea vârstei de vot la 16 ani, respinsă de Comisia de revizuire

     Amendamentul formulat de Gorghiu a fost susţinut inclusiv de deputatul UNPR Eugen Nicolicea, care a susţinut iniţial reducerea vârstei de vot la 17 ani.

    Împotriva propunerii s-a exprimat deputatul UDMR Marton Arpad, care a susţinut că, potrivit legislaţiei româneşti, din punct de vedere juridic discernământul deplin poate fi atins la 18 ani, când persoana poate obţine drepturi depline asupra proprietăţii.

    În replică, Gorghiu a menţionat că, potrivit legislaţiei în vigoare, tinerii se pot angaja la această vârstă fără să aibă acordul părinţilor, plătind inclusiv taxe şi impozite la momentul angajării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariul mediu net a crescut cu 2,7% în luna aprilie, la 1.661 lei. În ce domenii sunt cele mai mari câştiguri

     Salariul mediu brut a fost de 2.291 lei, cu 2,7% mai mare decât în luna martie.

    În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul salariului mediu net a fost mai mare în aprilie decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate), drepturi în natură, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterea salariului mediu net se datorează şi disponibilizărilor salariaţilor cu câştiguri mici din unele activităţi economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Letonia va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro. Ţara a primit avizul CE

     Comisia a confirmat că statul baltic a îndeplinit toate criteriile de aderare la zona euro, potrivit unui raport citat de BBC.

    Liderii UE speră că decizia va demonstra că zona euro poate creşte în pofida crizei din ultimii trei ani.

    Letonia vrea relaţii mai strânse cu Europa de Vest şi îndepărtarea de Rusia.

    Statul baltic va începe să utilizeze moneda euro de la 1 ianuarie 2014, după ce s-a încadrat în condiţiile mecanismului de preaderare, cele mai importante dintre acestea fiind inflaţia scăzută, dobânzi mici pe termen lung şi o datorie publică redusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chrysler refuză să-şi recheme maşinile în service

     Autoritatea Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a avertizat că amplasarea rezervorului la SUV-urile Jeep Grand Cherokee produse în 1993-2004 şi la Jeep Liberty din 2002-2007 nu este sigură.

    Respingerea unei cereri de rechemare formulate de autoritatea pentru siguanţa traficului este un eveniment foarte rar în SUA, notează CNN.

    O astfel de decizie a organizaţiei americane a fost conetstată ultima dată în 1996, tot de către Chrysler. Compania americană a câştigat doi ani mai târziu un proces cu autoritatea de reglementare.

    Chrysler, producător auto aflat sub controlul grupului italian Fiat începând din 2009, a explicat că amplasarea rezervorului celor două SUV-uri, în spatele punţii spate, este o practică întâlnită la multe alte autovehicule.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Costurile pentru închirierea sălilor din Parlament, majorate. Grupurile – o gratuitate pe sesiune

    “Am modificat tarifele pentru Centrul Internaţional de Conferinţe (CIC). Grupurile parlamentare şi Comisiile permanente vor avea dreptul doar la o singură gratuitate pe sesiune, urmând ca pentru celelalte să plătească tarifele, cum plăteşte şi Administraţia Prezidenţială şi Guvernul, adică 50% reducere. Am luat această decizie pentru că foarte multe organizaţii neguvernamentale şi foarte multe asociaţii profesionale care au resurse financiare au găsit un tertip prin care fac un parteneriat cu Comisiile permanente – nu invită niciun parlamentar să aibă vreo opinie, dar beneficiază de gratuitate, astfel încât 5-10.000 de euro, pe care puteam să îi câştigăm pentru orele respective, îi pierdem. E o decizie radicală, o să supere pe foarte multă lume, dar cred că e o decizie normală şi corectă”, a precizat Valeriu Zgonea, după şedinta Biroului Permanent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul şef Romtelecom şi Cosmote: Vreau să transform cei doi operatori într-unul funcţional şi eficient

     “Fuziunea este la început, nici nu s-a stabilit etapele acestui proces. Este prematur să vorbim de concedieri, care nici nu sunt prioritatea mea, în urma fuziunii Romtelecom-Cosmote. Prioritatea mea este să facem cele doua companii funcţionale într-una singură şi să ofere servicii integrate fix-mobil. Pe de alta parte, modelul de business trebuie să fie eficient. Din fuziunea celor două companii trebuie să creăm cea mai potrivită companie pentru piaţa românească, să aducă un profit sustenabil acţionarilor. Dacă nu sunt eficiente, nu aveam bani pentru investiţii în noi tehnologii, şi atunci intrăm intr-o spirală negativă, care va afecta pe toată lumea – salariaţi, acţionari, clienţi”, a declarat Beckers într-o întâlnire cu jurnaliştii.

    Beckers, fost director general al T-Systems Franţa, divizie a Deutsche Telekom, a preluat conducerea Romtelecom şi Cosmote România de la 1 aprilie, înlocuindu-l pe Stefanos Theocharopoulos, care ocupa aceste poziţii din ianuarie 2008, respectiv iulie 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consecinţele condamnării lui Becali în dosarul “Valiza”. Ce spune preşedintele FRF despre Steaua

     Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupţie în fotbal, UEFA ar putea dicta sancţiuni împotriva echipei Steaua, campioana României. Totodată, dosarul “Valiza” ar putea fi reanalizat şi de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, ţinând cont că există o decizie definitivă a instanţei.

    “Pe plan intern interesaţi-vă la ligă, ei sunt cei care se ocupă. Pe plan internaţional, până la ora asta nu am primit niciun demers de la UEFA, nu ştiu ce se se va întâmpla”, a declarat Sandu, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERICOL PUBLIC în caz de cutremur la 190 de clădiri din Bucureşti. LISTA ACTUALIZATĂ a clădirilor cu risc seismic din Capitală

    “În urma modificărilor şi completărilor aduse Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, prin OG 16/ 2011, lista clădirilor de locuit expertizate tehnic, încadrate în clasa I de risc seismic, cu pericol public a fost actualizată prin completarea acesteia cu clădirile care au spaţii publice cu suprafaţă mai mare de 50 de metri pătraţi, indiferent de regimul de înălţime, existente în lista clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, potrivit definiţiei pericolului public precizat în ordonanţă” a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, şeful Serviciului Consolidări din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Aurelia Radu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Arsenalul chimic al regimului sirian, un subiect învăluit în mister

     Franţa a acuzat marţi regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat cel puţin o dată gaz sarin în Siria, subliniind că “toate opţiunile sunt pe masă”, inclusiv o acţiune militară, iar Washingtonul a solicitat probe suplimentare.

    Marea Britanie a anunţat miercuri că deţine probe “fiziologice” privind utilizarea gazului sarin în Siria, “foarte probabil” de către regimul lui Bashar al-Assad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro