BusinessMagazin

Blog

  • Cand doi se cearta, Yagoohoogle castiga

    Gigantii cautarii online, Yahoo si Google, se lupta pentru a-i convinge pe „internauti“ de calitatea serviciilor si a le castiga fidelitatea. Insa de ce sa te chinui, cand poti sa folosesti amandoua variantele deodata?

    Asa s-a intrebat si norvegianul Asgeir Nilsen si n-a gasit un raspuns mai bun decat sa creeze site-ul http://yagoohoogle.com/. Site-ul functioneaza foarte simplu. Introduceti termenul cautat si, dupa ce apasati Enter, ecranul se imparte in doua ferestre verticale: in stanga aveti rezultatele cautarii pe Yahoo, iar in dreapta pe cele ale Google. Astfel, spune autorul, puteti chiar sa comparati ierarhizarile facute de cele doua motoare de cautare si sa alegeti rezultatele care va convin cel mai mult. De exemplu, Yahoo castiga la mustata competitia pentru site-ul care gaseste cele mai multe pagini ce contin cuvantul „Romania“: 43,8 milioane la 42,3 milioane. Probabil ca cei care au vrut initial sa testeze cum functioneaza site-ul au fost multumiti, pentru ca numarul total al cautorilor in luna aprilie a fost de aproximativ 2,8 milioane. Dintre acestea, vreo 30.000 au fost generate de catre utilizatori din Romania. Se pare insa ca Google si Yahoo n-au fost prea incantate de aceste cautari primite pe gratis si l-au amenintat pe Nilsen ca-l vor da in judecata pentru ca le foloseste numele si logo-urile. „Era inevitabil, se pare“, scrie el pe site. 

    Asa ca norvegianul cere sfatul utilizatorilor cu privire la ce ar trebui sa faca in continuare si are si trei variante: sa incerce sa ajunga la un acord, sa ramana „pe baricade“ sau sa se mute cu arme si bagaje pe un alt site, jaguhugel.com, unde sa faca exact acelasi lucru, insa fara sa mai combine numele si logo-urile originale ale celor doua motoare de cautare. 

    Daca credeti ca aveti raspunsul corect, puteti sa-l ajutati pe Nilsen cu un sfat. Iar daca nu, oricum, el va invita sa-i faceti cunostinta cu ceva avocati buni, pentru ca s-ar putea sa aiba nevoie.  

  • Declaratie de design

    In acest moment, Spania este tara cu cele mai multe hoteluri design, in vreme ce intr-un top mondial al marilor orase locul intai este ocupat de Londra.

     

    ARTA: Hotelul Claris din Barcelona are propriul muzeu, cu una dintre cele mai mari colectii private de arta egipteana din Spania (400 de sculpturi si picturi)

    HAUTE COUTURE: Hotelul Straf din Milano a fost decorat de artistul Vicenzo de Cotas, designer de moda haute couture, din materiale reciclate

    INEDIT: Exista hoteluri design construite in foste parcari, cum este cazul hotelului Soho din Londra, sau in foste gari (Great Eastern Hotel din centrul financiar al Londrei)

    PATRIMONIU: Hotel Condesa, realizat de arhitectul Javier Sanchez si de renumitul guru al designului interior India Mahdavi, se afla intr-o cladire franceza neoclasica, din 1928, care face parte din patrimoniul Institutului National de Arte Frumoase

  • Intoarcerea lui Lucas

    La Festivalul de la Cannes se discuta cu toata seriozitatea, pentru a doua oara, despre George Bush. Anul trecut, regizorul american Michael Moore lua Palme d’Or cu un documentar in care presedintele american era personajul principal. Anul acesta se fac paralele intre George Bush si Darth Vader, creatorul imperiului galactic al raului din Star Wars.

    Regizorul George Lucas, cel care a creat seria Star Wars, e fara indoiala omul zilei la Cannes. Nu numai ca toata lumea a asteptat aici, cu infrigurare, avanpremiera mondiala a ultimului film din seria Star Wars – „Revenge of the Sith“, care va fi intra in cinematografe saptamana aceasta. Dar tot la Cannes, George Lucas va primi trofeul festivalului, o distinctie onorifica pentru intreaga cariera, distinctie care a mai fost acordata, in trecut, cineastului britanic Ken Loach si actorului Max Von Sydow. Lucas e al zecelea om de cinema care primeste distinctia, ce-i va fi inmanata, intr-un cadru restrans, de presedintele festivalului, Gilles Jacob.

    Merita un creator de filme SF, fie ele si de succes, o astfel de distinctie la Cannes? Cei mai multi spun ca da, de vreme ce cele cinci episoade precedente au schimbat, incepand cu 1977, fata cinematografiei. Daca ar exista un trofeu acordat pentru afaceri cu filme, putini se indoiesc ca Lucas l-ar fi primit deja. Povestea SF pe care a inceput s-o scrie in 1971 a adunat, pana acum, 3,4 miliarde de dolari din bilete vandute. Iar veniturile suplimentare, rezultate din casete, carti, jucarii si altele se cifreaza la 9 miliarde de dolari. Intr-o discutie pe care a avut-o cu jurnalistii acum doua saptamani la ferma sa, Skywalker, George Lucas isi exprima convingerea ca ultimul episod din saga Star Wars nu va face bani. „Ca orice om care face filme, sunt convins ca urmatorul va fi un esec. Acum cred ca nu va face, probabil, bani si ca va fi considerat prost“, a spus el. Lucas e un om de afaceri experimentat si nu e exclus ca, dincolo de angoasele inevitabile inaintea unei lansari, sa aiba dreptate. Acest ultim episod e asteptat cu infrigurare, fiind, de fapt, cheia intregii povesti intergalactice. Dar pe de o parte e considerat, de unii, o poveste rasuflata, iar de altii, condamnat la incasari mai mici si din cauza ratingului primit, PG-13, care inseamna o audienta mai mica decat a precedentelor episoade in randul copiilor sub 13 ani.

    Dar chiar daca ultimul film din serie nu va fi un succes, Lucas ramane unul dintre cei mai bogati si mai populari regizori din istorie. A ajuns sa faca filme din intamplare. Parintii isi doreau ca George sa preia afacerea familiei, el spera sa devina pilot de curse. Un accident de masina l-a impiedicat sa ajunga ce-ar fi vrut, asa ca a decis sa studieze film la University of Southern California. 

    A facut primul sau film la 26 de ani: „THX 1138“ e o versiune lunga a scurt-metrajelor din studentie. A urmat, dupa trei ani, „American Grafitti“, un film despre un grup de adolescenti californieni ai anilor ‘50 – era prima productie facuta la propriul sau studio, Lucasfilm – cu care a castigat un Glob de Aur si cinci nominalizari la Oscar. In aceeasi perioada Lucas avea sa gandeasca Star Wars, proiectul al carui punct final l-a pus saptamana aceasta, o data cu lansarea „Revenge of the Sith“.

    „Decat sa fac un film manios, relevant din punct de vedere social, m-am gandit la un alt fel de relevanta, una chiar mai importanta – la vise si fantezii, la a-i face pe copii sa creada ca viata inseamna mai mult decat gunoaie si asasinate“, declara Lucas unui jurnalist britanic in urma cu cativa ani. „O intreaga generatie crescuse fara povesti.“ George Lucas a riscat cu Star Wars, in 1977. A acceptat un onorariu mic atat pentru regie, cat si pentru scenariu, dar a cerut 40% din drepturile pentru merchandising.  A fost, privind retrospectiv, decizia castigatoare a vietii lui, una care l-a facut miliardar si i-a permis sa faca filmele exact asa cum si le-a dorit. 

    I-a permis sa construiasca ceea ce azi e imperiul Lucasfilm, cu toate diviziile lui, printre care se numara LucasArts Entertainment (care a produs jocurile Star Wars si Indiana Jones), Industrial Light & Magic si Skywalker (care au creat efecte vizuale si sonore pentru zeci de filme, printre care „Saving Private Ryan“ si „Jurassic Park“) si Lucas Licenses (care se ocupa de licentele pentru jucarii si alte produse Star Wars).  Lucas a luat si decizii mai putin stralucite de afaceri. Din 1977 incoace, a stiut ca tehnologia e instrumentul de care are nevoie pentru a-si face filmele – iar efectele speciale digitale l-au preocupat intotdeauna. A creat, pentru a obtine grafica imbunatatita pe computer, Pixar Animation Studios, companie pe care a vandut-o insa in 1986 lui Steve Jobs, proprietarul Apple Computers. Azi, Pixar are in portofoliu filme profitabile, printre care se numara „Toy Story“ si „Finding Nemo“.

    Dar, in ansamblu, Lucas poate fi considerat un om de afaceri remarcabil. Saptamana aceasta se incheie o odisee care dureaza de 34 de ani. „Nu sunt trist, sunt usurat“, spunea Lucas, de obicei rezervat cu presa, intr-un interviu acordat acum doua saptamani TIME. Una dintre bucuriile sale marturisite e ca a putut face filmele asa cum a vrut el. „Sunt sigur ca daca nu m-as fi putut finanta singur, studioul mi-ar fi spus s-o las balta, ca nu ne putem intoarce la povestea unui copil de 10 ani“, spune Lucas. „Intr-un fel, am distrus industria de la Hollywood, doar ca am distrus-o facand filme mai inteligente, nu mai infantile.“

    „Revenge of the Sith“ e, intr-un fel, razbunarea lui Lucas impotriva Hollywood-ului corporatist si ultimul act dintr-o misiune pe care abia acum o poate considera implinita.
     

    • ULTIMUL EPISOD: Revenge of the Sith, despre care Lucas sustine ca este episodul cel mai sumbru al seriei, reconstituie povestea lui Anakin Skywalker – tatal lui Luke, eroul episoadelor IV, V si VI ale seriei – care trece de partea „intunecata“ a Fortei si a devenit Darth Vader.

      Spectatorilor indignati de ratingul filmului, considerat cel mai violent din serie – „o baie de sange“, cum l-au numit jurnalistii invitati la vizionare, George Lucas le-a raspuns: „Ce puteam face? Trebuia sa spun povestea“.


  • Banii Star Wars

    Star Wars este una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografului.

    RECORDURILE STAR WARS: Inainte de lansarea „Revenge of the Sith“, cele cinci episoade Star Wars au avut incasari la box-office de aproape 3,4 miliarde de dolari si alte 9 miliarde de dolari in vanzari de retail. 

    LOCUL 3: Primul film din seria Star Wars ocupa locul al treilea in topul incasarilor de box-office din istorie, daca se tine cont de inflatie: 1,4 miliarde de dolari la valoarea din 2003. Primele doua clasate sunt „Pe aripile vantului“ si „Alba ca Zapada“. 

    DUPA JAMES BOND: Franciza Star Wars ocupa locul al doilea, in privinta incasarilor, in clasamentul seriilor – dupa James Bond. In 1997, Star Wars a fost primul film cu incasari de peste de 300 de milioane dolari.

  • Istoria omenirii, altfel decat o credeam

    Un top 100 al evenimentelor din istoria lumii a fost publicat de Editura Reader’s Digest. Faptele descrise marcheaza rasturnarile de situatie care, incepand cu antichitatea, au facut posibila lumea de azi.

    Descrierea cartii de istorie purtand marca Reader’s Digest ar trebui sa inceapa cu povestea lui 1 februarie 1922. In aceasta zi, DeWitt si Lila Wallace lansau proiectul revistei Reader’s Digest, un concept cultural  care a debutat timid si excentric, dar care a sedus in scurt timp intreaga planeta. 

    Generatorii proiectului, fideli principiului „multum in parvo“, au hotarat sa pastreze si sa difuzeze, intai sub forma periodica, apoi prin carti propriu-zise, doar elementele informative esentiale ale culturii tehnice sau umaniste, intr-o forma atractiva si inteligibila. Ei au pornit de la ideea, banala de altminteri, ca majoritatea informatiilor cu care intram in contact prin intermediul cartilor si al ziarelor sunt date uitarii.  O prezenta relativ recenta in spatiul autohton, editura Reader’s Digest se afla acum la o noua aparitie de marca: „Cand, unde & cum s-a intamplat“. In versiunea originala, volumul mai contine in titlu si un semnificativ „why“ (de ce), pierdut, din ratiuni inexplicabile, in traducerea romaneasca. Despre rosturile cartii vorbeste cel mai bine Asa Briggs, coordonatoarea colectivului de autori: „Aceasta este un nou fel de carte de istorie.  Ea se concentreaza pe 100 dintre evenimentele cele mai importante ale lumii, incepand cu lumea antica. 

    Toate aceste evenimente au schimbat lumea, chiar daca au facut-o in chipuri foarte diferite, unele dramatic si dintr-o data, altele incet si imprevizibil“.  Desigur, cifra aleasa – 100 – nu este magica, ci pur si simplu memorabila, iar istoria, atat de densa si de alambicata a umanitatii, nu poate fi redusa la o suta de evenimente, dupa cum nu ar putea fi indestulator comprimata nici macar intr-o mie. Faptele descrise sunt insa capitale si marcheaza rasturnari fara de care civilizatia contemporana nu ar fi avut fata pe care i-o cunoastem astazi. Evenimentele au fost alese si pentru faptul ca mai genereaza inca  nedumeriri si controverse. In acest sens, autorii s-au straduit sa aduca o lumina noua asupra istoriei si s-o investigheze, intr-o maniera detectivistica, incitanta si lipsita de detalii superflue. Fiecare eveniment beneficiaza de un segment informativ care consemneaza optica celor care au fost contemporani cu el, martori oculari sau „scribi“ oficiali, urmat de altul care relateaza faptele prin prisma interpretarii „distantate“ a istoricilor. Povestea tesuta din vorbe este luxuriant ilustrata cu imagini, care sunt fie tablouri, fie fresce sau fragmente de basoreliefuri, fie fotografii de presa sau scheme. Cu deosebire interesant este faptul ca „marile 100 de evenimente“ nu inseamna doar razboaie, dezastre si culise mefistofelice ale conflictelor „reci“, asa cum ne-au invatat clasicele manuale de istorie, ci si momente-cheie din istoria stiintei, tehnologiei, medicinei sau artei.


    Cand, unde & cum s-a intamplat, Reader’s Digest, Bucuresti, 2005

  • Arca lui Pi

    Piscine Molitor Patel (Pi) este numele eroului unui roman nastrusnic care a castigat, in 2002, Booker Prize. „Viata lui Pi“ il are ca autor pe Yann Martel, autor de limba engleza (!) din Québec, al treilea canadian – dupa Margaret Atwood si Michael Ondaatje – incununat cu laurii Booker. Actiunea primului capitol al romanului se petrece la sfarsitul anilor 1970 si istoriseste copilaria lui Piscine, un indian din regiunea Pondicherry. De religie hindusa, micutul descopera de mic misterele si intelepciunea crestinismului, apoi pe ale islamului. Intre cele doua biserici isi imparte constiincios si simultan devotiunea. Dar Pi isi petrece cea mai mare parte a vietii alaturi de animalele din gradina zoologica pe care le ingrijeste tatal sau. Echilibrul adolescentei lui prinde sa se deterioreze cand gradina zoo trebuie vanduta. Animalele sunt imprastiate, iar cele ramase sunt imbarcate intr-un cargou japonez cu destinatia Canada, unde familia lui Pi vrea sa emigreze.   

    Yann Martel, Viata lui Pi, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

  • Top 10, o unealta turistica de varf

    Nu stim cat de ampla este, pana in prezent, seria Ghidurilor turistice vizuale editate de Litera International, dar cele 4 volume care ne-au cazut in mana ne-au lamurit pe deplin in legatura cu resursele acestui tip de calauza.

     

    Fiecare dintre volume numara in jur de 150-200 de pagini, dens ilustrate (practic nu exista pagina fara fotografii, harti de ansamblu sau de detaliu, reproduceri de opere de arta etc.) si care infatiseaza principalele locuri de atractie ale unei metropole, ierarhizate conform opiniei si criteriilor editorului, dar „reflectand si popularitatea de care se bucura ele printre localnici sau printre vizitatorii urbei“.

     

    Nu ne inchipuim cum poate fi dozata aceasta popularitate, astfel incat sa fie pe deplin congruenta cu opiniile editorului, dar asta nu mai e problema noastra, cata vreme cheia celor zece repere, invariabil zece, functioneaza de minune si atrage irezistibil chiar si in aventura unei lecturi in sine, lipsite de fundalul concret al orasului.

     

    Aceasta experienta turistica „zecimala“, inventata, probabil, pentru a satisface cerintele omului grabit, aflat mereu pe fuga, fie in calatorie de afaceri, fie sufocat de constrangerea celor cateva, putine, zile de voiaj organizat prin cine stie ce agentie, se dovedeste insa utila si altei categorii de vilegiaturisti: cei care au prilejul sa zaboveasca si sa contemple in tihna, care pot „mesteca“ pe-ndelete si carora timpul le ofera si sansa recapitularii.

     

    Sa urmam, indeaproape, propunerile unuia dintre volume, pe care nu l-am ales la intamplare, ci tocmai pentru ca vorbeste despre un oras care nu reprezinta ceea ce se cheama o tinta favorita a turistului roman: Roma. Anticul oras este impartit in opt (e singurul derapaj de la „proiectul zece“!) zone, dintre care una include imprejurimile. 

     

    Aproape fiecare loc mentionat in ghid isi are corespondentul pe o harta de referinta aflata pe copertele interioare rabatabile. Urmeaza o prima lista de atractii: Vaticanul, Panteonul, Forumul roman, Galeria Borghese, Colosseum-ul, Muzeele Capitoline, Muzeul National al Romei, Santa Maria del Popolo, San Clemente, Ostia antica.

     

    Fiecare dintre ele are anexata ilustratie si o legenda care ii justifica prezenta in lista Top 10. Intrand in Vatican, desfoliem  o sublista a celor mai importante zece exponate de aici, de la capela Sixtina la statuia lui Laocoon si la apartamentele Borgia.

     

    Explicatii laconice, dar competente si indestulatoare avem, desigur, si pentru acestea. Pentru ca voiajul sa nu fie doar unul de instruire, ci si unul de trai bun, ghidul desfasoara, ulterior, listele cu cele mai bune zece restaurante, zece baruri cu muzica live, zece mancaruri ieftine, zece cai de ajunge la Roma, zece hoteluri ieftine/ scumpe etc.

     

    Nu in ultimul rand, topul locurilor care trebuie evitate si al zilelor cand anumite vizite nu sunt recomandate. Ce alta nota decat zece sa oferim acestui ghid?

     

    Top 10 Roma, Viena, Paris, Londra,  Editura Litera, Bucuresti, 2005

  • Filozofie la purtator

    Un volum deja „clasicizat“ – „Atlasul de filozofie“ – are o noua editie revazuta si actualizata. Dupa un „Atlas de istorie“ (in doua volume), RAO continua seria de atlase fundamentale cu acest periplu agreabil si plin de invataminte prin istoria gandirii filozofice. Nu e un manual de initiere, ci mai degraba o opera sistematizata, destinata celor familiarizati cu vocabularul filozofic si deprinsi cu marile teme abordate. Principala ei calitate rezida in claritatea expunerii, in selectia admirabila a textelor reprezentative si in inlantuirea fluenta a capitolelor, al caror segment introductiv face intotdeauna trimiteri la contextul istoric in care trebuie privita creatia filozofica. Plansele atlasului (neobisnuite pentru o incursiune in filozofie) sunt menite sa expliciteze, sa completeze sau sa sintetizeze in mod ilustrativ textele. 

    Peter Kunzmann, Franz-Peter Burkard, Franz Wiedmann, Atlas de filozofie, Editura RAO, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Drumul spre rafinament

    Primul sens al cuvantului gourmet, potrivit dictionarului Petit Robert, este acela de degustator de vinuri. In timp, cuvantul a ajuns sa desemneze persoanele care apreciaza rafinamentul in materie de mancare si de bautura si sa fie sinonim, pana la un punct, cu „gastronom“.

     

    Incepand cu secolul al XIX-lea, printr-o deviere metaforizanta, capatase sensul de rafinat, indiferent de domeniul in care se exersa „subtirimea gustului“). „Ghidul gourmet“ al lui David d’Aprix, subintitulat „Mic tratat de supravietuire in restaurant“ poarta, potrivit editiei de referinta (engleza), titlul original „The Non Connaisseurs Menu Guide“.

     

    Adica exact pe dos decat in traducerea romaneasca. Dar scopul cartii nu este acela de a ne intia in modurile de preparare a mancarurilor sofisticate, ci de a ne furniza un instrument de purtare cuviincioasa si educata, in momentul in care comandam intr-un restaurant.

    David  d’Aprix , Ghid gourmet,

     

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

     

    Imparatia dragonilor

    Valerio Massimo Manfredi este licentiat in filologie clasica si arheolog, autor de studii si eseuri pe teme istorice, dar si de romane care pun in scena personaje cu aura mitica („Ultima legiune“, „Faraonul nisipurilor“, „Alexandru cel Mare“ – 3 vol.), traduse toate la noi, sub aceeasi egida editoriala.

     

    „L’Impero dei draghi“ – „Imparatia dragonilor“, aparut anul trecut la Mondadori (Milano), a intrat aproape simultan pe piata noastra, spre deliciul fanilor autorului care il considera cea mai izbutita creatie a sa. Actiunea debuteaza in Anatolia, in anul 260 dupa Hristos,  dupa o lupta intre persani si legiunile romane asediate in cetatea Edessa.

     

    Un grup de bravi legionari este capturat, reuseste sa evadeze si primeste o misiune extenuanta: sa insoteasca un misterios personaj pana in China, tara Dragonilor.

    Valerio Massimo Manfredi, ImpArATia dragonilor,

     

    Editura All, Bucuresti 2005

  • Joaquin Cash

    A invatat sa cante la chitara. A petrecut luni de zile in studio ca sa-i poata reda timbrul vocii. A studiat inregistrarile video ca sa devina Johnny Cash. Si i-a reusit atat de bine incat, timp de doua ore, Joaquin Phoenix este mai Johnny Cash decat insusi „Omul in negru“.

     

    Trubadur al anilor ‘60, „Omul in negru“ sau „Gangsterul“, Cash canta despre cocaina, crime sau viata in inchisoare intr-o America mai obisnuita cu romantele lui Elvis Presley sau Roy Orbison. „Walk the Line“ este „Povestea lui Johnny Cash“, de la tanarul rebel (cand a fi rebel nu era inca la moda) dependent de droguri, care se trezea numai cand trebuia sa cante in fata a mii de oameni, la cel care decide sa „walk the line“ (adica sa intre in randul lumii) din dragoste pentru partenera sa de scena June Carter (Reese Witherspoon).

     

    Cei doi fac roluri extraordinare, pentru care vor primi sigur cate o nominalizare la Oscar (dupa ce au primit Globul de Aur). Si Phoenix si Witherspoon canta „pe bune“, existand unele voci care nu au ezitat sa spuna ca ar fi chiar mai buni decat adevaratii Cash si Carter. Prin urmare, coloana sonora, „asezonata“ cu hituri ale lui Jerry Lee Lewis, Roy Orbison si Elvis Presley (cu care Cash a facut nenumarate turnee in anii ‘60), este si ea un atu. Din pacate, cam aici se opresc punctele bune ale filmului, care e prea lung si la un moment dat devine plictisitor.

     

    Oricat ar fi de bun Phoenix, la sfarsitul filmului ramai cu senzatia de „prea mult“, dat fiind ca actorul apare in fiecare scena (mai putin vreo zece minute la inceput, cand avem de-a face cu un Johnny Cash de zece ani, distrus de moartea fratelui sau si bantuit de o remarca a tatalui, Ray: „a murit fiul care nu trebuia“).

     

    Interesant este faptul ca cele mai intense momente ale filmului apartin altor actori: tatal (Robert Patrick, mult diferit de cyborgul cvasi-indestructibil din „Terminator 2“), rege peste o masa de Ziua Recunostintei plina de cuvinte grele, sotia Vivian (Ginnifer Goodwin), prinsa in capcana intr-o viata din care ii lipseste numai dragostea lui Cash, sau directorul de la casa de inregistrari (Ross Harkins), al carui discurs de nici un minut schimba pentru totdeauna felul de a canta al lui Johnny Cash si-l transforma intr-o fabrica de hituri.

     

    Chiar si asa, despre „povestea“ regizata de James Mangold („Girl, Interrupted“, „Kate & Leopold“) se spune ca are cateva Oscaruri in buzunar, chiar daca vine la numai un an dupa un alt film biografic de succes, „Ray“, care i-a adus un Oscar pentru rol principal lui Jamie Foxx. Daca e asa sau nu, vom vedea pe 31 martie. Pana atunci ii tinem pumnii lui Phoenix. Ca merita.

    WALK THE LINE/POVESTEA LUI JOHNNY CASH

    R: JAMES MANGOLD CU: JOAQUIN PHOENIX,

    REESE WITHERSPOON, GINNIFER GOODWIN, ROBERT PATRICK,

    ROSS HARKINS, WAYLON PAYNE, JOHNATHAN RICE