BusinessMagazin

Blog

  • Scrisoare de intentie

    Lansarea Ziarului Financiar, acum 6 ani, a parut la vremea respectiva o initiativa prea curajoasa. Acum, avem cel mai bun cotidian financiar din Romania. Vom face si cea mai buna revista saptamanala de business.

    „Proprietar al unui atelier auto in Manhattan, George Manson nu s-ar fi gandit niciodata ca o decizie luata la Tokyo de seful Toyota ii va schimba radical viata…“ Nu este inceputul unui roman ci al unui stil editorial care a modificat esential aspectul presei financiare internationale, in urma cu doua decenii.

    Stilul, care apropie cititorii fara apetit pentru termeni economici de presa de business, a fost asumat pentru prima data in stirile despre afaceri de Wall Street Journal iar rezultatul nu are nevoie de comentarii. Desi ziar financiar, WSJ a fost pentru multi ani cotidianul cu cel mai mare tiraj din Statele Unite, pozitie pe care a pierdut-o abia de curand in favoarea unui ziar generalist – USA Today.

    Considerat curajos la vremea respectiva, pariul WSJ a fost castigator in totalitate pentru ca a reusit sa apropie publicul larg de stirile financiare, fara a deranja cu noul stil cititorii traditionali: investitorii si bancherii de pe Wall Street.

    La inceputul anilor ‘30 ai secolului trecut, despre bursa din New York scriau doua ziare americane. Numele celui de-al doilea nu si-l mai aminteste nimeni. WSJ a rezistat, pentru ca a explicat.

    Umanizarea stirilor financiare s-a propagat rapid in toata presa vestica si rezista in continuare, pe masura ce salariatii s-au transformat, direct sau prin intermediul fondurilor de pensii, in investitori. Este un statut de care nu suntem departe nici noi, romanii. Iar pariul de tipul WSJ si-l va asuma in Romania, respectand proportiile, BUSINESS Magazin. 

    Vom incerca sa facem prin intermediul revistei ceea ce nu am reusit decat in mica masura, din lipsa de timp si spatiu, in Ziarul Financiar. Adica sa explicam simplu, intr-un limbaj direct, modul in care banii circula, iar afacerile de cele mai diverse tipuri, aparent complicate, au un foarte important numitor comun: oamenii. Fie ca sunt manageri, antreprenori, salariati sau doar consumatori. Dorim ca revista sa reprezinte pentru cititorii ei cel mai rapid vehicul de conectare la tendinte care deja nu mai pot fi separate clasic, intre „interne“ si „internationale“. Nu vom pierde nici ocazia de a diseca, pe rand, aproape fiecare sector al afacerilor romanesti, pentru a analiza prezentul si a incerca sa estimam, alaturi de cei implicati, care este viitorul.

    Tot in urma cu cateva zeci de ani, WSJ a mai sesizat ceva important. Ca granita dintre afaceri si timpul liber se subtiaza treptat si ca presa financiara nu poate sa insemne doar companii si burse. La fel de importante pentru mediul de business au devenit modalitatile de eliberare a stresului, arta, cartile sau sportul. Pe scurt, calitatea vietii, care isi va gasi de asemenea loc in paginile BUSINESS Magazin.

    Si pentru ca o scrisoare de intentie trebuie sa contina si o promisiune ferma, a noastra va fi pentru calitate: a informatiilor, a opiniilor, a aspectului grafic. Ca produs ce extinde considerabil aria de informatii si analize a Ziarului Financiar, BUSINESS Magazin va prelua si profesionalismul si pertinenta care au impus ziarul pe piata romaneasca. Dar, mai ales, va prelua spiritul de invingator: am facut cel mai bun cotidian financiar din Romania, vom face si cea mai buna revista saptamanala de business.

  • O altfel de cota unica

    Cum ar putea fi eliminata supraimpozitarea veniturilor din munca: cota unica de impozitare sa includa si contributiile sociale

    Este deja acceptata ideea ca sistemul fiscal actual trebuie reformat, in ciuda diferentelor de opinie asupra modului de realizare a reformei. In acest context, se poate observa ca exista doua aspecte ale fiscalitatii care sunt tratate cu superficialitate in programele electorale: supraimpozitarea muncii si arieratele. Daca in cazul arieratelor exista o solutie – amnistia fiscala – ale carei implicatii (morale) au potential exploziv pentru alegatori, solutiile propuse pentru eliminarea supraimpozitarii muncii nu par a fi suficient de eficiente. 

    Politica reducerii treptate a impunerii promovata de social-democrati nu a determinat o reducere a muncii la negru (sau gri), ceea ce a determinat un deficit cronic al bugetului asigurarilor sociale. Pe de alta parte, nici cota unica de impunere nu prezinta o prea mare atractivitate pentru cei mai multi dintre salariati (acestia o vor respinge, fara nici o indoiala, daca nu vor avea un beneficiu material, direct si imediat).

    Orice schema de reducere a impozitarii fortei de munca trebuie sa ia in considerare faptul ca supraimpozitarea muncii provine din multitudinea de contributii sociale pe care le platesc persoanele salariate si angajatorii acestora. De asemenea, este evident ca sistemul de asigurari sociale este destinat (si util) in primul rand persoanelor care obtin venituri mici si medii, in cazul carora se inregistreaza incidenta cea mai mare a muncii la negru. 

    Persoanele cu venituri mari au posibilitatea de a evita plata contributiilor sociale, pe care le considera un impozit in plus deoarece apeleaza arareori la serviciile publice finantate din contributiile platite. Practic, persoanele cu venituri mari prefera economisirea privata (pensii private, asigurari private de sanatate, investitii etc.).

    Aceste situatii de fapt conduc la concluzia ca eliminarea supraimpozitarii veniturilor ar trebui sa aiba in vedere urmatoarele obiective:

    – persoanele cu venituri mici si medii trebuie sa contribuie in primul rand la sistemele de asigurari sociale, sanatate si somaj si foarte putin sau deloc la bugetul de stat;

    – persoanele cu venituri mari ar trebui sa contribuie in primul rand la bugetul de stat si mai putin (plafonat) la sistemele de asigurari sociale, somaj si sanatate;

    – munca la negru poate fi combatuta mai usor daca nu este un fenomen de masa. Impozitarea redusa a salariilor mici duce la reducerea tentatiei de a utiliza munca la negru.

    Pornind de la aceste obiective, poate fi utilizat un sistem de impozitare a veniturilor salariale ale persoanelor fizice cu o cota unica de 30% cu urmatoarele caracteristici (vezi si tabel):

    a) Impozitare in doua transe de impunere:

    – transa aplicabila veniturilor mici si medii – pana la trei salarii medii brute pe economie: 30% (17% contributii sociale si 13% impozit pe venit), cu mentinerea deducerilor personale actuale;
    – transa aplicabila veniturilor mari: 30% (numai impozit pe venit).

    b) Cota contributiilor platite de angajator va fi de 17%, care va merge la fondul de pensii, baza de impunere fiind plafonata la nivelul a trei salarii medii pe economie (eliminarea cotei de 3% la somaj si a contributiei angajatorului la asigurarile publice de sanatate de 7% este justificata de faptul ca aceste bugete inregistreaza excedent in 2004, desi marile companii de stat nu platesc aceste contributii).

    c) Reducerea/eliminarea treptata a ajutoarelor sociale platite de la bugetul de stat si preluarea acestora prin sisteme de asigurari private cu caracter facultativ sau de catre angajatori, dupa caz.

    Este evident ca schema de mai sus prezinta aceleasi avantaje pe care le propun programele electorale ale fortelor politice dominante din Romania: relaxare fiscala, stimularea (fiscala) a ocuparii fortei de munca, protectie sociala pentru persoanele cele mai expuse (pensionari), o cota de impunere echitabila – 30% – care permite pastrarea in buna masura a echilibrului bugetar.

  • Bancnota de un baril

    Cu cinci ani in urma unii se temeau ca barilul de petrol va ajunge 5 dolari. Acum pretul s-a inzecit, iar pietele sunt asaltate de temeri.

    Pretul petrolului a depasit marti, 28 septembrie, pragul psihologic de 50 de dolari pentru un baril. O ironie fina, proprie numai intamplarii, a facut ca tot in acea marti Rezerva Federala a Statelor Unite sa lanseze o noua bancnota de 50 de dolari. Astfel incat figura redesenata in tonuri pastelate de verde a presedintelui Grant va ramane o buna perioada de timp legata de negrul brut al titeiului, indiferent de evolutia ulterioara a preturilor.  Probabil ca oficialii Fed care au folosit primii, in mod simbolic, noua bancnota la cheltuieli nu s-au gandit la legatura dintre cele doua evenimente. Si, intorsi in birourile bancii, au uitat repede de bancnota, confruntati cu vestile deloc incurajatoare legate de evolutia pretului petrolului. 

    Un amalgam format din rebeli nigerieni, furtuni tropicale, conducte sabotate in Irak si procesul miliardarului rus Hodorkovski, amestecat in rezervoarele rezervelor americane, asezonat cu neputinta OPEC de a mai influenta piata si cu cresterea majora a nevoii chinezesti de energie a incins anul acesta pretul petrolului, care s-a majorat la New York cu peste 50 de procente. 

    Cei 50 de dolari pentru un baril de petrol par o multime de bani… si chiar sunt. Dar nu trebuie uitat ca lumea a mai trait astfel de evenimente, in perioada celor doua crize majore ale petrolului, adica in 1973 – 1974 si la inceputul anilor ‘80. In acest ultim caz petrolul si-a atins chiar maximul istoric, pentru ca in termeni reali atunci barilul a costat peste 80 de dolari. In prezent, unii analisti pluseaza, uneori chiar si numai pentru a iesi in evidenta, anticipand un nivel al pretului de 100 de dolari pentru un baril de titei. Dar drumul de la 50 la 80 sau chiar 100 de dolari se poate dovedi prea anevoios chiar si pentru niste traderi lipsiti de scupule. 

    Efecte? Majoritatea scenariilor sunt apocaliptice…. In mod cert, daca actualele preturi se vor mentine, economia mondiala va intra in recesiune. O spune chiar Purnomo Yusgiantoro, seful OPEC. 

    Costuri mai mari pentru toate industriile, un soc care va face KO multe din cele mai mari linii aeriene ale lumii, profituri mai mici pentru companii, scaderi ale economiilor populatiei, cresteri ale preturilor carburantilor auto si cheltuieli mai mari cu incalzirea.  Totusi, declaratii linistitoare vin din partea unor oficiali europeni, increzatori in steaua in urcare a euro, care cred ca economia mondiala va rezista socului.

    Daca e sa pastram tonul prapastios, omenirea merge in prezent cu rezervorul aproape gol: in lume se foloseste cam de sase ori mai mult titei decat se descopera, iar marile companii se lupta pentru ceea ce a mai ramas. 

    Cel mai relevant exemplu este recenta preluare a unui pachet de actiuni de la LukOil de catre ConocoPhilips. Numai 90 de secunde au fost suficiente rusilor sa finalizeze cea mai mare licitatie de privatizare din istoria tarii: 2 miliarde de dolari pentru nici 8% din actiunile LukOil, companie care reprezinta 2,1% din productia mondiala si care detine 1,5% din rezervele planetare.

    Si acesta este numai un capitol al povestii petrolului rus, care mai include negocieri purtate de ExxonMobil si Chevron Texaco pentru actiuni la  Iukos, investitii sud-coreene de 3,5 miliarde de dolari sau preluarea de catre francezii de la Total a unui sfert din cel mai mare producator privat de gaze, Novatek. Totul numai in ultima luna. 

    Pentru Romania, socul petrolier din 2004 are si bune si rele. 

    Daca actualul nivel al preturilor se va mentine, petrolistii romani vor repeta scenariul binecunoscut al majorarilor de preturi, cu toate ca aici trebuie tinut cont si de faptul ca titeiul rusesc, preferat de rafinariile din Romania, este ceva mai putin sensibil decat cel tranzactionat la Londra sau New York. 

    Pe de alta parte, paradoxal, un pret la cote inalte si o economie mondiala in deriva s-ar putea dovedi de bun augur pentru investitiile straine pe care le-ar atrage o Romanie ce se mentine inca ferita de socurile majore de pe piata.

  • Petrol si conflicte

    PETROL SI CONFLICTE


    1941 – La baza atacului de la Pearl Harbour a stat si decizia americana de a limita livrarile de titei catre Japonia. 
    1953 – Interesele petroliere ale SUA si Marii Britanii au „netezit“ calea catre preluarea conducerii Iranului, prin lovitura de stat, de catre Reza Pahlavi. Principalul pacat al predecesorului acestuia a fost nationalizarea companiei Anglo Iranian. 
    1991 – Razboiul din Golf. Comentariile sunt de prisos. 
    2004 – Interventia americana in Irak. Si aici comentariile sunt de prisos.


    EFECTE

    • Cresterea pretului carburantilor auto
    • Costuri mai mari pentru liniile aeriene
    • Cheltuieli mai mari pentru companii
    • Incetinirea cresterii economice mondiale
    • Reducerea cheltuielilor de consum
    • Scaderea economiilor populatiei si a depozitelor bancare

  • Emotii electorale

    Efectul benefic al lacrimilor lui Traian Basescu asupra electoratului a fost anulat dupa nici 24 de ore tot de primarul general al Bucurestiului, care a raspuns cu duritate valului de speculatii referitoare la starea sanatatii lui Theodor Stolojan

    Va voi dezvalui un mic secret profesional. O reteta simpla de a salva un articol slab este miza pe latura emotionala. Adica, daca nu prea ai continut, mai poti lucra la scriitura, la titlu, la introducere sau la incheiere. Se mai „baga“, astfel, putin „sentiment“, putin „hormon“ – fara a afecta acuratetea informatiei, ci numai stilul. Acesta e un mic „adevar de dincolo de cititori“, pe care – de azi inainte – il stiti si dumneavoastra.

    Cu o situatie oarecum similara se confrunta romanii in aceste zile, asistand la spectacolul emotiilor oferit de retragerea-surpriza a lui Theodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni. Lacrimile presedintelui PD, Traian Basescu, varsate la o ora de maxima audienta, au impresionat atat electoratul Aliantei, cat si o buna parte din cel al PSD. Cum sa nu fii miscat? Un lider consacrat ca fiind un tip jovial, glumet, amuzant, un barbat dintr-o bucata, isi dezvaluie, brusc, o alta fata: trista, usor patetica, dar profund umana. Succes garantat!

    Insa, din pacate pentru Alianta, efectul benefic al lacrimilor lui Basescu a fost anulat a doua zi. Paradoxal, tot de primarul general al Bucurestiului, care a simtit nevoia sa le faca un serviciu inamicilor Aliantei si sa contracareze dur valul speculatiilor referitoare la starea precara a sanatatii lui Stolojan, spunand ca fostul co-presedinte al Aliantei D.A. nu are nevoie de nici o operatie, ci doar de repaus „intr-un loc linistit, in natura“.

    Discutia s-a mutat, astfel, de la subiectul „sanatate fizica“, la cel legat de starea psihica a liderului PNL. Practic, Basescu nu a facut altceva decat sa ia miza din teritoriul compasiunii umane (domeniu emotional profitabil din punct de vedere electoral) si sa o duca intr-o cu totul alta zona, plina de pericole: aceea a ingrijorarii, a incertitudinilor, a acuzatiilor si a suspiciunilor de tot felul.

    Indiferent din ce unghi l-am privi, demersul solitar al lui Basescu – evident, facut „la nervi“ si fara prea multe consultari cu partenerii de Alianta – e fundamental gresit.

    1) Daca Stolojan este, intr-adevar, grav bolnav, presedintele PD va pierde, caci va aparea drept mincinos cand se va afla clar de ce anume sufera Stolojan si cat de grava este boala sa.

    2) Daca Stolojan nu este atat de bolnav cum s-a speculat abundent, ci doar deprimat. Opozitia are de pierdut din nou: alimenteaza ideea (draga PSD-ului) ca este in criza acuta de lideri si ca a propus un candidat labil psihic, care nu ar fi putut duce la bun sfarsit un mandat prezidential. Dar santajul, presiunile, amenintarile voalate sau directe sunt, din pacate, obisnuite in politica. Poti, oare, ca lider politic matur, sa te astepti ca toata lumea sa joace cinstit – mai ales in campania electorala?!

    3) Daca Stolojan nu este nici atat de bolnav fizic si nici atat de extenuat psihic pe cat se spune, cu ce este santajat el? Ce fapta, ce episod din trecut te poate determina sa renunti la candidatura pentru functia suprema in stat, intr-un moment atat de important? Sambata, in timp ce Basescu plangea in direct, parand extrem de sincer in exprimarea deschisa a sentimentelor sale, la Acasa TV se derula primul episod din „prima telenovela romaneasca“. Ambele evenimente, puternic incarcate emotional si difuzate aproape simultan, au obtinut audiente-record. Semn ca miza pe emotie este o strategie castigatoare. Atat in politica, cat si in mass-media. 

    Dar sa nu ne emotionam in exces! Nu de alta dar, altminteri, s-ar putea ca intreaga Romanie sa aiba nevoie, in curand, de un foarte lung repaus. In mijlocul naturii.

  • WiMAX Incercam si fara fir?

    Internetul prin unde radio va deveni in curand un concurent serios pentru telefonia de generatia a treia si va ajunge la fel de comun in fabricarea aparatelor electrocasnice precum tranzistorul. Frigiderul ar putea, la un moment dat, primi instructiuni de exploatare de la un server de pe Internet, iar display-ul aragazului ar putea monitoriza fazele pregatirii desertului favorit direct din cartea de bucate in format electronic.

    Care e diferenta intre un Starbucks din Washington D.C. si o cafenea din Piata Dorobantilor? Preturile sunt la fel, trairea snoaba a „centralitatii“ tale e identica. Cei cu rafinamente intelectuale anti-americanesti ar spune ca singura deosebire este sentimentul acut de Europa. Altii ar raspunde ca singurul neajuns este imposibilitatea de a-si conecta computerul la Internet ca sa poata rasfoi recenziile ultimelor carti din The New York Times. In orice Starbucks din America si Germania, T-Mobile, firma de telefonie mobila, ofera clientilor placerea de scrie e-mailuri prietenilor: „Sunt la Starbucks. Ma duc sa schimb doua vorbe cu avocatul. Ne vedem diseara?“ 

    In lumea de azi a Internetului de mare viteza fara fir exista deja un trecut: asa-numitul Wi-Fi, adica, mai simplu, internet prin unde radio. WiMAX este urmasul, inca in fasa, a  Wi-Fi. Viteza maxima pentru descarcarea diverselor documente de pe Internet pe care o poate avea un utilizator, acasa sau la birou, este de 10-20 de ori mai mare decat ceea ce ofera „cablistii“ nostri. In acest fel veti putea de pilda sa descarcati intreaga trilogie Matrix intr-un sfert de ora de la magazine virtuale de divertisment. 

    Viitorii operatori de WiMAX nu vor avea un cont de cheltuieli de capital atat de mare ca al cablistilor sau al Romtelecomului pentru simplul motiv ca nu trebuie sapate transee pentru cabluri. 

    WiMAX poate deveni, in cazul unei maturizari rapide a standardului, o alternativa de evolutie tehnologica pentru anumiti operatori de telefonie mobila care isi doresc sa stearga diferenta, deocamdata foarte clara, intre un telefon mobil si calculatoare, radiocasetofoane, frigidere si in general bunuri electrocasnice. 

    Parte a proiectului vietii digitale e si ideea ca frigiderul poate primi instructiuni de exploatare de la un server de pe Internet sau ca display-ul aragazului ar putea monitoriza fazele pregatirii desertului dumneavoastra favorit, direct din cartea de bucate in format electronic. 

    Intel, Alcatel, Nokia, Alvarion si Redline Communications dezvolta deja echipamente pentru viitorii operatori de WiMAX, ceea ce da noului standard credibilitate si alura de „urmatorul val“ in domeniu. 

    Un recent studiu al firmei de cercetare de piata Parks Associates estimeaza un numar de circa 7 milioane de abonati ai serviciilor WiMAX pana in anul 2009 numai in Statele Unite. Cum ar putea Internetul de mare viteza fara fire sa schimbe lumea de afaceri de la noi? Care ar putea fi jucatorii acestei industrii emergente? Ca sa formulam ipoteze despre viitor, trebuie sa intelegem mai intai prezentul.

    Nici un loc public din Romania, cu exceptia hotelurilor mari – Marriott, Hilton si Sofitel in Bucuresti si vreo alte cateva in Sinaia si Mamaia -, nu ofera omului de afaceri roman bucuria, altfel banala prin alte parti, de a naviga fara fir prin asa-numitele hot-spots.  In Statele Unite s-a instapanit de vreo doi ani sintagma „Wi-Fi Nation“, care arata raspandirea in proportie de masa a echipamentelor de retea fara fir bazate pe un standard imposibil de memorat. 

    Cine are un Palmtop dotat cu modul Wi-Fi poate sa iasa la plimbare in parcul de langa casa fara ziarul traditional, atata vreme cat reteaua Wi-Fi a vecinului functioneaza. Accesarea Internetului este in principiu la fel de facila precum deschiderea radioului. Municipalitatile mai cu dare de mana instaleaza ele insele asemenea hot-spot-uri in parcuri, in zone centrale sau cu trafic turistic intens. Cel mai mare astfel de  hot-spot public se afla in Central Park din New York. Curiosii pot incerca virtutile Internetului fara fir de banda larga in celebra Covent Garden din Londra sau intr-unul din cele 85 de astfel de locuri din Paris. 

    In piata Lahovari din Bucuresti existau la un moment dat trei hot-spot-uri private. Cine lua masa la restaurantul Esperanto putea alege trei retele. Era un vis care s-a ispravit cand proprietarii au devenit constienti unii de ceilalti si au inceput sa cripteze semnalul, de frica eventualelor indiscretii ale celorlalti. In cartierul Georgetown din Washington D.C. sunt probabil cateva sute de hotspot-uri private si nu se intampla sa nu ai acces simultan la macar trei-patru, fara criptare.

    La inceputurile Wi-Fi-ului s-a crezut ca firmele specializate in servicii de Internet, asa-numitele ISP-uri, vor fi cele care vor adopta noua tehnologie pentru a contracara oferta de access la Internet fara fir a operatorilor de telefonie mobila. Desi costurile implementarii unui hot-spot sunt minime (circa 50.000 de dolari pentru hot-spot-ul de la Sofitel, dupa declaratiile oficialilor Orange) si prin urmare in plaja posibilitatilor de finantare a acestor ISP-uri, piata a dovedit ca modelul de afaceri al firmelor de telefonie mobila este inca foarte puternic si ca atare asimileaza orice tehnologie wireless.

    „Este de asteptat ca la inceputul anului viitor sa apara pe piata produse cu suport integral pentru acest standard. In masura in care standardele se maturizeaza si caracteristicile tehnice se vor ridica la nivelul asteptarilor, vom analiza oportunitatea lansarii de servicii bazate pe aceasta noua tehnologie“, a declarat pentru Business Magazin Alexandru Hurdubaie, director Product Management la Connex.

    La noi, Connex si Orange au facut pionierat si in acest domeniu, insa fara prea mare convingere, de vreme ce exista deocamdata numai 11 hot-spoturi, dintre care opt apartin Connex (NetZone) si alte trei Orange (Wirefree Zone). Nu exista de pilda inca un hot-spot in Gara de Nord, probabil unul dintre locurile cu cel mai ridicat nivel al traficului de persoane pe metru patrat. Accesul la hot-spot-urile existente se face pe baza unor cartele platite si a unor tarife care se invart in jurul a 6 dolari ora sau 15 dolari pentru 24 de ore.  Cu toate acestea, veniturile din folosirea Wi-Fi le par operatorilor neconcludente: „Deocamdata, veniturile din serviciile Wi-Fi sunt marginale. Ne asteptam la o crestere semnificativa a veniturilor din tehnologia de acoperire hot-spot outdoor (Wireless IP) pe care am lansat-o in iulie in zona Pipera – Iancu Nicolae“, spun reprezentanti ai Orange Romania.

    Pozitionarea serviciilor de Wi-Fi implica grupul select al executivilor aflati in calatorie de afaceri. Ceea ce piata romaneasca nu a inteles este ca Internetul fara fir poate fi un produs de mass-market, a carui principala calitate este costul redus de dezvoltare a retelei, in comparatie cu aproape orice altceva (cablu, telefonie traditionala, ca sa nu mai vorbim de retele de telefonie mobila de generatia a treia).

    Asa incat viitorul WiMAX in Romania, judecand pe baza precedentelor, este chestionabil, dar nu improbabil. In conditiile unei deficiente inca mari de bucla locala, adica legatura dintre gospodarii si retelele de telecomunicatii existente in proximitate, si in ciuda liberalismului neutralitatii tehnologice promovat de oficiali, WiMAX ca si Wi-Fi risca sa devina o alta ocazie ratata de industria locala. 

    Asta daca nu cumva miscarea browniana a retelelor de cartier nu va descoperi intre timp virtutile Internetului wireless, si in acest sens va putea sintetiza un model de afaceri pentru start-uri WiMAX.

  • WiMAX, PE SCURT

    WiMAX, Internetul fara fir, va putea unifica comunicarea intre telefonul mobil, telefonul fix, computer, ba chiar si frigider, cuptor cu microunde si sistemul de alarma din casa.

    OPERATORII de telefonie mobila sunt cei mai bine plasati sa dezvolte tehnologii wireless.

    TEHNOLOGIILE curente de Internet fara fir  (Wi-Fi) trebuie sa genereze mai multe incasari pentru a face pasul la WiMAX

    CU WiMAX veti putea descarca retete de pe Internet pentru a le trimite in memoria frigiderului inteligent, care va va spune daca aveti sau nu acasa toate ingredientele necesare.


    Zonele „fara fir“ din Romania

    In Romania exista 11 hot-spot-uri Wi-Fi (precursorul WiMAX), insa nici unul public.

    NETZONE (CONNEX)

    • Hotel Marriott Grand – Bucuresti
    • Hotel Athènèe Palace Hilton – Bucuresti
    • Hotel Crowne Plaza – Bucuresti
    • Hotel Anda – Sinaia
    • Hotel Best Western Savoy – Mamaia
    • Hotel Iaki – Mamaia
    • Centrul Expozitional Romexpo – Bucuresti
    • Club Lac de Verde – Breaza

    WIREFREE ZONE (ORANGE)

    • Howard Johnson Grand Plaza Hotel – Bucuresti
    • World Trade Center – Bucuresti
    • Sofitel – Bucuresti

  • Un tunel mult prea scurt

    Pentru un anume confort mental putem boteza perioada urmatoare oricum si putem renunta la obositul termen de „reforma“. Dar ma simt indreptatit sa spun ca finalul „transformarii politice, economice, sociale…“ nu a fost inca atins.

     

    Iuresul schimbarilor si agitatia politica de la finele anului trecut si inceputul noului an au lasat sa treaca cumva neobservata o afirmatie din discursul de investitura al premierului Calin Popescu Tariceanu: „Cu alegerile din 2004, tranzitia s-a incheiat“. Numai cateva semnale palide in presa, repede acoperite de avalansa informatiilor legate de miscarile de pe scena politica romaneasca si de valurile ucigase din Asia, au marcat un fapt care in alte conditii ar fi trebuit sa-i determine pe romani sa iasa in strada si sa lanseze o cantitate dubla de artificii fata de anul nou: gata cu tranzitia! Am iesit din tunel si daca o sa cautam atent, poate o intalnim si pe Luminita, cea la care tot am jinduit. Mai mult, premierul a vorbit de inceputul modernizarii tarii si de reconstructia bunastarii. Asa o fi?

     

    Dictionarul explicativ al limbii romane defineste reforma drept „transformarea politica, economica, sociala, culturala, cu caracter limitat sau de structura, a unei stari de lucruri, pentru a obtine o ameliorare sau un progres“. Ameliorarea de care vorbeste definitia academica poate fi interpretata oricum in lipsa unui sistem clar de referinte, si nu mi-am propus acum nici sa caut sau sa creez acest sistem de referinte si nici sa disec reforma din Romania pentru a-i evalua reusitele sau nereusitele.

     

    Eu as pune problema mai simplu: in cate domenii sau zone sau aspecte ale economicului si socialului se regaseste macar putin din „mai binele“ asociat cu potentiala finalizare a reformei, privind din perspectiva a cat mai multi romani? Mediul economic? Citesc despre Romania ca se situeaza, intr-un top al libertatii economice, pe pozitia 125 din 161 de tari. E drept ca am avansat patru locuri de anul trecut, dar e si mai drept faptul ca Bulgaria se afla pe locul 52. Castigurile banesti? Parca nu, chiar daca marile magazine au spart normele la finele anului. Rezultatele din economie?

     

    Sunt bune, e adevarat, am avut  crestere economica in ultimii ani, dar poate ca traversam acum numai ochiul uraganului. Integrarea? Ne asteapta o perioada de monitorizare stricta, iar cea mai mica greseala ne va face sa mai asteptam un an. Birocratia si reducerea acesteia? Daca e sa ne uitam numai la cel mai recent exemplu, ce se intampla cu plata vestitei taxe de drum, sau rovigneta, cum i s-a spus popular (cozi, un noian de acte, vanzatori care nu stiu ce trebuie sa vanda) si parca as spune ca nu.

     

    E adevarat ca pentru un anume confort mental putem boteza perioada urmatoare oricum si putem renunta la obositul termen de „reforma“. Dar ma simt indreptatit sa spun ca finalul „transformarii politice, economice, sociale…“ nu a fost inca atins. Mai mult, cred ca de fapt nici nu ar trebui sa delimitam foarte strict o anume perioada de timp pe care sa o legam de parcursul reformei.  De finalizarea acesteia ar trebui sa devenim constienti nu la un 1 ianuarie anume, ci asa, intr-o zi in care fiecare se va sterge la ochi si va constata ca locuieste intr-o lume normala.

     

    Ceea ce inca nu este cazul. In ultimele zile, de exemplu, am venit in contact cu realitatea din sistemul medical romanesc. Dobandirea unui medicament, scump, e drept, dar compensat, a necesitat doua zile de drumuri intre medicul dintr-un mare spital bucurestean care m-a consultat, cabinetul medicului de familie, care trebuia sa elibereze reteta si farmacie. Primul medic, lipsit de rutina consultului pe banda rulanta a omis documente socotite de mare importanta de catre una sau alta din verigile lantului eliberarii medicamentelor, iar al doilea avea destul de putin spatiu de manevra in hatisul birocratic.

     

    Motul l-a pus compania furnizoare a medicamentului, care suporta o parte din costurile acestuia, in baza unor cupoane. Dar acestea sunt diferentiate pe culori (pentru angajati sau pentru pensionari) si eu n-am avut de la inceput culoarea potrivita. De aici, alte drumuri. Daca reforma s-ar fi incheiat, cred ca o discutie telefonica intre cei doi medici si un fax ar fi rezolvat problema mai simplu si mai cu respect fata de cetatean.

     

    Sa zicem totusi ca am iesit din tunel. Propun totusi sa pasim un timp ceva mai atent; unu, pentru ca lumina zilei poate fi orbitoare dupa intunericul tunelului; doi, pentru ca am putea descoperi ca hotii au furat sinele de la gura tunelui pentru a le vinde la fier vechi.

  • Cum te poti innoi cu haine second hand

    Doua stiri intr-una singura. Ion Iliescu s-a reinscris in PSD, primind carnetul nr. 001, si a anuntat ca el reprezinta innoirea partidului, pentru ca n-a facut parte din conducerea ultimilor patru ani.

     

    Se mai poate spune ceva? Dupa aceasta declaratie si sedinta-maraton cu filialele, chiar ca nu s-a mai auzit nici un zanganit de sabie. Doar una-doua replici gen „reforma nu trebuie sa se faca in spatele usilor inchise“. 

     

    Ei, si? Pe cine intereseaza ca Iliescu si Nastase isi dau la picioare pe sub masa, in timp ce, deasupra, joaca in sceneta Bruderschaft? Si cui ii pasa daca PSD se reformeaza sau nu? De ce au sau de ce nu au pesedistii interesul sa se modernizeze?

     

    Social-democratia reprezinta un rau (sau un bun) necesar. Exista destui oameni in Romania care vad lumea in culori social-democrate. Care se simt reprezentati mai degraba de o forta de acest tip.

     

    Apoi, PSD vine, firesc, pe o traditie (proasta) care, din pacate, nu poate fi ignorata: cei 50 de ani de comunism. Pentru multi, PSD reprezinta continuatorul PCR. Exista generatii intregi de oameni care asta au trait, asta stiu. Si mai exista romani care chiar cred in doctrina social-democrata; printre ei, incredibil de putini intelectuali.

     

    Pentru toti acestia, si nu-s deloc putini (dar nici o jumatate de Romanie, cum ii place lui Adrian Nastase sa creada), reformarea PSD, transformarea sa intr-o structura moderna, democrata, e vitala. Ba, chiar, pentru toata lumea, cata vreme incremenirea unui partid de cel putin 20-25% devine o problema a societatii romanesti.

     

    Caci asta-i tot baiul. Votat de un sfert din populatia Romaniei, un astfel de partid nu poate face o politica moderna. Avand o pondere atat de importanta, poate deveni frana. Asa cum a fost in perioada 1990-2000. Iar acest tip de frana ne-a costat enorm.

     

    Principalul atu al PSD: votul din inertie. E un partid ramas la putere, chiar atunci cand, aparent, a pierdut-o. Numeroase structuri cheie din Romania au interesul sa foloseasca acest partid. De ce acesta si nu altul? Poate pentru ca vorbesc aceeasi limba. Si acesta e principalul dezavantaj.

     

    Din ceea ce se vede si din ceea ce stim la aceasta ora, ora reformei si modernizarii PSD e inca departe. Pare a fi un partid condamnat sa ramana tot la stadiul de fost partid comunist. Chiar daca are o doza destul de buna de fidelitate, fiind usor de manipulat, electoratul sensibil la PSD devine tot mai greu de mobilizat. Mesajele, strategiile folosite de PSD sunt deja prea uzate. Promisiunile, aceleasi. Limba de lemn ramane principalul tip de discurs, chiar si in cazul liderilor tineri (de aceea, exista riscul ca, in curand, multora sa li se stranga stomacul auzind mereu si mereu lozinci despre integrarea europeana).

     

    PSD si-a criticat adversarii politici, de-a lungul timpului, ca nu ar avea oameni. Au fost nenumarate ironii la adresa celor 15.000 de specialisti ai CDR. Dar figurile propuse de PSD sunt aceleasi si aceleasi. La loc de frunte, eternul si (pentru multi) fascinantul Ion Iliescu. Ce mai poate aduce nou Iliescu-se-intoarce?

     

    Printre caracteristicile PCR se gasea si aceea ca exista in permanenta un esalon doi, o clasa de lideri care isi faceau incalzirea pentru a intra, la momentul oportun, in teren. Unii mureau tinere sperante, altii erau mai „batrani“ decat cei pe care urmau sa-i inlocuiasca, iar altii erau deja smochiniti la momentul adevarului, venit prea tarziu pentru ei.

     

    Pentru Ion Iliescu, pasul inainte a venit in plina maturitate politica. Insa el fusese pregatit pentru altceva. Pentru o oarecare deschidere a sistemului comunist. Pentru reforma, iara nu pentru revolutie. Pana la urma, istoria a facut o sotie. Aparent, lui Iliescu i-a oferit tot ce se putea mai mult. In realitate, el n-a fost omul momentului.

     

    Impins in fata cativa ani mai devreme, in plin sistem comunist, si-ar fi dat intr-adevar masura capacitatii politice. In plin secol al vitezei, insa, lucrurile s-au intamplat mai repede decat a putut el sa se adapteze. Pentru o Romanie postdecembrista fara Iliescu se pot face mai multe scenarii (multe, mult mai bune decat ceea ce s-a intamplat). Scenariile Romaniei post-Iliescu ar trebui facute totusi fara Iliescu. Nu poti pretinde ca reprezinti viitorul atunci cand esti atat de mult trecut.

     

    Nici Adrian Nastase nu poate reprezenta viitorul acestui partid. Omul are, deja, un trecut. Iar Romania aceea care, chipurile, l-ar fi votat pe el, l-a stiut pe Iliescu, a stiut ceea ce a ascultat la radioul public, ce a vazut la televizor si ceea ce i-a spus baronul local sa voteze. Poti sa-i pacalesti pe unii, cateodata. Dar sa-i pacalesti pe toti, tot timpul, e exclus.

     

    Pana la urma, cine va conduce PSD ramane totusi treaba PSD si a esaloanelor lui unu sau doi. Fiindca mai exista o varianta: aceea ca, incet-incet, PSD sa nu mai reprezinte mare lucru. Sa-si diminueze, treptat, ponderea si sa-si duca traiul, chiar asa nereformat cum e el, fara ca acest trai sa mai conteze atat de mult in traiectoria Romaniei. E varianta optimista, spun unii.

  • Bancherii foarfeca legea creditelor de consum

    Era nevoie de o lege cum este cea care reglementeaza creditele de consum. Acum, clientii stiu cu precizie cat ii costa un credit. Bancile insa spun ca legea, aprobata acum sase luni si intrata in vigoare de la 6 ianuarie, are si cateva articole care mai mult starnesc confuzie decat pun lucrurile in ordine.

     

    Nici n-a fost bine pusa in practica, si noua lege a creditelor de consum da nastere la discutii aprinse intre bancheri si reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si ai Bancii Nationale. „In forma actuala, aduce mai multa confuzie decat lamuriri“, crede Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

     

    De fapt, ce aduce nou aceasta lege? Institutiile de credit si magazinele care ofera produse in rate sunt obligate sa afiseze, alaturi de dobanda, si celelalte costuri ale creditului, sub forma dobanzii anuale efective (DAE). Nu mica ar putea fi surpriza pentru un client care, mergand la banca sa ia un credit cu dobanda de 24% pe an, isi va da seama ca, de fapt, plateste chiar si 31-32% pe an. De unde diferenta? Chiar daca au existat dintotdeauna, cheltuielile suplimentare pe care le aduce un credit n-au fost evidentiate in mod special pana acum. Cati dintre cele cateva milioane de romanii care s-au inghesuit sa ia credite de consum au stat sa intrebe despre comisionul pentru analiza dosarului? Sau de cel pentru rambursarea anticipata? De acum inainte, nu mai e nevoie sa intrebe.

     

    Costul total al unui credit ar trebui sa fie primul lucru pe care sa il vada cand intra in banca sau in magazin. DAE nu trebuie sa lipseasca din nici o oferta, grafic de rambursare sau contract pentru credit de consum. Daca DAE lipseste, ANPC „promite“ institutiilor de credit amenzi de pana la 250 de milioane de lei. Bancile se supun, desi sunt nemultumite de forma legii. „Formula de calcul a DAE si termenii folositi lasa loc de interpretari, iar sistemul de referire este greoi“, spune Ghetea.

     

    Greoi sau nu, acesta permite clientilor sa compare mai bine ofertele. Si sa o aleaga pe cea mai ieftina pentru ei. Alegere care, pentru banci, ar putea aduce, in sine, o problema cu mult mai mare. Pentru ca, ce conteaza cel mai mult pentru un roman care vrea sa-si ia un televizor in rate? De prima importanta ramane pretul. Motiv pentru care va castiga cel care va oferi cel mai ieftin credit, iar restul s-ar putea sa fie fortati sa il urmeze.

     

    Bancherii mai critica si o prevedere a legii care i-ar putea pune in situatia de a se impiedica, la intrarea in banca, de vreun… frigider sau televizor defect. Pentru remedierea caruia, potrivit legii, consumatorul are dreptul sa ceara despagubiri atat de la furnizorul de bunuri, cat si de la institutia care l-a finantat, daca se considera prejudiciat de bunul pe care si l-a cumparat pe credit. Totusi, raspunderea solidara ar trebui sa se aplice doar in situatia in care banca si furnizorul de echipament au un contract de promovare comun pentru un produs, explica Ghetea. „Dar daca acest lucru nu va fi specificat clar, riscam sa ne trezim in fata bancii cu clienti nemultumiti ca frigiderul lor s-a stricat“. Tocmai pentru a clarifica aceste prevederi confuze, ARB a solicitat publicarea normelor de aplicare a legii. „S-a decis ca in 10-12 zile (sfarsitul lunii ianuarie – n.r.) sa fie emis un proiect de norme de aplicare de catre BNR si ANPC. Nu trebuie eliminat nimic, ci doar nuantat“, crede Ghetea.

     

    O astfel de „nuantare“ ar putea fi facuta si in cazul formularii care spune ca in cazul in care isi plateste anticipat creditul, consumatorul are dreptul la o „reducere echitabila a costului creditului“. Trecand peste ambiguitatea exprimarii, bancherii spun ca in astfel de cazuri clientul ar trebui chiar penalizat. Daca suma este platita mai devreme, socotelile bancii se incurca, se pierde dobanda pentru banii returnati si poate ajunge chiar sa aiba un surplus de bani. Greu, totusi, de crezut ca romanii se vor inghesui sa-si returneze in avans creditele, in conditiile in care multi dintre ei cauta perioade din ce in ce mai lungi pentru a lua un imprumut.

     

    Pana una alta, bancile considera ca „reducerea echitabila“ exista deja. „In urma unei rambursari in avans, clientul va plati dobanda doar pentru creditul ramas“, explica Stelian Stanga, director pentru dezvoltarea si managementul produselor la Raiffeisen Bank. „Cu toate acestea, (si) acest punct poate da nastere la interpretari diferite si ar trebui reglementat mai exact prin normele de aplicare ale legii“, concluzioneaza Stanga.