Compania australiana Central EU Biofuels va investi 125 de milioane de euro in Ungaria in doua fabrici: una de producere a uleiurilor din plante si alta de furnizare a combustibilului ecologic. Prin aceasta investitie, firma isi va stabili centrul operatiunilor sale din Europa in Ungaria, informeaza publicatia online Portfolio.hu.
In prima faza, va fi ridicata pe o suprafata de 10,6 hectare fabrica unde vor fi obtinute uleiuri din rapita, floarea-soarelui si soia, din culturi din
Pentru Jessica Heyman, micul dejun pe care l-a luat la Paris luna trecuta, impreuna cu sotul ei, nu a fost cu nimic deosebit: niste oua, cafea si o salata de cruditati la cunoscuta Café de Flore. Dar nota de plata a fost memorabila: 46 de euro, adica in jur de 60 de dolari.In urma cu cinci ani, cand dolarul era puternic, aceeasi nota de plata n-ar fi trecut de 42 de dolari. Socul resimtit la nota de plata a fost un bun motiv pentru ca restul vacantei sa fie destul de modest la cheltuieli. Am mancat o gramada de paine, spune Heyman.
Faptul ca turistii s-au speriat si au inceput sa-si numere fiecare banut, precum si reorientarea americanilor de acasa spre cheltuieli mai mici si care sa evite importurile costisitoare sunt efecte ale strategiei prin care dolarul slab ar trebui sa ajute
Dar, pana acum, declinul dolarului nu a ajutat indeajuns. Desi moneda americana a pierdut teren in fata mai tuturor valutelor importante din lume, inclusiv a euro, a lirei sterline sau a dolarului canadian, dezechilibrul balantei comerciale a SUA a continuat sa creasca, ajungand la 702 miliarde de dolari pentru primele 11 luni ale anului trecut – in grafic ca sa depaseasca lejer deficitul record de 717 miliarde de dolari stabilit in 2005 si sa stabileasca astfel un nou record.
Oficial, guvernul american nu vede cu ochi buni slabirea dolarului. Un dolar puternic este in mod evident dezideratul nostru, spunea luna trecuta Henry M. Paulson Jr., secretarul Trezoreriei. Dar multi economisti spun ca administratia Bush este multumita de scaderea dolarului in raport cu euro si cu alte valute, contand pe aceasta pentru a aduce castiguri de competitivitate producatorilor americani pe pietele lumii.
Sunt cateva motive, totusi, care ar putea face ca niciun castig impresionant de competitivitate sa nu aiba loc prea curand, chiar daca dolarul continua sa se deprecieze in fata principalelor monede. In primul rand, dolarul nu s-a depreciat semnificativ fata de monedele unora dintre principalii parteneri comerciali ai Americii, inclusiv
In plus, multi furnizori externi sunt mai degraba dispusi sa absoarba impactul unui dolar in scadere in marjele lor de profit decat sa-l transfere consumatorilor prin preturi mai mari. Iar aceasta, pe de alta parte, le da americanilor un motiv in minus ca sa se indeparteze de importuri.
In fine, pentru ca SUA sa inceapa sa-si echilibreze balanta comerciala, consumatorii americani trebuie sa cheltuiasca mai putin, in vreme ce consumatorii straini trebuie sa cumpere cu mult mai mult.
Colegii mei americani tind sa creada ca ratele de schimb pot face singure aceasta ajustare fara sa doara pe nimeni, lucru pe care eu, care ma uit din afara, il gasesc greu de crezut, spune Thomas Mayer, economist-sef la Deutsche Bank din Londra. Ar trebui sa ai de a face cu schimbari nerealist de mari in cursurile de schimb ca sa contracarezi un astfel de deficit comercial.
Teoreticienii pietei libere sustin ca deficitul nu conteaza cu adevarat, ci e mai degraba un efect benign al cresterii economice mai rapide a Americii si al atractivitatii sale ca destinatie pentru investitiile straine. Dezechilibrele comerciale nu trebuie sa ingrijoreze, spun acesti economisti, pentru ca ele reflecta tranzactii private care doar se intampla sa se petreaca dincolo de granitele noastre. Totusi, cu deficitul comercial trecand de 5% din PIB al SUA, multi alti economisti se tem ca indatorarea externa de care este nevoie pentru a finanta un asemenea dezechilibru in crestere se acumuleaza intr-un ritm deja nesustenabil.
Pana la un punct, un dolar slabit a suflat in panzele exporturilor americane catre statele cu monede puternice. Deficitul SUA in schimburile de bunuri si servicii cu UE, ajustat la inflatie, a scazut cu aproape 1% in primele trei trimestre ale anului trecut, comparativ cu aceeasi perioada din 2005, pana la aproape 84 de miliarde de dolari.
Si producatorii americani observa oarece ameliorari. Podgoriile Californiei au facut profituri frumoase in
Companii din SUA care la ele acasa sunt in competitie cu furnizori externi au avut si ele de castigat. Ne umflam cota de piata, spune Marty Staff, CEO la JA Apparel, care produce costumele si jachetele sport Joseph Abboud la o fabrica din
Cealalta fata a micului dejun costisitor pe care Jessica Heyman l-a avut la
Dar Europa ramane irezistibila. Achizitiile americane de servicii de calatorie in statele europene au totalizat 17,7 miliarde de dolari in primele trei trimestre ale anului trecut, cu aproape 1% mai mult decat in aceeasi perioada din 2005, dupa deducerea inflatiei, si cu aproape 20% mai mult decat in aceeasi perioada a lui 2003.
Martin N. Baily, fost consilier economic principal al presedintelui Bill Clinton, ramane optimist in ideea ca declinul dolarului va birui in final actualul deficit comercial al SUA. Cred ca suntem pregatiti pentru o reducere treptata a deficitului, spune Bally. Ne aflam intr-un punct in care exporturile incep sa creasca mai repede decat importurile.
Ajustarile valutare pot avea nevoie de mult timp pana ajung sa influenteze paradigmele schimburilor comerciale. De fapt, o scadere a dolarului poate initial sa inrautateasca balanta comerciala, pentru ca pretul exprimat in dolari al importurilor ar creste imediat, insa consumatorilor americani le-ar lua destul de mult timp ca sa treaca pe produse autohtone.
Dar noi factori care provin din globalizarea crescuta a productiei par sa incetineasca in mod deosebit ajustarea balantei comerciale. Spre exemplu, mutand o parte tot mai mare de productie in afara Europei, in regiuni unde dolarul este etalon – in
Odata cu globalizarea, avem acum o retea extinsa de fabrici in toata lumea, spune Anton Borner, presedintele BFA, o asociatie a angrosistilor si a exportatorilor cu sediul la
Hugo Boss, unul dintre principalii competitori ai marcii Joseph Abboud, mai sus mentionata, are sediul in orasul Metzingen din sudul Germaniei. Dar produce articole si la o fabrica din
Daca dolarul ramane intr-o marja rezonabila, sa zicem intre 1,10 si 1,50 de dolari pentru un euro, n-o sa ne afecteze prea tare, spune Bruno E. Selzer, presedintele Hugo Boss. Daca ar ajunge la 1,60 sau la 1,70 dolari pentru un euro, asta ar insemna ca sunt probleme economice mai mari decat cursul de schimb.
Productia din
Dar chiar daca bancile centrale ale Asiei isi diversifica usor rezervele valutare, orice mare retragere de pe piata Trezoreriei, de natura sa incetineasca fluxul creditului care a mentinut scazute dobanzile americane, i-ar afecta deopotriva pe chinezi si pe americani. Atata vreme cat exista
Traducere si adaptare de Mihai MitricA
Americanii nu mai fabrica garnituri de metrou, iar facilitatile pentru producerea lor sunt pe cale de disparitie in SUA. Importurile sunt o sursa tot mai importanta pentru mobilier casnic, componente auto si multe alte produse uzuale, care se fabrica din ce in ce mai putin in
Penetrarea importurilor, asa cum e numit fenomenul, a ingrijorat economistii si factorii de decizie inca din urma cu 20 de ani, atunci cand a devenit evidenta. Multi considerau capacitatea de a fabrica produse drept o componenta cruciala a bogatiei si a puterii tarii. Pe masura ce importurile au castigat insa teren, aceasta viziune s-a modificat; expertii au schimbat accentul de la productie la design si inovare. Sa produca altii chestiile pe care americanii le imagineaza. Sau, dupa cum a spus-o Mark Zandi, economist-sef la site-ul Economy.com, apartinand de Moodys: Noi vrem oameni care pot sa proiecteze iPod-uri, nu care sa le produca.
Dar pe termen lung, inventia si proiectarea pot fi oare separate de productie? Intrebarea aceasta este rar pusa astazi. Dezbaterea se concentreaza in schimb pe pierderea slujbelor bine platite din fabrici si pe deficitul comercial in crestere in cazul bunurilor produse industrial. Cand se face legatura intre notiunile de mai sus, raspunsul este, surprinzator, afirmativ: da, inventia si productia sunt interconectate.
Cea mai mare parte a inovatiilor nu vin din anumite laboratoare izolate, spune Stephen S. Cohen, codirector la Berkeley Roundtable on the International Economy de la Universitatea
Cohen, desigur, nu e impartial in chestiunea productiei. A fost coautor al volumului Productia conteaza din 1987, unul dintre primele care au tras alarma atunci cand importurile incepeau sa detroneze bunurile din productia interna. Dar chiar si Asociatia Nationala a Producatorilor, care sprijina membri precum Whirlpool si General Electric, companii ce isi transfera productia peste hotare, este de acord ca mai devreme sau mai tarziu inovarea si productia trebuie sa stea alaturi.
Franklin J. Vargo, vicepresedintele pentru afaceri economice internationale al asociatiei, a parut chiar mai ingrijorat decat Cohen. Daca productia autohtona scade in SUA, la un moment dat o sa trecem dincolo de punctul critic si apoi centrul inovatiei se va muta in afara tarii. Atunci va incepe cu adevarat un declin in standardele noastre de viata.
La fel ca si in cazul incalzirii globale, criza e localizata in viitor. Este putin probabil ca volumul productiei sa scada sub punctul critic, dupa cum l-a denumit Vargo, in timpul acestei generatii – sau poate nici chiar timp de mai multe generatii. Statele Unite sunt inca o forta in domeniul productiei, iar volumul livrarilor de la fabricile din
Masurarea acestei diferente crescande e imprecisa. Guvernul nu face calcule, iar altii trebuie sa puna laolalta mai multe baze de date federale pentru a face estimarile. Zandi de la Economy.com estimeaza ca 20,5% din bunurile cumparate in SUA anul trecut proveneau din import. Ponderea respectivelor importuri a urcat de la 11,7% in 1997 si 20% in 2004. O singura data incepand din 1992 aceasta rata de penetrare a importurilor a scazut, cu 0,4% in 2001 – an de recesiune. Celelalte state puternic industrializate – Franta, Germania, Japonia, Anglia si
Dar comparatiile de la tara la
Eforturile lui Tonelson de a cuantifica acest exod sunt parte a muncii sale. Organizatia lui reprezinta micii producatori care isi mentin productia pe plan intern mai mult decat o fac General Electric sau Whirlpool. Iar cei mici sufera de penetrarea importurilor mai mult decat multinationalele. Consiliul pentru Afaceri si Industrie este chiar in favoarea unor taxe pe importuri, ca masura de protectie.
Totusi, Tonelson, folosind aceleasi date si aceeasi metodologie ca si Zandi, dar defalcandu-le pe industrii, a descoperit ca SUA importa mai mult de jumatate (in unele cazuri chiar aproape 90%) din utilajele folosite in economie – motoare de avioane si elementele lor, componente pentru masini si camioane, valve industriale, instrumente optice si lentile, utilaje care modeleaza plasticul, aparatura de transmisie radio, TV si wireless. Si lista continua. E greu sa-ti imaginezi cum o economie internationala poate sa ramana performanta daca isi arunca peste bord componentele cele mai avansate tehnologic, spune Tonelson.
Semnalul lui de alarma nu e impartasit pe scara prea larga. Multi economisti si analisti spun ca sectorul de servicii, in plina crestere, al Americii si puternicul sector financiar vor compensa deteriorarea sectorului de productie. Pe termen scurt, acesti optimisti mizeaza pe un dolar in scadere, in special fata de yuanul chinezesc, care sa puna frana importurilor facandu-le mai scumpe si sa incurajeze exporturile facandu-le mai ieftine in valuta. Astfel ar reusi
Dar ceea ce este implicit in aceasta solutie e credinta ca domeniile industriale pierdute sau aproape pierdute vor reveni la viata si ca deprinderile la care s-a renuntat pot fi repede recuperate. Economistii presupun ca factorii de productie raspund foarte repede, spune Cohen. Dar nu e asa. Si daca ai fi CEO, ai construi o fabrica scumpa aici bazandu-te pe o modificare a cursului de schimb?
Traducere si adaptare de Mihai MitricA
Recent m-am oprit din lectura unui foarte pasionant thriller, tocmai la partea in care ucigasul facuse prizoniera familia eroului si flutura ditamai cutitoiul, pentru a citi ultima aparitie semnata de George Soros. Mi s-a parut prioritar sa-l mai las pe ala cu cutitul in aer, in favoarea ideilor miliardarului.
Din capitolele, cum sa le spun?, palpabile, dedicate real world, din Epoca failibilitatii m-au facut sa zabovesc ideea spatiului european – model pentru societatea deschisa globala (optimista, dar relativ discutabila in actualul context), ingrijorarea fata de schimbarile climatice (care ar trebui sa devina o prioritate pentru oricine) si critica administratiei Bush. Dar singurul lucru pe care vreau sa-l evidentiez aici este faptul ca domnul Soros detine, finanteaza, sprijina si aplica un set de prioritati bine definite.
Pe urma m-am intors la cartea cu ucigasul cu cutitoiul in aer si am citit urmatoarea propozitie: …probabil alcoolicii sunt printre putinii oameni care isi cunosc clar prioritatile…. Intai m-a facut sa zambesc, pe urma i-am dat dreptate. Ceva mai tarziu i-am dat mare dreptate.
Toata lucratura s-a desavarsit in momentul in care Bill Gates a venit in Romania. Exacerbarea pricinuita de vizita celui mai bogat om al planetei a eclipsat aproape in intregime vizita efectuata in aceeasi perioada in Romania de catre fondatorul companiei americane Microsoft, venit pentru a inaugura un centru global de suport tehnic si a lansa un nou produs. Este vorba de acelasi Bill Gates, care a sosit la Bucuresti manat de prioritatile sale si nu din dorinta de a deveni comandor al ordinului Steaua Romaniei si de a fi prezentat asemeni unui exponat, unei curiozitati din menajeria capitalismului mondial: prototip de miliardar american hard working, posesor de big bucks, cu program stabilit la minut si generos peste poate. S-au intersectat, care va sa zica, prioritatile unui om care a venit sa-si faca jobul cu prioritatile unor oameni care se fac ca isi fac jobul si pe care i-a atras mai mult ideea de a se putea lauda si inrama fotografia io si cu Bill strangandu-ne mainile.
In timpul vizitei lui Bill Gates, a izbucnit povestea cu romanii retinuti in Irak pentru spionaj, care a devenit prioritara in ochii presei. Nu suficient de prioritara pentru a declansa tumultul aducerilor aminte prezidentiale, care au reactionat ceva mai lent decat in alte cazuri, cum ar fi, ca sa luam un exemplu la intamplare, cel al biletelului.
Un noian de prioritati. Ale mele, ale domnului Soros, ale betivanilor, ale domnului Gates, ale romanilor retinuti in Irak, ale unor reprezentanti ai clasei politice si ale restului romanilor. Ca-n real world, ca tot am dat-o in anglicisme, cateva prioritati mai mari sau mai mici care s-au intersectat cu mine intr-un punct nodal. Eu incerc sa le ordonez.
Prioritatile betivanilor sunt clare, ii lasam in plata Domnului. Ale domnului Gates sunt de analizat, pentru ca Bill Gates, inainte de a fi cel mai bogat si cel mai samaritean, este un om cu capul pe umeri si care incearca sa isi administreze cum poate mai bine creatiile software si corporatiste. Prioritatea domnului Gates pare a fi aceea de a-si mentine compania acolo unde este, principalul furnizor software din lume, cartea Vista fiind esentiala in acest joc. Spun pare, pentru ca se prea poate ca Bill Gates sa colinde lumea in cautarea ideii, a noutatii care sa impinga din nou Microsoft asa cum primele versiuni Windows au facut-o. Pentru ca prioritatea lumii moderne este noul in forma absoluta si mai putin noul dupa un facelifting. Vezi Google, YouTube sau Flickr, noile staruri din IT.
Nu stiu ce sa fac in cazul prioritatilor conducatorilor Romaniei. Par sa nu le aiba, pentru ca a face frumos alaturi de cel mai bogat om al lumii nu poate sa fie o prioritate. Cum nu prioritar ar trebui sa fie adusul aminte despre doi cetateni ai Romaniei, indiferent cine ar fi ei si ce ar fi facut ei (n-au facut, dupa cum s-a dovedit, sau cel putin nu cu rea intentie), ci rezolvarea rapida, justa si transparenta a cazului.
Sa inteleg ca nu mai avem o prioritate nationala, dupa admiterea in NATO si primirea in Uniunea Europeana? Ideea am mai speculat-o in repetate randuri si nu mi se pare noua, dar o repet: prioritar, sa traim si sa ne simtim oameni.
Spune-mi cu cine te asociezi ca sa iti spun cine esti. Proverbul s-a transformat in dicton de business pentru mai multe companii care s-au ferit din rasputeri sa-si asocieze imaginea cu baietii destepti din energie.
Pentru activele grupului Ana, care sunt la mare distanta unele de altele, solutiile sunt ori negocierea cu un distribuitor a unui tarif avantajos, ori o investitie in generarea de energie, care sa le asigure consumul propriu.
La investitiile mai restranse si legate intre ele, cum este complexul hotelier Caro din Bucuresti, problema s-a rezolvat mai simplu: Ioan Lazar, proprietarul complexului, a investit 200.000 de euro intr-o centrala de trigenerare, pe care o va pune in functiune odata cu cladirea in care va fi unul dintre cele mai mari ballroom-uri din Bucuresti (sala de evenimente), adica la sfarsitul lunii martie. Ioan Lazar a considerat ca e mai simplu si mai curat asa.
Isi va mentine contractul cu Electrica Muntenia Sud, care ii furniza pana acum curentul, mai ales pentru a avea o rezerva, dar cea mai importanta parte va fi reprezentata de energia produsa in regie proprie.
Cu alte cuvinte, potentiali buni clienti pentru furnizorii de energie prefera sa nu fie asociati cu nume enumerate in diverse randuri de autoritati in contexte rele. Pe de alta parte insa, suspiciunile care planeaza, cu sau fara motiv, asupra respectivilor furnizori, cunoscuti generic sub numele de baietii destepti, nu le-au afectat deloc acestora afacerile.
Cel mai mare furnizor privat de energie, dar si cel mai mediatizat, Energy Holding, a raportat pentru anul trecut o crestere a veniturilor cu 25%, pana la 295 de milioane de euro, si un profit net de 12 milioane de euro.
Oficialii Energy Holding spun ca marja mare de crestere vine predominant din castigarea contractului cu compania Petrom (din primavara anului 2006 pana in primavara lui 2008, Energy Holding va trebui sa livreze catre Petrom un volum de 2 TWh, adica aproximativ 2% din intreg consumul Romaniei intr-un an).
Cert este ca astfel de contracte au adus Energy Holding, dupa calculele proprii, la o cota de piata de 12%, putin mai mare decat cea a Electrica Muntenia Sud (11,1%), care era cel mai mare furnizor anul trecut si la a carei privatizare s-au batut zece mari companii.
Apropierea de aceeasi cota de piata a avut insa costuri diferite. Energy Holding a investit sume de ordinul a cateva zeci de milioane de dolari (ultimele doua milioane, intr-un centru de management energetic care permite companiei sa functioneze ca o bursa interna de energie, diferentele de consum ale clientilor putandu-se compensa intre ele), in timp ce italienii de la Enel au platit 820 de milioane de euro pentru Electrica Muntenia Sud. Enel inca nu a intrat in posesia Electrica, din cauza scandalurilor legate de cercetarile asupra unor neclaritati privind momentul privatizarii.
Iar Energy Holding mai are un avantaj: a ales clientii si livreaza energia numai catre companii cu consum mare, pe cand cumpararea unei foste distributii de stat presupune existenta unei importante baze de clienti consumatori casnici care presupun costuri mari, multe probleme si aduc venituri mai mici fata de clientii industriali.
Sub liderii de piata, lupta e si mai apriga, pentru fiecare client si pentru fiecare procent de cota de piata. Numarul furnizorilor a crescut cu mult in ultimul an, iar liberalizarea integrala a pietei de energie si posibilitatea de a aborda piata in ansamblu va inmulti si mai mult posibilitatile, dar va inteti si competitia. Pe fondul cresterii consumului si al ofertei insuficiente de energie pe termen mediu, spectacolul se anunta interesant.
Furnizorii de energie electrica desprinsi din cadrul fostei companii Electrica SA nu mai sunt lideri de piata.
| Companie | Cota de piata |
| Energy Holding | 12,00% |
| Electrica Muntenia Sud | 11,18% |
| CEZ Electrica Oltenia | 9,17% |
| Transilvania Sud | 8,71% |
| Electrica Muntenia Nord | 8,43% |
| Hidroelectrica | 8,33% |
| E.ON Moldova | 7,91% |
| Electrica Transilvania Nord | 7,55% |
| ENEL Banat | 6,90% |
| ENEL Dobrogea | 5,09% |
| Petprod | 2,67% |
| Electrica | 2,31% |
| Nuclearelectrica | 1,83% |
| Euro – P.E.C. | 1,75% |
| Elcomex | 1,30% |
| Green Energy | 0,78% |
| Buzmann | 0,75% |
| Interagro | 0,48% |
| Luxten | 0,39% |
| EGL | 0,36% |
| ENOL | 0,29% |
| Grivco | 0,28% |
O dezbatere semiologica interesanta de reluat astazi ar fi cea privitoare la succesul cu care discursul public a reusit – prin repetitie – sa goleasca de semnificatie cuvinte care erau rezervate unor cazuri exceptionale.
O problema asemanatoare a avut-o si discursul sportiv, iar comentatorii din domeniu imi pare ca au fost printre cei dintai care au incercat sa se diferentieze de sintagmele epocii de aur. Numai ca, presati de viteza cu care trebuia sa isi schimbe discursul, oamenii au facut si erori, calchiind sintagme si denaturand sensurile initiale ale cuvintelor autohtone. Asa s-a ajuns ca, in loc sa se clarifice si sa se curete, limbajul cronicarilor de sport sa se transforme tot mai mult intr-un jargon care le pare neinitiatilor un continuu concurs de criptografie: arena din Parcul cu Platani, Batrana Doamna, cainii rosii s.a.m.d.
Un fenomen asemanator s-a petrecut si in alte zone ale discursului public, cum este cea care circumscrie discursul politic, fie ca vorbim despre oamenii politici sau despre cei care le comenteaza actiunile. Dupa eliberarea de monofonia tipica societatii comuniste, inmultirea purtatorilor de discurs i-a impins pe cei care doreau sa intre in arena sa caute sa isi individualizeze prestatia, ca sa nu se piarda in multime. Constatarea este valabila si pentru politicieni, dar si pentru comentatorii/analistii politici.
Ultima perioada, incepand cu inmultirea televiziunilor, de la jumatatea deceniului trecut, s-a caracterizat insa printr-un fenomen invers: viteza cu care trebuie sa-ti faci cunoscute opiniile/sentintele despre un caz in parte a crescut tot atat de mult pe cat a scazut timpul necesar pentru o judecata la rece a celor intamplate. Si asa ajungi sa imprumuti verdictele altora si sa le colportezi, fara sa mai vezi daca se sustin sau nu.
Cel mai recent exemplu mi se pare cel al termenului criza: se sfichiuiesc in replici presedintele cu premierul intr-un cadru oficial si/sau sub lumina camerelor? E criza, emit doct opozitia si analistii neamului (cum i-a numit Traian Basescu). Iese presedintele cu un bilet si-i da o interpretare pe care premierul o negase anterior: din nou, e criza. Isi face opozitia planuri pentru suspendarea/demiterea presedintelui si le anunta si public? Ati ghicit, tot criza se cheama. In fine, daca PD anunta ca merge de unul singur la alegerile europene, fara colegii de Alianta, afiliati la un cu totul alt curent politic european, e de la sine inteles ca ne aflam in criza. Aproape nimic din ce se intampla pe plan politic nu mai face parte dintr-o desfasurare predictibila a evenimentelor, ci este atins de patina senzationalului, de acel cuvant magic, care deschide toate talk-show-urile de seara: CRIZA.
Fiecare dintre exemplele de mai sus este codat la nivel semiologic cu acelasi semn: criza. Insa este evident ca ele nu denumesc situatii asemanatoare cu, sa zicem, ce s-a intamplat in Cehia in ultima jumatate de an, cand tara devenise cea mai mare organizatie neguvernamentala din lume, fiind lipsita de un cabinet care sa-si poata exercita atributiile.
Este la fel de evident, si de aici incepe o posibila explicatie, ca frecventa micilor/marilor frictiuni dintre presedinte si premier este o noutate post-decembrista. Ca, intr-o mai mica sau mai mare masura, e din cauza mecanismelor prost reglate la nivel constitutional sau a indivizilor in sine conteaza prea putin in cazul de fata. Important e ca ele exista. Si mai trebuie inteles si motivul pentru care etichetarea lor drept cazuri exceptionale – prin urmare de evitat – poate deveni nociva pentru jocul democratic: linistea nu este intotdeauna un deziderat legitim, cu atat mai mult atunci cand lipsa ei chiar aduce elemente interesante in dezbatere: nu vi s-a parut ca dupa ce premierul a vorbit si el despre grupurile de interese din jurul Cotroceniului, dezvaluirile din presa pe acest subiect au prins putin mai multa legitimitate decat pana atunci?
Regimurile comuniste s-au caracterizat printr-o bine controlata liniste la nivel discursiv, pentru ca mesajul Partidului/Conducatorului sa nu fie distorsionat pe drumul spre receptor. Pe atunci, orice mesaj susceptibil a incerca sa ocupe un loc langa cel oficial, poate chiar sa-l bruieze, era cu operativitate redus la tacere, odata cu emitatorul. Cautarea democratiei, care a inceput dupa caderea oficiala a regimului comunist, a presupus si invatarea reflexelor unui stat de drept. Unul dintre cele mai importante e cultivarea sistemului check and balance, de control reciproc intre puterile statului. Este un reflex care se invata nu doar prin schimbul de acte (si/sau biletele) intre cancelariile Executivului/Presedintiei, Parlamentului si Curtii Constitutionale, ci si prin discursurile celor care compun aceste trei puteri in stat.
Chiar daca discursurile sunt mai agresive de multe ori, ele nu aduc o criza, ci, cel mult, o pot prefata. Nu poti sa pretinzi politicienilor sa vorbeasca tot timpul in sotto voce, cand unul pare ca moare de grija alegerilor anticipate, iar celalalt de cea a prietenului anchetat de Parchet.
Insa, in spatele discursurilor, nu poti sa nu observi, odata cu presedintele, ca institutiile isi continua functionarea: presedintele promulga legi, Guvernul guverneaza, Parlamentul legifereaza etc. Si atunci, unde e criza?
Sa va dau un test de politica externa. Eu o sa descriu doua tari: Tara A si Tara B – iar dumneavoastra o sa-mi spuneti care dintre ele e aliata Americii si care nu e.
Sa incepem: Tara A a ajutat in mod activ Statele Unite sa infranga talibanii din Afganistan si sa-i inlocuiasca printr-o alianta aleasa prin vot, pro-americana, a musulmanilor moderati. Tara A tine la intervale regulate scrutinuri cat de cat libere. Femeile din Tara A voteaza, au functii publice, constituie majoritatea studentilor din universitati si sunt pe deplin integrate in forta de munca…
Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 februarie al BUSINESS Magazin
Cititi continuarea articolului in editia tiparita
Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA
De vanzarea spatiilor publicitare de pe site-urile Neogen se va ocupa MPI: e prima miscare semnificativa pana acum intr-un an in care piata de publicitate online sunt sanse sa depaseasca 8 milioane de euro.
Prin termenii conveniti de cele doua parti, Media Pro Interactiv (MPI) va vinde pentru un an, in regim exclusiv, spatiul de pe primele pagini ale site-urilor Bestjobs.ro, Neogen.ro, Doizece.ro, Club.ro si Noi2.ro. Traficul portalului Neogen este de aproximativ 800.000 de vizitatori unici pe saptamana, din cifrele furnizate de serviciul Netbridge, Trafic.ro. Sunt doar primele pagini, potrivite pentru marii advertiseri care cauta expunere si pentru care noi nu avem forta de vanzari potrivita, dar la care
Aceasta alianta intre doua grupuri de Internet reprezinta prima miscare majora petrecuta in acest an, dupa un 2006 al tatonarilor intre grupurile online. In 2006, practic, nu au aparut jucatori noi pe piata, ci a fost un an al reasezarilor pe piata de Internet, atat la nivel de publisheri, cat si la nivel de publicitate online, spunea Nicoara la sfarsitul anului trecut. In prezent exista patru regii importante de publicitate online – AdEvolution, ARBO Media, Netbridge si Splendid Media – care vand cea mai mare parte a unui spatiu ce a valorat anul trecut in jur de 4,5 mil. euro. Metoda de a externaliza departamentul de vanzari al unui site sau grup online este o practica des folosita in Internetul romanesc. Luand doar exemplul marilor publisheri, fiecare dintre cei cinci care au trafic important si pe Internet – Ringier, Edipresse, Publimedia, Jurnalul si Catavencu – lucreaza deja cu o retea distincta de vanzare.
Practic, un mare cumparator de publicitate ce are nevoie de expunere are la dispozitie una dintre cele patru regii de vanzari, mentionate mai sus. AdEvolution este condusa de Val Voicu, cel care anul trecut a plecat din pozitia de director al publisherului online Imedia. Acum, spatiile publicitare din reteaua Imedia sunt vandute tot de Val Voicu, dar prin AdEvolution. Nu as spune ca vor disparea anul acesta doua dintre regiile de vanzari, dar una sigur va avea aceasta soarta, este de parere Calin Fusu, directorul Neogen. Si atunci ce sanse ar putea avea inca o regie de vanzari? Nu stiu daca devenim intr-adevar regie de vanzari prin aceasta asociere cu Neogen, dar nu as inlatura nicio oportunitate, raspunde Orlando Nicoara. Regie sau nu, MPI are acum un atu puternic. Lasand la o parte prevederile contractului despre care apropiati ai celor doi spun ca stipuleaza un procent de 40% comision in favoarea MPI, Neogen ar putea fi folosit, dupa intuitia lui Fusu, pentru promovarea publicatiilor MPI.
Initiativa semnarii contractului de intermediere de vanzari pentru spatii publicitare pe site-urile Neogen a venit chiar de la Fusu, care a trimis invitatii mai multor regii de vanzari, dar in urma analizarii ofertelor, s-a hotarat sa aleaga MPI.
O miscare asemanatoare s-a inregistrat anul trecut, cand Splendid Media si Netbridge au incheiat un parteneriat cu publisherul online Vodanet pentru vanzarea de spatii publicitare pe site-uri ca acasa.ro, bloombiz.ro, videomax.ro si ele.ro.
Din ratiuni energetice, presedintele Bush schimba data la care americanii trec la ora de vara. Se va intampla la 11 martie. Dar va trebui ca si milioanele de calculatoare de care depind afaceri sau vieti omenesti sa inteleaga asta.
S-au stins de mult ecourile generate de problema trecerii la un nou prefix al anului, din 1999 in 2000, cand sistemele informatice a trebuit sa fie reprogramate manual de inginerii de software, ca sa nu creeze blocaje. Acum, la orizont apare o noua problema. La prima vedere, nici nu e vorba de un eveniment de mare impact. Ceasurile in Statele Unite vor trece anul acesta la ora de vara in a doua duminica din martie si nu in prima duminica din aprilie. La fel, trecerea la ora de iarna va fi facuta cu o saptamana mai tarziu, in prima duminica din noiembrie si nu in ultima din octombrie.
Luna in plus castigata prin decret prezidential va face ca ora afisata de ceasuri sa se potriveasca mai firesc cu realitatea luminii de afara. Adica va fi castigata o ora intreaga de lumina in prima zi a celor patru saptamani care sunt adaugate la lunile aliniate la ora de vara si, descrescator, cateva minute sau zeci de minute in fiecare zi. Acesta a fost si motivul pentru care presedintele George W. Bush a inclus, acum doi ani, in documentul Congresului SUA numit Energy Policy Act mentiunea privind schimbarea orei, care isi va face pentru prima oara efectul acum, in 2007. Cele cateva ore de activitate in care americanii se vor bucura in plus de lumina soarelui vor scuti o parte din energia consumata pentru iluminarea locuintelor, a strazilor si a birourilor.
Dupa ce virusul mileniului sau Y2K, cum a fost numita trecerea ceasurilor calculatoarelor la prefixul anului 2000, nu a iscat efecte notabile, asa cum avertizau multi dintre analisti, cei care ar putea fi afectati acum de decizia presedintelui Bush nu mai cred intr-o noua amenintare. Dar s-ar putea sa greseasca, din doua motive. In primul rand, e vorba de tocmai aceasta tendinta de a ignora, spun ei, inca o alarma falsa.
Putine publicatii au scris despre aceasta modificare, in conditiile in care mai sunt doar doua luni pana cand va intra in vigoare. Y2K a fost anuntat cu aproape cinci ani inainte si nu putine au fost firmele care s-au imbogatit facand un lucru aparent simplu: rescrierea partii din codul software al sistemelor informatice pentru a face calculatoarele sa inteleaga ca vor trece curand intr-un alt mileniu.
Compania de telecomunicatii SBC (acum AT&T) a cheltuit pentru asta, in cei patru ani anteriori anului 2000, nu mai putin de 235 de milioane de dolari. Cheltuielile nu au fost doar pentru echipele de ingineri de software care sa asigure trecerea lina in anul cu prefix nou, ci mai ales pentru dotarea tuturor punctelor de lucru cu sisteme de back-up, generatoare paralele de curent electric sau pur si simplu provizii pentru angajatii aflati la serviciu. Au fost bani bine cheltuiti, pentru ca acum totul functioneaza asa cum trebuie, declara in primele zile ale lui 2000 Janet Rainford, Y2K communications director al SBC.
De fapt, nicaieri in lume nu a fost semnalat la acea vreme niciun incident major. Controversele intre sustinatorii a doua opinii diferite dureaza si acum – cei care spun ca fara acele investitii ar fi fost inregistrate accidente importante si cei care sustin ca oricum Y2K nu ar fi avut vreun impact, cu sau fara bani cheltuiti. Chiar si acum, cautarea pe Google dupa termenul Y2K genereaza 9,7 milioane de rezultate. La vremea respectiva, mai multe companii de asigurari au vandut polite pentru a suporta eventualele pagube ce ar fi fost generate de virusul mileniului si mai multe filme avand aceasta tema au fost turnate la
Pana acum, printre putinele companii care au avertizat asupra repercusiunilor deciziei lui Bush au fost Microsoft si Cisco. Va avea un impact mult mai mare ca Y2K, este de parere si Mike Sly, senior consultant la compania Evolving Solutions, citat de presa internationala. Va avea impact asupra a tot ce lucreaza cu date, timpi si programari, continua Sly.
Vanzatori de tehnica de calcul ca IBM, Novell, Red Hat si Sun au la randul lor pagini dedicate pe Internet acestui subiect, unde ofera sfaturi pentru depasirea momentului de trecere la ora de vara la fel de usor cum a fost depasit Y2K.
Un al doilea motiv pentru care evenimentul din martie ar trebui sa ingrijoreze este ca la trecerea in anul 2000, o parte a sistemelor de calcul puteau sa inteleaga si fara interventia umana ca dupa 1999 urmeaza 2000. Nici vorba de intelegere automata de aceasta data. Daca ora nu este schimbata de catre utilizatori sau online de catre producatorii de software, calculatoarele vor ramane cu o ora in urma. Si pericolul merge dincolo de incurcaturi cu intalnirile fixate pe organizer sau cu programele zilnice decalate. Vor fi afectate procesele care opereaza in functie de timp, critice pentru afacerile unei companii, procese ca acelea de facturare, deadline-uri ale contractelor si programele software care inregistreaza documentele unei companii in functie de data. Pentru dispozitivele de securitate, unde create, corelate si stocate log-uri (jurnale de activitate), aceste schimbari de ora ar putea duce la afisarea unor rezultate eronate – ca in cazul, de pilda, al unui sistem de supraveghere video care a filmat o scena ce ar trebui folosita ca proba intr-un proces.
Cele mai sensibile industrii vor fi, ca si inainte de 1 ianuarie 2000, cea aviatica, a transporturilor, centralele de producere a energiei electrice. In cele mai multe cazuri, operatiunea de trecere la noua ora dictata de lege va fi o sarcina minora: utilizatorii doar vor schimba manual ora afisata pe dispozitivele electronice pe care le folosesc. Dar, tinand cont de diversitatea sistemelor si a tehnologiilor folosite astazi, cei ce ar trebui sa decida daca si ce modificari trebuie facute vor fi administratorii de retele si angajatii departamentului de IT.
Pentru utilizatorul obisnuit, poate singurele observatii pe care le vor face vor fi ca le vor ramane cu o ora in urma ceasurile de pe calculator sau telefon mobil. Si, pana la urma, doar cele ale utilizatorilor din Statele Unite si
Criticii sustin ca solutia cea mai buna din partea presedintelui SUA ar fi fost nu schimbarea zilelor cand se trece la/de la ora de vara. Ideea lor ar fi ca tocmai pastrarea aceleiasi ore pe tot parcursul anului ar duce la o crestere a productivitatii, pornind de la premisa ca angajatii de fapt intarzie la serviciu in ziua care are o ora mai putin, pentru ca, la fel ca si calculatoarele, uita sa-si regleze ceasul. Doar daca nu cumva aceiasi angajati cresc productivitatea venind mai devreme la birou cand se trece la ora de iarna.