BusinessMagazin

Blog

  • Macovei, despre declaraţiile lui Ponta în cazul Lukoil: Premierul, mai preocupat să apere interesele ruşilor decât să susţină o justiţie corectă

    “Asemănarea dintre criticile lui Victor Ponta aduse procurorilor care investighează cazul de evaziune de la Lukoil şi discursul ambasadorul Rusiei la Bucureşti pe aceeaşi temă este o dovadă clară că Ponta este mai preocupat să apere interesele ruşilor, decât să susţină o justiţie corectă şi recuperarea prejudiciilor”, afirmă Macovei, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Ea precizează în comunicat că Oleg Malghinov, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, s-a arătat “foarte îngrijorat” de acţiunea procurorilor la rafinăria Petrotel-Lukoil şi şi-a exprimat speranţa că „ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit (…) de interesele relaţiilor ruso-române”.

    “Mă întreb: de ce anchetarea unui caz de evaziune/corupţie ar afecta negativ interesele relaţiilor dintre România şi Rusia? Victor Ponta nu-şi pune însă astfel de întrebări, ci, mai rău, a preluat mesajul ambasadorului Rusiei şi a mers mai departe, criticând procurorii pentru că au pus sechestru pe bunurile companiei ruseşti Lukoil”, precizează Monica Macovei.

    Potrivit acesteia, “din reacţia lui Ponta se poate lesne vedea că nu apăra interesele românilor, furaţi de atâţia ani, ci interesele celor acuzaţi de corupţie”.

    ”Este o trădare a intereselor României”, acuză Macovei.

    “Până acum l-am văzut pe Ponta atacând Justiţia ca să-i apere pe corupţii din PSD şi din partidele aliaţilor politic. Acum atacă Justiţia ca să ia apărarea unei companii ruseşti. Până acum, dintre hoţii din PSD şi români, Ponta a ales mereu hoţii. Acum a trecut la un alt nivel: dintre Putin şi români, Ponta a ales Putin”, afirmă Monica Macovei.

    Ea menţionează că a văzut în ultimele două săptămâni “câteva exemple din cât s-a furat în România în ultimii ani – în dosarele Microsoft, Loteria, Lukoil etc”, adăugând că este vorba despre ”pagube de sute de milioane de euro”.

    “De aceea, ca preşedinte, voi susţine investigarea tuturor privatizărilor care au distrus industria românească, au păgubit bugetul şi au lăsat pe drumuri milioane de oameni. Banii furaţi din bugete reprezintă şcoli, spitale, drumuri, slujbe pierdute. Totul s-a convertit în vile, piscine şi conturi în străinătate. Trebuie să recuperăm tot ce se poate din aceşti bani”, mai arată Monica Macovei în comunicatul de presă.

    Premierul Victor Ponta a reluat, marţi, ideea că Guvernul nu intervine în justiţie în cazul Petrotel-Lukoil, dar că susţine salvarea locurilor de muncă ale angajaţilor şi plata salariilor către aceştia, cerându-i ministrului Justiţiei să transmită tuturor, în mod corect, acest mesaj.

    “Îmi doresc ca, ori de câte ori este vorba de locuri de muncă, să avem o poziţie foarte clară, de salvare a acestora. Vreau să spun încă o dată – şi îl rog pe ministrul Justiţiei să transmită corect ceea ce am spus – e foarte bine ca justiţia să îşi facă datoria, ca cei care au păgubit statul să plătească şi să recuperăm prejudiciile. Îi felicit pe toţi procurorii şi judecătorii care ne ajută să îi pedepsim pe cei vinovaţi. În acelaşi timp, trebuie să avem grijă – că noi suntem Guvernul, nu e treaba procurorului sau a judecătorului – de…în cazul Lukoil sunt 3.500 de angajaţi. Mă bucur că o să îşi primească salariile vineri şi să avem de fiecare dată o gândire de a salva locurile de muncă şi interesele economice”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, în faţa presei.

    El i-a cerut ministrului Justiţiei să explice tuturor nu doar că Guvernul nu intervine în justiţie, ci laudă justiţia când prinde evazionişti fiscali, dar că cei 3.500 de angajaţi veneau în faţa Guvernului dacă nu îşi primeau salariile.

    Luni, premierul Ponta declara că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului Lukoil, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

    El a insistat asupra faptului că Lukoil are 3.500 de angajaţi, iar activitatea acesteia este foarte importantă şi pentru alte companii din economia românească, arătând că nimeni nu fugea din ţară cu conductele companiei, indisponibilizate acum, şi exprimându-şi speranţa ca dictonul “Fiat Justitia Pereat Mundi” (“Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea”-n.r.) să fie aplicat prin limitare la “Fiat Justitia”, nu şi la moartea lumii.

    De asemenea, într-o scrisoarea transmisă la Cancelaria prim-ministrului în 3 octombrie, sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil i-au solicitat premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile celor 2.500 de angajaţi, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii.

    În scrisoare, aflată în posesia MEDIAFAX, sindicatul salariaţilor din Petrotel-Lukoil şi Uniunea Sindicatelor Lukoil din România, în numele cărora semnează preşedintele Gheorghe Paraschivoiu, cere sprijinul lui Victor Ponta pentru deblocarea conturilor bancare ale societăţii, astfel încât rafinăria Petrotel-Lukoil să poată funcţiona normal şi să poată fi plătite salariile muncitorilor.

    Marţi dimineaţa, Lukoil a anunţat că sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

    Tot marţi, directorul general al SC Petrotel-Lukoil SA Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

    Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel-Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.

    Vineri, la o zi de la percheziţii, Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.

    De asemenea, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel-Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.

    Tot luni, Lukoil a anunţat că rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală.

  • CSM s-a sesizat în cazul declaraţiilor lui Ponta despre dosarul Lukoil

    “Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil”, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat de marţi.

    Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

    Ponta a făcut referire şi la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentând: “Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România”.

    “Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte…bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer acea chestie cu “Fiat Justitia Pereat Mundi” (“Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea”-n.r.)…eu sper să fie doar cu “Fiat Justitia”, fără să piară şi lumea numai din asta”, a spus premierul.

    Sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

  • Stihl: vrem 20 de dealeri noi

    În prezent, în reţeaua Stihl activează cca. 200 dealeri, care operează în jur de 300 de magazine şi spaţii de service. “Ne dorim ca la  Stihl să avem cel mai ridicat standard de magazine din domeniu în toată ţara şi din acest motiv ne vom concentra resurse importante pentru dezvoltarea reţelei. Îi vom sprijini pe dealerii noştri inclusiv financiar pentru implementarea noilor standarde. Toate aceste schimbări vor produce o consolidare calitativă a reţelei , cu un standard ridicat al serviciilor, de care vor beneficia în ultimă instanţă toţi clienţii noştri”,  precizează Ioan Mezei.

    Pe lângă ridicarea standardului comercial şi de servicii, compania se va concentra şi pe dezvoltarea unor tehnici noi de comunicare cu clienţii. “Suntem foarte conştienţi că, în domeniul nostru, comunicarea cu beneficiarii este esenţială, iar în piaţa în care activăm aceasta este deficitară, mai ales din cauza faptului că astfel de produse se vând şi pe suprafeţele mari, fără a beneficia de consiliere. Motouneltele reprezintă produse  cu multe particularităţi tehnice, care nu pot fi vândute fără o minimă consiliere de utilizare”, explică Ioan Mezei.

    Pe lângă dezvoltarea calitativă, Stihl îşi menţine obiectivul de creştere cu minim 20 de distribuitori în acest an. “Aşteptăm în continuare alături de noi persoane cu spirit antreprenorial care îşi doresc să dezvolte o afacere împreună cu o companie germană de top. Aceştia beneficiază de tot suportul nostru, inclusiv de training-uri tehnice şi de management. Sprijinul pe care îl oferim este o oportunitate mai ales pentru tinerii serioşi, cu înclinaţii tehnice, care vor să se dezvolte pe propriile picioare, mai ales că investiţiile de start-up sunt minimale, acestea ridicându-se la aproximativ 10-15 mii de euro”, adaugă Ioan Mezei.  

    Stihl este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 de către Andreas Stihl. Veniturile grupului  în 2013 au fost de 2,81 miliarde de euro, în creştere cu 1,4% faţă de 2012. Compania are peste 13.800 angajati, deţine 6 fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu  120 de importatori şi având o prezenţă în 160 de ţări. Filiala din România, înfiinţată în 1997, importă motounelte sub brandurile Stihl şi Viking.

  • Deşi controversat, pragul la SIF-uri ar putea avea efecte benefice pentru acţionarii acestora

    Dividendele încasate rapid şi direct în cont

    Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă propus prevede ca plata dividendelor de către emitenţi să se realizeze prin Depozitarul Central. Totodată, proiectul impune ca termenul de plată a dividendelor să nu fie mai mare de şase luni, iar în cazul în care adunarea generală a acţionarilor nu stabileşte data plăţii dividendelor în acest termen, urmează ca acestea să se plătească în maximum 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor de stabilire a dividendelor în Monitorul Oficial.

    “Distribuirea obligatorie a dividendelor prin Depozitarul Central este o măsură care priveşte debirocratizarea activităţii investitorilor. Tradeville a promovat această soluţie încă din 2012, când a început să încaseze dividende în numele clienţilor, demarând un proces de a convinge cât mai mulţi emitenţi de a accepta să distribuie dividendele direct către intermediar. Prin trecerea la acest sistem de încasare a dividendelor, se permite virarea mai rapidă a banilor, care, astfel, se reîntorc în piaţă, ceea ce poate duce la creşterea rulajelor pe bursă. Totodată, măsura este benefică şi emitenţilor, care îşi vor curăţa mai repede bilanţurile de dividende restante neridicate de acţionari”, a declarat directorul de comunicare al Tradeville, Victor Stănilă.

    Pragul de deţinere la SIF, stabilit de acţionari

    Niciun acţionar al unei burse nu va putea deţine, direct sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot, prag reglementat în prezent la 5%. De asemenea, în cazul Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) acest prag va fi eliminat, urmând ca acţionarii să fie cei care decid stabilirea unei astfel de limitări.

    “Dincolo de oportunităţile de moment pe care investitorii le au datorită posibilităţii aprecierii cotaţiilor, se prefigurează o solutie favorabilă SIF-urilor şi burselor, întrucât orice îngrădire a drepturilor acţionarilor creează condiţii pentru manifestarea aşa-numitei probleme de agent, când managementul nu acţionează în cel mai bun interes al acţionarilor. Cel mai probabil vom asista la o consolidare a acţionariatelor acestor companii şi la o îmbunătăţire a guvernanţei corporative în situaţia în care investitorii sofisticaţi vor deveni majoritari”, consideră directorul de comunicare al Tradeville.

    Între posibilele dezavantaje pentru piaţă se remarcă posibilitatea unei preluări urmate de delistarea unora dintre SIF-uri, reducând astfel numărul de emitenţi pe o piaţă destul de săracă în companii de anvergură. De asemenea, în cazul unei preluări ostile costurile sunt de obicei mari, lucru care ar putea împinge partea care câştigă respectiva confruntare să ia unele măsuri care să nu fie benefice acţionarilor minoritari.

  • Mircea Coşea: ”Procesul de adaptare la concurenţă nu s-a încheiat”

    ot el spune că din industria românească au dispărut nume grele, însă motivele ţin în principal de faptul că acestea scoteau de pe liniile de fabricaţie produse uzate moral sau apăsate de concurenţa produselor străine, iar Mircea Coşea dă ca exemple Uzina Autobuzul, Semănătoarea, Tractorul de la Braşov. Sunt însă şi unităţi de producţie care au schimbat obiectul de activitate. De pildă, fabrica de avioane de la Craiova producea un avion de antrenament, {oimul, în colaborare cu Iugoslavia. După dezintegrarea ţării vecine, fabrica a intrat în dificultate şi a încercat să se adapteze, cu aporturi de capital străin. ”Iar Uzina 1 Mai de la Ploieşti, care producea utilaje de foraj şi la nivelul anilor 70 era un furnizor cheie la nivel mondial nu a mai avut acces la investiţii majore şi a capotat. Pe de altă parte uzinele de rulmenţi au fost preluate de mari firme japoneze şi produc în continuare, dar sub branduri străine.

    Situaţia se regăseşte însă şi în alte pieţe. România mai are doar opt fabrici mari de lactate (cu peste 250 de angajaţi) faţă de 14 astfel de unităţi în urmă cu şase ani. Peste 100 de fabrici din domeniul lactatelor s-au închis în perioada 2008-2012, interval în care valoarea pieţei a scăzut, ajungând conform unor estimări în jurul a 800 milioane de euro. Peste 4.000 de locuri de muncă au dispărut din industrie, numărul de angajaţi care mai activează în acest domeniu fiind cu puţin peste 10.000 de persoane. Pentru industria berii, 2010 a fost momentul în care s-au oprit liniile de producţie la Haţeg (fabrică deţinută de Heineken), la Blaj (fabrică deţinută de Bergenbier) şi Cluj (aflată în proprietatea Ursus).

    Un alt sector în care s-au închis multe fabrici este cel al dulciurilor: România mai are doar două fabrici mari de ciocolată. Kandia Dulce din Bucureşti şi Heidi Chocolat din Pantelimon (Ilfov) sunt singurele fabrici mari de ciocolată (cu peste 250 de angajaţi) care mai funcţionează pe plan local. În ultimii ani, zeci de fabrici de ciocolată, dar şi de dulciuri şi-au închis porţile, un exemplu fiind fabrica Poiana din Braşov, pe care americanii de la Mondelez (la acea vreme Kraft) au închis-o în urmă cu aproximativ şase ani şi au transferat producţia de ciocolată în Bulgaria.

  • JTI ar putea muta în România producţia de ţigări din Irlanda şi Belgia

    Compania japoneză a prezentat marţi o propunere de reorganizare a activităţilor de producţie dintr-o serie de ţări europene, prin care intenţionează să îşi îmbunătăţească operaţiunile.

    “Mediul economic dificil, accizele mari şi comerţul ilicit cu produse din tutun au dus la scăderea volumului de vânzări în mai multe ţări cheie din Europa. La acestea se adaugă necesitatea de a ne conforma cu cele mai recente schimbări legislative din domeniu, precum varianta revizuită a Directivei EU pentru Produsele din Tutun (TPD2). Toate acestea ne-au determinat să ne reanalizăm activităţile de producţie“, se arată în comunicatul companiei japoneze.

    JTI propune închiderea unităţilor din Lisnafillan (nordul Irlandei) şi Wervik (Belgia) şi mutarea producţiei de ţigări şi tutun în alte fabrici din Europa, posibil în România şi Polonia. Producţia de la fabrica din Tier (Germania), cu excepţia produselor destinate companiei americane Ploom, ar urma să fie de asemenea relocată în cadrul programului de restructurare.

    Planul de restructurare, care va afecta aproximativ 1.100 de angajaţi din statele membre UE, ar urma să se desfăşoare în mai multe etape, iar procesul de închidere a unităţilor de producţie va fi implementat între 2016 şi 2018.

    Detaliile financiare vor fi prezentate ulterior, după consultări cu reprezentanţii angajaţilor şi cu autorităţile europene, potrivit comunicatului.

    JTI este membră a grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. JTI comercializează mărci precum Winston, Camel şi Mild Seven. Portofoliul companiei include şi mărcile internaţionale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie of London, Glamour şi LD.

    JTI a fost prima companie multinaţională de tutun care a început să producă în România, în 1994, la un an după ce a început activităţile locale prin importul ţigaretelor Camel produse în Germania. JTI România are aproximativ 1.000 de angajaţi.

  • Câte rafinării s-au închis în ultimele două decenii

    Industria de rafinare din România este una dintre cele mai longevive, unele dintre rafinării având istorii de peste un secol. La fel de adevărat este că aceeaşi industrie de rafinare a traversat, după revoluţie, o perioadă agitată, care a cernut puternic companiile din domeniu. Practic, din 12 rafinării în 1989 mai funcţionează în prezent patru, dar la parametri net superiori perioadei comuniste.

    VEGA. Rafinăria Vega a fost înfiinţată în 1905, cu capital german, şi a intrat în grupul Rompetrol în 1999, în urma procesului de privatizare. Capacitatea iniţială de prelucrare a fost de 200.000 de tone de petrol pe an. Rafinăria a avut de suferit în urma bombardamentelor americane din cel de-al doilea război mondial şi a fost reconstruită între anii 1948 şi 1957. Capacitatea de rafinare este majorată la 980.000 de tone de ţiţei pe an; 25 de ani mai târziu, în 1981, intră în funcţiune instalaţia de fabricare a solvenţilor petrolieri. În prezent rafinăria s-a specializat în procesarea de materii prime alternative – diverse rafinate, fracţii petroliere, păcură, solvenţi, bitum sau carburanţi ecologici.

    PETROBRAZI. Rafinăria Petrobrazi a fost înfiinţată în 1934, primele capacităţi de rafinare fiind de 300.000 de tone de ţiţei pe an. În 1962 era socotită prima rafinărie modernă din România; în anii următori sunt pornite instalaţiile petrochimice şi al doilea flux de rafinare. În 1997 rafinăria intră în Societatea Naţională a Petrolului Petrom, împreună cu rafinăria Arpechim. Petrobrazi a tras lozul câştigător la Petrom, traversând un program de modernizare în valoare de 600 de milioane de euro, finalizat la mijlocul lunii septembrie 2014, program care a dus la creşterea cantităţilor de motorină produse de la 900.000 de tone la 1,5 milioane de tone. Arpechim, construită între anii 1969 şi 1975, parte a unui complex petrochimic legat de combinatul chimic Oltchim, a fost în schimb închisă în 2011.

    PETROMIDIA. Petromidia a fost considerată la un moment dat a fi o veritabilă “gaură neagră” a economiei româneşti, cu datorii de peste 300 milioane de dolari în iunie 1997.      Complexul a fost înfiinţat în 1975 şi este format dintr-o rafinărie şi o uzină petrochimică. Rafinăria a fost proiectată pentru a prelucra o cantitate de 3,5 milioane tone ţiţei sulfuros pe an, capacitate ce a fost extinsă prin modernizare la 5,3 milioane tone. Povestea privatizării Petromidiei începe în iunie 1997, autorităţile vrând să salveze rafinăria de la faliment, din moment ce, două luni mai devreme, societatea se regăsea pe lista primilor zece agenţi economici propuşi pentru lichidare. Negocierile cu Petromidia USA Inc., un grup de investitori privaţi constituit special pentru a cumpăra rafinăria, au eşuat şi sunt suspendate în februarie 1998. Intră în scenă firma turcească Akmaya. Contractul de privatizare semnat cu firma turcească prevedea o sumă uluitoare, de 725 milioane dolari, reprezentând cel mai mare contract semnat de FPS din punct de vedere al valorii tranzacţiei. O serie de neînţelegeri între autorităţi şi compania turcească asupra facilităţilor la taxe vamale şi TVA valabile la data semnării contractului, pe fondul negocierilor dure cu Banca Mondială şi FMI duc la respingerea acordării de facilităţi firmei Akmaya. În replică, Akmaya nu plăteşte prima rată pentru acţiunile FPS, reprezentanţii firmei turceşti afirmând că suspendarea facilităţilor le-ar fi provocat pierderi de 40 milioane dolari. Tot în aceeaşi lună, pentru că Akmaya nu a plătit prima rată, FPS notifică firmei din Turcia executarea scrisorii de garanţie şi rezilierea contractului. Povestea degenerază într-o istorie ce implică procese, arestări şi acuzaţii de spionaj. În 2001 Petromidia intră în portofoliul Rompetrol şi începe un proces amplu de restructurare şi eficientizare. În septembrie 2012 este finalizat un program de investiţii de 380 de milioane de dolari.

    PETROTEL. Petrotel, acum Petrotel-Lukoil, a fost fondată în 1904 sub titulatura Rafinăria Româno-Americană. Este bombardată în 1942 şi reconstruită de comunişti sub numele de Rafinăria Teleajen. Este preluată de compania rusă LukOil în 1998 şi este repornită în 2004, după un program de modernizare de peste 2 ani şi în valoare de 120 de milioane de dolari. Rafinăria a trecut în 2013 printr-unul dintre cei mai duri ani de activitate şi a încheiat exerciţiul financiar cu o pierdere de peste 210 milioane de euro. Datele disponibile la Ministerul Finanţelor arată că în perioada 2010-2013 rafinăria din Ploieşti a pierdut peste 435 de milioane de euro. Petrotel are o capacitate de rafinare de 2,4 milioane de tone pe an.

    Ce s-a întâmplat?

    De ce s-au închis atâtea rafinării, ce s-a întâmplat de fapt? Pe lângă selecţia naturală, firească, au existat ani întregi de conducere centralizată, care au afectat activitatea industriei. După decembrie 1989 toate entităţile din domeniu au devenit societăţi comerciale:12 rafinării, o regie de explorare şi expolatare a ţiţeiului, reţelele de distribuţie PECO, plus o sumă de alte companii de servicii. Pentru că prisoseau birocraţii, sistemului i s-a pus o “căciulă” – Rafirom, companie care acţiona ca un soi de centrală, pentru că oficialii din domeniu nu prea erau obişnuiţi să lucreze în condiţii de piaţă liberă. Rafirom nu a trăit mult, dar nevoia de centralizare s-a menţinut, pentru că s-a înfiinţat, pe lângă regia Petrom, adică entitatea care căuta şi extrăgea ţiţeiul, un uriaş pe nume Compania Română de Petrol, care a preluat rafinării şi reţele de distribuţie. Acuzaţii de monopol, un proces celebru pe acestă temă, intentat de o entitate privată care se ocupa tot de petrol, companii străine nemulţumite de prestaţia CRP şi, mai ales, datoriile de sute de milioane de dolari acumulate la Bancorex, cu un rol major în prăbuşirea băncii şi plimbate ulterior prin tot felul de acte normative şi discuţii în Parlament au marcat activitatea copilului ciudat al petrolului românesc.

    Înfiinţarea, în 1997, a Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom, prin fuziunea defunctei CRP cu regia Petrom a mai liniştit apele, dar răul fusese făcut, iar cea mai mare parte a companiilor au pierit.

  • Mihai Bârsan: „În România însă vechimea nu înseamnă automat încredere, câtă vreme am avut o perioadă comunistă în care nu se punea deloc accent pe calitate”

    Cu o istorie de aproape 300 de ani, fabrica de bere Timişoreana este prima de pe teritoriul ţării, cu secole înainte de a exista România ca stat. De-a lungul timpului, a avut atât perioade de glorie, cât şi de restrişte, suferind incendii şi chiar un faliment în secolul XIX. “Fabrica de bere păstrează între zidurile sale această istorie. Îmbunătăţirile succesive se văd deopotrivă în arhitectura clădirilor-monument care fac parte din ansamblul fabricii, în instalaţiile moderne de astăzi şi desigur în gustul care a adus Timişoreana pe locul 1 în preferinţele românilor”, declară Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries. În opinia sa, un brand cu vechimen este ”un avantaj enorm şi imposibil de copiat”. Până la urmă, din păcate, argumentează el, foarte puţine produse cu o astfel de tradiţie au supravieţuit în România. Însă această situaţie ”implică şi o responsabilitate enormă: începând cu grija pentru clădirile monument istoric din patrimoniul fabricii şi până la asigurarea unei calităţi demne de toate generaţiile de pasionaţi de bere care au muncit aici”, spune Bârsan. El dă asigurări că nu este întâmplător faptul că la 100 de ani după ce Timişoreana a primit medalia cu cruce ”Grand Prix” de la împăratul Franz Josef (care se poate vedea şi astăzi pe etichete), Timişoreana a câştigat şi medalia Grand Prix la Australian International Beer Awards ”învingând” peste 700 de alte beri din toată lumea.

    În teorie, vechimea se traduce într-o încredere mai mare în marcă. În România însă vechimea nu înseamnă automat încredere, câtă vreme am avut o perioadă comunistă în care nu se punea deloc accent pe calitate. ”Astfel că avem de muncit încontinuu să re-demonstrăm şi să re-confirmăm. Nu ne putem permite să ne culcăm pe o ureche: fiecare ocazie de consum este un test de încredere şi vorbim de a gestiona aproape un milion de ocazii de consum pe zi!”, adaugă Bârsan. El mai spune că este greu de spus cât cântăreşte brandul în această ecuaţie, dar arată că din 2006 compania este liderul de valoare a pieţii de bere, cu o valoare de peste 1 miliard de lei în România cu o cotă de piaţă de aproximativ 15%.

    Pentru a ajunge aici însă, a fost nevoie de investiţii de ”multe zeci de milioane de euro”, aproape în întregime făcute în ultimii zece ani. În ultimele decenii de comunism şi în primul deceniu de după revoluţie, ritmul de investiţii a fost foarte scăzut. ”În momentul în care fabrica a intrat în patrimoniul SABMiller a fost nevoie de investiţii majore: de a repara, înlocui şi construi instalaţii moderne, noi, care să asigure respectarea standardelor de calitate la nivel mondial”, mai spune Bârsan.

  • Opinie Renate Luică, cititor Business Magazin: “Guvernanţii nu or să te înveţe niciodată ce înseamnă bunul simţ sau demnitatea”

    Am tot citit prin presă păreri oficiale – coerente şi legitime, de altfel, – ale unor tineri care, fie încercau să-şi găsească identitatea în societatea românească, fie stăpâneau sentimente frustre în legătură cu taxele pe care aceştia trebuia să le plătească statului – bani pe care nu îi amortizau nicidecum.

    Vorbim mereu despre anii care au precedat criza de parcă avem în faţa noastră un scenariu economic roz. Bine, analiştii anticipează pentru următorii ani consolidarea ponderii industriei în PIB undeva în jurul nivelului de 28-30%. Şi tot ei ne bucură când citim ştiri şi ne comunică zâmbind încurajator că în ultimii 5 ani industria şi-a majorat contribuţia la creşterea economică, deci, se poate cu mai mult şi mai bine în umrătorul an.

    Că o fi criză economică, că nu o fi, are cine să stabilească. Noi aşteptăm cuminţi noi scenarii care să ne provoace din nou doar la discuţii, uneori inepte.

    Însă e cu atât mai greu să vorbeşti despre criza de identitate a tânărului român. Ok, trăim într-un balon speculativ al societăţii şi explozia consumului excesiv sugrumă dezvoltarea ţării care ar trebui să fie declinată prin majoritatea proceselor de producţie. Şi nu, nu mă refer la back to the basics pentru că un om sau sistem nu funcţionează aşa. Are nevoie de reinventare şi investiţie în timp, resurse sau generaţii. Revenind la ambiguitatea de a fi tânăr în România cu perspective optimiste şi încrezătoare, cred că dincolo de guvernanţi, de faptele lor extirpate, uneori, de bun simţ, suntem eu şi tu care creăm un uriaş rezervor de oameni, acţiuni, energii şi fapte a cărăr consecinţă depinde în mod direct de noi.

    Într-adevăr, agenda contextului economic pare să fie aspră cu noi: spre exemplu, dacă avem un job nu mai putem termina şcoli de specialitate şi daca tot le facem, la un moment dat e musai să renunţam la una din ele ca să ducem la bun sfârşit “strategia” – are atâţia fani cuvântul ăsta… Însă, peste neputinţa sistemului, nu ne recunoaştem niciodată punctele forte: mediocritate, invidie, lene. Şi astea cresc în noi o dată cu “maturizarea” noastră. Acum câteva zile am auzit în metrou un dialog între câţiva studenţi care se închipuiau pe funcţii măreţe în marile companii. Nu e un vis urâcios, e chiar benefic. Partea proastă din toată ecuaţia erau pretenţiile “juniorilor”: salarii măricele pentru experienţa lor şi nicio oră lucrată în plus pentru că avem şi noi o viaţă socială.

    Suntem mereu la extreme – fie muncim ineficient până la epuizare, fie nu ne interesează să ne justificăm salariul în fiecare luna şi niciodată nu gândim în perspectivă. Nici nu ne simţim motivaţi atunci când câştigăm mai mult decât merităm. Dacă, printre alte conicidenţe ni se întâmplă să avem colegi care practică intens integritatea şi profesionalismul avem tendinţa de a-i invidia şi a face orice să cadă cu un picior în groapă.

    Guvernanţii nu or să te înveţe niciodată ce înseamnă bunul simţ sau demnitatea şi nici ei nu or să îţi organizeze vacanţa în nu ştiu ce locuri uitate de lume. În niciun caz ei nu sunt obligaţi să participe la evoluţia şi împlinirea visului tău. Ei au obligaţia să fie corecţi cu tine, iar dacă nu sunt, nu e cea mai bună soluţie să-ţi plângi o tinereţe întreagă. E adevărat. Nu avem şansa neamţului şi nici a englezului, avem doar o hemoragie de superficialitate pe care o conştientizăm. Şi de aici e simplu. Scapi de abundenţă dacă-i pui capac. Ca să poţi ajunge la acelaşi nivel cu suedezul sau neamţul – că tot am amintit de el – printre altele trebuie să învăţăm să fim pragmatici nu să trăim cu senzaţia că viaţa e numai o pasiune, să cultivăm mai mult cultura optimismului şi a încrederii şi ai să vezi că primele seminţe încolţite or să te ajute şi fizic nu numai psihic. Mai trebuie să fim serioşi şi dedicaţi activităţii noastre, printre altele să ne respectăm şefii sau subalternii ori colegii – nu uita că salariul lunar ţi-l câştigi prin munca ta, însă făcând echipă cu ei. Cât despre starea de nemulţumire mereu adulmecată în comparaţie cu alţii, nu e constructivă atâta timp cât munceşti doar 4 din cele 8 ore petrecute la birou. Şi dacă se întâmplă să munceşti 10 ore pe zi, nu faci musai ca să contribui la alte dorinţe şi vise, ori ca să menţii în toalitate economia ţării în care trăieşti. O faci pentru tine pentru că vrei să înveţi şi vrei să ştii cum poţi deţine o afacere atunci când o să creşti mare. Pe lângă celebra fişă a postului şi sarcinile pe care trebuie să respecţi, angajatorul are responsabilitatea de a te îndruma în a-ţi realiza task-urile cu succes şi a-ţi pune la dispoziţie toate resursele necesare pentru realizarile tale şi deopotrivă ale companiei pentru care munceşti. Ştiu şi sunt total de acord cu tine (pe aici trec şi eu) când afirmi pe la toate mesele de prin cafenele ca nu mai există echilibru profesional, că şefii de la muncă sunt mereu nemulţumiţi şi că nu văd niciun exemplu în tine. Asta e problema lor, poate şi a ta – pentru că trebuie să le demonstrezi contrariul. În condiţiile astea, smiorcăiala nu e o soluţie. Există o vorbă: “Dacă doar te rogi atunci când eşţi în impas, atunci chiar eşti în bucluc.”

    Printre alte industrii şi servicii, economia o “mişti” şi tu, fie că doar contribui la un procent mai mare al consumerismului, fie că produci orice – în limite legale – care să îţi aducă venit.

    Nu ştiu dacă mai suntem în criză – cifrele spun că nu, ce se întâmplă în societate spune că da. Reperele morale nu le mai găsim pentru că societatea e într-o continuă schimbare, însă nu există niciun factor extern care să ne afecteze integritatea, deminitatea şi identitatea atâta timp cât dorinţele noastre sunt pe aceeaşi lungime de undă cu acţiunile noastre. Deci, problema nu e la guvernanţi şi nici la economia sărăcită sau cifrele umflate. E la tine: vrei să laşi ceva în urma ta sau nu.

    Gândeşte-le la următorul scenariu: Eşti un produs. O bancnotă de foarte mulţi euro. Pune-te într-un plic, în dulap şi stai acolo. Nu faci nimic, doar stai. Crezi că după o lună vei fi multiplicat ca valoare?

  • Fiica lui Ioan Niculae aduce pierderi uneia dintre afacerile familiei

    Compania Inter Aviation, deţinută în proporţie de 51% de Adina Niculae, fiica cea mică a celui mai bogat român, a raportat în anul fiscal 2013 pierderi de 332.000 de lei la venituri totale de 338.000 de lei, potrivit datelor disponibile la ministerul de finanţe. Inter Aviation are datorii de peste 20 de milioane de lei (circa 5 milioane de euro) şi a încheiat anul cu trei angajaţi.

    Omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, a investit în vara anului 2011 circa 6,5 milioane de dolari şi 9 milioane de euro în achiziţia unui avion şi unui elicopter, pentru a le opera în regim de taxi aerian. “Am cumpărat un avion Hawker 900 XP cu 9 locuri şi un elicopter Dolphin cu 5 locuri, care vor fi operate în regim de taxi aerian de către firma Inter Aviation. Firma este deţinuta în proportie de 51% de fiica mea, Adina Niculae, restul fiind în proprietatea InterAgro”, a declarat la acea vreme Ioan Niculae pentru revista Business Magazin.

    Adina Niculae are 25 de ani şi lucrează în afacerea tatălui ei, Ioan Niculae, de trei ani, din poziţia de vicepreşedinte al grupului InterAgro, cu afaceri în agricultură, industrie aimentară şi producţie chimică.

    Ioan Niculae, fosta lui soţie, Domniţa Niculae, fiica acestuia, Adina Niculae, şi Nicoleta Toncea, apropiată a omului de afaceri, sunt urmăriţi în prezent pentru sustragere de sub sechestru şi spălare de bani. Niculae este urmărit penal şi pentru instigare la abuz în serviciu, iar în dosar ar fi vizaţi şi opt funcţionari la Cadastru. Procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri mobile şi imobile ale omului de afaceri.

    Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul român prezent în Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, pe locul 1.268 în lume. În ultimul an, el a investit aproape 50 mil. dolari într-o centrală în cogenerare, parte a strategiei pe termen lung de a reduce costurile şi de a începe să vândă energia generată în exces. Niculae deţine şi un operator privat de aeronave. Şi-a început activitatea la o companie agricolă de stat, apoi s-a lansat pe cont propriu.

    DREPT LA REPLICĂ – Adina Niculae, vicepreşedinte Interagro