Blog

  • DIICOT: Vosganian şi Videanu au plasat Interagro în poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale

    Foştii miniştri Varujan Vosganian şi Adriean Videanu au plasat SC Interagro într-o “veritabilă poziţie de monopol” prin vânzarea preferenţială de la Romgaz de gaze naturale în valoare de 500 de milioane de dolari, din care 92 de milioane au fost reduceri comerciale acordate ilegal, potrivit DIICOT.

    Procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.

    De asemenea, şeful DIICOT a solicitat procurorului general să sesizeze preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei.

    Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

    Procurorii au arătat că prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României.

    “În cauză există indicii şi date temeinice potrivit cărora, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Videanu Adriean, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC Interagro SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale. Mai mult, SNGN Romgaz SA şi Ministerul Economiei fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea SNGN Romgaz SA în favoarea SC Interagro SA, contrar scopului pentru care SNGN Romgaz SA a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României”, a precizat DIICOT.

    Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea SNGN Romgaz SA a fost afectată prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Vosganian şi Videanu în favoarea SC Interagro, întrucât au fost alocate resurse din bugetul public, care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular.

    Anchetatorii au precizat că raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, iar măsurile luate de cei doi miniştri “au fost de natură de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional”.

    Potrivit procurorilor, SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă “valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal”.

    Procurorii au arătat, în referatul prin care au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Videanu şi Vosganian, că există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008 şi Adrian Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, “care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de Ioan Niculae în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională”.

    “Prin acţiunile miniştrilor Varujan Vosganian şi Videanu Adriean a fost folosită SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional, creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională. Prin urmare, din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor sesizate, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală”, au precizat procurorii DIICOT.

    În decembrie 2011, DIICOT a început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

    Astfel, a fost începută urmărirea penală împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea – administrator la InterAgro şi preşedinte al Organizaţiei Patronale a Poducătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palaşcă – secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meşca – secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Şerban – secretar de stat pentru energie şi resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănăţeanu – director general adjunct al Direcţiei de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu – vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

    De asemenea, a fost pus sub urmărire penală Dan Victor Alesandru, apropiat al lui Ioan Niculae şi administrator al unor firme conexe domeniului gazifer. El a deţinut funcţia de secretar de stat în 2005 în MECMA. În acelaşi dosar a fost pusă sub acuzare Ioana Apan – director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, preşedinte AGA a SNGN Romgaz din 23 iulie 2007 până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată preşedinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.

    Anchetatorii i-au pus sub acuzare şi pe Marius Untescu – şef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros – consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu – consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009.

    Totodată, în acelaşi dosar a fost începută urmărirea penală împotriva lui Alpar Kramer, Marcel Piteiu, Antal Francisc, Toth Francisc, Marius Leonte Veza, Eugen Mitea, Lucian Stancu, Lucia Ionaşcu, Gheorghe Dîmbean, Corin Emil Cinrea, Cornelia Sărdan, Maria Mateş, Ioan Floin Iagăr, Ruben Diac, Nicolae Strava, Gabriela Ciobotă, Ioan Marius Sabău, Viorica Bordeiu, Iulia Săcălean, Mihaela Rusu, Radu Dan Păltan, Ionuţ Bogdan, Ion Diaconu, Anca Antal, Andrei Iancu Popescu, Forin Todoran, Mioara Zainea, Rodica Bica.

    Activitatea acestor persoane a fost monitorizată de către ofiţerii Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că la nivelul SNGN Romgaz SA Mediaş, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC InterAgro SA Bucureşti, începând cu anul 2005, s-a constituit o grupare infracţională formată din funcţionari publici şi oameni de afaceri care, prin influenţă şi exercitare intenţionat defectuoasă a atribuţiilor specifice funcţiilor, “acţionează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societăţii naţionale, punând astfel în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.

  • Ponta: E cumplit ca un copil să fie omorât de câini; nimeni nu a reuşit să rezolve problema câinilor

    “Am văzut această tragedie. Mi se pare un lucuru cumplit. Sunt convins că la nivelul Primăriei Capitalei şi al primăriilor de sector o să se discute”, a spus Ponta.

    El a spus că problema câinilor comunitari reprezintă o mare problemă şi că autorităţile locale trebuie sprijinite pentru a găsi soluţii eficiente.

    “Bineînţeles că reprezintă o mare problemă. Trebuie sprijnite autorităţile locale pentru soluţii eficiente. Din păcate, în 20 de ani nu a reuşit nimeni să rezolve cu adevărat această problemă. E o problemă extrem de serioasă. Nimeni nu a reuşit să găsească o soluţie eficientă. Oricine vine cu o soluţie are tot sprijinul nostru”, a spus Ponta.

    Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

  • Campanie de informare “Sănătatea-i cel mai bun prieten”, lansată de Mediafax Group

    Sistemul sanitar, cel de asigurări de sănătate şi reforma sănătăţii sunt teme ce vor fi dezbătute pe larg în cadrul campaniei. Un public mai informat va fi un public mai sănătos – pentru ca va şti cum să-şi trateze sănătatea ca pe o investiţie personală. Este principiul cu care porneşte la drum pe 2 septembrie platforma online www.sanatateaprieten.ro, a cărei lansare va fi susţinută, timp de patru luni, de o campanie legată de probleme diverse între care malpraxisul, pachetul de bază, asigurările private de sănătate, dar şi automedicaţia si ultimele tehnologii in materie de îngrijirea sănătăţii.

    “Sănătatea este proprietatea, dar şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Este nevoie să ne cultivăm această responsabilitate printr-un stil de viaţă adecvat şi acces la informatii şi la servicii medicale de calitate. Împreună cu instituţiile statului putem găsi mijloace de a schimba în bine sistemul medical din ţara noastră”, a declarat Theodor Alexandrescu, Preşedintele Metropolitan Life. “Cu aceste obiective ne implicăm activ în campania “Sănătatea-i cel mai bun prieten” şi împărtăşim din experienţa noastră locală şi din alte ţări unde populaţia deja utilizează eficient beneficiile oferite de asigurările private de sănătate”, a adăugat Theodor Alexandrescu.

    “Credem foarte mult că educaţia se poate face la orice vârstă, atât timp cât exista bunăvoinţă şi ajutor. Fundaţia MediaPro susţine proiectul “Sănătatea-i cel mai bun prieten” pentru dreptul oamenilor de a fi informaţi şi trataţi corect, într-un sistem de sănătate care de multe ori nu răspunde nevoilor pacienţilor. Sănătatea este un drept. Iar noi îl susţinem”, a spus Liliana Şerban, Preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei.

    În perioada campaniei, în publicaţiile: Ziarul Financiar, Business Magazin, The One, Ce se întâmplă, doctore?, ProTV Magazin, cât şi pe website-urile www.zf.ro, www.gandul.info, www.mediafax.ro, www.descopera.ro şi www.go4it.ro vor fi publicate materiale care vor trata temele menţionate mai sus.

    De asemenea, subiecte importante vor fi dezbătute în cadrul unor ediţii speciale ale Gândul Live şi ZF Live, dar şi pe parcursul unor evenimente cu tematică medicală sau farma, cum sunt “ZF Pharma Summit 2013”, “Mediafax Talks about Health Reform” sau “Gala Ce se intampla, doctore?”.

    În plus, cei mai importanţi specialişti din domeniu vor explica ce înseamnă reforma în sănătate şi prin ce transformări va trece sistemul sanitar din România. Toate materialele se vor regăsi pe site-ul campaniei www.sanatateaprieten.ro, acestea fiind promovate şi pe pagina de Facebook “Sănătatea-i cel mai bun prieten“.

  • Parlamentarii se întorc astăzi din vacanţă. Care sunt priorităţile legislative?

    Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din anul 2013, priorităţile puterii vizând reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, în timp ce opoziţia a menţionat că ţintele ei legislative sunt centrate pe crearea de locuri de muncă.

    Senatul se convoacă de luni în a doua sesiune ordinară a anului 2013. Preşedintele Senatului a convocat Biroul Permanent luni, ora 14.00, iar grupurile parlamentare se vor întruni la ora 15.00. Senatorii se vor întruni în plen de la ora 16.00, la sediul din Palatul Parlamentului.

    De asemenea, Camera Deputaţilor este convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013 luni, la ora 14.00. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc luni, începând cu ora 13.00.

    Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

    Premierul a spus că proiectul cel mai important din această toamnă este declanşarea efectivă a descentralizării.

    “Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor”, a subliniat Ponta.

    Legat de modificarea Constituţiei, premierul Victor Ponta a declarat, că din punctul său de vedere, proiectul Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă o reformă de care era nevoie a sistemului politic şi constituţional şi că anul viitor se poate merge în orice moment la referendum.

    O altă prioritate a USL o reprezintă Legea referendumului, despre care CC a stabilit că este constituţională în măsura în care prevederile ei se aplică după un an de la intrarea în vigoare.

    Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la reuniunea grupurilor parlamentare ale USL, că în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare trebuie adoptată din nou Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga.

    În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi “pentru”, 73 de voturi “împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

    Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

    Opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea, iar Curtea a decis că actul normativ este constituţional în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

    Preşedintele Băsescu a declarat, ulteriror, că termenul fixat de CC este “greşit calculat” şi “nu are niciun Dumnezeu”.

    Preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.

    Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, recent, că la începerea sesiunii parlamentare va interpela Ministerul Justiţiei pentru ca DNA să prezinte o situaţie a anchetelor legate de “vechea guvernare”.

    Priorităţile legislative ale opoziţiei par a fi legate, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor acesteia, de nevoia de locuri de muncă.

    Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că în viitoarea sesiune parlamentară priorităţile PDL sunt centrate pe crearea locurilor de muncă, altele vizând domeniul educaţiei.

    El a amintit că PDL a depus în Parlament două proiecte de lege în acest sens, dintre care unul se referă la constituirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Investitorilor.

    Blaga şi-a declarat speranţa că această iniţiativă va fi susţinută li de putere, mai ales că nu este nevoie de fonduri publice pentru constituirea ei.

    Rămâne de văzut în ce măsură discuţiile putere-opoziţie pe teme sociale şi economice, anunţate de ambele părţi, vor avea cu adevărat loc şi ce rezultate vor avea.

    De asemenea, rămâne de văzut în ce măsură parlamentarii USL vor fi diciplinaţi şi vor avea o prezenţă bună la lucru pentru a susţine priorităţile Uniunii şi în ce măsură Guvernul va reuşi să producă la timp un proiect de buget pentru 2014.

  • Călin Mitică vrea să „divizeze simetric“ Remarul 16 Februarie

    Consiliul de administraţie al producătorului de material rulant Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca (REFE) , controlat indirect de Călin Mitică şi Monica Băiculescu, a convocat acţionarii pe 3 octombrie în AGA pentru a aproba divizarea simetrică a companiei în două societăţi comerciale pe acţiuni de tip deschis, prin desprinderea unei părţi din patrimoniul Remarul către o societate comercială nouă înfiinţată, listată, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societatea nou înfiinţată, coform cotelor deţinute.

    Actul constitutiv, sediul social precum şi celelalte caracteristici ale societăţii nou înfiinţate vor fi supuse aprobării acţionairlor, mai scrie în convocator. Conducerea nu dă detalii cu privire la motivul pentru care societatea ar urma să fie diviziată şi nici despre cum anume se va face divizarea sau ce active va prelua societatea nou înfiinţată. Compania dispune de capitaluri proprii de 103 milioane de lei.

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 2.09.2013

  • Raiffeisen a făcut cheltuieli de investiţii de 11 mil. euro în primul semestru

    Raiffeisen Bank a făcut în prima jumătate a anului investiţii de 11 mil. euro, mai mult decât triple faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, principalele destinaţii fiind infrastructura IT şi operaţiunile de mutare a sediului central din Charles de Gaulle Plaza în Sky Tower, unde ocupă etajele de la 2 la 7.

    Costurile cu mutarea s-au reflectat şi în creşterea cu peste 10% a cheltuielilor administrative, până la 272 mil. lei, însă în anii următori sunt aşteptate economii pe seama concentrării structurilor de management în acelaşi sediu. Pentru anul acesta Raiffeisen are aprobat un plan de investiţii de peste 31 mil. euro, triplu faţă de cel realizat anul trecut. Potrivit băncii, finanţarea investiţiilor se face din surse proprii. 

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 2.09.2013

  • CARDURI DE ACCES pentru elevi, în toate şcolile din Sectorul 1, de la începutul anului şcolar

     Primăria Sectorului 1 va introduce, odată cu începerea noului an şcolar, carduri de acces pentru elevi în toate şcolile şi liceele din această zonă administrativă, cu excepţia şcolilor speciale. De la 15 octombrie 2013 vor beneficia de acest sistem şi elevii nou-veniţi din clasele pregătitoare în clasa I, respectiv elevii care au trecut din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, potrivit unui comunicat de presă al primăriei.

    “Prin introducerea cardurilor de acces pentru elevi reuşim practic să securizăm unităţile de învăţământ din Sectorul 1 şi să garantăm siguranţa copiilor noştri pe toată durata orelor de curs. Totodată, va scădea semnificativ şi numărul absenţelor pentru că sunt monitorizate toate intrările şi ieşirile elevilor de la şcoală, informaţii la care vor avea acces şi părinţi”, spune primarul Secotului 1, Andrei Chiliman.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacia, marca cu cea mai bună creştere pe piaţa franceză în primele opt luni ale anului

     Astfel, piaţa auto franceză s-a contractat cu 9,4% în perioada ianuarie-august, la 1,4 milioane de autoturisme comercializate, faţă de peste 1,55 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de asociaţia constructorilor crancezi de cutomobile, CCFA.

    Cota de piaţă a Dacia în Franţa a urcat la 4,47%, de la 3,83% în primele opt luni ale anului trecut.

    Marca japoneză Toyota a înregistrat o creştere similară Dacia, însă la un volum mai redus de vânzări. Înmatriculările de maşini Toyota în Franţa au urcat cu 5,8% în perioada analizată, la 48.070 unităţi.

    Creşterea Dacia a limitat declinul consemnat la nivelul grupului Renault. Vânzările Renault la nivel de grup au scăzut cu 7,9% în perioada analizată, la 350.286 autoturisme. Marca Renault a afişat o scădere de 10,4%, la 287.457 unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele BNR au scăzut cu 1,2 mld. euro în august

     În luna august, BNR a consemnat intrări de 888 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.

    În acelaşi timp, ieşitile au totalizat 2,07 miliarde euro, rezultate din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

    La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc a noua şi a zecea rambursare de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 835 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 168 milioane echivalent euro), precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 19 august 2013, în suma de 470 milioane euro, capital şi dobândă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul online elefant.ro a introdus în ofertă produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte

     “Tot din 2 septembrie, elefant.ro lansează serviciul «365 de zile retur gratuit», în premieră pentru România. Cumpărătorii de produse fashion de pe elefant.ro pot returna gratuit produsele comandate oricând doresc, în termen de un an, în condiţiile specificate pe website”, se arată într-un comunicat al www.elefant.ro.

    Portofoliul de produse fashion este disponibil permanent în catalogul online actualizat continuu, accesibil la adresa www.elefant.ro/fashion/.

    Noua strategie de extindere a elefant.ro a fost anunţată în prima jumătate a acestui an, iar de atunci magazinul a adăugat în ofertă asigurările auto de tip RCA, un nou model de business – campaniile Happy Days şi s-a repoziţionat drept mall-ul online pentru familie.

    Oferta www.elefant.ro include peste 90.000 de produse – cărţi, eBooks, jucării, filme, muzică, eReadere, tablete, asigurări RCA şi produse din categoria fashion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro