Vezi mai multe galerii foto pe www.zoom.mediafax.ro
Vezi mai multe galerii foto pe www.zoom.mediafax.ro
“Această măsură nu implică neapărat disponibilizări de personal, ci urmăreşte o eficientizare a activităţii în administraţie. Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor”, au arătat, joi, sursele citate.
Acestea au mai afirmat că un nivel mare al cheltuielilor se înregistrează în administraţie pentru consumabile şi alte produse, precum şi pentru servicii externalizate.
La sfârşitul anului trecut, premierul Ponta a transmis miniştrilor că au ocazia, prin restructurarea Guvernului în vederea stabilirii unei noi configuraţii, să constate care dintre instituţiile actuale au prea mulţi funcţionari angajaţi în ultimii ani ca o “sinecură politică” şi nu fac nimic, pentru a se despărţi de aceştia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Cel mai mare salariu net s-a plătit în transporturi aeriene (3.799 lei), iar cele mai mic în hoteluri şi restaurante (840 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 90%.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Această campanie se adresează tuturor celor competenţi şi buni profesionişti din Hidroelectrica şi din afara Hidroelectrica”, a afirmat Borza într-o conferinţă e presă.
Producătorul de energie Hidroelectrica, controlat de stat, este în insolvenţă din iunie 2012.
Euro Insol a desfiinţat, în 16 ianuarie, 22 posturi de director din Hidroelectrica, iar cei 57 de directori din noua organigramă a companiei de stat au fost numiţi cu delegaţie, pentru o perioadă de 90 de zile, până la ocuparea posturilor prin concurs.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Această măsură nu implică neapărat disponibilizări de personal, ci urmăreşte o eficientizare a activităţii în administraţie. Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor”, au arătat, joi, sursele citate.
Acestea au mai afirmat că un nivel mare al cheltuielilor se înregistrează în administraţie pentru consumabile şi alte produse, precum şi pentru servicii externalizate.
La sfârşitul anului trecut, premierul Ponta a transmis miniştrilor că au ocazia, prin restructurarea Guvernului în vederea stabilirii unei noi configuraţii, să constate care dintre instituţiile actuale au prea mulţi funcţionari angajaţi în ultimii ani ca o “sinecură politică” şi nu fac nimic, pentru a se despărţi de aceştia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas transformă centrul comercial City Mall din Bucureşti în clădire de birouri, procesul de modificare a spaţiilor din mall, început în decembrie anul trecut urmând să fie finalizat la sfârşitul acestui an. Investitorul grec a răscumpărat pentru 17,3 milioane euro centrul comercial City Mall din Bucureşti, intrat în faliment în 2010. Papalekas a deţinut proiectul în 2006 şi l-a vândut cu 103,5 milioane euro fondului australian APN European Retail. Spaţiile de birouri vor totaliza peste 20.000 de metri pătraţi, respectiv etajele 1,2 şi 3, iar la parter va fi amenajată o galerie comercială de mici dimensiuni, unde deja retailerul Mega Image a deschis un magazin în acest an, au declarat surse din piaţa imobiliară. Proprietarii proiectului au început închirierea spaţiilor, acestea fiind potrivite activităţilor de backoffice având în vedere suprafaţa mare a acestora. De la începerea proiectului de reamenajare, contractele cu chiriaşii mallului au fost reziliate. Centrul comercial City Mall, amplasat lângă cimitirul Bellu din Capitală, a intrat în faliment în noiembrie anul trecut, din cauza unor datorii de 76 milioane de euro. Papalekas mai deţine imobilul de birouri Tower Center şi Cathedral Plaza, ambele achiziţionate anul acesta.
Economia României a reuşit să rămână anul trecut în teritoriul pozitiv graţie influenţei favorabile a consumului intern, în timp ce exporturile au înregistrat o scădere de 3,2%. Consumul final a crescut cu circa 1% în 2012, atât ca urmare a avansului consumului populaţiei, influenţat de majorările de salarii din sectorul public, cât şi datorită creşterii consumului administraţiilor publice. Şi investiţiile au ajutat anul trecut PIB-ul, urcând cu 4%. Evoluţia economiei României a fost corelată cu cea a zonei euro, care a intrat oficial în recesiune tehnică, pentru a doua oară în ultimii trei ani, ceea ce a determinat înrăutăţirea semnificativă a cererii externe pentru exporturi. Aportul negativ al agriculturii şi industriei a anulat anul trecut mare parte din impactul pozitiv al impozitelor nete asupra PIB şi creşterea din sectorul serviciilor, în timp ce construcţiile au stagnat. Agricultura s-a prăbuşit anul trecut cu peste 20%, după un avans de 11% în 2011. Institutul de Statistică a majorat prognoza pentru creşterea economică de anul trecut de la 0,2% la 0,3%.
Proiect Bucureşti, compania de arhitectură şi proiectare care în perioada 1953 – 1990 a „desenat“ aproape tot ce s-a construit în Capitală, a început recent lucrările la un proiect de birouri dezvoltat de firmă pe un teren de 8.000 de metri pătraţi din apropierea Pieţei Romane, în centrul Bucureştiului. Prin intermediul firmei Alecsandri Estates, Proiect Bucureşti va dezvolta trei clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 24.000 de metri pătraţi şi o valoare a investiţiei de circa 30-40 mil. euro, potrivit estimărilor ZF. Prima etapă a lucrărilor la proiectul denumit Center Square este realizată de firma de construcţii Comnord, controlată de omul de afaceri Sorin Creţeanu. „Până la sfârşitul lunii martie vom face o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de structură şi infrastructură. Deocamdată lucrăm la caietele de sarcini“, a precizat pentru ZF Luminiţa Popescu, responsabila de proiect în cadrul companiei. Pentru prima etapă a lucrărilor a fost contractat un împrumut de 2,9 mil. euro de la Piraeus Bank.
Fostul fotbalist Gheorghe Hagi împreună cu alţi patru oameni de afaceri români au deschis la Constanţa un local de tip sport lounge sub brandul H10 Sport Lounge, care a necesitat o investiţie de 400.000 de euro. Acest local este primul dintr-o serie de zece ce urmează a fi deschise până la finalul lui 2014 la nivel naţional, urmând a fi creat astfel un lanţ de pub-uri dedicate carierei fostului fotbalist. Localurile vor fi decorate cu obiecte şi fotografii din cariera lui Hagi şi vor cuprinde şi o serie de fan-cluburi. Localul din Constanţa, amplasat într-un spaţiu închiriat pe bulevardul Tomis, nr. 129-131, are 140 de locuri la parter şi 80 de locuri la VIP Lounge. Acţionarii au ales oraşul Constanţa pentru primul local pentru că acesta este oraşul natal al lui Hagi. “Ideea mi-a venit acum doi ani când în urma unei discuţii cu nişte englezi mi-am dat seama că Hagi poate fi încă exploatat, însă în altă manieră”, spune Mihai Neguţ, unul dintre acţionari. În proiect mai sunt implicaţi pe lângă Hagi şi Mihai Neguţ, Petre Brumă, Vlad Creţu şi Răzvan Neguţ.