BusinessMagazin

Blog

  • NOUTATI

    Noul imperialism

    Razboiul din Irak si miza lui inca neclara (respectarea drepturilor omului sau petrolul) si lupta impotriva terorismului au asezat problema „Imperiului American“ in centrul atentiei cercetatorilor si politologilor. In ultima sa carte, David Harvey (profesor de urbanism si geografie la City University din New York) readuce in discutie categoria marxista de „acumulare primara“, privita ca o relatie organica intre diferitele forme de imperialism, si demonstreaza felul in care statul neoliberal american impreuna cu toate formele similare de imperialism, aparute dupa anii 1970, au devenit niste practici de pradare si au dat nastere miscarii de globalizare. Sugestia fundamentala a cartii este ca invazia americana din Irak e mai degraba un semn al slabiciunii decat al fortei SUA.

     

    David Harvey, Noul imperialism, Editurile All, Bucuresti, 2004

     

     

    Ingerul de pe snowboard

    Cartea retraseaza ultimele aventuri ale unui mare solitar, snowboarder-ul de origine franceza Marco Siffredi, probabil cel mai talentat sportiv alpin al generatiei sale. La sfarsitul anilor ‘90, acest „inger blond, aratos si spiritual, dar zgarcit cu cuvintele“ coborase deja de pe Mont Blanc si indraznise sa se avante pe Cho Oyu. In 2001 a fost cel dintai om care a coborat pe snowboard de pe „Acoperisul Lumii“. In 2002, a hotarat sa atace din nou Everestul, pe culoarul Hornbein de aceasta data, pe o pista cu o inclinatie de 50 de grade. Atunci, in 2002, Marco Siffredi si-a dat drumul in jos printre gheturi. Nu s-a mai intors niciodata. Cartea- album este insotita de un mare numar de fotografii si demonstreaza, ca un omagiu adus „acestui veritabil lider de generatie sportiva“, ca nimeni nu mai este astazi in stare sa-i repete nebunestile ispravi din Alpi sau din Himalaya.

     

    Antoine Chandellier, La Trace de l’ange, Editions Guerin, 2004

  • Piruete impecabile printre mobile sunand

    Baletul Operei de Stat din Viena a dat, la 10 decembrie, prima reprezentatie pe o scena romaneasca. O stim prea bine: Bucurestiul nu are o sala decenta pentru spectacole de anvergura, care atrag audiente numeroase.

     

    Sala Palatului, batrana gazda a congreselor lui Ceausescu, continua sa fie folosita pentru mari concerte, chit ca ajunge sa le stirbeasca frumusetea. Si nu istoricul salii este problema, ci faptul ca spatiul de spectacol si anexele sale au ramas intepenite in trecut: cu vechile scaune inghesuite unul intr-altul pentru a primi cat mai multi aplaudaci, mochetele tocite si, cel mai rau deopotriva pentru artisti si spectatori, fara o instalatie de sonorizare care sa reziste ireprosabil unui spectacol de trei ore.

     

    Asa ca sonorizarea mult-hulita a mai facut o victima: ultimul act al spectacolului de balet prezentat in premiera la Bucuresti de ansamblul Operei de Stat din Viena, „sabotat“ de o baterie de boxe care a obosit prea devreme.

     

    Ce-i drept, la mutilarea atmosferei a contribuit de aceasta data si publicul. Mai intai, ora de incepere a fost ignorata fara retineri de cei dornici mai degraba sa bifeze un eveniment in agenda culturala personala: chiar daca orchestra si-a inceput partitura cu un sfert de ora intarziere, dupa alte 15 minute, grupuri-grupuri continuau sa-si faca aparitia orbecaind printre randuri cu pretentia de a-si ocupa locurile de pe bilete. Si cu prea multa indiferenta fata de deranjul provocat celor care incercau sa intre in atmosfera spectacolului. Amuzanta trebuie sa mai fi fost imaginea, vazuta de pe scena, a unor oameni debusolati, surprinsi in picioare de aprinderea reflectoarelor la sfarsitul unei bucati muzicale interpretate prin dans. Evident, cum spectacolul a fost intrerupt de doua pauze, istoria s-a repetat, punand la incercare nervii privitorilor disciplinati: in ciuda invitatiilor insistente, „fanii“ baletului ajungeau in sala dupa stingerea luminilor.

     

    Era imposibil sa fi fost vreun posesor de invitatie/bilet fara telefon mobil la purtator. Telefon care a tot sunat, de vreme ce vraja miscarilor de pe scena pe muzica lui Ceaikovski, Mozart sau Strauss i-a facut pe spectatori sa nu-si mai recunoasca soneriile.

     

    Si, ca si cand toate acestea n-ar fi fost indeajuns, publicul a oferit un acompaniament cat se poate de neinspirat: accese de tuse, nicidecum discrete, ci cat se poate de „sanatoase“, care ajungeau sa faca turul salii, intr-o reprezentatie de mimetism pur si simplu incredibila.

     

    In fine, iubitorii de evenimente culturale cu staif nu se zgarcesc cu aplauzele. Ba dimpotriva. Spectatorii nu s-au sfiit sa intervina cu aplauze ori de cate ori li se parea – eronat din pacate – ca se apropie sfarsitul unei bucati muzicale. Asa ca au tot aplaudat, luandu-se la intrecere cu instrumentistii orchestrei Operei din Viena, pana cand prim-solista Simona Noja s-a simtit nevoita sa-si duca sugestiv degetul la buze, intre doua piruete impecabil executate. Gestul a fost insa uitat la intonarea celebrului mars Radetzchi, pe care publicul vienez il canta la propriu impreuna cu orchestra Filarmonicii din capitala Austriei la fiecare 1 ianuarie, modelandu-si aplauzele dupa indicatiile dirijorale. Evident, orchestra Operei din Viena nu putea avea aceleasi pretentii la Bucuresti, unde acompaniamentul s-a transformat intr-o bulibaseala sonora, din care mai razbatea si muzica lui Strauss.

     

    Fatalmente, vraja miscarilor gratioase ale balerinilor n-a fost destul de puternica pentru a-i retine in sala pe spectatorii avizi de cultura pana a se fi stins ultimele acorduri. Si astfel, umbrele au inceput sa misune grabite spre garderoba, desigur, pentru a evita aglomeratia suparatoare.

     

    A fost, asadar, Baletul Operei de Stat din Viena la Bucuresti. La prima reprezentatie pe o scena romaneasca in 375 de ani de la infiintare. Reprezentatie deosebita, care merita o sala si un public mai bun. Tot la Sala Palatului urmeaza doua concerte sustinute de soprana Angela Gheorghiu, respectiv de tenorul Jose Careras. Traiasca boxele!

  • Sperietoarea anticipatelor

    Intre „Calin Popescu-Tariceanu va fi premierul care va face guvernul in jurul Aliantei“ si „Traian Basescu trebuie sa arate ca are caracter si sa accepte ca PSD are dreptul sa alcatuiasca guvernul“ se afla un hau mare cat Romania. In conditiile in care majoritatea parlamentara e dovedita mai mult la nivelul vorbelor decat la vot, se contureaza solutia logica: alegerile anticipate.

     

    Nu destabilizati tara!“, spun patriotii de ocazie pentru care un scrutin anticipat e tot ceea ce poate fi mai rau. „Nu va jucati cu focul!“, ameninta ei. In toate democratiile, discutia despre alegeri anticipate survine insa tocmai ca solutie la o situatie de criza, de instabilitate politica. Iar Romania se afla, in aceste zile, in fata unei astfel de crize: exista doua forte politice majore, PSD, respectiv Alianta PNL-PD, care anunta, cu mai multa sau mai putina convingere, alcatuirea guvernului. Nici una dintre ele nu poate prezenta, insa, o formula de sustinere parlamentara solida.

     

    Potrivit ultimelor evolutii, doua sunt variantele cu probabilitatea cea mai mare de realizare. Prima, sa avem in perioada urmatoare un guvern minoritar. A doua, formula de guvern propusa de premierul desemnat sa nu fie acceptata de Parlament si sa ne indreptam spre alegeri anticipate.

     

    Un guvern minoritar si-ar incepe activitatea primind mandatul pe baza unui sprijin tacit, inclusiv din partea unor parlamentari pentru care a fi senator sau deputat e mai important decat o eventuala disciplina de partid. Ar putea fi chiar inceputul unei frumoase colaborari, pentru ca sustinerea tacita n-ar fi o noutate in istoria postdecembrista a Romaniei. Guvernul minoritar Vacaroiu a reusit sa-si duca mandatul la capat, desi, teoretic, n-avea cum. A beneficiat insa, tot timpul, de sprijinul PRM. Insa nici PRM nu mai e ce a fost. Nu mai actioneaza ca un tot unitar. Exista, pe de o parte, nucleul parlamentarilor pentru care, la o adica, trecerea la PSD ar fi una fireasca. Sunt, e drept, mai putini, si cei care chiar au crezut in sloganurile anti-coruptie si anti-PSD din campanie si precampanie. In sfarsit, mai sunt cei 17 parlamentari de pe langa Blocul National Sindical, intrati in Parlament pe listele PRM, dar care s-au declarat alaturi de Alianta PNL-PD. Cum vor vota toti acestia, la o adica? E greu de pus un pariu.

     

    Un guvern minoritar descurcaret si-ar putea atrage sprijin pentru proiecte de lege importante pentru integrarea europeana, facand apel la consensul national in fata obiectivelor importante ale Romaniei. Un guvern minoritar, insa, oricat de iscusit ar fi condus si oricat sprijin prezidential ar avea, ar fi indemnat la concesii si, pana la urma, i-ar fi extrem de greu sa-si duca mandatul la capat. Rezulta alegeri anticipate intr-un an, maximum doi.

     

    Ramane foarte probabila si varianta ca noul guvern, oricare ar fi acesta, sa nu primeasca votul Parlamentului. Rezulta alegeri anticipate in primavara. Prin urmare, alegerile anticipate par aproape un dat, in actualul context. Cui i-ar folosi? Pe cine ar dezavantaja? Alianta PNL-PD se afla pe val, dupa triumful in prezidentiale al lui Traian Basescu. De partea cealalta, PSD este un partid slabit care are de infruntat conflicte interne. Pentru UDMR si PUR exista riscul de a nu mai prinde pragul de 5%. Iar PRM e in picaj. Experienta tarilor europene care au trecut prin alegeri anticipate arata insa ca totul e posibil si ca rezultatul lor e imprevizibil.

     

    In Europa, exista mai multe modele de alegeri anticipate, fiecare cu invataturile lor. Exista, pe de o parte, modelul rusesc al anticipatelor de supravietuire la care a apelat Boris Eltin in anul 1993. Scrutinul s-a desfasurat la capatul unei perioade explozive, marcata de ciocniri violente intre sustinatorii reformistilor lui Eltin si cei ai majoritatii comuniste din Duma de Stat, asedii asupra unor institutii de stat, focuri de artilerie, numerosi morti si raniti. Si pentru ca uneori nu e pentru cine se pregateste, alegerile anticipate din 1993 n-au fost castigate nici de comunisti, nici de liberali, ci de ultranationalistii lui Vladimir Jirinovski.

     

    Modelul polonez a adus, tot in 1993, caderea Guvernului socialist al Hannei Suchocka, ca urmare a unei motiuni de cenzura initiate de „Solidaritatea“. Anticipatele care au urmat n-au adus castig de cauza dreptei, ci Aliantei Stangii Democratice, care a format guvernul impreuna cu Partidul Taranesc Polonez. A fost, deci, o coabitare a unui nou guvern de stanga, cu presedintele de dreapta Lech Walesa.

     

    Alta confirmare a zicalei ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la urne a fost cea din Franta anului 1997. Presedintele Jacques Chirac a calculat ca guvernul sau de dreapta ar putea obtine o sustinere mai mare in Adunarea Nationala si a provocat alegeri anticipate. Surpriza insa: acestea au fost castigate de gruparile politice de stanga, care au rasturnat situatia, obtinand 318 din cele 577 de locuri in Parlament. Sunt insa si foarte multe exemple de anticipate care si-au atins toate scopurile, si nu doar pe cele de detensionare a unei situatii incarcate. Este de mentionat aici modelul bulgaresc, al anticipatelor providentiale. S-a intamplat in 1997. Proaspat ales presedinte, Petar Stoianov a provocat alegeri anticipate, pe fondul nemultumirilor populare legate de conditiile precare de trai si a coruptiei generalizate. Opozitia participa la manifestatii – maraton de protest, in centrul Sofiei. Victoria zdrobitoare a Uniunii Fortelor Democratice, in dauna Partidului Socialist, fost comunist, a fost considerata istorica, deschizand calea spre reforme in Bulgaria.

     

    Avem si un model albanez: anticipatele tip terapie de soc. S-a intamplat tot in 1997, intr-un moment de criza profunda, politica si economica, provocata de proliferarea si colapsul jocurilor piramidale. Situatie originala, rezolvata printr-un dus rece. Nici nu conteaza ca scrutinul a fost castigat de o coalitie de partide condusa de socialisti. Important e ca, sub atenta supraveghere a organismelor internationale, noul guvern a demarat o serie de reforme care au contribuit la imbunatatirea situatiei economice.

     

    In sfarsit, in aceste zile, o alta tara europeana se pregateste de alegeri anticipate. In urma cu o saptamana, presedintele Portugaliei a dizolvat Parlamentul, la numai patru luni de la investirea Executivului, invocand „o grava criza de credibilitate a Guvernului“. Cele doua partide care alcatuiau coalitia guvernamentala au deja experienta castigarii anticipatelor din 2002 si isi fac deja calcule pentru cele din 2005.

     

    Experienta Romaniei in domeniu e nula. Bucurestiul a fost cel mai aproape de anticipate in perioada Guvernului Ciorbea. Nici premierul, nici presedintele de atunci n-au avut suficient curaj si suficienta viziune, incat sa le provoace. Au ales calea prudentei, care a dus la perpetuarea, pana spre sfarsitul mandatului, a instabilitatii politice din cadrul coalitiei CDR-PD-UDMR. Ce va fi acum? E o intrebare cu raspuns deschis.

  • O piata fara colinde

    In urmatoarele doua saptamani, pe piata asigurarilor nu se vor auzi colinde, ci zgomotele celei mai dure batalii date vreodata in Romania pentru incheierea de polite RCA. Motivul? Spre deosebire de alti ani, un client pierdut acum ar putea ramane pierdut pentru mult timp. 

     

    Asigurarile obligatorii auto RCA sunt una din putinele oportunitati prin care un absolvent descurcaret de liceu sau un student poate castiga cateva sute sau chiar mii de euro in doua saptamani. Trebuie doar sa  aiba ambitie si dispozitia de a sta in frig 14 ore pe zi, scriind polite, in timp ce altii sunt in vacanta.

     

    Pentru multi dintre cei care au castigat bine din comisioanele la acest tip de asigurari, 2005 ar putea fi insa ultimul „An Nou fericit“. Aceasta pentru ca, din cauza noilor modificari ale normelor RCA, detinatorii de autovehicule care isi fac anul acesta asigurarea la o companie vor putea sa isi reinnoiasca automat politele, fara sa mai stea la cozi cu doua ore inainte de Revelion.

     

    In plus, tot din cauza modificarilor, orice sofer, caruia i-a luat o luna pentru a-si reveni din „efortul“ sarbatorilor si se asigura in februarie, va putea semna o polita pe un an intreg, nu doar pe cele 11 luni ramase (ca pana acum).

     

    Cele doua schimbari, aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, vor insemna un soc foarte puternic pentru un segment de piata de peste 130 de milioane de euro (cam 20% din piata totala), din care multe companii de asigurare isi finanteaza activitatea pentru restul anului.

     

    In primul rand, campania de anul acesta va fi cea mai dura de pana acum, pentru ca un client castigat pentru 2005 poate fi castigat pentru multi ani. Asta in conditiile in care un sondaj realizat de compania de cercetare Daedalus Consulting arata ca, in cazul politelor RCA, s-a inregistrat pana acum cea mai scazuta loialitate fata de firmele de asigurari.

     

    „Anul acesta, lupta pentru clienti va fi inca si mai puternica, pentru ca o data castigati, acestia vor continua sa lucreze cu aceeasi companie“, crede Octavian Manastireanu, presedinte executiv al ARDAF. Mai precis, asiguratii pot alege sa schimbe compania dupa expirarea politei, insa trebuie sa „denunte“ (acesta este termenul oficial) schimbarea. Adica sa anunte compania ca renunta la contractul de asigurare cu 30 de zile inainte de expirarea politei. Lucru care aproape sigur va fi considerat prea incomod, cel putin de catre persoanele fizice.

     

    Prin urmare, lupta pentru cele peste 2,5 milioane de potentiale polite va fi mai dura decat de obicei. Care vor „armele“ in aceste conditii? Ca de obicei, pretul politei si campaniile de promovare foarte agresive. Insa folosite la foc automat anul acesta.

     

    Tot datorita modificarilor din normele CSA, societatile de asigurari care vand RCA vor avea libertatea sa majoreze sau sa reduca tarifele standard, stabilite de CSA, intr-o marja de 10%. In teorie, acest lucru ar trebui sa aduca diferente intre preturile practicate de companii, in functie de interesul acestora pentru RCA. Realitatea pe care o stiu deja vanzatorii de asigurari este insa alta.

     

    „Toate societatile vor merge pe valori minime pentru primele de asigurare“, crede Stefan Iordache, director general al Millenium Brokeraj Group, o companie de brokeraj in asigurari de talie medie. De aceeasi parere este si Octavian Manastireanu de la ARDAF, care crede ca „toate societatile vor merge la minimum“ si, in acest fel, nu va exista o concurenta prin tarifele practicate. Oare?

     

    Nici anul trecut, companiile de asigurari nu au avut voie sa acorde discounturi si nici comisioane mai mari de 8% brokerilor (care foloseau comisioanele pentru a da reduceri). Cu toate acestea, s-au gasit metode pentru ca firmele cu parcuri mari sa primeasca reduceri si de 30%.

     

    Anul acesta, comisionul maxim stabilit de CSA este de 15%, insa multe companii de asigurari sunt practic dependente de RCA si pot ceda presiunii clientilor importanti care vor reduceri mai mari. „Exista societati care sunt disperate dupa lichiditatile provenite din RCA, care asteapta finalul de an ca sa-si plateasca daunele. Este anormal sa fie societati care au in portofoliu peste 80% RCA“, spune Ionel Dima, director general al AVUS International, una din primele 10 companii de brokeraj in asigurari din piata.

     

    In afara de „macelul“ preturilor, un alt efect va fi schimbarea strategiei de promovare. Daca, in mod traditional, campaniile se desfasurau cu precadere doar in cele doua momente de maxima vanzare a RCA – vara si sfarsitul anului -, in viitor perioada se va intinde pe aproape tot anul.

     

    „Se va apela, probabil, si la diferite mijloace de atragere a clientilor, cum sunt tichetele de cadou“, spune Stefan Iordache, adaugand ca „acest lucru ar complica foarte mult viata brokerilor“, care vor trebui sa administreze si aceste valori.

     

    Nu de complexitate ar trebui sa se teama insa brokerii, ci de faptul ca ar putea pierde si ei o sursa importanta de venit, in conditiile in care politele se vor innoi automat, fara intermediari. In cazul clientilor mari (companii cu flote de distributie), probabil ca brokerii vor putea sa isi mentina comisioanele si in anii urmatori, chiar daca politele vor fi innoite automat. La persoane fizice insa, acest lucru va fi aproape imposibil.

     

    Pentru o parte din societatile de asigurari, mai ales cele mari, decizia de reinnoire automata este buna. In timp, ele pot „scapa“ atat de comisionul datorat brokerilor, cat si de competitorii mai mici si mai agresivi in reducerile de preturi. Astfel, chiar daca efectele modificarilor din norme nu se vor vedea imediat, decizia CSA va schimba profund piata asigurarilor RCA pe termen lung. Mai precis, este posibil ca o parte din companiile care depind in proportii prea mari de RCA sa piarda teren daca anul acesta nu vor avea o campanie buna. Si nu numai din punct de vedere al cantitatii, ci si al profitabilitatii.

     

    „Se pune problema daca societatile vor sti sa isi stabileasca tarifele, astfel incat sa ramana si profitabile“, spune Marius Onofrei, director de comunicare la Allianz – Tiriac. Daca, in goana dupa clienti, companiile vor stabili preturi pentru polite sub limita de profitabilitate, „efectele pe termen lung se pot propaga pana la falimente“, adauga Onofrei.

     

    In sustinerea teoriei vin nu numai presupunerile, ci si certitudinile. Asta in cazul in care cineva isi mai aduce aminte de Grup As. A fost compania aceea cu o ascensiune rapida si o prabusire la fel de spectaculoasa, cauzate de acelasi motiv: reducerile RCA. 

  • Scumpiri si „denuntari“

    Cresterea progresiva a primelor de asigurare si libertatea acordata companiilor in stabilirea preturilor pentru RCA fac parte din calendarul de liberalizare totala a tarifelor, pe care Romania trebuie sa-l indeplineasca pana la aderarea in UE. In Germania, spre exemplu, nivelul actual al unei polite de asigurare se situeaza in jurul a 1.000 de euro (fata de 60 – 100 euro in Romania), iar in Marea Britanie poate ajunge si la 1.200 de lire sterline.

     

    PRETURI: Primele de referinta vor fi, in medie, cu 35% mai mari decat in 2004.

     

    DAUNE MATERIALE: Limitele maxime ale despagubirilor cresc la 3 miliarde lei in 2005 si 4 miliarde in 2006, de la 2 miliarde lei in 2004.

     

    PERIOADA NELIMITATA: Asigurarea nu se mai incheie pentru un an calendaristic, ci pe durata nelimitata. Valabilitatea contractului se mentine prin plata primelor de asigurare pe perioade de cate 6 sau 12 luni.

     

    RESTRICTIE: Schimbarea companiei de asigurare nu se poate realiza decat daca asiguratul isi anunta oficial intentia cu 30 de zile inainte de expirarea politei.

     

    MARJE: In 2005, firmele de asigurare vor avea voie, in premiera, sa majoreze sau sa reduca cu 10% tarifele pentru RCA hotarate de CSA. Pentru 2006, primele de asigurare se stabilesc avandu-se in vedere prima de referinta a CSA, la care se poate aplica o cota de 20% in plus si 10% in minus.

     

    COMISIOANE: Nivelul maxim al cheltuielilor de achizitie (comisioanele pentru brokeri sau agenti) nu va depasi 15%. Limita superioara de anul trecut a fost de 8%.

  • Basmul cu exportul de cereale

    Daca exista un sezon cu adevarat manos pentru exportul de produse agricole, acesta incepe in ianuarie si se incheie in aprilie. Formidabilele productii de anul acesta la grau, porumb, floarea-soarelui si soia ii indreptatesc pe producatori si comercianti sa se pregateasca de socotit castigurile. Oare?

     

    Cifrele sunt spectaculoase. La grau, din recolta de 7,77 milioane de tone, 3,1 milioane pot fi exportate. La porumb, exportul ar putea ajunge la 7,5 milioane, adica jumatate din recolta de 14,8 milioane tone. Srotul de floarea-soarelui disponibil la export se ridica la 592.000 tone, iar la orz si orzoaica se pot exporta 400.000 tone dintr-o productie totala de peste 1,5 milioane tone. Cu alte cuvinte, 2004 a fost cel mai bun an agricol de dupa 1989: s-au obtinut, in total, 23,081 milioane tone de cereale, productie apropiata de maximul de 24 milioane de tone negociat cu UE.

     

    Asta e ceea ce se vede din birourile Ministerului Agriculturii, privind strict spre lanurile romanesti. Piata mondiala a graului, caci la ea trebuie sa ne raportam, inregistreaza o supraoferta, generata de productiile mari obtinute de principalii producatori si exportatori cu traditie, si se confrunta cu o scadere a preturilor. „Europa are un plus de recolta de 20 de milioane de tone, SUA au o productie in crestere, pana si Australia, care a avut un sezon slab, tot are un disponibil de cateva milioane de tone de grau“, spune Daniel Botanoiu, directorul Societatii Nationale a Produselor Agricole.

     

    In aceste conditii, unde ar fi locul graului romanesc si care este, de fapt, potentialul de export? Unii spun ca nu are nici loc si nici potential. „Trebuie facuta distinctia intre cele circa 4 milioane de tone de grau care intra in circuitul pietei si restul recoltei, care este pastrata pentru autoconsum, in gospodariile populatiei. Nu cred in teoria cu exportul, nici datele statistice de pana acum nu o sustin. Cred ca de fapt vom continua sa importam“, spune Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).

     

    Optimistii cred ca problemele pot fi depasite. „Potential exista. Problemele tin de faptul ca timp de trei ani situatia grea din agricultura a generat pierderi producatorilor, iar consumul a fost acoperit din importuri. Va trebui sa recastigam pietele internationale“, spune Viorel Marin, presedintele organizatiei patronale de morarit si panificatie ANAMOB.

     

    Recolte bune la grau, de genul celei din acest an, nu sunt o noutate pentru Romania. In 1995, de exemplu, statul a exportat 1,5 milioane de tone de grau, prinzand si o piata buna, cu preturi situate la 160 – 180 de dolari/tona (in acest an, la Chicago, pretul graului se invarte in jurul valorii de 110 dolari/tona). Problema este ca in acea perioada a existat o singura entitate care a vandut, defuncta Romcereal. Dupa 1995 a urmat fragmentarea sistemului de depozitare a cerealelor din Romania in sistemul Comcereal si Cerealcom, situatie menita sa ingreuneze demersurile oricarui interesat de cumpararea de grane romanesti. In ultimii ani, situatia s-a schimbat, asistam la o concentrare a terenurilor si unitatilor de depozitare si prelucrare, dar capriciile vremii au redus recoltele, iar Romania a devenit importator.

     

    Lipsa unei piete organizate a cerealelor si a unui organism interprofesional de reglare a pietei, de genul ONIC, care in Franta reprezinta interesele intregii filiere cerealiere – productie, depozitare, prelucrare si comercializare, se face acut resimtita. 

     

    Curios este faptul ca exista o hotarare de Guvern din acest an care vorbeste despre organizarea pietei de cereale, de preturi si de stocuri de interventie, precum si de o Agentie de Plati si Interventie pentru Agricultura, Industrie Alimentara si Dezvoltare Rurala.

     

    „Este o poveste, o idee generoasa din acelea care tin trei zile si dispar. Vom infiinta noi o asociatie a marilor producatori, ce detin mai mult de 2.000 de hectare, pentru a discuta cu statul“, spune Cezar Dogaru, directorul InterAgro, holding ce cultiva in jur de 40.000 de hectare de teren.

     

    Un astfel de organism ar fi in masura sa faca ordine pe piata agricola romaneasca, mai ales in privinta acordarii subventiilor. „Daca nu va exista o coerenta in politica de acordare a subventiilor, dupa 2007 vor muri 80% din ferme. O mare parte din sprijinul de stat a fost acordat clientelei politice. Subventiile ar mai trebui date celor ce folosesc pamantul, nu celor ce il au in proprietate“, adauga Cezar Dogaru.

     

    „Subventiile ar trebui sa se regaseasca in reduceri ale pre-turilor, proportional cu valoarea primita. Ai primit 30% subventie, ar trebui sa vinzi cu 30% mai ieftin“, crede Adrian Porumboiu, proprietarul celui mai mare holding agricol din Moldova, Comcereal Vaslui, si al doilea mare producator de cereale din Romania. Pentru a defini potentialul de export al cerealelor, in primul rand trebuie luat in calcul faptul ca, oricat de mare ar fi excedentul, exista o limitare fizica a exportului, adica cele circa 2 milioane tone care reprezinta cantitatea maxima de cereale ce pot fi incarcate in vase din silozurile dunarene si in Portul Constanta.

     

    In al doilea rand, calitatea graului. Fermierii mici nu folosesc, de cele mai multe ori, din ratiuni financiare, seminte de buna calitate, de unde o calitate care trimite graul in categoria furajelor. In al treilea rand, vremea tot mai capricioasa din ultima perioada, care a afectat periodic culturile si calitatea acestora. Si, nu in ultimul rand, pretul, cel mai sensibil capitol in discutiile dintre producatori si comerciantii sau procesatorii de cereale.

     

    E destul de greu sa explici unui locuitor din Baragan de legatura dintre recolta sa si orasul Chicago si in ce fel ii influenteaza bursa negocierile cu comerciantii. Dar este un exercitiu cu care, intr-o forma sau alta, fermierii vor trebui sa se obisnuiasca, pentru ca influenta pietei mondiale se face simtita tot mai mult si in Romania.

     

    In acest an, de exemplu, cand exportatorii din Romania, si nu numai, se confrunta cu o crestere a tarifelor de transport naval. La baza majorarii stau tendinta de apreciere a pretului petrolului, dar si numarul mare de nave ocupate sa transporte minereuri sau alte marfuri menite sa astampere foamea de dezvoltare a economiei chineze. Departamentul Agriculturii din SUA anunta recent ca tarifele de transport naval pe traseul SUA-Japonia sunt aproape de nivelul- record inregistrat in februarie 2004 de 80 de dolari/tona. Tarifele s-au majorat cu 30 de dolari/tona in aceasta vara. Dar acesta este numai un aspect.

     

    Problema principala este pretul de vanzare a graului, convenit de organizatiile patronale, pentru acest an, la o valoare maxima de 5.500 de lei pentru un kilogram. „Este un pret care nu face competitiv graul romanesc la export. In Europa, preturile sunt la nivelul de 85 – 90 de euro pe tona si, pentru ca s-au confruntat cu un excedent de productie, autoritatile au intervenit pe piata prin alocatii si cumparari la pret minim garantat, care sa asigure veniturile producatorilor“, spune Viorel Marin, presedintele organizatiei patronale de morarit si panificatie ANAMOB.

     

    Potentialul de export al graului a fost afectat si de deprecierea din ultima perioada a valutelor in raport cu leul romanesc. Pe langa toate acestea, nu trebuie neglijata dimensiunea politica a bobului de grau. „In octombrie, presedintele Chirac a fost in China pentru a promova si un export francez de 700.000 de tone. Jocurile se fac si in felul acesta. Romanii ar trebui sa se indrepte spre pietele traditionale, cum este Africa de Nord, dar este necesar si un lobby intens“, spune Daniel Botanoiu, directorul Societatii Nationale a Produselor Agricole.

     

    Locul Romaniei pe piata graului trebuia stabilit cu ani in urma, de catre autoritati si de organizatiile de producatori si comercianti. Pentru ca acest lucru nu s-a facut, problemele s-au amplificat, iar romanii au ajuns in situatia de a nu se putea bucura de avantajele unei recolte bogate. „Suprafata negociata cu UE pentru grau este de 2,2 milioane de hectare. La un nivel al productiei de 6 milioane de tone, din care scadem consumul intern, am putea avea in fiecare an probleme cu 2,5 milioane de tone de grau“, spune Cezar Dogaru.Probleme nu au marii integratori, de genul InterAgro si Comcereal Vaslui.

     

    „Exportul nu este pentru noi, acum, o solutie. Platim arenda si folosim recolta de grau pentru nevoile proprii, pentru capacitatile de industrializare pe care le avem. Preferam sa vindem ce ramane pe piata interna“, precizeaza Cezar Dogaru.

     

    „Romanii pot deveni jucatori importanti pe piata agricola mondiala, chiar daca am pierdut etape importante. Este necesara o concentrare a productiei, profitul se obtine din ferme ce au cel putin 100 de hectare“, crede Adrian Porumboiu.

     

    Si iata cum o natie care sute de ani s-a batut ca sa isi apere lanurile manoase de straini trebuie sa lupte acum pentru a-i convinge pe acestia sa-i cumpere graul.

  • Porumb pentru Europa

    Compania germana Alfred C Toepfer International a cumparat, in perioada septembrie-octombrie, porumb din 16 judete, prin 20 de baze si silozuri. Prin acest program, au fost exportate 150.000 de tone de porumb romanesc, reprezentand contingentul exceptat de la plata taxelor vamale stabilit de autoritatile locale cu oficialii europeni.

     

    LICENTA Compania a licitat la Bruxelles licenta de import a contingentului, garantia depusa fiind de 30 de euro pe tona. „Avem contracte de prestari servicii cu silozuri din mai multe judete ale tarii, din Mehedinti pana in Braila si Galati, dar si relatii cu agricultori, care ne-au contactat sau pe care i-am contactat.

     

    PRIMELE DEMERSURI au fost facute la jumatatea lunii septembrie si ultimul vas cu porumb „a plecat la finele lunii octombrie“, precizeaza Razvan Vila, trader la Alfred C Toepfer. Un atu a fost pretul oferit, de 3.000 de lei/kg, limita superioara a pretului practicat in acest an in Romania.

     

    IN BULGARIA, compania a derulat in aceeasi perioada o operatiune asemanatoare pentru 80.000 de tone de porumb. „Diferenta a fost in modalitatea de achizitie. Aici am avut cateva sute de contacte pentru a achizitiona marfa, la bulgari cateva zeci – acolo exista o concentrare a productiei“, spune Vila.

  • Clasamentul adevarului

    Cifrele nu mint: importam mai mult decat exportam, iar potentialul de export al graului a fost afectat si de deprecierea din ultima perioada a valutelor in raport cu leul romanesc.

     

    DEFICITUL COMERCIAL In primele noua luni ale lui 2004, deficitul comercial la produsele agroalimentare a crescut cu peste 9%, la 871 de milioane de euro.

     

    IMPORTURILE au urcat la 1,25 miliarde euro in primele noua luni ale acestui an, o crestere de 15%. Principalele produse importate au fost tigarile si tutunul (150 milioane euro), graul (125,7 milioane euro), carnea de porc (112,4 milioane euro) si zaharul (74,7 milioane euro).

     

    EXPORTURILE au inregistrat o crestere cu 30%, la 380 milioane euro. Animalele vii au totalizat 101,6 milioane euro. Printre celelalte marfuri livrate pe piata externa au fost uleiurile de floarea-soarelui si soia (42,5 milioane euro), semintele de floarea- soarelui (30,3 milioane euro), vinurile (15,1 milioane euro) si produsele de panificatie (14,5 milioane euro).

  • Piata internationala

    In prezent, piata mondiala a cerealelor inregistreaza o supraoferta si se confrunta cu o scadere a preturilor.

     

    Top 5 la grau

    Productia mondiala de grau este estimata la 616 milioane de tone. Consumul se cifreaza la 605 milioane de tone, iar stocul mondial este de 142 de milioane de tone, in crestere de la 131 de milioane de tone din sezonul trecut.

    PRODUCATORI: Uniunea Europeana, China, India, SUA, Rusia

    CONSUMATORI: Uniunea Europeana, China, India, Rusia, SUA

    EXPORTATORI: SUA, Australia, Canada, Uniunea Europeana, Argentina

    IMPORTATORI: China, Egipt, Japonia, Brazilia, Uniunea Europeana

     

    Top 5 la porumb

    La porumb, productia mondiala este estimata la 691 de milioane de tone. Consumul este estimat la 678 de milioane de tone, iar stocurile vor creste la 108 milioane tone, de la 95 de milioane de tone in 2003 – 2004.

    PRODUCATORI: SUA, China, Uniunea Europeana, Brazilia, Mexic

    CONSUMATORI: SUA, China, Uniunea Europeana, Brazilia, Mexic

    EXPORTATORI: SUA, Argentina, China, Brazilia, Ucraina

    IMPORTATORI: Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Taiwan, Egipt

  • Cine va ridica dolarul?

    Ca dolarul isi pierde tot mai mult din valoare in fata majoritatii valutelor (inclusiv leul) nu mai este de mult o noutate. Amploarea scaderii, initial imbucuratoare pentru multi, a inceput sa cauzeze insa panica si sa ridice intrebarea: Pana unde?

     

    Un banc favorit al americanilor spune ca indiferent cat de jos ar fi dolarul, trebuie sa te apleci sa il ridici. Probabil ca putini mai cred asta in Statele Unite zilele acestea. De Europa, ce sa mai vorbim? Au devenit deja celebre ironiile spectatorilor spanioli de la finala Cupei Davis, Spania – Statele Unite. Parodiind o reclama la MasterCard, acestia ii ironizau pe americani cu slogane de genul „Un suc? Cu 30% mai mult in dolari“.

     

    Umorul spaniolilor, care si-au ridicat economia cu banii altor tari europene, este, desigur, putin fortat. Insa fortata ar fi parut in urma cu un an si o prognoza care sa arate un dolar care valoreaza cat 0,75 euro. Primita la inceput cu entuziasm de europenii sau asiaticii cuprinsi de patriotism valutar, prabusirea dolarului incepe sa creeze panica. Ceea ce pentru Statele Unite e o politica valutara optima, pentru moment deschide drumul catre un dezastru economic pe alte continente.

     

    Numai in ultimele sase luni, moneda americana si-a pierdut peste 10% din valoare in raport cu euro, depasind zi de zi cate un „alt minim istoric“. La fel, dolarul a inregistrat cea mai scazuta valoare fata de yenul japonez din ultimii patru ani si jumatate, iar fata de francul elvetian s-a consemnat de curand minimul din ultimii noua ani. Fata de dolarul canadian sau cel neo-zeelandez, bancnota verde nu a atins valori atat de mici de mai bine de 12 ani si, respectiv, 16 ani.

     

    Un dolar „slab“ ajuta SUA sa isi dezvolte exporturile, pentru ca in acest fel produse americane devin mai ieftine pe pietele externe. Pe talerul opus al balantei, nimeni nu mai vrea sa importe produse din zonele care, in raport cu dolarul, au bani mai scumpi.

     

    Situatie care nu poate sa placa prea mult tarilor ale caror economii au o componenta importanta de export. In zona euro, spre exemplu, aproape o cincime din economie este reprezentata de exporturi, din care aproximativ 15% catre SUA. Practic, companiile europene au de ales intre doua variante: fie sa vanda mai scump, fie sa renunte la o parte din profituri, livrand la un pret competitiv.

     

    Efectele imediate? Ritmul de crestere inregistrat de economia europeana, o economie de peste 10.000 miliarde de euro, a scazut in trimestrul al treilea la 0,3%, cel mai redus ritm de crestere din mai mult de un an. Nici viitorul nu pare a fi cu mult mai luminos, daca dolarul nu se va opri din cadere. Deja, Banca Centrala Europeana (BCE) si-a revizuit in scadere previziunea de crestere economica pentru 2005, de la 2,3% la 1,9%.

     

    Cat va mai putea sa coboare dolarul? Nimeni nu se mai hazardeaza sa dea un raspuns, dupa ce toate previziunile anterioare au fost infirmate. In opinia tuturor, daca cifrele economiei SUA nu se vor imbunatati considerabil, dolarul va continua sa scada. „Cred ca situatia nu se va schimba prea mult in urmatorii 3-5 ani. Pe termen lung, deprecierea dolarului va fi insa mai accentuata fata de monedele asiatice decat cele europene“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Gerhard Winzer, analist valutar la Bank Austria Creditanstalt Viena.

     

    Printre cauzele care stau la baza deprecierii fara precedent inregistrate de dolar sunt deficitul bugetar si cel al balantei comerciale SUA. De ani intregi, americanii consuma mai mult decat produc, in principal pe baza importurilor. Acest lucru si o politica neadaptata de economisire au condus la acumularea unui deficit comercial de aproape 6% din Produsul Intern Brut al tarii. Astfel, tara are nevoie de un dolar slab pentru a mentine nivelul exporturilor si a nu adanci mai mult deficitul.

     

    Dincolo de situatia exporturilor, devalorizarea dolarului are drept cauza fundamentala criza prin care trece economia americana. Aceasta a crescut anul acesta, insa sustinuta artificial doar de o rata a dobanzii foarte scazuta: practic, Federal Reserve (FED – banca centrala americana) a oferit companiilor americane sansa de a se imprumuta aproape gratis pentru investitii. La inceputul acestui an, rata de referinta a dobanzii FED ajunsese chiar la 1%.

     

    Numai ca dobanzile mai mici la credite au insemnat si scaderea atractivitatii depozitelor in dolari, si, deci, a monedei americane in sine. Cum Statele Unite au insa nevoie in continuare de bani straini pentru a-si finanta deficitele, Federal Reserve a trecut din nou la cresterea dobanzii de referinta, care a fost majorata de cinci ori in cursul anului 2004, ajungand de curand la 2,25%. 

     

    O astfel de majorare face ca, pentru prima data din 2001 incoace, dobanzile din SUA sa le depaseasca pe cele ale Bancii Centrale Europene, in prezent de 2%. Lucrurile nu sunt insa chiar atat de simple. O crestere a ratei dobanzii creeaza alte probleme pentru Statele Unite, incetinind cresterea economica si scumpind pretul creditelor interne.

     

    Administratia Bush a sustinut, in discursurile sale, o politica pentru un dolar puternic, dar a mai spus si ca va lasa fortele pietei sa stabileasca valoarea monedei. Daca acest lucru chiar se intampla este greu de spus.Cert este insa ca prabusirea dolarului a inceput sa deranjeze reprezentantii diferitelor economii europene, care au reactii tot mai dure la adresa politicii monetare americane, acuzand direct administratia americana.

     

    „Este inacceptabil ca Europa sa achite nota de plata pentru o serie de dezechilibre majore din economia mondiala, si in special pentru deficitele bugetare si de cont curent din SUA“, aprecia  Karl-Heinz Grasser, ministrul austriac de finante, intr-o intalnire cu omologii sai europeni pe 7 decembrie.

     

    Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, are o pozitie ceva mai moderata: „Toate marile tari si zone economice trebuie sa isi joace rolul mult mai activ in reducerea dezechilibrelor globale“. Reactia BCE, printr-o interventie directa pe piata (adica vanzare masiva de euro, cumparare de dolari sau o combinatie intre cele doua), intarzie, totusi, sa apara. O crestere a monedei unice pana la 1,35 sau 1,40 dolari ar forta-o, insa, sa intervina direct, cred analistii.

     

    Ultima data cand BCE a intervenit pentru a regla cursul euro a fost in noiembrie 2000, insa in cu totul alte circumstante: atunci, euro cadea liber fata de dolar, iar banca a cumparat pentru a sustine moneda europeana.

     

    Nici japonezii – si nici celelalte tari asiatice – nu sunt mai fericiti. Ministrul japonez de finante, Sadakazu Tanigaki, a declarat ca intentioneaza sa actioneze pentru a frana cresterea yenului in fata dolarului, apreciind ca aceasta nu reflecta „fundamente economice“. Banca Centrala a Japoniei detine depozite in dolari de 720 miliarde de dolari, iar China are rezerve valutare de aproximativ 600 miliarde de dolari. Taiwan-ul are rezerve de 235 miliarde de dolari, iar Coreea de Sud, de 193 miliarde de dolari. Depozite care, o data cu deprecierea accentuata a dolarului, isi pierd valoarea. Nici una dintre aceste tari nu poate face, insa, mai nimic pentru a „scapa“ de sumele mari in dolari, pentru ca orice vanzare masiva de dolari ar deprecia si mai mult valoarea acestuia.

     

    Banca Centrala a Japoniei nu s-a sfiit, insa, sa vanda, repetat, yeni pentru a tempera cresterea monedei japoneze fata de dolar. „S-ar putea invata cate ceva de la Japonia si politicile sale monetare excelente“, aprecia cancelarul german Gerhard Schröder, citat de revista Forbes.

     

    Rezolvarea ar putea consta intr-o actiune comuna cu SUA. Gerhard Winzer crede ca: „O actiune comuna a BCE si Japonia este posibila. Dar nu cred ca Fed li s-ar alatura pentru a stopa caderea dolarului“. In opinia lui, banca americana nu va interveni pe pietele valutare decat daca dolarul va „intra in criza“, scazand extrem de brusc, o perioada lunga de timp. Acest lucru nu se va intampla, crede Winzer, iar scaderea dolarului, desi pe termen lung, va fi lenta.

     

    Precedentul unor actiuni comune exista. In 1995, oficiali din SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania si Franta s-au intalnit pentru a gasi o cale de a opri cresterea exploziva a dolarului. Acesta ajunsese atat de puternic in raport cu celelalte valute, incat  doar un acord de cooperare intre marile puteri mai putea evita o criza financiara.

     

    Exact la doua decenii dupa acest moment, guvernele lumii vor trebui, probabil, sa se reaseze la masa negocierilor. Cand? Nimeni nu stie, dar toata lumea mai spera inca.