BusinessMagazin

Blog

  • Audienta presei scrise

    Cea de-a noua livrare SNA (Studiul National de Audienta) nu aduce schimbari majore in audienta publicatiilor romanesti. Singurul segment al presei scrise pe care  s-au produs modificari semnificative este cel al cotidienelor centrale care, in perioada iulie 2003 – iulie 2004, au castigat in audienta totala peste 100.000 de cititori fata de perioada iulie 2002 – iulie 2003.

    Cele mai recente livrari SNA releva ca, in ultimul an, din randul cotidienelor centrale, cinci titluri au pierdut din cititori, cea mai dramatica scadere fiind cea inregistrata de National (minus 57.000 de cititori) editat de grupul german WAZ. O data cu relansarea din februarie 2004 si marirea tirajului, cotidianul Jurnalul National al grupului de presa Intact a inregistrat cea mai mare crestere, ajungand la o audienta de 491.000 de cititori pe editie. Cresteri mai putin spectaculoase, dar semnificative, au avut in ultimul an si Ziarul Financiar, Gazeta Sporturilor, Libertatea si Adevarul.

    Pe piata ghidurilor TV, Pro TV Magazin ramane cel mai citit titlu, cu o audienta de 1.019.000 cititori (in crestere fata de valul precedent). Pro TV Magazin este si singurul saptamanal din Romania care a depasit un milion de cititori pe editie.

    Pe segmentul presei feminine glossy nu au avut loc schimbari semnificative in audiente, nici fata de livrarea anterioara (mai 2003 – mai 2004) si nici fata de audientele inregistrate cu un an in urma. Cu 432.000 de cititori pe editie, Playboy ramane detasat cea mai citita revista glossy masculina (cu o audienta mai mult decat dubla fata de a principalului concurent, FHM – 209.000 de cititori).

    Pentru a atrage clientii de publicitate, si editorii de publicatii locale au aratat un mai mare interes fata de informatiile furnizate de SNA. In ultimul an, numarul titlurilor locale care au audienta masurata de SNA a crescut de la 12 la 20, majoritatea acestor publicatii ajungand sa fie lideri pe piata locala unde sunt distribuite, la concurenta chiar cu titlurile centrale. 

  • Peste 5 milioane de cititori

    SNA* acopera 6,24 milioane de oameni, adica acele persoane cu varsta cuprinsa intre 14 si 64 de ani care locuiesc in orase cu peste 50.000 de locuitori. 

    Din acestia, 5,15 milioane (82,6%) citesc numar de numar cel putin una din cele 89 de publicatii pentru care SNA ofera date. 

    Cele 10 cotidiene centrale incluse in studiu sunt citite in mod curent de 2,6 milioane de persoane. Publicatiile lunare (35) sunt citite in mod frecvent de 3,67 milioane de persoane. 

    * SNA  a fost realizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT), iar datele au fost culese de doua institute de cercetare: IMAS Si CSOP.


  • United Scandals Of Benetton

    „Nimeni nu mi-a spus vreodata ca trebuie sa vand ceva. Sunt responsabil cu comunicarea valorilor companiei, nu cu rezultatele ei financiare.“ 

    Sa fie acestea cuvintele celui mai fericit advertiser din lume? Juriul inca mai dezbate raspunsul la intrebare, insa intre timp viata ne-a dat unul. Sunt intr-adevar vorbele unui advertiser fericit, insa concediat. Dat afara acum vreo patru ani, dupa aproape doua decenii de lucru cu un brand celebru: United Colors of Benetton. 

    Citatul ii apartine lui Oliviero Toscani, art director si fotograf, responsabil pentru unele dintre cele mai memorabile si controversate ad-uri ale secolului trecut. Usor de inteles, chiar daca nu le-ai vazut niciodata: oaia neagra alaturi de lupul alb, femeia de culoare care alapteaza un bebelus rozaliu, condamnatii la moarte fotografiati la gros-plan, sa se vada spaima in ochi, preotul care se saruta pe gura cu calugarita sau luptatorul de gherila african, cu mitraliera intr-o mana si femurul inamicului intr-alta… Sunt toate imagini puternice, umflate cu pompa billboardurilor si trimise, ca masinile capcana, sa explodeze in constiinta adormita a multimii.

    „Nu cumparati pantaloni, cumparati afirmatia ca diferentele rasiale trebuie sa dispara si lumea sa devina un loc mai bun, fara ipocrizie si ura, in care oamenii nu ucid alti oameni.“ Aici n-am citat pe nimeni, insa asta e esenta comunicarii de doua decenii a acestei companii. Care a folosit socul vizual cu dezinvoltura cu care Barbie exploateaza roz-ul. Si care a mizat pe scandalurile pe care posterele sale le provocau pentru a obtine, cu aceiasi bani, un „reach“ de zece ori mai bun decat concurenta… De fapt, Benetton a fost primul brand care a exclus complet din comunicarea vizuala chiar produsul. Si care a afirmat raspicat ca valorile sale sunt diferite de valorile de intrebuintare ale obiectelor pe care e cusut, sub forma de eticheta. 

    Strategia aceasta are insa si un punct slab: ce te faci daca discursul tau ii socheaza prea tare pe cumparatorii de pulovere? S-a intamplat la sfarsitul anilor ’90, cand campania „condamnatii la moarte“ i-a indepartat de magazine chiar si pe clientii fideli, burghezi linistiti, care n-aveau chef sa li se aduca aminte in fiecare zi ca undeva in America unii sunt trimisi pe scaunul electric. A fost momentul in care Toscani s-a despartit de Benetton. Dupa el, firma a inceput sa-si puna pantalonii si tricourile pe afise si sa arate ca face si haine, nu doar ca are opinii in chestiuni controversate.  Sa fie asta capitularea acestui model de advertising? Nicidecum. In ultimele doua decenii, mii de branduri au crescut pe campia destelenita de Benetton. O dovedeste prima pagina dintr-un celebru manual de identitate: „Orange nu e despre telefoane“.

    Mihaela Nicola este matematician, presedinte Ogilvy Romania si  lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“.

  • Fotbal la halba

    De ce au microbistii romani parte de atat de putine baruri sportive?

    La o petrecere, sotia unui om de afaceri isi lauda barbatul ca a descoperit secretele mentalitatii de invingator caracteristice businessmenilor de peste ocean. Spre surpriza audientei, isi baza afirmatia doar pe faptul ca afaceristul in cauza are obiceiul de a sarbatori orice realizare profesionala exact asa cum vazuse ca o fac majoritatea americanilor: impreuna cu partenerii de afaceri, intr-un bar plin de monitoare, cu ochii atintiti la competitii sportive, intr-un loc unde cotatiile la bursa devin neinteresante, iar cifra de afaceri un numar de tricou. 

    La prima vedere poate parea un criteriu de comparatie fortat, insa nu e unul neaparat fals. Pentru vestici, conceptul de „sports bars“ (baruri sportive) e bine infipt in viata de zi cu zi, o modalitate de a simti libertatea si de a gusta victoria (personala sau a echipei favorite). 

    Fara pretentii de statistica oficiala, e evident ca marea majoritate a barurilor romanesti au cel putin un televizor. Iar din ceea ce se vede in mod obisnuit pe ecranele lor, se remarca un singur lucru: romanii prefera sportul. Faptul ca traim intr-o tara de microbisti nu mai surprinde pe nimeni de mult. Surprinzator in schimb e faptul ca, in acest mediu propice, oferta autohtona de  baruri sportive e mai putin decat subtire.

    In Bucuresti, de pilda, doar doua localuri se inscriu cu adevarat in conceptul de bar sportiv. Din punctul de vedere al Andreei Cristoforidis, Promotion Coordinator la Champions, unul dintre cele doua baruri 100% sportive, aceasta situatie se datoreaza  dorintei de a multumi o gama cat mai larga de clienti. „Patronii barurilor evita sa-si construiasca afacerea doar pentru un anumit target. Incearca sa combine o atmosfera romantica cu una degajata, cu una clasica si cu una moderna, apoi poate si ceva sport, pentru a atrage cat mai multi clienti“, spune Cristoforidis. 

    Pe de alta parte, Emil Hossu Longin, cofondatorul clubului Sport Spirit e de parere ca lipsa barurilor sportive se datoreaza faptului ca investitia initiala in decoratiunile care definesc un astfel de local – tricouri, tablouri cu tema sportiva si alte accesorii – e foarte mare. „Ca sa cumperi asemenea trofee, tricouri originale cu autograf de la Zinedine Zidane, Adrian Ilie, Batistuta, Mutu sau Hagi, trebuie sa investesti o suma respectabila care iti poate dubla nivelul investitiei initiale“, spune Longin. Iar un bar sportiv care se respecta trebuie sa aiba peretii plini de astfel de accesorii. Vizitand multe baruri sportive din strainatate, fratii Longin au fost primii care au adus acest concept la noi.

    Deschiderea clubului, in prima zi a Campionatului Mondial de fotbal din Franta 1998, i-a costat 20.000 de dolari, dar suma a crescut semnificativ de atunci. Nu s-au gandit la o afacere in adevaratul sens al cuvantului si, dupa cum spune Longin, nici nu s-a dovedit a fi una foarte profitabila: „Daca nu ar fi fost placerea, am fi renuntat de mult“. Si-au propus sa creeze un loc accesibil si popular, unde oamenii sa poata savura o bere, o cafea, urmarind, in acelasi timp, si meciul echipei preferate. „Am dorit sa facem un local unde sa dam de baut atat sportivilor, cat si suporterilor“, spune Longin. Astfel, in momentul in care treci de usa localului, iar strigatele de incurajare sau zgomotul halbelor ciocnite cu forta nu te sperie, ai sansa sa dai nas in nas cu Ienei, Dobrin sau cu o alta personalitate a fotbalului romanesc. 

    Dar fotbalul nu e singurul motiv pentru care oamenii vin in Sport Spirit. „Clientii se aduna aici si la partide de handbal, baschet sau la cursele de Formula 1.“ Iar locul de cinste pe care il ocupa steagul oficial al echipei de Formula 1 Ferrari, ce poarta semnatura lui Schumacher, demonstreaza acest lucru. „Indiferent de eveniment sunt pregatiti 150 de litri de bere, iar la meciuri cruciale cantitatea e dublata“, mai spune patronul barului. 

    La doi ani dupa infiintarea clubului Sport Spirit, o data cu inaugurarea hotelului Marriott in Romania,  a luat nastere al doilea bar cu specific sportiv: Champions. Barul are echipamente din afara, dar publicul tinta e romanesc. „Scopul nostru este unul singur: clientul sa se simta cat mai degajat“, spune Marius Cojocaru, director general al Champions. Sloganul: „Good time, good food, good sports“ spune acelasi lucru.


    Promotiile speciale cu ocazia campionatelor de fotbal, reusesc sa atraga atat barbati cat si femei, indiferent de varsta, trezindu-le pofta de competitie. Pe langa colectia de fotografii si articole sportive care au apartinut unor sportivi faimosi, romani sau straini, pe langa cele 28 de televizoare (normale si plasma) pe care sunt difuzate evenimente sportive, una dintre cele mai mari atractii ale barului este, fara indoiala, barna cu semnatura originala a Nadiei Comaneci. E o piesa care nu putea lipsi, deoarece barul, inaugurat chiar de Nadia, e promovat ca „un loc pentru invingatori“.

    Aceasta viziune sta pina la urma la baza tuturor barurilor sportive de afara. Priza imensa pe care o au la public in tari precum Statele Unite, Marea Britanie sau Austria se datoreaza faptului ca intr-un astfel de local spectatorii pot intra usor in atmosfera competitiva a meciului si isi dezvolta aptitudinile de antrenori si lideri. In acest context nu e de mirare ca barurile sportive au devenit o institutie globala. All-Star Café, de pilda, patronat de baschetbalistul Shaquille O’Neal, jucatoarea de tenis Martina Navratilova si legendarul hocheist Wayne Gretzky, sau Michael Jordan Café sunt doar cateva dintre exemplele mai „titrate“.

    „Intr-un bar sportiv te atrage atmosfera. E placut sa te afli intr-un loc unde toata lumea se simte bine, unde simti ca invingi indiferent de rezultatul scos de echipa favorita. Barurile cu acest specific sunt mai relaxante, spre deosebire de cluburi, unde fiecare incearca sa-l impresioneze pe celalalt“, spune Constantin Lazar, un om de afaceri roman care a vizitat celebrul  bar sportiv din Londra, Three Kings.  

  • Atac la presedinte

    In volumul „The Family“, Kitty Kelley infatiseaza un presedinte consumator de cocaina si o Prima Doamna mare amatoare de marijuana in anii studentiei

    Pe langa dezbateri nesfarsite, campanii si analize, alegerile prezidentiale americane de luna viitoare inseamna si altceva: zeci de milioane de dolari in conturile editurilor care reusesc sa publice cele mai bune, mai scandaloase si mai controversate carti politice. Cea mai recenta, „The Family“ de Kitty Kelley, se vinde intr-un ritm ametitor datorita acuzatiilor nemaiauzite la adresa familiei Bush, dar si pentru ca oficialii de la Casa Alba s-au grabit sa nege acuzatiile cu pricina inainte chiar de aparitia cartii, ceea ce i-a garantat un loc fruntas pe lista best-sellerurilor. Ajuta si titlul, o trimitere transparenta la clanurile dintr-o alta „asociatie familiala“.

    Kitty Kelley, biograful cat se poate de neautorizat al familiei Bush, a reusit sa starneasca un scandal imens cu tomul ei de 700 de pagini in care afirma ca alcoolismul, consumul de droguri si alte asemenea mici defecte sunt cat se poate de raspandite printre membrii clanului prezidential. Pe de alta parte, cartea nu spune mai nimic despre securitatea nationala a SUA sau despre relatiile de afaceri dintre familia Bush si anumite companii saudite. In schimb, Kelley dedica multe pagini unor subiecte arzatoare precum rivalitatea dintre Barbara Bush si Nancy Reagan sau aventurile extraconjugale ale barbatilor Bush (de pilda, presupusa legatura dintre George Bush si asistenta sa Jennifer Fitzgerald). In aceste conditii, nici nu e surprinzator ca actualul conflict din Irak se intinde pe „vasta“ suprafata de sapte pagini. 

    Bineinteles ca, pentru cine a urmarit cariera lui Kitty Kelley, modul in care noul ei volum abordeaza familia prezidentiala nu e deloc o surpriza – la urma urmei, are la activ „capodopere“ biografice in care s-a ocupat de distrugerea imaginii unor personalitati precum Jackie Kennedy sau Frank Sinatra.

    In paginile noului sau studiu biografic, autoarea afirma, printre altele, ca actualul presedinte a fost multa vreme oaia neagra a familiei si ca este acid si ranchiunos. De asemenea, este citata si Sharon Bush, fosta sotie a lui Neil Bush (fratele presedintelui), care spune ca George W. ar fi fost consumator de cocaina, inainte sa fie ales presedinte. Dupa cum era de asteptat, declaratia a starnit multa valva, insa, desi spectrul unui proces de calomnie s-a profilat la orizont, nu s-a mai intamplat nimic deoarece conversatia dintre Kelley si Sharon  Bush a avut loc in prezenta unui martor. De asemenea, Kelley scrie ca Prima Doamna, Laura Bush, a fost mare amatoare de marijuana in anii studentiei.

    Potrivit autoarei, tatal actualului presedinte este oportunist, elitist si duplicitar, iar George W. Bush este obsedat sa nu comita aceleasi greseli ca si tatal sau, care nu a castigat un al doilea mandat. 

    Nici Barbara Bush nu scapa de pana foarte ascutita a biografei, care o caracterizeaza drept „o bandita de talia celebrei Ma Baker, care se ascundea insa in spatele unei infatisari de bunicuta si al unui colier de perle“.

    Disponibila pe www.amazon.com, 17,97 dolari.

  • Prin lume

    PRIMUL „SPORTS BAR“: In 1984, cand Mike O’Haroo si Jim Desmond deschideau in Washington DC Champions, primul bar sportiv din lume, O’Haroo spunea ca acest concept va ajunge unul mondial. Nu s-a inselat. 

    LA COADA: In Statele Unite, in localuri precum Knuckles Historic Sports Bar & Grill sau Michel Jordan Café trebuie sa-ti faci o rezervare cu 5 zile inainte ca sa prinzi o masa libera. 

    RECORD: SRO Sports Bar & Grill din Huston detine, pe langa o colectie impresionanta de tricouri, cel mai mare numar de monitoare TV: peste 100. 

    UN BAR LA 300 METRI: In Londra, intalnesti astazi un astfel de local la fiecare 300 de metri. Aici barurile F3K, Shoeless Joe’s sau The Sports Academy au devenit deja o atractie turistica.

  • Printesa si majordomul

    • PRINTESA SI MAJORDOMUL

    In oglinda usor aburita de nevoia de senzational a cotidianului „Daily Mirror“, volumul „A Royal Duty“ (cu titlul in versiunea romaneasca „Viata secreta a printesei Diana“) a fost calificat drept cartea secolului. Cu majuscule si fara ezitari. Aceasta culegere de amintiri a fost scrisa de majordomul personal al printesei si a tinut saptamani la rand, in extrase, pagina intai a ziarelor de scandal din Marea Britanie, chiar inainte de lansarea oficiala pe piata, la sfarsitul anului trecut.

    Realizand ca nu va face avere cu relatari anodine despre sfintenia defunctei, despre actele ei de caritate si despre devotiunea ei conjugala, Paul Burrell a inteles ca trebuie sa ofere destainuiri socante despre derapajale amoroase si ratacirile nu tocmai princiare. Ba mai mult, a promis ca detine materiale pentru inca alte cateva volume explozive. Pana una alta, singurul punct forte al cartii este constituit de o scrisoare-confesiune a Dianei, care marturiseste teama ei ca va fi asasinata. Ipoteza complotului din tunelul parizian Alma este, astfel, zgomotos relansata.  

    Paul Burrell, Viata secreta a printesei Diana,  Editura Allfa, 2004, 432 pag. 

    • MANUALUL DE PUBLICITATE AUTOHTONA

    Ultima aparitie de la editura comunicare.ro, „Introducere in publicitate“ propune un manual de publicitate româneasca ce descrie acest domeniu atât ca industrie, cât si ca meserie. Dan Petre, specialist in stiintele comunicarii, si Mihaela Nicola, presedinte la Ogilvy Group, scriu despre reinventarea industriei publicitare si a comunicarii de marketing in România. Extrem de util este capitolul de delimitari conceptuale, care elimina din start confuziile, frecvente la noi, unde toata lumea se pricepe la fotbal si la reclame. Mai atrag atentia referirile succinte la publicitatea româneasca din perioada interbelica, precum si scurta trecere in revista a primelor agentii aparute la inceputul anilor ‘90, dupa o lunga perioada de restrictii comuniste. 

    Introducere in publicitate, de Dan Petre si Mihaela Nicola, editura comunicare.ro

  • Bourne Supremacy

    Matt Damon, cu alura sa copilaroasa si imaginea de baiat bun, nu pare alegerea ideala pentru rolul unui asasin, intr-un film in care scenele de violenta abunda. Cu toate acestea, Damon este in mare parte responsabil de succesul primei parti din seria Bourne, performanta pe care o reediteaza si in „Suprematia lui Bourne“ („Bourne Supremacy“). 

    Daca, in „Identitatea lui Bourne“, fostul asasin al CIA se lupta cu o amnezie ce ar fi putut sa-i fie fatala, in continuare, care ruleaza de saptamana asta si in Romania, ex-agentul este acuzat pe nedrept de mai multe crime misterioase si este nevoit sa-si dovedeasca nevinovatia. „Suprematia“ lui Bourne este unul dintre putinele filme de actiune bine realizate, cu actiune inchegata si personaje credibile. Bineinteles ca include si multe locuri comune sau clisee din filmele cu James Bond, dar, departe de a fi deranjante, acestea ajuta la crearea unui context. E reconfortanta si reaparitia unor personaje din „Identitatea“ lui Bourne, ceea ce contribuie la continuarea firului logic al actiunii. Cu alte cuvinte, in sfarsit un thriller care obliga spectatorul sa mai si gandeasca, nu doar sa se relaxeze intr-o baie de sange.

    Regia: Paul Greengrass.
    Cu: Matt Damon, Franka Potente, Julia Stiles.
    Durata: 108 minute.
    Ruleaza in Romania din 22 octombrie.

  • Coada lui Everac

    O piesa scrisa in 1980, 14 insi si o coada la care nimeni nu stie „ce se da“

    La Teatrul National, a avut loc premiera piesei „Coada“ de Paul Everac. Autorul, proaspat octogenar, a fost ovationat de o parte a publicului la final, impreuna cu cei 14 actori. Aceasta pentru varsta recent implinita, pentru textul scris in 1980, dar si pentru ca a semnat regia propriei piese.

    Pe parcursul a aproape trei ore, dintre care ultima a parut si cea mai lunga, Paul Everac a aratat ca este polivalent. A facut dialog, scene de grup, monologuri. A conturat personaje pitoresti, bizare, ingenue, rigide, violente, betive. A facut umor si drama, comic de limbaj si filosofie sociala. Practic a schitat, cum planuise, o intreaga umanitate, in 14 insi care stau la o coada la care nu stiu nici ei „ce se da“. Au aparut pe scena toate „clasele si paturile sociale“: taranul, intelectualul, proletara, fostul aristocrat picat in patima betiei, „parazitul“, tarfa, ba chiar si tineretul studios. 

    Toata aceasta multime se integreaza intr-o miscare fara scop explicit. Dincolo de usa e un „ghiseu“ administrativ sau se distribuie produse? Fireste ca nu aflam pana la final, piesa avand o nuanta de teatru al absurdului combinata cu observatie sociala. Era firesc sa nu se joace in ‘80, pentru ca societatea de-atunci nu se putea recunoaste oficial in masa de personaje care compun coada lui Everac. 

    Oarecum bizar, multe fragmente sunt foarte aproape de unele dintre piesele lui Matei Visniec, mai ales din cele de inceput, ceea il plaseaza pe fostul director al TVR in postura de precursor sau maestru fara voie al cunoscutului Visniec, cel mai jucat dramaturg român in viata. 

    Paul Everac a fost si el candva cel mai jucat, pe vremea cand se reprezentau „Un fluture pe lampa“, „Un pahar de sifon“ sau, chiar la TV, nemuritoarea epopee a fabricarii cocsului: „Ferestre deschise“. Revenirea lui la National arata ca, asa cum demonstra chiar si in piesele cu teza, Everac e un profesionist care a invatat bine, in cele peste 130 de piese ale lui, cum se scrie un text. Asa ca actorii Nationalului s-au asternut cu bucurie pe treaba pentru ca au partituri, au personaje. 

    Totusi, odata spusa povestea si trase concluziile, dupa ce fiecare „codas“ si-a zis monologul, „Coada“ se cuvenea sa se incheie. Ori piesa s-a mai invartit in jurul „cozii“ pret de vreo ora. Cam mult pentru spectatorul secolului XXI, care nu mai sta la coada, ci comanda produse si servicii pe Internet. 

  • Coada la actiunile PKO

    Mii de polonezi s-au inghesuit, saptamana trecuta, sa devina actionari ai celei mai mari banci din tara, PKO BP, scoasa la privatizare de guvern. Ministrul trezoreriei, Jacek Socha, a declarat ca, dat fiind interesul enorm suscitat de actiunile bancii, guvernul ar putea majora cota oferita micilor investitori individuali de la circa 20% la 40%, dar a precizat ca decizia finala in acest sens sa fie luata in luna noiembrie. Initial, ministrul anuntase ca maxim 25% din actiuni vor fi oferite investitorilor individuali, maxim 35% investitorilor institutionali si 35% investitorilor straini.

    Conform programului de privatizare, investitorii individuali pot subscrie minim 10 si maxim 25.000 de actiuni ale PKO. Lunea trecuta, in numai sase ore au fost subscrise actiuni in valoare de 1,1 miliarde de zloti (aproape 256 de milioane de euro). PKO a realizat in 2003 un profit net de 1,2 miliarde de zloti, aproape jumatate din totalul profiturilor inregistrate in intreg sectorul bancar polonez.